Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 755/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 755/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 23488/325/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 755
Ședința publică din 7 octombrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: I. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta P. E. și de pârâtul P. M. împotriva deciziei civile nr. 207/A/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta P. E., asistată de av. M. L., și pârâtul P. M., asistat de av. L. C..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că, prin registratura instanței, s-a depus la data de 26.09.2014, întâmpinare formulată de către reclamanta P. E., și la data de 02.10.2014, s-a depus de către aceeași reclamantă, minuta timbrării însoțită de dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 384 lei. Un exemplar al întâmpinării se comunică cu reprezentanta pârâtului.
Reprezentanta reclamantei a depus la dosar în completare, timbru judiciar în cuantum de 2,5 lei, împuternicire avocațială și chitanța privind achitarea onorariului avocațial, învederând instanței că taxa de timbru în cuantum de 200 lei depusă prin registratura instanței la 02.10.2014, este copia celei inițiale depusă odată cu recursul.
Reprezentanta pârâtului a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 365 lei, un extras de cont din care rezultă că pârâtul dispune de banii necesari pentru achitarea sultei și un set de fotografii, despre care, reprezentanta reclamantei arată că a luat cunoștință.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința respingerii apelului pârâtului și invalidarea raportului de expertiză tehnică efectuat de dl. expert S. A. I., și pe cale de consecință, menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, arătând că la prima instanță, după depunerea raportului de expertiză, pârâtul nu a formulat nicio obiecțiune la acesta și nici nu a solicitat efectuarea unei noi expertize, iar instanța de apel a avut posibilitatea să solicite lămuriri expertului inițial P. D., și nicidecum să administreze o nouă expertiză.
Reprezentanta pârâtului a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se stabili contribuția recurentului la dobândirea bunurilor comune ca fiind de 60 %, iar a intimatei de 40%, exonerarea recurentului de la plata taxei de timbru de care intimata a fost scutită în fața primei instanțe, precum și aprecierea valorii centralei termice ca fiind scăzută față de valoarea menționată prin raportul de expertiză, cu cheltuieli de judecată, arătând că cele două instanțe nu au ținut cont de faptul că veniturile pârâtului au fost net superioare, față de cele obținute de reclamantă și nici de faptul că aceasta a lipsit din domiciliu timp de 2 ani de zile, fiind plecată pentru a îngriji o bătrână, și în tot acest timp nu a adus bani în gospodărie. În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata taxei de timbru de care intimata a fost scutită în fața primei instanțe, arată că instanțele au încălcat dispozițiile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, deoarece recurentul nu a căzut în pretenții cu privire la cererea de partaj, aceasta profitând ambelor părți, astfel că nu se impunea obligarea lui la plata acestora.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă, a solicitat respingerea acestuia, arătând că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod pr. civ., fiind aduse critici la modul de administrare a celor două expertize.
Reprezentanta reclamantei a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, arătând că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, iar cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, arată că în mod corect a fost obligat la plata acestora.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6152/25.10.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta P. E. împotriva pârâtului P. M.; a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul P. M., împotriva reclamantei P. E.; s-a constatat că părțile au dobândit, sub durata căsătoriei lor, ca bun comun, cu o contribuție egală, imobilul înscris în CF nr._-C1-U7 Timișoara, provenită din conversia cărții funciare nr. 4356 Freidorf, la nr. top. 1057-1063/34-36,1064-1071, 1076/1-2/1/4/X, constând în apartamentul nr. 10, situat în Timișoara, ., ..II, în valoare de 140.596,8 lei; a dispus sistarea stării de indiviziune a părților asupra imobilului susmenționat, prin atribuirea lui către pârât, cu obligarea acestuia la plata sumei de 70.298,4 lei, către reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru cota parte din imobil, cuvenită reclamantei; s-a dispus intabularea în CF a dreptului exclusiv de proprietate, în favoarea pârâtului, asupra imobilului în litigiu, cu titlu de partaj; a fost respinsă în rest acțiunea principală și acțiunea reconvențională; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 685 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligat pârâtul să plătească către stat, în baza art. 18 din OUG nr. 51/2008, suma de 1770 lei, reprezentând ½ din suma de la plata căreia a fost scutită reclamanta, cu titlu de taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr._/23.10.2008 pronunțată în dosarul nr._/325/2008 al Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, la 22.10.2008 (fila 37 dosar), a fost desfăcută, prin acordul părților, căsătoria acestora, încheiată la data de 21.09.1985, dispunându-se și reluarea, de către reclamantă, a numelui de familie avut anterior căsătoriei, acela de “P.”.
Unul dintre efectele pe care le produce divorțul este cel privitor la bunurile comune dobândite de soți în timpul căsătoriei. Astfel, conform art.36 al.1 C.fam., la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar daca soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța de judecată.
Potrivit art.30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii, bunuri comune ale soților, calitatea de bun comun netrebuind să fie dovedită.
Așa cum rezulta din extrasul cărții funciare nr._-C1-U7 Timișoara, provenită din conversia cărții funciare nr. 4356 Freidorf, eliberat la data de 02.03.2012 de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara (filele 76-77 dosar), asupra imobilul înscris în această carte funciară, la nr. top. 1057-1063/34-36,1064-1071, 1076/1-2/1/4/X, constând în apartamentul nr. 10, situat în Timișoara, ., . 2 camere și dependințe, este intabulat dreptul de proprietate în favoarea părților, ca bun comun, cu titlu de cumpărare, în baza Legii nr. 61/1990, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439/s/01.11.1991, încheiat între ., pe de o parte, și reclamantă și pârât, pe de altă parte (filele 61-62 dosar).
Așadar, câtă vreme imobilul în litigiu a fost cumpărat de părți, la data de 01.11.1991, deci în timpul căsătoriei lor, în privința acestuia operează, în baza art. 30 C.fam., prezumția că este bun comun al părților.
Nici una dintre părți nu a contestat calitatea de bun comun al lor a imobilului descris mai sus, însă nu au căzut de acord asupra valorii actuale de circulație a acestuia, motiv pentru care, la propunerea reclamantei, a fost încuviințată și administrată proba cu expertiza în specialitatea evaluare construcții. Astfel, prin raportul de expertiză în specialitatea evaluare construcții, întocmit de expertul P. D. (filele 141-153 dosar), s-a concluzionat că valoarea actuală de circulație a imobilului este de 140.596,8 lei. Având în vedere că nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, prima instanță a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul P. D., reținând ca reală valoarea de circulație a imobilului stabilită de expert prin acest raport.
Referitor la constatarea cotelor de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, s-a reținut că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei constituie patrimoniul comun al acestora și, prin natura lor, implică dreptul de proprietate în devălmășie, fără o determinare de la început a unei anumite cote pentru fiecare. C. de contribuție a soților este unică pentru totalitatea bunurilor care constituie patrimoniul comunitar supus partajului, pentru că dreptul de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei se caracterizează prin faptul că aparține, în mod nefracționat, titularilor codevălmași. Prin urmare această universalitate juridică, fiind considerată unică, determină, implicit, unicitatea cotelor părți aferente soților, în sarcina instanței rămânând doar atribuția de a stabili, în mod corect, în raport cu reala contribuție personală a soților, cote unice de ansamblu și nu diferențiate.
În ceea ce privește cota de contribuție la dobândirea imobilului în litigiu, părțile nu au ajuns la un consens, reclamanta pretinzând că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunului, în timp ce pârâtul a susținut că aportul său a fost mai mare decât cel al reclamantei, mai exact de 60%, iar în dovedirea acestor afirmații, s-a administrat, la propunerea părților, proba testimonială, proba cu interogatoriul, și proba cu înscrisuri.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439/s/01.11.1991, încheiat între ., pe de o parte, și reclamantă și pârât, pe de altă parte, rezultă că prețul cu care a fost cumpărat imobilul în litigiu a fost de 98.714 lei.
La interogatoriul ce i s-a luat, la propunerea pârâtului, reclamanta a recunoscut că, în timpul căsătoriei părților, pârâtul a fost un bun gospodar, că îmbunătățirile făcute în interiorul apartamentului în litigiu au fost: uși montate, calorifere, balcon zidit, rigips montat, instalație electrică modificată, însă a declarat că acestea au fost făcute cu bani comuni ai ambelor părți, și că, în octombrie 2007, a plecat de acasă, pentru un an, ca să aibă grijă de o bătrână, pentru bani, cu specificarea că a plecat deoarece nu a mai avut liniște în casă, din cauza pârâtului, și, totodată, reclamanta a recunoscut că a mai fost plecată de acasă, 4 luni, în anul 2006, dar a arătat că a plecat din cauză că pârâtul a bătut-o(filele 78-79 dosar).
Ambele părți au afirmat că atât reclamanta, cât și pârâtul au avut locuri de muncă, în timpul căsătoriei lor, realizând câștiguri din salarii, dar pârâtul, deși a afirmat că a avut venituri cu mult mai mari decât reclamanta, nu a produs probe în dovedirea acestui fapt, astfel încât prima instanță nu a putut reține, în lipsă de probe, că veniturile sale au fost considerabil mai mari decât cele ale pârâtei, pentru ca o astfel de împrejurare să influențeze aportul părților la dobândirea imobilului în litigiu, prin stabilirea unei cote de contribuții mai mari în favoarea pârâtului.
În ceea ce privește lucrările de îmbunătățire aduse la imobilul în litigiu, după cumpărarea lui, prima instanță a constatat că probele administrate au dovedit pe deplin realizarea acestora. Pârâta însăși, prin întâmpinare la acțiunea reconvențională, dar și la interogatoriul ce i s-a luat, a recunoscut că imobilul în discuție a suferit mai multe îmbunătățiri, în timpul căsătoriei părților, în sensul că s-a montat o centrală termică, s-au montat gresie și faianță în bucătărie, hol și baie, s-au montat geamuri termopan, s-au înlocuit ușile de interior, s-au zugrăvit și rigipsat pereții, s-a montat parchet laminat în camere, s-au montat calorifere, s-a zidit balconul și s-a modificat instalația electrică. Executarea acestor lucrări de îmbunătățire, în timpul căsătoriei părților, a fost confirmată și de probatoriul testimonial administrat, iar existența lor a fost constatată și prin raportul de expertiză în specialitatea evaluare construcții, întocmit, în cauză, de expertul P. D. (filele 141-153 dosar).
În cadrul procesului de divorț al părților, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr._/22.10.2008, a Judecătoriei Timișoara (fila 16 dosar), ambele părți au mărturisit, reclamanta prin cererea de chemare în judecată, iar pârâtul prin întâmpinare, că separația lor în fapt a intervenit în octombrie 2007.
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați, prima instanță a reținut că toate lucrările de îmbunătățire aduse imobilului în litigiu, s-au efectuat anterior anului 2007, deci anterior intervenirii despărțirii în fapt a părților, iar raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit în cauză a confirmat faptul că lucrările s-au executat în perioada 1987-2004.
Pârâtul, deși a susținut că lucrările de îmbunătățire au fost făcute doar din veniturile sale proprii, nu a fost în măsură să dovedească acest fapt. Așa cum s-a mai arătat, reclamanta a declarat, la interogatoriul ce i s-a luat, că toate îmbunătățirile au fost făcute din bani comuni ai părților, iar martorul L. M. a declarat că, de la fiul părților, știe că lucrările s-au făcut din banii comuni ai părților. Martorii C. V. și R. G. au afirmat că nu cunosc nimic despre proveniența banilor cu care s-au făcut aceste lucrări, ultimul martor declarând și că bănuiește că a fost vorba de bani comuni ai părților, câtă vreme părțile erau căsătorite, în timp ce martorul U. M. nu a făcut nici o referire, în depoziția sa, despre proveniența banilor cu care s-au realizat lucrările de îmbunătățire la imobil, iar alte probe nu au fost propuse de pârât, în dovedirea afirmației sale.
În condițiile în care părțile conviețuiau în perioada în care s-au realizat lucrările de îmbunătățire la imobilul în litigiu și nu s-a dovedit că acestea nu se gospodăreau împreună, nu se poate trage nicidecum concluzia, în lipsa unor probe neechivoce, că banii folosiți la realizarea lucrărilor ar fi provenit doar din surse de venit proprii ale pârâtului, cu atât mai mult cu cât ambele părți au afirmat că au avut loc de muncă pe toată durata căsătoriei lor, iar căsătoria părților a presupus, conform art. 29 C.fam., participarea ambilor soți, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei, și, în plus, nu s-a dovedit că reclamanta ar fi risipit câștigurile sale din muncă, cheltuindu-le în afara sarcinilor căsătoriei.
Chiar dacă, așa cum a relevat probatoriul testimonial administrat, pârâtul a participat efectiv, prin muncă, la realizarea unora dintre lucrările de îmbunătățire aduse imobilului în litigiu sau a scutit o parte din costurile unor lucrări, prin faptul că a fost ajutat la realizarea lor de niște prieteni, care, în baza relației de prietenie sau în schimbul ajutorului primit, la rândul lor, de la pârât, au fost plătiți, pentru munca prestată, cu sume mai mici decât cele ce se plăteau în mod obișnuit pentru astfel de lucrări, sau nu au fost plătiți deloc, prima instanță a considerat că aceste împrejurări nu sunt de natură să conducă la stabilirea unei cote mai mari de contribuție a pârâtului la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme reclamanta, așa cum a susținut prin întâmpinarea la acțiunea reconvențională, a fost cea care, în timpul conviețuirii părților, de peste 20 de ani, s-a ocupat de treburile gospodărești și de creșterea copilului părților, aspect necontestat de către pârât. Așadar, Judecătoria a apreciat că munca reclamantei în gospodărie și pentru creșterea copilului părților echilibrează aportul părților la dobândirea imobilului în litigiu, în starea în care se găsește acesta în prezent, prin sporirea valorii lui cu îmbunătățirile ce i-au fost aduse, în timpul căsătoriei părților, cu atât mai mult cu cât, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, contravaloarea îmbunătățirilor, cuprinzând atât materialele folosite, cât și manopera, nu reprezintă o pondere foarte mare din valoarea de circulație a întregului imobil, ci doar 9,5 % din valoarea imobilului, astfel încât, chiar și dacă nu s-ar lua în calcul și o contribuție a reclamantei la suportarea cheltuielilor cu aceste îmbunătățiri, ar rezulta un aport al pârâtului de doar 54%, fiind mai mult decât evident că diferența de 4%, care ar diferenția părțile, se compensează pe deplin cu munca reclamantei în gospodărie și pentru creșterea copilului părților, în timpul conviețuirii părților, de peste 20 de ani. În acest context, nu poate prezenta relevanță nici faptul că pârâtul, potrivit adeverinței eliberate la data de 08.05.2010, de Asociația de proprietari din Timișoara, ., . (fila 33 dosar), a achitat suma de 280 lei, în perioada decembrie 2007-octombrie 2008, pentru lucrări de reparație la subsol, fiind vorba de o sumă mult prea mică, ce nu poate dezechilibra aportul părților la dobândirea imobilului în litigiu. De asemenea, faptul că, potrivit adeverinței eliberate la 10.10.2010, de Asociația de Proprietari din Timișoara, ., . (fila 32 dosar), pârâtul a achitat suma de 400 lei, în perioada martie 2009-aprilie 2010, pentru lucrări de izolație acoperiș, nu poate prezenta nici o relevanță în speță, câtă vreme este vorba de o plată făcută ulterior desfacerii irevocabile a căsătoriei părților, iar așa cum s-a mai arătat, cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunului comun se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil. În ceea ce privește chitanța nr._/09.06.2011, eliberată de Generali Asigurări (fila 31 dosar), în conformitate cu care pârâtul a achitat, la 09.06.2011, suma de 81,23 lei, reprezentând contravaloare poliță nr._, nu se poate reține, fără coroborarea ei cu alte probe, că ar avea vreo legătură cu imobilul în litigiu, și, în plus, chiar dacă s-ar referi la o plată în legătură cu imobilul, ea este lipsită de relevanță, în speță, fiind o plată ulterioară desfacerii irevocabile a căsătoriei părților, ce nu poate afecta stabilirea cotelor de contribuție ale foștilor soți la suportarea sarcinilor căsătoriei și, implicit, la dobândirea imobilului în litigiu.
Față de toate cele ce preced, prima instanță, văzând art. 36 al.1 c.fam., art.673 ind.5 al.1 C.pr.civ., a găsit întemeiate cererile reclamantei având ca obiect constatare bun comun și contribuție la dobândirea acestuia, și, ca urmare, le-a admis și a constatat că părțile au dobândit, sub durata căsătoriei lor, ca bun comun, cu o contribuție egală, imobilul înscris în CF nr._-C1-U7 Timișoara, provenită din conversia cărții funciare nr. 4356 Freidorf, la nr. top. 1057-1063/34-36,1064-1071, 1076/1-2/1/4/X, constând în apartamentul nr. 10, situat în Timișoara, ., . de 140.596,8 lei, și, drept consecință, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională a pârâtului de a i se stabili o cotă mai mare de contribuție.
În ceea ce privește partajarea imobilului în litigiu, Judecătoria, văzând dispozițiile art.36 al.1 C.fam., conform cărora, la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța de judecată, și ale art.728 C.civ., potrivit cărora nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, a admis cererea reclamantei de partajare a imobilului, găsind-o întemeiată, însă a respins, ca neîntemeiată, solicitarea acesteia ca partajul să se realizeze prin vânzarea imobilului de către părți și împărțirea prețului obținut între acestea, și a dispus partajarea imobilului în modalitatea solicitată de pârât, prin cererea reconvențională, admițând, astfel, cererea acestuia, în sensul că a partajat imobilul, în baza art. 673 ind. 5 al. 2 C.pr.civ., art. 673 ind. 10 C.pr.civ., prin atribuirea lui către pârât, cu obligarea acestuia la plata sumei de 70.298,4 lei, către reclamantă, cu titlu de despăgubire pentru cota parte din imobil, cuvenită reclamantei. Pentru a decide în sensul atribuirii apartamentului în litigiu pârâtului, instanța a ținut seama de faptul că imobilul nu poate fi partajabil în natură, deoarece, așa cum rezultă din descrierea acestuia, așa cum figurează ea în cartea funciară, dar și în raportul de expertiză în specialitatea construcții efectuat în cauză, este vorba de un apartament de . 2, nefiind posibilă, deci, formarea a două unități locative distincte, prin împărțirea apartamentului, care să asigure exigențele minimale pentru locuințe, prevăzute de Legea nr. 114/1996, modificată și completată, și a avut în vedere, în baza art.673 ind.9 C.pr.civ., acordul intervenit între părți, pentru atribuirea imobilului pârâtului. Chiar dacă reclamanta și-a exprimat acordul ca imobilul să fie atribuit pârâtului, la solicitarea acestuia, ea nu și-a modificat acțiunea, rămânând de rezolvat, astfel, cererea ei de vânzare a imobilului și de împărțire a prețului rezultat din vânzare, cerere ce a fost găsită neîntemeiată, în condițiile în care, potrivit art.673 ind.11 C.pr.civ., la o astfel de modalitate de partajare se poate recurge numai în situația în care bunul aflat în coproprietate nu poate fi partajabil în natură și nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, în timp ce, în speță, nu au fost îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de acest text de lege, pentru a se recurge la vânzarea imobilului în litigiu, atât timp cât, chiar dacă nu este posibilă împărțirea imobilului în natură, pârâtul a solicitat atribuirea lui.
Întrucât prin partaj, pârâtul a devenit unicul proprietar al imobilului în litigiu, prima instanța, în baza Legii nr. 7/1996, modificată și completată, a dispus intabularea, în CF nr._-C1-U7 Timișoara, provenită din conversia cărții funciare nr. 4356 Freidorf, a dreptului exclusiv de proprietate, în favoarea pârâtului, cu titlu de partaj, așa cum a solicitat pârâtul, prin acțiunea reconvențională.
În privința cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă, la cuvântul pe fond, constând în onorariul avocațial și în suma de 185 lei, reprezentând parte din onorariul expertului, prima instanța, în baza art.274 C.pr.civ., ținând seama și de faptul că, în cazul acțiunilor de partaj, cheltuielile de judecată legate de plata onorariului pentru expertizele efectuate în legătură cu bunurile supuse partajului, se fac în interesul comun al părților, care trebuie să le suporte în raport cu partea ce li se cuvine din masa de împărțit, va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 685 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 500 lei reprezintă onorariul avocațial achitat de reclamantă, conform chitanței nr. 118/22.12.2011, eliberată de Cabinet Individual de Avocat M. L. (fila 160 dosar), iar 185 lei reprezintă parte din diferența de onorariu definitiv de 970 lei, plătită de reclamantă, pentru expertiza efectuată în cauză, conform chitanței . nr._/_/1/16.10.2012, eliberată de CEC BANK SA Unitatea nr. 4 Timișoara (fila 185 dosar). Chiar dacă, conform celor reținute mai sus, pârâtul ar fi trebuit, în mod normal, să suporte ½ din suma plătită de reclamantă, cu titlu de onorariu pentru expert, prima instanța a inclus în cheltuielile de judecată acordate reclamantei doar suma de 185 lei, având în vedere că, potrivit art.274 al.1 C.pr.civ., cheltuielile de judecată se acordă numai la cerere, iar reclamanta a solicitat în mod expres, la cuvântul pe fond, obligarea pârâtului la plata doar a sumei de 185 lei din onorariul plătit de ea pentru expertiza efectuată în cauză.
În schimb, instanța de fond nu a acordat cheltuielile de judecată pretinse de pârât, la cuvântul pe fond, constând în taxa judiciară de timbru pe care a achitat-o acesta pentru acțiunea reconvențională, având în vedere că, potrivit art.274 al.1 C.pr.civ., numai partea care câștigă procesul este îndreptățită să obțină cheltuielile ce i-au fost ocazionate de purtarea judecății, acela căruia i s-a respins acțiunea neputând obține cheltuielile de judecată, iar singura taxă judiciară de timbru de 711 lei, plătită de pârât, conform chitanței de la fila 59 a dosarului, reprezintă, așa cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din data de 11.01.2012, pronunțată în acest dosar, taxa pentru cererea pârâtului de constatare a unei cote de contribuție, în favoarea sa, de 60% la dobândirea imobilului în litigiu, cerere ce a fost însă respinsă.
Prin încheierea pronunțată în dosarul cauzei, la data de 23.11.2011, Judecătoria a constatat că taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii admise a reclamantei este de 3000 lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 23.01.2012, în acest dosar, prima instanța a admis în parte cererea de acordare de ajutor public judiciar formulată, în baza OUG nr.51/2008, de reclamantă, și a redus taxa judiciară de timbru pusă în sarcina reclamantei prin încheierea pronunțată la data de 23.11.2011, de la suma de 3000 lei la suma de 60 lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 07.03.2012, în dosarul cauzei, instanța a stabilit onorariul provizoriu pentru expertiza în specialitatea construcții efectuată în cauză, la suma de 600 lei, iar prin încheierea pronunțată, în același dosar, la data de 23.04.2012, instanța a admis cererea de acordare ajutor public judiciar formulată, în baza OUG nr.51/2008, de reclamantă, și a acordat ajutor public acesteia, sub forma plății, de către stat, a acestui onorariu.
Așa fiind, în baza art. 18 din OUG nr. 51/2008, în conformitate cu care cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, partea căzută în pretenții urmând să fie obligată la plata către stat a acestor sume, ținând seama și de faptul că, în cazul acțiunilor de partaj, cheltuielile de judecată legate de plata taxei judiciare de timbru și de onorariului pentru expertizele efectuate în legătură cu bunurile supuse partajului, se fac în interesul comun al părților care trebuie să le suporte în raport cu partea ce li se cuvine din masa de împărțit, a obligat pârâtul, având CNP_, așa cum rezultă din cartea sa de identitate . nr._, eliberată, la data de 18.08.2009, de SPCLEP Timișoara, cu care s-a identificat la termenul de judecată din data de 23.11.2011, conform mențiunilor din încheierea pronunțată la acel termen, să plătească către stat, în baza art. 18 din OUG nr. 51/2008, suma de 1770 lei, reprezentând ½ din sumele de la plata căreia a fost scutită reclamanta, cu titlu de taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel paratul P. M., solicitând schimbarea în parte hotărârii apelate, în sensul de a se stabili contribuția apelantului la dobândirea bunurilor comune ca fiind de 60 %, iar a intimatei de 40%, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe și menținerea în rest a sentinței pronunțată de prima instanță.
În motivare, apelantul a arătat că hotărârea pronunțată de prima instanță este în parte nelegală.
În primul rând, expertiza efectuată în cauză nu poate fi omologată dat fiind faptul că expertul evaluator, neavând atestat ANEVAR, nu poate efectua expertize evaluatoare bunuri imobile. Mai mult decât atât, expertul nu a stabilit prin raportul de expertiză contravaloarea manoperei lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, deși a calculat contravaloarea acestor lucrări. Susține că în funcție de valoarea manoperei și raportat la veniturile duble pe care apelantul le-a realizat sub durata căsătoriei față de veniturile realizate de intimată, instanța ar fi putut stabili o contribuție a apelantului, la dobândirea bunurilor comune, de 60%.
Prin raportul de expertiză expertul a stabilit valoarea imobilului având în vedere faptul că s-a montat o ușă metalică la intrare, fapt neadevărat, că apartamentul este prevăzut cu încălzire în podea, în realitate, neputând fi vorba despre o astfel de îmbunătățire, a stabilit că bucătăria are montată faianță, fapt, de asemenea, neadevărat. Domnul expert a apreciat faptul că centrala termică existentă în apartament are o valoare de 2.982.23 lei, în situația în care aceasta a fost achiziționată cu mai mult de 10 ani în urmă. În prezent, o centrală termică de genul și tipul celei supuse evaluării, are un preț de „nou" mai mic decât cel stabilit de expert, având în vedere faptul că valoarea bunului mobil a fost diminuată odată cu implementarea bunurilor mai performante, fapt notoriu cunoscut. Apreciază că raportul de expertiză nu evidențiază valoarea reală de circulație a imobilului din litigiu. În zona în care este situat imobilul, un apartament de genul celui supus evaluării nu poate depăși 24.000-25.000 euro.
Raportat la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor, a apreciat că s-ar fi impus la prima instanță să se înlăture depozițiile martorilor audiați din partea intimatei, deoarece acestea au fost vădit nereale. Ambii martori audiați, respectiv L. M. și R. G., au menționat că îmbunătățirile pe care apelantul le-a adus imobilului au fost efectuate după anul 2007. Martorul L. a susținut acest fapt deoarece după anul 2007 a intrat în casa părților fiind prieten cu fiul acestora. Mărturia mincinoasă, contrazice raportul de expertiză, prin care se stabilește cu certitudine data efectuării lucrărilor în apartament ca fiind 2004. Chiar intimata recunoaște că în anul 2007 a plecat de acasă pentru a îngriji o bătrână, dar în tot timpul cât s-a ocupat de această activitate nu a adus bani în gospodărie, minorul locuind o bună parte din timp cu apelantul. Astfel cum rezultă din cărțile de muncă depuse de părți la dosar, rezultă că apelantul a realizat un venit net lunar aproape dublu decât intimata. În aceiași măsură, apelantul s-a ocupat de creșterea minorului alături de intimată, iar munca depusă de apelant pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătățire îi aparține în exclusivitate. În situația în care soții ar fi achitat contravaloarea acestor lucrări unei terțe persoane, o parte însemnată din veniturile părților ar fi fost destinate în acest scop.
A criticat și faptul că prima instanță a dispus ca toate sumele pentru care a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar în favoarea intimatei au căzut în sarcina apelantului prin cheltuielile de judecată.
Intimata P. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea în tot a hotărârii pronunțate de prima instanță, cu motivarea că hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, întrucât în mod corect s-a stabilit cota de contribuție egală a părților, raportul de expertiză întocmit de către ing.P. D. este legal, apelantul nu a formulat obiecțiuni la acesta, iar probatoriul administrat de instanța de fond a fost temeinic.
Prin decizia civilă nr. 207/A/18.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul formulat de paratul P. M. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat că valoarea de circulație a imobilului înscris în CF nr._-C1-U7 Timișoara, provenită din conversia cărții funciare nr. 4356 Freidorf, la nr. top. 1057-1063/34-36,1064-1071, 1076/1-2/1/4/X, constând în apartamentul nr. 10, situat în Timișoara, ., ..II, dobândit de părți sub durata căsătoriei, cu contribuție egală, este de 114.043 lei; a sistat starea de indiviziune a imobilului în litigiu prin atribuirea lui către pârâtul P. M., cu obligarea acestuia la plata către reclamanta P. E. a unei sulte în cuantum de_,5 lei; a obligat reclamanta P. E. să plătească pârâtului P. M. suma de 1865 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu expert în cuantum de 1500 lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 365 lei, menținând în rest hotărârea atacată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că expertiza tehnică judiciară efectuată în faza de apel a stabilit că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este de 114.043 lei, valoare de circulație în care este inclusă și contravaloarea manoperei la lucrările executate la imobil, acestea ridicându-se la suma de 4278 lei. S-a mai reținut că expertul S. I. a răspuns la obiecțiunile formulate de către reclamanta P. E., răspunsul la obiecțiuni făcând parte integrantă din expertiza însușită de către instanța de apel.
Față de împrejurarea că valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data soluționării apelului este mai mică decât cea stabilită de către instanța de fond, tribunalul și-a însușit valoarea de circulație a imobilului stabilită de expertul S. A.I., știut fiind că unul dintre principiile ce guvernează partajul judiciar vizează ca acesta să aibă în vedere valoarea de circulație a bunurilor de la data partajării efective, sub acest aspect fiind admis apelul formulat de paratul P. M..
Instanța de apel nu a primit critica adusă de către apelantul P. M. referitoare la lipsa calității expertului judiciar în efectuarea expertizei în prezenta cauză, întrucât acesta nu are atestat ANEVAR, expertul mai sus menționat fiind desemnat cu respectarea disp.art.202 C., regăsindu-se pe lista experților tehnici judiciari autorizați de Ministerul Justiției.
Nu a fost primită nici critica conform cu care în raportul de expertiză nu a fost cuprinsă valoarea manoperei lucrărilor de îmbunătățire adusă imobilului în litigiu, întrucât, verificând conținutul raportului judiciar de expertiză, rezultă că aceasta se regăsește la fila 69 dosar apel și este în cuantum de 4278 lei.
Susținerile apelantei conform cu care anumite îmbunătățiri ce se regăsesc în raportul de expertiză nu se regăsesc faptic în imobilul în litigiu, nu au fost primite de instanța de apel atât timp cât expertiza tehnică judiciară are valoarea unei probe științifice și nu a fost înlăturată de către paratul P. M..
De asemenea, nici critica adusă valorii reținute centralei termice existente în apartament nu a fost primită, atâta timp cât aceasta se rezumă a fi o simplă critică și nu s-au produs probe privind o valoare diferită a acestei centrale.
Deși pârâtul a solicitat înlăturarea depozițiilor martorilor L. M. și R. G., susținând că acestea sunt mincinoase, instanța de apel a coroborat aceste probe cu ansamblul probator administrat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, respectiv cu declarațiile martorilor C. I., M. A., reținând că susținerile apelantului cu privire la aceste depoziții nu se confirmă.
Instanța de apel nu a primit nici critica cu privire la cota egală de contribuție reținută pe seama ambelor părți la dobândirea imobilului în litigiu, întrucât probele administrate în fața instanței de apel, cu înscrisuri și testimoniale, nu au înlăturat starea de fapt și de drept reținută în mod judicios de către instanța de fond, stare care confirmă contribuția comună și egală a ambilor soți la dobândirea imobilului în litigiu. Astfel, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în fața instanței de fond și apel, s-a reținut că lucrările de îmbunătățire a imobilului s-au efectuat sub durata căsătoriei părților, iar împrejurarea că paratul P. M. a avut contribuție în muncă fizică la aceste lucrări nu înlătură contribuția egală a reclamantei la dobândirea imobilului în litigiu, în mod corect prima instanță reținând munca în gospodărie și în creșterea copilului părților a reclamantei pe durata unei căsătorii de peste 20 de ani, muncă care echilibrează și egalează aportul părților la dobândirea imobilului în litigiu, inclusiv avându-se în vedere diferențele salariale existente între părți.
În ceea ce privește critica adusă de pârât cu privire la modul de obligare a sa la plata către reclamantă a sumei de 1770 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei de către prima instanță, în baza OUG 51/2008, instanța de apel, verificând aplicabilitatea în cauză a disp. art. 18 din OUG 51/2008, a constatat că, în mod corect a fost obligat pârâtul P. M. la plata acestei sume, reprezentând ½ din suma de la plata căreia a fost scutită reclamanta cu titlu de taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
În baza disp.art.274 C., întrucât intimata a căzut în culpă procesuală, a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1865 lei constând în onorariu expert în cuantum de 1500 lei și taxă judiciară de timbru în cuantum de 365 lei.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recursuri, în termen legal, atât reclamanta P. E., cât și pârâtul P. M..
Reclamanta P. E. a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, și pe fond, respingerea în tot a apelului formulat de pârât și invalidarea raportului de expertiza tehnica efectuat de către domnul expert S. A.I., respectiv menținerea în tot a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.
În motivare, se arată că, în mod nelegal și neîntemeiat, instanța de apel a admis cererea apelantului de efectuare a unei noi expertize în construcții, lăsându-se indusă în eroare de criticile sale nefondate aduse primei expertize tehnice. Instanța de apel a respins toate criticile nefondate ale apelantului cu privire la expertiza judiciară efectuată, iar pentru a proceda astfel, a recurs tot la concluziile edificatoare ale primei expertize tehnice.
Se mai arată că, dacă s-ar reține punctul de vedere al instanței de apel că "unul din principiile ce guvernează partajul judiciar vizează ca acesta să aibă în vedere valoarea de circulație a bunurilor de la data partajării efective", s-ar ajunge de plano ca, în toate situațiile în care se promovează căi de atac în litigiile având ca obiect partajul judiciar, să se admită administrarea expertizelor tehnice de evaluare succesive, doar pentru considerentul ca ultima să fie "mai apropiată de momentul partajului efectiv".
Arată că nu trecerea timpului dintre cele două expertize efectuate în cauză a determinat modificarea prețului de circulație al apartamentului, ci evaluarea eronată făcută de expertul S. A I..
Contrar susținerii instanței de apel, domnul expert S. A. I. a răspuns obiecțiunilor pe care le-a făcut, eludând aspectele invocate de dânsa, respectiv, domnul expert nu a refăcut calculul prețului de circulație al apartamentului după metoda comparației de prețuri, față de evaluarea eronată făcută după prevederile D-L 61/7.02.1990 privind vânzarea de locuințe din fondurile statului către populație, modificată și completată și a Legii nr. 85/22.07.1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație, construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, acte normative inaplicabile în speță.
Deși a prezentat dovezi ale prețurilor de circulație practicate în zona Freidorf, superioare prețului stabilit de domnul expert, acesta s-a prevalat doar de exemplul oferit de Contractul de vanzare-cumparare nr. 1771/30.08.2011, prin care fusese vândut un apartament de 2 camere de pe . de 25.000 Euro, preț apreciat de expert ca fiind cel de circulație și pentru apartamentul în litigiu, deși cele două apartamente au un amplasament și componență diferită.
Critică expertiza judiciară efectuată în apel și cu privire la aplicarea eronată a coeficienților de diminuare și de majorare a prețului, cu consecințe asupra diminuării sultei ce i se cuvine, arătând că instanța a încălcat principiul respectării legilor, respectiv prevederile art. 212 (2) Cod pr. Civila, fără a ține seama că expertiza contrarie trebuia cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Pârâtul nu a formulat nicio obiecțiune la Raportul de expertiză în fața primei instanțe și nici nu a cerut o expertiză contrarie la primul termen după depunerea lucrării, iar, față de criticile formulate de apelant, tribunalul avea posibilitatea să solicite lămuriri expertului inițial, P. D., nu să administreze o nouă expertiză, cu atât mai mult cu cât a respins toate criticile apelantului pe baza cărora a mizat pe o nouă expertiză.
În drept, invocă art. 304, pct.9, art. 274 (1) din vechiul Cod de procedura civila.
Pârâtul P. M. a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se stabili contribuția recurentului la dobândirea bunurilor comune ca fiind de 60 %, iar a intimatei de 40%, exonerarea recurentului de la plata taxei de timbru de care intimata a fost scutită în fața primei instanțe, precum și aprecierea valorii centralei termice ca fiind scăzută, față de valoarea menționată prin raportul de expertiză, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, în ceea ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor, astfel cum rezultă din probele cu înscrisuri, veniturile recurentului au fost net superioare (aproape duble) celor obținute de intimată. Chiar intimata recunoaște că în anul 2007 a plecat de acasă pentru a îngriji o bătrână, dar în tot timpul cât s-a ocupat de această activitate nu a adus bani în gospodărie, minorul locuind o bună parte din timp cu apelantul. În aceiași măsură, apelantul s-a ocupat de creșterea minorului alături de intimată, iar munca depusă de apelant pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătățire îi aparține în exclusivitate. În situația în care soții ar fi achitat contravaloarea acestor lucrări unei terțe persoane, o parte însemnată din veniturile părților ar fi fost destinate în acest scop, motiv pentru care apreciază că recurentul a avut o contribuție de 60% la dobândirea bunurilor.
Se mai arată că instanța de apel a respins criticile recurentului privitoare la obligarea acestuia la plata cotei de ½ din sumele pentru care intimata a fost scutită (taxa de timbru pentru cererea principală și onorariu expert).
Astfel cum a dovedit în fața instanței de apel, valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert S. loan, este apropiată de cea indicată chiar de către reclamanta intimată prin cererea de chemare în judecată. Tot această intimată s-a răzgândit în fața primei instanțe și a solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii imobilului. Onorariul expertului provizoriu a fost de 600 lei. Prima instanță a dispus, iar instanța de apel a menținut hotărârea în această privință, ca recurentul să achite către stat cota de ½ parte din suma pentru care intimata a beneficiat de scutire. Din moment ce instanța de apel a stabilit valoarea imobilului ca fiind cea indicată de recurent, valoare apropiată de valoarea indicată de intimată prin cererea de chemare în judecată, înainte de efectuarea expertizei din prima instanță, apreciază că instanța de apel urma să schimbe sentința primei instanțe în sensul de a obliga intimata să suporte cu titlu de cheltuială de judecată suma de care a beneficiat în urma admiterii cererii de scutire și nicidecum recurentul deoarece acesta nu a fost partea cauză în pretenții.
Cu privire la plata taxei judiciare de timbru, taxă cu privire la care intimata a beneficiat de scutire, ambele instanțe au obligat recurentul să achite cota de ½ din taxa, motivat de faptul că, în materia partajului, taxele se suportă în egală măsură de părți. Din moment ce aceste taxe se achita de părți, apreciază hotărârea instanțelor ca fiind nelegală din moment ce doar recurentul a fost obligat la plată. Echitabil pentru părți și legal este ca taxa să fie suportată în egală măsură de ambele părți sau nici una din părți să nu fie obligată Ia plată, din moment ce a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, iar cu privire la cererea de partaj supusă timbrajului de 3000 lei, nicio parte nu este căzută în pretenții.
Apreciază că instanțele au aplicat, cu încălcarea legii, disp. art. 18 din OUG 51/2008, deoarece recurentul nu a căzut în pretenții cu privire la cererea de partaj, de cerere ambele părți profitând.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, reclamanta P. E. a solicitat respingerea recursului pârâtului, cu motivarea că nu este întemeiată critica recurentului privitor la reținerea de către cele două instanțe a cotei de contribuție egală a părților la dobândirea bunului comun supus partajării, respectiv a apartamentului.
Se reiterează apărările invocate în ciclurile procesuale anterioare, cu privire la salariile părților, ce nu au fost mult diferite, prețul redus al apartamentului, față de D-L 61/7.02.1990, efectuarea lucrărilor de îmbunătățire din apartament preponderent între anii 1987-2004; irelevanța plecării sale în anul 2007, față de datele de achiziție ale apartamentului și de efectuare a lucrărilor de îmbunătățire; aportul său în muncă în cadrul familiei de-a lungul a 20 de ani.
În drept: s-a invocat art.115, 274 (1) Cod pr. civ.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de prevederile art. 299 și urm. C. pr. civ., coroborate cu dispozițiile art. 30 C.fam., art. 339 și urm. C.civ., art. 673 ind. 1 și urm. C.proc.civ., Curtea constată că prezentele recursuri nu sunt întemeiate, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că, prin cererile de recurs formulate în cauză, părțile invocă motive ce vizează în mod preponderent starea de fapt, pe care o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate sau incomplete a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în această cale de atac, motivele de recurs privind starea de fapt reținută în cauză, părțile tinzând, prin aceste motive, la reanalizarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte stări de fapt, lucru care, așa cum s-a arătat, nu este permis de legea procesual civilă în recursul de față.
Este vorba de criticile aduse de către reclamantă raportului de expertiză judiciară efectuat în apel, cu privire la modul de stabilire a valorii de circulație a imobilului supus partajului, prin raportare și la probele privind prețurile practicate în zonă pe piața imobiliară, respectiv de motivele expuse de pârât privind interpretarea eronată a probatoriului (cu înscrisuri, martori și expertiza judiciară) cu privire la cotele de contribuție a părților la dobândirea bunului comun, la valoarea centralei termice, la veniturile realizate de părți și la contribuția cu muncă proprie în gospodărie și la îmbunătățirile aduse apartamentului părților.
În consecință, raportat la starea de fapt reținută de tribunal în baza probatoriului amplu administrat în cauză, curtea constată că, în speță, s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, atât cu privire la situația juridică a bunurilor soților, cât și cu privire la administrarea probatoriului.
Astfel, critica reclamantei privind greșita administrare a unei noi expertize judiciare în apel, nu poate fi reținută de către curte, în condițiile în care, chiar dacă proba nu a fost cerută în termenul prevăzut de art. 212 C.proc.civ., ea a fost solicitată prin cererea de apel, lucru permis de prevederile art. 287 C.proc.civ., iar, în plus, față de evoluțiile considerabile ale pieței imobiliare, în contextul crizei economice, ce produce încă efecte cu privire la valorile de tranzacționare pentru acest tip de bunuri, necesitatea administrării probei rezulta din dezbateri, în condițiile art. 138 pct. 2 C.proc.civ., neputându-se constata o încălcare a prevederilor legale relativ la încuviințarea și administrarea probelor în procesul civil.
Curtea mai constată că tribunalul a făcut o justă aplicare a principiului echității și egalității ce trebuie să guverneze materia partajului, fiind corectă reținerea că una dintre regulile cu valoare de principiu ce guvernează materia vizează ca împărțeala să se facă prin raportare la valoarea de circulație a bunurilor de la data partajării efective. În caz contrar, s-ar rupe echilibrul între contraprestațiile părților, cu consecințe pernicioase în patrimoniul uneia dintre ele. Nu se poate reține ipoteza avansată de reclamantă, că, în situația promovării căilor de atac, întotdeauna ar trebui administrată o nouă expertiză judiciară, însă, nu se poate ignora evoluția de pe piața imobiliară în perioada prezentului litigiu, care este substanțială, iar proba în discuție era utilă cauzei, în aplicarea teoriei impreviziunii generate de situația economică notorie.
Cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată în cauză, curtea constată că aceasta s-a făcut cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 274-276 C.proc.civ., respectiv art. 18 din OUG 51/2008, având în vedere specificul dat de obiectul prezentului litigiu, partaj bunuri comune.
În cauzele cu acest obiect, având în vedere efectul declarativ, și nu constitutiv de drepturi, concluzia avansată de doctrina juridică și consacrată de jurisprudența constantă în materie este că, de vreme ce partajul profită ambelor părți, sumele constând în cheltuieli de judecată se suportă proporțional cu cota-parte a fiecărui copartajant.
Ca atare, sentința primei instanțe, menținută de tribunal, este una corectă, neputând fi valorificată juridic, în sensul cerut de pârât și prevăzut de art. 275 C.proc.civ., manifestarea procesuală a acestuia de a fi de acord cu partajul. Cheltuielile cu taxa judiciară de timbru și onorariu expert puse în sarcina reclamantei pe parcursul procesului trebuie suportate în părți egale și de către pârât, prin raportare și la modul de achitare. Astfel, pentru sumele plătite efectiv de către reclamantă, aceasta are dreptul la recuperarea cotei de ½ de la pârât, iar, în privința sumelor cu acest titlu pentru care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar, trebuie aplicate prevederile art. 18 din OUG nr. 51/2008, respectiv cota de ½ din ajutorul public aprobat, reprezentând partea reclamantei din cheltuielile procesului, rămâne în sarcina statului, iar cota-parte a pârâtului trebuie suportată de acesta, neexistând temei legal pentru a putea fi pusă în sarcina statului, cum a cerut acesta.
Onorariul expertului din primul ciclu procesual nu poate fi pus în sarcina exclusivă a reclamantei, care nu poate fi în culpă procesuală, câtă vreme a doua expertiză a fost încuviințată pentru un fapt exterior părților și procesului, obiectiv, și anume evoluția substanțială a pieței imobiliare.
Pârâtul a fost obligat la plata acestei sume întrucât ajutorul public judiciar este acordat exclusiv persoanelor care, fiind în dificultăți financiare, nu pot suporta cheltuielile unui proces. Este un beneficiu legal acordat intuitu personae, doar anumitor categorii de persoane, și care, față de scopul urmărit de legiuitor, nu poate beneficia decât persoanei îndreptățite, nu tuturor părților din proces, cum încearcă a acredita ideea pârâtul, soluția instanțelor anterioare cu privire la acest aspect fiind singura permisă de norma juridică specială.
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că ambele cereri de recurs de față sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., le va respinge.
Față de soluțiile pronunțate în cauză și de prevederile art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, ca necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta P. E. și de pârâtul P. M. împotriva deciziei civile nr. 207/A/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R../ 10.11.2014.
Tehnored. I.P. 2 ex./ 13.11.2014
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. A. I., D. J.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. M. Ciocșirescu
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Modificare măsuri privind copilul. Decizia nr. 162/2014. Curtea... → |
|---|
