Obligaţie de a face. Decizia nr. 29/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 1473/220/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.29
Ședința publică din 16 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. O. împotriva deciziei civile nr.633/26.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții L. A., L. A. și V. V.-T., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent C. O. mandatar Bachici Slobodan, iar pentru pârâtul intimat V. V. T. se prezintă avocat Bariz C., lipsă fiind pârâții intimați L. A. și L. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 08.01.2013 întâmpinarea formulată de pârâții intimați L. A. și L. A..
Mandatarul reclamantului recurent depune la dosar chitanță reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării formulată de pârâții intimați L. A. și L. A..
Reprezentantul pârâtului intimat V. V. T. depune la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și chitanță reprezentând onorariul avocațial în sumă de 4.000 lei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Mandatar Bachici Slobodan, pentru reclamantul recurent C. O., solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțată în apel, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de declarare a recursului. Solicită obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate instanțele.
Avocat Baris C., pentru pârâtul intimat V. V. T., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată. Arată că la baza pronunțării hotărârii Tribunalului T. a stat proba cu expertiza.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 20.08.2010 la Judecătoria D. sub nr._, reclamantul C. O. a chemat în judecată pârâții L. A. și L. A. și a solicitat obligarea acestora de a astupa cele trei ferestre cu vedere spre imobilul proprietatea sa.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului din ., jud.T., intabulat în CF nr.2164 Banloc, nr.cad.322-323, iar pârâții, proprietarii imobilului învecinat, fără consimțământul său și al organelor competente, au adus imobilului lor o . modificări, printre care și deschiderea a trei ferestre cu vedere spre proprietatea sa, în suprafață de 130/120 cm, de 55/55 cm și de 55/47 cm, la o înălțime de 130-140 cm de sol și la o distanță de proprietatea sa de 0,75 m.
Prin construirea acestor ferestre în acest mod, a arătat reclamantul, pârâții au încălcat dispozițiile art.611 și 612 C.civ.
În drept, a invocat art.611-614 C.civ.
Prin completarea de acțiune (fila 18) depusă la dosar pentru termenul din 28.10.2010, reclamantul l-a chemat în judecată și pe pârâtul V. V. T..
A arătat că acest pârât a cumpărat de la pârâții L. A. și L. A. imobilul acestora, situat în ., jud.T..
Pârâtul V. V. T. a formulat cerere reconvențională (filele 40-41) împotriva reclamantului C. O. și a solicitat instanței să constate că prin uzucapiune a dobândit servitutea de vedere.
În motivarea cererii, a arătat prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.237/16.08.2010 a cumpărat imobilul, iar ferestrele la care referire reclamantul au fost construite în urmă cu peste 35 ani, fiind astfel îndeplinite condițiile art.1847 C.civ.
De asemenea, a arătat că ferestrele respective nu sunt de vedere, ci de lumină și aerisire.
Prin sentința civilă nr.1899/22.12.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria D. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. O. împotriva pârâților L. A. și L. A., pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis acțiunea civilă a aceluiași reclamant împotriva pârâtului V. V. T. și l-a obligat pe acest pârât să astupe cele trei (3) ferestre de vedere edificate la imobilul proprietatea sa din Banloc, nr.544, . nr._ Banloc, cu vedere spre imobilul proprietatea reclamantului C. O. din Banloc, nr.543 din CF nr._ Banloc.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul V. V. T. împotriva reclamantului C. O..
A obligat pârâtul V. V. T. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1801,38 lei, reprezentând onorariu expert și cheltuieli de transport.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că pârâții L. A. și L. A. au înstrăinat imobilul nr.544 din Banloc pârâtului V. V. T., astfel că pârâții începând cu data de 06.08.2010 nu mai au nici un drept asupra imobilului în discuție. În aceste condiții, prima instanță a constatat faptul că pârâții L. A. și L. A. nu sunt subiecte pasive în raportul juridic dedus judecății și a admis excepția lipsei calității procesuale a acestor părți.
Conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de către domnul expert B. M., precum și conform răspunsului la obiecțiuni (filele 99-100), imobilul nr.543 din Banloc aparținând reclamantului C. O. este intabulat în CF nr._ Banloc și amplasat în ., 323, iar imobilul cu nr.544 aparținând pârâtului V. V. T. este intabulat în CF nr._ Banloc și e amplasat în . 326-327/1/II, respectiv pârâtul V. V. T. este proprietar al apartamentului nr.2 ce face parte din imobilul nr.544. De asemenea, linia de hotar între cele două imobile nu este materializată, imobilele fiind amplasate unul lângă altul la aliniamentul străzii.
În peretele imobilului de la nr.544 (aparținând pârâtului) spre imobilul cu nr. 543 (aparținând reclamantului) sunt amplasate trei ferestre. Concluziile expertului sunt că cele trei ferestre sunt de vedere și sunt edificate cu încălcarea dispozițiilor art.612 cod civil vechi, iar pârâtul nu a prezentat un proiect sau o autorizație de construcție sau proces-verbal de recepție pentru efectuarea acestor lucrări.
În speță s-a administrat și proba cercetării la fața locului, în prezența părților.
Concluziile instanței de fond, în baza probelor anterior menționate, au fost că cele trei ferestre sunt de aerisire și de vedere, vederea fiind directă asupra imobilului reclamantului, iar construirea lor eludează dispozițiile legale, fiind deschise la o distanță mai mică de 1,90 m față de proprietatea vecină aparținând reclamantului.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâtul V. V. T. prin care solicitată constatarea dobândirii servituții de vedere prin uzucapiune, adică dreptul de a avea deschideri care să servească la vedere la distanțe mai mici decât cele prevăzute de dispozițiile art.612 din Codul civil vechi, prima instanță a constatat că servitutea de vedere, fiind o servitute continuă și aparentă, poate fi dobândită prin uzucapiune.
Susținerea pârâtului însă, potrivit căreia aceste deschideri au fost edificate în urma cu 35 ani, nu a fost dovedită de către acesta; nici martorii audiați, nici înscrisurile depuse la dosar nu au confirmat că cele trei ferestre au fost edificate în urmă cu 35 de ani.
Prima instanță a invocat Decizia nr.86/10.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697/14.10.2008, privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la dispozițiile legale aplicabile în cazul acțiunilor care au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate și implicit a desmembrămintelor dreptului de proprietate prin uzucapiune, în teritoriile în care s-au aplicat prevederile Decretului-lege nr.115/1938 în materia prescripțiilor achizitive împlinite după . Legii nr.7/1996. S-a stabilit prin această decizie că în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938 și împlinite după . Legii nr.7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr.115/1938.
În cauză, pentru a putea obține constatarea dobândirii servituții de vedere prin uzucapiune, pârâtul–reclamant reconvențional V. V. T. trebuia să dovedească edificarea celor trei ferestre anterior datei de 12.06.1947, când Decretul-lege nr.115/1938 a intrat în vigoare în teritoriile din Banat și Transilvania, pentru a putea fi analizate condițiile uzucapiunii prevăzute de Codul civil vechi (art.1890), sau să facă dovada dobândirii prin uzucapiune a servituții de vedere în condițiile impuse de art.28 din Decretul-lege nr.115/1938, care se referă la uzucapiunea extratabulară.
Împotriva sentinței civile nr.1899/22.12.2011 a Judecătoriei D. a declarat apel pârâtul V. V. T..
Prin decizia civilă nr.633/26.09.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul pârâtului V. V. T. și a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului C. O..
A obligat reclamantul la plata către pârâtul apelant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1355,80 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art.612 C.civ., pe care și-a întemeiat reclamantul acțiunea și în baza căruia a fost admisă acțiunea „nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină”.
Textul de lege reglementează posibilitatea constituirii servituții de vedere, ca limitare normală a atributului folosinței din conținutul dreptului de proprietate, în anumite condiții, respectiv instituie obligația reciprocă negativă, izvorâtă din raporturile de vecinătate, a proprietarilor a două imobile învecinate de a nu deschide ferestre de vedere, balcoane, etc, la o distanță mai mică decât cea legală.
Într-o interpretare „per a contrario” a acestei norme legale, rezultă că deschiderile de lumină ori aerisire sunt permise în orice condiții, mai exact pot fi făcute la orice înălțime și distanță.
Tribunalul a constatat din raportul de expertiză efectuat în apel că, după realizarea în fața primei instanțe a expertizei ce a conchis că ferestrele în litigiu sunt de vedere, pârâtul a apelat la serviciile unei firme specializate, procedând la montarea de geamuri termopane mate cu deschidere exclusiv pe verticală, astfel că ferestrele existente în prezent sunt, conform concluziilor expertului, de aerisire și lumină și nu de vedere.
Dovadă în acest sens stă procesul-verbal de recepție după montaj din 23.02.2012, încheiat ca urmare a perfectării contractului nr.018/21.02.2012 între pârât și ..
Totodată, expertul a conchis că nu era necesară obținerea unei autorizații de construire în temeiul Legii nr.50/1991. S-a reținut în acest sens incidența art.11 lit.b din Legea nr.50/1991.
În lumina noii stări de fapt constatate prin raportul de expertiză efectuat în apel, tribunalul a apreciat că ferestrele ce se deschid spre imobilul proprietatea reclamantului, nefiind de vedere, ci doar de aerisire și lumină, nu se încalcă dispozițiile art.612 C.civ., neputându-se vorbi astfel nici despre constituirea unei servituți de vedere.
A fost însă menținută soluția de respingere a cererii reconvenționale, deoarece nu rezultă cu certitudine data edificării ferestrelor în litigiu astfel încât să se poată conchide că verificarea întrunirii cerințelor legale, pentru a deveni operantă prescripția achizitivă ca mod de dobândire și a servituții de vedere în baza art.1890 C.civ., cu respectarea prevederilor art.1847 C.civ., în scopul stabilirii utilității posesiei, ori în baza Decretului Lege nr.115/1938, art.28 (uzucapiunea extratabulară).
Împotriva deciziei civile nr.633/26.09.2012 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal reclamantul C. O..
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în apel, la cererea pârâtului V. V. T., s-a efectuat o nouă expertiză, iar pe baza raportului întocmit de expert a fost respinsă acțiunea, reținându-se că ferestrele au fost modificate și sunt doar de aerisire și lumină.
Reclamantul a susținut că instanța de apel în mod eronat a reținut că pentru lucrările efectuate de pârât nu era necesară autorizație de construire și că se aplică în speță din acest punct de vedere art.10 lit.b din Legea nr.50/1991.
Acest text legal, a arătat reclamantul, face trimitere la lucrări de reparații și înlocuiri de tâmplărie, dar în speță este vorba de construcții față de care nu este aplicabil textul legal respectiv.
Reclamantul a arătat că acest aspect este confirmat și de către expertul B., precum și de către Inspectoratul de Stat în Construcții prin adresele nr.192 și 196 din 07.09.2010, aflate la dosar.
În drept, reclamantul a invocat art.304 pct.7, 8 și 9 și art.312 al.2 și 3 C.pr.civ.
Pârâții L. A. și L. A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului, susținând excepția lipsei calității lor procesual pasive.
Pârâtul V. V. T. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 al.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În susținerea recursului său, reclamantul C. O. a invocat art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., însă prin dezvoltarea motivelor de recurs nu a susținut pct.7 și 8 din art.304 C.pr.civ.
De altfel, hotărârea instanței de apel este amplu motivată, atât în fapt, cât și în drept, neputându-se reține aplicarea art.304 pct.7 C.pr.civ. Nu se poate reține nici aplicarea pct.8 din art.304 C.pr.civ., întrucât instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății.
În ceea ce privește art.304 pct.9 C.pr.civ., reclamantul recurent a susținut că în speță nu este aplicabil art.11 (iar nu art.10) lit.b din Legea nr.50/1991 și că, prin urmare, pârâtul V. V. T. trebuia să obțină autorizație de construire pentru lucrările de modificare a celor trei ferestre.
Instanța de apel a reținut că pârâtul nu avea nevoie de o asemenea autorizare, fiind exceptat în baza art.11 lit.b din Legea nr.50/1991, bazându-se pe concluziile și constatările expertului B. M. (fila 84).
Pe de altă parte, obiectul dosarului de față nu este verificarea legalității lucrărilor respective, ci dacă cele trei ferestre ale imobilului pârâtului V. V. T., de pe peretele dinspre imobilul reclamantului respectă condițiile impuse de art.612 C.civ.
Din acest punct de vedere, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că textul legal menționat nu este încălcat, întrucât - după modificările efectuate de pârât în 2012 – ferestrele respective nu mai sunt ferestre de vedere, ci de aerisire și lumină.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul C. O. împotriva deciziei civile nr.633/26.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții L. A., L. A. și V. V.-T..
În baza art.274 al.1 și 3 C.pr.civ., având în vedere că onorariul avocațial este nepotrivit de mare în raport cu obiectul cauzei și cu munca îndeplinită de avocat în recurs, va obliga reclamantul la plata în favoarea pârâtului V. V.-T. a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C. O. împotriva deciziei civile nr.633/26.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții L. A., L. A. și V. V.-T..
Obligă reclamantul la plata în favoarea pârâtului V. V.-T. a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/07.02.2013
Tehnored.MM/2 ex/12.03.2013
Instanță fond: Judecătoria D. – jud.A. P. M.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.C. B., A. A.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 960/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
