Partaj judiciar. Decizia nr. 1747/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1747/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 18716/325/2007
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1747
Ședința publică din 11 decembrie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare declarate de reclamanta B. V. și de pârâții C. P. și C. M. împotriva deciziei civile nr.620/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, PRIN PRIMAR și R. D. C., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.1._, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2182/12.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta B. V. împotriva pârâților C. P. și C. M..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamanta B. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. P., C. M. și R. D. C. să se dispună partajul voluntar de folosința asupra terenului, conform cotelor de folosința înscrise în cărțile funciare individuale, respectiv:
- cota de 120/400 mp aferenta apartamentului 1, reprezentând terenul construit de sub apartamentul 1 situat in partea stânga a intrării 60 mp si terenul neconstruit in prelungirea apartamentului 1 spre gradina in suprafața de 60 mp sa fie atribuită reclamantei;
- cota de 240 mp aferenta apartamentelor 2+3 situate în dreapta intrării constând în teren construit și neconstruit parte curte și gradină să fie atribuită pârâtului 4;
- cota de 40 mp aferentă apartamentului 4 situat în prelungirea apartamentelor 2+3, teren construit să fie atribuit în folosință pârâților 2 și 3, sau ținând cont de promisiunea de vânzare cumpărare încheiata între pârâtul 4 și pârâții 2 și 3, să se acorde cota de 280/400 mp în întregime pârâților 2 și 3;
- să fie autorizată să demoleze boxele de lemne, care sunt într-o degradare avansată, fiind un pericol iminent pentru producerea unor accidente prin surparea acestora, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că a dobândit în proprietate apartamentul nr.1 din imobilul situat în Timișoara, ..99, situat la stânga intrării, compus din una cameră, bucătărie, antreu, cămară de alimente, baie cu 120/400 mp din teren în folosință, din anul 1999, și în permanență are discuții cu pârâții pentru modul în care se folosește terenul aferent imobilului în suprafață de 400 mp.
A mai arătat că în prelungirea apartamentului exista niște boxe de lemne, care figurează a fi în indiviziune forțată, dar care nu sunt folosite pe motivul că sunt într-o stare de degradare avansată, putându-se produce oricând accidente prin surparea acestora.
În continuare, a arătat că în prezent pârâții 2 și 3 dețin apartamentele 2+3 (în folosință) și 4 (în proprietate), și o împiedică să folosească partea de teren neconstruit aflat în prelungirea apartamentului nr.1 proprietatea sa și, deși a solicitat Consiliului Local al Municipiului Timișoara, ca reprezentant al proprietarului terenului, să-i emită o autorizație de construcție în vederea mansardării și extinderii apartamentului 1, a fost refuzată pe motiv că nu există un partaj de folosința asupra terenului.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr.114/1996 republicata.
Pentru termenul de judecată din data de 28.02.2008 reclamanta a formulat o completare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra podului ce se găsește în prezent în indiviziune forțată.
În motivare, a arătat că suprafața de 60 mp pod existentă asupra apartamentului 1, situat în partea stângă a intrării uscate din imobil și . lângă apartamentul 1 să-i fie atribuit cu titlu de ieșire din indiviziune, cu obligarea sa la ridicarea unui zid despărțitor în pod, peste zidul de rezistență a apartamentului 1, proprietatea sa și intabularea dreptului său de proprietate asupra acestora în CF nr._ Timișoara, iar suprafața de 80 mp pod existentă deasupra apartamentelor 2+3 și 4 și . din apartamentul 4 să fie atribuite pârâților de rang 2, 3 și 4 și să se dispună intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.
În drept au fost invocate dispozițiile art.728 C.civ.
Pârâții C. M., C. P. și R. D. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Prin încheierea de ședință din data de 18.09.2008 instanța a dispus scoaterea din cauză a pârâtului R. Dănut C. întrucât acesta nu mai este proprietarul apartamentelor cu nr.2 și 3.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că reclamanta este proprietara apartamentului nr.1 situat pe ..99, înscris în CF ind._, nr.top._/I, înscris în CF colectiv nr._ Timișoara. Pârâții C. P. și C. M. sunt proprietarii apartamentelor nr.2 și 3 situate în același imobil, înscrise în CF individual nr._, nr.top._/II și_/III și ai apartamentului nr.4, înscris în CF individual nr._, nr.top._/IV.
Terenul reprezentând curte în ..99, pe care se află imobilul prezentat mai sus, înscris în CF colectiv nr._ Timișoara, în suprafață de 400 mp, se află în proprietatea Statului R. și în folosința reclamantei și a pârâților din proces, proporțional cu cotele lor de proprietate.
Astfel, părțile comune indivize ale imobilului situat pe ..99, înscris în CF colectiv nr._ Timișoara sunt: curte cu suprafață clădită, ., podul, urcarea la pod, boxele de lemne, spălătoria, wc-ul, accesul la apartamente, rețeaua de apă, canalizare, electricitate și zidurile despărțitoare.
S-a reținut că în drept sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:
Art.14 din Legea nr.230/2007 „Proprietarul este obligat să mențină proprietatea sa individuală, apartament sau spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, în stare bună, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu”.
Art.17 din Legea nr.230/2007 „Dacă proprietarul unui apartament ori spațiu sau oricare altă persoană care acționează în numele său provoacă daune oricărei părți din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spațiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligația să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparații”.
În cazul proprietății comune pe cote-părți stabilă și forțată din clădirile cu mai multe locuințe (apartamente) sau alte spații decât locuințe ce aparțin unor proprietari diferiți, coproprietatea apare ca fiind perpetuă, dincolo de voința proprietarilor. De regulă, ea are ca obiect bunuri care prin natura sau prin destinația lor pot fi folosite de mai mulți coproprietari. Mai degrabă, destinația acestor bunuri este perpetuă și de aceea această coproprietate poate înceta prin partaj. În acest caz suntem în prezența a două drepturi de proprietate distincte: dreptul de proprietate exclusivă, ce aparține fiecărui proprietar asupra bunului principal (în speță asupra unui apartament) și dreptul de proprietate comună pe cote-părți stabilă și forțată asupra bunurilor considerate ca accesorii pe lângă bunurile principale, drept ce aparține tuturor coproprietarilor.
Din interpretarea dispozițiilor art.14 și 17 din Legea nr.230/2007 și având în vedere și caracteristicile specifice ale dreptului de proprietate comună pe cote-părți stabilă și forțată, rezultă că proprietarul unui apartament nu poate afecta în nici un fel dreptul de proprietate al celorlalți proprietari de apartamente din imobil asupra bunurilor aflate în proprietate comună.
Reclamanta a promovat prezenta acțiune deoarece intenționează să obțină o autorizație de construcție pentru extinderea și mansardarea apartamentului nr.1, proprietatea sa, și atâta timp cât nu există un partaj de folosință asupra terenului proprietatea Statului R. și o ieșire din indiviziune asupra podului, nu poate primi această autorizație.
În ceea ce privește cererea prin care se solicită admiterea partajului voluntar de folosință asupra terenului:
Terenul asupra căruia reclamanta dorește admiterea partajului voluntar de folosință, reprezentând curte în ..99, înscris în CF colectiv nr._ Timișoara, în suprafață de 400 mp, se află în proprietatea Statului R., reclamanta și pârâții au doar un drept de folosință asupra acestui teren.
În primul rând, reclamanta a solicitat admiterea unui partaj voluntar de folosință. „Voluntar” înseamnă prin voința părților, și având în vedere împotrivirea pârâților, în cauză nu se poate vorbi de un partaj voluntar, ci doar de unul pronunțat de instanța de judecată în ciuda împotrivirii pârâților.
Așa cum s-a arătat, terenul face parte din bunurile comune indivize și este destinat folosinței tuturor proprietarilor de apartamente din imobilul respectiv. În momentul în care acest teren nu mai este necesar pentru o bună folosire a întregului imobil, atunci terenul poate fi partajat.
Din suprafața de 400 mp cât are terenul, o mare parte din acesta este ocupat de construcția imobilului cu cele 4 apartamente, iar o altă parte cu anexele aflate de asemenea în proprietate comună (filele 113, 114 dosar fond).
Din schițele aflate la dosarul cauzei, rezultă că partajarea acestui teren ar îngreuna, dacă nu chiar ar face imposibilă, folosința imobilului compus din 4 apartamente. În mod normal, terenul ar trebui partajat în așa fel încât fiecare apartament să aibă propria suprafață de teren pe care să o poată folosi, nu se poate stabili o suprafață de tern aferentă unui apartament, iar cealaltă suprafață să fie atribuită în .. Dacă acest teren nu mai este necesar pentru buna folosire a imobilului, atunci ar trebui ca fiecare apartament, fiind vorba de unități locative distincte, să aibă o suprafață de teren proprie; nu are importanță faptul că aceste apartamente au în prezent sau vor avea în viitor un proprietar comun.
Având în vedere faptul că acest teren este necesar pentru utilizarea în comun, în bune condiții, a imobilului compus din 4 apartamente, situat pe ..99 din Timișoara, instanța a respins această cerere ca neîntemeiată.
Cererea prin care se solicită partajarea podului comun a fost respinsă pentru aceleași considerente.
Astfel, podul comun este necesar pentru o bună folosință a întregului imobil și s-ar putea dispune partajarea sa doar atunci când starea de coproprietate comună, forțată și perpetuă nu ar mai fi necesară, adică atunci când podul ar putea fi împărțit în așa fel încât fiecare apartament să aibă propriul său pod.
În ceea ce privește cererea prin care se solicită ca reclamanta să fie autorizată să demoleze boxele de lemne s-a reținut că potrivit raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit în cauză (fila 62 dosar fond) rezultă într-adevăr că boxele se află într-o stare agravată de degradare și este necesară demolarea lor pentru evitarea producerii unor accidente.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1991, demolarea unei construcții se realizează după parcurgerea unei anumite proceduri administrative. Reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri. Fiind vorba de o construcție aflată în proprietate comună, este nevoie și de acordul celorlalți coproprietari. În cazul în care aceștia nu își dau acordul, săvârșind un abuz de drept, instanța de judecată poate suplini acest acord, dar nu poate dispune demolarea construcției.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.8 din Legea nr.50/1991 „(1) Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parțială sau totală, a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, a instalațiilor și utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcții de susținere a acestora, închiderea de cariere și exploatări de suprafață și subterane, precum și a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizației de desființare obținute în prealabil de la autoritățile prevăzute la art.4.
(2) Autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepțiile prevăzute la art.11”.
Pentru aceste considerente, instanța a respins această cerere ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.620/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, apelul a fost admis, iar sentința schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată precizată formulată de reclamantă.
În consecință, instanța a dispus ieșirea din indiviziune asupra podului imobilului menționat conform raportului de expertiză întocmit de expert Zarafan C. în următoarea modalitate: a atribuit în proprietate reclamantei podul de deasupra apartamentului nr.1 în suprafață de 51 mp, delimitată conform schiței de la fila 90 dosar apel, și . lângă apartamentul nr.1, cu obligarea reclamantei de a ridica un zid despărțitor în pod, peste zidul de rezistență a apartamentului nr.1; a atribuit în proprietate pârâților C. P. și C. M. podul de deasupra intrării uscate și apartamentelor nr.2, 3 4 în suprafață de 147 mp, delimitată conform schiței de la fila 90 dosar apel,; a dispus radierea podului, urcării la pod din CF colectiv nr._ Timișoara, nr.top_, de la părțile comune; a dispus intabularea în CF nr._ Timișoara nr.top_/I a dreptului de proprietate al reclamantei B. V. asupra podului și urcării la pod, sub forma menționării acestor elemente în descrierea compunerii apartamentului nr.1 din imobil; a dispus intabularea în CF nr._ Timișoara nr.top_/II și_/III, respectiv CF nr._ Timișoara, nr.top_/IV a dreptului de proprietate al pârâților C. P. și C. M. asupra podului, sub forma menționării acestor elemente în descrierea componenței apartamentelor nr.2, 3 și 4 din imobil; a obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 433,02 lei; a menținut în rest dispozițiile sentinței; a obligat intimații pârâți în solidar la plata către apelanta reclamantă a cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 492,9 lei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, pe calea apelului, reclamanta a solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată și precizată.
În motivare, a arătat că instanța de fond și-a depășit atribuțiile și a stabilit un alt temei de drept al acțiunii, fără să-l pună în discuția părților și fără a le oferi posibilitatea să-și exprime punctul de vedere în acest sens; în speță, coproprietarii nu sunt constituiți într-o asociație de proprietari (locatari), pentru a le putea fi aplicat temeiul de drept reținut greșit de instanța de fond și anume art.14 și 17 din Legea nr.230/2007 în loc de Legea nr.114/1996 și art.728 C.civ., invocate de apelantă.
Referitor la admiterea partajului de folosință asupra terenului în varianta 1, propusă de expert în raportul de expertiză tehnică topografică, instanța de fond în mod greșit l-a respins, reținând că „din schițele aflate la dosarul cauzei, rezultă că partajarea acestui teren ar îngreuna, dacă nu chiar ar face imposibilă, folosința imobilului compus din 4 apartamente”.
Din raportul de expertiză rezultă că partajarea folosinței terenului imobilului din Timișoara, ..99 este posibilă, accesul la terenul partajat fiind realizat prin . bun comun.
A mai arătat că într-o atare situație, în care expertul efectuează măsurătorile în cauză și motivat pune concluzii ce susțin fără probleme posibilitatea partajării folosinței terenului, este inadmisibil punctul de vedere al instanței, ce interpretează de una singură „schițele aflate la dosarul cauzei”, neținând cont de punctul de vedere al specialistului, considerând, în baza propriei aprecieri, că partajarea folosinței terenului nu este posibilă.
Instanța de fond a procedat în mod greșit întrucât, dacă dorea să înlăture forța probatorie a expertizei judiciare topografice, se impunea să precizeze expres și să-și motiveze înlăturarea acestei probe.
După cum rezultă din expertiza tehnică judiciară topo și din cărțile funciare ale imobilelor, fiecărui apartament îi revine în folosință o anumită suprafață de teren, apartamentului apelantei revenindu-i 198,60 mp teren în folosință, cu aproximativ 60 mp sub casă, astfel că restul de aproximativ 140 mp sunt situați în continuarea apartamentului.
Peste acest aspect nu se poate trece, întrucât este un drept dobândit al apelantei, astfel că nu poate fi prejudiciată de către pârâții ce nu-i permit folosirea terenului său.
A arătat că a solicitat admiterea primei variante de partajare propuse de expertul topografic, întrucât este o variantă mai obiectivă ce avantajează toate părțile prezentului litigiu, permițând folosirea întregului imobil și nelimitând accesul la partea din spate a curții. Aceasta a fost și poziția pârâtului S. R. prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Primar, proprietarul terenul, care susține admiterea acțiunii și varianta 1 de partajare.
În ceea ce privește partajarea podului comun, instanța de fond a respins în mod greșit acest capăt de cerere, motivând că „s-ar putea dispune partajarea sa doar atunci când starea de coproprietate comună, forțată și perpetuă nu ar mai fi necesară, adică atunci când podul ar putea fi împărțit în așa fel încât fiecare apartament că aibă propriul său pod”.
Apelanta a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate în dosar, întrucât din cele două rapoarte de expertiză rezultă că, în ceea ce privește podul, ieșirea din indiviziune forțată precum și partajarea sa în natură este posibilă în varianta solicitată de apelantă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind autorizarea apelantei la demolarea boxelor de lemn a arătat că judecătoria a reținut din raportul de expertiză în specialitatea construcții că boxele se află într-o stare avansată de degradare și este necesară demolarea lor pentru evitarea producerii unor accidente, însă a respins petitul pe motiv că apelanta nu a urmat procedura administrativă de obținere a autorizației de desființare. Or, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a tratat situația de fapt ca o situație de viață, de un pericol grav, ce amenință în mod efectiv și iminent importante valori sociale, cum sunt viața și integritatea fizică a persoanelor.
Instanța de fond putea dispune autorizarea desființării, având în vedere rapoartele de expertiză din dosar, cu atât mai mult cu cât tot ea ar fi competentă să se pronunțe și asupra cererii de emitere a autorizației de desființare, în cazul în care această cerere n-ar fi soluționată în termen de către autoritatea administrativă.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Primar a solicitat respingerea apelului.
Prin întâmpinare, pârâții C. P. și C. M. au solicitat respingerea apelului.
Apelanta a depus precizare cu privire la părțile comune, spălătorie și WC serviciu, propuse pentru radierea din cartea funciară, arătând că spălătoria și WC-ul de serviciu se află amplasate în partea stângă a imobilului, intercalate între magaziile de lemne (denumite de expert boxe), care în prezent sunt dezafectate, iar conform raportului de expertiză în construcții, cât și a raportului de expertiză topo suplimentar, aceste boxe incluzând spălătoria și WC-ul de serviciu trebuiesc demolate, deoarece reprezintă un potențial pericol de accidente datorită instabilității zidului din spate și a pericolului de prăbușire a acesteia.
A mai arătat că spălătoria și WC-ul de serviciu se pot observa din fotografia 2 din raportul de expertiză în construcții, iar în fotografiile 3 și 4 din același raport se poate observa zidul din spatele acestora, care este deformat, cu zidărie netesută, rost lărgit, zidărie de cărămidă fără liant, acesta având crăpături mari în zidărie cu dislocări de cărămidă.
Având în vedere starea de degradare a boxelor de lemne, a spălătoriei și WC-ului de servici, cât și pericolul de producere de accidente prin surparea acestora, apelanta a arătat că este de acord ca acestea să fie radiate din CF colectiv nr._ Timișoara, ca bunuri comune indivize, urmând ca ulterior să fie demolate.
În probațiune s-au depus: extras CF nr._-C1-U1 Timișoara, Ordinul Prefectului nr.180/10.02.2009, raport de expertiză tehnică judiciară suplimentar în specialitatea construcții, întocmit de expert M. G., contracte pentru furnizarea de utilități, supliment la raportul de expertiză tehnică topografică judiciară întocmit de expert Zarafan C., completat cu răspuns la obiecțiuni, supliment la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de expert A. C..
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că terenul situat la adresa din Timișoara, ..99 se află în proprietatea Statului R. și intimaților pârâți C. M., C. P., aceștia deținând cota de 67/400 din terenul înscris în CF colectiv nr._ Timișoara, nr. top_. Pe acest teren se află edificate construcții împărțite în patru apartamente, dintre care unul se află în proprietatea apelantei reclamante, iar apartamentele cu nr.2, 3 și 4 sunt proprietatea intimaților pârâți C. M. și C. P..
Din probele cu expertiză tehnică în specialitatea construcții și topografie administrate mai ales în faza apelului a rezultat că terenul în discuție este ocupat în mare parte de construcții, apartamentele menționate, dar și anexe care figurează în cartea funciară sub denumirea de boxe de lemne, spălătorie, WC și care se află în proprietatea comună indiviză a părților persoane fizice.
Deși este adevărat că expertul în specialitatea construcții a evidențiat în concluziile sale faptul că aceste boxe se află în stare avansată de degradare, prezentând un potențial pericol de accidentare din cauza instabilității zidului și a pericolului de prăbușire a acestuia, tribunalul a apreciat că nu se poate da curs cererii de demolare a acestor construcții, pentru că niciunul din temeiurile de drept invocate de reclamanta B. V. nu permite această operațiune, mai ales că bunurile imobile respective se află în proprietate comună ce nu poate înceta prin demolare. De altfel, expertul M. G. a stabilit și o modalitatea alternativă demolării, anume refacerea construcțiilor, chiar dacă aceasta presupune cheltuieli ridicate, superioare edificării lor. Conform art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile legii. Autorizarea demolării de către instanță ar reprezenta o ingerință în dreptul de proprietate al intimaților pârâți, nepermisă de dreptul intern, nici de acela care guvernează materia drepturilor omului. Încetarea stării de coproprietate are loc doar prin partaj sau prin dispariția bunului, deci părțile pot cere împărțirea sau atribuirea bunurilor care se află în această situație de coproprietate. De altfel, în acest mod a procedat reclamanta și atunci când a solicitat partajarea podului, element de construcție aflat de asemenea în proprietatea comună a reclamantei și a pârâților C. M. și C. P..
În acest context, nu prezintă relevanță nici pericolul de prăbușire, cauzat de altfel de înșiși proprietarii care nu și-au respectat obligația de reparație și întreținere a imobilului, nici poziția pârâților C. M. și C. P., care nu au manifestat interes față de aceste construcții pe parcursul soluționării litigiului, dar în mod cert nu au fost de acord cu demolarea lor și radierea de la părțile comune indivize din cartea funciară. De asemenea, relațiile conflictuale invocate lapidar în motivarea acțiunii introductive nu au fost dovedite, dar ele nu se încadrează în cazurile de restrângere a dreptului de proprietate în mod justificat.
Din acest motiv a fost substituită motivarea sentinței în care se arată că cererea de demolare nu se admite pentru că nu a fost parcursă procedura administrativă, deci nu există autorizațiile legale în acest sens. Această cerință privește raporturile dintre titularul dreptului de demolare și autorități, iar nu raporturile civile din speță, de coproprietate. Și dacă s-ar autoriza demolarea, reclamanta ar trebui să solicite organelor competente eliberarea actelor necesare pentru realizarea operațiunii.
Pentru că nu s-a dispus demolarea boxelor de lemne, nu s-a dat curs nici cererii de partajare a folosinței terenului în modalitatea propusă de expert A. C., astfel că nu au fost reținute nici argumentele din sentință conform cărora nu se poate partaja decât voluntar terenul, iar pârâții C. M. și C. P. nu și-au exprimat acordul în acest sens. Din probele științifice administrate în cauză rezultă că doar dacă se demolează boxele este posibilă partajarea solicitată de reclamantă, în caz contrar, în mod firesc, terenul pe care se află boxele nu ar putea fi folosit exclusiv de proprietarul apartamentului nr.1 din moment ce și pârâții proprietari ai apartamentelor nr.2-4 sunt îndreptățiți la folosirea boxelor de lemne.
Este posibilă însă partajarea podului, a reținut instanța, așa cum concluzionează expertul M. G., propunerea fiind însușită și de expertul Zarafan C. care a stabilit și modalitatea de înscriere în cartea funciară.
Astfel, reclamantei îi revine porțiunea de pod de deasupra apartamentului său, . având obligația de a ridica un zid despărțitor peste zidul de rezistență a apartamentului nr.1, iar pârâților podul de deasupra intrării uscate și apartamentelor nr. 2-4.
Instanța de fond a redat corect regula aplicabilă și condițiile acesteia în cazul sistării proprietății forțate atunci când a stabilit că s-ar putea dispune partajarea doar când starea de coproprietate nu ar mai fi necesară, adică atunci când podul ar putea fi împărțit în așa fel încât fiecare apartament să aibă propriul său pod. Expertul M. a concluzionat în acest sens, astfel că nu este temeinică soluția de respingere a petitului analizat.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanta și pârâții C. P. și C. M..
Pe calea recursului, reclamanta a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.
Ca o chestiune prealabilă, a solicitat suspendarea judecății recursului în baza dispozițiilor art.244 pct.1 C.pr.civ., până la soluționarea pe cale administrativă a cererii adresate organelor competente în sensul eliberării autorizației de demolare.
În susținere, a învederat că este adevărat că este necesară obținerea autorizației pentru demolarea boxelor, însă a efectuat demersuri în acest sens, astfel că solicitarea de suspendare a judecății este conformă cu dispozițiile legale, în condițiile în care partajul folosinței depinde de demolarea menționatelor edificate; o respingere a cererii ar atrage incidența dispozițiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat într-un eventual proces ulterior.
A învederat că, întrucât s-a referit în apel la necesitatea obținerii autorizației, dispozițiile art.129 al.5 C.pr.civ. sunt incidente.
În drept a invocat dispozițiile art.3041 C.pr.civ., art.304 pct.7 C.pr.civ.
Pârâții au învederat că, atribuind reclamantei calea de acces (urcarea) la pod, instanța de apel nu a stabilit și modalitatea de acces la partea de pod atribuită apartamentelor nr.2, 3, 4 și nu a solicitat experților să stabilească și modalitatea de acces.
Au invocat că, deși admite doar în parte apelul reclamantei, instanța a stabilit obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată, fără a preciza ce reprezintă sumele respective atât în apel cât și la fond.
Cum prin menținerea din dispozitiv instanța „menține în rest” dispozițiile sentinței, rezultă că a menținut obligația reclamantei de a plăti pârâților C. P. și C. M. suma de 1.500 lei.
Au invocat că tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată suportate în apel (onorariu avocat).
În drept au invocat dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8, 9 C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, pârâții C. P. și C. M. au solicitat respingerea recursului reclamantei.
Legal citate, celelalte părți nu au formulat întâmpinări în condițiile art.308 al.2 C.pr.civ.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În prealabil, este de menționat că la termenul din 04.12.2013, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cererea de suspendare a judecății formulată în baza art.244 pct.1 C.pr.civ. de reclamantă a fost respinsă, câtă vreme sus-menționata normă presupune existența pe rolul instanțelor a unei alte judecăți care să aibă un obiect de existența sau inexistența căruia să depindă soluția ce va fi pronunțată în pricina de față, iar dovada unui alt litigiu de natura celui la care norma menționată face referire nu a fost făcută.
În continuare, instanța reține că hotărârea primei instanțe este supusă atât apelului, cât și recursului, astfel că dispozițiile art.3041 C.pr.civ. potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304 C.pr.civ. – dispoziții invocate de recurenta-reclamantă – nu sunt incidente în cauză.
Se constată că recursul reclamantei vizează cu precădere necesitatea suspendării judecății (cerere respinsă conform celor mai sus-arătate), aceasta achiesând la considerentele deciziei referitoare la necesitatea obținerii autorizației de demolare.
Contrar susținerilor reclamantei-recurente, respingerea cererii vizând partajul de folosință a terenului pentru lipsa autorizației de demolare nu o împiedică pe aceasta să promoveze o altă acțiune având acest obiect după obținerea autorizației, neputând fi reținută interpretarea dată de recurentă efectelor autorității de lucru judecat susținută pe calea recursului.
Din examinarea considerentelor deciziei rezultă că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele coroborându-se unele cu altele și conducând logic la soluția pronunțată. În consecință, susținerile recurentei vizând incidența dispozițiilor art.304 pct.7 C.pr.civ. sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul pârâților, instanța reține următoarele:
Criticile vizând sistarea stării de indiviziune asupra podului și atribuirea către reclamantă a intrării în lipsa solicitării ca experții să stabilească și modalitatea de acces în pod sunt nefondate, câtă vreme dl.expert Zarafan C. (al cărui raport de expertiză a fost validat ca modalitate de partajare a podului) a arătat că „pentru accesul la, podurile apartamentelor nr.2, 3 și 4 se poate amenaja cu cheltuială minimă, un acces din . orice încăpere a acestor apartamente” (fila 87 dosar apel).
Neîntemeiate ca temeiuri de modificare a deciziei sunt și criticile vizând cheltuielile de judecată câtă vreme, pe de o parte, tribunalul a stabilit sumele datorate cu acest titlu atât în primă instanță, cât și în apel și, pe de altă parte, eventuale lămuriri ale hotărârii ori completări nu pot fi solicitate pe calea recursului ci, față de dispozițiile art.2812a C.pr.civ., doar în condițiile art.2811, 2812 C.pr.civ..
Contrar susținerilor pârâților recurenți, instanța de apel s-a pronunțat în limitele investirii, dispozițiile art.304 pct.6 C.pr.civ. nefiind incidente.
Nici incidența dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ. nu poate fi reținută, câtă vreme decizia tribunalului este corespunzător motivată, instanța dând corectă interpretare actului juridic dedus judecății și făcând corecta interpretare a dispozițiilor art.480, 728 C.civ.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304 C.pr.civ., instanța va respinge recursurile declarate de reclamanta B. V. și de pârâții C. P. și C. M. împotriva deciziei civile nr.620/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta B. V. și de pârâții C. P. și C. M. împotriva deciziei civile nr.620/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/12.12.2013
Tehnored.MM/2 ex/10.01.2014
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud.D. I. A.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.A. C., M. R.
| ← Expropriere. Decizia nr. 929/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1533/2013. Curtea de... → |
|---|
