Înapoiere minor. Decizia nr. 184/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1836/295/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
-COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 184
Ședința publică din 12 februarie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. M. împotriva deciziei civile nr. 598/A/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata T. I. A. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. M. și Primăriei Municipiului Timișoara, având ca obiect înapoiere minor.
La apelul nominal, făcut la a doua strigare în ședință publică, se prezintă av. L. M. L. pentru reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că Primăria comunei S. M., în calitate de Autoritate Tutelară, a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 25.01.2013, ancheta socială solicitată de reclamant și efectuată la domiciliul acestuia.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T. pentru a se repune în discuție cererea de probațiune formulată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 539/06.04.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Sânnicolau M. a admis în parte acțiunea principala având ca obiect încredințare minor, formulată de reclamantul A. M., împotriva paratei Tăbăra I. A.; s-a dispus ca autoritatea părinteasca fata de minorul A. E. M., născut la data de 08.09.2009, sa fie exercitata de către ambii părinți; in temeiul art. 400 alin.1 cod civil s-a stabilit locuința minorului la tatăl reclamant; in temeiul art. 401 alin.1 Cod civil raportat la art. 525 alin. 1, art. 529 alin. 2 Cod civil, a fost obligata parata la plata unei contribuții lunare de întreținere pe seama minorului de 25% din salariul minim net lunar pe economia naționala începând cu data pronunțării prezentei hotărâri si pana la majoratul minorului sau noi dispoziții; a fost obligata parata la plata sumei de 1006,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamant; a fost respinsa in rest acțiunea principala si a fost respinsa cererea reconvenționala formulate de parata Tăbăra I. A..
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut că minorul A. E. M., născut la data de 08.09.2009, a rezultat din relația de concubinaj întreținuta de reclamant cu parata, paternitatea față de parat fiind stabilita prin sentința civila nr.888/05.05.2011 pronunțata de Judecătoria Sânnicolau M., rămasa irevocabila la data de 20.06.2011.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat a se dispune încredințarea minorului acestuia, arătând ca parata a dat dovada de dezinteres fata de minor si ca, in timp ce aceasta se afla in străinătate, minorul locuiește in condiții improprii la sora reclamantei.
Parata a arătat prin întâmpinare ca se opune cererii si, fata de modificările Codului civil, a solicitat sa se dispune exercitarea autoritații părintești fata de minor in mod exclusiv de către aceasta si stabilirea locuinței la reclamanta reconvenționala.
Parata a prezentat un contract de închiriere din data de 26.01.2011, contract neînregistrat la Administrația Financiara, neprezentând data certa, pentru un imobil din Timișoara, ., județul T..
Prima instanța a pus in vedere paratei sa depună dovada reședinței si a înregistrării contractului, fapt nerealizat. S-a dispus totodată efectuarea unei anchete sociale la locuința din Timișoara, insa din adresa Serviciului Autoritatii Tutelare a Primăriei Municipiului Timișoara, depusa la dosar a reieșit faptul ca reclamanta reconvenționala se afla in Germania la munca.
Așa fiind, având in vedere cele reținute mai sus, respectiv susținerile reclamantului si ale paratei, depozițiile martorilor si datele rezultate din referatele de ancheta sociala, faptul ca reclamanta reconvenționala nu are o locuința stabila si ca, deși la interogatoriu aceasta a declarat ca are loc de munca in Timișoara, fapt nedovedit, aceasta a parasit tara, fara a anunța instanța cu privire la acest fapt, prima instanța a admis in parte acțiunea principala si in temeiul art.396 Cod civil raportat la art.398 alin.1 Cod civil, a dispus ca autoritatea părinteasca fata de minor sa fie exercitata de ambii părinți. La luarea acestei decizii s-a avut in vedere solicitarea reclamantului, atitudinea paratei si faptul ca nu exista impedimente care sa impună luarea unei alte masuri.
In temeiul art.400 alin.1 Cod civil, a stabilit locuința minorului la tatăl reclamant, cu consecințele arătate.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel parata Tăbăra I.-A., solicitând schimbarea ei in parte, in sensul respingerii acțiunii principale si respingerii cererii reconvenționale.
In motivare, parata a învederat instanței ca in mod greșit a fost stabilit domiciliul minorului la tata, deși acesta nu a contribuit cu nimic la întreținerea copilului de la data separării parților si ca, in prezent, reclamantul este plecat in Belgia.
A mai susținut parata ca, deoarece nu a avut posibilitatea sa obțină venituri suficiente, a fost nevoita sa plece in Olanda pentru scurte perioade de timp, perioade in care minorul a fost foarte bine îngrijit de familia surorii sale si ca modificarea condițiilor de viata ale acestuia ar avea un impact negativ asupra psihicului copilului.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.282 C.P.Civ..
Reclamantul A. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului, susținând că, astfel cum rezulta din probele administrate, acesta deține contract de munca in Belgia, cu un salariu suficient si sigur pentru a se ocupa de întreținerea minorului, in timp ce parata nu se bucura de un prestigiu si un comportament in societate demn de o mama si ca are 3 copii cu trei bărbați diferiți, iar printr-o declarație olografa data la data de 08.09.2009 si-a dat acordul ca minorul A. E.-M. sa locuiască definitiv cu tatăl sau.
Prin decizia civilă nr. 598/A/11.09.2012 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a admis apelul declarat de parata Tăbăra I.-A. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o in parte, în sensul că a admis in parte cererea reconvenționala formulata de parata Tăbăra I.-A., împotriva reclamantului A. M.; a stabilit domiciliul minorului A. E.-M., născut la 08.09.2009, la mama parata si a obligat reclamantul la plata unei contribuții de întreținere pe seama copilului in cuantum de ¼ din veniturile nete realizate începând cu data de 13.01.2012, pana la majoratul copilului.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, critica adusa de parata hotărârii atacate, in privința stabilirii modului de exercitare a autoritații părintești cu privire la minorul E.-M., născut la data de 08.09.2009, nu a putut fi primita, corect prima instanța stabilind ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata in comun de ambii părinți, întrucât, prin art.503 Cod civil, este stabilita aceasta regula, si numai cu titlu de excepție art. 507 Cod civil stipulează ca „daca unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătoreasca sau pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau daca, din orice motiv, se afla in neputința de a-si exprima voința, celalalt părinte exercita singur autoritatea părinteasca”, ceea ce nu este cazul in speța.
A fost găsita, insa, ca fiind întemeiata critica privitoare la stabilirea domiciliului minorului, apreciindu-se ca, prin stabilirea domiciliului la tata, copilul ar fi scos din mediul de viata in care este obișnuit, el rămânând in grija mamei de la data separării in fapt a parților.
Faptul ca parata a fost plecata in străinătate si a lăsat copilul in grija familiei sale, nu constituie motiv in a se stabili domiciliul acestuia la tata, câta vreme s-a dovedit ca si acesta este plecat in străinătate.
S-a reținut ca parata s-a întors in România, dovedind ca a închiriat un apartament pentru a locui cu minorul, împrejurarea ca aceasta convenție nu este înregistrata la Administrația Financiara nu este de natura a afecta valabilitatea acestuia, ci poate atrage doar consecințe de natura fiscale pentru aceasta.
De asemenea, martorii S. A. si Henta A.-M. au declarat ca si in perioada in care parata era plecata in străinătate, trimitea familiei sale pachete si bani pentru minor.
Prin urmare, dovedindu-se ca este in interesul superior al copilului să nu-i fie schimbat mediul in care este obișnuit, in baza dispozițiilor art.496 alin.3 Cod civil, s-a stabilit domiciliul copilului la pârâtă si s-a făcut aplicația dispozițiilor art.517 si art.521 Cod civil, fiind obligat reclamantul intimat sa contribuie la întreținerea minorului, stabilindu-se contribuția de întreținere la nivelul cotei de ¼ din veniturile nete lunare realizate de acesta, începând cu data formulării pretenției pe calea cererii reconvenționale, pana la majoratul copilului si ținând cont de faptul ca nu s-a dovedit ca reclamantul ar mai avea si alte obligații de întreținere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul A. M., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul T..
În motivare, se arată că decizia atacată este atât netemeinică, cât și nelegală. De asemenea, se arată că, potrivit disp. art. 261, alin. 1 Cod Proced.Civila, hotărârea judecătorească trebuie să conțină motivarea de fapt și de drept care a format convingerea instanței, precum considerentele pentru care s-au înlăturat cererile părților, existând obligativitatea pentru instanță de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de către părți în timpul procesului prin dispozitivul acesteia.
Recurentul apreciază că, în speța de față, instanța nu a făcut nicio mențiune cu privire la înlăturarea din probațiune a tuturor celorlalte probe și care este criteriul determinant în aprecierea probelor, având în vedere soluția pronunțată.
Se mai arată că, prin soluția pronunțată, pe lângă interesul superior al minorului, care primează, este prejudiciat și reclamantul, în condițiile în care, prin sentința dată în prima instanță, a primit o soluție favorabilă, ca urmare a administrării unui probatoriu, iar, în calea de atac, prin întâmpinare, a solicitat administrarea de probe noi, respectiv proba testimonială și cu înscrisuri noi care nu au fost administrate în fața primei instanțe, pentru a putea dovedi și susține că soluția dată în prima instanță este una justă și corectă, și, ca urmare a faptului că are la baza un probatoriu corect. Nu a putut proba acest lucru, dat fiind faptul că, la primul termen de judecată în apel, instanța a rămas în pronunțare, fără a pune în discuție cererea în probațiune solicitată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
De la momentul pronunțării instanței de fond și până în prezent minorul se află la reclamant, care se ocupă de creșterea, educarea și întreținerea acestuia, pârâta fiind total dezinteresată, lucru ce trebuia probat în fața instanței de apel, atât prin probele solicitate, cât și prin raportul de anchetă socială care trebuia efectuat în acest ciclu procesual.
Consideră că se impunea efectuarea raportului de anchetă socială, având în vedere și dispozițiile legale în materie, precum și jurisprudența instanțelor din Timișoara, având în vedere și motivarea deciziei atacate, prin care se reține că pârâta a închiriat un apartament în Timișoara. Acest lucru este neadevărat, deoarece pârâta a prezentat doar un înscris, fără a locui vreodată în apartamentul ce făcea obiectul contractului de închiriere, iar, în atare situație, consideră că instanța nu putea să pronunțe o soluție față de un act formal.
Mai arată că pârâta nu se bucură de o reputație bună, atât în localitate, cât și în străinătate, deoarece a depus la dosarul cauzei în primul ciclu procesual dovezi concludente că aceasta practica prostituția în străinătate, ceea ce consideră că nu este demn pentru un părinte.
Cât privește interesul superior al copilului reținut de către instanța de apel, de a se păstra modul și mediul cu care minorul este obișnuit, arată că minorul a fost plimbat pe perioada derulării procesului în fața instanței de fond, în două sau trei localități, în prima fază, la o soră de-a pârâtei, în localitatea S. M., apoi în Sânnicolau M., la o mătușă de-a pârâtei, unde locuia împreună cu acesta și alți membrii ai familiei acestei mătuși, în condiții mizere, greu de imaginat, mătușă de la care reclamantul l-a luat pentru motivul anterior descris.
. de idei, învederează că pârâta, în afară de minorul E.-M., născut la data de 08.09.2009, mai are încă doi copii, din alte două relații cu doi bărbați. Unul din cei doi minori a fost preluat de către Protecția Copilului și predat unui asistent maternal, având în vedere dezinteresul total al pârâtei față de minori, precum și preocupările rău famate ale acesteia.
Cel de al doilea minor a fost preluat de către tatăl acestuia, în perioada în care și acesta ar fi trebuit predat unui alt asistent maternal.
A dorit să probeze toate aceste aspecte în fața instanței de apel, pentru a demonstra că pârâta prezintă un dezinteres total față de creșterea minorului E.-M..
În drept, invocă disp. art. 299 si următoarele Cod proc.civ.
Intimata T. I. A. nu a depus întâmpinare, deși a fost citată de către instanță în acest sens.
În cauză, a fost depusă la dosar în recurs ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 306 alin.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, depuse în cele trei cicluri procesuale parcurse, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul său și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime, astfel că nu le va mai relua.
Astfel, raportat la starea de fapt reținută în baza probatoriului amplu administrat în cauză, s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză cu privire la situația minorului.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că în prezentul recurs se invocă motive ce vizează în mod preponderent starea de fapt, pe care recurentul o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Modul în care a fost stabilită starea de fapt nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, față de actuala reglementare a prev. art. 304 C.pr.civ., recursul devenind o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ. și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor.
Raportat la starea de fapt astfel reținută, și care nu mai poate fi reluată în calea de atac a recursului, s-a făcut o justă interpretare și aplicare a disp. art. 400 și urm. N.C.civ. coroborate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 272/2004, fiind corect decelat interesul superior al minorului A. E.-M..
În practica judiciară, s-a statuat în mod constant în sensul că se impune schimbarea mediului în care un minor a crescut numai atunci când se stabilește că interesele acestuia o cer, adică numai atunci când părintele în a cărui îngrijire se află, nu îi mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare. Schimbarea acestui mediu trebuie să aibă o justificare temeinică, bazată pe motive puternice care să demonstreze că menținerea la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare bunei sale dezvoltări fizice, creșterii și educării sale, altminteri nefiind indicat a se impune schimbări forțate în modul de viață cu care a fost desprins timp îndelungat și care nu se dovedește a fi dăunător.
În speța dedusă judecății nu sunt îndeplinite aceste cerințe, în sensul că minorul E. M. a fost crescut de la naștere de pârâtă și familia acesteia, fiind obișnuit în acest mediu. Faptul că, de la pronunțarea hotărârii primei instanțe, tatăl a luat minorul nu este de natură să conducă la concluzia că locuința acestuia este percepută de minor ca un mediu stabil, având în vederea că de la nașterea acestuia a locuit mai mult cu mama sa și familia acesteia.
Raportat la aceste considerente și la vârsta fragedă a copilului, este în interesul acestuia să i se stabilească domiciliul la mamă, persoană în măsură să răspundă mai bine cerințelor unui minor de 3 ani, din punct de vedere afectiv, dar și al nevoilor zilnice.
Nu pot fi reținute, ca întemeiate, afirmațiile recurentului privind insuficienta motivare a deciziei date în apel sau neadministrarea de către această instanță a probelor cerute.
Din conținutul deciziei recurate rezultă că aceasta este motivată de o manieră corespunzătoare, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 261 alin. 1 Cod proc.civ., fiind expuse argumentele ce au fundamentat soluția dată, respectiv ce au dus la reformarea hotărârii primei instanțe.
Se mai impune a remarca că, în faza procesuală a apelului, reclamantul nu a cerut suplimentarea probatoriului în condițiile art. 287 alin. 1 pct. 4 și alin. 2, respectiv art. 292 Cod proc.civ., astfel că tribunalul nu trebuia să motiveze respingerea unor astfel de cereri.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 Cod proc.civ., față de soluția pronunțată în cauză, Curtea nu va acorda recurentului cheltuieli de judecată, ca necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A. M. împotriva deciziei civile nr. 598/A/11.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata T. I. A..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R./01.03.2013
Tehnored L.P./05.03.2013
Ex.2
Primă instanță: D.L.B. – Judecătoria Sânicolau M.
Instanța de apel:D.J.; A.I. – Tribunalul T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
