Strămutare. Sentința nr. 75/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 75/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-05-2016 în dosarul nr. 75CC
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 75 CC
Ședința din Camera de consiliu din data de 26 mai 2016
Președinte – C.-M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de strămutare a judecății dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei R., formulată de petentul C. V., domiciliat în București, sector 6, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. C. domiciliată în R., .. 15, jud. Dâmbovița și autoritatea tutelară P. R., .. 155, jud. Dâmbovița și P. S. 6 BUCUREȘTI, Calea Plevnei nr. 147-149.
La apelul nominal făcut în Camera de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată după suspendare, cererea de strămutare este timbrată cu 100 lei, potrivit chitanței nr._/2015 anulată și atașată la fila 13 dosar, iar părțile au fost citate în vederea discutării excepției de perimare a cererii de strămutare.
Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de strămutare și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de strămutare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 07.09.2015, petentul C. V., a formulat cerere de strămutare a judecății dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei R., pentru motive de bănuială legitimă.
La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2015, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 din Noul Cod de procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților și faptul că niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 10.05.2016.
În ședința din Camera de Consiliu din data de 26 mai 2016, Curtea din oficiu, a invocat, excepția perimării cererii, pe care, potrivit dispozițiilor art. 247 și 248 N.C.P.C. o va analiza cu prioritate.
Judecata prezentei cauze a fost suspendată la data de 15 octombrie 2015 potrivit dispozițiilor art. 411 alin.1 pct. 2 N.C.P.C., întrucât părțile nu s-au prezentat în instanță și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar de la această dată până în prezent cauza nu a mai fost repusă pe rol, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 N.C.P.C. orice cerere de chemare în judecată și cale de atac se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 N.C.P.C. perimarea se poate constata și din oficiu.
Prin urmare perimarea este o sancțiune procedurală care constă în stingerea procesului în faza în care se găsește și care este dedusă din faptul nestăruinței părții vreme îndelungată în proces.
Având în vedere că de la data de 15.10.2015 și până în prezent dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni și că, în speță, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare, în condițiile art.417 și 418 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 416 din Noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care, în baza art.420 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, va admite excepția perimării cererii invocată din oficiu și va constata perimarea de drept a cererii de strămutare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de strămutare a judecății dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei R., formulată de petentul C. V., domiciliat în București, sector 6, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. C. domiciliată în R., .. 15, jud. Dâmbovița și autoritatea tutelară P. R., .. 155, jud. Dâmbovița și P. S. 6 BUCUREȘTI, Calea Plevnei nr. 147-149.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Ploiești.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26 mai 2016.
Președinte,
C.-M. M. Grefier,
C. C.
Red.grefier
6 ex./31.05.2016
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Cereri. Decizia nr. 204/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 196/2016. Curtea de Apel... → |
|---|








