Legea 10/2001. Decizia nr. 272/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 272/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 272/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 272

Ședința publică din data de 9 februarie 2016

Președinte – A.-M. R.

Judecător - V. S.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții S. M. C., domiciliat în București, .. 5, ., Sector 1 și G. C., domiciliată în București, Sector 3, .. 83, . domiciliul ales laSocietatea Civilă de Avocați P. și Asociații cu sediul în București, Sector 3, .. 18, . DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22 în numele STATULUI ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR P., cu sediul în București, Sector 5, . împotriva Sentinței civile nr. 915 din 7 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, Sector 1.

Dezbaterile avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2016 și, ulterior, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului la data de 9 februarie 2016, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – Secția I Civilă sub nr._, reclamanții S. M. C. și G. C. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 3.485.000 Euro reprezentând despăgubiri aferente imobilelor naționalizate în baza Legii nr.119/1948 - proprietatea reclamanților, situate în orașul Comarnic, ., jud. Prahova, respectiv: teren în suprafață totală de 29.278 mp. și clădire - corp administrativ cu arie totală desfășurată de 692 mp., precum și obligarea la plata dobânzii legale pentru suma datorată cu titlu de despăgubiri, conform Ordonanței de Guvern nr.13/2011, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în anul 2001, au formulat, în baza cu Legii nr.10/2001, adresată Autorității Naționale pentru Valorificarea Activelor Statului (A.), notificările înregistrate sub nr.496 și nr.497, prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele - proprietatea autorului lor S. N. Ș., teren și clădire preluate abuziv de stat, situate în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova, terenul care constituie incinta fostei fabrici „Heinrich Kunz” denumită, din anul 1948, Întreprinderea de Stat „Vulturul” și, actualmente, S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic (Fabrica 1), având suprafața totală de 29.278 mp., iar clădirea, fost corp administrativ, aria desfășurată totală 692 mp.

A.V.A.S. a dispus, în mod eronat, prin decizia nr.132/10.04.2006, acordarea de măsuri reparatorii doar pentru suprafața de teren de 18.836 mp., în loc de 29.278 mp., motivarea fiind aceea că, din actele depuse, rezultă că, la momentul naționalizării, Fabrica Heinrich Kunz avea în folosință doar 18.836 mp., iar pentru restul de teren A. și-a declinat competența de soluționare în favoarea Primăriei or. Comarnic.

D. urmare, la data de 17.05.2006, reclamanții au depus la Tribunalul București o acțiune civilă formulată în contradictoriu cu A., solicitând, pe calea contestației prevăzută de Legea nr.10/2001, modificarea în parte a deciziei nr.132/10.04.2006 emisă de A. și obligarea acesteia să acorde măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren.

Totodată, reclamanții au învederat că, în mod judicios, instanța a reținut că imobilele pentru care aceștia au depus notificările nr.496 și 497/13.03.2001 au aparținut autorului S. N. Ș., terenul fiind dobândit în perioada anilor 1924 - 1938, prin șapte contracte de cumpărare, fiecare dintre acestea purtând asupra unei anumite suprafețe de teren din totalul de 29.278 mp.

S-a mai reținut că, din adresa nr.8985/04.12.2001 înaintată de Primăria orașului Comarnic către A., rezultă că imobilul în cauză a fost preluat în baza Legii nr.119/1948 și evidențiat în patrimoniul Întreprinderii Vulturul și că, odată cu actul naționalizării, confirmat prin procesul - verbal de predare - preluare din data de 13.07.1948, la Anexa nr.12, precum și în alte documente anexate acestui proces – verbal, întocmite la aceeași dată, suprafața totală de teren trecută în proprietatea statului a fost de 30.991,6 mp.

Totodată, tribunalul a reținut, din certificatele de moștenitor și actele de stare civilă, faptul că reclamații sunt moștenitorii titularului S. N. Ș. - fostul proprietar al imobilelor.

Prin încheierea din data de 02.11.2006, tribunalul a încuviințat pentru contestatori proba cu acte și expertiză tehnică de specialitate topografie, cadastru și geodezie, pe parcursul administrării acestor probe, reclamanții depunând un set de înscrisuri și raportul de expertiză judiciară nr.3345/2007 întocmit de ing. G. G. potrivit căruia „terenurile revendicate de contestatorii S. M. C. și G. C. în suprafață totală de 29.278 mp., fostă proprietate a autorului S. N. Ș., situate pe raza orașului Comarnic, jud. Prahova, .. Fabrica 1, se identifică în incinta obiectivului ca fiind unele și aceleași cu terenurile ce cuprind parte din terenul deținut pe acest amplasament de S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic”.

Totodată, expertul a concluzionat că „suprafața totală de teren de 29.278 mp. revendicată de contestatorii S. M. C. și G. C., ca fostă proprietate a autorului lor S. N. Ș., se suprapune în totalitatea ei peste terenul aflat în posesia S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic și cuprinde terenul cu suprafața 18.836 mp. (loturile 1 și 3), obiect al Deciziei nr.132/2006, precum și diferența dintre 29.278 mp. și 18.836 mp., respectiv terenul cu suprafața de 10.442 mp. (loturile 2, 4, 5, 6 și 7), cuprins în totalitate în incinta Fabricii 1 din ., oraș Comarnic, jud. Prahova.

Instanța de fond, prin încheierea din data de 03.05.2007, a dispus amânarea judecății cauzei la data de 31.05.2007, pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de conținutul raportului de expertiză, punându-le în vedere ca, în eventualitatea în care înțeleg să formuleze obiecțiuni, să le depună la dosar înainte de termenul de judecată.

Astfel, la termenul din 31.05.2007, pârâta A., reprezentată de consilierul juridic al instituției, nu a contestat raportul de expertiză și nu a formulat niciun fel de obiecțiuni, instanța de fond soluționând cauza având în vedere și concluziile raportului de expertiză, necontestat de părți, dispunând în consecință.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că, în mod eronat, prin decizia contestată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de teren de 18.836 mp., iar pentru restul suprafeței de teren s-a declinat competența în favoarea Primăriei or. Comarnic, întrucât, în realitate, din probele administrate a rezultat că suprafața de teren deținută de autorul reclamanților - S. N. Ș. se află în posesia S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic, are suprafața 29.278 mp. și nu 18.836 mp., cât s-a menționat în Decizia nr.132/2006.

În raport de aceste considerente, prin sentința civilă nr.847/07.06.2007, tribunalul a admis cererea reclamanților, obligând A. să propună acestora măsuri reparatorii în echivalent atât pentru terenul în suprafață totală de 29.278 mp., astfel cum este identificat prin raportul de expertiză topografică nr.3345/ 02.05.2007, cât și pentru clădirea - birou administrativ, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Împotriva sentinței sus – menționată, A.V.A.S. a declarat apel la data de 30.08.2007, arătând că soluția este greșită, deoarece instituția a emis decizia contestată după analizarea înscrisurilor aferente notificărilor depuse de reclamanți, constatând că, în speță, a avut loc naționalizarea fabricii „Heinrich Kunz”, iar preluarea terenurilor s-a făcut de la această persoană juridică și nu de la autorul reclamanților - S. N. Ș..

S-a mai apreciat de către A. faptul că, în mod greșit, a fost omologat raportul de expertiză care precizează că întreaga suprafață de teren se suprapune, în totalitate, peste terenul aflat în posesia S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic, arătându-se că, în acest litigiu, calitatea A.V.A.S. decurge numai din aceea de instituție publică implicată în privatizarea S.C. „Vulturul” S.A. care, avea în proprietate, numai parte din suprafața revendicată - 18.836 mp., astfel încât, numai această suprafață de teren se impunea să fie restituită prin decizie.

Analizând sentința civilă apelată în raport de criticile formulate, Curtea de Apel București a respins, prin decizia civilă nr.814/05.12.2007, apelul ca nefondat și a menținut sentința apelată în baza acelorași considerente, hotărâre care a rămas de la această dată definitivă.

Împotriva acestei decizii, A.V.A.S. a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel și, considerând că, în mod legal, instanța de apel a constatat că nu sunt fondate criticile formulate de A. și reiterate în faza procesuală a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin decizia nr.5938/ 16.10.2008, respingerea recursului, hotărâre care, de la această dată, a rămas irevocabilă.

Raportându-se la sentința civilă nr.847/07.06.2007 a Tribunalului București, definitivă, investită cu formulă executorie, prin care instanța completa și modifica Decizia nr.132/10.04.2006, Comisia de Analiză A. a emis Decizia nr.74/18.03.2008, în care, la art.1, se propunea reclamanților acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru întreg terenul revendicat, în suprafață de 29.278 mp., cât și pentru clădirea - birou administrativ, în conformitate cu dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, republicată.

De asemenea, se arăta în Decizia nr.74/18.03.2008, la art.2, că aceasta și documentele aferente vor fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar la art.4 că „Direcția pentru aplicarea Legii nr.10/2001 va aduce la îndeplinire prevederile din prezenta decizie”.

În sensul celor arătate, neprimind, însă, o bună perioadă de timp din partea autorităților statului niciun răspuns, reclamanții au înaintat două memorii către A. Națională pentru R. Proprietăților (A.N.R.P.), astfel: unul pentru teren (RG/_/29.04.2010) și altul pentru clădire (RG/_/29.04.2010), imobile situate în Comarnic, ., jud. Prahova.

În calitate de persoane îndreptățite, reclamanții au solicitat stabilirea soluției în dosarul privind acordarea de despăgubiri în echivalent și, cu această ocazie, au învederat A.N.R.P. că toate aspectele administrative privind aceste două imobile sunt clarificate juridic și că stabilirea valorii despăgubirii cuvenite și aplicarea procedurii îi revin legal.

Totodată, reclamanții au indicat A.N.R.P. datele de identificare necesare evaluării pentru stabilirea despăgubirilor în echivalent, atât pentru teren, cât și pentru clădire, iar la memoriile acestora, A.N.R.P. le-a răspuns, prin adresa nr._/_/07.05.2010, eludând fondul cererii, fără să ofere vreo soluție concretă celor solicitate.

Mai mult decât atât, din răspunsul A.N.R.P. se constată că instituția statului nu a luat în considerație deloc decizia nr.74/2008 emisă de A.V.A.S., conform sentinței civile nr.847/07.06.2007 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, prin care instanța completa și modifica Decizia nr.132/10.04.2006.

Ulterior, reclamanții s-au adresat, în data de 15.09.2010, și Instituției Prefectului Județului Prahova, solicitând stadiul avizării de legalitate pentru acordarea și plata despăgubirilor pentru imobilele în speță, mai precis, dacă avizul a fost cerut de A.N.R.P., iar în cazul avizării, dacă acesta a fost înaintat sau nu către A.N.R.P., Prefectura Județului Prahova răspunzând în sensul că în evidențele sale nu există documente în această speță.

Apreciază reclamanții că, din cele ce preced, se poate observa că au depus toate diligentele necesare pentru valorificarea dreptului lor, consfințit în anul 2008, prin hotărâre definitivă și irevocabilă de către instanța supremă, fără ca în intervalul de timp scurs până în prezent să fi primit o soluție care să conducă la plata despăgubirilor cuvenite.

În drept, reclamanții S. M. C. și G. C. au invocat dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care reglementează în Titlul VII, prin art.16, procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel, se prevede la alin.6 că „după primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare, pe care îl va transmite comisiei centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubiri”.

Or, prin adresa nr._/_/RG, A.N.R.P. a adus la cunoștința reclamanților, în data de 07.05.2010, că a primit dosarul nr._/CC cu Decizia A. nr.132/2006, fără să amintească, însă, nimic de Decizia A. nr.74/2008, investită cu formulă executorie prin sentința civilă definitivă nr.847/07.06.2007 a Tribunalului București.

In extenso, A.N.R.P. a răspuns reclamanților, în anul 2010, că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor analiza dosarul cu decizie caducă emisă de A. în anul 2006, fără decizia modificată și completată în justiție în anul 2007 și trimisă de A. în 2008 către A.N.R.P.

Citează reclamanții, mai departe, din răspunsul A.N.R.P. nr._/_ /07.05.2010: „ulterior finalizării analizei, dosarul va fi înaintat unui evaluator autorizat, în vederea întocmirii raportului de analiză”.

Reclamanții au precizat că, din partea A.N.R.P., nu au primit niciun alt răspuns, dosarul rămânând, în mod deliberat, la A.N.R.P. în nelucrare din anul 2006 și până în prezent, contrar unor hotărâri pronunțate în justiție, definitiv în anul 2007 și, respectiv, irevocabil în anul 2008.

De asemenea, se au în vedere și dispozițiile art.44 din Constituția României care, la alin.1, prevede că „dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate”, context în care reclamanții se consideră lezați într-un drept fundamental, recunoscut de instanțele din România în toate gradele de jurisdicție, în condițiile în care, nu au fost despăgubiți pentru încălcarea acestui drept de proprietate, baza oricărei orânduiri sociale moderne.

Totodată, se consideră că, în speța de față, a fost încălcat și art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale care instituie protecția proprietății, ce se aplică prioritar legii naționale, în temeiul art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României.

În acest sens, se au în vedere principiile de interpretare ale Curții Europene reflectate în cauze contra României, în care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate de către statul român, considerându-se că privarea de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează că aceasta a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, măsura răspunzând principiului proporționalității.

În evaluarea proporționalității, Curtea Europeană ține cont de marja de apreciere a statului, dar și de asigurarea unui just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului, înțelese, în materia dreptului la respectarea proprietății, sub forma unei compensări rezonabile, proporționale cu deposedarea și prevăzută ca atare în legislația națională.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut libertatea statului român de a reglementa condițiile de restituire a bunurilor transferate lui înainte de ratificarea Convenției, inclusiv sub aspectul modalității concrete, fără să îl oblige în sensul restituirii lor.

Cu toate acestea, dacă statul a adoptat o anumită soluție de despăgubire a foștilor proprietari, aceasta trebuie transpusă rezonabil, clar și coerent și să permită, pe cât posibil, evitarea insecurității juridice și incertitudinii în subiecte de drept vizate de acea soluție, (cauza P. c. României).

De asemenea, Curtea Europeană a considerat că „incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamantului, pus în imposibilitatea de a redobândi în întregime bunul sau, deși dispunea de o hotărâre definitivă care obliga statul să i-l restituie”.

Totodată, analizând dispozițiile Legii nr.10/2001, Curtea a apreciat că aceasta nu mai funcționează în prezent într-un mod care ar putea conduce la acordarea efectivă a despăgubirii vechilor proprietari deposedați înainte de . și nu ia în calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, din cauza absenței prelungite a despăgubirii.

Pe de o parte, proporționalitatea înseamnă nu numai cuantumul despăgubirii, ci și momentul acordării sale efective (cauza P. c. României).

Pe de altă parte, privind măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată de Legea nr.247/2005, respectiv titluri de participare la Fondul „Proprietatea” - după cotarea acestora la bursa de valori - Instanța Europeană a apreciat, constant, că acest organism colectiv de valori mobiliare nu funcționează, în prezent, într-o manieră susceptibilă să conducă la acordarea de despăgubiri adecvate și efective (cauza J. c. României, paragraf 38; cauza Johanna Huber c. României, paragraf 27), ș.a.

Mat mult decât atât, statul român mai deține, în prezent, doar aproximativ 4% din volumul de acțiuni ale Fondului „Proprietatea”, transformat în fond de investiții în locul fondului de despăgubiri.

Solicitările cumulate la A. Națională de Restituire a Proprietăților depășesc cu mult valoarea de acoperire a acțiunilor deținute, în continuare, de stat la Fondul „Proprietatea".

Din această perspectivă privite, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 ori de Legea nr.247/2005, provenind de la Fondul „Proprietatea”, aduse în prezent, sunt de-a dreptul iluzorii, întrucât, pe de-o parte, autoritățile statului tergiversează încontinuu acordarea acestora, iar pe de altă parte, în eventualitatea dispunerii acordării măsurilor reparatorii provenind de la un fond de investiții incert și depreciat ele sunt derizorii, în raport de valoarea cumulată a solicitărilor persoanelor îndreptățite și, în speță, față de valoarea cuvenită subsemnaților.

Curtea Europeană a evidențiat, în mod repetat, că deficiențele și inconsecvențele legislative au generat o practică neunitară și soluții ale instanțelor judecătorești care au atras în numeroase cazuri condamnarea statului român pentru încălcarea art.1 din Protocolul adițional nr.1, reținându-se că a avut loc lipsirea de proprietate, combinată cu absența unei despăgubiri adecvate.

Privarea de un bun în absența despăgubirii constituie însăși speța dedusă judecății, or chiar din jurisprudența Curții Europene reiese că atunci când statul nu mai poate restitui imobilul în natură, iar măsurile prevăzute sunt încă iluzorii, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești.

De altfel, Curtea Europeană a reținut, în mod constant, termenul de 3 luni ca fiind unul recomandabil pentru acordarea despăgubirilor de către stat, iar în cazul depășirii acestui termen, pot fi aplicate dobânzi pentru fiecare zi de întârziere (cauza Tulea c. României, cauza B. c. României), ș.a.

Din aceste considerente, reclamanții S. M. C. și G. C. solicită admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâților A. Națională pentru R. Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. la plata sumei de 3.485.000 Euro reprezentând despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care sunt imposibil de restituit în natură, situate în Comarnic, ., jud. Prahova.

În dovedirea celor învederate, reclamanții au solicitat probe cu înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate în vederea stabilirii valorii imobilului din Comarnic, ., jud. Prahova.

În raport de susținerile reclamanților S. M. C. și G. C., pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. Prahova prin reprezentantul său legal Director Executiv D. C. P., în numele M. Finanțelor P., în baza mandatului nr._/01.07.2013, a formulat, în baza art.205 C.pr.civ., întâmpinare (f.139 – vol. I) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M. Finanțelor P., având în vedere că, potrivit art.56 alin.1 C.pr.civ. „Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile”, dispozițiilor art.192 alin.1 Teza I stipulând că „P. apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată”.

Aceste norme leagă noțiunile de parte și de exercițiu al dreptului la acțiune, de existența sau pretinderea unui drept subiectiv civil.

Or, orice drept subiectiv presupune atât un subiect activ determinat, cât și un subiect pasiv determinat (în cazul drepturilor relative) sau nedeterminat (în cazul drepturilor absolute).

Prin urmare, pârâta a precizat că o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie atât la desemnarea titularului dreptului de a acționa, cât și a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

În acest sens, în doctrină s-a apreciat că, spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speță”, în raport de litigiul dedus judecății.

Altfel spus, raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Din această perspectivă, se observă că, în situația acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor stabilite în sarcina A.N.R.P., statul, prin Ministerul Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligațional, de drept substanțial, dedus judecății.

Astfel, așa cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern nr.361/2005 modificată și completată prin H.G. nr.1068/2007, A. Națională pentru R. Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființată prin preluarea activității Autorității Naționale pentru R. Proprietăților - structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului - Ministru.

Potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.209/2003, plata despăgubirilor se dispune de către A. Națională pentru R. Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, iar potrivit H.G. nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, art.18 alin.1, solicitarea plății se face pe baza de cerere scrisă adresată Autorității Naționale pentru R. Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar plata se face prin Direcția Economică din cadrul Autorității Naționale pentru R. Proprietăților.

Prevederile textului inițial al legii care vizau atribuții de plată în sarcina M.F.P. au fost modificate de pct.11 al articolului unic din Legea nr.171/16.05. 2006, textul astfel modificat al art.11 alin.2 care prevedea că „sumele prevăzute în bugetul M.F.P. pentru aplicarea prevederilor Legii nr.290/2003, se transferă, la solicitarea Cancelariei Primului Ministru, în vederea aplicării acestei legi” fiind abrogat de lit. a) art.35 din O.U.G. nr.25/18.04.2007.

De asemenea, Ministerul Finanțelor P. nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât, nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor P. să facă efectiv o plată pentru bugetul altei instituții, după cum nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat.

Faptul că ordonatorul principal de credite nu a corectat despăgubirile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerul Finanțelor P. la plata unor sume de bani aferente acestora.

Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât, în opinia pârâtei, este neîntemeiată aprecierea că Ministerul Finanțelor P. trebuie să fie parte în litigiu și să fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți.

Învederează pârâta faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunțat în dosarul nr.28/ 2011, prin Decizia nr.27/14.11.2011, stabilind că „în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă”, astfel încât, fată de aceste dispoziții legale, raportat la obiectul cererii, s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, precum și judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției, potrivit art.223 alin.3 C.pr.civ.

La rândul său, și pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a formulat, în baza aceluiași text de lege, întâmpinare (f.143 – vol. I) prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Prahova cu privire la cererea de chemare în judecată, a necompetenței funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului Prahova, a prematurității solicitării de plată a despăgubirilor și de emitere a titlului de plată și a inadmisibilității acțiunii.

Astfel, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții S. M. C. și G. C. au chemat în judecată Statut Român prin Ministerul Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.485.000 Euro reprezentând despăgubiri aferente imobilelor naționalizare în baza Legii nr.119/ 1948 situate în or. Comarnic, ., jud. Prahova, respectiv: teren în suprafață totală de 29.278 mp. și clădire - corp administrativ cu arie totală desfășurată de 692 mp., precum și la plata dobânzii legale pentru suma datorată cu titlu de despăgubiri, conform O.G. nr.13/2011, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Astfel, în susținerea excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova cu privire la obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor, pârâta a menționat că cererea de precizare formulată de reclamanți prin care solicită plata despăgubirilor ce li se cuvin, este îndreptată împotriva unei autorității aparținând administrației publice centrale, și anume A. Națională pentru R. Proprietăților.

Astfel, în cuprinsul art.1 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.361/2005, așa cum a fost modificată și completată prin H.G. nr.1068/2007 se arată că „A. Națională pentru R. Proprietăților, denumită în continuare A., este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică”.

Art.23 din O.U.G. nr.96/2013 prevede că A. Națională pentru R. Proprietăților, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului - Ministru, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Totodată, art.3 pct.1 C.pr.civ. arată „curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

Prin urmare, având în vedere cele menționate, pârâta a învederat că soluționarea peticelor privind plata despăgubirilor, în contradictoriu cu A. Națională pentru R. Proprietăților, este de competența Curții de Apel Ploiești - Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Art.20 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.2/2013, stabilește, în mod expres, că este de competența secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului în a cărui rază domiciliază reclamantul soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor Comisiei Centrale ori obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Aceste dispoziții legale nu se referă și la cererile având obiect plata despăgubirilor formulate în contradictoriu cu A. Națională pentru R. Proprietăților, motiv pentru care soluționarea unor astfel de cereri este de competența curților de apel.

În situația în care se va trece peste excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței sesizate, întrucât, examinarea legalității și temeiniciei deciziilor emise de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, ca și obligarea acesteia la emiterea deciziei în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, legiuitorul a stabilit-o în competența instanței specializate de contencios administrativ.

Astfel, art.20 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.2/2013, stabilește, în mod expres, că este de competența secției de contencios administrativ din cadrul tribunalului în a cărui rază domiciliază reclamantul soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor Comisiei Centrale ori obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Normele de drept care consacră competența funcțională a instanțelor de judecată au caracter imperativ, opinie susținută de necesitatea respectării principiului specializării judecătorului, așa cum în mod a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în Decizia nr. XV/2007.

Mai mult decât atât, dispozițiile sus amintite sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Având în vedere cele menționate, pârâta a solicitat admiterea excepției necompetenței Secției Civile a Tribunalului Prahova, iar pe cale de consecință, declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente funcțional să o soluționeze, respectiv Secția de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Argeș.

Referitor la excepția prematurității solicitării reclamanților privind plata despăgubirilor, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a învederat că, în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013, a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România”.

Potrivit acestui act normativ, se înființează Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art.17 alin.1 lit. a) din Legea nr.165/2013, noua comisie validează /invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

În privința termenului în care Comisia Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, pârâta a precizat că art.34 alin.1 din Legea nr.165/2013 stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi, cu precizarea că, în termen de 15 zile de la . noului act normativ, componența nominală a Comisiei Naționale se stabilește prin decizie a primului - ministru.

Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere art.4 din Legea nr.165/2013, conform căruia dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Totodată, se precizează faptul că reclamanții nu sunt titularii unei decizii de compensare, potrivit prevederilor art.21 ali..8 din Legea nr.165/2013.

Întrucât, noua legislație a abrogat prevederile art.18 – 18⁹ din Titlul VII al Legii nr.247/2005 care reglementau condițiile și termenele de valorificare a deciziilor conținând titlul de despăgubire, a fost instituită și nouă procedură de valorificarea a deciziilor de compensare, prin puncte, a imobilului preluat abuziv, decizii ce vor fi emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în urma validării deciziei entității învestite de lege.

Astfel, prevederile art.27 - 29 din Legea nr.165/2013 reglementează condițiile în care titularul unei decizii își poate valorifica punctele stabilite printr-o astfel de decizie, prin achiziționarea de imobile din Fondul Național, la licitația națională, începând cu data de 01.01.2016.

De asemenea, art.31 din același act normativ stabilește și modalitatea prin care titularul unei decizii poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

Astfel, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.

În aplicarea alin.1, deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru R. Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin.2 se plătesc de către Ministerul Finanțelor P. în cel mult 180 de zile de la emitere.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, A. Națională pentru R. Proprietăților a precizat că, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, consacrat și prin decizia nr.33/ 2008 a I.C.C.J. dată în materie, dispozițiile Legii nr.10/2001 în concurs cu normele dreptului comun se aplică prioritar, astfel că, după adoptarea acestei legi nu există posibilitatea de a opta între procedura specială sau dreptul comun.

În acest sens este și Decizia nr.27/2011 dată în interesul legii în interesul legii de I.C.C.J. care, prin conținutul său, confirmă și argumentează soluția adoptată de instanță în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii.

Această decizie a fost adoptată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.120 din 17 februarie 2012, fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.330⁷ alin.4 C.pr.civ.

Astfel, s-a reținut de către I.C.C.J. că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr.247/2005, îndreptate direct împotriva statului român prin Ministerul Finanțelor P., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art.13 din această convenție, sunt inadmisibile.

Pe fondul cauzei, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a menționat că, prin Legea nr.165/2013 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților, inclusiv o nouă procedură de emitere a titlurilor de plată și plată a acestora.

Prevederile acestei legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor (…) la data intrării în vigoare a prezentei legi”" (art.4).

Față de această situație, pârâta a învederat că, la momentul promovării acțiunii, A. Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai are atribuții privind plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005”.

Astfel, conform art.41 alin.4 din Legea nr.165/2013, sumele cuprinse în titlurile de plată emise de A.N.R.P. se plătesc de către Ministerul Finanțelor P. în cel mult 180 de zile de la emitere.

Prin urmare, sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine, în mod exclusiv, M. Finanțelor P., A. Națională pentru R. Proprietăților nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor, drept pentru care se solicită a se constata lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților.

Prin Legea nr.117/04.07.2012 pentru aprobarea O.U.G. nr.4/2012 și pentru modificarea art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.62/2010, s-a stabilit modificarea art. III, alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010, în sensul prelungirii perioadei de suspendare a emiterii titlurilor de plată până la data de 15 mai 2013.

Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de plată a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României.

Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de plată, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

Măsurile propuse nu au adus o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, ci au prevăzut acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a măsurilor necesare pentru continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, în contextul epuizării Fondului Proprietatea și în vederea corelării cu momentul adoptării proiectului de act normativ privind implementarea hotărârii pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care va reglementa și modalitatea în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

O asemenea măsură nu contravine C.E.D.O. și Protocolului adițional nr.1, întrucât statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât, măsura legislativă este temeinic justificată.

În aceste condiții, practica judiciară a statuat, cu caracter de principiu, că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de plată sunt premature, dreptul afirmat de reclamanți fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept nu se poate executa.

Arată pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților că, urmare a publicării Legii nrr.165/2013 în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr.10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut, în mod expres, la art.4 din noua lege.

Întrucât, noua legislație a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr.247/2005 care reglementau emiterea de către C.C.S.D. a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.

Astfel, potrivit prevederilor art.21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Titularul unei decizii de compensare, prin puncte, cât și cel al unei decizii de despăgubire emise de C.C.S.D. anterior intrării în vigoare a prezentei legi - decizii care nu au dus, în mod direct, la emiterea unui titlu de plată - care au optat pentru valorificarea în numerar, vor beneficia de dispozițiile art.41 din Legea nr.165/2013 care prevăd că A. Națională pentru R. Proprietăților emite un titlu de plată ce va deveni scadent după data de 01.01.2014 și care va eșalona plata pe o perioada de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art.21 din aceeași lege.

Sumele cuprinse în titlurile de plată emise de A.N.R.P. se plătesc de Ministerul Finanțelor P. în cel mult 180 de zile de la emitere.

Dispozițiile art.41 alin.4 din noua lege menționează, în mod expres, că plata efectivă a titlurilor de plată este făcută de către Ministerul Finanțelor P., astfel încât, se poate concluziona, fără echivoc, că A.N.R.P. nu poate fi obligată la a efectua plata despăgubirilor, considerente în raport cu care s-a apreciat că este prematură formularea de către reclamanți a unei cereri care să vizeze plata despăgubirilor, emiterea titlurilor de plată făcându-se cu respectarea criteriului ordinii depunerii dosarelor de opțiune.

Astfel, potrivit art.22 alin.1 din Hotărârea nr.401/19.06.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 „titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire se emit în ordinea de înregistrare a dosarelor de opțiune constituite la A. Națională pentru R. Proprietăților anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a titlurilor de despăgubire emise în condițiile art.41 din aceeași lege”.

La alin.3 al aceluiași articol este prevăzut faptul că „procedura de plată a titlurilor prevăzute la alin.1 se stabilește de Ministerul Finanțelor P. până la data de 31 decembrie_ și se aprobă prin ordin”.

Totodată, pârâta a susținut, pe fondul pricinii, că, urmare a analizării dosarului înregistrat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sub nr._/CC care conține Decizia nr.132/2006, completată prin decizia nr.74/2008 emisă de A. în favoarea reclamanților S. M. C. și G. C., având ca obiect imobilul situat în Comarnic, ., jud. Prahova, în temeiul dispozițiilor art.21 alin.5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, s-a constatat că acesta trebuie completat cu următoarele înscrisuri: identificarea imobilului pentru care propuneți acordarea de măsuri reparatorii în ceea ce privește imobilul construcție, cu precizarea suprafețelor; înscrisuri din cuprinsul cărora să rezulte destinația întregii: suprafețe de teren la data preluării abuzive, precum și, după caz, suprafața aferentă fiecărei destinații în parte. Totodată, în situația în care terenul sau o parte din acesta avea destinația „agricol” la data preluării abuzive, se solicită transmiterea și a dovezii că soluționarea notificării s-a realizat cu respectarea limitei de 50 ha. de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar, istoricul de arteră și număr poștal al imobilului notificat; acte din care să reiasă descrierea construcțiilor pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, pentru fiecare corp de clădire în parte: destinația (locuință, anexă gospodărească, spațiu comercial, obiectiv industrial, etc.), suprafața (desfășurată/construită/utilă), regimul de înălțime, anul edificării, materialele utilizate la edificare (fundație, planșeu, pereți, pardoseli, acoperiș, tencuieli exterioare, etc.), utilități/instalații (sanitare, electrice, încălzire, etc.), finisaje (inferioare, medii sau superioare), stare tehnică (foarte bună, bună, satisfăcătoare), prezentând relevanță actele întocmite cu ocazia preluării.

În situația în care, în cazul construcțiilor, nu există înscrisuri care să descrie aceste imobile, dar există la dosar dovada că s-au făcut diligentele necesare atât la arhivele naționale și județene, cât și la consiliile locale, județene precum și la societățile care au avut în administrare aceste imobile, iar acestea nu dețin astfel de informații (corespondența cu aceste entități și răspunsurile primite trebuie atașate la dosar), se vor înainta instituției declarații autentificate ale persoanelor îndreptățite cu privire la detaliile constructive ale imobilului notificat, declarații care trebuie susținute de declarații autentificate ale unor terțe persoane. Declarațiile transmise vor fi în original sau copie legalizată; copie a actului de identitate, valabil la zi, al reclamantului S. M. C.; declarație de notorietate (care să emane de la terțe persoane) din care să reiasă în mod neîndoielnic faptul că numita S. C., astfel cum a fost consemnată în certificatul de moștenitor nr.40/1988, este una și aceeași cu numita S. Cicilia, așa cum reiese din certificatul de deces nr._ al numitului S. Ș..

Prin adresa nr._/CC/04.07.2013 remisă către A.V.A.S. București și către reclamanți s-a solicitat completarea/dosarului nr._/CC cu înscrisurile solicitate.

În situația în care, în cazul construcțiilor, nu există înscrisuri, care să descrie aceste imobile, dar există la dosar dovada că s-au făcut diligentele necesare atât la arhivele naționale și județene, cât și la consiliile locale, județene, precum și la societățile care au avut în administrare aceste imobile, iar acestea nu dețin astfel de informații (corespondența cu aceste entități și răspunsurile primite trebuie atașate la dosar), se vor înainta declarații autentificate ale persoanelor îndreptățite cu privire la detaliile constructive ale imobilului notificat, declarații ce trebuie susținute de declarații autentificate ale unor terțe persoane. Declarațiile transmise vor fi în original sau copie legalizata. "

Având în vedere lipsa înscrisurilor solicitate, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a învederat că, potrivit dispozițiilor art.32 din Legea nr.165/2013, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.

Pe cale de consecință, în situația în care nu vor fi depuse documentele solicitate înăuntrul termenului anterior amintit, Secretariatul Comisiei Naționale va proceda la verificarea dosarelor, din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, doar în baza documentelor existente în dosar, existând posibilitatea invalidării în tot sau în parte a Dispoziției nr.5657/2008.

Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de lege și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse, cu precizarea că dosarul trebuie completat cu documente necesare evaluării construcției, potrivit art.21 alin.6, ulterior publicării normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.165/2013.

În speță, soluționarea dosarului înregistrat sub nr._/CC se va face în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, la care s-a făcut referire.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 3.485.000 Euro, A. Națională pentru R. Proprietăților a menționat că această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări aduse de art.34 alin.1 din Legea nr.165/2013.

Astfel, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013, a fost publicată Legea nr.165/ 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România și, potrivit acestui act normativ, se înființează Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.165/2013 „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu”.

Referitor la solicitarea de acordare a dobânzii legale, pârâta a precizat că, potrivit art.1088 alin.2 C.civ. – text de lege care se referă la daune – interese în convenții „aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobândă curge de drept”.

Aceste prevederi legale, fiind regăsite în cuprinsul Titlului III din Codul civil - Despre contracte sau convenții, sunt aplicabile numai în materie contractuală, nefiind incidente în speța de fată.

Pe de altă parte, având în vedere aceste prevederi legale, în dreptul civil român, în materie contractuală, daunele - interese constând în dobânda legală sunt datorate, de regulă, din ziua chemării în judecată.

De la această regulă există unele excepții, prevăzute de lege, când, fie dobânda legală este datorată de la data somării prin executor judecătoresc, fie că aceasta se datorează de drept, fără îndeplinirea nici unei formalități, ipoteze care, de asemenea, nu sunt incidente în prezenta cauză, ci sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.165/2013. Astfel, potrivit prevederilor art.21 - 26 din actul normativ menționat, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Titularul unei decizii de compensare prin puncte, cât și cel al unei decizii de despăgubire emise de către C.C.S.D. anterior intrării în vigoare a prezentei legi - decizii care nu au dus, în mod direct, la emiterea unui titlu de plată - care au optat pentru valorificarea în numerar, vor beneficia de dispozițiile art.41 din legea nr.165/2013 care prevăd că A. Națională pentru R. Proprietăților emite un titlu de plată ce va deveni scadent după data de 01.01.2014 și care va eșalona plata pe o perioadă de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art. 21 din aceeași lege.

Sumele cuprinse în titlurile de plată emise de A.N.R.P. se plătesc de către Ministerul Finanțelor P. în cel mult 180 de zile de la emitere.

Dispozițiile art.41 alin.4 din noua lege menționează, în mod expres, că plata efectivă a titlurilor de plată este făcută de către Ministerul Finanțelor P., astfel încât se poate concluziona, fără echivoc, că A.N.R.P. nu poate fi obligată la a efectua plata despăgubirilor.

Față de aceste considerente, este prematură, în opinia pârâtei, formularea de către reclamanți a unei cereri care să vizeze plata despăgubirilor, iar emiterea titlurilor de plată se va face cu respectarea criteriului ordinii depunerii dosarelor de opțiune.

Astfel, potrivit art.22 alin.1 din Hotărârea nr.401/19.06.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.165/2013 „titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire se emit în ordinea de înregistrare a dosarelor de opțiune constituite la A. Națională pentru R. Proprietăților anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a titlurilor de despăgubim emise în condițiile art.41 din aceeași lege”.

La alin.3 al aceluiași articol este prevăzut faptul că „procedura de plată a titlurilor prevăzute la alin.1 se stabilește de Ministerul Finanțelor P., până la data de 31 decembrie 2013 și se aprobă prin ordin”.

Totodată, s-a mai învederat că persoana îndreptățită care se adresează instanței judecătorești printr-o acțiune în contencios administrativ trebuie să facă dovada prejudiciului, în spetă, reclamanții S. M. C. și G. C. trebuind să dovedească existența și întinderea prejudiciului suferit, legătura cauzală dintre prejudiciul creat și fapta pârâtei, precum și vinovăția acesteia.

În drept, art.115 - 118 C.pr.civ., art.158 C.pr.civ., Legea nr.247/2005 - Titlul VII, H.G. nr.361/2005, actualizată, O.U.G. nr.81/2007, O.G. nr.9/2000, Legea nr.356/2962, O.U.G. nr.62/2010, H.G. nr.128/2008 și Legea nr.165/ 2013.

În temeiul art.201 alin.2 Teza I C.pr.civ., reclamanții S. M. C. și G. C. au formulat răspuns la întâmpinare (f.159 – vol. I) solicitând respingerea excepțiilor invocate de pârâții Statut R. - prin Ministerul Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților prin întâmpinările formulate, înlăturarea argumentelor acestora pe fondul cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanții au tratat, punctual, apărările pârâților Statul R. reprezentat - prin Ministerul Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților (A.N.R.P.) prin întâmpinare, cu referire atât la excepțiile invocate, cât și la fondul cauzei.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor P., reclamanții au arătat că se invocă prin întâmpinare faptul că, în situația acțiunilor având ca obiect obligarea sa la plata despăgubirilor stabilite în sarcina A.N.R.P., statul - prin Ministerul Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, nu este parte în raportul juridic concret, obligațional, de drept substanțial, dedus judecății.

În acest sens, se arată că, în conformitate cu H.G. nr.361/2005, modificată și completată prin H.G. nr.1068/2007, A.N.R.P. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființată prin preluarea activității Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, structura fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului-ministru.

În continuare se mai arata că, potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.209 /2003, plata despăgubirilor se dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, iar potrivit H.G. nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, art.18 alin.1, solicitarea plății se face pe baza de cerere scrisă adresată A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar plata se face prin Direcția Economică din cadrul A.N.R.P.

Trebuie avut, însă, în vedere că dispozițiile legale sus - menționate vizează situația (cadru) în care A. Națională pentru R. Proprietăților aduce la îndeplinire prevederile din decizia de despăgubire emisă anterior solicitantului, însă, în speța de fată, aceasta nu a dispus nicio măsură în acest sens până acum și, mai mult decât atât, nici nu intenționează pentru viitor să acorde despăgubiri reclamanților, având în vedere că, la momentul de fată, aceasta invocă, în mod cu totul nejustificat, diverse incidente procedurale ce au menirea să împiedice acordarea de despăgubiri.

În orice caz, deși A.N.R.P. îi revine rolul de a efectua plata efectivă de a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de către stat, Ministerul Finanțelor P. este, însă, ordonator principal de credite.

Pe de altă parte, în cazul de fată, reclamanții S. M. C. și G. C., așa cum se retine și în cererea formulată - Statul (prin Ministerul Finanțelor P.) este cel chemat în judecată, întrucât măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 nu sunt reale și efective, având în vedere că Fondul „Proprietatea” nu funcționează, fapt ce constituie o încălcare a dreptului de proprietate garantat de art.1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.

Pe cale jurisprudențială s-a stabilit că, după epuizarea procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001, în faza în care Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a întreprins niciun demers în vederea despăgubirii efective, părțile beneficiază de protecția oferită de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.

Situația părților care nu au putut beneficia de despăgubiri pe o perioadă mare de timp combinată cu lipsa vreunui demers din partea autorităților în vederea achitării acestora și cu o procedură de selecție aleatorie a dosarelor ce lasă loc arbitrarului reprezintă o lipsire de proprietate care face incidența a doua normă a art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție

Lipsirea de proprietate, în lumina celei de-a doua norme, poate fi justificată numai dacă a intervenit pentru o cauză de utilitate publică, a avut un temei legal și a existat un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că justul echilibru nu există atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă.

Or, intervalul mare de timp în care părțile nu au putut beneficia de despăgubiri și imposibilitatea în care s-au aflat de a accelera mecanismul de funcționare a sistemului de plată, din cauza lipsei unei proceduri previzibile, echivalează cu o sarcină excesivă impusă acestora, de natură a rupe justul echilibru între atingerea dreptului de proprietate și scopul legitim urmărit.

Prin urmare, raportul juridic dedus judecații este stabilit între reclamanți și Statul Român, ca debitor al obligației pozitive de a organiza un mecanism funcțional care să asigure respectarea tuturor obligațiilor internaționale asumate, printre care și aceea a respectării dreptului de proprietate garantat de Convenție, astfel încât, acesta poate fi obligat la acordarea de despăgubiri, în aceste condiții, evident că Statul Român are calitate procesuală activă în speța de fată.

Contrar susținerilor pârâtului în sensul că Ministerul Finanțelor P. nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, reclamanții au menționat că, în conformitate cu art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice „statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații” și „el participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazul în care legea stabilește anume alte organe în acest scop".

De asemenea, potrivit art.3 pct.81 din H.G. nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea M. Finanțelor P., acesta „reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fata instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ”.

O reglementare similară se regăsește și în Noul Cod Civil, la art.223 alin.1, potrivit cu care „în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor P., afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens”.

În ceea ce privește decizia nr.27/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv - pe care pârâtul o aduce, de asemenea, ca argument în admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, se impun, în opinia reclamanților, următoarele precizări:

Soluția dată în decizia menționată anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ce a vizat stabilirea unui punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii, a avut la baza următoarele soluții date, în acest sens, până la acea dată de către instanțe: în cazul în care instanțele erau investite cu soluționarea unor acțiuni mixte, prin care se solicitau, în principal anularea dispoziției emise de unitatea deținătoare sau obligarea acesteia la emiterea unei astfel de dispoziții, iar în subsidiar, obligarea statului la acordarea de despăgubiri bănești în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilelor ce făceau obiectul notificării, acțiuni îndreptate atât împotriva unității deținătoare, cât și împotriva statului, prin Ministerul Finanțelor P., întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, au apreciat că statul are calitate procesuală pasivă; în același tip de acțiuni, au apreciat că Statul Român - prin Ministerul Finanțelor P., nu are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că măsurile reparatorii, susținându-se că o asemenea calitate o poate avea numai în situația reglementată de art.28 alin.3 din Legea nr.10/2001; în cazul soluționării unor acțiuni îndreptate direct împotriva statului, prin Ministerul Finanțelor P., întemeiate pe dispozițiile art.480 C.civ. și cele ale art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, formulate după emiterea dispoziției/deciziei prevăzute de Legea nr.10/2001 prin care s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005, instanțele au apreciat că statul are calitate procesuală pasivă.

Din analiza acestor soluții date de către instanțele de judecată în această materie (astfel cum sunt ele dezvoltate în chiar cuprinsul deciziei Înaltei Curți), pe care le-a reținut instanța supremă la judecarea recursurilor în interesului legii ce formează obiectul dosarului nr.28/2011, se observă, însă, că ele nu acoperă situația existentă în cauza de fată – când, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Legea nr.10/2001 și a procedurii speciale prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005, A. Națională pentru R. Proprietăților nu numai că nu a întreprins niciun demers în vederea despăgubirii reclamanților S. M. C. și G. C. - conform Deciziei nr. 132/2006, completata cu Decizia nr.74/18.03.2008 emisă de Comisia de Analiză a A.) timp de mai bine de 7 ani -, dar la momentul de fată îi împiedică efectiv să își mai valorifice acest drept, motivând, bunăoară, ca dosarul de despăgubire ar fi incomplet în termenii noii reglementări (Legea nr.165/2013).

În aceste condiții, chemarea în judecată a Statului Român apare ca fiind cât se poate de oportună pentru a asigura plata măsurilor reparatorii prin echivalent datorate în baza Legii nr.10/2001, ca unic răspunzător pentru prejudiciul cauzat prin nefuncționarea acestui mecanism de plată.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova cu privire la obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor, reclamanții au învederat că, în conformitate cu art.98 alin.1 raportat la art.94 alin.1 lit. j) C.pr.civ., competenta materială pentru judecarea prezentei cauze o are Tribunalul Prahova, pârâta având în vedere, în invocarea acestei excepții, dispozițiile art.3 pct.1 C.pr.civ. 1865, care nu poate se aplica, însă, spetei de fată, având în vedere că acțiunea fost înregistrata după . Noului Cod de procedură (art.24).

Art.96 pct.1 C.pr.civ. omolog al art.3 pct.1 C.pr.civ. 1865, are o formulare ușor diferită, semnificativă însă sub aspectul competentei, prevăzând că, în primă instanță, curtea de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ potrivit legii speciale, per a contrario, când prin lege specială nu se prevede expres competenta materială a curții de apel în judecarea unei cereri în această materie, tribunalul va fi cel competent să o judece, în virtutea rolului său de instanță cu plenitudine de competentă în primă instanță (art.95 pct.1 C.pr.civ.).

Referitor la art.20 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, adus în discuție, de asemenea, de către pârâtă, s-a precizat că acesta nu vizează și cererile având ca obiect plata despăgubirilor formulate în contradictoriu cu A.N.R.P., solicitând, așadar, respingerea excepției necompetentei materiale a Tribunalului Prahova.

În ceea ce privește excepția necompetentei funcționale a Secției Civile a Tribunalului Prahova, reclamanții au susținut că, potrivit aceluiași art.20 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, invocat încă o data de către pârâtă, de competenta secției de contencios administrativ a tribunalului în cărui rază domiciliază reclamantul aparține soluționarea cauzelor având ca obiect anularea deciziilor Comisiei Centrale sau obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Or, cererea introductiva are ca obiect plata de despăgubiri, neîncadrându-se așadar în aria de competentă a legii speciale și, fiind o cerere în despăgubiri în materie civilă, evident că Secția Civilă a Tribunalului Prahova va fi competentă să o judece, solicitându-se respingerea excepției necompetentei funcționale a Secției Civile a Tribunalului Prahova, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția prematuritătii solicitării reclamanților S. M. C. și G. C. privind plata despăgubirilor, s-a precizat că, în ce privește Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, aceasta a intrat în vigoare la data de 2005.2013.

O astfel de mențiune (pe care pârâta nu a făcut-o) este esențială pentru a se putea stabili dacă dispozițiile acestui act normativ sunt sau nu aplicabile cauzei de fată.

În acest sens, reclamanții au amintit faptul că dosarul de despăgubire înregistrat sub nr._/CC care conține Decizia nr.132/2006, completată cu Decizia nr.74/2008 emisă de A.V.A.S. în favoarea acestora, având ca obiect imobilul situat în Comarnic, ., jud. Prahova, a fost înaintat către A.N.R.P. încă din anul 2006, unde a rămas, în mod deliberat, în nelucrare până în prezent, în aceste condiții, fiind evident că nu îi pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr.165/2013.

Așadar, dreptul substanțial aplicabil, în speță, este cel în vigoare la nivelul anului 2006, dispozițiile Legii nr.165/2013 neputând produce niciun efect concret asupra acesteia, împrejurare în care s-a solicitat respingerea excepției prematuritătii solicitării privind plata despăgubirilor, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții S. M. C. și G. C., s-a precizat că decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de care se prevalează pârâta în invocarea acestei excepții are în vedere o cu totul altă situație decât cea existentă în speță, referindu-se la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate, în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulata după . Legii nr.10/2001.

Referitor la Decizia nr.27/2011 a Înaltei Curți dată în recursul în interesul legii, reclamanții au reiterat faptul că aceasta nu vizează situația existentă în cauza de fată – când, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Legea nr.10/2001 și a procedurii speciale prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247 /2005, A. Naționala pentru R. Proprietăților nu numai că nu a întreprins niciun demers în vederea despăgubirii reclamanților - conform Deciziei nr.132/2006, completată cu Decizia nr.74/18.03.2008 emisa de Comisia de Analiză a A.) timp de mai bine de 7 ani, dar la momentul de fată, îi împiedică, efectiv, să își mai valorifice acest drept, motivând, bunăoară, că dosarul de despăgubire ar fi incomplet, în termenii noii reglementari (Legea nr.165/2013).

În aceste condiții, chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor P., apare ca fiind cât se poate de oportună pentru a asigura plata măsurilor reparatorii prin echivalent datorate în baza Legii nr.10/2001, ca unic răspunzător pentru prejudiciul cauzat prin nefuncționarea acestui mecanism de plată.

În concluzie, se solicită respingerea inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții S. M. C. și G. C., ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, dreptul substanțial aplicabil în speță este cel în vigoare la nivelul anului 2006, dispozițiile Legii nr.165/2013 evocate de pârâta A.N.R.P. în cuprinsul întâmpinării neputând produce efecte, fată de o cauză dată acesteia spre soluționare încă din data de 2006.

Contrar susținerilor pârâtei, dispozițiile art.4 din această lege vizează cererile în materia restituirii imobilelor preluate abuziv formulate, depuse și încă nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, iar nu o cerere pentru acordarea de despăgubiri, pentru care a fost finalizată procedura administrativă prealabilă.

Din istoricul spetei se observă, așadar că, prin conduita adoptată fată de reclamanți, pârâta A. Naționala pentru R. Proprietăților a avut, ca unic scop, împiedicarea acestora de a-și valorifica, în condițiile legii, dreptul la despăgubire pentru imobilul situat în Comarnic, ., jud. Prahova, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, sau poate chiar să renunțe la un asemenea mers.

Lipsa de reacție la insistentele reclamanților de a proceda la demararea procedurii de despăgubire în dosarul nr._/CC, invocarea diverselor incidente procedurale care, aparent, ar bloca această procedură și și până la urmă, dezinteresul arătat în soluționarea acestui dosar (existent în evidentele sale încă din anul 2006), denotă, din partea pârâtei, rea - credință manifestată, în mod fățiș și sistematic.

Un exemplu elocvent este dat de faptul că, în opinia reclamanților, pârâta invocă, în continuare, că aceștia nu ar fi titularii unei decizii conținând titlul de despăgubire, iar dosarul de despăgubire nu ar fi complet.

În aceste condiții, reclamanții apreciază că unica modalitate prin care ar putea fi despăgubiți, efectiv, ar fi prin intervenția acestei instanțe, întrucât, deși dosarul de despăgubire este complet - conținând atât Decizia nr.132/2006 (completată cu Decizia nr.74/18.03.2008), cât și informațiile administrative necesare identificării și stabilirii despăgubirilor cuvenite pentru imobilul ai cărui proprietari sunt, pârâta nu va binevoi a le acorda aceste despăgubiri și, oricum, nu ar putea realiza acest lucru de o manieră rezonabilă, proporțională cu deposedarea.

În ceea ce privește obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru suma datorată cu titlu de despăgubiri, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a despăgubirilor, reclamanții au amintit că ele au fost stabilite în condițiile O.G. nr.13/2011.

Art.1088 C.civ. 1864, deși se regăsește în cuprinsul Titlului III – „Despre contracte și convenții”, în practică s-a recurs - în lipsă de dispoziție legală distinctă, la acordarea, în temeiul acestui articol, de daune - interese nu numai în materie contractuală, ci și în materie delictuală.

Se evocă, spre exemplu, decizia nr.5361/28.08.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civila și de Proprietate Intelectuală prin care se recunoaște posibilitatea acordării dobânzii legale, cu titlu de daune - interese, creditorului care reclamă neexecutarea din partea unui debitor a unei obligații care are ca obiect o sumă de bani, în temeiul faptului juridic ilicit cauzator de prejudicii.

Astfel, pârâții A. Națională pentru R. Proprietăților și Statul Român - Ministerul Finanțelor P. sunt obligați, în temeiul art. 1088 C.civ. 1864 atât la plata sumei de 3.485.000 Euro cu titlu de despăgubiri, cât și la plata dobânzii legale pentru această sumă, conform O.G. nr.13/2011, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a despăgubirilor

Din aceste considerente, reclamanții S. M. C. și G. C. solicită a se constata că apărările pârâților Statul R., prin Ministerul Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților nu sunt susținute de dispoziții legale, fiind neîntemeiate, drept pentru care urmează a fi respinse excepțiile invocate de către aceștia prin întâmpinările formulate, iar pe fondul cauzei, ținând cont de argumentele prezentate, precum și de probatoriul care va fi administrat, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea cererii.

În dovedirea acțiunii, reclamanții S. M. C. și G. C. au solicitat probe cu înscrisuri și expertize tehnice de specialitate topo și construcții civile și industriale, probe încuviințate de instanță, în temeiul art.254, art.255 și art.258 C.pr.civ., la termenul de judecată din data de 18.11.2013 (f.191 – vol. I).

Raportul de expertiză tehnică de specialitate topometrică ing. Bahudu V. care a avut ca obiectiv ca, pe baza înscrisurilor aflate la dosar și în urma deplasării la teren, să se procedeze la evaluarea terenului în suprafață de 29.278 mp. situat în Comarnic, ., jud. Prahova, urmând a se avea în vedere și raportul de expertiza topo efectuat anterior, a fost depus la data de 13.02.2014 (f.14 – vol. II) și a menționat faptul că acesta are categoria de folosință curți – construcții, este împrejmuit pe toate laturile, cu garduri de plăci beton, ziduri de beton și construcții pe hotar, că este situat în intravilanul or. Comarnic, ., jud. Prahova, fiind identificat și prin raportul de expertiză topo ing. G. G., având în compunere 7 suprafețe de teren care, cumulate, ajung la suprafața de S = 29.278 mp., astfel: S1= 812 mp., conform act nr.761/23.10.1924; S2 = 3.500 mp., conform act nr.576/06.11. 1930; S3 = 18.024 mp., conform act nr.9998/19.12.1930; S4 = 844 mp., conform act nr.699/19.10.1935; S5 = 2.448 mp., conform act nr.752/13.11.1935; S6 = 2.200 mp., conform act nr.2847/15.04.1938 și S7 = 1.450 mp., conform act nr. 2848/15.04.1938, fiind evaluat la suma de 1.903.070 lei, conform „Studiului de evaluare - Tarife etalon minim informativ - Terenuri mediu urban” destinat Camerei Notarilor Publici Prahova - decembrie 2012, utilizat pentru impozitarea tranzacțiilor imobiliare.

La data de 24.02.2014, s-a depus și raportul de expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale T. C. (f.31 – vol. II) care a concluzionat că, în spetă, imobilul – clădire situată în Comarnic, ., jud. Prahova este amplasată în incinta Fabricii nr.1 S.C. „Vulturul” S.A., fiind evaluată la suma de 338.200 lei.

Ca urmare a admiterii, la termenul de judecată din data de 24.03.2014, a obiecțiunilor formulate de reclamanți la ambele rapoarte de expertiză (f.114 – vol. II), la data de 06.05.2014, s-a depus raportul de expertiză tehnică judiciară (completare) ing. Bahudu V. (f.118 – dos. fond) care a menținut valoarea terenului indicată în expertiza inițială, respectiv 1.903.070 lei.

La termenul de judecată din data de 26.05.2014, luându-se act de solicitarea de desemnare în cauză a unui expert de specialitate evaluare proprietăți imobiliare, instanța a desemnat în cauză, inițial, expert M. I. (f.146 – vol. II) care, la cererea sa, invocând motive de sănătate, a fost înlocuit, la termenul de judecată din data de 16.09.2014, cu expert M. I. (f.219 – vol. II).

Raportul de expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale – refacere ing. T. C. (f.135 – vol. II) a fost depus la data de 23.06.2014 și a concluzionat că imobilul – clădire situată în Comarnic, ., jud. Prahova este amplasată în incinta Fabricii nr.1 S.C. „Vulturul” S.A., fiind evaluată la suma de 401.100 lei.

Ulterior, la data de 05.11.2014, a fost depus raportul de expertiză tehnică de specialitate evaluare proprietăți imobiliare ing. M. I. (f.247 – vol. II) care a avut aceleași obiective ca și expertiza topo inițială, respectiv ca, pe baza înscrisurilor aflate la dosar și în urma deplasării la teren, să se procedeze la evaluarea terenului în suprafața de 29.278 mp. și, în același timp, să se răspundă obiecțiunilor admise la termenul de judecată din data de 24.03.2014.

Astfel, expertul a menționat că terenul curți – construcții este situat în incinta Fabricii nr.1 S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic, ., jud. Prahova, fiind evaluat la suma de 2.071.711 lei, în baza informațiilor existente pe piața imobiliară la momentul actual.

S-au luat informații de la Primăria or. Comarnic, agenții imobiliare care activează în zona Valea Prahovei, cu localizare pe orașul Comarnic și de la cetățeni particulari, fiind studiate toate publicațiile de specialitate și postările agențiilor imobiliare pe rețeaua Internet, concluzionându-se că terenul în litigiu are suprafața de 29.278 mp., este situat în incinta Fabricii nr.1 S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic, ., or. Comarnic, jud. Prahova.

La termenul de judecată din data de 09.12.2014, instanța a admis obiecțiunile formulate de reclamanți cu privire la raportul de expertiză tehnică de specialitate evaluare proprietăți imobiliare ing. M. I. (f.15 – vol. III), noua expertiză – completare I fiind depusă la data de 11.02.2015 (f.58 – vol. III), menționând că raportul de expertiză tehnică inițial, depus la termenul de judecată din data de 11.11.2013, rămâne în întregime valabil, fără nicio modificare.

La termenul de judecată din data de 17.02.2015, reclamantul S. M. C., prezent personal în instanță și asistat de apărătorul ales a învederat că nu formulează obiecțiuni cu privire la raportul de tehnică de specialitate construcții civile și industriale ing. T. C., aspect consemnat în încheierea de ședință de la acel termen (f.63 – vol. III), iar la termenul de judecată din data de 17.03.2015 (f.137 – vol. III), s-a luat act de susținerea avocatului reclamanților în sensul că nu formulează obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză tehnică de specialitate evaluare proprietăți imobiliare – completare I ing. M. I., după cum înțelege să nu mai susțină nici cererea privind efectuarea unei noi asemenea expertize în cauză.

După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 915 din 7 aprilie 2015 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., invocată de aceasta prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A.N.R.P., prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. să plătească reclamanților S. M. C. și G. C. despăgubiri aferente imobilelor naționalizate, în temeiul Legii nr.119/1948 – proprietate acestora, situate în Comarnic, ., jud. Prahova, astfel: pentru terenul în suprafață de 29.278 mp. având categoria de folosință curți – construcții suma de 2.071.711 lei, conform raportului de expertiză tehnică evaluare proprietăți imobiliare ing. M. I. (f.247 – vol. II), inclusiv completare I (f.58 – vol. III) și pentru construcția amplasată în incinta Fabricii nr.1 S.C. „Vulturul” S.A. având regim de înălțime subsol + parter + 1 etaj, suma de 401.100 lei, potrivit raportului de expertiză tehnică construcții civile și industriale – refacere ing. T. C. (f.135 – vol. II).

Totodată instanța a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. să plătească reclamanților S. M. C. și G. C. dobânda legală pentru sumele datorate cu titlu de despăgubiri, astfel cum sunt menționate mai sus, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 20.06.2013 și până la data plății efective a despăgubirilor și a luat act că reclamanții S. M. C. și G. C. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

P. a pronunța această hotărâre tribunalul a plecat de la dispozițiile art.248 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților, invocată de aceasta prin întâmpinare, tribunalul a reținut că, art.1 alin.1 din H.G. nr.361/28.04.2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr.1068/2007 prevede că „A. Națională pentru R. Proprietăților, denumită în continuare Autoritate, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică …”, art.2 lit. a), b, și c) din hotărârea menționată stipulând că „A. îndeplinește următoarele atribuții: acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii, potrivit Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, pentru aplicarea corectă și unitară a prevederilor acestui act normativ; monitorizează procesul de aplicare a Legii nr.10/2001, republicată; întocmește și tine la zi următoarele situații …”.

Așadar, A. Națională pentru R. Proprietăților nu are competentă și atribuții în ceea ce privește plata despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, în baza Legii nr.10/2001, republicată, pentru imobilele preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, existând o anumită procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților.

Astfel, a învederat prima instanță, la momentul promovării acțiunii – 20.06.2013, pârâta A. Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai avea atribuții privind plata despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, despăgubirile aferente imobilelor naționalizate fiind plătite, în mod exclusiv, de Ministerul Finanțelor P., cu precizarea că dreptul substanțial aplicabil în speță este cel prevăzut la nivelul anului 2006, dispozițiile Legii nr.165/2013 invocate de pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților în cuprinsul întâmpinării și în susținerea acestei excepții neputând produce efecte fată de o cauză dată acesteia, spre soluționare, încă din anul 2006, așadar, anterior intrării sale în vigoare, cunoscut fiind faptul că legea dispune numai pentru viitor.

Contrar susținerilor pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților, art.4 din Legea nr.165/2013 vizează cererile în materia restituirii imobilelor preluate, în mod abuziv, cereri formulate, depuse și nesoluționate încă până la data intrării în vigoare a acestei legi, iar nu o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru care a fost finalizată procedura administrativă prealabilă obligatorie.

A reținut tribunalul că, în aceste condiții, chemarea în judecată a pârâtului Statul Român – prin Ministerul Finanțelor P. apare cât se poate de oportună pentru a asigura plata măsurilor reparatorii, prin echivalent, datorate în baza Legii nr.10/2001, ca unic răspunzător pentru prejudiciul cauzat ca urmare a nefuncționării acestui mecanism de plată.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că sub imperiul legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine, în mod exclusiv, M. Finanțelor P., A. Națională pentru R. Proprietăților nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor, drept pentru care, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților, invocată de aceasta prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții S. M. C. și G. C. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată, de asemenea, de pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților prin întâmpinare, în raport de deciziile nr.33/09.06.2008 și nr.27/2011, ambele pronunțate de I.C.C.J., instanța a reținut că, prima decizie de care se prevalează pârâta are în vedere o cu totul altă situație decât cea existentă în cauza dedusă judecății, în sensul că se referă la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun având ca obiect imobile preluate, în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, acțiune formulată după momentul intrării în vigoare a Legii speciale de reparație nr.10/2001.

În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite, în speță, reclamanții S. M. C. și G. C. de a beneficia de despăgubiri, în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.

Cea de-a doua decizie invocată de pârâtă, respectiv nr.27/14.11.2011 pronunțată de I.C.C.J. în recurs în interesul legii nu vizează situația existentă în cauza dedusă judecății când, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Legea nr.10/2001 și a procedurii speciale instituită prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, A. Națională pentru R. Proprietăților nu a întreprins niciun demers în vederea plătii despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții S. M. C. și G. C., conform deciziei nr.132/2006, completată cu decizia nr.74/18.03. 2008 emisă de A.V.A.S. – Comisia de analiză, ci se referă la acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr.247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art.13 din această convenție care sunt inadmisibile.

P. aceste considerente, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A.N.R.P., prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a constatat că, prin Decizia nr.132/10.04.2006 emisă de A.V.A.S. s-a propus, în vederea soluționării notificărilor înregistrate sub nr.496 și nr.497 din data de 13.03.2011 formulate de petenții S. M. C. și G. C., acordarea de măsuri reparatorii, în conformitate cu dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, republicată, pentru imobilul situat în incinta S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic compus din teren în suprafață de 18.836 mp. și clădirea – birou administrativ (imobile care, la momentul naționalizării fabricii „Heinrich Kunz” SAR, erau arendate/închiriate fabricii), declinându-se competenta de soluționare a notificărilor cu privire la restul suprafeței de teren care nu ar fi rezultat că se afla în patrimoniul fabricii, în momentul naționalizării acesteia, către Primăria or. Comarnic, în vederea identificării unității deținătoare (f.42 – vol. I).

Fiind nemulțumiți de această soluție, reclamanții S. M. C. și G. C. au chemat în judecată pârâta A.V.A.S. solicitând modificarea în parte a sus – menționatei decizii și obligarea acesteia la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele proprietatea autorului lor S. Ș. situate în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova compuse din teren în suprafață de 29.278 mp. și clădire – birou administrativ în incinta S.C. Vulturul S.A. Comarnic.

Astfel, prin sentința civilă nr.847/07.06.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV- a Civilă, definitivă și irevocabilă prin respingerea ca nefondate atât a apelului, conform deciziei civile nr.814/05.12. 2007 a Curții de Apel București, cât și a recursului, potrivit deciziei nr. 5938/ 16.10.2008 a I.C.C.J., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. M. C. și G. C., dispunându-se obligarea pârâtei A.V.A.S. să propună acestora măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru terenul în suprafață totală de 29.278 mp. situat în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova, în incinta S.C. Vulturul S.A., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică nr.3445/02.05.2007 întocmit de expert G. G. și clădire – birou administrativ, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

La data de 18.03.2008, A.V.A.S. a emis Decizia nr.74 prin care, în baza sentinței civile nr.847/07.06.2007 a Tribunalului Prahova, definitivă, irevocabilă și investită cu formulă executorie, s-a propus reclamanților S. M. C. și G. C. acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, potrivit art.29 din Legea nr.10/2001, republicată, pentru terenul în suprafață totală de 29.278 mp. situat în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova, în incinta S.C. Vulturul S.A., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică nr.3445/02.05.2007 întocmit de expert G. G. și clădire – birou administrativ, imobile care fac obiectul notificărilor nr.496 și nr. 497 din data de 13.03.2001.

Prin Memoriile înregistrate sub nr. RG/_/29.04.2010 și, respectiv nr. RG/_/29.04.2010, ambele adresate de reclamanții S. M. C. și G. C. Direcției pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001 s-a solicitat, în calitate de persoane îndreptățite, stabilirea soluției în dosarul privind acordarea de despăgubiri, în echivalent, pentru terenul din Comarnic, ., jud. Prahova, notificat nr.496/16.08.2001 la A.P.A.P.S./A.V.A.S. București și clădirea vechiul pavilion administrativ situat în incinta S.C. „Vulturul” S.A. Comarnic, notificat nr.497/16.08.2001 (f.104, 105 – vol. I).

Prin adresa nr._/_/RG/07.05.2010, Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr.10/2001 a comunicat reclamantului S. M. C. faptul că, dosarul nr._/CC care conține decizia nr.132/2006 a A.V.A.S. se află în curs de analiză în cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ulterior finalizării analizei, dosarul urmând a fi înaintat unui evaluator autorizat, în vederea întocmirii raportului de evaluare, cu precizarea că, finalizarea procedurii în discuție se concretizează prin emiterea deciziei Comisiei centrale, decizie care va fi valorificată în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005, modificat și completat prin O.U.G. nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (f.106 – vol. I).

Cu o cerere asemănătoare celei transmisă Direcției pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001, reclamantul S. M. C. s-a adresat și Instituției Prefectului Județului Prahova (f.107,108 – vol. I) care, prin adresa nr. L776/dosar/iv/c/2/ și l777/dosar/iv/2 din data de 10.01.2011 a comunicat faptul că, întrucât, documentația respectivă nu figurează în evidentele instituției sesizate, se solicită Primăriei or. Comarnic analizarea cazului, în regim de urgentă (f.109 – vol. I).

A învederat prima instanță că, aceasta este situația premisă de la care trebuie pornit în analizarea temeiniciei demersului judiciar inițiat de reclamanții S. M. C. și G. C. care sunt, fără putință de tăgadă, în baza hotărârilor judecătorești menționate în precedent, definitive și irevocabile, persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru terenul în suprafață totală de 29.278 mp. situat în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova, în incinta S.C. Vulturul S.A. și clădire – birou administrativ, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului Internațional”.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta măsurile necesare pentru a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.

Fată de aceste dispoziții ale textului din Convenția Europeană, înainte de a se analiza existenta unei încălcări a dreptului de proprietate și proporționalitatea fată de scopul urmărit, este necesar a se stabili în ce măsura a existat un „bun” - obiect al încălcării.

Conform jurisprudenței constante a C.E.D.O., noțiunea de „bun” poate cuprinde atât „bunurile existente”, cât și valorile patrimoniale, respectiv creanțele cu privire la care reclamanții S. M. C. și G. C. pot pretinde că au, cel puțin, o „speranță legitimă” de a le vedea concretizate.

Potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O., „bunul actual” presupune existenta unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască, direct ori indirect, dreptul de proprietate.

„S. legitimă”, în schimb, presupune ca o creanță să aibă valoare patrimonială, adică să se bucure de o bază suficientă în dreptul intern.

C.E.D.O. a arătat ca a stabilit, deja, că o creanță nu poate fi considerată ca având valoare patrimonială decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu, atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor.

În speță, tribunalul a constat că, astfel cum s-a mai arătat, reclamanților S. M. C. și G. C. li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătorești irevocabile, dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru terenul în suprafață totală de 29.278 mp. situat în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova, în incinta S.C. Vulturul S.A. și clădire – birou administrativ, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Numai după inițierea procedurilor administrative prealabile prin care reclamanții S. M. C. și G. C. au urmărit să beneficieze de măsurile reparatorii recunoscute, prin echivalent, pentru bunul preluat de stat înainte ca România să ratifice Convenția, aceștia s-au adresat instanței pe calea prezentului demers judiciar solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilele naționalizare în baza Legii nr.119/1948, imposibil de restituit în natură.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, tribunalul a apreciat că este evident faptul că, prin sentința civilă nr.847/07. 06.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, definitivă și irevocabilă prin respingerea ca nefondate atât a apelului, conform deciziei civile nr.814/05.12. 2007 a Curții de Apel București, cât și a recursului, potrivit deciziei nr.5938/16.10.2008 a I.C.C.J., s-a recunoscut dreptul reclamanților S. M. C. și G. C. de a beneficia de măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul imposibil de restituit în natură compus din teren în suprafață totală de 29.278 mp. situat în localitatea Comarnic, ., jud. Prahova, în incinta S.C. Vulturul S.A și clădire – birou administrativ, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

P. considerentele anterior expuse, tribunalul, în temeiul Legii nr.10/2001 și a Titlului VII din Legea nr.247/2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. M. C. și G. C., dispunând obligarea pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. să plătească acestora despăgubiri aferente imobilelor naționalizate, în temeiul Legii nr.119/1948 – proprietate acestora, imposibil de restituit în natură, situate în Comarnic, ., jud. Prahova, astfel: pentru terenul în suprafață de 29.278 mp. având categoria de folosință curți – construcții suma de 2.071.711 lei, conform raportului de expertiză tehnică evaluare proprietăți imobiliare ing. M. I. (f.247 – vol. II), inclusiv completare I (f.58 – vol. III) și pentru construcția amplasată în incinta Fabricii nr.1 S.C. „Vulturul” S.A. având regim de înălțime subsol + parter + 1 etaj, suma de 401.100 lei, potrivit raportului de expertiză tehnică construcții civile și industriale – refacere ing. T. C. (f.135 – vol. II).

Totodată, a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. să plătească reclamanților S. M. C. și G. C., conform O.G. nr.13/2011, dobânda legală pentru sumele datorate cu titlu de despăgubiri, astfel cum sunt menționate mai sus, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 20.06.2013 și până la data plății efective a despăgubirilor, având în vedere că legea recunoaște posibilitatea acordării dobânzii legale, cu titlu de daune – interese, creditorului care reclamă neexecutarea, din partea debitorului unei obligații care are ca obiect plata unei sume de bani, în temeiul faptului juridic ilicit cauzator de prejudicii care, în spetă, a fost pe deplin dovedit, constând în refuzul nejustificat al Statului Român, prin organele abilitate, de a plăti reclamanților sumele de bani cu titlu de despăgubiri pentru imobilele preluate, în mod abuziv, în perioada regimului comunist, dreptul la măsuri reparatorii fiind recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Deși, prin petitul acțiunii cu care instanța a fost învestită, dar și prin „Concluziile scrise” (f.128 – vol. III), reclamanții S. M. C. și G. C. au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.485.000 Euro cu titlu de despăgubiri aferente imobilelor naționalizate în baza Legii nr.119/1948, tribunalul nu a putut avea în vedere această sumă care, în speță, nu a fost confirmată prin rapoartele de expertiză tehnice de specialitate evaluare proprietăți imobiliare și construcții civile și industriale, o asemenea soluție fiind de natură a conduce la o îmbogățire fără justă cauză, împrejurare care nu ar mai răspunde principiului proporționalității.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții S. M. C., G. C., cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Ploiești, în numele Statului Român - prin Ministerul Finanțelor P., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat și modificarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual passive a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților și obligarea ambelor intimate la plata către aceștia a sumei de 3.485.000 euro și a cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Printr-un prim motiv de apel apelanții au arătat că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, s-a pronunțat admițând excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei A.N.R.P, deși aceasta excepție nu a fost invocată nici de către intimată prin întâmpinarea formulată și nici din oficiu de către instanța de judecată pentru a fi pusă în discuția părților.

Au mai precizat apelanții că, prin sentința pronunțată - fila 11 alin. 2 - referitor la excepțiile invocate de către intimata A.N.R.P prin intermediul întâmpinării, instanța de judecata a reținut că "sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză sarcina plății revine în mod exclusiv M. Finanțelor P., A. Națională pentru R. Proprietăților nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor, drept pentru care se solicită a se constata lipsa calității procesual active a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților".

Ori, analizând întâmpinarea formulată de către intimata A. Națională pentru R. Proprietăților, aflata la fila 140 din dosarul cauzei, singurele excepții invocate de către aceasta au fost: excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, excepția necompetenței funcționale a Secției I Civile a Tribunalului Prahova, excepția prematurității solicitării de plată și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

În ipoteza în care mai există altă întâmpinare formulată de intimata ANRP în cuprinsul căreia este invocată și excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia au învederat că aceasta nu le-a fost comunicată pentru a-și putea formula apărări cu privire la aceasta.

De altfel din analizarea încheierii pronunțată în ședința publică din data de 18.11.2013, ședință în cadrul căreia au fost puse în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinări de către cele două intimate, rezultă foarte clar faptul că intimata A.N.R.P nu a invocat și excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia - fila 1 alin. 9.

Astfel, au arătat apelanții că în opinia acestora instanța de judecată nu a invocat din oficiu această excepție, nu a pus-o în discuția părților - filele 15- 20 - singura mențiune fiind cea de la fila 22 în care se arătat că această excepție a fost invocată prin întâmpinare, fapt ce contravine realității.

Apelanții au învederat că analizând portalul Ecris, în data de 07.04.2015 se consemnează că instanța " admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei ANRP, invocată de către aceasta prin întâmpinare" fapt ce nu reflectă realitatea.

Au precizat apelanții că, raportat la aspectele menționate, instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a ANRP pe de-o parte motivat de faptul că aceasta nu a fost invocată de către intimata prin intermediul întâmpinării formulate și nici nu a fost invocată din oficiu de către instanța de judecată și pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi fost invocată de către intimata A.N.R.P separat de întâmpinare prin intermediul unui alt înscris depus la dosarul pricinii aceasta nu a fost pusă în discuția părților pentru a se respecta principiul contradictorialității.

Apelanții au arătat că în situația în care instanța de apel va aprecia ca neîntemeiate apărările invocate pe fondul excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei A.N.R.înțeleg să invoce mai multe aspecte.

Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 290/2003, plata despăgubirilor se dispune de către Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, art. 18. alin 1, solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă adresată către A. Națională de Restituire a Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar plata se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale P. R. Proprietăților.

Ori, în condițiile în care așa cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern nr. 361/2005, modificată și completată de Hotărârea de Guvern nr. 1068/2007, A. Națională de R. Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființată prin preluarea activității Autorității Naționale pentru R. Proprietăților structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului Ministru este evident că aceasta, în speța dedusă judecății, are calitate procesual pasivă.

Hotărârea de Guvern presupus a fi invocată, în realitate însa neinvocată, nr. 572/2013 și pe care pârâta ar fi putut să o invoce în eventualitatea în care ar fi formulat o excepție a lipsei calității procesual pasive a acesteia oricum nu și-ar fi găsit aplicabilitatea în speța dedusă judecății motivat de faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la o dată ulterioară înregistrării cererii introductive, respectiv 08.08.2013.

Cu privire la acest aspect au arătat că într-o speță similară între aceleași părți, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității Naționale de R. Proprietăților ca neîntemeiată.

Raportat la aceste aspecte, apelanții reclamanți au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a intimatei A. Naționala de R. Proprietăților.

Printr-un al doilea motiv de apel apelanții au arătat că instanța de fond admițând în parte acțiunea a obligat intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. la plata către reclamanți a sumei de 2.472.811 lei cu titlu de despăgubiri aferente imobilelor naționalizate, sumă care în realitate nu corespunde cu valoarea reală a imobilelor naționalizate.

Așadar, deși instanța de fond în mod temeinic și legal a stabilit că sunt îndreptățiți să le fie achitate despăgubiri aferente imobilelor naționalizate, în mod netemeinic și nelegal, a apreciat că valoarea acestora este 2.472.811 lei, respectiv: 2.071.711 lei pentru terenul în suprafața de 29.278 mp, conform raportului de expertiză efectuat de ing. Magiar loan și 401.100 lei pentru construcția amplasată în incinta fabricii nr. 1 " Vulturul" având regim de înălțime subsol+parter+etaj, conform raportului de expertiză efectuat de ing. T. C..

In realitate, valoarea totală a despăgubirilor ce le-au fost acordate de instanță, este cu mult inferioară valorii reale de piață a imobilelor naționalizate.

În ceea ce privește valoarea de piață a terenului, apelanții au precizat că referitor la terenul în suprafața de 29.278 mp, dintr-un simplu calcul rezultă că, raportat la opinia expertului la care a achiesat și instanța de judecată, un mp de teren industrial în zona Comarnic ar trebui să aibă valoarea de 70 lei, respectiv 15 euro mp, valoare care este cu mult sub prețul real.

Au mai învederat că pentru evaluarea terenului, au transmis expertului documentele din expertiza topografică judiciară nr. 3445/02.05.2007, informațiile cadastrale - Fișele corpului de proprietate, precum și Anexa nr.12 la P.V. predare-preluare / 13.07.1948 - clădiri și teren - preluate de către Statul Român în baza Legii nr.119/1948, arătându-i acestuia că terenul - 29.278 m² - din ., Comarnic, jud. Prahova intră în clasa terenurilor din intravilan cu suprafața cuprinsă între 5 000 -50.000 m² . În acest sens au arătat că pentru terenurile din această categorie, preturile medii în zonele urbane au revenit la valorile lor anterioare din 2005 - 2006 fiind mult mai mari decât valoarea propusă de către acesta.

Expertul însă a analizat oferte de vânzare pentru o . terenuri din orașul Comarnic și a dedus prețul de circa 15 euro /mp. Cu toate acestea, între loturile studiate existau terenuri cu suprafețe de peste 5 000 m² (unul în cartierul Poiana - 5 314 m² / 23 €/ m² - altul în cartierul Ghioșești - 6 760 m² / 25 €/ m²) de care însă expertul nu a vrut să țină cont, înlăturându-le.

Au mai arătat, că din analiza înscrisurilor depuse la dosar, spre cunoștiință expertului rezultă că există loturile de teren cu suprafețe de peste 5 000 m² care au prețuri mult mai mari decât valoarea găsită de expert, respectiv 33.14 euro/mp însă nici de această dată expertul nu a înțeles să le analizeze, că deși au formulat obiecțiuni, admise de instanță, expertul nu le-a luat în considerare, menținând valori per/mp arătate inițial și care erau cu mult sub prețul real al pieței, iar instanța a achiesat în totalitate la acestea.

În ceea ce privește valoarea de piață a clădirii stabilită de către expert pentru imobilul clădire, respectiv 401.100 lei (circa 89.530 euro) au formulat obiecțiuni arătând atat instanței de judecată cât și expertului că raportul efectuat nu reflectă realitatea însă și de această dată expertul și-a menținut punctul de vedere inițial.

Astfel, au arătat apelanții că expertul desemnat în cauză, nu a identificat în mod corect obiectivul supus expertizării, raportul efectuat nu precizează caracteristicile definitorii necesare pentru încadrarea fișei obiectului și compararea cu fișa 4d, prevăzută la evaluare, de asemenea, a determinat greșit suprafața de calcul a clădirii, respectiv aria corectă de desfășurare era de 748, 10 mp Ad și nu 619,32mpAd.

Apelanții au mai arătat că expertul nu a determinat în mod corect înălțimea medie ponderată a clădirii, a aplicat în mod greșit metoda costului de înlocuire introducând valori false cu privire la corecțiile aplicate sau corecții în realitate inexistente - a aplicat coeficienți de uzură cu valori mult mai mari decât trebuia în mod normal.

De asemenea, au învederat apelanții că au formulat obiecțiuni, admise de instanță, și de această dată expertul și-a menținut punctul de vedere.

Raportat la aceste aspecte, în opinia apelanților, instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a preluat în integralitate concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, deși acestea conțineau o . neconformități care nu au fost schimbate prin intermediul răspunsurilor la obiectiuni.

Pe de altă parte, valoarea despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate putea fi stabilită independent de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și care oricum nu corespundeau realității pieței, prin raportare la restul materialului probator administrat în cauză.

Față de cele menționate apelanții au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat și pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților și obligarea ambelor intimate la plata sumei de 3.485.000 euro cu titlu de despăgubiri.

În drept au invocat dispozițiile prevăzute de art. 466 din Codul de Procedura Civilă.

În motivarea cererii sale de apel apelanta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Ploiești, în numele Statului Român - prin Ministerul Finanțelor P., a făcut un scurt istoric al cauzei, arătând că judecătorul fondului a adoptat soluția neținând cont de apărările instituției, de prevederile legale incidente în cauză și de întreaga practică judecătorească în materie.

A mai precizat apelanta că, prin sentința civilă nr. 847/2007 a Tribunalului București definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, conform deciziei nr.814/2004 a Curții de Apel București, cât și a recursului potrivit deciziei nr.5938/2008 a ICCJ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. M. C. și G. C., dispunându-se obligarea pârâtei A. să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață totală de 29.278 mp situat în Comarnic, . în incinta . cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică nr.3445/02.05.2007 întocmit de expert G. G. și clădire - birou administrativ, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

La data de 18.03.2008 A. a emis decizia nr.74, în baza sentinței civile sus menționate definitivă și irevocabilă și investită cu formulă executorie și s-a propus reclamanților acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent potrivit art.29 din Legea nr. 10/2001.

A învederat apelanta că reclamanții prin acțiunea formulată la Tribunalul Prahova au solicitat în contradictoriu cu pârâții ANRP și Statul Român prin Ministerul Finanțelor P., ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 3.485.000 euro reprezentând despăgubiri aferente imobilelor naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 proprietatea reclamanților, situate în Comarnic, ., jud. Prahova, respectiv teren în suprafață totală de 29.278 mp și clădire corp administrativ cu arie totală desfășurată de 692 mp, precum și obligarea la plata dobânzii legale pentru suma datorată cu titlu de despăgubiri, conform OG nr.13/2011, de la data introducerii cererii și până la dată efectivă a despăgubirilor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2001 au formulat în baza Legii nr.10/2001, notificări adresate A., înregistrate cu nr. 496 și 497, prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele proprietatea autorului lor S. N. Ș., teren și clădire preluate abuziv de stat, situate în incinta fostei fabrici „Heinrich Kunz, denumită din anul 1948, întreprinderea de Stat „Vulturul,, și actualmente . (Fabrică 1), având suprafață totală de 29.278 mp, iar clădirea fost corp administrativ, aria desfășurată totală de 692 mp.

Prin întâmpinarea formulată în prezenta cauză, DGRFP Ploiești în numele M. Finanțelor P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor P., având în vedere Decizia nr. 27/14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr.28/2011, stabilind că "În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv Statul Român nu are calitate procesuală pasivă".

Apelanata a mai arătat că un alt motiv pentru care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a fost acela că în situația acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor stabilite în sarcina ANRP, Statul prin Ministerul Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligațional de drept substanțial, dedus judecății. Ministerul Finanțelor P. nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, iar faptul că intimata ANRP nu a calculat despăgubirile cuvenite reclamanților nu poate conduce la obligarea M. Finanțelor P. la plata unor sume de bani aferente acestora și la plata dobânzii legale.

A mai precizat apelanta că intimată pârâtă ANRP prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova - Secția I Civilă, a prematurității solicitării de plată a despăgubirilor și de emitere a titlului de plată, a inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.

La termenul de judecată din data de 18.11.2013, instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Finanțelor P., excepție ce a fost respinsă cu motivarea că prezentul litigiu dedus judecății vizează acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent datorate în temeiul Legii nr.10/2001.

Apelanta a învederat că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin MFP și a considerat că acesta are calitate în prezenta cauză.

Astfel, așa cum a arătat și în întâmpinarea formulată la instanța de fond, stabilirea calității procesuale pasive presupune identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

În conformitate cu prevederile art.56 alin.1 din Codul de procedura civilă ,, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile,, iar potrivit dispozițiilor art.192 alin.1 teza 1 din același cod „pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată".

Aceste norme leagă noțiunile de parte și de exercițiu al dreptului la acțiune, de existența sau pretinderea unui drept subiectiv civil. Ori, orice drept subiectiv presupune atât un subiect activ determinat, cât și un subiect pasiv determinat - în cazul drepturilor relative sau nedeterminat - în cazul drepturilor absolute.

Prin urmare, a arătat apelanta, o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile este calitatea procesuală care contribuie atât la desemnarea titularului dreptului de a acționa, cât și a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

În acest sens, în doctrină s-a apreciat că spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speță", în raport de litigiul dedus judecății. Astfel spus, raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Din această perspectivă, se observă că, în situația acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor ce se stabilesc de către ANRP, Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligațional, de drept substanțial, dedus judecății.

A mai precizat apelanta că, așa cum a arătat mai sus, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Finanțelor P. a invocat și Decizia nr.27/14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr.28/2011, care a stabilit că " în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă".

Prin încheierea de ședință din data de 18.11.2013, instanța de fond în motivarea respingerii excepției invocate de Ministerul Finanțelor P., nu aduce niciun argument cu privire la motivele invocate de instituția pârâtă, ci motivează respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive prin simplul fapt că prezentul demers judiciar vizează acordarea de măsuri reparatorii datorate în temeiul Legii nr.10/2001, și în asemenea litigii există identitate între persoana păratului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în considerentele sentinței, instanța de fond reține faptul că, chemarea în judecată a pârâtului Statului Român – prin Ministerul Finanțelor P. apare cât se poate de oportună pentru a asigura plata măsurilor reparatorii, prin echivalent datorate în baza Legii nr. 10/2001, ca unic răspunzător pentru prejudiciul cauzat ca urmare a nefuncționării acestui mecanism de plată.

A învederat apelanta că această motivare a instanței de fond este nelegală, întrucât Ministerul Finanțelor P. nu are atribuții privind soluționarea dosarelor propuse pentru acordarea măsurilor reparatorii, solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr.74/18.03.2008 emisă de A., s-a propus reclamanților acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg terenul revendicat în suprafață de 29.278 mp, cât și pentru clădirea-birou administrativ, situate în Comarnic, .,în incinta S.C Vulturul S.A. La art.2 din decizia menționată se prevede că aceasta și documentele aferente vor fi înaintate către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar la art.4 să arată că „Direcția pentru aplicarea Legii nr.10/2001 va aduce laîndeplinire prevederile din prezenta decizie,,.

Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din HG nr.361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității pentru R. Proprietăților, modificată prin HG nr. 1068/2007, ANRP este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, art.2 lit. a,b și c, prevede că, ANRP îndeplinește atribuții privind sprijin și îndrumare metodologică a autorităților publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, monitorizează procesul de aplicare al Legii nr.10/2001, monitorizează procesul de aplicare a Legii nr.10/2001, iar în baza art.2 lit. j, ANRP asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, potrivit celor arătate mai sus, Ministerul Finanțelor P. nu este răspunzător pentru pretinsa nefuncționare a mecanismului de acordare a măsurii reparatorii constând în despăgubiri.

Pe de altă parte, Ministerul Finanțelor P. nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat.

De asemenea, Ministerul Finanțelor P. nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor P. să facă efectiv o plată pentru bugetul altei instituții.

Așadar, în situația acțiunilor având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor stabilite în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligațional, de drept substanțial, dedus judecății.

A precizat apelanta că, într-o atare situație, instanța de fond în mod greșit a obligat Ministerul Finanțelor P. la plata despăgubirilor.

Apelanta a mai arătat că în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a admis capătul de cerere privind obligarea M. Finanțelor și la plata dobânzii legale către reclamanții din prezenta cauză, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 20.06.2013 și până la data plății efective a despăgubirilor, conform OG nr.13/2011, întrucât dobânda prevăzută de acest act normativ se acordă numai în materie contractuală și în domeniul bancar.

Astfel, așa cum rezultă și din titlul, OG nr.13/2011 reglementează dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății deoarece între reclamanți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. nu a existat niciun contract, astfel încât nu pot fi aplicabile dispozițiile care reglementează expres raporturile născute din convenții.

Apelanta a mai arătat că instanța de fond în motivarea admiterii acestui capăt de cerere, a arătat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. va fi obligat la plata dobânzii legale, având în vedere că legea recunoaște posibilitatea acordării dobânzii legale, cu titlu de daune interese, creditorul care reclamă neexecutarea din partea debitorului unei obligații care are ca obiect plata unei sume de bani, în temeiul faptului juridic ilicit cauzator de prejudicii care, în speță a fost pe deplin dovedit, constând în refuzul nejustificat al Statului Român, prin organele abilitate de a plăti reclamanților sumele de bani cu titlu de despăgubiri pentru imobilele preluate, în mod abuziv în perioada regimului comunist, dreptul la măsuri reparatorii fiind recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Această motivare a Tribunalului Prahova nu poate fi reținută de instanța de apel, întrucât Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. nu se face vinovat de refuzul nejustificat de acordarea despăgubirilor reclamanților, potrivit deciziei nr.74/18.03.2008 emisă de A..

Așa cum a arătat mai sus, Ministerul Finanțelor P. nu a avut și nu are atribuții privind calculul despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 10/2001, această atribuție revenind potrivit legislației în domeniu, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP. Statul Român care poate avea numeroși reprezentanți - instituții publice, nu poate fi confundat cu Ministerul Finanțelor P., pe de o parte, pentru că sunt două entități diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au drepturi și obligați distincte, iar pe de altă parte având în vedere că nu există în dreptul intern o reglementare care să identifice Statul Român cu Ministerul Finanțelor P. sau Ministerul Finanțelor P. cu Statul Român.

Apelanta a mai arătat că, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP.

Astfel, în motivarea excepției invocate, intimata pârâtă ANRP a arătat că potrivit art.41 alin.4 din Legea nr.165/2013, sumele cuprinse în titlul de plată se plătesc de MFP în cel mult 180 de zile de la data emiterii. Sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv MFP, ANRP nemaiavând obligații privind plata despăgubirilor.

Însă, instanța de fond înlătură susținerile intimatei ANRP, în sensul că Legea nr.165/2013 se aplică cererilor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, cereri formulate, depuse și nesoluționate încă până la data intrării în vigoare a acestei legi, iar nu pentru acordarea de despăgubiri pentru care a fost finalizată procedura administrativă prealabilă obligatorie, cum este cazul dedus judecății.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut și faptul că prevederile Legii nr.165/2013, invocate de ANRP în întâmpinare și însusținerea acestei excepții, nu pot produce efecte față de o cauza dată acesteia spre soluționare încă din anul 2006, așadar anterior intrării sale în vigoare, cunoscut fiind faptul că legea dispune numai pentru viitor.

Pe de altă parte, în motivarea admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANRP, instanța de fond a reținut că MFP are calitate procesuală pasivă întrucât chemarea acestuia în judecată este optimă pentru a asigura plata măsurilor reparatorii prin echivalent, datorate în baza Legii nr. 10/2001 și ca unic răspunzător pentru prejudiciul cauzat ca urmare a nefuncționarii acestui mecanism de plată.

A arătat apelanta că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ANRP, întrucât această instituție avea obligația să stabilească despăgubirile acordate reclamanților potrivit deciziei nr.74/2008 emisă de A.. Chiar reclamanții în motivarea cererii de chemare în judecată au susținut că intimata ANRP nu a dat curs solicitării în sensul stabilirii soluției în dosarul privind acordarea de despăgubiri în echivalent.

Prin adresa nr._/_/07.05.2010, aflată la dosarul cauzei, ANRP a comunicat intimaților reclamanți faptul că,, ulterior finalizării analizei, dosarul va fi înaintat unui evaluator autorizat, în vederea întocmirii raportului de analiză,,.

În litigiile având ca obiect Legea nr.10/2001, procedura de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent/despăgubiri persoanelor îndreptățite, în cazul imposibilității restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, se stabilește și se acordă în cadrul procedurii prevăzute în titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,,al Legii nr.247/2005, în cadrul căreia Statul Român este reprezentat prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

În concluzie, pentru toate motivele prezentate, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței nr. 915/07.04.2015 a Tribunalului Prahova, în sensul respingerii acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 466-4701 Cod procedură civilă.

La data de 23.09.2015, apelanta pârâtă DGRFP Ploiești în numele Statului Român a depus la dosar întâmpinare la apelul formulat de reclamanții S. M. C. și G. C..

În motivarea întâmpinării, a făcut istoricul cauzei, după care, a arătat că primul motiv pentru care apelanții reclamanți critică sentința pronunțată de instanța de fond, se referă la faptul că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual passive a intimate ANRP, în condițiile în care nu a fost invocată în întâmpinare și nici nu a fost invocată din oficiu de instanță, și pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi fost invocată de către intimate ANRP separate de întâmpinare, prin intermediul altui înscris depus la dosar, excepția nu a fost pusă în discuția părților pentru a se respecta pricipiul contradictorialității.

Referitor la fondul excepției lipsei calității procesual passive a intimate ANRP, apelanții reclamanți consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile prevederile HG 572/2013, întrucât acest act normativ a intrat în vigoare la o dată ulterioară înregistrării cererii, respectiv la 8.08.2013.

Au mai precizat că, de asemenea, se arată de către reclamanți că potrivit HG 361/2005, modificată și completată prin HG 1068/2007, ANRP este organ de specialitate al administrației publice central, cu personalitate juridică, înființată prin preluarea activității ANRP structură fără personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului Ministru, fiind evident că aceasta are calitate procesual pasivă în cauza dedusă judecății.

Consideră apelantă pârâtă că aceste critici ale apelanților reclamanți sunt întemeiate, de altfel, și instituția criticând sentința instanței de fond pentru faptul că în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ANRP,

În ce privește motivul de apel, referitor la faptul că suma de 2.472.811 lei acordată de instanța de fond cu titlu de despăgubiri aferentă imobilelor naționalizate nu corespunde cu valoarea reală a imobilelor, în cuantum de 3.485.000 euro, astfel cum a fost solicitată de reclamanți prin acțiune, apelanta pârâtă a considerat că acesta nu este întemeiat.

După cum reiese din dosarul cauzei, instanța de fond a încuviințat la cererea apelanților reclamanți, efectuarea expertizelor tehnice de specialitate topo, construcții civile și industriale, ce au avut ca obiectiv identificare și evaluare teren și construcții.

La termenul de judecată din dată de 24.03.2014, apelantii reclamanți au formulat obiecțiuni la ambele rapoarte de expertiză. Prin raportul de expertiză efectuat de expertul Bahudu V. s-a menținut valoarea terenului indicată în expertiza inițială, respectiv de 1.903.070 lei. Ulterior la termenul de judecată din 26.05.2014, la solicitarea reclamanților, instanța de fond a desemnat un expert de specialitate evaluare proprietăți imobiliare, pentru evaluarea terenului în suprafață de 29.278 mp curți construcții, fiind evaluat la suma de 2,071.711 lei, în baza informațiilor existente pe piața imobiliară la momentul actual. Reclamanții au formulat obiecțiuni la acest raport, însă expertul a menținut valoarea terenului.

Prin raportul de expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale, refacere, depus la instanță la data de 11.02.2015, expertul și-a menținut punctul de vedere din raportul de expertiză tehnică inițial, depus la termenul de judecată din data de 11.11.2013.

Potrivit încheierii de ședință din data de 17.03.2015, apelanții reclamanți nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză evaluare proprietăți imobiliare completare 2 întocmit de expert M. I..

Astfel, nu sunt întemeiate criticile referitoare la faptul că valoarea despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate putea fi stabilită independent de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și că oricum nu corespund realității pieței, atâta timp cât reclamanții au solicitat evaluarea terenului și construcțiilor prin efectuarea expertizelor tehnice de specialitate.

La data de 01.10.2015, intimata pârâtă A. Națională pentru R. Proprietăților a depus la dosar întâmpinare la apelul declarat de reclamanți prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării intimata pârâtă a arătat că instanța în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive al pârâtei ANRP ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

În cuprinsul art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității.

În privința aplicării Legii nr.10/2001, ANRP acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte „persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, republicată.

De asemenea, ANRP a asigurat organizarea și funcționarea Secretariatului CCSD (având în vedere dispozițiile Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar în prezent asigura Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor CNCl), secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 165/2013.

În acest context, a precizat că potrivit Legii nr. 165/2013 s-a înființat CNCI, care a preluat atribuțiile CCSD.

Astfel, potrivit prevederilor art. 17 alin. 1 lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către CNCI a deciziei entității investite de lege - prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.

A învederat că numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv - art. 21 alin. 9 din lege.

Pe de altă parte, conform art. 31 și art. 41 din lege, ANRP emite titlurile de plată în condițiile stabilite de Legea nr. 165/2013 ce vor fi plătite de Ministerul Finanțelor P. în termen de 180 de zile de la emitere.

Prin urmare, în cadrul procedurii administrative reglementată de Legea nr. 165/2013 privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, ANRP nu este investită cu emiterea deciziei de compensare, acesta fiind atributul exclusiv al CNCI ca și entitate distinctă și nici cu plata despăgubirilor, această atribuție revenind M. Finanțelor P..

La solicitarea instanței de apel apelanții reclamanți au depus la dosar înscrisuri privind stadiul actual al procedurii speciale.

Apelanții reclamanți au foirmulat și depus la dosa concluzii scrise.

Curtea, analizând cererile de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Cu titlu prealabil Curtea observă că împotriva hotărârii de primă instanță au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Ploiești în numele Statului Român - prin Ministerul Finanțelor P..

Pe de altă parte, chiar dacă din prespective diferite, toți apelanți aduc critici privitoare la soluția de admitere de către tribunal a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților, intimată în litigiul pendite pe rolul Curții.

Așa fiind aceste aspecte vor face obiectul unei analize unitare a instanței de control judiciar.

Pornind de la aceste precizări Curtea reține că un prim aspect invocat de apelanții reclamanți este în sensul că deși prima instanță reține că respectiva excepție a fost invocată de pârâta în discuție pe cale de întâmpinare, acestă împrejurare fie nu corespunde realității, fie a fost menționată într-un act de procedură ce nu i-a fost comunicat.

Raportat la aceste susțineri Curtea observă că, în faza de primă judecată pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților a formulat întâmpinare aflată la filele 143 – 151 Volum 1, dosar tribunal.

În cadrul acesteia pârâta a invocat mai multe excepții și a formulat apărări de fond.

Totodată, în curpinsul aceluiași act de procedură, susținând că sarcina plății revine în mod exclusiv M. Finanațelor P. a solicitat a se constata lipsa calității sale procesual pasive față de cererea formulată.

Ori, reflexul procesual al unei astfel de susțineri îmbracă forma excepției corespunzătoare, instanța fiind datoare să dea calificarea corectă solicitărilor părților.

Ulterior, prin notele de ședință înregistrate la instanță la data de 20.11.2013 și aflate la filele 194- 198 Volum 1, dosar tribunal, pârâta a invocat în mod expres excepția lipsei calității sale procesual pasive.

De altfel, împrejurarea că prima instanță s-a considerat investită cu o astfel de excepție rezultă și din paracticaua Încheirii de ședință din data de 16.12.2013.

Așa fiind sunt nefondate susținerile apelanților reclamanți în sensul că în mod greșit a reținut tribunalul că respectiva excepție nu a fost invocată de pârâta A. Națională de Restituire a Proprietăților.

Sub un al doilea aspect apelanții reclamanții au susținut că și în situația în care excepția ar fi fost invocată nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților pentru a se respecta principiul contradictorialității.

Ori, este real că, din actele și lucrările dosarului de primă instanță se confirmă susținerile apelanților reclamanți în acest sens, numai că, față de solicitarea expresă a acestora de reținere a cauzei spre rejudecare de către instanță de apel, Curtea, pentru a aprecia asupra caracterului fondat sau nu al primului motiv de apel va proceda la analizarea a chiar excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților.

În vederea dezlegării acestei chestiuni procedurale Curtea va porni prin a stabili actul normativ incident.

În acest context Curtea observă că, deși susținerile pârâtei în fundamentarea punctului său de vedere au pornit de la dispozițiile Legii nr. 165/2013, tribunalul, prin hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac a stablit că acest act normativ nu este incident în speță, chestiune intrată în autoritate de lucru judecat, de vreme ce niciuna din părți nu a formulat critici față de o atare statuare.

Așa fiind și având în vedere împrejurarea că actele normative incidente sunt cele în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată Curtea reține că aplicabilă speței este Hotărârea Guvernului nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru R. Proprietăților.

Articolul 2 al acestui act normativ reglemetează atribuțiile instituției indicate în paragraful precedent.

Aceste atribuții trebuie însă analizate în strânsă legătură cu stadiul în care se află procedura de acordarea a despăgubirilor apelanților reclamanți.

Astfel, este indiscutabil că dosarul se află în faza anterioară stabiliri despăgubirilor, nefiind încă înaintat unui evaluator autorizat, așa cum rezultă inclusiv din înscrisurile depuse în faza de apel la solicitatrea instanței.

Așadar acesta se fală pe rolul Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, pârâta având ca atribuție doar asigurarea organizării și funcționării acestuia.

Cea care emite însă decizia de despăgubire este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, A. Națională pentru R. Proprietăților fiind doar organismul căruia îi revin competențele de executare a acesteia.

Curtea nu poate avea în vedere trimiterile apelanților la dispozițiile Legii nr. 290/2003, de vreme ce acest act normativ reglementează probelmatica despăgubirilor sau compensaților acordate cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, fiind deci străin de cauză.

P. motivația pe larg expusă în precedent Curtea apreciază ca nefondate toate criticile apelanților reclamanți privind modul de soluționare de către tribunal a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. Națională pentru R. Proprietăților.

Având în vedere aceiași argumentație juridică instanța de apel apreciază ca nefondate și criticile formulate de apelanta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Ploiești, în numele Statului Român - prin Ministerul Finanțelor P. raportate la aceiași excepție.

Cel de al doilea motiv de apel al apelanților reclamanți are ca obiect întinderea despăgubirilor acordate de prima instanță și care în opinia acestora nu corespunde realității, așadar chiar modul de soluționare a fondului raportului juridic litigios.

Numai că unul din motivele de apel al pârâtei vizează legitimarea procesuală a Statului Român prin Ministerul Finanțelor P. într-un litigiu având obiectul celui pendinte.

De vreme ce aprecierea ca fondate a acestor critici ar face de prisos analizarea atât a celui de al doilea motiv de apel al apelanților reclamanți, cât și celelalte critici ale pârâtei Curtea va proceda cu prioritate la analizarea aspectelor având ca obiect modul de soluționare de către tribunal a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor P..

În acest context Curtea reamintește că inițial Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a fost investit cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâților Statul Român - prin Ministerul Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților la plata sumei de 3.485.000 Euro reprezentând despăgubiri aferente imobilelor naționalizate în baza Legii nr.119/1948 - proprietatea reclamanților, situate în orașul Comarnic, ., jud. Prahova, respectiv: teren în suprafață totală de 29.278 mp. și clădire - corp administrativ cu arie totală desfășurată de 692 mp., precum și obligarea la plata dobânzii legale pentru suma datorată cu titlu de despăgubiri, conform Ordonanței de Guvern nr.13/2011, de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a despăgubirilor.

La baza demersului judiciar al reclamanților au stat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, art. 44 din Constituția României, art. 1 Protocolul 1 adițional la convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentate, jurisprudența CEDO.

Pe de altă parte, așa cum au susținut în mod constant și după cum reise din înscrisurile cauzei reclamanții au urmat procedura Legii nr. 10/2001, în urma căreia și a litigiilor purtate în baza acestui act normativ au obținut dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafață de 29.278 mp și o clădire – birou adminsitrativ.

În ceea ce privește chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor P., așa cum au arătat în curpinsul răspusului la întâmpinare reclamanții au învederat că acesta este debitor al obligației pozitive de a organiza un mecanism funcțional care să asigure respectarea tuturor obligațiilor internaționale asumate, printre care și aceea a respectării dreptului de proprietate garantat de Convenție, astfel încât, acesta poate fi obligat la acordarea de despăgubiri, întrucât măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 nu sunt reale și efective, având în vedere că Fondul „Proprietatea” nu funcționează, fapt ce constituie o încălcare a dreptului de proprietate garantat de art.1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.

Ori, cauza unei astfel de acțiuni este unică fiind dată de intenția celui care reclamă în justiție, de a obține despăgubiri într-un alt mecanism decât cel prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocând ineficienta sistemului reparator, sancționată prin mai multe hotărâri ale instanței europene.

Așadar, în ceea ce privește calitatea procesuală trebuie stabilit dacă dacă între reclamanți care invocă încălcarea obligațiilor pozitive ale Statului, sub aspectul protecției drepturilor consacrate prin art. 1 al Primului Protocol adițional și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P., există sau nu un raport juridic din care să rezulte această obligație de despăgubire, în afara cadrului legal existent.

Ori, din interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 1 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a art. 13 din același act normativ, rezultă neechivoc că părțile raportului juridic creat urmare formulării notificării nu pot fi decât persoana ce se consideră îndreptățită la una din măsurile reparatorii prevăzute de lege - notificatorul - și entitatea investită cu soluționarea cererii de restituire, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

În speța dedusă judecății, așa cum s-a arătat în paragrafele precedente reclamanții respectând procedura legii speciale și anume Legea nr. 10/2001, inițial pe cale adminstrativă și apoi judiciară au obținut obligarea A. la emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, acestea fiind părțile în raportul juridic generat de actul normativ indicat.

Pe de altă parte, Legea nr. 247/2005, în forma aplicabilă raportului juridic litigios reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, atribuții date în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Altfel spus, stabilind calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor P., urmare recunoașterii unui alt raport juridic vizând acordarea despăgubirilor, decât cel reglementat prin legea specială, ar însemna că instanțele ar nesocoti prevederile acesteia, suprimând practic procedura instituită de legiuitorul național, deși - cu referire la concordanța dintre legea specială și Convenție - jurisprudența C.E.D.O. a lăsat la latitudinea statelor semnatare, adoptarea măsurilor legislative cuvenite pentru restituirea proprietăților preluate abuziv de stat sau acordarea de despăgubiri.

Curtea nu poate avea în vedere nici susținerea reclamanților reluată și de tribunal atunci când a fundamentat soluția de respingerea a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor P. în sensul că în cauză nu își găsesc incidența cele statuate prin Decizia nr. 27 din 14.11.2011 pronunțată de Înalata Curte de Casație și Justiție – Secții Unite într-un recurs în interesul legii.

După cum s-a arătat în precedent prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor P., acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ipoteză avută în vedere de recursul în interesul legii.

P. argumentația pe larg expusă în precedent Curtea apreciază ca fondate criticile apelantei pârâte privind modul de soluționare de către tribunal a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor P..

Față de aprecierea ca fondate a acestor critici Curtea nu va mai proceda la analizarea celor cuprinse în ambele cereri de apel, fără îndoială din perspective diferite, dar având ca obiect soluția dată chiar fondului raportului juridic dedus judecății.

Având în vedere cele expuse Curtea, în baza art. 480 alin. 1 și 2 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul reclamanților ca nefondat și să admită apelul pârâtei.

Pe cale de consecință Curtea va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. invocată de acesta prin întâmpinare în fața primei instanțe și va respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Va fi înlăturată obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate și a dobânzilor legale pentru aceste sume și va fi menținută sentința cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei ANRP și a respingerii acțiunii față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, precum și cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN N. LEGII

DECIDE :

Respinge apelul reclamanților S. M. C., domiciliat în București, .. 5, . și G. C., domiciliată în București, Sector 3, .. 83, et. 3, ., ambii cu domiciliul ales laSocietatea Civilă de Avocați P. și Asociații cu sediul în București, Sector 3, .. 18, . civile nr. 915 din 7 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă ,în contradictoriu cu pârâții STATULUI ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR P., cu sediul în București, Sector 5, . prin reprezentant DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22 în numele și A. NAȚIONALĂ P. R. PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, Sector 1, ca nefondat.

Admite apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. PLOIEȘTI în numele STATULUI ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR P. împotriva Sentinței civile nr. 915 din 7 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă.

Schimbă în parte Sentința civilă nr. 915 din 7 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în sensul că admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. invocată de acesta prin întâmpinare în fața primei instanțe.

Respinge acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Înlătură obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente imobilelor naționalizate și a dobânzilor legale pentru aceste sume.

Menține sentința cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei ANRP și a respingerii acțiunii față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, precum și cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploiești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 februarie 2016.

Președinte, Judecător,

A.-M. R. V. S.

Grefier,

C. G.-A.

Red. RAM

7 ex./ 08.03.2016

d.f. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. A. G. H.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel...		Strămutare. Sentința nr. 14/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 272/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 272/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI