Anulare act. Decizia nr. 867/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 867/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 17706/325/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.867

Ședința publică din 30.10.2014

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: dr. L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul C. N. K. împotriva Deciziei civile nr.507 din 28.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenienții intimați A. T., A. R. și D. D. M., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat S. A., pentru recurent, avocat B. A., pentru intervenientul D. D. M. și avocat M. M., pentru intervenienții A. T., A. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 20.10.2014, și respectiv 28.10.2014, pârâtul intimat și intervenienții A. T., A. R. au depus la dosar întâmpinări la care s-au anexat dovada achitării onorariului de avocat și împuternicire avocațială din partea avocatului M. M..

Un exemplar din întâmpinări se comunică reprezentantului recurentului, acesta din urmă arătând că nu solicită termen pentru studiu ci, doar amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune la dosar concluzii scrise și precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului solicită, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecarea apelului la Tribunalul T. potrivit motivelor de recurs, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea apelurilor declarate de pârât și intervenienți, arătând că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

A arătat că excepția necompetenței materiale a primei instanțe nu putea fi invocată direct în apel, raportat la criteriul valorii, că în mod inadmisibil instanța de apel a admis efectuarea unei expertize tehnice, la al șaselea termen de judecată, probă ce nu a fost solicitată în primă instanță și nici măcar în cererea de apel, iar reclamanții nu au arătat că sunt de acord cu efectuarea unei expertize tehnice în cauză, nefiind menționat în încheierea de ședință niciunde poziția reclamanților față de această probă.

Reprezentanta intervenienților A. T. și A. R. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că în încheierea de ședință a fost menționată poziția reclamanților, respectiv că reprezentantul reclamanților intimați nu se opune efectuării unei expertize tehnice în cauză. De asemenea, mai arată că față de excepția necompetenței materiale a primei instanțe, aceasta a fost corect admisă conform prevederilor legale, iar tribunalul în mod corect a admis apelul.

Reprezentantul intervenientului D. D. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor pronunțate de prima instanță și cea de apel, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin Decizia civilă nr.507 din 28.05.2014, Tribunalul T. a admis apelurile formulate de apelantul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și de apelanții-intervenienți A. T., A. R. și D. D. M. împotriva sentinței civile nr. 3384/14.02.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. N. K., si, în consecință:

A anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza la Tribunalul T., Secția Civilă I în vederea repartizării aleatorii pentru soluționarea cauzei în primă instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 3384/14.02.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civila precizata de reclamanții C. E. si C. N.- K., in contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR si intervenientii A. T., A. R. si D. D. M., si in consecinta:

S-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor situate in Timisoara, ..25, . la demisol), inscris in CF nr._ Timisoara, nr.top_/VII, CF col._ Timisoara, in Timisoara, ..36, SAD 5, SAD 6, SAD 8, SAD 9, SAD 11, ., . CF col.401892Timisoara si CF_-C1- Timisoara nr.top_ si in Timisoara, str.Resita (actual ..38, SAD 2, SAD 3, SAD 8, . CF col._ Timisoara si CF_-C1-Timisoara nr.top_.

S-a dispus revenirea la situatia anterioara de CF nr._ Timisoara, nr.top_/VII, CF_-C1- Timisoara nr.top_, CF_-C1-Timisoara, nr.top_ prin radierea dreptului de proprietate al Statului roman si reinscrierea dreptului de proprietate in favoarea reclamantilor C. E. si C. N.- K..

A fost respinsă cererea de interventie accesorie formulata de intervenientii A. T. si A. R., cu in contradictoriu cu reclamantii C. E. si C. N.- K..

A fost respinsă cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul D. D. M., in contradictoriu cu reclamantii C. E. si C. N.- K..

S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Imobilele situate in Timisoara, ..25, . la demisol), inscris in CF nr._ Timisoara, nr.top_/VII, CF col.8837 Timisoara, in Timisoara, str.Resita (actual ..36, SAD 5, SAD 6, SAD 8, SAD 9, SAD 11, ., . CF col._ Timisoara si CF_-C1- Timisoara, in Timisoara, str.Resita (actual ..38, SAD 2, SAD 3, SAD 8, . CF col._ Timisoara si CF_-C1-Timisoara, nr.top_ au constituit proprietatea defunctilor C. F., C. F., C. M. si C. F.- I..

Potrivit certificatului de calitate de mostenitor nr.13 emis in baza Legii nr.10/2001 la data de 21.03.2008 de catre BNP Malescu G. din Timisoara de pe urma defunctilor C. F., decedat la data de 20.12.1946 si C. F., decedata la data de 28.04.1963, C. M., decedata la data de 17.08.1998 si C. F.- I., decedat la data de 25.01.2004 au ramas ca mostenitori:

În urma defunctului C. F. au ramas ca mostenitori:

-C. F., in calitate de sotie, decedata la data de 28.04.1963, cu o cota de 2/8 parte din bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

-C. Karoly- T. (identic cu C. T.), in calitate de fiu, decedat la data de 1.12.1982, cu o cota de 3/8 parte din bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

-C. F.- I., in calitate de fiu, decedat la data de 25.01.2004, cu o cota de 3/8 parte din bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

În urma defunctei C. F. au ramas ca mostenitori:

-C. Karoly- T. (identic cu C. T.), in calitate de fiu, decedat la data de 1.12.1982, cu o cota de 1/2 parte din drepturile defunctei C. F. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

-C. F.- I., in calitate de fiu, decedat la data de 25.01.2004, cu o cota de 1/2 parte din drepturile defunctei C. F. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

În urma defunctului C. Karoly- T. (identic cu C. T.) au ramas ca mostenitori:

-C. M., in calitate de sotie, decedata la data de 17.08.1998, cu o cota de ½ parte din drepturile defunctului C. Karoly- T. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

-C. F.- I., in calitate de frate, decedat la data de 25.01.2004, cu o cota de 1/2 parte din drepturile defunctului C. Karoly- T. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

În urma defunctei C. C. M., decedata la data de 17.08.1998, au ramas ca mostenitori:

-C. E., in calitate de sora, cu o cota de 1/1 parte din drepturile defunctei C. C. M. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

În urma defunctului C. F. I., decedata la data de 25.01.2004, au ramas ca mostenitori:

- C. E., in calitate de sotie, cu o cota de 1/4 parte din drepturile defunctului C. F. I. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

- C. Nikauls- K. (identic cu N. C.), in calitate de fiu, cu o cota de 3/4 parte din drepturile defunctului C. F. I. cu privire la bunul imobil situat in Timisoara, ..38, jud.Timis, bun ce formeaza obiectul Legii nr.10/2001

Imobilul a fost preluat de stat in baza Decretului nr.92/1950 cu titlul de naționalizare, inscrierea dreptului de proprietate al statului in cartea funciara facandu-se in acest temei.

Instanta a constatat ca inscrierea drepului de proprietate in favoarea Statului s-a făcut in temeiul unui titlu nevalabil, avand în vedere urmatoarele considerente:

Decretul nr. 92/1950, este unul dintre decretele de naționalizare aplicate pe scară largă în materie de imobile, în virtutea căruia numeroase imobile, identificate în listele anexate Ia decret și care aparțineau unor foști industriași, mari proprietari funciari, bancheri și mari comercianți, au fost naționalizate. Insa, art. II din decret excludea din domeniul său de aplicare imobilele ce aparțineau muncitorilor, funcționarilor, micilor artizani, intelectualilor și pensionarilor.

Așadar, per a contrario, s-au apreciat ca fiind preluate fara titlu acele imobile care nu îndeplineau aceste condiții sau nu se aflau identificate in listele anexa la decret.

Mai mult decât atât, Legea nr.213/1998 a introdus o nouă condiție de valabilitate a titlului statului: valabilitatea dreptului de proprietate al statului devine subordonată conformității decretului de naționalizare și actelor administrative de aplicare a acestui, cu Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legilor în vigoare în data la care bunurile respective au fost trecute în patrimoniul statului. Dimpotrivă, în lipsa unei asemenea conformități, statul nu avea titlu valabil și, prin urmare, nu dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului.

Art. 6 alin. (1) din această lege prevede următoarele: "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat." De asemenea, art.6 alin.2 prevede ca:” Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”.

Curtea Supremă de Justiție a hotărât că prin aplicarea noii condiții introduse de Legea nr. 213/1998, anumite decrete de naționalizare încălcau Constituțiile în vigoare la momentul adoptării lor și tratatele internaționale la care România era parte.

Astfel, prin Hotărârea nr. 46/2003, Curtea Supremă de Justiție a considerat că Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituției din 1948. Aceeași soluție a fost reiterata si in deciziile nr. 1.424/2001, nr. 1.945/2001 și nr. 46/2003.

De asemenea, potrivit deciziei de îndrumare a ICCJ din 10.06.2008 privind Decizia nr.33/2008 pronuntata de ICCJ in dosarul nr.60/2007: ”In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr.10/2001) si Conventia Europeana a drepturilor Omului, conventia are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice”.

Art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeana dispune "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." Ori, atat doctrina cat si practica judiciara au statuat ca in aceste cazuri imobilele "au fost preluate in condiții notorii de forța, prin abuz, datorita insasi mențiunii din cartea funciara - in baza Decretului-Lege nr.92/1950...cu titlu drept naționalizare...", iar nu in condiții obișnuite, in speta fiind încălcate dispozițiile acestei prevederi comunitare ce prevalează asupra dreptului intern.

Pentru aceste considerente, avand în vedere prevederile legale mai sus mentionate, instanta a găsit intemeiata actiunea precizata de reclamanti, motiv pentru care a fost admisă si in consecinta s-a constatat nevalabilitatea titlului Statului R., asupra imobilelor situate in Timisoara, ..25, . la demisol), inscris in CF nr._ Timisoara, nr.top_/VII, CF col.8837 Timisoara, in Timisoara, str.Resita (actual ..36, SAD 5, SAD 6, SAD 8, SAD 9, SAD 11, ., . CF col._ Timisoara si CF_-C1- Timisoara, in Timisoara, str.Resita (actual ..38, SAD 2, SAD 3, SAD 8, . CF col._ Timisoara si CF_-C1-Timisoara, nr.top_, s-a dispus revenirea la situatia anterioara de carte funciara prin radierea dreptului de proprietate al Statului roman si reinscrierea dreptului de proprietate in favoarea reclamantilor.

Vazand ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata, acestea nu au fost acordate.

Împotriva sentinței civile nr. 3384/14.02.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, au declarat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenienții D. D. M., A. T. și A. R..

Prin apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara, s-a solicitat admiterea apelului, în principal anularea sentinței civile atacate și trimiterea dosarului din nou primei instanțe în vederea rejudecării, iar în subsidiar schimbarea hotărârii judecătorești atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanți pe excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților, ca inadmisibilă, nefondată, netemeinică și nelegală, ținând cont de următoarele motive:

Prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică în ceea ce privește nevalabilitatea titlului Statului R., făcând o greșită interpretare a actelor deduse judecății, motiv pentru care nu a reținut cu exactitate situația reală de fapt.

Apelantul a înțeles să invoce excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara de a judeca aceasta cauză în primă instanță raportat la obiectul cererii care are o valoare ce depășește 500.000 lei și pe cale de consecință s-a solicitat să se pună în vedere reclamanților-intimați prin reprezentant să indice valoarea imobilelor revendicate, întrucât în imobilele revendicate sunt patru apartamente și nouă SAD (spații cu altă destinație) care nu au fost prețuite la valoarea de circulație.

Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților și respectiv lipsa de interes în formularea prezentei acțiuni raportat la faptul că, antecesorul reclamanților s-a prevalat de prevederile Legii nr. 10/2001, depunând notificare în baza Legii nr. 10/2001 în termenul prevăzut de lege cu privire la imobilul în speță și a renunțat la notificările depuse, pentru toate imobilele pe care le-a deținut în proprietate, situate în Timișoara printre care și cel situat pe ..27, așa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Totodată pe cale de excepție în cadrul apelului s-a reiterat inadmisibilitatea acțiunii arătându-se instanței de judecată faptul că conform dispozițiilor Legii nr. 213/1998, mai precis cele ale art. 6, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de către foștii proprietari sau de către succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Or la data de 14.02.2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, lege specială cu caracter reparator, ia art.2 alin.(l) lit. „i" din actul normativ menționat mai sus, prevede că fac obiectul legi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

În accepțiunea celor mai sus arătate sunt și dispozițiile art. 109 alin.(2) Cod procedură civilă, care arată faptul că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Față de aceste prevederi legale acțiunea reclamanților apare ca inadmisibilă și din acest punct de vedere, în sensul că prin acțiune reclamanta încearcă să eludeze dispozițiile speciale, Legea nr. 10/2001, care are prioritate în raport cu dispozițiile legii generale potrivit principiului „specialia generalibus derogant"

Concluzia care se desprinde din interpretarea sistematică a sintagmei „conform prevederilor prezentei legi" (în speță Legea nr. 10/2001) și a faptului că este necesară confirmarea dreptului de proprietate a persoanelor îndreptățite printr-o decizie, dispoziție sau hotărâre judecătorească, care să constate că preluarea a fost abuzivă, fără titlu valabil, este că și pentru imobilele ce se circumscriu sferei de aplicare a art.2 alin(2) din Legea nr. 10/2001, este necesară declanșarea și finalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzută de aceasta.

În alți termeni, Legea nr. 10/2001, ca o lege specială, a suprimat acțiunea dreptului comun în ipoteza ineficacității actelor de preluare subsumate sferei sale de aplicare și fără a elimina accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l prin norme speciale controlului judecătoresc. Prin apariția legii speciale, dreptul comun a fost părăsit și înlocuit cu normele de drept special și cu o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești, procedura pe care reclamanta a parcurs-o.

În acest context, purtând asupra retrocedării proprietății unui imobil circumscris domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001, cererea reclamantei este inadmisibilă, devreme ce, în orice sistem de drept, accesul la justiție se realizează după reguli procedurale cu caracter general sau special.

Se consideră că introducerea unei acțiuni, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, după . Legii nr. 10/2001, și care are ca finalitate - constatarea că preluarea imobilului - proprietatea antecesorului reclamanților s-a făcut fără titlu valabil, tinde să eludeze dispozițiile Legii nr. 10/2001 care a prevăzut o procedură specială, obligatorie și derogatorie de la dreptul comun în materia imobilelor ce intră în domeniul său de aplicare.

Nu se poate spune că reclamanții nu a avut asigurat liberul acces la justiție atâta vreme cât acestuia i s-a asigurat o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, iar termenul de depunere al notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv, tocmai pentru a da posibilitatea celor aflați în situația reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea menționată, singurele posibile după . acesteia.

În concluzie, prin Legea nr. 10/2001 este instituită o procedură specială nepermițând opțiunea între dreptul comun și aceasta. în caz contrar, ar fi lipsita de finalitate prevederea din art.21 din lege, astfel ca daca partea interesată ar avea posibilitatea să recurgă la revendicarea imobilului pe calea dreptului comun, ea ar putea promova aceasta acțiune și după expirarea termenului prevăzut pentru notificare din cadrul procedurii administrative, sau chiar după finalizarea acesteia, ceea ce constituie o soluție inadmisibilă în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Mai mult, prin Decizia nr. 53/04.06.2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție București prin care s-a stabilit că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.35 din Legea nr. 33/1994 având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 introduse după . Legii nr. 10/2001 sunt inadmisibile.

Pe fond, apelantul a învederat instanței de apel faptul că imobilele în speță au trecut în proprietatea Statului R. în baza Decretului nr.92/1950, act normativ care respecta prevederile Constituției perioadei respective sub imperiul căreia acest decret a fost adoptat, astfel ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art.6 din Lesea 213/1998.

Potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat."

A rezultat astfel că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale doar acele imobile trecute în baza unui titlu care era valabil în momentul preluării de către stat. Prin titlu, în accepțiunea art.6 din lege, se înțelege orice act sau fapt juridic prin care statul a dobândit dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile, atât prin unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate de drept comun reglementate de Codul civil, cât și prin moduri specifice perioadei 06.03._89.

În doctrina și practica judiciară s-a arătat că valabilitatea titlului de proprietate al statului nu poate fi verificată decât în raport de reglementările existente la data nașterii acestui titlu, deoarece numai așa se respectă principiul neretroactivității legilor.

Mai mult, prin Constituția României este reglementat principiul neretroactivității legii, prevăzând, la art. 15 alin. (2), că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

În deplină concordanță cu această reglementare constituțională, Codul civil prevede, în art. 1, că „legea dispune numai pentru viitor" și că „ea n-are putere retroactivă", instituind astfel principiul neretroactivității legii civile.

Acest principiu de bază, consacrat și în jurisprudența C.E.D.O., afirmă că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, în sensul că legea nouă nu poate desființa sau modifica reglementarea juridică anterioară, iar legea veche să admită, la rândul ei, aplicarea imediată și fără rezerve a legii noi, în sensul că acțiunea noii legi se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât și asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.

Normele legale aflate în conflict în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv dispozițiile Codului civil și cele ale Legii nr. 10/2001, vizează situații născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp, prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.

Deși avantajos, prin posibilitatea părților de a avea acces direct la instanțele judecătorești, dreptul comun, fiind rigid și conservator în câmpul său de aplicare, a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, care cuprinde atât norme speciale de drept substanțial, cât și reglementarea unei proceduri administrative, obligatorie, prealabilă sesizării instanței.

Potrivit art. 44 alin. (1) faza a Il-a din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a recunoscut că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării", care va fi exercitată „după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi". D. urmare, decizia sau hotărârea judecătorească de restituire implică parcurgerea procedurii speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001, cu excluderea procedurii de drept comun.

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 373 din 4 mai 2006 că Legea nr. 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate injustiție.

Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.

Cum această reglementare, dată prin Legea nr. 10/2001, interesează ordinea publică, rezultă că ea este de imediată aplicare, în concordanță cu principiul consacrat în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Totodată apelantul a solicitat în probațiune încuviințarea probei cu interogatoriul reclamanților și întocmirea comisiei rogatorii către autoritățile germane raportat la faptul că antecesorul reclamanților a renunțat la soluționarea dosarelor administrative motivat de faptul că a fost despăgubit de statul german, iar conform dispozițiilor art.5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România.

Aceste dispoziții au fost introduse în legea specială tocmai pentru eliminarea posibilității de acordare a dublei despăgubiri celor care au deținut imobile din categoria celor care fac obiectul de reglementare al legii, astfel considerăm că în lipsa unei confirmări oficiale, instanța de fond nu putea lua act în mod valabil de o declarație a părții litigante interesate asupra unui fapt de care depinde soluționarea cauzei și pe care aceasta nu 1-a supus verificării.

În drept apelul a fost întemeiat pe prevederile art.282 și următoarele Cod Procedură Civilă, prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, modificată și completată, Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a dispozițiilor Legii nr.7/1996 privind cadastrul imobiliar.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa.

Prin apelul formulat de intervenientul D. D. M., s-a solicitat admiterea apelului, în principal anularea sentinței civile atacate și trimiterea dosarului din nou primei instanțe în vederea rejudecării, iar în subsidiar schimbarea hotărârii judecătorești atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamanți, pe excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților, ca inadmisibilă, nefondată, netemeinică și nelegală.

Apelantul a considerat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică în ceea ce privește nevalabilitatea titlului Statului R., făcând o greșită interpretare a actelor deduse judecății, motiv pentru care nu a reținut cu exactitate situația reală de fapt.

S-a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara de a judeca aceasta cauză în primă instanță raportat la obiectul cererii care are o valoare ce depășește 500.000 lei și pe cale de consecință a solicitat să se pună în vedere reclamanților-intimați prin reprezentant să indice valoarea imobilelor revendicate, întrucât în imobilele revendicate sunt patru apartamente și nouă SAD (spații cu altă destinație) care nu au fost prețuite la valoarea de circulație.

Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților și respectiv lipsa de interes în formularea acțiunii raportat la faptul că, antecesorul reclamanților s-a prevalat de prevederile Legii nr.10/2001, depunând notificare în baza Legii nr.10/2001 în termenul prevăzut de lege cu privire la imobilul în speță și a renunțat la notificările depuse, pentru toate imobilele pe care le-a deținut în proprietate, situate în Timișoara printre care și cel situat pe ..27, așa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Totodată pe cale de excepție în cadrul apelului s-a reiterat inadmisibilitatea acțiunii arătându-se instanței de judecată faptul că conform dispozițiilor Legii nr. 213/1998, mai precis cele ale art. 6, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de către foștii proprietari sau de către succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Or la data de 14.02.2001 a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, lege specială cu caracter reparator, la art.2 alin.(l) lit. „i" din actul normativ menționat mai sus, prevede că fac obiectul legi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

În accepțiunea celor mai sus arătate sunt și dispozițiile art.109 alin.(2) Cod procedură civilă, care arată faptul că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Față de aceste prevederi legale acțiunea reclamanților apare ca inadmisibilă și din acest punct de vedere, în sensul că prin prezenta acțiune reclamanta încearcă să eludeze dispozițiile speciale, Legea nr.10/2001, care are prioritate în raport cu dispozițiile legii generale potrivit principiului „specialia generalibus derogant"

Concluzia care se desprinde din interpretarea sistematică a sintagmei „conform prevederilor prezentei legi" (în speță Legea nr.10/2001) și a faptului că este necesară confirmarea dreptului de proprietate a persoanelor îndreptățite printr-o decizie, dispoziție sau hotărâre judecătorească, care să constate că preluarea a fost abuzivă, fără titlu valabil, este că și pentru imobilele ce se circumscriu sferei de aplicare a art.2 alin(2) din Legea nr.10/2001, este necesară declanșarea și finalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzută de aceasta.

În alți termeni, s-a solicitat instanței să observe că Legea nr.10/2001, ca o lege specială, a suprimat acțiunea dreptului comun în ipoteza ineficacității actelor de preluare subsumate sferei sale de aplicare și fără a elimina accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l prin norme speciale controlului judecătoresc. Prin apariția legii speciale, dreptul comun a fost părăsit și înlocuit cu normele de drept special și cu o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești, procedura pe care reclamanta a parcurs-o.

În acest context, purtând asupra retrocedării proprietății unui imobil circumscris domeniului de aplicare a Legii nr.10/2001, cererea reclamantei este inadmisibilă, devreme ce, în orice sistem de drept, accesul la justiție se realizează după reguli procedurale cu caracter general sau special.

Apelantul intervenient a considerat că introducerea unei acțiuni, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, după . Legii nr.10/2001, și care are ca finalitate - constatarea că preluarea imobilului - proprietatea antecesorului reclamanților s-a făcut fără titlu valabil, tinde să eludeze dispozițiile Legii nr.10/2001 care a prevăzut o procedură specială, obligatorie și derogatorie de la dreptul comun în materia imobilelor ce intră în domeniul său de aplicare.

Nu se poate spune că reclamanții nu a avut asigurat liberul acces la justiție atâta vreme cât acestuia i s-a asigurat o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, iar termenul de depunere al notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001 a fost prelungit succesiv, tocmai pentru a da posibilitatea celor aflați în situația reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea menționată, singurele posibile după . acesteia.

În concluzie, prin Legea nr.10/2001 este instituită o procedură specială nepermițând opțiunea între dreptul comun și aceasta. în caz contrar, ar fi lipsita de finalitate prevederea din art.21 din lege, astfel ca daca partea interesată ar avea posibilitatea să recurgă la revendicarea imobilului pe calea dreptului comun, ea ar putea promova aceasta acțiune și după expirarea termenului prevăzut pentru notificare din cadrul procedurii administrative, sau chiar după finalizarea acesteia, ceea ce constituie o soluție inadmisibilă în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Pe fond, s-a învederat instanței de apel faptul că imobilele în speță au trecut în proprietatea Statului R. în baza Decretului nr.92/1950, act normativ care respecta prevederile Constituției perioadei respective sub imperiul căreia acest decret a fost adoptat, astfel ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu conform art.6 din Legea 213/1998.

Îndoctrina și practica judiciară s-a arătat că valabilitatea titlului de proprietate al statului nu poate fi verificată decât în raport de reglementările existente la data nașterii acestui titlu, deoarece numai așa se respectă principiul neretroactivității legilor.

Potrivit art. 44 alin. (1) faza a II-a din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a recunoscut că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării", care va fi exercitată „după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi". D. urmare, decizia sau hotărârea judecătorească de restituire implică parcurgerea procedurii speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001, cu excluderea procedurii de drept comun.

Cum această reglementare, dată prin Legea nr.10/2001, interesează ordinea publică, rezultă că ea este de imediată aplicare, în concordanță cu principiul consacrat în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Totodată s-a solicitat în probațiune încuviințarea probei cu interogatoriul reclamanților și întocmirea comisiei rogatorii către autoritățile germane raportat la faptul că antecesorul reclamanților a renunțat la soluționarea dosarelor administrative motivat de faptul că a fost despăgubit de statul german, iar conform dispozițiilor art.5 din Legea nr.10/2001 nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România.

În acest sens, în probațiune s-a solicitat instanței să efectueze o adresă către Oficiul de Compensări din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei, în vederea comunicării, dacă antecesorii reclamanților au beneficiat de despăgubiri pentru imobilele deținute în România și preluate de S. R., deoarece așa cum rezulta din declarația antecesorului reclamanților dl.C. F., acesta a fost despăgubit de S. G. pentru imobilele aflate in România si preluate abuziv de S. R..

Intervenientul apelant a mai arătat că a solicitat personal un răspuns de la Oficiul de Compensări din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei. Răspunsul a fost că au pregătit răspunsul si că așteaptă o adresă oficiala din partea instanțelor din România.

În drept apelul intervenientului a fost întemeiat de disp.art.282 și următoarele Cod Procedură Civilă, prevederile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, modificată și completată, Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a dispozițiilor Legii nr.7/1996 privind cadastrul imobiliar.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa de la dezbateri.

Prin apelul formulat de intervenienții A. T. și A. R., s-a solicitat admiterea apelului si a celui formulat de S. R., reprezentat prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA schimbarea în tot a sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea în integralitate a acțiunii civile formulată și precizată de către reclamanții C. E. si C. N. K. și admiterea cererii de intervenție accesorie, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:

Hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei aplicări greșite a legii.

1. S-a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara de a judeca pricina în primă instanță.

Valoarea de circulație a imobilelor deduse judecății, respectiv patru apartamente și nouă spații comerciale, se situează peste pragul de 500.000 lei stabilit de textul art. 2 al. 1 pct. 1 lit. b C.pr.civ.

Având in vedere aceste aspecte, s-a invocat excepția necompetentei materiale dupa criteriul valoric a Judecătoriei Timișoara de a fi soluționat cauza în raport cu dispozițiile art. 158 coroborat cu art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b) C. pr. civ.

În acest sens, conform disp. art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b) C. pr. civ. care stabilesc că tribunalul judeca in prima instanța „procesele si cererile in materie civila al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei, s-a concluzionat ca litigiul pendinte, raportat la valoarea obiectului sau ce depășește suma prevăzuta de text, cade in competenta materiala de soluționare a tribunalului ca prima instanța, iar nu a judecătoriei.

Excepția de necompetenta materiala după criteriul valoric se înscrie in categoria excepțiilor cu caracter absolut, dirimant si peremptoriu care împiedica instanța neregulat investita sa procedeze la soluționarea cauzei.

Cum hotărârea judecătorească a fost pronunțată de o instanță care nu era competentă din punct de vedere material să judece pricina, se impune, în temeiul art. 298 al. 2 C.pr.civ., anularea Sentinței civile nr. 3384/14.02.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara și stabilirea competenței materiale în favoarea Tribunalului T. ca primă instanță.

2. S-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților derivate din actul renunțării la notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către antecesorul acestora C. F.-I..

Astfel cum a susținut și pârâtul Consiliul local al mun. Timișoara, în calitate de moștenitor al foștilor proprietari tabulari, C. F. a formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea in natura a imobilelor in litigiu.

Prin declarația data in dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001, C. F. a renunțat la notificări cu motivarea ca „am primit despăgubiri de la S. G. pentru toate imobilele pe care le-am deținut in proprietate in Timișoara."

Actul de renunțare la un drept este un act de dispoziție juridica. El se infatiseaza ca un act de opțiune a exercitării unui anumit drept subiectiv. în temeiul actului de renunțare, au fost emisă Dispoziții ale primarului mun. Timișoara prin care s-a luat act de renunțare și care nu au fost atacate în termenul legal de 30 de zile, devenind definitive.

În măsura in care partea care are calitatea de titular al unui anumit drept subiectiv declara ca renunța la valorificarea acestuia, se creează impedimentul absolut si definitiv pentru declanșarea oricărei proceduri administrativ-jurisdicționale sau judiciare.

Actul de renunțare al titularului dreptului devine, din momentul manifestării lui, opozabil succesorilor săi in drepturi. El are un caracter personal, astfel ca nu poate fi retractat ulterior, după data decesului, de către succesorii in drepturi ai titularului sau infirmat de aceștia prin manifestarea unei alte poziții juridice sau procesuale contrare.

O concluzie contrara ar fi de natura sa înfrângă principiul libertății de voința al titularului dreptului, ceea ce evident nu poate fi conceput.

În acest caz, succesorii notificatorului C. F. - renunțător la notificare și deci la drepturile la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 - nu mai au posibilitatea legala de a pretinde recunoașterea sau valorificarea vreunui drept asupra imobilelor in litigiu, nici în temeiul legii speciale și nici în baza dreptului comun, renunțarea operând in rem asupra imobilelor cu consecința consolidării definitive a dreptului Statului român asupra lor.

Pe de altă parte, împrejurarea încasării unor drepturi bănești de la statul german de către C. F., antecesorul reclamanților, pentru imobilele naționalizate de statul român, nu mai dă dreptul moștenitorilor acestuia de a solicita măsuri reparatorii -în natură sau echivalent-pentru imobilele respective și nici dreptul de a le revendica potrivit dreptului comun, deoarece pretenția lui C. F. a fost integral satisfăcută prin încasarea respectivelor despăgubiri.

Dreptul la o nouă despăgubire nu se mai poate naște în favoarea moștenitorilor atâta timp cât acest drept nu mai există în patrimoniul defunctului la data morții acestuia, conform principiului nemo ad alium transfere potest quam ipse habet și nemo dat quom non habet.

Recunoașterea expresa făcuta de către antecesorul reclamanților relativ la acordarea despăgubirilor de care a beneficiat de la S. G., exclude posibilitatea valorificării pretențiilor ulterioare la restituirea in natura a imobilelor care fac obiectul de reglementare al acestei legi ori de valorificare a acestui drept pe calea dreptului comun.

Din aceasta perspectiva, impedimentul exista atât in privința beneficiarilor despăgubirilor, cat si succesorilor lor in drepturi cărora li s-au transmis drepturile si obligațiile aferente pe care le-au avut autorii lor.

În aceste condiții, reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă, lipsind dreptul subiectiv care se cere a fi valorificat pe calea acțiunii pendinte.

Apelanții au mai menționat că prima instanță nu s-a pronunțat deloc asupra acestor apărări ale lor și ale statului român, prin Consiliul local al mun. Timișoara, hotărârea fiind nelegală și din această perspectivă.

3. S-a invocat totodată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește revendicarea imobilului de pe .. 36.

Astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 13/21.03.2008 eliberat de BNP M. G., „în urma moștenirilor succesive, pe cale de retransmitere a acestora a drepturilor de opțiune succesorală, în baza art. 692 cod civil raportat la art. 4 alin. 3 din Legea 10/_, moștenitorii C. E. și C. N. K., fiind moștenitori în viață, vor culege exclusiv și integral toate drepturile cu privire la imobilul din Timișoara .. 38 lud. T.."

De acest certificat de moștenitor (unicul) s-au prevalat reclamanții atunci când formulează acțiunea prin care revendică toate imobilele deduse judecății, inclusiv cele situate în Timișoara, .. 36.

În mod greșit, instanța de judecată, deși în considerente a reținut că certificatul de moștenitor este eliberat „cu privire la bunul imobil situat în Timișoara, .. 38" admite acțiunea cu privire la toate imobilele solicitate: din .. 25, din .. 36 și din .. 38.

Imobilul pentru care s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor este însă doar cel situat în Timișoara, .. 38.

Cum certificatul de calitate de moștenitor nu stabilește vocația reclamanților de a culege drepturile cu privire la imobilul situat în Timișoara .. 36, aceștia nu au calitate procesuală activă pentru a îl revendica, prevalându-se de calitatea de succesori ai foștilor proprietari tabulari.

2. În ipoteza în care se va depăși excepția lipsei calității procesuale active, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, invocată și în fața primei instanțe și nesoluționată de aceasta.

Reclamanții au formulat o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, invocând preluarea abuzivă, fără titlu valabil, a acestuia, de la autorii lor, în baza Decretului nr. 92/1950.

Prevederile art. 4 al. 3 din Legea 10/2001 dispun că: „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita în temeiul prezentei legi."

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată indicat de reclamanți vizează dispozițiile art. 480-481 Cod civil, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (cu privire la garantarea dreptului de proprietate), dar și ale art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 6 paragraful 1 din Convenție.

Fără a se nega încadrarea situației de fapt deduse judecății în dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții pretind că trebuie acordată prioritate dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, susținându-se că soluția menționată este cuprinsă și în dezlegarea dată recursului în interesul legii pronunțat cu privire la această chestiune, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soluția instanței de fond, care a preluat fără simț critic și fără a le cenzura, susținerile reclamanților, este greșită, întrucât în acord cu principiul specialia generalibus derogant, dispozițiile Legii nr. 10/2001 în concurs cu normele dreptului comun, se aplică în mod prioritar, astfel că după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun, respectiv, promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codului civil.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, invocate, de asemenea, de reclamanți, referitoare la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, prevede că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".

Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după . acestui act normativ, nici dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Consecutiv deciziei nr. de îndrumare a ÎCCJ din 10.06.2005, instanța supremă a decis că „numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. de către chiriași."

Or, reclamanții nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, mai mult, antecesorul lor a urmat calea prevăzută de legea specială la care ulterior a renunțat, irevocabil, astfel cum s-a învederat Ia punctul precedent.

Totodată, reclamanții au susținut și instanța de fond a preluat aceste susțineri (fără a face o analiză a acestora sau a înlătura în vreun fel argumentele Consiliului Local al mun. Timișoara și ale reclamanților care le combăteau) că în cazul în care se constată neconcordanțe între legea specială, Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, trebuie acordată prioritate Convenției, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, dezlegare dată, de asemenea, prin Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referindu-se la prioritatea Convenției, reclamanții invocă dispozițiile art. 6 paragraful 1, întrucât prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă li s-ar nega dreptul de acces la instanță, dar și art. 1 Protocolul 1 al Convenției.

Art. 6 din Convenție garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale. însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere.

În același timp, instanța de contencios european a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.

Or, legiuitorul român a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor.

Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină, după cum au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării (conform Deciziei XX/ 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de casație și Justiție în Secții Unite), astfel că este pe deplin asigurat accesul la justiție.

Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este una efectivă.

Or, așa cum s-a arătat, antecesorul reclamanților, și apoi, prin regulile specifice transmisiunii succesorale, reclamanții înșiși, puteau obține măsuri reparatorii pentru imobil dacă C. F.-I. nu ar fi renunțat la notificările formulate în termen legal, în baza Legii nr. 10/2001.

În fine, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare de drept comun formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind imobilele ce intră sub incidența acestui act normativ-soluție pe care o considerăm cea legală -, nu se aduce atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, temei reținut de prima instanță, norma convențională garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat însă, că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă, situație în care nici reclamanții și nici instanța de fond nu pot invoca în mod eficient garanțiile art. 1 Protocolul 1.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea apelurilor, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanții intimați C. E. si C. N.-K. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de Consiliul Local al Municipiului Timișoara in nume propriu, ca neîntemeiat si menținerea sentinței primei instanțe ca temeinica si legala.

S-a solicitat respingerea excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Timișoara. Valoarea estimata a imobilelor la data depunerii acțiunii este de 470.000 lei, conform art.112 al.3 Cod pr.civ. aceasta fiind "valoarea după prețuirea reclamanților, atunci când prețuirea este cu putință."

S-a menționat că acțiunea precizata a vizat doar imobilele ramase in proprietatea statului, întrucât paratul a depus pe parcursul procesului înscrisuri din care rezulta ca au fost înstrăinate către chiriași cea mai mare parte din imobilele antecesorilor reclamanților.

S-a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active si a lipsei de interes. Aceste excepții nu au fost invocate de Consiliul Local in fata primei instanțe, nici prin întâmpinare conform art.115 C.pr.civ si nici la prima zi de înfățișare potrivit art.132 C.pr.civ. Or potrivit art.136 Cod pr.civ. "Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății.;."

Reclamanții intimați au solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Conform art.1 din Primul Protocol "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul ia, respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Aceste dispoziții asigura o garanție efectiva a dreptului de proprietate, ca drept fundamental al omului câta vreme începând din anul 1956 antecesorii reclamanților au fost privați de proprietatea lor. Reclamanții nu au beneficiat de o măsura reparatorie, fie in natura prin retrocedare, fie o justa despăgubire in echivalent, care sa exprime valoarea reala, de piața a imobilelor.

Imobilele antecesorilor lor au fost preluate de stat in baza Decretului Lege nr. 92/1950 cu titlul de naționalizare, înscrierea dreptului de proprietate al statului in C.F.- urile menționate in acțiune făcându-se pe fundamentul acestui act normativ. Mai mult, prin înscrisurile depuse (extras din registru de stare civila) s-a făcut dovada ca antecesorii ( de profesie calfa de focatus, tâmplar si casnica) erau exceptați de la aplicarea D.L. nr. 92/1950.

Atât doctrina cat si practica judiciara au statuat ca in aceste cazuri imobilele "au fost preluate in condiții notorii de forța, prin abuz, datorita însăși mențiunii din cartea funciara - in baza Decretului-lege nr.92/1950...cu titlu drept naționalizare...", iar nu in condiții obișnuite. În acest sens s-a menționat si Decizia civila nr.4312/15.12.2005 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr. 10.074/2005)

În cazul in care nu s-ar proceda la judecarea pe fond a acțiunii, pe motiv ca ar fi inadmisibila, cum susține eronat Consiliul Local Timișoara (pentru simplul motiv ca acțiunea este întemeiata pe dreptul comun si nu pe Legea speciala nr. 10/2001, după expirarea termenului de depunere a notificărilor), s-ar încalcă art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Dacă s-ar proceda astfel s-ar încalcă practic dreptul acestora la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenție, astfel: " Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil."

Potrivit deciziei de îndrumare pronunțata de ICCJ in Dosarul nr. 60/2007 privind Recursul in interesul legii - referitor la admisibilitatea acțiunii întemeiata pe dispozițiile dreptului comun, s-a statuat ca daca se invoca neconcordante intre legea speciala nr.l0/2001 si Convenția Europeana, este aplicabila Convenția.

Conform deciziei instanței supreme, "In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Convenția Europeana a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei acțiuni in revendicare, întemeiata pe dreptul comun, in măsura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice". - situație in care reclamanții se încadrează, întrucât în speța revendicam doar imobilele antecesorilor lor care nu au fost înstrăinate de S. roman.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În drept: s-au invocat disp.art.115 Cod procedura civila.

Conform art.242 C.pr.civ. s-a solicitat judecarea si in lipsa.

., a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea Statului R. prin Consiliu Local al Municipiului Timișoara prin care s-a solicitat admiterea cererii de intervenție accesorie; în privința apelului s-a solicitat a fi admis cu consecința respingerii cererii introductive.

În motivarea cererii de intervenție s-au arătat următoarele:

Interesul intervenientei in soluționarea cauzei este legitim. Intervenienta deține in folosința in calitate de chiriașa un spațiu comercial - SAD ce face obiectul revendicării imobiliare in cauza de fata.

Prin demersul juridic de fata, intervenienta sprijină poziția procesuala a Statului R..

În fond, sub aspectul fondului, apărările pe care le-a invocat sunt:

1. Nulitatea hotărârii pronunțate de Judecătoria Timișoara.

Hotărârea instanței de fond pronunțata de Judecătoria Timișoara cu încălcarea competentei materiale este nula absolut.

Conform art. 2 C.proc.civ. lit. b, tribunalul judeca procesele in materie civila cu valoare mai mare de 500.000 lei.

Conform valorilor utilizate de notarii publici in tranzacțiile notariale, valoarea pe mp a construcțiilor situate in Municipiul Timișoara, . este de 800 euro/mp pentru spatii comerciale si 750 euro/mp pentru apartamente .

Raportat la suprafața construita de 500mp a imobilelor revendicate, rezulta o valoare in lei de peste 500.000 lei, calculata astfel: 800 euro x 300 mp al SAD = 240.000 euro, respectiv 750 euro x 200 mp al apartamentelor = 150.000 euro, rezulta un total de 390.000 euro = 1.755.000 lei.

În situația data, competenta după materie de soluționare in prima instanța revine Tribunalului T..

Hotărârea pronunțata cu încălcarea competentei materiale este nula.

2. În fond cererea reclamanților este inadmisibila din perspectiva a doua argumente:.

2.1.Reclamanții prin antecesorul lor au utilizat calea administrativa de revendicare a imobilului.

Pe parcursul caii administrative finalizate prin renunțare la aceasta procedura, motivat de primirea despăgubirilor aferente imobilelor din România de către S. G., s-a epuizat posibilitatea dobândirii imobilelor pe cale administrativa.

Ori, odată aleasa o cale, reclamanții nu mai pot opta pe calea dreptului comun - aspect ce rezulta si din economia Deciziei nr. 33/2008 a ICCJ - acțiunea de drept comun o poate utiliza doar persoanele ce nu au uzat de prevederile legii speciale - Legea 10/2001.

2.2.Sub alt aspect, cererea este inadmisibila, având in vedere tocmai primirea despăgubirilor aferente imobilelor revendicate, respectiv interdicția expresa prevăzuta de art. 5 din Legea 10/2001.

Chiar daca reclamanții nu s-au prevalat de prevederile Legii 10/2001, aceste dispoziții sunt aplicabile spetei, având in vedere ca inadmisibilitatea se refera la imobilul in cauza si nu face nici o distincție.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea cererii de intervenție accesorie formulata.

În drept, cererea de intervenție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 si următoarele C.proc.civ.

Tribunalul a analizat apelurile prin prisma motivelor invocate precum si în baza art. 295 - 296 C. proc .civ. din 1865:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 17.08.2009 reclamanții au solicitat nevalabilitatea titlului Statului R. care a preluat prin naționalizare în baza Decretului Lege nr. 92/1950 imobilele situate in Timișoara, ..25, . la demisol), înscris in CF nr._ Timișoara, nr. top_/VII, CF col._ Timișoara, Timișoara, str. Reșița (actual ..36, SAD 5, SAD 6, SAD 8, SAD 9, SAD 11, ., . CF col.401892Timisoara si CF_-C1- Timișoara nr. top_ si Timișoara, ..38, SAD 2, SAD 3, SAD 8, . CF col._ Timișoara si CF_-C1-Timisoara nr. top_.

Prin cererile de apel toți apelanții au invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea prezentului litigiu raportat la faptul că valoarea imobilelor depășește suma de 500.000 lei.

În apel s-a efectuat o expertiză evaluatorie prin care s-au stabilit următoarele valori pentru bunurile revendicate de reclamanți, valoarea fiind calculată la data introducerii acțiunii (f. 109-110):

- imobilul situat în Timișoara, . – 866.917 lei

- imobilul situat în Timișoara, . – 619.357 lei

- imobilul situat în Timișoara, .. 25 – 107.647 lei

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 lit. b C. proc. civ. din 1865 (în forma pe care o avea la data introducerii cererii de chemare în judecat), competent material să soluționeze cererea era Tribunalul T., competența fiind una de ordine publică potrivit dispozițiilor art. 159 C. proc. civ. din 1865.

Constatând că este întemeiat acest motiv de apel, tribunalul a constatat că nu mai este necesară analiza celorlalte motive invocate de părți.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. din 1865, instanța de apel a admis apelurile, a anulat sentința civilă apelată și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul T., Secția Civilă I în vederea repartizării aleatorii pentru soluționarea cauzei în primă instanță.

Împotriva Deciziei civile nr. 507 din 28.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. a formulat recurs C. N. K. solicitând, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul T., conform art.312 alin.3 Cod pr.civ. întrucât instanța a cârei hotărâre este recurată a soluționat apelul fără a intra în cercetarea fondului.

În subsidiar a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea apelurilor declarate de paratul Consiliul Local si intervenienți.

În motivare, se arată că instanța de apel a soluționat în mod greșit cauza pe excepție, admițând în mod eronat excepția de necompetenta materiala a Judecătoriei Timișoara si stabilind competentă Tribunalului T. Sectia I civilă pentru soluționarea cauzei în prima instanță.

S-a învederat ca excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara nu a fost invocata de Consiliul Local în fața primei instanțe, nici prin întâmpinare conform art.115 Cpr.civ. si nici la prima zi de înfățișare potrivit art.132 C.pr.civ. Or potrivit art.l36 Cod pr.civ. "Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății..."

Potrivit dispozițiilor procedurale civile si doctrinei juridice, nu se puteau face cereri noi direct în apel si nu se putea schimba nici obiectul dedus judecații si nici valoarea obiectului dedus judecații, pentru a determina competenta altei instanțe.

Mai mult decât atât, instanța de apel a încuviințat în mod inadmisibil o expertiza de evaluare a imobilelor in litigiu, care nu a fost solicitata de paratul Consiliul Local la judecata în prima instanța, proba fiind solicitata pentru prima data direct în apel.

Valoarea imobilelor o fost stabilita în mod corect de Judecătoria Timișoara, care si-a verificat din oficiu competente materiala, conform valorii indicate expres de ambele parti.

Or valoarea estimata a imobilelor în litigiu la 17.08.2009 data depunerii acțiunii a fost de 470.000 lei, conform art.112 al.3 Cod pr.civ. aceasta fiind "valoarea după prețuirea reclamanților, atunci când prețuirea este cu putință." Aceasta prețuire a reclamantului se coroborează cu valoarea de 494.037 lei, indicata de paratul CLM Timișoara si care rezulta din adresa Direcției Patrimoniu din Primăria Timișoara, depusa de paratul apelant CLM Timișoara chiar la dosarul de apel, in faza de judecata a apelului pentru termenul din 29.06.2011 .

Valoarea precizata a imobilelor in litigiu de 494.037 lei, a fost detaliata de paratul Consiliul Local Timișoara astfel: imobilul din ., ..830 lei; imobilele din ..36 - 276.596 lei; imobilele din ..38 -l 82.611 lei.

Pentru aceste motive nu putea fi luat în considerare înscrisul "pro cauza", solicitat de jurista apelantului de la Direcția Patrimoniu a Primăriei Timișoara si depus de apelantul CLM Timișoara la termenul din 07.12.2011, in care se presupun alte "valori estimative", in funcție de interesul apelantului.

Mai mult decât atât, expertiza de evaluare efectuata la solicitarea apelanților direct în apel, proba care nu a fost propusa in prima instanța, nu poate schimba in mod retroactiv valoarea imobilelor indicata de ambele parti în fata primei instanțe, când atât reclamanții, cât si paratul CLM Timișoara au indicat o valoare sub 500.000 lei si care a fost avuta in vedere de Judecătoria Timișoara atunci când si-a verificat competenta. Aceasta expertiza efectuata pro cauza direct în apel nu poate schimba retroactiv competenta Judecătoriei Timișoara ca instanța de fond, competenta în raport cu care Tribunalul T. este instanța de apel.

Conform art.294 alin.1 C. "în apel nu se poate schimba calitatea părtilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi", regula fiind o consecință a efectului devolutiv al apelului si este de ordine publică. Pe cale de consecința nu se poate indica direct în apel o alta valoare a imobilelor in litigiu, valoare cu care nu a fost investita prima instanța atunci când si-a verificat competenta.

Potrivit art.294 alin.2 C., în apel "Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita compensația legală."- ceea ce nu este cazul in speța.

În acest context paratul apelant CLM Timișoara, care a încercat direct în apel sa determine competenta materiala a altei instanțe pentru judecata în prima instanța, se prevalează de propria culpa pentru a produce efecte juridice ceea ce este inadmisibil, întrucât la judecata cauzei în prima instanța nu a indicat o valoare mai mare a imobilelor în litigiu si nici nu a solicitat în probațiune să fie efectuata o expertiza de evaluare a imobilelor, deși a beneficiat de apărare juridica calificata.

În drept, s-au invocat prevederile art.312 si art.304 pct.9 Cod pr.civ.

Intimații au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțate de Tribunalul T..

Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.

Prin cererea de recurs depusă la filele 5-6 dosar s-a solicitat casarea deciziei instanței de apel nr.507/28.05.2014, pronunțata de Tribunalul T. deoarece în mod greșit a fost soluționata excepția necompetentei materiale, după valoare, invocată de Consiliul Local direct în apel si nu în fața primei instanțe respectiv Judecătoria Timișoara.

S-a mai arătat că în mod greșit Tribunalul T. a încuviințat o expertiza evaluatorie cu privire la imobilele ce fac obiectul litigiului deși valoarea estimată a acestora la data depunerii acțiunii, respectiv 17.08.2009, era de 470.000 lei..

În drept reclamantul a făcut trimitere la prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Argumentele invocate de către recurent cu privire la modul de determinare al competentei materiale a primei instanțe în sensul art. 282 indice 1 C.pr.civ. nu sunt de natura a conduce la modificarea soluției judiciare adoptate de către tribunal.

Prin acțiunea civilă introdusă la Judecătoria Timișoara s-a solicitat rectificarea cărții funciare si restabilirea dreptului de proprietate, în favoarea reclamanților, o veritabila acțiune în revendicare, cu privire la un număr de trei imobile situate in Municipiul Timișoara, pe . si 38 si pe .. 25.

Valoarea pecuniară a acestor imobilele după cum acestea sunt descrise în acțiunea introductivă și în extrasele CF, este de notorietate că depășește suma de 500.000 lei, acest dubiu relevat în faza de apel de către toate părțile cauzei, prin cererile de apel, fiind soluționat de către tribunal prin efectuarea unui raport de evaluare, raport care arată fără nici un fel de dubiu că valoarea celor trei imobile, construcții si teren depășește cu mult suma de 500.000 lei.

În aceste condiții în mod corect tribunalul a făcut o aplicare a prev. art. 159 si urm. C.pr.civ., reținând că, competenta materială în primă instanță, după valoare, aparține Tribunalului T., sens în care a fost anulată sentința Judecătoriei Timișoara si s-a dispus investirea în primă instanță, a tribunalului.

Soluția Tribunalului T. este în conformitate cu dispozițiile art. 159 alin.1 pct. 2 C.pr.civ. putând fi invocată de părți ori de judecători, cu atât mai mult, în speță, unde toate părțile care au declanșat calea de atac a apelului, au invocat acest motiv de neregularitate al sesizării primei instanțe.

Față de cele arătate recursul declarat de către reclamantul C. N.-K. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către reclamantul C. N.-K., împotriva deciziei civile nr.507 din 28.05.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. dr. L. L. M. G.,

Cu opinie separată,

în sensul admiterii recursului reclamantului C. N.-

K. împotriva deciziei civile nr.507/A/28.05.2014 pronunțată de

Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru

soluționarea apelurilor, pe fond, la Tribunalul T..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30octombrie 2014.

GREFIER,

A. B.

Red. L.L. – 30.11.2014

Tehnored. AB/02.12.2014/2 ex./SM/

Prima instanță: Judecătoria Timișoara, Judecător – L. R.

Instanța de Apel: Tribunalul T., Judecători –I. A. D./L. D.

Opinie separată

Obiectul concret dedus judecății de către reclamanții C. N. K. și C. E. prin demersul judiciar de față înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 17.08.2009, îl constituie cererea de constatare a nevalabilității titlului Statului R. ( Decretul nr. 92/1950) asupra imobilelor apartamentul nr.7, demisol, situat în Timișoara, ..25, înscris în CF ind.nr._ Timisoara, nr.top_/VII, CF col._; SAD 2, SAD 2, SAD 8, apartamentul 20, apartamentul 21 situate in Timisoara, ., înscrise in CF col._ Timisoara si CF ind._ Timisoara, nr.top_; SAD 5, SAD 6, SAD 7, SAD 8, SAD 9, SAD 11, SAD 12, SAD 13, apartamentul 22, apartamentul 23, apartamentul 27 situate în Timisoara, ., înscrise în CF col._ Timisoara si CF ind._ Timisoara, nr.top_; sa dispuna rectificarea corespunzătoare a CF nr._ Timisoara, nr.top_/VII, CF col._ Timisoara si CF ind._ Timisoara, nr.top_, CF col._ Timisoara, nr.top_ si CF ind._ în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. si restabilirea situației anterioare pe numele foștilor proprietari, sa dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor de mai sus, fără cheltuieli de judecata.

Având în vedere că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara a înstrăinat, între timp, o parte din imobilele revendicate de reclamanți, la termenul de judecată din 14.06.2010 –fila 126 dosar fond, reclamanții au restrâns obiectul cererii, revendicând doar spațiile aflate (rămase) în proprietatea Statului R., astfel:

- Din imobilul situat în Timișoara, .. 25, apt. nr.7 (SAD situat la demisol) evidențiat în CF col. nr._ Timișoara și CF ind. nr._ Timișoara, convertita actual în CF_.

- Din imobilul situat în Timișoara, . SAD 5, SAD 6, SAD 7, SAD 8, SAD 9, SAD 11, apt.20, apt. 22, . CF col. nr._ și CF ind. nr._ Timișoara convertite actual în CF nr._ și CF nr._ – C1

- Din imobilul situat în Timișoara, . SAD 2, SAD 3, SAD 8, apt.21 evidențiate în CF col. nr._ și CF ind. nr._ și convertite actual în CF nr._ și CF nr._ – C1.

În raport cu obiectul concret dedus judecății (astfel cum acesta a fost precizat de reclamanți în sensul micșorării câtimii obiectului cererii, conform cererilor depuse la fila 120 și respectiv 126 dosar fond), la momentul investirii instanței de fond cu prezenta acțiune – 08.2009, valoarea estimată a obiectului litigiului a fost de 470.000 lei, necontestată de pârâți pe tot parcursul derulării pricinii în fața instanței de fond.

În atare situație, legal investită cu soluționarea cauzei, s-a procedat la administrarea probatoriului, pentru stabilirea exactă a situației de fapt și de drept dedusă judecății, pricina fiind judecată pe fond, la 14.02.2011, conform sentinței civile nr. 3384/14.02.2011.

Din această perspectivă a învestirii instanței de fond cu soluționarea cauzei și judecarea pe fond a pricinii, după administrarea probatoriului, apreciez că invocarea în apel a necompetenței materiale a Judecătoriei, în raport cu valoarea obiectului cauzei, (necontestată de pârâți în primă instanță) și mai mult, dispoziția de efectuare a unei expertize de evaluare a imobilelor deduse judecății pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond la data de 9 mai 2012 ( fila 74 dosar apel), la aproape 3 ani de la momentul înregistrării cererii reclamanților, încalcă principiul dreptului la un proces echitabil și dispozițiile art. 18¹ C.pr.civ., coroborate cu art. 159 C.pr.civ. și art. 723 C.pr.civ.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. ..06.2011 emisă de Consiliul Local al Municipiului Timișoara – Serviciul juridic, rezultă că valoarea estimativă a imobilelor în litigiu, estimată de Primăria Municipiului Timișoara – Direcția de Patrimoniu, este de 494.037 lei (fila 27 dosar apel), deci aproape egală cu cea declarată de reclamanți la momentul înregistrării cererii (470.000 lei).

Astfel fiind, apreciez că în mod nelegal tribunalul a procedat la efectuarea unei expertize de evaluare a imobilelor deduse judecății, în condițiile în care în primă instanță aceasta nu a fost contestată de pârâți, s-au administrat probe pe fondul cererii, iar judecata s-a făcut, de asemenea, pe fond.

Cu alte cuvinte, apreciez că soluția tribunalului de admitere a apelurilor pârâților, anulare a sentinței civile apelate și trimitere la Tribunalul T. pentru soluționarea în primă instanță, dată la 28 mai 2014, la aproximativ 5 ani de la înregistrarea cererii reclamanților, este nelegală în raport cu dispozițiile art. 18¹ C.pr.civ., art. 159 C.pr.civ., dispozițiile Legii nr. 202/2010 ( care a tranșat acest aspect) și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sens în care, în temeiul art. 299, 312 alin. 3 și 304 pct. 5, 9 C.pr.civ., soluția ce se impune este de admitere a recursului reclamantului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei la Tribunalul T. pentru soluționarea pe fond a apelurilor pârâților.

Judecător,

M. G.

Red. M.G. - 18.11.2014

Tehnored. A.B. -19.11.2014

← Fond funciar. Decizia nr. 529/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Cereri. Decizia nr. 629/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Anulare act. Decizia nr. 867/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 867/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA