Pretenţii. Decizia nr. 38/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 2044/325/2010**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ operator 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 38
Ședința publică de la 27 Martie 2014
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR :L. L.
GREFIER: M. S. L.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelantul pârât N. V. în contradictoriu cu intimații reclamanți V. S. și V. D. împotriva Sentinței civile nr. 2303 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T.,având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat F. M. în reprezentarea pârâtului apelant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care, reprezentantul apelantului depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1129 lei și 5 lei timbru judiciar precum și înscrisuri cu titlu de practică judiciară.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri, constată că cererea de apel este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul apelantului solicită în principal, admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul T. pentru soluționarea cererii perimare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele invocate în scris.
La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului arată că judecătorul fondului s-a pronunțat cu privire la excepția netimbrării înainte de a se pronunța regulatorul de competență cu privire la valoarea obiectului pricinii. A mai învederat că nu a formulat o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru deoarece instanța de fond nu a stabilit valoarea taxei de timbru raportat la valoarea obiectului pricinii conform art.18 alin. 1 din Legea 146/1997.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.2303 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. a fost admisă acțiunea precizata formulata de reclamanții V. S. și V. D. în contradictoriu cu pârâtul N. V., a fost obligat pârâtul la restituirea către reclamanți a sumei de 10.000 Euro cu titlu de avans plătit și la cheltuieli de judecata către reclamanți in suma de 2324 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 2044/325 din 27.01.2010 reclamantii V. S. și V. D., în contradictoriu cu pârâtul N. V. au solicitat instantei sa constate ca a intervenit rezolutiunea promisiunii bilaterale de vanzare cumparare nr. 84 din 03.07.2007, cu repunerea partilor in situatia anterioara referitor la imobilul evidentiat in CF_ Timisoara, situat in Timisoara, . si obligarea paratului la restituirea sumei de 10.000 Euro cu titlu de avans, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, prin înscrisul intitulat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nr.84/03.07.2007 încheiat la Cabinet de avocat I. B., pârâtul N. V. s-a obligat să le înstrăineze imobilul situat în Timișoara, ., evidențiat în CF. Nr._ Timișoara, nr. top. 1676/2. constând din loc de casă cu casă în suprafață de 275 mp, reclamanții achitându-i acestuia suma de 10.000 Euro, cu titlu de avans.
Potrivit caluzelor contractuale convenite de părți, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică urma să fie încheiat în data de 15.09.2007.
Ulterior, la solicitarea pârâtului, prin actul adițional la promisiunea de vânzare-cumpărare mai sus menționată, înregistrat sub nr.91/12.09.2007, partile au convenit modificarea termenului stipulat pentru încheierea contractului în formă autentică, noul termen stabilit fiind cel din data de 15.12.2007.
Prin adresa din data de 18.12.2007, au adus la cunoștința pârâtului faptul că diferența de preț aferenta vânzării, respectiv 130.000 Euro, se află în posesia reclamantilor și la dispoziția acestuia și că doresc încheierea contractului în formă autentică, așa cum au convenit și l-au convocat la sediul Cabinetului de avocat I. B. în data de 07.01.2008, ora 10:00, pentru o ultimă discuție privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dată la care s-a încheiat și un proces-verbal, pârâtul neprezentându-se.
Printr-o adresă din data de 05.03.2008, pârâtul le-a adus la cunoștiință faptul că nu poate încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, așa cum s-a obligat prin promisiune, fiind într-o situație de forță majoră, neprecizând care este situația care ar justifica forța majoră exoneratoare de răspundere.
Consideră că răspunsul pârâtului echivalează cu refuzul de a încheia actul în formă autentică, fapt care le dă dreptul de a solicita returnarea avansului achitat pârâtului.
Mai mult, reaua credință a pârâtului este dovedită și prin faptul că acesta, deși a refuzat să le înstrăineze imobilul cu privire la care a încheiat această promisiune, a publicat un anunț în ziarul „Publitim" privind vânzarea imobilului din Timișoara, . care face obiectul promisiunii mai sus amintite.
Prin notificarea transmisă pârâtului prin intermediul executorului judecătoresc, i-a solicitat acestuia să se prezinte în data de 20.03.2008, ora 12 la sediul BNP C.-M. în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Conform încheierii de certificare nr. 1665/20.03.2008 se certifică faptul că pârâtul nu s-a prezentat nici de acesta dată în vederea finalizării tranzacției imobiliare.
Mai mult, în situația economică actuală și după toate cele petrecute între părți, încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu mai este oportună pentru reclamanti și nici nu mai este posibilă, la momentul convenit pentru încheierea contractului pârâtul nearătându-și disponibilitatea în acest sens.
Au precizat că nu doresc să se prevaleze de clauzele contractuale privind dreptul de a solicita instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, acest demers judiciar fiind mult prea costisitor pentru acestia, taxa judiciară de timbru fiind mult peste posibilitățile pe care le au și mult peste posibilitățile pârâtului în cazul în care reclamantii ar avea câștig de cauză.
Întârzierea în executarea obligației pârâtului a dus la pierderea interesului reclamantilor de a solicita pârâtului îndeplinirea întocmai a obligației asumate prin promisiunea încheiată, cu atât mai mult că prețul imobilelor a scăzut; chiar pârâtul, prin anunțul de vânzare publicat în ziar, solicitând acum un preț de 275.000,00 Euro, cu 125.000.00 Euro mai puțin decât prețul stipulat în promisiunea încheiată.
În trecut nu au reușit rezolvarea situației pe cale amiabilă și nu pot spera că le va returna avansul în mod voluntar în lipsa unui titlu executoriu.
Potrivit clauzelor din promisiunea de vânzare-cumpărare, neplata restului de preț până la data de 15.09.2007, conduce la obligația restituirii avansului achitat către pârât.
Deși termenul pentru încheierea contractului în formă autentică a fost prelungit prin acordul părților, aceasta nu se datorează reclamanților, prelungirea termenului fiind făcută la solicitarea pârâtului.
In drept, au invocat art.l 12 Cod procedură civilă, artr.969 Cod civil.
In probațiune, au depus promisiunea de vânzare-cumpărare cu dată certă nr.84/03.07.2007, actul adițional la promisiunea de vânzare-cumpărare mai sus menționată, înregistrat sub nr.91/12.09.2007, extras din ziarul „Publitim" privind vânzarea imobilului, din data de 21-27 noiembrie 2009.
Paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților, în principal ca netimbrată, și în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b, C.p.civ., raportat la valoarea obiectului acțiunii (140.000 EUR, adică 560.000 lei) și observând Decizia nr. 32/2008 a ÎCCJ Secțiile Unite, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara, ca instanță de fond, pentru soluționarea litigiului pendinte, și, pe cale de consecință, a solicitat înaintarea dosarului Tribunalului T. - Secția Civilă, pentru competentă soluționarea a cauzei.
A invocat excepția de litispendență, pe rolul instanțelor de la Timișoara aflându-se un litigiu având același obiect și aceleași părți, obiect al dosarului nr._, soluționat la 31.05.2010, în sensul admiterii excepției necompetenței materiale, fiind declinată competența către Tribunalul T., invocând dispozițiile art. 163 C.p.civ.. Anexăm prezentei extras de pe site-ul instanțelor de judecată.
In ce privește excepția netimbrării acțiunii, în considerarea petitelor 1 și 2, petitul 1 reprezentând cerere în constatare, iar petitul 2 repunerea părților în situația anterioară, a invocat dispozițiile art. 3 raportate la art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997, cu consecințele regăsite în cuprinsul dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea 146/1997.
Pe fond, la fila 2 din cerere, reclamanții reconvenționali arată următoarele:„subsemnații nu dorim să ne prevalam de clauzele contractuale privind dreptul nostru de a solicita instanței judecătorești pronunțarea unei hotarari care să țină loc de act autentic, acest demers judiciar fiind mult prea costisitor pentru noi, taxa judiciară de timbru fiind mult peste posibilitățile pe care le avem...""
Reclamanții fac vorbire despre dreptul acestora de a solicita instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, dar nu înțeleg să aducă la cunoștința instanței faptul că au solicitat instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._, al Judecătoriei Timișoara, finalizată prin sentința civilă nr._ din 15.10.2008, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 435/A din 7.05.2009, a Tribunalului T., cererea reclamanților fiind respinsă, cu motivarea că aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale.
A invocat excepția puterii lucrului judecat în ce privește culpa reclamanților în realizarea contractului dintre părți, având în vedere dispozițiile art. 166 C.p.civ.
Reclamanții nici la data încheierii antecontractului și nici în prezent nu au deținut suma de 140.000 EUR, valoarea obiectului acțiunii, dovedindu-se a fi intermediari imobiliari, speculanți, care au presupus că vor găsi un terț cumpărător, ei neavând niciodată prețul vânzării.
Cele arătate mai sus au fost constatate de instanțele de judecată irevocabil, prin hotărârile arătate mai sus.
Interesul reclamanților se dovedește a fi unul ilicit, de vreme ce aceștia niciodată nu au avut interes în cumpărarea imobilului arătat în antecontract, interesul lor fiind de fapt acela de a-l împiedica să îsi exercite dreptul de dispoziție cu privire la bunul imobil ce-l deține în proprietate.
Reclamanții reconvenționali la fila 2 din cererea reconventională: au arătat că „întârzierea în executarea obligației pârâtului a dus la pierderea interesului subsemnaților, de a solicita pârâtului îndeplinirea întocmai a obligației asumate, prin promisiunea încheiată, cu atât mai mult că prețul imobilelor a scăzut; chiar pârâtul, prin anunțul de vânzare publicat în ziar, solicitând acum un preț de 275.000 EUR, cu 125.000 euro mai puțin decât prețul stipulat în promisiunea încheiată cu subsemnații".
Obiectul antecontractului avea valoarea de 140.000 EUR și nu de 275.000 EUR.
De fapt, reclamanții reconvenționali recunosc că au antecontracte încheiate cu terți posibil-cumpărători, care au fost dispuși să ofere pe casă 275.000 UR. care astăzi, la data promovării cererii reconvenționale este prețul real al imobilului.
Mai mult, reclamanții reconvenționali recunosc culpa proprie, de vreme ce aceștia recunosc că nu au bani nici de taxa timbru, darmite de a cumpăra un imobil.
In drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 C.p.civ.
Prin sentința civilă nr. 15 885/12.10.2010 Judecătoria Timisoara a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Timisoara și a declinat competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect rezolutiunea promisiunii bilaterale de vanzarea cumparare, formulată de reclamantii V. S. si V. D., în contradictoriu cu pârâtul N. V., în favoarea Tribunalului T., Secția Civila.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub acelasi numar.
Prin încheierea din 30.03.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a declinat la rândul său competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea acestui conflict.
Prin sentința civilă nr. 7/2011 pronunțată de Curtea de Apel Timisoara s-a stabilit competența de soluționare în primă instanță a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții V. S. și V. D. împotriva pârâtului N. V. în favoarea Tribunalului T..
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut că:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca instanța să constate că a operat rezoluțiunea unei promisiuni de vânzare- cumpărare având ca obiect un imobil a cărui valoare a fost stabilită de părți ca fiind în cuantum de 140.000 euro (fila 7 dosar) și să repună părțile în situația anterioară prin obligarea pârâtului- afirmativ în culpă pentru neperfectarea în formă autentică a înțelegerii- la plata sumei de 10.000 euro achitată de reclamanți cu titlu de avans.
S-a observat, astfel, că reclamanții nu tind exclusiv la a obține obligarea pârâtului la restituirea sumei primită de acesta cu titlu de avans ci, în principal, la înlăturarea tuturor efectelor convenției încheiate cu acesta.
Pe de altă parte, nici instanța nu ar putea să oblige pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 10.000 euro fără a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 969, 1020-1021 C.civ. pentru rezoluțiunea convenției, în speță, fără a verifica dacă se impune repunerea în situația anterioară ca urmare a culpei pârâtului, astfel cum susțin reclamanții.
Or, obligațiile pârâtului rezultă tocmai din promisiunea bilaterală a cărei rezoluțiune se cere a fi constatată, promisiune al cărei obiect îl constituie obligarea de înstrăinare a unui imobil a cărui valoare este de 140.000 euro.
În consecință, obiectul cererii reclamanților fiind rezoluțiunea unei convenții al cărei obiect depășește suma de 500.000 lei și repunerea părților în situația anterioară, în baza art. 22 C.p.c. raportat la art. 2 pct. 1 lit. b C.p.c., instanța a stabilit competența de soluționare în primă instanță a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții V. S. și V. D. împotriva pârâtului N. V. în favoarea Tribunalului T..
La termenul de judecată din data de 05.12.2012 reclamanții V. S. și V. D. au precizat obiectul cererii de chemare in judecata, in sensul ca au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea a sumei de 10.000 euro achitată cu titlu de avans acestuia cu ocazia încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare cu dată certă nr. 8470J.07.2007, având ca obiect încheierea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare privind imobilul situat în Timișoara, ., evidențiat în CF. nr._ Timișoara, nr. top. 1676/2, constând din loc de casă cu casă în suprafață de 275 mp, raportat la dispozițiile exprese ale cap. VIII alin. 2 si alin. 4 din convenția menționata, cu cheltuieli de judecată.
Având in vedere precizarea au solicitat a se constata ca acțiunea este timbrata in mod legal si a se verifica competenta materiala a instanței de judecata.
Având in vedere ca pana in prezent nu a existat in cauza „prima zi de infatisare", astfel cum este definita de art. 134 C., au apreciat că sunt îndreptățiți a uza de dispozițiile art. 132 C., având in vedere noul context al stării de fapt, prin vânzarea imobilului in discuție de către parat.
Raportat la dispozițiile exprese ale cap. VIII alin. 2 si alin. 4 din convenția menționata si la faptul ca paratul a înstrăinat imobilul, au considerat că sunt indreptatiti la solicitarea restituirii avansului achitat, restituire care este necondiționata, conform convenției partilor.
Astfel, clauzele contractuale prevăd ca in orice situație in care contractul nu se incheie, nu exista dezdăunări sau alte sancțiuni, ci doar avansul achitat va fi restituit acestora Aceasta obligație de restituire operează si in situația in care nu vor achita restul de pret, astfel cum susține chiar paratul in intampinare.
Nu exista vreo clauza de exonerare de la plata restituirii avansului achitat si nici vreo clauza penala in convenția incheiata, insa cu rea credința paratul refuza restituirea sumei incasate.
Dovada a relei credințe este chiar instrainarea imobilului altor cumpărători, fara a restitui avansul achitat, desi convenția incheiata este inca notata in CF-ul aferent imobilului.
In speța, in prezent nu mai are relevanta existenta convenției menționate, deoarece prin vânzarea imobilului este lipsita de obiect in prezent.
Au susținut că nu doresc să-l împovăreze în vreun fel pe pârât, dar nici nu doresc să îi sporeasca acestuia patrimoniul în mod nejustificat, astfel, pentru ca situația să redevină echitabilă pentru ambele părți, doresc returnarea avansului fără nicio altă pretenție față de pârât, conform convenției.
În drept, invocăm dispozițiile art.132 si 134 Cod proc. civila, art. 969 cod civil vechi („tempus regit actum").
In probațiune, au depus: promisiunea de vânzare-cumpărare cu dată certă nr.84/03.07.2007:act adițional la promisiunea de vânzare-cumpărare cu dată certă nr.84/03.07.2007; extras CF al imobilului, care atesta vânzarea; incheiere OCPI de radiere a promisiunii de vânzare-cumpărare cu dată certă nr.84/03.07.2007.
Prin sentința civilă nr.417/06 Februarie 2013 pronunțata de către Tribunalul T. a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului T. și declinată competența soluționării cauzei cu nr._, privind pe reclamanții V. S. și V. D. în contradictoriu cu pârâtul N. V. in favoarea Judecătoriei Timișoara.
Prin sentința civilă nr. 4.774/ din 09 aprilie 2013 a fost admisă exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Timisoara, declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului T., Secția Civila, constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Timișoara și Tribunalul T. și trimis dosarul la Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării acestuia.
Prin sentința civilă nr. 8/ din 16 mai 2013 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara a fost stabilită competența în primă instanță a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții V. S. și V. D., împotriva pârâtului N. V., în favoarea Tribunalului T..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 02.08.2013.
În urma deliberării asupra cauzei civile de fata, astfel cum aceasta a fost precizata, tribunalul a admis-o, pentru considerentele care urmeaza:
Prin înscrisul constatator intitulat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nr.84/03.07.2007, pârâtul s-a obligat să le înstrăineze reclamantilor imobilul situat în Timișoara, ., evidențiat în CF. Nr._ Timișoara, nr. top. 1676/2. constând din loc de casă cu casă în suprafață de 275 mp, pentru pretul de 140.000 Euro din care reclamanții au achitat, la acea data, suma de 10.000 Euro, cu titlu de avans, urmand ca diferenta de pret sa fie achitata la incheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, data stabilita initial la 15.09.2007 si prorogata ulterior, prin actul adițional înregistrat sub nr.91/12.09.2007, la data de 15.12.2007.
Prin actiunea de fata, reclamantii au solicitat initial rezolutiunea promisiunii pentru neexecutare culpabila din partea paratului cu repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul restituirii avansului platit, pentru ca ulterior sa solicite exclusiv restituirea avansului, in temeiul clauzelor contractuale.
Cu precadere, se impune constatarea ca paratul nu mai poate repune in discutie exceptia netimbrarii cererii de repunere pe rol a cauzei corelat cu exceptia perimarii actiunii, intrucat instanta a dat deja dezlegare acestor aparari prin incheiere cu caracter interlocutoriu, respectiv prin sentinta de declinare a competentei; dispunand repunerea pe rol a cauzei, instanta a apreciat in mod implicit ca cererea a fost in mod corespunzator timbrata (practicaua sentintei 417/06.02.2013), iar exceptia de perimare a fost in mod explicit solutionata prin respingere prin incheierea de sedinta din 05.12.2012.
In orice caz, nu se poate aprecia ca o hotarare judecatoreasca ce solutioneaza un conflict negativ de competenta are putere de lucru judecat in ce priveste timbrajul, intre competenta materiala si timbraj neputandu-se pune semnul egalitatii.
De mentionat ca, sub aspectul timbrajului unei cereri cu obiect rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare si restituire avans, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin considerentele deciziei nr.12/2009, s-a pronuntat in sensul ca se impune a fi luata in considerare valoarea prestatiilor executate; cum in speta singura prestatie pusa in executare este cea ce face obiectul prezentului litigiu (avansul in suma de 10.000 Euro), taxa de timbru se raporteaza la aceasta valoare.
De asemenea, in raport de obiectul si cauza prezentului litigiu, ca si de schimbarea situatiei de fapt avuta in vedere la pronuntarea sentintei civile nr._/15.10.2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 435/A/07.05.2009, a Tribunalului T., prin care cererea reclamanților de valorificare a promisiunii de vanzare-cumparare a fost respinsă, cu motivarea că aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale, nu poate fi retinuta puterea de lucru judecat cu privire la culpa contractuala a reclamantilor, in conditiile in care subsecvent pronuntarii mentionatelor hotarari, pe parcursul prezentului proces, paratul s-a dezis de contract, procedand la vanzarea bunului promis reclamantilor catre un tert beneficiar, atitudine contractuala ce a determinat si restrangerea actiunii introductive de instanta exclusiv la solicitarea de restituire a avansului, motiv pentru care tardivitatea acestei modificari a cadrului procesual nu poate fi retinuta, cu atat mai mult ca a fost formulate cu respectarea prevederilor art.132 C.proc.civ. (pana la prima zi de infatisare, astfel cum acesta este definit de art.134 C.proc.civ.); pe de alta parte, paratul nici nu s-a opus modificarii la termenul la care cererea in noua configuratie i-a fost comunicata (dimpotriva, a invocat exceptia de necompetenta materiala a tribunalului, pentru ca in fata judecatoriei sa sustina necompetenta acesteia!), intervenind astfel decaderea din dreptul de se mai prevala ulterior de norma cu caracter dispozitiv cuprinsa in art.132 C.proc.civ.
Ca atare, instanta are a se pronunta asupra cererii de restituire a avansului, cerere intemeiata pe principiul fortei obligatorii al conventiilor legal incheiate (pacta sunt servanda) edictat de art.969 din Codul civil de la 1864, (si nu ca o consecinta a reyolutiunii contrcatului in temeiul art.1020-1021) in conditiile in care in cuprinsul inscrisului ad probationem al promisiunii, partile, de comun acord, au inserat clauza potrivit careia, in cazul in care contractul de vanzare-cumparare nu se va perfecta din cauza neplatii diferentei de pret, promitentul va proceda la restituirea avansului achitat de catre beneficiari (alineatul 2 pct.III din contract, intitulat “raspunderea contractuala”).
Data fiind vointa expresa a partilor in sensul aratat, culpa contractuala a reclamantilor este lipsita de relevanta.Restituirea acestui avans se impune cu atat mai mult cu cat detinerea lui de catre parat este lipsita de cauza, in conditiile in care acesta a inteles sa procedeze la instrainarea bunului pe parcursul procesului, dupa cum s-a aratat (fila 41 dosar).
Fie ca aceasta atitudine ar fi calificata ca o dezicere de contract cu incalcarea interdictiei contractuale exprese de la acelasi pct.III susevocat ori ca un acord tacit la manifestarea de vointa a reclamantilor exprimata prin actiune (in acest caz fiind vorba despre o desfiintare mutuala a contractului, potrivit regulii mutuum consensus, mutuum dissensus), cert este ca prin instrainarea bunului promis contractul supus analizei a fost desfiintat si ca atare, prestatia efectuata se impune a fi restituita.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. art.969 din Codul civil de la 1864, tribunalul a admis actiunea precizata si l-a obligat pe parat la restituirea catre reclamanti a sumei de 10.000 Euro cu titlu de avans platit.
In temeiul art.274 C.proc.civ., in raport de culpa procesuala a paratului, l-a obligat pe acesta la cheltuieli de judecata catre reclamanti in suma de 2324 lei, taxele judiciare, potrivit chitantelor de la dosar si va respinge cererea acestuia cu acelasi obiect.
Împotriva Sentinței civile nr. 2303 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. a declarat apel pârâtul N. V. solicitând anularea/casarea sentințe atacate, ca fiind pronunțată de o instanță nelegal investită, în condițiile în care au fost necesare două hotărâri ale Curții de Apel Timișoara prin care s-a soluționat prin regulator conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul T. și Judecătoria Timișoara, iar prin ambele hotărâri s-a stabilit competența materială după valoarea obiectului pricinii ca instanță de fond a Tribunalului T., adică valoare peste 500.000 lei și pe cale de consecință anularea încheierii de ședință din 5.12.2012, prin care a fost respinsă excepția perimării, instanța de fond apreciind că cererea de redeschidere a dezbaterilor a fost legal timbrată, în realitate pârâții timbrând atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de redeschidere a dezbaterilor doar cu suma de 2324 lei, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, pentru neîndeplinirea condițiilor rezoluțiunii, cererea modificatoare a acțiunii fiind depusă tardiv, după ce Curtea de Apel Timișoara a soluționat regulatorul de competență și astfel cererea modificatoare trebuia repudiată, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă de părțile în culpă pentru neexecutarea contractului, părți care nici nu și-au mai propus executarea contractului prin însăși cererea de chemare în judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că reclamanții au sesizat Judecătoria Timișoara la 27.01.2010, cu o acțiune având două petite: rezoluțiune contract ca petit principal și restituire avans ca petit accesoriu.
Judecătoria Timișoara, fiind sesizată prin întâmpinare de către pârât cu excepția necompetenței materiale, a admis această excepție și a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului T.. Tribunalul T., în completul care a și pronunțat sentința atacată în dosarul pendinte, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara, astfel încât s-a ivit prima situație de conflict negativ de competență tranșat de Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea din 15.06.2011.
Tribunalul T. a repartizat dosarul aceluiași complet, care s-a desistat anterior, iar acest complet a fost sesizat de către pârât cu privire la netimbrarea acțiunii la valoarea stabilită prin regulator de competență ca fiind peste 500.000 lei, valoare care nu mai poate fi rediscutată, de vreme ce aceasta a fost avută în vedere la soluționarea regulatorului de competență, pentru că nu se poate soluționa un regulator de competență ce vizează conflict negativ de competență, tocmai cu referire la valoarea obiectului pricinii, valoare care stabilește competența primei instanțe, și pârâtul a apreciat că odată cu tranșarea conflictului negativ de competență, judecătorul căruia i s-a repartizat dosarul de la Tribunalul T. era ținut de efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la valoarea obiectului pricinii și nu mai putea pune în discuție această valoare.
Totuși, judecătorul de la Tribunalul T. care a și pronunțat de altfel sentința atacată, pune în vedere reclamanților să indice valoarea obiectului pricinii, pentru ca la această valoare să se stabilească taxa judiciară de timbru, și a acordat termen în acest sens. La termenul acordat instanța a constatat că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor anterioare, astfel încât nu a respins acțiunea ca netimbrată, ci a suspendat judecarea cauzei din culpa exclusivă a reclamanților, în baza art. 155 ind.1 C.p.civ.
La mai bine de un an de suspendare, reclamanții formulează cerere de repunere pe rol a cauzei. O atare cerere nu poate fi formulată de reclamanți, reclamanții puteau formula doar o cerere de redeschidere a dezbaterilor, iar aceste aspecte le-a arătat pe larg instanței de fond, pentru că cererea de redeschidere a dezbaterilor după ce pricina a fost suspendată din culpa exclusivă a reclamanților, la rându-i trebuia timbrată cu jumătate din valoarea acțiunii care a fost suspendată. Judecătorul fondului, fără a verifica timbrarea cererii de redeschidere a dezbaterilor, îndeplinește acte procesuale și primește la dosarul cauzei o cerere de modificare a acțiunii prin care reclamanții renunță la primul petit, și stăruie doar cu privire la cel de-al doilea petit, fără ca apărătorul reclamanților, să aibă la dosarul cauzei procură specială prin care poate face declarații de renunțare la petitul 1 al acțiunii.
Nici acest aspect nu a avut nicio relevanță, instanța de fond - Tribunalul, același complet care a ignorat regulatorul de competență, a apreciat că reclamanții trebuie să timbreze pentru redeschiderea dezbaterilor, numită de instanță „repunere pe rol", cu jumătate din valoarea cererii modificate, și nu valoarea acțiunii așa cum aceasta era la data suspendării încălcându-se astfel flagrant normele procesual civile în materie, respectiv dispozițiile Legii 146/97 cu referire la taxa timbru în cazul redeschiderii dezbaterilor.
Pârâtul a arătat instanței de fond, Tribunalului, că sunt doi reclamanți, care cer anularea aceluiași act juridic a cărui valoare depășește 500.000 lei, și că fiecare reclamant era ținut să timbreze la valoare peste 9000 lei, cererea principală. Tot astfel fiecare reclamant era ținut să facă dovada achitării a jumătate din cei 9000 lei pentru cererea de redeschidere a dezbaterilor. Și numai după ce o asemenea dovadă există la dosarul cauzei, eventual instanța ar fi pus în discuția părților o cerere modificatoare, fiind deja pronunțat în cauză, anterior suspendării cauzei - regulatorul de competență, prin care s-a stabilit nu numai valoarea obiectului pricinii, dar și instanța competentă raportat la valoare.
Prin prezentul apel a atacat și sentința nr. 417 din 16.02.2013 a Tribunalului T. în același dosar, pretinsă a fi una interlocutorie în dosarul pendinte, având în vedere următoarele aspecte: La termenul din 5 decembrie 2012, a invocat instanței de fond netimbrarea cererii de repunere pe rol / redeschidere a dezbaterilor și netimbrarea acțiunii, iar același complet, a îndeplinit acte de procedură nefiind sesizat legal și a acceptat depunerea la dosarul cauzei a unei precizări de acțiune prin care reclamanții renunță la petitul 1 al acțiunii. Acest act de procedură nu era îngăduit de dispozițiile art. 105 C.p.civ., câtă vreme cererea de repunere pe rol/redeschidere a dezbaterilor nu era timbrată și instanța nu era legal sesizată. Numai că pentru a fi legal investită, instanța, în ședință publică, în prezența auditoriului, a întregii săli, instanța a acordat termen în cunoștință, părților, reclamanților prin av. B., și pârâtului prin av. F., termenul din 27 februarie 2013. Pentru că la termenul din 5 decembrie nu se putea efectua nici un act de procedură, instanța nefiind legal investită, pârâtul și apărătorul acestuia au așteptat termenul din 27.02.2013 pentru ca numai după ce se va face dovada timbrării cererii de redeschidere a dezbaterilor, la jumătate din cuantumul datorat cererii inițiale, așa cum era ea la data suspendării - și nu a cererii modificate, urma a se pune în discuție posibilitatea reclamanților de a modifica cererea la trei ani după sesizarea instanței și după ce prin hotărâre irevocabilă raportat la obiectul pricinii, Curtea de Apel a stabilit competența în favoarea Tribunalului ca instanță de fond.
Dispozițiile art. 18 alin.1 C.p.civ. au fost total ignorate de instanța de fond. Or, așa cum se vede din fila 57 de la dosar_ - stadiu procesual fond, grefierul recunoaște prin script la dosar la 11.12.2012, - adică la nici o săptămână de la ședința publică din 5.12.2012 - că termenul de judecată în cunoștință în ce îI privește pe pârât era cel din 27.02.2013. Numai că instanța nu putea modifica termenul de judecată fără să citeze pârâtul în prealabil deoarece conform art. 153 alin. 1 C.p.civ., legiuitorul a instituit prezumție cu privire la cunoașterea termenelor de judecată și părțile au luat un termen în cunoștință. Toate celelalte termene sunt prezumate a fi termene în cunoștință. Numai că dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol arată expres că dispozițiile alin 1 nu se aplică în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată, sau în cazul când procesul se repune pe rol. Pârâtul N. V. nu a fost citat pentru termenul din 6 februarie 2013, dată la care urma a se pune în discuție cererea de repunere pe rol.
Cu privire la mențiunile din sentință, că cererea de redeschidere a dezbaterilor a fost legal timbrată, se arată că Sentința nr. 417 din 6.02.2013 a Tribunalului T. în dosar_ a fost pronunțată de o instanță nelegal investită, fiind încălcate dispozițiile imperative ale art. 155 alin. 2 C.p.civ. raportate la dispozițiile art. 3 lit. ș) din Legea 146/1997:
Din textele de lege menționate rezultă că pentru repunerea pe rol a cauzei reclamanții urmau a timbra 50% din valoarea petitelor 1 și 2 ale acțiunii și nu 50% din cererea modificată după împlinirea termenului de un an cât a fost dosarul suspendat. Și atunci, dacă raportat la valoare s-a statuat că obiectul cererii depășește 500.000 lei și de aceea este competent Tribunalul ca instanță de fond, și dacă la 500.000 lei se datorează taxa judiciară de timbru de 9111 lei, înseamnă că jumătate din 9111 lei înseamnă cel puțin 4500 lei pentru fiecare reclamant. Instanța de fond s-a mulțumit doar cu 1200 lei taxă judiciară pentru repunere pe rol, or în atare situație, conform art. 155 alin. 2 C.p.civ., nu putem vorbi despre repunere pe rol a cauzei, nefiind îndeplinită obligația arătată expres în art. 3 lit. ș) din Legea taxei timbru 146/1997.
In concluzie, până la a pune în discuție pretins cererea modificatoare prin care se și renunță la petitul principal al acțiunii fără ca la dosarul cauzei să existe procură în acest sens, judecătorul fondului avea obligația să verifice dacă cererea de redeschidere a dezbaterilor este sau nu timbrată la jumătate din valoarea obiectului inițial al pricinii, iar în caz contrar să constate perimarea acțiunii. Dar atât excepția perimării, cât și excepția netimbrării instanța de fond le-a soluționat implicit, și cu toate acestea atunci când obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată indică valoarea de 2324 lei, valoare care nu este suficientă nici măcar pentru redeschiderea dezbaterilor formulată de un singur reclamant și nu de ambii reclamanți, și nu reprezintă valoarea taxei judiciare de timbru nici măcar pentru unul dintre ei, astfel încât dincolo de perimare acțiunea trebuia respinsă ca netimbrată.
Apoi, modificările de termen, în cazul redeschiderii dezbaterilor, fără citarea pârâtului, sunt cauze de casare evidente, pârâtul fiind lipsit de dreptul la apărare pentru termenul când s-a pronunțat pretins sentința interlocutorie, când același complet avea să se desisteze, după ce anterior era ținut printr-un regulator de competență care se bucură de efect pozitiv al lucrului judecat, chiar și prin prisma art. 18 ind.1 C.p.civ.
Toate normele procesual civile au fost eludate doar pentru a da satisfacție reclamanților. Hotărârea instanței de fond nu poartă mențiunea că ar fi definitivă, nu indică nici calea de atac, și nici termenul în care calea de atac poate fi formulată. Este un mod indirect prin care judecătorul fondului probabil a sugerat apărătorilor pârâtului că „nu trebuie atacată hotărârea.
Cu privire la rezoluțiune, pârâtul apelant arată că reclamanții sunt partea în culpă, culpă dovedită cu puterea lucrului judecat, astfel încât aceștia nu puteau cere rezoluțiunea actului juridic. Apoi, aceiași reclamanți nu s-au arătat gata să execute actul juridic, ba dimpotrivă, arată că niciodată nu au avut la dispoziție sumele de bani necesare achitării prețului promis și au înțeles doar să se joace de-a actul juridic blocând promitent vânzătorul atâția ani, și de ce nu încălcând și imperativul art. 129 alin. 1 C.p.civ. în dosarul pendinte, în sensul că nu au urmărit finalizarea dosarului, ci doar menținerea în cartea funciară a promisiunii pentru ca bunul să pară unul litigios, iar acum pretind și avansul, tocmai cei care au blocat acest bun cinci ani de zile până când bunul și-a pierdut valoarea, fiind de notorietate scăderea prețurilor. Fără rezoluțiune nu se poate cere avansul plătit, o atare clauză fiind una pur potestativă și prohibită de legiuitor, clauză de genul „închei actul doar dacă vreau, iar dacă nu vreau nu-l închei și îmi iau și avansul înapoi".
Aceste este motivul pentru care și instanța care a soluționat regulatorul de competență, în motivarea hotărârii, care face corp comun cu dispozitivul, a reținut următoarele: „Pe de altă parte, nici instanța nu ar putea să oblige pârâtul la plata către reclamanți a sumei de zece mii euro, fără a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 969, 1020-1021 C.civ., pentru rezoluțiunea convenției, în speță, fără a verifica dacă se impune repunerea în situația anterioară ca urmare a culpei pârâtului, astfel cum susțin reclamanții".
Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea apelului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată atât în instanța de fond cât și în cea de apel.
În drept invocă dispozițiile art. 282 - 298 C.pr.civ.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.295 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Primul aspect invocat de pârâtul reclamant privește nelegala stabilire de către instanța de fond a taxei de timbru aferente cererii de chemare în judecată, respectiv cererii de repunere pe rol a cauzei.
Curtea constată că, într-adevăr, prin cele două sentințe pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în cadrul regulatorului de competență, s-a stabilit faptul că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită inițial instanța de judecată, are o valoare de 500.000 lei, cauza fiind de competența de primă instanță a tribunalului.
Însă Tribunalul T., prima instanță investită cu soluționarea cererii formulată și apoi precizată de reclamați, a stabilit prin Încheierea de ședință din 5.12.2012 că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol este de 1129,5 lei, iar timbrul judiciar de 5 lei (taxă reprezentând ½ din valoarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată conform art.3 lit.ș din Legea nr.146/1997, act normativ aplicabil litigiului avându-se în vedere data introducerii acțiunii). Este evident că tribunalul a stabilit astfel taxa judiciară aferentă atât cererii de repunere pe rol, cât și cererii de chemare în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată (…), iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Așadar, reexaminarea este singura cale de atac, prevăzută de legea taxelor de timbru împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Or, în speță, nu a fost formulată o cerere de reexaminare prin care să se critice tocmai modalitatea în care a înțeles prima instanță să stabilească taxele de timbru datorate în speță, nefiind deci valorificată această unică posibilitate de a schimba modul de stabilire a taxei menționate.
În acest context, Curtea reține că în mod corect tribunalul a acordat termen pentru achitarea de către reclamanți a taxei de timbru stabilite pentru cererea de repunere pe rol a cauzei, având în vedere dispozițiile exprese ale art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 (dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii (…) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată).
Pe de altă parte, chiar în cazul în care instanța de apel ar fi putut să constate că nu a fost corect stabilită taxa de timbru și, pe cale de consecință logică, nici reclamanții nu au plătit taxa judiciară de timbru legal datorată atât pentru acțiune, cât și pentru cererea de repunere pe rol, sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile litigiului nu ar fi fost casarea sentinței atacate sau constatarea perimării acțiunii, așa cum în mod eronat a arătat apelantul, ci obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, conform art.20 alin.5 din Legea 146/1997.
Apelantul a mai invocat faptul că nu ar fi fost legal citat la termenul de judecată din 6.02.2013 când urma a se pune în discuție cererea de repunerea pe rol și că, astfel, nu au fost respectate dispoz. art.153 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată că, o dată cu primirea cererii de repunere pe rol formulată de reclamanți, tribunalul a dispus citrea părților, conform art.153 alin.2 pct.3 C.pr.civ., pentru termenul de judecată din 5.12.2013, termen la care s-a prezentat reprezentantul pârâtului apelant. Acordându-se termen pentru 6.02.2013 în vederea îndeplinirii de către reclamanți a obligației de a timbra cererea de repunere pe rol, conform art.20 alin.2 din legea nr.146/1997, au redevenit aplicabile dispoz. art.153 alin.1 C.pr.civ., fiind atins scopul avut în vedere de legiuitor, de înștiințare a părților cu privire la formularea și discutarea unei cereri de repunere pe rol după suspendare, astfel încât nici acest motiv de apel nu este întemeiat.
Referitor la aspectul puterii de lucru judecat a hotărârii pronunțate pe calea regulatorului de competență asupra soluționării fondului pricinii, Curtea constată că această sentință a avut în vedere cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți înainte de precizarea acesteia prin înscrisul depus la filele 38-39 din dosarul_ al Tribunalului T. și, astfel, nu s-a referit sub nicio formă la cererea modificată prin care s-a solicitat restituirea avansului în baza clauzelor contractuale, și nu ca urmare a rezoluțiunii convenției încheiate între părți, așa cum au solicitat reclamanții prin cererea inițială. Prin urmare, în mod corect tribunalul a obligat pârâtul la plata avansului încasat ca urmare a clauzei contractuale convenite de părți conform art.969 C.civ., și nu ca o consecință a rezoluțiunii, aspectul culpei promitenților cumpărători nemaiavând deci relevanță.
În ceea ce privește excepția de tardivitate a precizării de acțiune, aceasta trebuia invocată chiar la termenul la care se face precizarea sau la termenul următor cu procedură îndeplinită conform art.108 alin.3 rap. la art.103 alin.1 C.pr.civ., iar în speță pârâtul nu a invocat această excepție nici la termenul din 5.12.2012 când reprezentantul său a fost prezent în fața instanței de judecată și nici la cel din 6.02.2013, astfel cum în mod corect a reținut și tribunalul în considerentele sentinței apelate.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea reține că apelul formulat în cauză este nefondat și în baza art.296 C.pr.civ. urmează să-l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul pârât N. V., cu domiciliul ales în Comuna Ghiroda, ., jud.T. în contradictoriu cu intimații reclamanți V. S. și V. D., ambii cu domiciliul ales în Timișoara, ., . împotriva Sentinței civile nr.2303 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2014.
PREȘEDINTE, A.-M. N. | JUDECĂTOR, L. L. | |
GREFIER, M. S. L. |
Red. A-M N. / 11.04.2013
Tehnored. M.S.L. / 11.04.2013
5 ex. / 3 ex. . de fond:Tribunalul T., judecător L. D.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 860/2014. Curtea... | Expropriere. Decizia nr. 194/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
