Actiune în constatare. Decizia nr. 979/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 979/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 76/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 979
Ședința publică din 10 septembrie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea V. V. împotriva deciziei civile nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ *, a deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, sentinței civile nr. 6779 din 25.06.2007, încheierilor nr. 6779 din 11.06.2007, nr. 6779 din 18.06.2007 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ – nr. vechi 2573/16.02.2006 precum și împotriva încheierilor din 27.09.2012, 30.10.2012, C.C. 23.11.2012, 27.11.2012, C.C. din 19.12.2012, 15.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.18.01.2013, C.C…..01.2013, toate fiind pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimatul V. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat contestatoarea V. V., asistată de av. I. I., lipsă intimatul V. S..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 05.09.2013, au fost respinse cererile de abținere formulate de doamnele magistrat M. L., C. R. și D. C., precum și cererea de recuzare formulată de contestatoarea V. V. împotriva acelorași magistrați.
Contestatoarea prin reprezentantul său, solicită ca membrii completului de judecată să se abțină de la soluționarea prezentei cauze, cu motivarea că Decizia nr. 2/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu își mai are aplicabilitate în cauză în contextul noilor modificări ale Noului Cod de procedură civilă, față de faptul că conflictul de interese există raportat la decizia contestată.
În deliberare față de cererea formulată, membrii completului de judecată arată că nu înțeleg să se abțină de la soluționarea prezentei cauze față de dispozițiile procedurale aplicabile în cauză, raportat la obiectul prezentei cauze și la faptul că cererile de abținere au fost respinse prin încheierea din 05.09.2013.
Contestatoarea prin reprezentantul său, solicită ca din componența completului de judecată să facă parte un domn judecător, sau cel puțin doi.
În deliberare, instanța respinge cererea formulată față de dispozițiile art. 95 și urm. din Regulamentul de organizare și funcționale al instanțelor și Legea nr. 303/2004, în raport cu care acest complet este investit să soluționeze prezenta contestație în anulare.
Contestatoarea prin reprezentantul său, arată că în temeiul art. 27 pct. 9, pct. 1, pct. 7 Cod pr. civ. înțelege să recuze completul de judecată, depunând în scris această cerere, precum și taxa de timbru în cuantum de 4 lei și 0,50 lei timbru judiciar.
În deliberare, instanța constată că prezenta cerere de recuzare constituie o reiterare a criticilor aduse completului de judecată prin cererea de recuzare depusă la termenul anterior, nefiind motive noi de recuzare, astfel că, în baza dispozițiilor art. 28 alin. 3, coroborate cu ale art. 30 alin. 4 Cod pr. civ., respinge cererea de recuzare a completului de judecată ca inadmisibilă.
Contestatoare prin reprezentantul său arată că solicită evaluarea psihologică și profesională a completului de judecată.
În deliberare, instanța respinge cererea ca nefiind utilă cauzei, aceasta urmând a fi efectuată după o procedură specială reglementată ca atare.
Contestatoarea prin reprezentantul său, invocă un drept la rezistență fiindcă s-ar afecta dreptul persoanei, față de faptul că există conflict material și solicită suspendarea cauzei, sens în care invocă Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20 din Constituție, art. 146 alin. 2-4, art. 124 alin.2, art. 126 alin. 2 și alin. 5 teza I din Constituție, art. 1 alin. 3-5, art. 2 alin. 2 din Constituție.
În deliberare, Curtea ia act de declarația părții și apreciază că nu există motive de suspendare, nu există conflict material de natură să influențeze soluția, astfel că în raport de dispozițiile Legii nr. 303/2004, coroborate cu cele ale art. 242-244 Cod pr. civ., art. 20 din Constituția României, față de motivele arătate, cererea de suspendare este neîntemeiată.
Contestatoarea prin reprezentantul său, solicită întreruperea/suspendarea cauzei față de dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituție, cu trimitere la Legea nr. 554/2004, și solicită transpunerea ei pe Secția de C. Administrativ și Fiscal.
În deliberare, Curtea respinge excepția formulată nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarea prin reprezentantul său, învederează că nu mai are nici o relație și nici un dialog cu instanța, astfel că refuză să pună concluzii cu privire la contestația în anulare.
Instanța, iar act de declarația contestatoarei și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ la data de 21.01.2013, contestatoarea V. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul V. S. să dispună anularea hotărârilor contestate, și rejudecarea recursului la un alt termen.
Până la executarea hotărârilor a căror anulare se cere, a solicitat suspendarea executării hotărârilor.
În motivare a arătat că procesul din recurs este nul total și absolut făcându-se prin abuz de putere. Procedura de chemare a sa pentru ziua când s-a judecat pricina nu s-a făcut cu îndeplinirea cerințelor legii, hotărârile au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitor la competență, precum și cu omisiuni.
Prin aceeași cerere a solicitat și revizuirea deciziei civile nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ *, precum și tuturor încheierilor pronunțate în acest dosar.
A solicitat de asemenea, suspendarea executării deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și acelorași hotărâri menționate în cerere în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. 3 și 4 Cod pr. civ., coroborat cu art. 312 Cod pr. civ.
În drept, invocă art. 317, 318 Cod pr. civ.
Prin încheierea de ședință din 19.02.2013, raportat la împrejurarea că s-a făcut dovada că s-a înregistrat separat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, contestatoarea și-a precizat obiectul prezentei cauze, acesta fiind contestație în anulare.
La data de 8.05.2013 cauza a fost suspendată în baza art. 242 (2) Cod pr. civ., fiind repusă pe rol urmare a cererii contestatoarei, la data de 11.06.2013.
Conform încheierii din 11.06.2013, instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 1000 lei înregistrată în Registrul de evidență a valorilor nr. I al Secției I Civile a Curții de Apel Timișoara, conform recipiselor de consemnare nr._/1 din 04.02.2013 (.-_) eliberată de CEC BANK SA – Sucursala Timișoara, în sumă de 500 RON cu titlu de cauțiune în dosar nr._ - la poziția nr. 25/2013 și nr._/1 din 04.02.2013 (.-_) eliberată de CEC BANK SA – Sucursala Timișoara, în sumă de 500 RON cu titlu de cauțiune în dosar nr._ - la poziția nr. 26/2013, și s-a amânat judecarea contestației în anulare la data de 10 iulie 2013.
La termenul de judecată din 10.07.2013 s-a depus de către contestatoare precizare a cererii prin care se menționează că decizia atacată pronunțată de Curtea de Apel Timișoara ca și celelalte hotărâri nu are autoritate de lucru judecat și nu prezintă un caracter irevocabil, având în vedere că sentința civilă nr. 9031/30.10.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 7637/2003 prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei cu intimatul, nu a fost pusă în executare și astfel și-a pierdut puterea executorie, căsătoria fiind astfel validă.
A învederat că nu se poate justifica partajul bunurilor comune în condițiile în care recursul și revizuirea nu au fost finalizate, iar prezumția de mandat tacit reciproc funcționează până la desfacerea căsătoriei.
Raportat la acest aspect, a arătat că atât decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca și celelalte hotărâri sunt date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată, material probator din a cărei analiză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 59 din 18.01.2013 pronunțată în dosar nr._ *, Curtea de Apel Timișoara a respins excepțiile de nulitate invocate de reclamanta V. V..
A respins recursurile declarate de reclamanta V. V. și de pârâtul V. S., împotriva deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, precum și împotriva celorlalte hotărâri pronunțate în prezentul dosar.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara, a reținut în esență că față de actuala reglementare a prev. art. 304 C.pr.civ., recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că a înlăturat, ca neputând face obiectul controlului judiciar în calea de atac de față, argumentele invocate de reclamantă privind modalitatea de interpretare și valorificare a probelor cu înscrisuri, precum și expertizele judiciare administrate în cauză.
De asemenea, a înlăturat și motivele de recurs ale reclamantei vizând modalitatea de interpretare și valorificare a expertizelor judiciare dispuse în cauză. Nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului, ca a treia etapă jurisdicțională, concluziile experților numiți în cauză, curtea fiind ținută să verifice exclusiv cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.proc.civ., raportat la starea de fapt reținută de către tribunal.
În consecință, nu a acordat prioritate concluziilor expertului judiciar ce a asistat-o pe reclamantă la efectuarea expertizei contrare în specialitatea construcții civile, cu consecința reținerii unei alte stări de fapt.
A reținut că nu este corectă susținerea reclamantei în sensul că tribunalul nu a înlăturat expertiza efectuată în cauză de către domnul expert P. I., aceste afirmații fiind contrazise de conținutul deciziei recurate, în care se arată în mod expres că se valorifică concluziile celor trei experți numiți de instanță, întrucât lucrarea efectuată de ei este o probă administrată în condițiile art. 201 și urm. C.proc.civ., și nu se rețin punctele de vedere exprimate de expertul asistent. De altfel, reclamanta se contrazice în cuprinsul cererii de recurs, fiind o diferență clară între argumentele invocate și citatele reproduse din motivarea instanței. Este adevărat că instanța a luat act de faptul că reclamanta dorește să fie asistată la administrarea probei de un expert asistent, însă acest lucru nu poate conduce la concluzia avansată de reclamantă, că lucrarea depusă de acesta este o probă distinctă, fiind vorba de punctul de vedere al expertului asistent exprimat în cadrul lucrării de specialitate efectuate de cei trei experți numiți de instanță. Cu privire la acest punct de vedere, în mod just tribunalul a reținut, față de faptul că nu concordă cu concluziile experților judiciară, că prezintă un grad mai mare de subiectivism, neputând fi valorificat în cauză.
În ceea ce privește pretinsele erori reținute de tribunal în cuprinsul deciziei pronunțate, cu privire la valoarea imobilului din Timișoara, ., față de conținutul concluziilor raportului de expertiză și al raspunsului la obiecțiunile părților, depuse la dosar, curtea a constatat că tribunalul a reținut și valorificat sumele indicate în capitolul „Concluzii” al lucrării de specialitate întocmite de cei trei experți (fila 85 dosar). Faptul că aceste sume nu ar corespunde cu cele indicate la fila 88 nu poate fi verificat în prezentul recurs, care nu este o cale de atac devolutivă. Nu se poate stabili în mod obiectiv unde este eroarea, iar, pe de altă parte, față de forma aplicabilă în cauză a prevederilor art. 281 și 281 ind. 2a C.proc.civ., îndreptarea erorilor materiale cu privire la sumele indicate în hotărâri nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 281-281 ind. 2 C.proc.civ.
Cu privire la posibilitatea partajării în natură a acestui imobil, curtea a constatat că, raportat la starea de fapt reținută de tribunal, pe baza concluziilor expertizei judiciare omologate ( și care nu mai poate fi reevaluată în recursul de față, așa cum s-a arătat anterior), s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 673 ind. 5 C.proc.civ.
Cu privire la cotele-părți de contribuție la dobândirea imobilului din Timișoara, Piața T. nr. 1, s-a reținut că nu ne aflăm în situația unei acțiuni în rectificare CF. Părțile, foști soți, figurează ca titulari ai dreptului de proprietate asupra acestui imobil dobândit în timpul căsătoriei, bun ce constituie proprietatea lor devălmașă, potrivit art. 30 C.fam. Specificul unanim recunoscut acestei forme de coproprietate este că nu se cunoaște întinderea cotelor-părți cuvenite codevălmașilor, cote ce se vor stabili doar la momentul transformării proprietății în proprietate pe cote-părți, cu ocazia partajului de bunuri comune.
În consecință, nu se impunea formularea unui petit distinct, precum și o dispoziție în acest sens a instanței, prin care să fie înscrise intermediar cotele efective de contribuție ale soților la dobândirea bunului, cote stabilite ca urmare a răsturnării prezumției legale relative de contribuție egală a soților la dobândirea bunului. Nu era necesară nici constatarea unei creanțe născute din starea de proprietate comună, fiind suficientă cererea reconvențională prin care pârâtul a cerut să se constate că are o contribuție mai mare la dobândirea bunului, care este bun comun al soților.
Hotărârea astfel pronunțată nu este constitutivă de drepturi, contrar afirmațiilor reclamantei, ci una declarativă, efect specific hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de partaj bunuri.
În ceea ce privește predarea efectivă cerută de reclamantă, s-a apreciat că aceasta este o chestiune de executare silită, în condițiile în care instanța de judecată a format loturi și a dispus atribuirea lor către părțile din proces, cu stabilirea de sulte pentru egalizarea loturilor, potrivit art. 673 ind. 5 și urm. C.proc.civ.
Reclamanta a considerat că dispozitivul nu poate fi pus în executare datorită faptului că un lot este desemnat cu cifre arabe, iar celălalt cu cifre romane, susținere pe care curtea nu a putut să o împărtășească în condițiile în care se menționează numere diferite pentru cele două loturi, fiind evidentă modalitatea de sistarea a stării de indiviziune. Cu toate acestea, chiar dacă ar rezulta dificultăți în faza executării silite, acestea pot fi remediate exclusiv pe calea procedurilor speciale prevăzute de art. 281 și urm. C.proc.civ., nu prin intermediul căilor de atac, potrivit art. 281 ind. 2a C.proc.civ.
Cu privire la veniturile pretins realizate de către pârât din exploatarea celor două fonduri de comerț ce fac parte din masa bunurilor supuse partajului, curtea a constatat faptul că, pentru prima oară în recurs, s-a cerut aducerea acestor sume la masa de partajat, cu încălcarea prevederilor exprese ale art. 294 coroborat cu art. 316 C.proc.civ., astfel că instanța de recurs nu a analizat această solicitare, cantonându-și cercetarea judiciară în perimetrul stabilit prin cererile formulate de părți în fața primei instanțe.
Cu privire la dispoziția instanței ca, în baza art. 888 și urm. N.C.civ., să fie înscrise în cartea funciară drepturile recunoscute părților prin decizia pronunțată, curtea a înlăturat motivul de recurs al reclamantei, ca neîntemeiat.
Tribunalul, în mod corect, a dispus efectuarea formalităților de publicitate imobiliară conform legii în vigoare, nemaiputând fi aplicată în cauză legislația anterioară, iar efectul produs este același potrivit ambelor acte normative, fiind vorba doar de indicarea legii în vigoare, fără consecințe juridice, însă, sub aspectul drepturilor dobândite sau cerințelor pentru legala înscriere în cartea funciară.
S-a reținut că reclamanta a mai criticat decizia sub aspectul greșitei stabiliri a cheltuielilor de judecată, fără a arăta, însă, în concret, ce anume o nemulțumește. Raportat la obiectul pricinii ( partaj bunuri comune), la soluția de admitere în parte a apelului reclamantei, tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 274-276 C.proc.civ., fiind corect stabilită suma pe care pârâtul trebuie să o achite reclamantei cu acest titlu, partajul de față profitând ambelor părți.
Nu a fost reținută, ca întemeiată, nici susținerea reclamantei că decizia recurată nu este motivată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. 1 pct. 5 și 6 C.proc.civ., față de conținutul amplu al hotărârii, în ale cărei considerente sunt expuse pe larg motivele de fapt și de drept ce au fundamentat soluția, precum și cele pentru care au fost înlăturate susținerile apelantei, fiind analizat probatoriul administrat în cauză.
Cu privire la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra încheierilor premergătoare din 11.06.2007 și din 18.06.2007, s-a reținut că această susținere este reală, tribunalul procupându-se de soluționarea pricinii sub aspectul criticilor aduse sentinței. Cu toate acestea, omisiunea relevată nu poate conduce la concluzia necesității casării sau reformării deciziei recurate sub acest aspect, față de forma aplicabilă în cauză a art. 312 C.proc.civ.
S-a apreciat că nu sunt îndeplinite în pricină cerințele expres și limitativ prevăzute de legea procesual civilă pentru o casare cu trimitere spre rejudecare, atâta timp cât și judecătoria și tribunalul au soluționat cauza cu cercetarea fondului, în prezența părților legal citate, nefiind necesară suplimentarea probatoriului. Ca atare, curtea a complinit motivarea cu privire la aspectele criticate asupra cărora tribunalul nu s-a aplecat.
S-a reținut că nici lipsa de personalitate juridică a Judecătoriei Timișoara nu poate fi reținută ca motiv de casare sau modificare a hotărârii atacate, fiind corectă mențiunea tribunalului că menține restul dispozițiilor din sentință. Organizarea sistemului judiciar este făcută prin lege organică, iar absența personalității juridice a primei instanțe nu are nicio influență asupra legalității hotărârilor date cu respectarea dispozițiilor imperative privind competența materială a instanțelor judecătorești.
Cu privire la mențiunea reclamantei că atacă, pe calea prezentului recurs, și sentința civilă nr. 6779/25.06.2007, încheierea nr. 6779/11.06.2007 și încheierea nr. 6779/18.06.2007 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, curtea a constatat că, potrivit art. 282 C.proc.civ., hotărârile date de judecătorie în primă instanță, indiferent dacă sunt sentințe sau încheieri premergătoare, pot fi atacate doar cu apel, care este de competența instanței ierarhic superioare, respectiv tribunalul. Ca atare, prin prezentul recurs, reclamanta nu poate ataca în mod direct hotărârile primei instanțe, ci doar cele date în apel, astfel că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele trasate de art. 299 coroborat cu art. 282 C.proc.civ., respingând recursul declarat împotriva hotărârilor date în cauză de judecătorie.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul V. S., și acesta s-a privit a fi neîntemeiat, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele expres și limitativ prevăzute de lege pentru a se putea dispune vânzarea imobilului, potrivit prevederilor art. 673 ind. 11 C.proc.civ.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 317 și 318 Cod pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 317 Cod pr. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită sau când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, dar numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac.
Susținerea contestatoarei în sensul că nu a fost citată la termenul de judecată din data de 18.01.2013, dată la care s-a pronunțat decizia civilă nr. 59/18.01.2013, atacată prin prezenta contestație în anulare, nu este întemeiată întrucât așa cum rezultă din practicaua acestei hotărâri, reclamanta V. V. (contestatoarea din prezentul dosar) a fost prezentă personal și asistată de av. I. I., fiind astfel respectate dispozițiile art. 85-100 Cod pr. civ.
Potrivit alin. 2 al art. 317 Cod pr. civ., contestația în anulare poate fi formulată dacă hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Din examinarea dosarului cauzei rezultă că instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, a soluționat recursul în care s-a pronunțat decizia civilă atacată a cărei anulare se solicită, cu respectarea dispozițiilor art. 299 alin. 1 și urm. Cod pr. civ., respectiv ale art. 3 (3) Cod pr. civ. .
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 318 Cod pr. civ., Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de aceste dispoziții legale pentru admiterea contestației în anulare, în sensul că, examinând conținutul deciziei civile atacate nu se poate reține existența unei erori materiale în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I Cod pr. civ., respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului, iar instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de recurentă.
Curtea constată că deși contestatoarea a atacat prin prezenta contestație în anulare și decizia civilă nr. 254/13.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. și sentința civilă nr. 6779/25.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/2006, obiect de analiză a prezentei contestații în anulare îl reprezintă doar decizia civilă nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, raportat la faptul că aceste hotărâri au fost analizate în căile ordinare de atac dar și la dispozițiile art. 317 (1) Cod pr. civ., ce prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare.
De asemenea, în raport de prevederile legale menționate dar și de dispozițiile art. 282 Cod pr. civ., Curtea constată că nu este admisibilă contestația în anulare împotriva încheierilor atacate prin prezenta contestație în anulare, întrucât această cale extraordinară de atac poate fi exercitată doar împotriva hotărârilor irevocabile.
Cum în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 317 – 318 Cod pr. civ. de admisibilitate a contestației în anulare, și această cale de atac este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 59/18.01.2013 irevocabilă ce vizează partajul bunurilor comune, Curtea constată că solicitarea contestatoarei de stabilire a faptului că hotărârea de divorț cu nr. 9031/30.10.2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 7637/2003 prin nepunerea ei în executare și-a pierdut caracterul executoriu, excede prezentului cadru procesual, astfel că aceste aspecte nu pot fi analizate prin contestația în anulare de față.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 320 Cod pr. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea V. V. împotriva deciziei civile nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ *, a deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, sentinței civile nr. 6779 din 25.06.2007, încheierilor nr. 6779 din 11.06.2007, nr. 6779 din 18.06.2007 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ – nr. vechi 2573/16.02.2006 precum și împotriva încheierilor din 27.09.2012, 30.10.2012, C.C. 23.11.2012, 27.11.2012, C.C. din 19.12.2012, 15.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.18.01.2013, C.C…..01.2013, toate fiind pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._ *.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea V. V. împotriva deciziei civile nr. 59/18.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ *, a deciziei civile nr. 254/13.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, sentinței civile nr. 6779 din 25.06.2007, încheierilor nr. 6779 din 11.06.2007, nr. 6779 din 18.06.2007 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ – nr. vechi 2573/16.02.2006 precum și împotriva încheierilor din 27.09.2012, 30.10.2012, C.C. 23.11.2012, 27.11.2012, C.C. din 19.12.2012, 15.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.17.01.2013, C.C.18.01.2013, C.C…..01.2013, toate fiind pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimatul V. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./30.09.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./30.09.2013
| ← Suspendarea provizorie a executarii. Hotărâre din 21-03-2013,... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
