Expropriere. Decizia nr. 929/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 929/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 2273/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 929
Ședința publică din 25 Iunie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUSTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 857/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta K. E. E., având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. E. B. în substituirea avocatului F. Aniel C. în reprezentarea reclamantei și avocat G. D. în reprezentarea pârâtului.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței, la data de 13.06.2013, de către reclamanta intimată, în 2 exemplare, întâmpinare, la exemplarul pentru instanță fiind atașate împuternicirea reprezentantului reclamantei și copii de pe contracte de vânzare-cumpărare ale unor proprietari de terenuri expropriate.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație de substituire și, cu titlu de practică judiciară, copii de pe sentința civilă nr. 856/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ împreună cu fișa dosarului cu același nr. al Curții de Apel Timișoara, listată de pe portalul instanței, din care rezultă soluția pronunțată de către instanța de recurs.
Se comunică un exemplar al întâmpinării, reprezentantului instituției recurente, care nu solicită amânarea cauzei în vederea pregătiri apărării.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului solicită admiterea recursului pe care l-a formulat, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii, menționând că prețul oferit reclamantei pentru terenul expropriat a fost stabilit în raport de situația economico-financiară a țării.
De asemenea, precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței primei instanțe, considerând că a fost dată cu respectarea prevederilor legale.
În opinia reprezentantului reclamantei prin hotărârea recurată, s-a reparat o inechitate adusă părții pe care o reprezintă, având în vedere faptul că, în situații similare, anterioare celei de față, s-au oferit de către stat, despăgubiri cu mult mai mari.
Totodată precizează că, deși unul dintre experții tehnici care au întocmit lucrarea de specialitate în prima fază procesuală, a avut opinie separată, valoarea apreciată de acesta a fost apropiată de cele stabilite de către ceilalți doi experți desemnați pentru efectuarea expertizei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului promovat de către pârâtul S. R., considerând că sentința civilă recurată este netemeinică (făcând trimitere la dispozițiile art. 11 pct. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010), sub aspectul aprecierii despăgubirilor propuse a fi plătite reclamantei, fiind avute în vedere expertizele notarilor publici. Totodată solicită menținerea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea legii anterior indicată, având nr. 42/74/05.10.2011, arătând că prin aceasta a fost corect stabilit cuantumul despăgubirilor ca urmare a exproprierii parcelei de teren.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 857/27.02.2013, Tribunalul A. – Secția Civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta K. E. E. față de pârâtul S. român reprezentat de C.N.A.D.N.R., a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 42/74/05.10.2011 pentru stabilirea despăgubirilor și l-a obligat pe pârât să-i plătească suma de 11.375 lei cu titlul de despăgubiri pentru terenul de 831 m.p. expropriat, cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat calculată de instanță și suma de 592,50 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, calculată de la data de 10.01.2012.
A fost obligat pârâtul și la plata a 3000 lei cheltuieli de judecată, fiind respinse în rest celelalte pretenții.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 42/74/5.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 831 m.p. din terenul situat în localitatea Pecica, jud. A., având număr cadastral_, fiindu-i acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 592,5 lei.
Reclamanta K. E. E., a contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
S-a observat că cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Prima instanță a avut în vedere faptul că stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
S-a reținut astfel, că în cauză sunt incidente prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, prima instanță a procedat, conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Tribunalul a constatat că potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 831 mp, ar fi de 11.375 lei, echivalentul a 2514 Euro și că raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., care a subliniat faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
De asemenea, s-a avut în vedere că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Procedând la analiza ansamblului probator administrat în cauză, instanța de fond a concluzionat că nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanta nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. Totodată, s-a observat că nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nici o fundamentare legală.
De asemenea, în opinia primei instanțe, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanta nu au făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamantei legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, s-a apreciat că nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Tribunalul având în vedere sumele stabilite prin raportul de expertiză, a considerat că, suma la care este îndreptățită reclamanta, trebuie să reprezinte prețul cu care aceasta și-ar putea cumpăra un alt teren, și nu o sumă virtuală, adică pierderi pentru viitor, câtă vreme pentru a obține veniturile pretinse în egală măsură trebuie să se facă și investiții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul S. român prin M.T.I. – C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generală de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând modificare ei, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, fiind invocate în susținerea lui dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat aceea că nu trebuie avut în vedere în stabilirea despăgubirilor decât raportul de expertiză care a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor – pe care reclamanta a contestat-o în prezentul dosar – și care a fost întocmit cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 1 alin. 7-9 din Legea nr. 255/2010, care obligă evaluatorul a se raporta la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.3041 C.proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul este fondat.
Rezultă astfel că recursul poartă asupra unuia și același aspect de nelegalitate a hotărârii și anume cel referitor la criteriile legale ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilele expropriate pe care fiecare din părți le interpretează în funcție de propriul său interes și despre care se afirmă că nu au fost avute în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii.
În aprecierea corectă a situației din dosar este important a se observa faptul necontestat potrivit căruia reclamanta a fost proprietara terenului expropriat, că acest fapt s-a produs sub incidența Legii nr. 255/2010 și a H.G. nr. 416/2010 completată cu H.G. nr. 488/2011 și că, în atare condiții, trebuie să beneficieze de acordarea unor despăgubiri conform legii.
În raport de aceste date, Tribunalul A. ca instanță de fond, în mod judicios a considerat că stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale (Legea nr. 255/2010) se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de nulitate publică.
Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Cu alte cuvinte, în alcătuirea acestei valori intră două elemente: unul variabil, ce ține de particularitățile dreptului subiectiv al fiecărui proprietar, apreciat în raport de caracteristicile proprii imobilului expropriat și un altul, identic pentru toți subiecții, apreciat în raport de criteriul valorii de tranzacție pentru terenuri similare la momentul efectuării expertizei.
Acest din urmă criteriu este expresia tratamentului juridic, egal și nediscriminatoriu, al proprietarilor imobilelor, de către stat ce este obligat să-i recompenseze pentru privarea de bunurile lor.
Totodată, instituirea acestui criteriu unic a fost necesară pentru că, fără plata unei sume rezonabile raportat la valoarea bunurilor, exproprierea ar constitui o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, rupând echilibrul necesar ce trebuie să existe între imperativul protecției acestui drept și asigurarea realizării obiectivelor de interes general care au impus-o.
Pornind de la aceste considerente, urmează a se constata că soluția de admitere în parte a acțiunii în despăgubiri pe care instanța de fond a pronunțat-o nu s-a bazat pe regula de calcul stabilită de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 deși în mod corect s-a reținut că este textul aplicabil în materie.
În mod incorect a fost valorificată expertiza colegială efectuată în cauză, ale cărei concluzii majoritare s-au bazat pe alte criterii decât cele impuse de lege.
În absența unei expertize bazate pe cerințele art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 – probă pe care legea o impune – Curtea constată că instanța de fond s-a bazat în pronunțarea hotărârii sale pe o greșită interpretare și aplicare a legii în cauză.
Având în vedere cele expuse în cuprinsul prezentei, care determină Curtea a constata că, în vederea soluționării corecte a cauzei este necesară administrarea probei cu expertiza evaluatorie pe baza cerințelor legii și pentru că, potrivit art. 305 C.proc.civ., proba menționată este inadmisibil de administrat în această fază procesuală, se va admite recursul declarat de pârât și, în baza art. 312 alin. 3 C.proc.civ., se va casa sentința civilă nr. 281/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S. român prin M.T.I. – C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generală de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 857/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. - Secția Civilă pe care o casează cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./16.07.2013
Tehnored.O.I./2 ex/17.07.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud. H. O.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 137/2013. Curtea de... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1747/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
