Acţiune în constatare. Sentința nr. 1826/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1826/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 21571/325/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.186
Ședința publică din 10 decembrie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.1826/30.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții HOFFMANN A. A., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat C. D. pentru reclamanta apelantă ., iar pentru pârâta intimată Hoffmann A. A. se prezintă avocat N. L., lipsă fiind pârâții intimați S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Administrarea Activelor Statului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 08.12.2014 întâmpinarea formulată de pârâta intimată Hoffmann A. A., la care s-a anexat împuternicirea avocațială nr._/05.12.2014, factura și chitanța din 05.12.2014 reprezentând onorariul avocațial în sumă de 6.200 lei.
Un exemplar al întâmpinării se înmânează reprezentantului reclamantei apelante.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. D., pentru reclamanta apelantă ., solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, pe care urmează a le solicita pe cale separată. Susține că reclamanta este cumpărătoare de bună credință, iar instanța de fond (Tribunalul T.) în mod greșit a constatat că nu s-a făcut dovada acestor susțineri, deși prin încheierea de ședință din data de 10.03.2012 Judecătoria Timișoara a constatat calitatea reclamantei de dobânditor de bună-credință. În acest sens precizează că imobilul în litigiu a fost dobândit prin efectul legii. Totodată, invocă faptul că sentința apelată conține motive contradictorii și arată că în cauză nu a fost invocată excepția de admisibilitate a acțiunii. În cazul în care instanța va respinge apelul declarat, solicită diminuarea cheltuielilor de judecată a pârâtei, având în vedere complexitatea redusă a cauzei și că nu se tinde a fi prejudiciat dreptul de proprietate al pârâtei Hoffmann A. A..
Avocat N. L., pentru pârâta intimată Hoffmann A. A., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată că în întâmpinare a invocat inadmisibilitatea acțiunii, atât ca excepție, cât și ca mijloc de apărare pe fond. Cu privire la dreptul de proprietate a imobilului în litigiu face referiri la decizia civilă nr.3741/21.11.2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată într-un litigiu promovat de reclamantă și bazată pe dispozițiile Legii nr.15/1990. În cazul admiterii apelului, solicită să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1826/30.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . pârâților Hoffmann A. A., S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Administrarea Activelor Statului.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 9920 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Hoffmann A. A..
P. a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 08.08.2012, reclamanta . solicitat în contradictoriu cu pârâții Hoffmann A. A., S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului să se constate că aceasta are calitatea de cumpărător de bună credință al imobilului construcții situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 922 C. și, pe cale de consecință, să se constate că reclamanta are calitatea de proprietar al imobilului și să se dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că este o societate comerciala, fosta întreprindere de stat, care a fost privatizată integral în conformitate cu prevederile Legii privatizării societăților comerciale - nr. 58/1991 și ale Legii nr. 77/1997 - legea privind asociațiile salariaților si membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează (metoda MEBO).
Prin procesul de privatizare, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate privata asupra imobilului - construcții situat în Timișoara, ., acest imobil fiind înscris pe lista anexă a Contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 409/1995 încheiat între Asociația F. P.A.S. și Fondul Proprietății de Stat (actuala A.V.A.S.), în prezent imobilul făcând parte din capitalul social al firmei.
Imobilul a fost solicitat în baza Legii nr. 10/2001, de către pârâtă, în calitate de moștenitoare a foștilor proprietari.
Prin sentința civilă nr. 212/24.02.2004 pronunțată de Tribunalul T. - Secția civilă în dosarul nr. 8635/C/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 955/11.05.2004 a Curții de Apel Timișoara - Secția civilă în dosar nr. 2509/C/2004, s-a admis contestația numitei Hoffmann A. A. împotriva Dispoziției nr. 736/14.04.2003 a Primarului Timișoara și s-a dispus înaintarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 către . calitate de unitate deținătoare în sensul legii.
P. a se dispune această măsură, instanța a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul din ., înscris în CF nr. 922 C. se află în patrimoniul .>
Prin Decizia nr. 911/08.10.2009, . calitate de unitate deținătoare, a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 și și-a declinat competența în favoarea A.P.A.P.S. (actuala A.V.A.S.).
Împotriva acestei decizii, Hoffmann A. A. a formulat contestație care a fost soluționată de către Tribunalul T. prin sentința civilă nr. 3570/PI/28.12.2010 pronunțată în dosarul nr._ . Prin această sentință Tribunalul T. a respins contestația pe motiv că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul se afla în patrimoniul . această societate era complet privatizată la momentul formulării notificării.
Împotriva Sentinței civile nr. 3570/PI/28.12.2010, pronunțată de Tribunalul T. s-a formulat apel care, ulterior, a fost calificat drept recurs.
Prin decizia civilă nr. 319/02.02.2012, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul, a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului și a dispus restituirea în natură a acestuia, fără însă a se pronunța și asupra valabilității titlului societății asupra imobilului.
Împotriva deciziei, reclamanta a formulat cerere de revizuire și contestație în anulare, dar ambele cereri au fost respinse.
Prezenta acțiune în constatare, a arătat reclamanta, este admisibilă din următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 319 din 02.02.2012, Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă a constatat lipsa de valabilitate a titlului Statului Român asupra imobilului și a dispus „restituirea în natură a întregului imobil către reclamantă, în calitate de succesoare a foștilor-proprietari tabulari, anterior naționalizării."
Prin dispozitivul deciziei pronunțate nu s-a constatat în nici un fel nevalabilitatea titlului . terenului și clădirii ce formează obiectul litigiului.
Chiar dacă în motivarea deciziei instanța de recurs a examinat - superficial în opinia reclamantei - valabilitatea titlului . imobilului, nu a statuat cu privire la acest aspect și în dispozitivul deciziei pronunțate. Or, este cunoscut că în puterea lucrului judecat intră dispozitivul unei hotărâri judecătorești, nu și considerentele acesteia.
În altă ordine de idei, instanța de recurs nici nu putea să statueze asupra nevalabilității titlului . condițiile în care contestatoarea, în cererea introductivă, nu a învestit instanța în legătură cu un astfel de capăt de cerere.
În condițiile în care s-a „stabilit" cu atâta certitudine faptul că imobilul se află în patrimoniul Statului Român - care nici măcar nu a fost reprezentat legal - și că acesta nu are titlu valabil, reclamanta nu înțelege de ce nu a fost scoasă din cauză, ea fiind pusă într-o situație paradoxală în care,deși nu s-a constatat prin dispozitiv că . are un titlu valabil asupra imobilului, este totuși obligată să-l restituie în natură.
În prezent, societatea reclamantă are posesia imobilului și nu poate promova o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, astfel că singura posibilitate legală de a i se recunoaște dreptul de proprietate este o acțiune în constatare.
Cu atât mai mult, a arătat, la prezenta acțiune este îndreptățită și de faptul că până în prezent valabilitatea titlului său nu a fost pusă în discuție, deoarece pârâta nu a promovat o acțiune in constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 409/1995. Mai mult, în prezent, conform prevederilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 pârâta a fost decăzută din termenul de a mai formula o astfel de acțiune, întrucât termenul de un an prevăzut de acest articol s-a împlinit.
Buna-credință a societății reclamante la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni și neformularea unei acțiuni în anulare a titlului său constituie criterii esențiale pe care instanța trebuie să le aibă în vedere în soluționarea prezentei cauze.
Astfel, atât buna-credință a societății, cât și neformularea de către pârâtă a unei acțiuni în constatare a nulității au dus la consolidarea titlului reclamantei, atât în fapt - pentru că, dacă pârâta nu a înțeles să solicite anularea titlului, a recunoscut tacit încheierea sa valabilă, cât și în drept - pentru că, în condițiile în care nu a solicitat anularea în termenul de prescripție conform art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, opozabilitatea erga omnes este recunoscută expres prin lege.
În practica judiciară s-a arătat că buna-credință a cumpărătorului poate fi constatată numai raportat la demersurile pe care acesta le-a efectuat prealabil încheierii contractului pentru a afla situația juridică a imobilului și a înlătura, astfel, orice echivoc cu privire la diligența pe care a depus-o în materializarea posibilității de a afla dacă imobilul este revendicat în cadrul unei acțiuni în justiție sau în cadrul altei proceduri legale instituite.
Prin faptul că privatizarea societății reclamante s-a efectuat în anul 1995, deci înainte de . Legii nr. 10/2001, chiar și înainte de . Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu se poate reține faptul că reclamanta nu ar fi făcut demersuri pentru a afla situația juridică a clădirilor, imobile care fac parte din activul societății și pentru care reclamanta a plătit un preț, respectiv prețul acțiunilor la .>
Conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării”.
Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 409/1995 a fost încheiat cu respectarea tuturor actelor normative în vigoare privind procesul de privatizare.
Articolul 45 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 a statuat cu valoare de principiu că „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate de stat, fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afara de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință”.
Cu referire la acest articol de lege și în raport cu dispozițiile art. 44 alin. 1, 2 și 3 din Constituția revizuită a României, precum și din primul Protocol adițional la Convenția Europeană care garantează dreptul de proprietate privată, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate și a statuat că interesul subdobânditorului de bună-credință trebuie să fie preferat în raport cu interesul adevăratului proprietar, ca urmare a aplicării principiului ocrotirii bunei-credințe și al adagiului „error communis facit ius". Exact aceasta este ipoteza și în cazul societății reclamante, care este cumpărător de bună credință al imobilului și căreia trebuie să i se recunoască acest statut.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 din Codul de procedură civilă.
Prin precizarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că renunță la judecată în ceea ce privește capătul 2 din cererea introductivă prin care a solicitat „să se constate că are calitatea de proprietar al imobilului construcții situat în Timișoara, ., înscris în CF nr. 922 C. și să se dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului în cartea funciară".
Reclamanta a arătat că nu putea promova o acțiune în revendicare deoarece este evident că prin compararea titlului său (contractul de privatizare) cu titlul pârâtei Hoffmann A. A. nu are nici o șansă deoarece titlul acesteia din urmă este mai bine caracterizat; în plus, instanța de judecată, deși a fost învestită să judece o acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001, a procedat în realitate la compararea titlurilor conform principiilor acțiunii în revendicare și a dat câștig de cauză pârâtei.
În aceste condiții, reclamanta justifică faptul că, pe de o parte, nu putea promova o acțiune în revendicare (acțiune în realizare), iar pe de altă parte, arătă că avea interesul să se constate că este cumpărător de bună credință pentru a-și susține cererea formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă ,pârâta H. A. A. a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că reclamanta nu a precizat valoarea obiectului litigiului și, față de neplata taxei de timbru la valoare, a invocat excepția insuficientei timbrări, întrucât, potrivit Legii nr.146/1997 modificată, și acțiunea în constatare este calificată ca fiind evaluabilă în bani.
A mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și, respectiv, lipsa interesului legitim în promovarea acțiunii și a învederat că nici pe fond acțiunea nu este întemeiată.
Astfel, obiectul litigiului îl constituie imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr._ G., nr. CF vechi 922 C. aflat în proprietatea tabulară a pârâtei, cu titlul de restituire în baza Legii nr. 10/2001.
Prin hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la regimul juridic al imobilului în cauză s-a stabilit irevocabil că reclamanta nu deține niciun drept asupra construcțiilor acestui imobil. Astfel, prin decizia civilă nr. 3741/23.11.2005 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. 8662/C/2005 s-a stabilit că . deține niciun drept asupra respectivelor construcții, nici dreptul de administrare și, ca atare, nu beneficiază de prevederile art.20 din Legea nr.15/1990 care îi permiteau recunoașterea unui drept de proprietate asupra acestor construcții și, pe cale de consecință, și asupra terenului.
Prin decizia civilă nr. 319/02.02.2012 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a dispus admiterea contestației pârâtei în baza Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură a imobilului către aceasta s-a stabilit că este îndreptățită la această măsură reparatorie, întrucât reclamanta nu justifică un drept de proprietate, care să împiedice retrocedarea lui.
Ca atare, câtă vreme nu deține un drept de proprietate, reclamanta nu are calitate procesuală activă și nici interes legitim în promovarea acțiunii de față.
Pârâta a invocat și excepția puterii de lucru judecat, astfel:
Prin decizia civilă nr. 3741/23.11.2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 8662/C/2005 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că . deține niciun drept asupra imobilului, situație în care nu poate beneficia de recunoașterea unui drept de proprietate asupra construcțiilor, și pe cale de consecință, și asupra terenului.
Dosarul nr._ a avut ca obiect contestația pârâtei în baza Legii nr. 10/2001, promovată în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara, cu . cu A. București. Prin decizia civilă nr. 319/02.02.2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în recurs, s-a dispus admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 911/08.10.2009 emisă de . în natură a imobilului (construcții și teren) către pârâtă și intabularea dreptului de proprietate al acesteia. S-a stabilit că pârâta este îndreptățită la această măsură reparatorie întrucât reclamanta nu deține un drept de proprietate și niciun alt drept asupra acestui bun. În acea cauză reclamanta a fost parte, iar în considerarea argumentelor reținute de instanță s-a anulat decizia prin care a fost refuzată cererea de restituire în natură. Hotărârea mai sus amintită are în mod indiscutabil putere de lucru judecat în cauza de față.
Pârâta a arătat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă. În acest sens, a invocat argumentele de mai jos, care în opinia sa susțin această inadmisibilitate, dar totodată, constituie și apărări care pot fi valorificate pe fond.
Astfel, cum predarea posesiei a avut loc prin protocolul încheiat și înregistrat sub nr. 1194/22.10.2012, reclamanta are la îndemână acțiunea în realizare, iar nu acțiunea în constatare prevăzută de art. 111 C.pr.civ.
Inadmisibilitatea decurge și din finalitatea urmărită de reclamantă, în contextul existenței hotărârilor judecătorești care au stabilit irevocabil regimul juridic al imobilului în litigiu.
Legal citați, pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului nu au depus întâmpinări.
Prin sentința civilă nr._/10.10.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetentei sale materiale și a declinat în favoarea Tribunalului T. competenta in soluționarea cererii formulata de reclamanta . contradictoriu cu pârâții H. A. A., S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului, reținând că valoarea imobilului construcții în litigiu este de 2.791.582,96 lei, valoare care a fost indicată de reclamantă prin cererea de repunere pe rol aflată la filele 55-56 dosar.
Pe rolul Tribunalului T., cauza a fost înregistrată la data de 24.04.2014.
În dovedirea cererii, respectiv în apărare, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut că, prin întâmpinarea formulată, pârâta Hoffmann A. A. a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei și, ca urmare, lipsa interesului legitim în promovarea acțiunii, motivate prin faptul că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilului,
Aceste excepții, a reținut instanța, presupun administrarea acelorași probe ca pentru soluționarea fondului, tema pretențiilor și apărărilor în litigiul de față privind dobândirea de către reclamantă a unui drept de proprietate asupra imobilului și buna sau reaua credință a reclamantei la dobândire drept pentru care excepțiile au fost soluționate odată cu fondul, conform art. 137 al. 2 C.pr.civ.
Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu nu a fost intabulat niciodată pe numele reclamantei, ci figura ca proprietatea Statului Român, cu titlu de naționalizare, în baza Decretului nr. 303/1948, după cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la fila 84 a Judecătoriei Timișoara.
În cursul ultimilor 10 ani, imobilul a făcut obiectul mai multor procese, soluționate prin hotărârile irevocabile la care ambele părți au făcut referire.
În unul dintre aceste procese, care a format obiectul dosarului nr.406/2004 al Judecătoriei Timișoara, reînregistrat ulterior, în căile de atac, sub numerele nr. 5981/2004 și nr. 8662/2005 pe rolul Curții de Apel Timișoara (filele 115-126 din dosarul Judecătoriei Timișoara), reclamanta . invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 922 C., situat în Timișoara, ., în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, urmare a transformării dreptului de administrare într-un drept de proprietate. Cererea sa a fost însă respinsă prin decizia civilă nr. 3741/23.11.2005 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă, reținându-se, cu putere de lucru judecat, că reclamanta nu a avut niciodată un drept de administrare asupra imobilului și, ca urmare, nu a dobândit niciodată un drept de proprietate asupra aceluiași imobil potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Corespunde realității că prin decizia civilă nr. 955/11.05.2004 a Curții de Apel Timișoara (filele 21-23 din dosarul Judecătoriei Timișoara) dată în soluționarea contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001 de Hoffmann A. A. împotriva dispoziției nr. 736/14.04.2003 s-a făcut vorbire, în cuprinsul considerentelor, despre faptul că inițial nu a fost identificată persoana deținătoare a imobilului notificat (unul și același cu imobilul în litigiu), aspect clarificat pe parcursul procesului, când s-a statuat că persoana în patrimoniul căreia se află respectivul imobil este . statuări au însă putere de lucru judecat doar în raport de entitatea care avea obligația de a soluționa notificarea, reținându-se, în hotărârea arătată, că notificarea nu trebuia soluționată de către Primarul Municipiului Timișoara, ci de către . ca deținătoarea imobilului. Nu se poate reține, a apreciat tribunalul, că prin decizia civilă nr.955/11.05.2004 Curtea de Apel Timișoara a stabilit calitatea de proprietar al imobilului în privința . vreme această societate nu a prevalat, în litigiul respectiv, vreun titlu asupra imobilului, ci, dimpotrivă, încerca obținerea recunoașterii dreptului său de proprietate într-un litigiu distinct, în dosarul nr. 406/2004 al Judecătoriei Timișoara, litigiu soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 3741/23.11.2005 a Curții de Apel Timișoara, cererea . respinsă.
Tribunalul a constatat că reclamanta a încercat, de-a lungul timpului, să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului, invocând temeiuri diferite ale dobândirii.
Astfel, în vreme ce în dosarul nr. 406/2004 al Judecătoriei Timișoara reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin transformarea dreptului de administrare asupra imobilului în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 (cererea sa fiind respinsă, astfel cum s-a arătat), în dosarul de față reclamanta pretinde că ar fi dobândit cu bună credință același imobil în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 409/1995 încheiat între Asociația F. P.A.S. și Fondul Proprietății de Stat (A., ulterior A. pentru Administrarea Activelor Statului).
Dincolo de atitudinea oscilantă a reclamantei în ceea ce privește modalitatea de pretinsă dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului, tribunalul a constatat că în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 409/1995 încheiat între Asociația F. P.A.S. și Fondul Proprietății de Stat (fila 26 din dosarul Judecătoriei Timișoara) s-a arătat că obiectul contractului îl constituie un număr de_ acțiuni, fără a se face vreo mențiune despre imobilul în litigiu. Imobilul nu a fost dobândit de reclamantă în baza acestui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc că obiectul contractului a fost înstrăinarea pachetului de acțiuni deținut de stat la . Asociația F. P.A.S. Deși reclamanta a arătat că în lista anexă la acest contract a fost menționat și imobilul, nu a fost depusă la dosar vreo astfel de listă anexă.
Astfel fiind, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, aspect tranșat cu putere de lucru judecat și într-un litigiu anterior ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel Timișoara. Prin decizia civilă nr. 319/02.02.2012 pronunțată în dosarul arătat (filele 10-13 din dosarul Judecătoriei Timișoara), Curtea de Apel Timișoara, având în vedere succesiunea actelor încheiate și a hotărârilor judecătorești pronunțate în privința imobilului, a reținut, pe de o parte, că decizia nr. 955/2004 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 1372/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se bucură de autoritate de lucru judecat numai în raport cu entitatea care avea obligația de a soluționa notificarea reclamantei, indicându-se deținătorul actual al clădirii, fără a statua asupra calității de proprietar a . că, pe de altă parte, . a avut proprietatea imobilului în litigiu, aceasta aparținând Statului Român, după cum arată și evidențele de carte funciară, intabularea având efect constitutiv.
Contrar susținerilor reclamantei, nu era necesar ca prin dispozitivul deciziei nr. 319/2012 Curtea de Apel Timișoara să constate nevalabilitatea titlului . imobilului, câtă vreme s-a constatat chiar lipsa acestui titlu, considerentele hotărârii judecătorești bucurându-se de putere de lucru judecat. Restul criticilor aduse prin cererea de chemare în judecată deciziei civile 319/2012 a Curții de Apel Timișoara nu pot fi primite, câtă vreme decizia arătată este o hotărâre judecătorească irevocabilă, bucurându-se de prezumția de adevăr și legalitate.
În cererea de constatare a dobândirii imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 409/1995 încheiat între Asociația F. P.A.S. și FPS (actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului) soluționată pe fond conform considerentelor anterior expuse, A. pentru Administrarea Activelor Statului are justificare procesuală pasivă, în calitate de pretins transmițător al imobilului, astfel încât, în baza art. 137 al. 1 C.pr.civ., tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei entități.
Dincolo de considerentele anterior arătate și care dovedesc caracterul nefondat al cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că prezenta cerere este și inadmisibilă, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 111 C.pr.civ.
Conform acestei norme, dacă partea poate cere realizarea dreptului său, acțiunea în constatare nu poate fi primită. Or, în speță, situația de fapt pretinsă de către reclamantă pe calea cererii de chemare în judecată, respectiv pretinsa existență a dreptului său de proprietate asupra imobilului, presupunea, în cazul în care existența acestui drept ar fi fost dovedită (ceea ce în speță nu s-a întâmplat) formularea unei acțiuni în despăgubiri pentru lipsirea de proprietate.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul constatării calității sale de dobânditor de bună credință al imobilului în litigiu.
În motivare, a invocat că sentința cuprinde o motivare contradictorie.
Astfel, instanța s-a pronunțat asupra temeiniciei acțiunii, însă și asupra admisibilității sale, fără a pune în discuție această excepție; în consecință, arată apelanta, dispozitivul sentinței este incomplet, nefiind indicat aici dacă acțiunea a fost respinsă ca nefondată sau ca inadmisibilă.
A invocat că în mod greșit a reținut instanța că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, câtă vreme la dosar a fost depus contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.409/1995 și lista anexă la contract, pe listă fiind înscris imobilul în litigiu.
A invocat că, deși a solicitat să se constate calitatea sa de dobânditor de bună credință, în mod greșit instanța s-a pronunțat asupra calității sale de cumpărător.
A invocat că tribunalul nu a examinat temeinic motivele de admisibilitate câtă vreme, contrar celor reținute, prin decizia civilă nr.319/02.02.2012 – pe care apelanta a pus-o în discuție – Curtea de Apel Timișoara nu a constatat nevalabilitatea titlului reclamantei.
A făcut referire la cererea adresată Curții Europene a Drepturilor Omului la 31.07.2012 prin care a învederat că a fost deposedată de instanță de imobilul dobândit în mod valabil, astfel că are interes în promovarea prezentei cereri, constatarea bunei sale credințe fiind de natură a susține cererea adresată instanței europene a drepturilor omului.
A învederat că nu poate promova o acțiune în revendicare în care nu ar avea câștig de cauză.
În drept, a invocat dispozițiile art.282 și următoarele C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, intimata Hoffmann A. A. a solicitat respingerea acțiunii.
Legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza art.295 al.1 C.pr.civ., față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanță a examinat fondul susținerilor reclamantei și, suplimentar, a constatat și inadmisibilitatea prezentei cereri.
Din lecturarea considerentelor sentinței rezultă cu evidență că referirea la inadmisibilitatea cererii se constituie într-un argument suplimentar al respingerii demersului judiciar declanșat de reclamantă și nu singurul argument ori unul esențial în pronunțarea soluției.
În consecință, câtă vreme instanța nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.137 al.1 C.pr.civ. potrivit cărora „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”, sunt nefondate ca temeiuri de schimbare a sentinței susținerile apelantei potrivit cărora acest aspect nu a fost pus în discuția părților.
Faptul că în dispozitivul sentinței nu se specifică dacă acțiunea a fost respinsă ca nefondată sau ca inadmisibilă nu se constituie nici el în temei de schimbare ori desființare a hotărârii câtă vreme, pe de o parte – după cum s-a arătat – tribunalul nu a apreciat, în temeiul art.137 al.1 C.pr.civ. că examinarea susținerilor pe fond ale reclamantei ar fi inutilă și, pe de altă parte, dispozițiile art.261 C.pr.civ. nu impun ca în dispozitiv să fie expres menționată vreuna dintre mențiunile la care apelanta face referire.
Nefondate sunt și susținerile apelantei vizând greșita reținere de către instanță a nedovedirii dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului – construcție în litigiu.
Astfel, prin decizia civilă nr.319/02.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ și în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză și avută în vedere de prima instanță s-a reținut irevocabil și cu caracter obligatoriu că „potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 210/1995 de care se prevalează intimata . din urmă societate a cumpărat prin respectivul contract doar 30% din acțiunile deținute de stat și totodată, prin contractul nr.409/1995 s-au cumpărat restul de 70% din acțiuni, însă în lista anexă a terenurilor și clădirilor existentă la fila 40 nu se regăsește imobilul în litigiu, fosta clădire Cerbul regăsindu-se totuși într-o anexă la Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.MO3 nr.1704/02.03.1995 emis de Ministerul Industriilor, clădirea având număr de inventar 1003…
Totodată, cu putere de lucru judecat s-a statuat prin decizia civilă irevocabilă nr.374/23.11.2005 a Curții de Apel Timișoara în dosar nr.8662/2005, că reclamanta din acel dosar – . nu a avut înscris în CF nici un fel de drept, astfel că nici IIS Cerbul și nici . au avut nici măcar un drept de administrare asupra imobilului situat în Timișoara, ., înscris în CF nr.922 C. nr.top 1992/635-637, construcții și teren de 2.158 mp …
Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în litigiul finalizat cu decizia civilă nr.3741/2005 a Curții de Apel Timișoara și astfel nu sunt întrunite toate cele trei condiții cerute de art.1201 C.civ., în speță, lipsa de identitate a părților, totuși nu se poate ignora că această decizie reprezintă o probă esențială întrucât se statuează irevocabil într-un litigiu purtat între Primarul și Consiliul Local Timișoara, pe de o parte, și . pe de altă parte, că . poate invoca în favoarea sa dispozițiile art.20 din Legea nr.15/1990 și prin urmare, nu este proprietarul imobilului din litigiu, proprietatea aparținând Statului Român, prin Primarul și Consiliul Local Timișoara, atât asupra construcțiilor, cât și asupra terenului.
În raport cu aceste constatări dovedite prin întregul material probator existent la dosar, Curtea va constata că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, ci dispozițiile art.21 raportat la art.14 și art.9 din Legea nr.10/2001, câtă vreme S. este și la această dată proprietarul tabular al întregului imobil situat în Timișoara, ., înscris în CF 922 C. nr.top 1992/635-637, construcții și teren de 2.158 mp, raportat la efectul constitutiv al intabulării în CF consacrat de Legea nr.7/1996 republicată” (fila 5-6 decizie).
Rezultă, astfel, că menționatul contract de vânzare-cumpărare acțiuni și anexele sale au fost examinate de o instanță judecătorească, fără ca ulterior pronunțării să fi intervenit elemente (acte sau fapte juridice) care să determine, în condițiile legii procesuale, adoptarea unei alte soluții.
Nici susținerile apelantei vizând pretinsa confuzie săvârșită de tribunal cu privire la obiectul cererii (constatarea calității de cumpărător în loc de cea de dobânditor de bună-credință, cum s-a solicitat prin înscrisul de la fila 138 din dosarul judecătoriei) nu sunt întemeiate ca motive de schimbare a sentinței.
Astfel, în primul rând, din conținutul cererilor formulate de reclamantă rezultă cu evidență că aceasta tinde la recunoașterea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
În al doilea rând, din considerentele indicate în argumentarea susținerilor vizând confuzia săvârșită de instanță, nu rezultă o atare situație.
Aceasta pentru că, examinând menționatele considerente, se constată că instanța a avut în vedere nu faptul că reclamanta nu ar fi cumpărat imobilul construcții ci faptul că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, aceasta nu a dobândit și construcțiile în litigiu.
În continuare, instanța de apel constată că în mod legal a reținut tribunalul că prin decizia civilă nr.319/02.02.2012 a Curții de Apel Timișoara s-a statuat că nu reclamanta din prezenta cauză are vreun titlu asupra construcțiilor ci S. Român (al cărui titlu este nevalabil).
Prin decizia menționată s-a dispus restituirea construcțiilor (avute în vedere de reclamantă în prezentul litigiu) întrucât titlul statului nu este valabil, iar . nu are un titlu asupra acestor construcții, astfel că este nerelevant faptul că, prin dispozitiv, instanța de recurs nu a constatat lipsa acestui titlu, câtă vreme inexistența s-a reținut în considerentele deciziei, acestea făcând corp comun cu dispozitivul și cuprinzând argumentele pentru care instanța a pronunțat soluția cuprinsă în dispozitiv.
Câtă vreme obiect al prezentului apel îl constituie sentința civilă nr.1826/30.06.2014 a Tribunalului T., instanța de control judiciar nu are a se pronunța asupra criticilor aduse de apelantă unei decizii irevocabile pronunțată în alt dosar, respectiv decizia civilă nr.319/02.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
Susținerile reclamantei-apelante referitoare la considerentele pentru care nu ar putea promova o acțiune în revendicare sunt nefondate ca temeiuri de schimbare a sentinței, câtă vreme la pronunțarea acesteia tribunalul nu a avut în vedere un eventual demers în acest sens al reclamantei.
La fel, nici referirile la cererea adresată Curții Europene a Drepturilor Omului nu se constituie în susțineri întemeiate ca motive de apel, prin sentința apelată nefiind reținută vreo eventuală lipsă de interes a reclamantei în formularea prezentei cereri de chemare în judecată.
În consecință, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și va fi menținută ca atare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 6.200 lei solicitate de intimata Hoffmann A. A. instanța reține că, potrivit art.274 C.pr.civ. „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată…
Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
Privitor la aceste dispoziții, Curtea Constituționala a statuat că „nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.” (Decizia nr.401/2005).
Având in vedere aceste considerente, instanța apreciază că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat în cuantumul sus-menționat este disproporționat în raport de munca îndeplinită de avocat, având în vedere că apelul a fost soluționat la primul termen de judecată, că problema juridică dedusă judecății nu prezintă o complexitate deosebită și că, prin întâmpinare - singurul act redactat în apel de avocatul intimatei - au fost reiterate o . apărări formulate în primă instanță de pârâtă.
Ca atare, suma de 6200 lei, reprezentând pretențiile intimatei față de apelantă constând în onorariu de avocat, nu îndeplinește condițiile de a fi necesară și rezonabilă, și în consecință, în baza art.273 alin.3 C.pr.civ., instanța va proceda la diminuarea sa în limita sumei de 4500 lei.
P. aceste considerente, în baza art.296 C.pr.civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.1826/30.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții Hoffmann A. A., S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. pentru Administrarea Activelor Statului.
În baza art.274 al.1, 3 C.pr.civ., va obliga apelanta la plata către intimata Hoffmann A. A. a sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.1826/30.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții HOFFMANN A. A., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
Obligă apelanta la plata către intimata HOFFMANN A. A. a sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/17.12.2014
Tehnored.MM/6 ex/07.01.2015
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.M. R.
Se comunică:
Reclamantă - ., ..20, jud. T.
Pârâți - Hoffmann A. A. – domiciliul ales - Timișoara, P-ța Ț. V., nr.1, .> - la C.. av. L. N.
- S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - București, sector 5, .
- A. pentru Administrarea Activelor Statului
- București, sector 1, . nr.50
Emis 4 comunicări
| ← Expropriere. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1032/2014. Curtea... → |
|---|
