Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 116/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 116
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2016
Președinte - V.-A. P.
Judecător - V. D.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei nr.1942/23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I Civilă în dosarul nr._ 4*, formulată de contestatoarea L. I., domiciliată în Râmnicu Sărat, ., județul B., în contradictoriu cu intimata U. A. Teritorială ., cu sediul în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cerere s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar notă de ședință de către contestatoarea L. I., înregistrată sub nr. 1190/22.01.2016, prin care este indicat temeiul de drept al contestației în anulare, formulându-se concluzii cu privire la contestația promovată, menționându-se la lit. C din pct.2 că în situația în care instanța nu hotărăște potrivit cererii, se solicită sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul prevederilor art.267 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene pentru motivele arătate în cuprinsul notei de ședință, la care au fost atașate înscrisuri, în copie, respectiv un pliant editat de către Institutul de Studii și Proiectări pentru Construcții pentru Agricultură și Industrie Alimentară, precum și adresa nr._/12.07.2006 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților către Primăria comunei Zărnești.
Totodată, se mai învederează că prin încheierea din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, a fost admisă cererea de abținere formulată de doamna judecător C. – P. B., precum și că a fost atașat dosarul de fond în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită prin contestația de față.
Curtea, având în vedere că prin contestația în anulare formulată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației, inclusiv în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea L. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata U. A. Teritorială ., județul B., contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1942/23.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 4*, în solicitând anularea acesteia și rejudecarea cauzei.
În motivarea contestației, s-a arătat de către contestatoare că prin acțiunea de chemare în judecată, prin invocarea art.4.1 din Legea nr. 554/2004, a solicitat anularea deciziei nr. 36/2006 ca fiind nelegală.
În susținerea acțiunii, a învederat contestatoarea, a făcut referire la prevederile cap.V, art.16, §2.11 al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, care prevede:”Dispozițiile autorităților publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Instanța, în situația dată, a fost învestită să stabilească dacă decizia nr. 36/2006 a fost emisă de către Primăria Comunei Zărnești cu îndeplinirea cerințelor art.16 al Legii nr. 247/2005.
A arătat contestatoarea că în motivarea și textul deciziei nr. 1942/23.11.2015, instanța nu îndepărtează susținerile sale, dar nici nu face aplicabile prevederile art.16 din Legea nr. 247/2005, care sunt esențiale în aprecierea legalității unei dispoziții de despăgubire.
Instanța a analizat aspectele de fond ale emiterii dispoziției de restituire nr. 35/2003, fără să fie învestită în acest sens, fără a judeca excepția de nelegalitate.
S-a procedat la istoricul procesului acțiunii în revendicare, acesta nefiind obiectul cauzei, ocazie cu care s-au înregistrat unele erori, în conținutul deciziei civile, care face obiectul contestației în anulare, respectiv:La pag. 4, alin.3 se face mențiunea că decizia de invalidare nr. 1260/2014 are ca obiect dispoziția de restituire nr.35/2003.Decizia de invalidare are ca obiect dispoziția nr. 36/2006.La pag.6 alin.2, instanța „constată că nu a fost învestită cu o veritabilă excepție de nelegalitate”.
A susținut contestatoarea că invocarea art.16 din Legea nr. 247/2005 este necesară și suficientă pentru a se depune concluzii de nelegalitate a deciziei nr. 36/2006.
Instanța a luat cunoștință și a menționat acest lucru în hotărârea atacată, care la pag. 2 alin.ultim menționează „Curtea de Conturi, în raportul de control din data de 26.04.2013, la ANRP (pag.19) a sancționat dur ANRP pentru nerespectarea acestei proceduri, considerând ca fiind o încălcare gravă a prevederilor legii”.
Potrivit pct.4 din atribuțiile Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta analizează documentația, exclusiv în privința existenței referatului conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
La pag.8 alin.2, instanța a preluat interpretarea eronată de către Tribunalul B. la art. 6.2 din Legea nr.10/2001, prin neaplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 43/7.02.2001, care statuează că prevederile art. 6.2 din Legea 10/2001 se aplică numai la utilajele preluate cu titlu.
Or, a învederat contestatoarea, în situația sa preluarea s-a făcut abuziv și prin violență, deci fără titlu.
S-a conchis că în prezent, după aprecierea instanțelor de fond și apel, sunt legale ambele dispoziții de restituire, situație imposibil de soluționat fără intervenția instanței.
În subsidiar, se arată că din eroare sediul social al Primăriei comunei Zărnești este trecut, uneori, ca fiind în .> Contestatoarea și-a întemeiat în drept contestația în anulare pe dispozițiile art.503 Cod pr.civilă.
Deși legal citată cu mențiunea de a depune întâmpinare cu cel puțin cinci zile înaintea termenului de judecată - astfel cum prevede art.508 alin.2 Cod pr.civilă - intimata nu a depus la dosar întâmpinare cu privire la contestația formulată.
Pentru justa soluționare a cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr._ 4*, soluționat prin decizia atacată prin prezenta contestație în anulare.
Contestatoarea a depus la dosar, pentru termenul de judecată din 25.01.2016, note de ședință, prin care a indicat, practic, temeiul de drept al contestației în anulare, susținând că s-au încălcat dispozițiile art.503 (2, 3 și 4 ) din Noul Cod de procedură civilă, așa cum reiese din motivarea contestației în anulare.
A învederat contestatoarea că dispoziția de despăgubire nr.36/2006 emisă de Primăria comunei Zărnești,jud.B., nu are o prevedere din care să rezulte explicit corectarea dispoziției de restituire nr.35/2003, în ce constă această corectare, nu are menționată o valoare de despăgubire și nu are avizul de legalitate al Prefecturii B..
În raport de această situație, s-a solicitat a se hotărî anularea dispoziției de despăgubire nr.36/2006, iar în subsidiar, în situația în care instanța nu anulează această decizie, s-a solicitat efectuarea unei evaluări a liniei tehnologice ce a făcut obiectul deciziei, evaluare care, a susținut contestatoarea, trebuie făcută de singurul institut de specialitate în proiectarea și construirea de mori, autorizat în acest scop, respectiv Institutul de Studii și Proiectare pentru Construcții pentru Agricultură și Industrie Alimentară - ISPCAIA București, cu sediul expres indicat.
Contestatoarea a menționat scrisoarea nr._/12.07.2006, adresată de ANRP către Primăria comunei Zărnești, în care se precizează că:”evaluatorii sau societățile de evaluatori desemnate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu întocmesc rapoarte de evaluare având ca obiect utilaje și instalații preluate odată cu imobilul.”
În situația în care instanța nu hotărăște potrivit cererii contestatoarei, în sensul celor mai sus arătate, contestatoarea a solicitat instanței să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca aplicare a prevederilor art.267 al Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene - TFUE, al cărui enunț este:”II Chestiuni prejudiciale conform art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).1.Reglementarea chestiunii prejudiciale în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).În condițiile art.267 TFUE (ex art.234 TCE), instanțele naționale au dreptul, respectiv obligația să ceară Curții de Justiție a Uniunii Europene să se pronunțe, cu titlu preliminar, în chestiuni de drept”.
Conform art.267 TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la :a) interpretarea tratatelor;b)validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
A învederat contestatoarea că art.267 TFUE se aplică în privința tuturor instanțelor membre, precum și în toate cauzele, inclusiv în procedura de urgență.
În consecință, contestatoarea a solicitat admiterea acțiunii sale, iar pe fond anularea dispoziției de despăgubire nr.36/2006, aceasta neîntrunind condițiile de legalitate, așa cum s-a precizat în contestația în anulare și invocarea excepției de nelegalitate.
În subsidiar, în situația în care instanța nu hotărăște anularea dispoziției de despăgubire nr.36/2006, s-a solicitat dispunerea unei evaluări, potrivit art.330(2)NCPC, care să fie făcută de ISPCAIA București, iar în situația în care nici această cerință nu este acceptată, s-a solicitat, în ultimă instanță, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art.267 TFUE.
Contestatoarea a depus alăturat notei de ședință, în copie, un pliant editat de către Institutul de Studii și Proiectări pentru Construcții pentru Agricultură și Industrie Alimentară, precum și adresa nr._/12.07.2006 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților către Primăria comunei Zărnești.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă, de C. A. și Fiscal, sub nr. _ 4, reclamanta L. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritorială ., anularea dispoziției de restituire nr. 36/26.06.2006 emisă de aceasta.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în temeiul deciziei civile nr.151/10.12.2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă și executorie prin nerecurare, Primarul comunei Zărnești a emis dispoziția de restituire nr.35/11.04.2013, pentru valoarea de 1._ lei, reprezentând contravaloarea liniei tehnologice din dotarea inițială a unei mori preluată abuziv de către organele de partid și de stat, iar ulterior, în anul 2006, Primarul comunei Zărnești, fără o înștiințare prealabilă, a emis dispoziția de restituire nr.36/26.05.2006, fără stabilirea unei valori.
A susținut reclamanta, în esență, că dispoziția de restituire nr. 36/26.06.2006 este nelegală întrucât a fost emisă fără a fi respectate prevederile art. 25.13 și art. 25.2 din Legea nr. 10/2001.
În susținerea acțiunii, reclamanta a făcut referire și la hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, motivat, în esență, pe faptul că s-a procedat în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
Față de obiectul pricinii, în temeiul prevederilor art. 136 alin. 1 din codul de procedură civilă și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin sentința nr.304/05.03.2015 instanța a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă, de C. A. și Fiscal din cadrul Tribunalului B. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. - Secția I Civilă.
Prin notele de ședință depuse la data de 31.03.2015, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției de despăgubire nr. 36/2006.
A susținut reclamanta că pentru acordarea de despăgubiri aferente liniei tehnologice din dotarea inițială a unei mori din localitatea Vadu Sorești, . deciziei civile nr. 151/10.12.2002 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, primarul a emis dispoziția de restituire nr. 35/11.04.2003.
A mai arătat reclamanta că obiectul acestei cauze nu mai poate fi rediscutat, așa după cum rezultă din jurisprudența națională și CEDO, la care a făcut referire.
A precizat reclamanta că dispoziția nr.36/2006 este nelegală întrucât nu s-a respectat procedura administrativă. Dispoziția nr. 36/2006 s-a trimis la ANRP, anexată la documentația aferentă dispoziției nr. 35/2003.
Procedura legală prevede că: „Dispozițiile autorităților publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
A mai susținut reclamanta că în Raportul de Control din data de 26.04.2013 la ANRP, Curtea de Conturi, Departamentul II, Direcția 1, a sancționat dur autoritatea pentru nerespectarea acestei proceduri, considerând ca fiind o încălcare gravă a prevederilor legii.
Potrivit pct.4 din atribuțiile Secretariatului Comisiei Centrale, acesta „analizează documentația, exclusiv în privința existenței referatului conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”, iar dispoziția nr. 36/2006 nu are avizul de legalitate al prefecturii.
A mai învederat reclamanta că nu s-a respectat procedura Legii nr. 10/2001 de emitere a dispoziției nr. 36/2006, respectiv art. 25.2, art.25.3, art. 30.1, texte de lege la al căror conținut s-a făcut trimitere.
Totodată, s-a susținut că dispoziția nr. 36 / 2006 este contestabilă întrucât ștampila aplicată este a Consiliului local, entitate care nu are competențe în aplicarea Legii nr. 10/2001.
S-a arătat că Primăria comunei Zărnești, cu scrisoarea nr. 3675 / 14.01.2014, aduce la cunoștința ANRP că își declină responsabilitatea de a anula sau revoca dispoziția nr. 35 / 2003, întrucât aceasta constituie titlu de proprietate și nu poate fi revocată pe cale administrativă, deoarece a intrat în circuitul civil, iar Primăria comunei Zărnești nu motivează în fapt și nici în drept, temeiul legal și necesitatea emiterii dispoziției nr. 36/2006 și în întâmpinare nu susține legalitatea acesteia.
Pe cale de consecință, a arătat reclamanta, în această situație, Primăria comunei Zărnești are în obligații de a acorda despăgubiri pentru două dispoziții reparatorii, iar și pe acest considerent se impune anularea dispoziției nr. 36/2006.
În drept, au fost invocate disp. art. 4 ( 1 ) din Legea nr. 554 / 2004.
U. A. Teritorială ., a depus note de concluzii scrise, prin care a arătat că prin dispoziția nr. 79/29.11.2001, emisă de Primarul comunei Zărnești, cererea de acordare a despăgubirilor bănești a fost respinsă cu mențiunea că reclamanta poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 381/13.09.2002, pronunțată de Tribunalul B., instanța a anulat dispoziția nr. 79/29.11.2001 și a obligat Primăria comunei Zărnești, județul B. să emită o nouă decizie prin care să dispună restituirea, prin măsuri reparatorii, în echivalent, conform art. 9 alin 2 din Legea 10/2001.
În cuprinsul considerentelor, instanța nu a reținut că reclamanta ar avea dreptul la despăgubiri pentru linia tehnologică a morii, pronunțându-se numai asupra formei despăgubirilor, respectiv încadrarea solicitărilor reclamantei la art. 9(2) din Legea nr. 10/2001, anterior modificărilor și republicării și nu asupra fondului cauzei, respectiv dacă obiectul notificării, instalația tehnologică a morii, face obiectul Legii nr. 10/2001.
S-a susținut că potrivit art. 6 alin(2) din Legea 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 1291/20.09.1999 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1797/16.12.1999 pronunțată de Tribunalul B., Primăria comunei Zărnești a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei imobilul compus din moară - clădirile cu accesoriile descrise de expert R. M. în raportul de expertiză întocmit, precum și suprafața de 2000 m.p. teren aferent morii, imobil situat în comuna Zărnesti, . B., cu obligația reclamantei L. I. să achite suma de_ ROL c/val îmbunătățirii aduse imobilului conform expertizei tehnice efectuate în cauză.Decizia civilă nr.1797/16.12.1999 instituie un drept de retenție în favoarea Primăriei comunei Zărnești, județul B., până la achitarea debitului (594.729.ROL). Reclamanta nu a achitat până în prezent debitul stabilit de instanța de judecată.
În prezent, a arătat pârâta, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 1260/22.05.2014, în conformitate cu prevederile art. 17 alin.(l) lit.a, art. 21, 32 și 41 alin 5 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România privind invalidarea dispoziției nr. 35/26.05.2006.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 540/14.05.2015, Tribunalul B. a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se, pentru motivele arătate în considerentele sentinței, că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, fiind, în consecință, respinsă.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, iar prin decizia civilă nr. 1942 pronunțată la data de 23.11.2015, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut, pentru motivele de fapt și de drept expuse în considerentele acestei decizii, că apelul reclamantei este nefondat, cu consecința respingerii acestuia.
În conformitate cu disp.art.503 alin.1 Cod pr.civilă, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
De asemenea, potrivit art.503 alin.2 Cod pr.civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Se stipulează în mod expres la alin.3 al art.503, că dispozițiile alin.2 pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Potrivit precizărilor aduse de către contestatoare prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul de judecată din 25.01.2016, aceasta a indicat ca temei de drept al contestației în anulare disp.art.503 (2, 3 și 4 ) Cod pr.civilă și deși nu s-a indicat și alineatul corespunzător, respectiv art.503 alin.2 pct.2, 3 și 4 Cod pr.civilă, este evident, raportat la motivele invocate, că este vorba de alineatul 2 al art.503, iar nu de alineatul 1 al art.503, din moment ce nu s-a susținut de către contestatoare că nu a fost legal citată și nici prezentă la termenul când a avut loc judecata în fața instanței de apel.
Câtă vreme, după cum s-a arătat mai sus, art.503 alin.3 Cod pr.civilă statuează că dispozițiile alin.2 pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs - o asemenea hotărâre fiind și decizia civilă nr. 1942/23.11.2015 a Curții de Apel Ploiești, decizie definitivă prin care s-a soluționat apelul declarat de reclamanta L. I. împotriva sentinței civile nr.540/14.05.2015 a Tribunalului B. - rezultă că motivul de contestație prevăzut la alin.2 pct.3, invocat, practic, de către contestatoare, ce privește cazul în care „instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen” nu se aplică, în mod corespunzător, hotărârilor instanțelor de apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, deci nici în pricina de față.Altfel spus, motivul de contestație în anulare prevăzut la art.503 alin.2 pct.3 Cod pr.civilă vizează, în mod exclusiv, hotărârile instanțelor de recurs, iar nu și hotărârile instanțelor de apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, cum este decizia atacată în prezenta contestație în anulare.
Referitor la motivul de contestație în anulare prev.de art.503 alin.2 pct.2 Cod pr.civilă, coroborat cu art.503 alin.3 Cod pr.civilă, ce vizează situația în care dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, în practica judiciară s-a arătat în mod constant, cu privire la acest motiv de contestație în anulare, că se au în vedere erorile materiale evidente privind aspectele formale ale judecării căii de atac, cum ar fi, spre exemplu, anularea greșită a acesteia ca netimbrată sau respingerea eronată ca tardivă, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Textul vizează, așadar, greșeli de fapt, involuntare, iar noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate, prin urmare, greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Aceasta, deoarece, a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ceea ce se încearcă, practic, prin contestația în anulare de față, ar însemna să se lase dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Aspectele la care se referă contestatoarea în cuprinsul cererii nu se pot încadra, pentru considerentele mai sus arătate, în noțiunea de greșeală materială evidentă la care se referă disp.art. 503 alin.2 pct.3 Cod pr.civilă, ci vizează o pretinsă greșeală de judecată, ce nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare.
Împrejurarea că s-a reținut în considerentele deciziei, uneori, că este vorba de . de . evidentă eroare materială ce poate fi îndreptată conform art.442 Cod pr.civilă și care nu are vreo relevanță pe fondul cauzei.
De asemenea, preluându-se din susținerile pârâtei, formulate prin notele de concluzii scrise depuse la prima instanță, s-a reținut în cuprinsul deciziei contestate că pârâta a susținut că decizia de invalidare nr. 1260/22.05.2014, a ANRP, are ca obiect dispoziția nr.35/26.05.2006 deși în realitate, potrivit deciziei de invalidare depusă la dosar, prin decizia respectivă a fost invalidată dispoziția nr.36/26.05.2006 emisă de Primarul comunei Zărnești, împrejurare care nu schimbă cu nimic datele problemei în pricina de față întrucât nu este de natură a influența soluția dată în cauză, nefiind vorba de o eroare materială în sensul cerut de art. 503 alin.2 pct.2 Cod pr.civilă, coroborat cu art.503 alin.3 Cod pr.civilă, care să justifice admiterea contestației în anulare.
Nici cerințele prev.de art.503 alin.2 pct.4 coroborate cu cele ale art.503 alin.3 Cod pr.civilă, mai sus menționate, nu sunt întrunite în cauză, de vreme ce instanța de apel a fost învestită cu soluționarea unui singur apel, respectiv cel declarat de reclamanta L. I., contestatoarea din prezenta cauză, împotriva sentinței civile nr.540/14.05.2015 a Tribunalului B., iar instanța de apel s-a pronunțat asupra acestui apelul, pe care l-a respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1942/23.11.2015 a Curții de Apel Ploiești.
Contestatoarea este, în mod evident, nemulțumită de soluția dată de instanța de control judiciar prin decizia civilă 1942/23.11.2015, care a menținut sentința civilă nr.540/14.05.2015 a Tribunalului B., susținând, după cum s-a arătat mai sus, o . motive prin care se invocă, de fapt, greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale, contestatoarea criticând, practic, prin contestația în anulare promovată, decizia pronunțată în apel de către instanța de control judiciar, decizie care este, însă, definitivă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege, condiții ce nu sunt întrunite, însă, în cauză.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește prezenta contestație în anulare ca nefondată, urmând, în consecință, a o respinge ca atare.
În ceea ce privește cererea contestatoarei, fomulată în subsidiar, de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, se reține că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar,
cu privire la :a) interpretarea tratatelor;b)validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.
Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare. Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar - situație ce nu se regăsește în prezenta cauză, având în vedere considerentele mai sus expuse - iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.
Prin urmare, cererea formulată de o parte, prin care se tinde, în realitate, să se obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o „decizie de îndrumare” în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, nu poate fi primită, în această situație nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În consecință, urmează a fi respinsă cererea contestatoarei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei nr.1942/23 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I Civilă în dosarul nr._ 4*, formulată de contestatoarea L. I., domiciliată în Râmnicu Sărat, ., județul B., în contradictoriu cu intimata U. A. Teritorială ., cu sediul în ..
Respinge cererea contestatoarei de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
V.-A. P. V. D.
Grefier,
N. M.
Red.VAP
Tehnored.NM
4ex./15.02.2016
Dosar apel nr._ 4*- Curtea de Apel Ploiești
Jud.apel C.-P. B., E.-S. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 761/2015. Curtea... | Strămutare. Sentința nr. 17/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
