Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1725/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1725/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 227/55/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
-COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1725
Ședința publică din 10 decembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. M. I. împotriva deciziei civile nr. 400/A/03.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. G., având ca obiect partaj de bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâta personal și asistată de av. O. S. și intimatul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei depune la dosar dovada achitării taxei de timbru, în original, în cuantumul solicitat de instanța de judecată, precum și chitanța .-OSV nr._/4.11.2013 reprezentând onorariul de avocat.
Intimatul depune la dosar concluzii scrise, prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, modificarea parțială a sentinței pronunțată de prima instanță prin respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de bun propriu a sumei de 31.628, 97 lei, înlăturarea obligației pârâtei de plată a acestei sume în favoarea intimatului și determinarea corectă a masei partajabile, precum și reevaluarea cheltuielilor de judecată în prima instanță și apel.
Învederează instanței că înțelege să critice hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, încălcarea și aplicarea greșită a legii, arătând că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civ. în considerarea art. 6 alin 6, decizia recurată fiind rodul interpretării greșite a dispozițiilor art. 339, 340, 343 și 357, pe fondul unei stări de fapt ce impunea o altă calificare a naturii juridice a autoturismului, prin efectul subrogației reale, cu consecința înlăturării lui din masa partajabilă și, implicit, a obligației de plată a creanței bun propriu.
Arată că dispozițiile art. 340 Noul Cod civ. referitor la bunurile proprii nu conține și bunurile deținute de soți anterior căsătoriei, și că acestea trebuie coroborate cu dispozițiile art. 343 alin. 3 Cod civil, care arată care sunt bunurile proprii ale soților.
Mai arată că, în prezenta speță, a fost răsturnată prezumția de comunitate de bunuri, autoturismul fiind achiziționat din banii proprii ai recurentei, bani pe care aceasta i-a deținut anterior încheierii căsătoriei.
Intimatul M. G. solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4358/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâta I. (fostă M.) M. I. și, în consecință, s-a constatat că, în timpul căsătoriei, părțile au dobândit cu o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare, următoarele bunuri având următoarele valori: autoturism marca Volkswagen Passat Variant 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 22.500 lei; instalație gaz, centrală termică, în valoare de 8.400 lei; s-a sistat comunitatea de bunuri a foștilor soți și s-a atribuit, în natură, bunul denumit Volkswagen Passat Variant 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 22.500 lei către reclamant și s-a atribuit, în natură, bunul denumit instalație gaz, centrală termică, în valoare de 8.400 lei către pârâtă; a fost obligat reclamantul la plata sumei de 7.050 lei către pârâtă cu titlu de sultă, suma reprezentând diferența valorică dintre cele două loturi; s-a respins capătul de cerere referitor la sistarea comunității de bunuri a foștilor soți în ce privește suma de 12.728 Euro, echivalentul sumei de 57.276 lei; s-a constatat că suma de 31.628,97 lei are calitatea de bun propriu al reclamantului; a fost obligată pârâta la plata sumei de 31.628,97 lei către reclamant împreună cu dobânzile aferente calculate de la data depunerii sumei de bani în contul pârâtei și până la data plății efective; a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.150 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că reclamantul M. G. și pârâta I. (fostă M.) M. I. au fost căsătoriți, căsătoria fiind încheiată în data de 05.05.2007 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei municipiului A.. Prin Sentința civilă nr. 6.883/22.06.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr. 7._, căsătoria părților a fost desfăcută.
Ulterior, I. (fostă M.) M. I., în calitate de reclamantă, l-a chemat în judecată pe pârâtul M. G. pentru sistarea comunității de bunuri în ce privește imobilul situat în orașul C., . nr. 37A, județul A., înscris în CF nr._ C.. Acțiunea civilă a făcut obiectul Dosarului nr. 8._ aflat pe rolul Judecătoriei A. și s-a finalizat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 6.396/28.06.2012, prin care s-a constatat că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei părților cu o cotă de contribuție de 100% din partea reclamantei și 0% din partea pârâtului; imobilul a fost atribuit în natură către reclamantă.
Cu privire la bunurile ce fac parte din masa partajabilă și valorile acestor bunuri, prima instanță a reținut că, în cuprinsul acțiunii civile, reclamantul a arătat că fac parte din masa partajabilă următoarele bunuri având următoarele valori: suma de 12.728 Euro; autoturism marca Volkswagen Passat Variant 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 22.500 lei; instalație gaz, centrală termică, în valoare de 8.400 lei.
Pârâta a contestat apartenența acestor bunuri la masa partajabilă.
În ce privește bunul denumit autoturism marca Volkswagen Passat Variant 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, din contractul de vânzare–cumpărare pentru un vehicul folosit depus la dosar rezultă că autoturismul a fost cumpărat în data de 18.09.2007, adică în timpul căsătoriei părților. Autoturismul a fost înmatriculat pe numele reclamantului în data de 20.09.2007 așa cum rezultă din Cartea de identitate a vehiculului depus la dosar de părți. Reclamantul a arătat că autoturismul are valoarea de 22.500 lei, valoare ce nu a fost contestată de către pârâtă.
Având în vedere faptul că autoturismul marca Volkswagen Passat Variant 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 22.500 lei a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei, prima instanța a constatat că acesta are calitatea de bun comun al părților și face parte din masa partajabilă.
În ce privește bunul denumit instalație gaz, centrală termică, în valoare de 8.400 lei, reclamantul, în cuprinsul acțiunii civile formulate, a arătat că, din masa partajabilă fac parte și instalația de gaz și centrala termică montate de părți în timpul căsătoriei în imobilul situat în municipiul A., ., ., înscris în CF nr._-C1-U8 A., aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei.
Din Contractul de vânzare–cumpărare încheiat între I. T. și I. M., pe de o parte și pârâta, de cealaltă parte, autentificat sub nr. 1.879 din data de 27.10.2003 de BNP P. L. rezultă că imobilul se află în proprietatea exclusivă a pârâtei, dreptul său de proprietate fiind înscris în CF prin Încheierea de CF nr. 17.214 din data de 28.10.2003.
Pârâta nu a contestat valoarea acestor bunuri, așa cum a fost ea arătată de reclamant, dar a arătat că aceste bunuri au fost cumpărate și montate din banii celor doi uzufructuari ai imobilului, părinții pârâtei, domnii I. T. și I. M..
Prin răspunsul dat la întrebarea cu nr. 18 din interogatoriul luat reclamantului, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză, prima instanță a constatat că părțile au fost cei care au achitat prețul pentru cumpărarea și montarea instalației de gaz și a termotecii, aceasta a fost cumpărată și montată în timpul căsătoriei părților în imobilul aflat în proprietatea exclusivă a pârâtei.
Deși pârâta a arătat în apărarea formulată că termoteca și instalația de încălzire a fost cumpărată din banii părinților ei, uzufructuarii imobilului aflat în proprietatea pârâtei, aceasta nu a propus probe în dovedirea celor susținute și din mijloacele de probă din dosar, inclusiv din declarațiile martorilor propuși de pârâtă, a rezultat că instalația de încălzire și centrala termică au fost dobândite de părți în timpul căsătoriei.
Văzând cele de mai sus, instanța a constatat că bunul denumit instalație gaz, centrală termică, în valoare de 8.400 lei, face parte din masa partajabilă.
În ce privește suma de 12.728 Euro, în cuprinsul acțiunii civile formulate, reclamantul a arătat că, la data încheierii căsătoriei, pârâta a avut consemnată la CEC A. suma de 72.000 lei. Această sumă de bani are caracterul de bun propriu al pârâtei. În data de 29.10.2007, fratele reclamantului M. N. a restituit acestuia suma de 30.000 lei pe care reclamantul i-a împrumutat-o anterior încheierii căsătoriei. Întreaga sumă de bani a fost consemnată în depozit la CEC A. pe numele reclamantului, cu titlu de bun propriu.
După încheierea căsătoriei, în anul 2008, părțile au comasat sumele sus-menționate plus dobânzile aferente, iar suma comasată a fost convertită în suma de 31.000 Euro, întreaga sumă rămânând în depozit la aceeași unitate CEC. Titularul contului era pârâta, iar reclamantul a avut calitatea de împuternicit. După acest moment, părțile au mai depus în cont diverse sume în euro, iar în data de 06.09.2010, suma totală aflată în depozit a fost de 43.728 Euro.
În data de 06.09.2010, pârâta a ridicat întreaga sumă de 43.278 Euro aflată în depozit fără să aducă la cunoștința reclamantului acest fapt. La sfârșitul lunii ianuarie 2011, reclamantul a găsit în mod întâmplător ordinul de retragere a întregii sume, iar când a întrebat-o pe pârâtă unde sunt banii aceasta i-a răspuns că a depus-o la caseta de valori, fără a-i spune reclamantului unde anume. Având în vedere că pârâta a refuzat să îi spună reclamantului unde se găsește suma de bani, s-a creat o stare tensionată între părți cei doi ajungând, în final, la divorț.
Cu privire la aceste susțineri, pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că autoturismul descris de către reclamant a fost achiziționat în data de 18.09.2007 cu suma de 9.200 Euro, înainte de încheierea căsătoriei și a fost achitat din banii proprii ai pârâtei în urma unei înțelegeri avute de părți, conform căreia, la data când îi va expira depozitul bancar, îi va restitui acea sumă de bani. Acest lucru s-a întâmplat în data de 14.07.2008, când reclamantul a depus în contul pârâtei suma de 31.628,97 lei, conform ordinului de transfer nr._/1 al CEC Bank SA – Sucursala A.. Calculat la cursul de schimb din data cumpărării autoturismului, 3,37 lei/1 Euro rezultă suma de 9.363,22 Euro, adică prețul de 9.200 Euro și cheltuielile de înmatriculare a autoturismului.
Pârâta a arătat că a avut bani personali înainte de încheierea căsătoriei, aspect ce rezultă din încheierea unui contract de împrumut cu fratele și cumnata reclamantului pentru suma de 20.000 Euro. Nu corespunde adevărului faptul că autoturismul a fost cumpărat din banii realizați la nuntă și din bani comuni dobândiți în timpul căsătoriei. Cu suma de bani obținută la nuntă, aproximativ 3.000 Euro, rămași după achitarea tuturor cheltuielilor, părțile au plecat în Egipt, iar suma rămasă a fost cheltuită la cumpărături în Austria la Pandorf.
Nu corespunde adevărului faptul că reclamantul ar fi depus în contul comun bani proprii, adică suma pretinsă de 12.498 Euro, ci a depus doar contravaloarea autoturismului și a cheltuielilor de înmatriculare, astfel că reclamantul nu poate avea pretenții materiale asupra contului pârâtei, deschis înainte de căsătorie în condițiile în care suma de bani din cont este proprietatea exclusivă a pârâtei. Astfel și sporul realizat din dobânzi are calitatea de bun propriu al pârâtei. Așa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar, pârâta avea în contul personal suma de 83.121.76 lei în momentul în care reclamantul a depus suma de 31.628,97 lei. În aceste condiții, suma de bani despre care reclamantul susține că ar fi fost retrasă de pârâtă fără știrea lui, îi aparținea în totalitate pârâtei.
Nu corespunde adevărului nici faptul că părțile ar fi economisit în timpul căsătoriei suma de 12.728 Euro prin depuneri de diverse sume de bani în Euro în condițiile în care salariul reclamantului era ținut pe cardul său de salarii, pe care doar reclamantul îl gestiona și pe care nu îl aducea acasă. Chiar din contră, reclamantul a retras diferite sume de bani din contul pârâtei, aceasta aflând ulterior că i-a împrumutat rudelor sale, sume de bani care nu i-au fost restituite acesteia până în prezent.
În ce privește apărarea pârâtei, prima instanță a constatat că autoturismul nu a fost dobândit de reclamant anterior încheierii căsătoriei, ci în data de 18.09.2007, adică în timpul căsătoriei părților. Autoturismul a fost înmatriculat pe numele reclamantului în data de 20.09.2007, așa cum rezultă din Cartea de identitate a vehiculului depusă la dosar de părți, iar părțile au încheiat căsătoria în data de 05.05.2007.
Relațiile patrimoniale dintre soți în timpul căsătoriei au fost în întregime guvernate de instituția regimului comunității de bunuri. Acest regim este un regim matrimonial legal și obligatoriu. După ce art. 30 alin. 1 Codul Familiei arată că „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților”, în alin. 2 din același articol se arată că „orice convenție contrară este nulă”. În dispozițiile art. 31 Codul Familiei se arată care anume bunuri, deși dobândite de unul din soți, în timpul căsătoriei, nu au calitatea de bunuri comune ci de bunuri proprii. Astfel fiind, veniturile salariale realizate de părți în timpul căsătoriei au calitatea de bun comun.
În cursul procesului civil, pârâta a încercat să facă dovada faptului că, deși erau căsătorite, se gospodăreau în mod separat, adică veniturile salariale realizate nu ar fi fost bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecăruia dintre soți. Astfel fiind, părțile se împrumutau cu sume de bani în timpul căsătoriei și își achitau fiecare din ei propria sa contribuție la achiziționarea bunurilor comune sau la efectuarea unor cheltuieli.
Din punct de vedere legal, însă, asemenea convenții încheiate între soți, prin care aceștia încearcă eludarea dispozițiilor legale referitoare la regimul matrimonial al comunității de bunuri sunt nule absolut, așa cum rezultă și din textele de lege reproduse mai sus. Astfel că prima instanță nu a luat în considerare la soluționarea cauzei astfel de încercări.
Din răspunsurile date de reclamant cu ocazia interogatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că acesta cunoaște că înainte de încheierea căsătoriei, pârâta avea în cont suma de 76.000 lei. Părțile au realizat la nuntă suma de 12.000 Euro. După deducerea cheltuielilor efectuate, părțile au rămas cu suma de 7.000 Euro. Salariul realizat de reclamant era virat pe cardul acestuia. În timpul căsătoriei, părțile au deschis un cont comun, pe numele pârâtei, la care reclamantul a avut calitatea de împuternicit, cont în care pârâta a virat suma de 76.000 lei. În acest cont reclamantul a depus suma de 30.000 lei primită de la fratele său. Suma de 43.728 Euro s-a adunat din dobânzile realizate și din economiile comune depuse în acel cont. Părțile economiseau lunar sume cuprinse între 200 și 300 Euro.
Din extrasele de cont depuse la dosar de către reclamant a rezultat că înainte de încheierea căsătoriei, acesta a avut deschis un cont personal la CEC Bank – Sucursala Oradea; că, în data de 06.09.2010, pârâta a scos din contul ei deschis la CEC Bank – Sucursala A., suma totală de 43.728 Euro; că în acest din urmă cont, reclamantul a depus în data de 11.07.2008 suma de 30.000 lei. Din răspunsul primit din partea CEC Bank – Sucursala A. a rezultat faptul că, în data de 29.03.2005, reclamantul a deschis mai multe depozite cu rata fixă a dobânzii în perioada 29.03.2005 – 27.06.2006.
Din extrasele de cont depuse la dosar de către pârâtă, a rezultat faptul că aceasta avea deschis un cont la CEC Bank SA – Sucursala A. înainte de încheierea căsătoriei și că în acest cont se găsea suma de 76.000 lei; că părțile au comasat cele două conturi în unul singur, deschis pe numele pârâtei, cont la care reclamantul avea calitatea de împuternicit. În acest cont, a fost transferată suma de 31.628,97 lei din contul reclamantului în data de 14.07.2008. În aceeași dată a fost transferată suma de 83.121,76 lei din contul personal al pârâtei. Tot din extrasele de cont depuse la dosar a rezultat faptul că pârâta este cea care a depus sume de bani în acest cont.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din înscrisurile arătate anterior, Judecătoria a constatat că, înainte de încheierea căsătoriei, părțile aveau deschise câte un cont la CEC Bank – Sucursala Oradea, reclamantul, și la CEC Bank – Sucursala A., pârâta. Ulterior, după încheierea căsătoriei, părțile au decis să comaseze cele două conturi într-un cont deschis pe numele pârâtei, unde reclamantul avea calitatea de împuternicit. Reclamanta a depus în acest cont suma de 83.121,76 lei, iar reclamantul, suma de 31.628,97 lei. Cele două sume de bani au calitatea de bunuri proprii ale părților.
În cursul procesului civil, reclamantul nu a reușit să facă dovada faptului că ambele părți depuneau sume de bani realizate din salarii în acest cont. Din coroborarea declarațiilor martorilor, cu extrasele de cont depuse la dosar, a rezultat că doar pârâta depunea sume de bani în acest cont. De altfel, această situație a fost confirmată și prin răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 6 din interogatoriu. Reclamantul a arătat că salariul realizat de acesta era virat pe cardul său bancar.
Văzând cele de mai sus, prima instanță a înlăturat în parte, din materialul probator, declarațiile martorilor B. P. F. și B. A. I., martori propuși de reclamant, având în vedere că declarațiile acestor martori sunt în flagrantă contradicție cu concluzia desprinsă din întregul material probator.
Pe cale de consecință, Judecătoria a constatat că nu fac parte din masa partajabilă sume de bani. Însă, în același timp, a constatat că suma de 31.628,97 lei, depusă de reclamant în contul comasat al celor doi soți, are calitatea de bun propriu al acestuia. Având în vedere faptul că pârâta a ridicat din cont întreaga sumă din care făceau parte sume ce aveau calitatea de bun propriu al pârâtei și suma de 31.628,97 lei, ce avea calitatea de bun propriu al reclamantului, prima instanță a constatat că aceasta și-a apropriat pe nedrept și suma de bani ce aparținea reclamantului.
Cu privire la cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune, prima instanță a reținut că reclamantul a arătat că acestea au fost dobândite în timpul căsătoriei cu o cotă de contribuție egală din partea părților, câte 50% fiecare, iar, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta nu a contestat valoarea indicată de reclamant pentru bunurile ce fac parte din masa partajabilă și nici cotele de contribuție indicate de reclamant pentru dobândirea acestora, astfel că, în baza art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă, s-a constatat că părțile au dobândit bunurile comune ce fac parte din masa partajabilă, cu o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare.
Cu privire la modalitatea de partajare a masei bunurilor de împărțit, prima instanță a reținut că reclamantul, în cuprinsul acțiunii civile formulate, a solicitat sistarea comunității de bunuri a soților prin efectuarea a două loturi și atribuirea acestora în natură către părți, iar pârâta nu a propus o altă modalitate de partajare a masei bunurilor de împărțit, motiv pentru care, în baza art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, a fost sistată comunitatea de bunuri a foștilor soți și s-a atribuit, în natură, bunul denumit Volkswagen Passat Variant 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare_, în valoare de 22.500 lei către reclamant și s-a atribuit, în natură, bunul denumit instalație gaz, centrală termică, în valoare de 8.400 lei către pârâtă. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 7.050 lei către pârâtă cu titlu de sultă, suma reprezentând diferența valorică dintre cele două loturi.
A fost respins capătul de cerere referitor la sistarea comunității de bunuri a foștilor soți în ce privește suma de 12.728 Euro, echivalentul sumei de 57.276 lei, s-a constatat că suma de 31.628,97 lei are calitatea de bun propriu al reclamantului și a fost obligată pârâta la plata sumei de 31.628,97 lei către reclamant împreună cu dobânzile aferente calculate de la data depunerii sumei de bani în contul pârâtei și până la data plății efective.
Având în vedere că acțiunea civilă ce formează obiectul prezentului dosar a fost admisă în parte și ținând cont de măsura în care aceasta a fost admisă, prima instanță, în baza art. 276 Cod proc. civilă, a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți, iar, după compensare, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata sumei de 2.150 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat în apel, pârâta I. M. I., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate prin determinarea corectă a masei partajabile, conform probelor administrate, respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de bun propriu al reclamantului cu privire la suma de 31.628,97 lei și înlăturarea obligației sale de plată în favoarea reclamantului a acestei sume, cu dobânzile aferente calculate de la data depunerii ei în contul său, până la plata efectivă, menținându-se, ca legale și temeinice, celelalte măsuri dispuse cu privire la modalitatea de partaj și respingerea cererii având ca obiect partajarea creanței de 12.728 Euro sau echivalentul de 57.276 lei, reprezentând economii comune.
De asemenea, a solicitat reevaluarea situației cheltuielilor de judecată, de la instanța de fond, în raport cu câtimea admiterii acțiunii și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în apel.
În motivare, a arătat că, instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 339, 340, 343 și 357 din NCC, pe fondul unei stări de fapt care impunea o altă calificare a naturii juridice a autoturismului, prin efectul subrogației reale, cu consecința înlăturării lui din masa partajabilă și, implicit, a obligației de plată a creanței bun propriu.
Este greșită calificarea autoturismului ca bun comun, doar prin relevarea datei de achiziție, 20.09.2007, ce se situează în timpul căsătoriei, deoarece din actele și lucrările dosarului rezultă înțelegerea părților ca autoturismul să fie achiziționat din banii săi proprii, deținuți anterior căsătoriei, împrejurare neechivocă, necontestată de reclamant, ca acest bun să devină propriu al reclamantului, deoarece urma să fie achitat din banii proprii ai acestuia, deținuți, de asemenea, anterior căsătoriei, dar care, fiind depuși într-un depozit cu termen, urmau să fie achitați ulterior; banii fiind proprii, cei 30.000 lei, transferați în contul său, echivalentul apreciat de părți a prețului mașinii de 9200 Euro, bunul în care s-au incorporat devenind propriu, în pofida momentului achiziției.
Așa fiind, a solicitat a se reține că art. 340 NCC referitor la bunurile proprii nu conține și bunurile/creanțele deținute anterior căsătoriei. Deși nu sunt incluse în cadrul enumerării, caracterul de bun propriu decurge din interpretarea a contrario a dispozițiilor art. 339 NCC, potrivit cărora sunt bunuri comune ale soților cele dobândite în timpul căsătoriei, ceea ce înseamnă, a contrario, că bunul imobil care nu este dobândit în timpul căsătoriei este propriu al soțului dobânditor, dar situația este mai nuanțată în ce privește bunurile mobile/creanțele, cu privire la care nu este suficientă doar interpretarea a contrario a disp. art. 339 NCC, ci se impune și evaluarea disp. art. 343 alin. 3 NCC potrivit cărora, dacă nu s-a întocmit un inventar înaintea căsătoriei consemnat în act sub semnătură privată, se prezumă, până la proba contrarie, că sunt bunuri comune.
Instanța de fond nu a evaluat această dispoziție legală, a cărei interpretare corectă, fondată pe starea de fapt corect reținută, trebuia să conducă la caracterizarea autoturismului ca bun propriu, prin probe răsturnându-se prezumția relativă că este bun comun, deoarece este dovedit neechivoc, prin acte complinite și interpretate prin conținutul explicit al depozițiilor martorilor că: suma reprezentând prețul de cumpărare a autoturismului 9200 Euro a fost avansată din banii proprii deținuți anterior căsătoriei, fiind evidentă această împrejurare, a deținerii, din existența depozitului de la CEC Bank de 76.000 lei și efectuarea unui împrumut în favoarea fratelui reclamantului, cu actul autentic de la fila 41 dosar fond, în sumă de 20.000 Euro, dar cum și reclamantul deținea bani proprii la CEDC Bank Oradea, dar nu îi putea valorifica, fiind depuși în cont pe termen, s-a obligat, în condițiile stabilite de părți ca autoturismul să devină proprietatea sa bun propriu, să transfere, la expirarea termenului, în contul său mai sus amintit, suma reprezentând prețul de achiziție, echivalentul a 9200 Euro, la data transferului, conform extrasului de cont, suma fiind de 31.628,97 lei. Aceasta este unica sumă transferată sau depusă în contul său, reclamantul intimat înțelegând să facă plata costului mașinii cu suma transferată. Cum creanța era bun propriu, anterior căsătoriei, împrejurare neechivocă, necontestată de altfel de către intimat, bunul în care s-a incorporat are caracterul de bun propriu.
Apelanta a arătat că modul acesta de operare a plății și înțelegerea părților vizând proprietatea autoturismului rezultă neechivoc din depozițiile martorilor, ce relevă la unison plata prețului din banii săi proprii și subrogația reală, survenită prin plata prin transfer a prețului, de către reclamant, în contul său, banii fiind proprii ai acestuia, deținuți anterior căsătoriei.
După depunerea acestei sume în contul său, ca desplătire a sa cu prețul mașinii, reclamantul nu a mai operat în acest cont, nu a mai depus nicio sumă de bani, reieșind din probe gospodărirea separată și orientarea veniturilor acestuia prin depunere pe cardul cu accesul lui exclusiv.
De altfel, arată că poziția sa procesuală a fost constantă în a cere respingerea acțiunii, apreciind că nu există masă partajabilă și dovedind acest lucru în privința autoturismului și creanței de 12.728 Euro, mai puțin instalația de gaz, ce rămâne unicul bun comun care i-a fost atribuit legal.
Apelanta mai arată că, revelatoare din acest punct de vedere sunt și lucrările dosarului nr._ al Judecătoriei A. unde s-a pronunțat sentința civilă nr. 6396/2012, unicul bun comun de împărțit fiind un imobil cu privire la care ea a avut o cota de contribuție de 100%.
Cerând includerea în masă a autoturismului, ca bun comun, dar revendicând și creanța cu care l-a plătit ca bun propriu, reclamantul a obținut o sentință care îi îmbogățește nejustificat, obținând, prin aplicarea greșită a legii, jumătate de mașină, valoric și suma de 31.629 lei, fără a da ceva în schimb.
Apelanta solicită a se reține că, prin plata efectuată prin transferul sumei de bani, conform înțelegerii ca mașina să fie bunul propriu al reclamantului, la data sesizării instanței, acesta nu mai deținea, nici ca bun comun și nici ca bun propriu, nicio sumă de bani, nefiind posibil a jongla cu transferul, a susține că a și plătit mașina dar că are și dreptul la aceeași sumă reprezentând prețul achitat.
Nu s-a dovedit cu nimic, instanța înlăturând justificat depozițiile celor 2 martori ai reclamantului, care nu se coroborează cu nici o alta probă, faptul că mașina a fost dobândită cu banii obținuți la nuntă și din economii, ceea ce îi imprimă caracterul de bun comun. Din acest punct de vedere, motivarea instanței de fond este contradictorie pentru că respinge capătul de cerere având ca obiect partajul creanței de 12.728 Euro bun comun, reprezentând economii ca nedovedit, părțile nerealizând economii, dar cu privire la mașină accepta ideea capitalizării de economii.
Intimatul M. G. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că pârâta a expus în apărare două variante ale stării de fapt prin care combate calitatea de bun propriu a acestei sume, cele două variante fiind incompatibile între ele, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ambele variante sunt incompatibile cu starea de fapt ce rezultă din adevăratele probe administrate în cauză.
Prin decizia civilă nr. 400/A/3.10.2013 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul A. a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta I. M. I. împotriva sentinței primei instanțe, obligând-o la plata către intimatul M. G. a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că este adevărat că art. 6 din Noul cod civil reglementează, alături de neretroactivitatea legii civile, și principiul aplicării imediate a legii civile noi, dar ambele se referă la dreptul tranzitoriu în general, în timp ce cu privire la aplicarea în timp a însuși noului Cod civil, dispozițiile tranzitorii sunt cuprinse în Legea de punere în aplicare nr.71/2011, care la art.29-38 arată în esență că dispozițiile noului Cod civil acolo indicate sunt aplicabile și căsătoriilor încheiate anterior, dacă actele sau faptele juridice în discuție au intervenit după . (1 octombrie 2011).
Cu toate acestea, distincția nu are o relevanță practică în speță, deoarece în ambele ipostaze este permisă răsturnarea prezumției de comunitate, însă, în fapt, această prezumție nu a fost răsturnată în ce privește calitatea autoturismului de bun comun al părților.
Tribunalul a expus, din punct de vedere cronologic, actele încheiate de părți și operațiunile bancare efectuate de acestea, reținând că, potrivit susținerilor ambelor părți și extraselor de cont de la filele 105 și 117, suma de 114.750 lei a fost depusă într-un produs de economisire în valută, intitulat „C. Privilegiu tranșa peste 25.000 Euro”, care a avut la 1 august 2008 un sold inițial de 31.947,55 Euro, titular de cont fiind pârâta, iar împuternicit reclamantul. La data de 6 septembrie 2010, reclamanta a lichidat acest cont de depozit, ridicând suma de 43.728,88 Euro, pe care o apreciază ca fiind integral bunul său propriu.
Starea de fapt propusă de pârâtă, potrivit căreia i-a împrumutat soțului său suma de 9.200 Euro din cei aproximativ 20.000 Euro pe care i-a avut permanent în casă pe durata căsniciei (a se vedea memoriul de la fila 101), pentru ca acesta să-și cumpere un autoturism ca bun propriu, astfel că depunerea de către soț în contul pârâtei a sumei de 31.628 lei reprezintă doar restituirea datoriei, nu a putut fi validată de către instanță.
În primul rând, probele scrise și testimoniale relevă atenția acordată de ambele părți economisiri prin depozite bancare, în schimb nu fac vorbire despre vreo lichiditate semnificativă păstrată în locuința acestora.
Împrejurarea că în data de 21 noiembrie 2006 pârâta a încheiat în formă autentică un contract prin care a împrumutat pentru o zi, cu suma de 20.000 Euro, pe fratele reclamantului nu contrazice acest considerent câtă vreme deschiderea contului bancar cu o sumă comparabilă se petrece peste 6 luni de la acest moment, ci, dimpotrivă, îl confirmă, reflectând prudență în utilizarea banilor; prin contrast cu atitudinea, greu de atribuit unei familii obișnuite, de a păstra în casă pe o perioadă îndelungată o sumă atât de mare pentru nevoile cotidiene.
În al doilea rând, starea de fapt propusă de pârâtă este neverosimilă și pentru că nu explică de ce, după ce în data de 18 septembrie 2007, reclamantul a cumpărat autoturismul cu bani luați împrumut de la soția sa, nu restituie împrumutul la data de 29 octombrie 2007, când preferă să depună la CEC suma de 30.000 lei, fiind evident că nu a fost nevoit să aștepte expirarea termenului la vreun depozit bancar.
În al treilea rând, la cursul valutar oficial din 14 iulie 2008 (1 euro = 3,5794 lei), suma de 31.628 lei depusă de reclamant reprezintă doar 8.836 euro, semnificativ mai puțin decât i-ar fi datorat pârâtei, chiar fără o eventuală dobândă.
Tribunalul a apreciat, din studiul extraselor bancare, că, în realitate, cei doi soți au dorit, în luna iulie 2008, să treacă de la produsul bancar de economisire în lei la cel în euro, mai concret denumit „C. Privilegiu tranșa peste 25.000 Euro” (a se vedea partea superioară a extrasului de cont de la fila 105), care probabil avea în acel moment un randament mai bun, dar, pentru a beneficia de cea mai mare dobândă, a fost nevoie de reunirea celor 2 conturi bancare ale părților (al reclamantului de cca 8.836 Euro și al pârâtei de cca 23.222 Euro) pentru a îndeplini cerința unui sold inițial minim de 25.000 Euro.
În concluzie, prezumția de comunitate cu privire la autoturismul dobândit în timpul căsătoriei nu a fost răsturnată, nici chiar prin recurgerea la regimul probator deosebit de permisiv, deoarece nici un martor nu a asistat la încheierea între părți a convenției pretinse de pârâtă, în timp ce ansamblul probelor administrate demonstrează că părțile au primit sume de bani semnificative ca dar de nuntă, au avut venituri de natură salarială și au beneficiat de sprijinul părinților. Prin urmare, chiar în situația în care contribuția unuia dintre soți la dobândirea autoturismului a fost mai mare, prin raportare strict la momentul achiziționării, această dobândire nu s-a făcut ca bun propriu, iar statuarea primei instanțe asupra contribuției egale a părților la dobândirea bunurilor comune supuse acestui partaj se impune a fi menținută, deoarece nu a fost criticată prin apel.
Instanța de apel a mai precizat că a găsit necesar a verifica realitatea stării de fapt descrise de apelantă, cu toate că această stare de fapt contravine normelor imperative ce reglementează regimul comunității matrimoniale, deoarece înfățișează o convenție prohibită între soți în sensul restrângerii acestei comunități, întrucât constatarea nulității convenției ar fi pus în discuție repunerea părților în situația anterioară.
În fine, deși apelanta a solicitat reevaluarea situației cheltuielilor de judecată de la instanța de fond, în raport cu câtimea admiterii acțiunii, nu realizează în cuprinsul motivelor de apel o critică a considerentelor primei instanțe, care a făcut aplicarea art. 276 Cod procedură civilă tocmai ținând cont de măsura în care acțiunea a fost admisă, sens în care a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel, apreciind că, în raport cu valoarea și complexitatea pricinii, precum și munca depusă în concret de avocat – depunere la dosar întâmpinare și concluzii, reprezentare la unicul termen de judecată în apel – punerea în sarcina apelantei a onorariului avocațial de 2.000 lei ar însemna confirmarea pe cale judiciară a posibilității de exercitare a dreptului la apărare peste limitele normale ale exercițiului acestui drept.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta I. M. I., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 Cod proc.civ. rap. la art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, prin admiterea apelului și, implicit, modificarea parțială a sentinței Judecătoriei A., prin respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de bun propriu a sumei de 31.628,97 lei, cu înlăturarea obligației sale de plată a acestei sume în favoarea intimatului și determinarea corectă a masei partajabile, prin înlăturarea din componența ei a autoturismului marca VW. De asemenea, a solicitat instanței de recurs sa procedeze la reevaluarea cheltuielilor de judecată aferente judecății în primă instanță și apel, în raport cu câtimea admiterii acțiunii și a-l obliga pe intimat la plata cheltuielilor de judecată, în recurs, în limita actelor justificative.
În motivare, a arătat că decizia Tribunalului A. este nelegală, deoarece s-a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Consideră că, fiind evident că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile NCC în considerarea art. 6 alin. 6 din cod, prin raportare la această lege, decizia recurată este rodul interpretării greșite a dispozițiilor art. 339, 340, 343 și 357, pe fondul unei stări de fapt ce impunea o altă calificare a naturii juridice a autoturismului, prin efectul subrogației reale, cu consecința înlăturării lui din masa partajabilă și, implicit, a obligației de plată a creanței bun propriu.
A apreciat în continuare că este greșită calificarea autoturismului ca bun comun doar prin relevarea datei de achiziție, ce se situează în timpul căsătoriei, deoarece din actele și lucrările dosarului rezultă înțelegerea părților ca autoturismul să fie achiziționat pentru intimat de către pârâtă din banii proprii, deținuți anterior căsătoriei, împrejurare neechivocă, necontestată de către acesta, ca acest bun să devină propriu al reclamantului, deoarece urma să fie desplătit din banii proprii ai acestuia, deținuți, de asemenea, anterior căsătoriei, ce urmau sa fie achitați ulterior; banii fiind proprii, cei 30.000 lei, transferați în contul pârâtei, echivalentul apreciat de părți a prețului mașinii de 9200 Euro, bunul în care s-au incorporat devenind propriu, în pofida momentului achiziției.
Consideră că trebuie reținut, contrar a ceea ce argumentează instanța în considerentele deciziei, faptul că, în cunoștință de cauză, necontestând înțelegerea avută în privința mașinii, reclamantul nu a invocat nulitatea acestei convenții, ca fiind contrară regimului comunității convenționale, motiv pentru care nu a solicitat nici repunerea în situația anterioară.
Așa fiind, solicită a se reține că art. 340 NCC referitor la bunurile proprii, nu conține și bunurile/creanțele deținute anterior căsătoriei, însă caracterul de bun propriu decurge din interpretarea a contrario a disp. art. 339 NCC, potrivit cărora sunt bunuri comune ale soților cele dobândite în timpul căsătoriei, ceea ce înseamnă, a contrario, ca bunul imobil care nu este dobândit în timpul căsătoriei este propriu al soțului dobânditor, dar situația este mai nuanțată în ce privește bunurile mobile/creanțele, cu privire nu este suficientă doar interpretarea a contrario a disp. art. 339 NCC, ci se impune și evaluarea disp. art. 343 alin.3. NCC potrivit cărora, dacă nu s-a întocmit un inventar înaintea căsătoriei, consemnat în act sub semnătură privată, se prezumă, până la proba contrarie, că sunt bunuri comune.
Instanța nu a evaluat această dispoziție legală, a cărei interpretare corectă, fondată pe starea de fapt corect reținută, trebuia să conducă la caracterizarea autoturismului ca bun propriu, prin probe răsturnându-se prezumția relativă că este bun comun, deoarece este dovedit neechivoc, prin acte complinite și interpretate prin conținutul explicit al depozițiilor martorilor că suma reprezentând prețul de cumpărare al autoturismului (9200 Euro) a fost avansată de pârâtă, din banii proprii deținuți anterior căsătoriei, fiind evidentă această împrejurare, a deținerii, din existența depozitului de la CEC Bank de 76.000 lei și efectuarea unui împrumut în favoarea fratelui reclamantului, cu actul autentic de la fila 41 dosar fond, în sumă de 20.000 Euro, dar, cum și intimatul deținea bani proprii la CEC Bank Oradea, dar nu îi putea valorifica la acel moment, s-a obligat, în condițiile stabilite de părți, ca autoturismul să devină proprietatea sa, bun propriu, plătiți fiind cu bani proprii, să transfere, în contul pârâtei, suma reprezentând prețul de achiziție, echivalentul a 9200 Euro, la data transferului, conform extrasului de cont, suma fiind de 31.628,97 lei.
Aceasta este unica sumă transferată sau depusă în contul pârâtei, reclamantul înțelegând să facă plata costului mașinii cu suma transferată.
Cum creanța era bun propriu, anterior căsătoriei, împrejurare neechivocă, necontestată de altfel de către intimat, bunul în care s-a incorporat are caracterul de bun propriu. Norma legală invocată se complinește cu disp. art. 340 NCC referitor la bunurile proprii, care, la Iit. g) definește acele bunuri dobândite în schimbul sumelor de bani sau valorilor proprii.
Înțelegerea survenită între părți cu privire la autoturism nu înfrânge disp. art. 359 NCC, potrivit cărora orice convenție contrară dispozițiilor legale privind regimul comunității este lovită de nulitate absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunității convenționale.
Cere a se reține că nu au înțeles să oculteze acest regim prin definirea ca bun propriu al intimatului, deoarece autoturismul nu a fost achitat cu bani comuni, doar în această situație putându-se pune problema înfrângerii regimului comunității convenționale. Ceea ce este esențial este faptul că înțelegerea părților nu este incompatibilă cu regimul comunității, neputând determina intervenirea nulității.
Modul acesta de operare a plății și înțelegerea părților vizând proprietatea autoturismului rezulta neechivoc din depozițiile unor martori (filele 59, 60, 98 și 115 dosar fond), martore ce relevă la unison plata prețului din banii proprii ai pârâtei și subrogația reală, survenită prin plata prin transfer a prețului, de către intimat, în contul recurentei, banii fiind proprii ai acestuia, deținuți anterior căsătoriei.
Solicită a se reține că, după depunerea acestei sume în contul său, ca desplătire a sa cu prețul mașinii, acesta nu a mai operat în acest cont, nu a mai depus nici o sumă de bani, reieșind din probe gospodărirea separată și orientarea veniturilor acestuia prin depunere pe cardul cu accesul lui exclusiv.
Achiziționarea autoturismului din bani comuni, conform susținerilor instanței, nu are suport probator, deoarece singurele probe ce se referă la darurile de nuntă le constituie depozițiile martorilor intimatului, înlăturate de la analiză de instanța de fond, iar acesta nu a exercitat vreo cale de atac pentru reconsiderarea acestei aprecieri.
Poziția procesuală a recurentei a fost constantă în a cere respingerea acțiunii, apreciind că nu există masă partajabilă și dovedind acest lucru în privința autoturismului și creanței de 12.728 Euro, revelatoare din acest punct de vedere fiind și lucrările dos._ al Judecătoriei A., prin sentința pronunțată stabilindu-se că unicul bun comun de împărțit este un imobil cu privire Ia care pârâta a avut o cotă de contribuție de 100%. Imobilul fusese achiziționat, în vederea construirii unei case și, din această perspectivă, cere a reține existența unor sume de bani, în posesia recurentei, cu care a putut încheia acte juridice.
Cerând includerea în masă a autoturismului, ca bun comun, dar revendicând și creanța cu care l-a plătit ca bun propriu, reclamantul a obținut o hotărâre care îl îmbogățește nejustificat, beneficiind, prin aplicarea greșită a legii, de jumătate de mașina, valoric, și de suma de 31.629 lei, fără a da ceva in schimb, soluție pe care o consideră nelegală și inacceptabilă, prin modul în care s-a ajuns la spolierea sa.
Argumentele expuse susțin, juridic și probator, și critica adusă soluției cu privire Ia creanța, bun propriu al reclamantului, la a cărei plată a rămas îndatorată recurenta. Solicită a se reține că, prin plata efectuată prin transferul sumei de bani, conform înțelegerii ca mașina să fie bunul propriu al reclamantului, la data sesizării instanței, acesta nu mai deținea, nici ca bun comun și nici ca bun propriu nicio sumă de bani, nefiind posibil a jongla cu transferul, a susține că a și plătit mașina, dar că are și dreptul la aceeași sumă, reprezentând prețul achitat.
Nu s-a dovedit cu nimic, instanța înlăturând justificat depozițiile celor 2 martori ai intimatului, care nu se coroborează cu nicio altă proba, faptul că mașina fost dobândită cu banii obținuți la nuntă și din economii, ceea ce îi imprimă caracterul de bun comun. Din acest punct de vedere, Tribunalul A. menține contradicția din motivarea instanței de fond care, respinge capătul de cerere având ca obiect partajul creanței de 12.728 Euro bun comun, reprezentând economii, ca nedovedit, părțile nerealizând economii, dar cu privire la mașină, acceptă ideea capitalizării de economii. Nu s-a făcut nici o probă cu privire la banii rezultați la nuntă, deducere cheltuieli, sume rămase etc. astfel încât motivarea caracterului de bun comun a mașinii este lipsită de suport probator, iar soluția cu privire Ia creanță nelegală, neputând dispune obligarea la plata unei creanțe inexistente la data cererii de partaj.
În susținerea recursului, pârâta a arătat că face apel la toate probele administrate - înscrisuri - ce dovedesc nu numai modul în care s-a operat plata prețului mașinii, dar și posibilitățile materiale ale pârâtei, mult superioare celor ale reclamantului, dar care nu justifică pronunțarea unei hotărâri nelegale și inechitabile.
Intimatul M. G. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea prezentului recurs, ca netemeinic, cu cheltuieli de judecată, reluând apărările invocate în ciclurile procesuale anterioare, deja expuse în prezenta decizie.
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de prevederile art. 299 și urm. C. pr. civ., coroborate cu prevederile art. 30 și 31 C.fam., Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria A., cât și Tribunalul A. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că prezentul recurs constituie o reiterare a tuturor motivelor invocate prin cererea de apel, motive însă, ce vizează în mod preponderent starea de fapt, pe care recurenta o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în prezentul recurs, criticile recurentei privind răsturnarea prin probe a prezumției relative privind calitatea de bun comun a autoturismului, modul de gestionare a banilor de către părți înainte și în timpul căsătoriei, existența unei înțelegeri între părți cu privire la autoturism (mod de dobândire, sursa banilor și calitatea bunului), modalitatea de plată a autoturismului. Toate aceste aspecte sunt chestiuni de fapt, pârâta tinzând, prin aceste motive, la reanalizarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte stări de fapt, lucru care, așa cum s-a arătat, nu este permis de legea procesual civilă în recursul de față.
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile speței, curtea constată că, raportat la data intrării în vigoare a Noului Cod civil (1.10.2011) și data desfacerii căsătoriei părților (22.06.2011), față de dispozițiile art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil și art. 29-38 din Legea nr. 71/2011, nu pot fi primite susținerile recurentei privind incidența în speță a prevederilor art. 339 și următoarele din Noul Cod civil.
Atâta timp cât căsătoria părților a fost încheiată și a fost desfăcută anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, regimului matrimonial nu îi pot fi aplicate noile norme legale, ci prevederile art. 30-31 Cod fam.
Este evident că, situația juridică rezultată din căsătorie, respectiv comunitatea de bunuri a soților, nu a subzistat după . legii noi, în condițiile în care hotărârea de divorț a rămas irevocabilă anterior acestui moment, nefiind, deci, în ipoteza reglementată de art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil.
În plus, este justă concluzia tribunalului că aplicarea în timp a Noului Cod civil este prevăzută de Legea nr. 71/2011, or, în materie, toate dispozițiile incidente (art. 29-38) prevăd că Noul Cod civil devine incident căsătoriilor încheiate anterior, dacă privesc acte sau fapte intervenite după ., lucru ce nu este cazul în speță.
Aceste dispoziții legale sunt în acord cu prevederile art.1 din vechiul Cod civil și art.15 al.2 din Constituția României, conform cărora legea dispune numai pentru viitor, neputând retroactiva cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Cum Noul Cod civil cuprinde dispoziții de drept material, el nu se poate aplica situațiilor născute anterior, care se vor soluționa în conformitate cu legea în vigoare la data producerii lor. Disp. art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil nu instituie o derogare de la acest principiu, nereferindu-se la procesele în curs de judecată, ci la raporturile juridice existente la data intrării în vigoare a acestui cod, care se prelungesc în timp și după acest moment, ceea ce nu este cazul în speță, așa cum s-a arătat deja.
În consecință, acest motiv de recurs va fi înlăturat, ca neîntemeiat, curtea urmând a verifica prezentul recurs prin prisma dispozițiilor art. 30 și 31 C.fam. în vigoare la momentul introducerii acțiunii, text ce reglementează petitul în discuție.
Raportat la dispozițiile legale incidente în speță și la starea de fapt reținută de tribunal (care nu mai poate fi reevaluată în recurs), curtea constată că, în speță, s-a făcut o justă interpretare și aplicare a prevederilor art. 30-31 Cod fam.
Autoturismul a fost cumpărat în timpul căsătoriei părților, fără a se proba incidența cazurilor prevăzute de art. 31 Cod fam., astfel că acesta este bun comun al soților, orice convenție contrară fiind nulă, nu anulabilă, cum încearcă a acredita ideea recurenta, nefiind necesară cererea expresă a pârâtului în acest sens.
Faptul că, în dosarul anterior, părțile au înțeles să sisteze comunitatea de bunuri doar asupra imobilului, nu poate înlătura de plano prezumția comunității de bunuri cu privire la autoturism, în absența unor probe care să o răstoarne, sau să ateste înțelegerea invocată de pârâtă cu privire la modul de achitare a prețului autoturismului, astfel că este neîntemeiat recursul în ceea ce privește autoturismul în litigiu.
Cu privire la suma de bani depusă de pârât în contul deschis pe numele reclamantului, se impune a constata că toate criticile recurentei vizează starea de fapt, respectiv probatoriul administrat în cauză, cerându-se reevaluarea declarațiilor martorilor și a înscrisurilor depuse de părți, lucru care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi făcut în recurs. Față de starea de fapt reținută cu privire la sumele de bani depuse de părți la diverse instituții bancare, curtea constată că au fost aplicate corect prevederile art. 31 lit. a Cod fam., prin raportare la data depunerii inițiale a sumei de către reclamant și inexistența unui titlu care să justifice reținerea acesteia de către pârâtă.
Față de soluția pronunțată și de dispozițiile art. 274 Cod proc.civ., curtea constată că nu se impune reformarea hotărârii atacate nici cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată din prima instanță și în apel, fiind just interpretate și aplicate prevederile art. 276 Cod proc.civ., raportat la partea din acțiune admisă.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și următoarele Cod proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 Cod proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurentei, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimatului, ca nedovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta I. M. I. împotriva deciziei civile nr. 400/A/03.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. G..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./08.01.2014
Tehnored L.P./10.01.2014/ Ex.2
Primă instanță: C. G. – Judecătoria A.
Instanța de apel:S. C. Ș., N. C. – Tribunalul A.
| ← Înapoiere minor. Decizia nr. 184/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
