Contestatie la executare. Decizia nr. 1509/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1509/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 2318/325/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1509
Ședința publică din 12 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul S. R.–G. împotriva deciziei civile nr. 190/A/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C.–M., P. C.–L. și B.C.R. SA, având ca obiect contestație la executare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 05.11.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2361/26.07.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, s-a admis excepția de inadmisibilitate și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea oblică și contestația la executare formulată de contestatorul S. R. G. în contradictoriu cu intimații M. C. M. și Puscaș C. L..
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că excepția de inadmisibilitate este întemeiată, întrucât, în speță, s-a formulat o acțiune oblică având ca obiect constatarea existenței unui drept de proprietate, în cadrul procedurii speciale de executare silită. Domeniul de aplicare a acestei acțiuni oblice, exercitată de creditorul chirografar, se circumscrie strict acțiunilor privind drepturile care se afla în patrimoniul debitorului, așa cum au arătat justificat intimații, și care sunt pe cale a pierde într-adevăr acțiunea având un caracter pur conservator. Inadmisibilitatea consta tocmai in aceea ca se urmărește in speța dobândirea unui drept, si nu conservarea unui drept. Mai mult, in speță este vorba de constatarea dreptului de proprietate a intimatei asupra unui imobil ce poarta ipoteca si o interdicție de instrainare in favoarea BCR SA, creditor ipotecar ce nu are calitate procesuala, aceasta fiind ulterior introdusa in cauza pe calea precizării cererii principale, fata de contractul de ipoteca depus la dosar si prin care se consfiinteste calitatea de unic proprietar al intimatului de ordin 1 asupra imobilului in litigiu, asupra căruia poarta o garanție ipotecara născuta astfel prin contractul de banca.
Pentru aceste considerente, câtă vreme, in fapt, se urmărește promovarea unei acțiuni ce implica o apreciere subiectiva din partea debitorului, urmărindu-se in fapt transferul dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu de la intimat către intimata, in lumina disp. art. 400 ind. 1 C.pr. civ. contestația apare ca inadmisibila, astfel că prima instanța a admis excepția de inadmisibilitate si a respins acțiunea oblica si contestația la executare, ca inadmisibila.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, recalificat de instanța ca apel, reclamantul S. R. G., solicitând casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea fondului litigiului.
În motivare, contestatorul a arătat că acțiunea oblică este admisibilă raportat la faptul că s-a solicitat să se constate că bunul în litigiu a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei și, drept urmare, este bun comun al debitoarei P. C. L. împreună cu soțul său.
Așadar, prin demersul judiciar nu s-a dorit dobândirea în patrimoniul debitoarei a unui drept de proprietate sau transferul acesteia (așa cum în mod eronat a apreciat prima instanță), ci recunoașterea existenței în patrimoniul debitoarei a dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei la data de 08.01.2010. Faptul că dreptul de proprietate a fost dobândit de debitoare la data de 08.01.2010, rezultă în mod direct din prevederile art.30 Codul familiei în vigoare la acel moment. Prevederile Codului familiei sunt foarte clare stabilind că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune și că această calitate de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Această acțiune este absolut necesară întrucât părțile au fost de rea credință la semnarea actului autentic de vânzare-cumpărare și au acționat în contra intereselor creditorului prin menținerea stării de insolvabilitate a creditoarei.
Solicitarea constatării existenței la data de 08.01.2010 a dreptului de proprietate asupra unui imobil în patrimoniul debitoarei este admisibilă pe calea acțiunii oblice, întrucât tinde la valorificarea unui drept care aparține debitoarei. Este falsă opinia primei instanțe că acțiunea oblică ar avea un caracter strict conservator și că demersul judiciar inițiat de contestator nu ar avea un astfel de caracter întrucât urmărește dobândirea, și nu conservarea unui drept. A mai apreciat contestatorul că debitoarea sa are deja dreptul de proprietate în patrimoniul său și se urmărește doar valorificarea acestuia.
S-a stabilit de instanța supremă că, chiar și în materia actelor care implică anumite aprecieri subiective din partea debitoarei (cum este acceptarea unei moșteniri), judecătorul trebuie să admită acțiunea oblică ce are drept scop creșterea solvabilității creditoarei. În ceea ce privește aprecierea primei instanțe în sensul inadmisibilității acțiunii în partajarea bunurilor comune, invocând în acest sens prevederile art.400 C., a solicitat să se constate că este eronată întrucât partajarea bunurilor comune pe calea contestației la executare este prevăzută în mod expres de disp.art.400 ind. 1 C.. A arătat apelantul că a invocat și art.353 din Noul Cod Civil. Există așadar două prevederi legale exprese din care rezultă admisibilitatea partajării bunului comun al soților pe calea contestației la executare pentru recuperarea creanței creditorului personal al unuia dintre soți.
În drept, a invocat prevederile art. 304 ind.1, 214 al.3, 5 C., art.400 ind.1 C. și art.353 Noul cod civil.
Prin decizia civilă nr. 190/A/12.03.2013 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a respins apelul formulat de reclamantul S. R. G. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, reclamantul S. R. G. a înțeles să învestească instanța de fond cu o acțiune mixtă, intitulată acțiune oblică și contestație la executare, urmărind prin promovarea acestei acțiuni să obțină constatarea de către instanță a dobândirii dreptului de proprietate comună devălmașă de către debitoarea P. C. L., împreună cu soțul său M. C. M., asupra imobilului situat în localitatea Șag înscris în C.F.nr._ Șag, nr. cadastral_.
Prima instanță a reținut în mod corect că acțiunea promovată de contestator are un caracter conservator, întrucât prin ea creditorul urmărește valorificarea unui drept care aparține debitorului său, acțiunea fiind directă sau subrogatorie și fiind exercitată de creditor în numele debitorului său, dar conducând la același rezultat, ca și cum ar fi exercitată de debitor. Pe cale de consecință, pentru a promova prezenta acțiune, o condiție de admisibilitate este aceea ca dreptul al cărui titular este debitorul să se afle în patrimoniul acestuia. Or, în prezenta cauză, creditorul personal al soțului debitor P. C. L. a promovat o acțiune în ceea ce privește un drept care nu se află în prezent în patrimoniul soțului debitor și urmează a se dovedi că face parte din acest patrimoniu și, pe cale de consecință, în mod corect a decis prima instanță că s-a urmărit dobândirea unui drept, iar nu conservarea acestuia.
În ceea ce privește contestația la executare cuprinsă în titlul acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond, în fața primei instanțe nu s-a făcut dovada că creditorul S. R. G. a urmărit în prealabil, înainte de a cere împărțirea bunurilor comune, bunurile proprii ale soțului debitor, ordinea instituită de lege având un caracter imperativ. De altfel, creditorii personali, atunci când cer împărțirea bunurilor comune, exercită un drept propriu și nu dreptului soțului debitor pe calea acțiunii oblice sau subrogatorii.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S. R.–G., solicitând casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, pentru soluționarea fondului litigiului în primă instanță.
În motivare, se arată că cele două instanțe în mod eronat au reținut că reclamantul urmărește dobândirea unui drept în patrimoniul debitoarei. În realitate, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, a solicitat ca instanțele să constate că acest drept există deja în patrimoniul debitoarei. În ceea ce privește data dobândirii dreptului de proprietate comună, aceasta este data de 08.01.2010 când a fost semnat contractul de cumpărare de către soțul debitoarei, dl. M. C. M., dată la care acesta era căsătorit cu debitoarea P. C. L., fapt care determină caracterul juridic de bun comun al imobilului în discuție.
Așadar, creditorul nu urmărește dobândirea în patrimoniul debitoarei a unui drept de proprietate, ci constatarea faptului că acest drept există și a fost dobândit la data de 08.01.2010, de drept, în temeiul disp. art. 30 din Codul familiei.
Se mai arată că este admisibil ca pe calea acțiunii oblice să se obțină acceptarea unei succesiuni în limita necesară acoperirii creanței (deși actul juridic de acceptare a succesiunii implică o apreciere pur personală din partea debitorului cu vocație succesorală), cu atât mai mult este admisibilă acțiunea oblică prin care să se obțină recunoașterea unui drept conferit de art. 30 din Codul familiei, care nu presupune nicio apreciere din partea debitoarei și care se aplică de drept.
Apreciază că, pentru a decide astfel, instanța supremă a avut în vedere faptul că acțiunea oblică este acțiunea civilă prin care creditorul chirografar exercită în numele debitorului său, substituindu-i-se, drepturile și acțiunile patrimoniale neexercitate de către acesta. Acțiunea oblică se fondează pe dreptul de gaj general al creditorului și constituie un mijloc preventiv de apărare împotriva pericolului insolvabilității debitorului, urmărind ca scop conservarea patrimoniului acestuia. Ceea ce trebuie avut în vedere de instanță, la analizarea admisibilității acțiunii oblice, este finalitatea acțiunii, respectiv dacă aceasta are ca finalitate conservarea patrimoniului debitoarei împotriva insolvabilității care îi pune pe creditori în imposibilitate de a-și realiza creanțele (chiar dacă actul în sine, privit individual, este unul de dobândire a unui drept, ceea ce este important este dacă acest act conduce la conservarea patrimoniului debitoarei, ca totalitate de drepturi și obligații).
Ori, în speță, prin acțiunea oblică formulată, a urmărit tocmai conservarea patrimoniului debitoarei prin constatarea existenței în cadrul acestui patrimoniu a unui drept de proprietate comună dobândit de drept în temeiul art. 30 din Codul familiei în vigoare la momentul respectiv.
Aprecierea contrară din partea instanțelor de fond este eronată, fiind urmarea analizării actului juridic reprezentat de contractul de cumpărare în individualitatea lui, fără a analiza relevanța acestuia asupra patrimoniului debitoarei în integralitatea lui. Instanța a interpretat și aplicat eronat art. 1.560 din Codul civil nou în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a acțiunii oblice, astfel încât este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Solicită a se avea în vedere și contextul datorită căruia reclamantul creditor a fost nevoit să formulez prezenta acțiune, care reprezintă singura modalitate prin care își poate valorifica dreptul de creanță. Se expun demersurile efectuate în vederea realizării dreptului său de creanță, precum și actele pârâților.
Apreciază că, din întregul material probatoriu, rezultă cu certitudine faptul că toate „omisiunile" și „erorile materiale" ale debitoarei și soțului său nu au fost întâmplătoare, ci făcute cu bună știință, în scopul de a crea stare de insolvabilitate a debitoarei în fraudarea intereselor reclamantului creditor.
Se mai arată că a depus la dosarul primei instanțe și și la dosarul de recurs, set de înscrisuri din care rezultă că, în contradicție cu ceea ce a reținut instanța de apel, a făcut demersuri pentru a urmări bunurile personale ale debitoarei, dar debitoarea nu apare întabulată în cartea funciară decât cu dreptul de nudă proprietate asupra imobilului înscris în CF_-C1-U11 Timișoara, imobil ce va fi adjudecat de creditorul ipotecar, fără ca reclamantul creditor să recuperez măcar o parte din debit sau din cheltuielile de executare silită. De asemenea, debitoarea nu obține venituri din muncă și nu deține bunuri mobile.
În drept, invocă prevederile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin 3 și 5 din Codul de procedură civilă.
Prin concluziile scrise, intimații M. C. M. și P. C. L., au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.
În motivare, se arată că nu este permis, în cadrul procedurii speciale de executare silită, să se formuleze o acțiune oblică având ca finalitate constatarea existenței unui drept de proprietate. Mai mult, nu se poate ca această acțiune demarată chiar de către creditorul din faza de executare silită, să se judece în contradictoriu cu o persoană care nu are nicio calitate în faza de executare silită. Totodată, prin contestația la executare de față nu se atacă niciun act al executorului judecătoresc.
Se mai arată că creditorul chirografar nu poate promova o acțiune care are un caracter exclusiv personal, sau o acțiune cu caracter patrimonial, care implică o apreciere subiectivă din partea debitorului, în speță este vorba despre raporturile personale și patrimoniale dintre soți.
Întrucât prin prezentul demers judiciar se urmărește constatarea dreptului de proprietate a pârâtei P. asupra imobilului evidențiat în CF_ Șag, iar ulterior în urma partajului atribuirea către această pârâtă în cotă de 1/1, iar această operațiunea nu este posibilă pentru că asupra acestui imobil există o ipotecă și o interdicție de înstrăinare în favoarea BCR SA.
În drept, au invocat prevederile art. 115 C.proc.civ.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 Cod pr. civ., față de prevederile art. 974 Cod civil, reluate de art. 1560 și urm. Cod civil, art. 30 Codul familiei și art. 400 ind. 1 Cod pr. civ., Curtea constată că, prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Art. 1516 din Noul cod civil reia dispozițiile art. 974 din Vechiul Cod Civil, prevăzând că un creditor a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă poate exercita drepturile și acțiunile debitorului, atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite, cu excepția drepturilor și acțiunilor strâns legate de persoana debitorului.
Se impune a constata faptul că legea exclude din sfera de aplicare a acestor norme legale doar acțiunile strict personale, ce implică o apreciere subiectivă din partea titularului (cum ar fi revocarea unei donații pentru ingratitudine, revocarea acceptarea unei donații, ș.a.), dar nu exclude, contrar reținerilor instanțelor anterioare, promovarea unei acțiuni în constatarea calității de bun comun a unui imobil, cum este cea de față.
O astfel de acțiune tinde la conservarea patrimoniului debitoarei, privit ca totalitatea drepturilor și acțiunilor cu caracter patrimonial avute de debitor, și pe care acesta neglijează să se promoveze, pentru a-și menține sau accentua starea de insolvabilitate.
De asemenea, este justă susținerea reclamantului în sensul că se solicită constatarea existenței în patrimoniul debitoarei, a unui drept real, ca urmare a aplicării prezumției legale prev. de art. 30 Codul familiei, raportat la data contractului prin care acest bun a fost dobândit de soțul debitoarei (dată ce plasează actul pe durata căsătoriei părților). Este adevărat că această prezumție este relativă, permițând proba contrară, dar o astfel de probă se poate administra în cadrul procesului având ca obiect partajarea bunurilor comune, atâta timp cât, potrivit legii, orice bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, este prezumat a fi bun comun al acestora. Faptul că asupra imobilului în discuție este înscris un drept de ipotecă nu poate conduce, în niciun caz la concluzia inadmisibilității prezentei acțiuni, având în vedere și data actului prin care s-a instituit sarcina asupra imobilului.
Curtea mai constată că acțiunea de față, astfel cum a fost formulată, prezintă petitele specifice oricărei cereri de sistare a stării de codevălmășie: constatarea bunurilor comune, a cotelor de contribuție și sistarea stării de codevălmășie, petite ce se completează cu cele ce urmăresc finalitatea realizării creanței reclamantului, în condițiile art. 400 ind. 1 Cod pr. civ.
Curtea mai constată că, în cartea funciară, s-a notat și faptul că M. C. – M. era căsătorit la momentul dobândirii bunului, ca urmare a încheierii de îndreptare a erorii materiale din contractul de vânzare-cumpărare, astfel că nu se poate conchide că prezenta acțiune este inadmisibilă de plano. Dacă bunul este sau nu bun comun, acest lucru vizează fondul cauzei, nu admisibilitatea prezentei acțiuni, fiind lipsit de relevanță faptul că nu se contestă niciun act de executare, în condițiile în care art. 400 ind. 1 Cod pr. civ., permite partajarea bunurilor comune și pe calea contestației la executare.
Tribunalul a mai reținut că nu s-a făcut dovada urmăririi prioritare a bunurilor proprii ale soțului debitor, aspect contrazis de actele depuse la dosar de reclamant în cele trei cicluri procesuale, din care rezultă că reclamantul a început executarea silită a pârâtei P. C. – L., care nu realizează venituri și a declarat expres că nu deține bunuri mobile, iar imobilul asupra căreia are un drept de nudă proprietate face obiectul unei alte executări silite.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ., prezentul recurs fiind întemeiat, motiv pentru care, având în vedere că Judecătoria a soluționat procesul în baza unei excepții greșit reținute, fără a cerceta fondul pricinii, fiind necesară și administrarea de probe, în baza art. 312 alin. 1-3 Cod pr. civ., va admite recursul declarat de reclamantul S. R.–G. deciziei civile nr. 190/A/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, va casa decizia atacată și sentința civilă nr. 2361/26.07.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Timișoara.
În baza art. 274 Cod pr. civ., față de soluția pronunțată în cauză, nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S. R. – G. deciziei civile nr. 190/A/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. – M., P. C. – L. și B.C.R. SA.
Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 2361/26.07.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./12.12.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./12.12.2013
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. A. I., D. J.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. N. T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
