Expropriere. Decizia nr. 194/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 194/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 5126/30/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.194

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.12.2014

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. GIRUGINCĂ

GREFIER: A. B.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții G. A. și G. M. împotriva sentinței civile nr. 1312 din 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați Statul Român, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și C. de A. a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local G., având ca obiect expropriere.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării hotărârii din data de 04.12.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1312/16.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții G. A. și G. M., ambii domiciliați in Timișoara, . nr.70, ., în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul in București, sector 1, Bvd. D. G. nr.38 și C. de aplicare a Legii nr.198/2004 din cadrul Consiliului Local G., cu sediul in G., ., județ T..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis din 17.03.2010 emisă de C. pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, din cadrul Consiliului Local G., s-a dispus exproprierea terenului situat în .. cadastral_, identic cu A 1092/1/26/1/2 în suprafață de 3249 mp, precum și consemnarea despăgubirii în cuantum de_,43 RON, echivalentul a_,22 euro la CEC Bank pe numele reclamanților și numiților S. V.G., S. V. I..

Din extrasul CF nr._ G. depus la fila 92 dosar de fond rezultă că asupra terenului expropriat erau coproprietari reclamanții și numiții S. V.G., S. V. I., în cote de 13/23, respectiv 10/23.

Conform art. 5 alin.5 din Legea nr. 198/2004 în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs de mai multe persoane, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile.

Reclamanții G. A. și G. M. au solicitat stabilirea despăgubirii în mod distinct pe numele reclamanților, fapt care nu este posibil având în vedere dispozițiile legale menționate și mențiunile din cartea funciară, din care rezultă că aceștia sunt proprietari ai unei cote ideale din drept, nu asupra unui teren determinat în mod faptic.

Din acest motiv nu este posibilă nici exproprierea separată așa cum solicită reclamanții prin precizarea de acțiune de la fila 74 dosar volumul I, .,3 ha nefiind evidențiată distinct de . numiților S. V.G., S. V. I..

În ce privește suprafața expropriată, reclamanții invocă faptul că documentația cadastrală care a stat la baza emiterii hotărârii atacate nu respectă documentația întocmită în anul 1998 și avizată de OCAOTA și modifică coordonatele înscrise în titlul de proprietate cu consecința că suprafața expropriată este alta decât acea reală și cuantumul despăgubirii este esențial modificat.

Pentru a lămuri aceste aspecte a fost administrată proba cu expertiza în specialitatea topografie, expertul desemnat, A. C., arătând că configurația suprafeței expropriate corespunde cu amplasamentul parcelei reclamanților așa cum acesta rezultă din noul plan parcelar întocmit cu ocazia proiectului de autostradă. Dacă situația se raportează la planul cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991 atunci suprafața expropriată se suprapune parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/2/6/1 și parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/27, astfel că suprafața expropriată nu poate respecta vecinătățile din planul Legii nr. 18/1991. Tot expertul a arătat că cu prilejul lucrărilor de proiectare pentru autostrada A. - Timișoara s-a constatat că toate parcelele din tarlaua cu nr. cad. A 1092/1, printre care și . plus de suprafață, drept pentru care a fost realizat un alt plan parcelar. Existența acestui surplus de 5400 mp ar putea constitui așa-zisa motivație tehnică prin care a fost modificată poziția tuturor parcelelor din sola cu nr. 1092/1/26/1. O reconfigurare a parcelelor din solă ar putea fi făcută cu acceptul tuturor proprietarilor.

În speță nu există o astfel de posibilitate, ceea ce atrage concluzia că nici această cerere a reclamanților nu poate fi admisă, nefiind create cadrul procesual adecvat și obiectul corespunzător. Prin urmare, chiar dacă s-a modificat amplasamentul terenului reclamanților, revenirea la configurația inițială nu este posibilă.

În ce privește prețul exproprierii, în speță a fost administrată proba prevăzută de Legea nr. 33/1994, rezultând la data întocmirii raportului de expertiză, ce trebuie avută în vedere față de dispozițiile art. 26 din lege, o valoare de 2.474 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3.249 mp. Tribunalul apreciază că din această sumă în echivalent în lei 11.185 trebuie scăzute valorile adăugate aferente procentelor de 10% și 50%, luate în considerare ca reprezentând taxe notariale pentru procurare alt teren și vânzarea forțată a terenului. Acestea sunt criterii care nu sunt prevăzute de lege, nici nu se încadrează în descrierea generală a criteriilor legale, prețul de vânzare a imobilelor în zonă, daunele produse proprietarului. Exproprierea este o posibilitate legală a statului de a prelua imobile cu plata unei despăgubiri, astfel că pentru această operațiune nu se pot percepe sume în plus, care exced cadrului legal al instituției menționate. De asemenea, nu este cert că persoana expropriată va achiziționa un alt teren pentru a i se acorda o sumă care să acopere cheltuielile notariale de achiziționare, astfel că nu se poate vorbi despre daune ale proprietarului.

Cum suma stabilită de comisia de experți este net inferioară aceleia stabilite prin hotărârea contestată, 2.474 euro față de 31.775 euro, tribunalul a respins și al treilea petit al acțiunii reclamanților, în temeiul art. 27 alin.2 din Legea nr. 33/1994, care stabilește că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.

Nu se impune nici exproprierea totală a terenului proprietatea reclamanților, împreună cu S. V.G., S. V. I., deoarece din cartea funciară nr._ rezultă că suprafața deținută de aceștia inițial era de 23.000 mp, astfel că după preluarea suprafeței de 3.249 mp., suprafața rămasă este de 3 ori mai mare decât cea expropriată, fapt ce duce la concluzia că reclamanții pot folosi și exploata acest teren în condiții normale. În acest sens sunt și dispozițiile art. 24 alin.4 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize evaluatorii având în vedere că actele de vânzare cumpărare invocate de reclamanți priveau terenuri situate în zona construibilă, nu similară cu zona în care se află terenul reclamanților, elementele de comparație utilizate de experți sunt conform Standardelor Internaționale de Evaluare, raportul de evaluare întocmit de P. F. în luna decembrie 2008 nu a făcut obiectul raportului de expertiză, iar reclamanții nu au dovedit cultivarea terenului.

Față de argumentele expuse, în baza art. 23 din Legea nr. 33/1994 tribunalul a respins acțiunea precizată a reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, înregistrat la data de 28 mai 2013 și motivat în termen, reclamanții G. A. și G. M. și au solicitat ca urmare a admiterii apelului, admiterea acțiunii precizate în fața primei instanțe.

În acest sens, reclamanții – apelanți au arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și se impune reformarea acesteia prin admiterea apelului.

Astfel, s-a reproșat că instanța de fond nu a observat existența unei greșeli existente în Hotărârea a cărei revocare a fost solicitată, ignoranță care atestă maniera superficială în care a fost analizată cauza prezentă.

Astfel, exproprierea dispusă prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis/17.03.2010 se referă la numărul cadastral_ identic cu A1092/1/26/1/2, în condițiile în care numărul topografic corect este A1092/1/26/1, iar cel la care se face referire este nr. topografic ce a aparținut inițial lui C. E. urmare a Planului de aplicare a Legii nr. 18/1991, transmis apoi către S. Gerhardt și în final soților S.. Nu se putea dispune exproprierea în favoarea subsemnaților raportat la o parcelă identificată printr-un număr topografic aparținând altor proprietari (soții S.).

Apoi, instanța de fond a respins solicitarea de stabilire a despăgubirii în mod distinct pe numele reclamanților G., separat de cel al soților S., întrucât conform mențiunilor din CF nr._ G. aceștia ar fi proprietari în cote ideale (13/23), iar nu asupra unui teren determinat în mod faptic, în absența evidențierii parcelei subsemnaților în mod distinct față de cea a soților S. și raportat la art. 5 alin. 5 din Legea nr. 198/2004 nu ar fi posibilă exproprierea separată.

S-a arătat că reclamanții sunt titularii unui legat cu titlu particular, dobândind un drept direct de la defuncta NIX I. și nu se află în situația unor coproprietari aflați în stare de indiviziune cu soții S..

Legatele cu titlu particular nu generează indiviziune (F. D., Tratat de drept succesoral, 2002, pag. 489), deoarece în cazul acestui tip de legate, legatarul dobândește dreptul direct de la defunct, devenind titularul dreptului din momentul deschiderii moștenirii, fără a se mai afla în stare de indiviziune cu ceilalți succesori (F. D., op.cit, pag. 455).

S-a arătat că exact aceasta este situația în speță. Testamentul întocmit de Nix lohana la data de 23.01.1992 indică, fără nici un dubiu, faptul că reclamanții sunt legatari cu titlu particular ai terenului în suprafață de 1,3 ha, fără a fi în indiviziune cu C. Eiisabeta, la rândul ei titulară a unui legat cu titlu particular, având ca obiect un teren cu suprafața de 1 ha. În speță, pentru existența valabilă a unui legat cu titlu particular, este necesară determinarea bunului, determinare care este suficient de precisă pentru a exclude ipoteza legatelor cu titlu universal (art. 894 cod civ.), opinie împărtășită unanim în literatura de specialitate (F. D., op. cit, pag. 217-218).

De aceea, cât timp reclamanții nu sunt în indiviziune cu soții S. G. și I., fiind beneficiarii unui legat cu titlu particular cu privire la suprafața de 1,3 ha, exproprierea trebuie să se facă distinct pe numele domniilor lor și separat pe numele soților S. și în directă consecință, se impune a se expropria porțiunea de coridor de autostradă ce afectează suprafața reclamanților (1,3 ha) și nu așa cum s-a procedat în mod global, iar despăgubirea va trebui fixată distinct pentru reclamanți și separat pentru soții S., iar nu cumulat.

Prima instanță a ignorat complet argumentele de mai sus și s-a bazat exclusiv pe evidențele cărților funciare, însă situația juridică a reclamanților nu rezultă însă din cartea funciară, ci din actele juridice încheiate în favoarea domniilor lor, ale căror efecte instanța trebuia să le cerceteze.

Cărțile funciare nu pot constitui un fundament serios al drepturilor tabulare cât timp conțin în mod repetat erori care prejudiciază grav. Așa a fost situația cu consemnarea greșită în cartea funciară a numelui autorului HIX, în loc de NIX lohana, situație ce a fost corectată în baza sentinței civile nr. 8100 din 27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ **.

De altfel, solicitarea a fost însușită de pârâții intimați cu ocazia exproprierilor suplimentare referitoare la suprafața de 678 mp (Hotărârea din 23.09.2011) și 522 mp (Hotărârea nr. 58 din 23.09.2011), unde despăgubirile au fost calculate si consemnate distinct pe numele reclamanților separat de cel al soților S., dar instanța nu a analizat cauza diferenței de tratament între cele două situații similare.

Aceste aspecte nu trebuie tratate ca fiind inadmisibile raportat la obiectul controlului judecătoresc exercitat în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, întrucât vizează aspecte formale, nelegal rezolvate de pârâții intimați, asupra cărora instanțele au căderea să se pronunțe.

Reclamanții nu au contestat transferul de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, ci doar au arătat că stabilirea despăgubirilor nu poate fi separată de elementele pe baza cărora se determină, adică suprafața de expropriat, valoarea reală a acesteia și titularii dreptului de proprietate.

Cu privire la fiecare dintre aceste elemente au indicat criticile lor, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că nu se încadrează în obiectul controlului stabilit prin lege. Cum poate fi contestată despăgubirea decât prin raportare la elementele ce o compun ?

Apoi, în opinia apelanților, art. 5 alin. 5 din Legea nr. 198/2004 nu este aplicabil întrucât nu suntem în situația în care despăgubirile să fie solicitate în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane. Așa cum au arătat, reclamanții s-au disociat constant de soții S., în temeiul legatului cu titlu particular ai cărui beneficiari sunt. Nu au solicitat despăgubirile împreună și nici nu sunt în contradictoriu cu aceștia, motiv pentru care nici nu i-au chemat în prezentul proces.

De altfel, cu privire la parcelele în discuție a fost întocmit Planul cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991 emis la data de 06.02.1998, ce reprezintă o convenție a proprietarilor cu privire la stabilirea amplasamentului parcelelor, iar nu o veritabilă ieșire din indiviziune (realizată automat prin dispozițiile testamentare). Convenția era necesară pentru că la acea dată (februarie 1998) nu fusese încă întocmit procesul-verbal de punere în posesie. Faptul că acest Plan de ieșire din indiviziune nu fost respectat și nici reținut de instanță reprezintă o gravă eroare ce trebuie remediată.

O altă critică vizează faptul că, prin încheierea din 12 aprilie 2011 s-a încuviințat administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, expert desemnat A. C.. Raportul de expertiză întocmit în cauză și depus la termenul din 21.06.2011, dar în special răspunsurile la obiecțiuni formulate de părți în cauză din 28.11.2011 și 14.02.2012 stabilesc următoarele:

-Suprafața expropriată prin hotărârea atacată (3249 mp) nu corespunde decât parțial cu amplasamentul și configurația parcelei subsemnaților așa cum rezultă din Planul Cadastral de A. a Legii nr. 18/1991 (avizat de O.C.A.O.T.A. sub nr. 115/03.02.1998), ceea ce înseamnă că acest plan nu a fost avut în vedere la expropriere.

-Nu sunt respectate vecinătățile de NORD conforme Planul Cadastral de A. a Legii nr. 18/1991 (2 vecini), Planul parcelar nou făcând referire la 3 vecini

-A fost drastic diminuat accesul parcelei la DE 1097 de la 14,10 m la 0,27 m, datorită aspectului conic al parcelei urmare a noului Plan parcelar.

-Nu se poate calcula suprafața de expropriat pe baza Planul Cadastral de A. a Legii nr. 18/1991 și nici determina intersecția acesteia cu coridorul de autostradă întrucât rezolvarea acestor chestiuni ar implica reconfigurarea întregii sole, operațiune condiționată de acceptul tuturor proprietarilor.

S-a arătat că instanța de fond reține toate aceste neregularități rezultate din maniera în care pârâții-intimați s-au ocupat de expropriere, dar în loc să intervină și să sancționeze aceste asemenea nereguli, declară într-un mod stupefiant că nu există cadrul procesual adecvat, iar revenirea la configurația inițială nu este posibilă.

În speță, a existat o veritabilă negare de către instanță a rolului de control în procedura de expropriere, procedură ce trebuie să protejeze pe cel expropriat și să-i asigure confortul încasării unei despăgubiri juste și echitabile (art. 44 din Constituție) pentru că interesul expropriaților trebuie să primeze deoarece că ei sunt aceia ce suferă o pierdere a proprietății.

Urmare a nerespectării Planului cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991, a rezultat o configurație diferită a suprafețelor supuse exproprierii, chestiune probată prin raportul de expertiză, nu este corect ca această situație să o suporte exclusiv reclamanții, iar cei în culpă, respectiv pârâții-intimați să fie exonerați de orice răspundere, iar în cazul în care nu mai este justificată economic reconfigurarea tuturor parcelelor (cu cheltuieli de timp și resurse considerabile), atunci instanța trebuia să se orienteze către soluții apte să asigure o reparație echitabilă în favoarea reclamanților.

În acest sens, în baza concluziilor expertizei, la data de 13.03.2012 s-a solicitat exproprierea totală a suprafeței ce a rămas în proprietatea reclamanților, după finalizarea procedurilor, respectiv 23._ - 522 = 18.912 x 13/23 =_,39 mp.

S-a arătat faptul că, întrucât a fost modificată configurația parcelei, prin dispariția coordonatei de est (drum de exploatare DE 1097 - cu deschidere de 7,10 m), cu consecința anulării ieșirii fondului la drumul respectiv, înseamnă că ., prin blocarea accesului, într-o măsură mai mare decât celelalte parcele supuse exproprierii și deci suportă o constrângere mai considerabilă și în plus, prin noua configurație a parcelei, diferită de cea de care s-au prelevat reclamanții(planul din 1998), coridorul de autostradă traversează partea cea mai consistentă a terenului în regiunea cea mai lată, astfel încât suprafața ce rămâne de exploatat, după expropriere, este mult diminuată ca utilitate. Forma conică a parcelei rămase și care nu are nici acces la drum lasă prea puține opțiuni pentru o exploatare rațională.

S-a arătat că având în vedere situația creată prin noul Plan parcelar și imposibilitatea oferirii unui răspuns la obiectivele stabilite de instanță, pentru evitarea unor posibile litigii, însăși expertiza apreciază se poate face expropriere totală în temeiul art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994.

Dar în loc să analizeze argumentele noastre, s-a subliniat că prima instanță a apreciat că reclamanții pot exploata terenul în condiții normale și în plus, făcând un calcul absolut simplist apreciind că suprafața rămasă după exproprierea a 3249 mp este de 3 ori mai mare decât cea expropriată. S-a precizat că instanța a trecut peste aprecierile expertului ce opinează în sensul aplicării echitabile a legii de expropriere, dar nici nu calculează ce suprafață ar putea fi expropriată suplimentar pentru a satisface și interesul reclamanților (expertiza de evaluare a luat în calcul o suprafață de 834 mp imposibil de utilizat datorită formei juridice).

Ulterior, prin încheierea din 13 martie 2012 s-a încuviințat administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea evaluarea imobiliară, experți desemnați B.-T. D., U. loan R. și M. G., raportul de expertiză întocmit în cauză fiind depus la termenul din 21.11.2012 și răspunsurile !a obiecțiuni formulate de părți în cauză din 26.02.2013 stabilesc următoarele:

- La data de 03.06.2009 (data emiterii hotărârii de expropriere inițiale) valoarea despăgubirii pentru suprafața de 3249 mp expropriata este de 46.497 lei, compusă din 24.368 lei reprezentând valoarea de piață a terenului, 35 lei reprezentând daune derivând din lipsa folosinței, 6255 lei daune derivând din imposibilitate de utilizare datorată formei geometrice (834 mp) și 15.839 lei reprezentând daune derivând din vânzarea forțată.

- La data de 05.11.2012 (data efectuării expertizei) valoarea despăgubirii pentru suprafața de 3249 mp expropriata este de 11.185 lei, compusă din 5.848 lei reprezentând valoarea de piață a terenului, 35 lei reprezentând daune derivând din lipsa folosinței, 1501 lei daune derivând din imposibilitate de utilizare datorată formei geometrice (834 mp) și 3.801 lei reprezentând daune derivând din vânzarea forțată.

- Nu se justifică luarea în considerare a unei despăgubiri pentru prejudiciul rezultat urmare a nerealizării celei mai bune utilizări a terenului, întrucât acesta este de teren agricol, categoria de folosință arabil.

- Pentru suprafața rămasă urmare a procedurilor de expropriere (18.551 mp expertiza nu ia în calcul existența unui surplus de suprafață de 361 mp, ceea ce conduce la 18.912 mp, așa cum a calculat expertiza A.) s-a stabilit o valoarea de despăgubire de 139.133 lei la 03.06.2009 și 33.392 lei la 05.11.2012.

- La . expropriere, se poate ajunge printr-un pasaj superior, edificat peste autostradă, ce permite accesul la drumul de exploatare D.E. 1036, aflat în vecinătatea terenului.

În opinia apelanților, expertiza în specialitate evaluare imobiliară este criticabilă întrucât dna. expert T.-B. D. este în stare de incompatibilitate încă de la numire (13.03.2012), fiind în relații de căsătorie cu dl. B.-T. D., angajat pe postul Sef Serviciu în compartimentul de specialitate, întreținere drumuri la pârâta C.N.A.D.N.R.- Direcția Regională Timișoara.

Datorită relației indicate mai sus, dna, expert B. T.-D., nu se bucură de imparțialitate și independentă în privința evaluării corecte și transparente a suprafeței de teren aflate în proprietatea reclamanților. Această împrejurare nu reprezintă doar o prezumție de lipsă de imparțialitate, ci o realitate, probată efectiv prin faptul că dna. expert a făcut parte dintr-o comisie de experți care a evaluat în dosarul nr._ pe rolul Tribunalului T. exproprierea unei suprafețe de teren situată în imediata vecinătate a parcelei reclamanților (poziția nr. 11 din Anexa la HG nr. 508/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării Autostrada Timișoara - Lugoj, subsemnații fiind la poziția 26 din același act). Concluziile respectivei expertize de evaluare au fost că pentru suprafața expropriată s-a acordat o despăgubire de 12,24 euro/mp, despăgubire care diferă esențial de cea calculată și propusă în prezenta cauză.

Apoi, dl. B. T.-D., soțul doamnei expert, ocupă funcția de Șef serviciu din data de 02.08.2011, în mandatul dl. inginer S. L., care a deținut funcția de director al Direcției Regionale Timișoara în perioada 11.04._12, iar între reclamanți și dl. L. S. există o stare conflictuală, urmare a unei plângeri penale ce face obiectul dosarului 7837/P/2012, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, plângere ce are legătură cu exproprierea abuzivă a parcelei reclamanților.

De asemenea, se arată că această Comisie formată din cei trei experți a refuzat să răspundă la o . obiecțiuni punctuale, neoferind nicio explicație la întrebările pertinente, formulate de reclamanți.

În răspunsul la obiecțiunile la expertiză se face precizarea că la . expropriere, se poate ajunge printr-un pasaj superior, edificat peste autostradă, ce permite accesul la drumul de exploatare D.E. 1036, aflat în vecinătatea terenului. Această constatare este contrazisă de realitatea faptică întrucât la momentul ieșirii experților pe teren (12.04.2012), experții nu au fost în măsură să identifice un drum de acces către . unei afirmații ce este contrazisă de realitate reprezintă o împrejurare foarte gravă, de natură să decredibilizeze total raportul de expertiză.

Expertiza nu a oferit o variantă alternativă de stabilire a despăgubirii, bazată pe o altă metodă decât cea a comparației directe. De exemplu metodă comparației prin bonitare, utilizată în Raportul de evaluare din decembrie 2008, metodă care a condus la o valoare de 11,11 euro/mp. Această metodă alternativă s-ar fi impus a fi utilizată în condițiile în care experții au reținut că cea mai buna metodă de utilizare a terenului, este cea de teren agricol.

Această apreciere ar fi trebuit să fie valorificată în sensul de a avea în vedere clasa de calitate (fertilitatea terenului), care se determină de către Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Timișoara. Reclamanții s-au adresat O.S.P.A Timișoara, care a comunicat prin adresa 442/15.03.2013, că terenul în discuție a obținut o notă medie ponderată de 59 de puncte, pentru categoria de folosință arabil, iar această valoare este superioară mediei de 50 de puncte aferentă terenurilor arabile aparținătoare comunei G., calculată pe anul 2009, și chiar mediei de 55 de puncte aferentă terenurilor arabile din întreg județul T..

In aceste condiții, imobilul expropriat avea un potențial ce a rămas nevalorificat și nu s-a tradus în stabilirea unei despăgubiri care se reflecte pierderea acestui potențial.

Valorile calculate în Raportul de expertiză par a reprezenta exclusiv opinia subiectivă a experților, în condițiile în care Raportul de expertiză nu a fost legitimizat prin aplicarea parafei pe fiecare pagină a acestuia, iar actele atașate Raportului de expertiză ca anexe nu au fost asumate de către toți experții, ci, exclusiv de dna. B.-T. D..

Față de cele de mai sus, au solicitat efectuarea unei expertize, însă instanța de fond a respins cererea.

De aceea, în apel solicită cenzurarea hotărârii sub acest aspect si administrarea probei cu o nouă expertiză aptă să lămurească contradicțiile evidente existente în speță, valoarea de la data declanșării procedurii de expropriere, pentru că notarea în cartea funciară a exproprierii s-a făcut la 05.11.2008, întrucât în raport de această dată a intervenit o sarcină asupra proprietății reclamanților.

De asemenea se impune ca suprafața supusă exproprierii totale (10.689,39 mp) să se raporteze tot la valoarea reală a terenului de la data exproprierii (05.11.2008), iar nu de la data raportului de expertiză (05.11.2012) cum s-a calculat, întrucât de la acea dată terenul a primit configurația conică diminuată ca utilitate pe care o are și astăzi, a pierdut accesul la DE 1097, prin reducerea frontului de la 7,10 m la 0,27 m și lasă prea puține opțiuni pentru o exploatare rațională.

Totodată, susțin apelanții, instanța de fond comite o eroare de interpretare atunci când refuză să asimileze exproprierea cu o vânzare forțată și înlătură coeficientul de 50 % aferent acesteia și pe cel de 10 % aferent taxelor notariale. Contrar aprecierii instanței, această echivalare este prevăzută de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care se referă ia calcularea cuantumului despăgubirilor prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Intimata CNADNR SA a depus întâmpinare în termenul legal, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamanți ca nefundat, Despăgubirea acordata reclamantei este justa si corespunde valorii terenului . Aceasta a fost stabilita printr-un raport de evaluare întocmit de un expert evaluator, pe baza criteriile de evaluare prevăzute de legislația in vigoare, respectiv pentru o suprafața totala expropriata de 3249 mp a fost propusa o despăgubire totala de 31.775,22 Euro, valoarea unitara de despăgubire fiind de 9,78 Euro/mp.

Criteriile de evaluare folosite de evaluator au fost cele prevăzute de legislația in vigoare la acea data.

In cauza s-au efectuat doua expertize tehnice: o expertiza tehnica topografica si o expertiza tehnica evaluatorii.

Concluziile expertizei tehnice topografice formulate de către expert A., arata ca "suprafața propusa pentru expropriere corespunde poziționării in sola, conf. planului parcelar întocmit de proiectant pentru autostrada", iar prin răspunsul la obiectiunile formulate, expertul topograf explica ca, datorita surplusului de suprafața existent la toate parcelele din tarlaua cu nr. cad. Al092/1 ( printre care si . in cadrul lucrărilor de proiectare pentru autostrada A. - Timișoara, s-a procedat la modificarea poziției parcelelor, întocmindu-se un nou plan cadastral. Acesta a fost realizat in conformitate cu cerințele prevăzute de lege, fiind avizat de OCPI T..

Expertiza tehnica evaluatorie a fost efectuata de către o comisie de trei experți, cate unul pentru fiecare parte si un expert desemnat din partea instanței, iar comisia a stabilit despăgubirea pentru . reclamanți in doua variante: pentru anul 2009 când a avut loc exproprierea si pentru anul 2012- asa cum prevede art.26, al.2 din Legea nr.33/1994..

La nivelul anului 2009, cuantumul despăgubirii pentru cei 3249 mp expropriați a fost stabilit de cei trei experți, la valoarea de 46.497 Iei reprezentând 11.090 Euro, in aceasta suma fiind cuprinse si despăgubirile pentru daunele pricinuite de expropriere.

La nivelul anului 2012, valoarea totala de despăgubire stabilita este in cuantum de 11.185 lei cuprinzând si valoarea totala a daunelor.

Din valoarea de 11.185 lei, instanța de fond a scăzut in mod corect valorile aferente procentelor de 10% si 50%, reprezentând taxe notariale pentru procurarea unui alt teren si respectiv vânzarea forțată a terenului, respectând prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994.

In ceea ce privește petitul privind exproprierea totala, formulat de reclamanți prin precizarea de acțiune, acesta a fost respins in mod justificat de către prima instanța întrucât nu are motivație reala si nu se încadrează in prevederile Art.24, pct.4 din Legea 33/1994.

Astfel, prin exproprierea suprafeței de 3249 mp ( exproprierea inițiala) la care se adaugă 522 mp si 678 mp din exproprierea suplimentara, reclamanții au fost deposedați de 19% din întreaga suprafața deținuta, rămânându-le o suprafața de 18.551 mp pe care o dețin in coproprietate in stare de indiviziune, cu soții S. G. si I..

Suprafața rămasa, având nr. cad._, formează un lot compact care poate fi exploatat conform categoriei de folosința teren arabil, motiv pentru care nu a fost necesara exproprierea acestui imobil.

Pe de altă parte, intimata C. de aplicare a L.198/2004 din cadrul Consiliului local G. a formulat întâmpinare, la data de 24.09.2013, cu depășirea termenului prev. de art.289 alin. 2 C.pr.civ., prin care au solicitat respingerea apelului reclamanților, dar au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei intimate și consecutiv, scoaterea din cauză a acestei intimate.

La termenul de judecată din 10.10.2013, curtea a admis cererea de probațiune formulată de către reclamanții – apelanți G. și a încuviințat efectuarea unei noi expertize tehnice, de identificare și evaluare a terenului în litigiu, dispunând introducerea în cauză a experților judiciari R. C., T. D. T. și U. I. R., ultimul fiind înlocuit motivat cu expertul O. C. Z., la termenul de judecată din 05.12.2013.

Ulterior, după depunerea concluziilor la raportul de expertiză judiciară, cu opinie separată a expertului R. și după depunerea răspunsurilor la obiecțiuni, reclamanții – apelanți au formulat o excepție de nelegalitate a Hotărârii nr.76 bis din 17.03.2010 privind stabilirea despăgubirilor, contestată inițial prin acțiunea introductivă, soluționată de tribunalul în primă instanță prin prisma procedurii speciale prev. de art.9 din L.198/2004, completată cu dispozițiile L.33(1994 – republicată.

Cu privire la nelegalitatea Hotărârii nr. 76 bis din 17.03.2010 privind stabilirea despăgubirilor, Proces verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr.92/17.03.2010, Hotărârea de revocare nr.2 din data de 17.03.2010, reclamanții au arătat că, potrivit art. 79 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției: „Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: b) participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I".

După cum se poate facil observa din conținutul Hotărârii nr. 76 bis/17.03.2010, în calitate de membri semnatari ai Comisiei de stabilire a despăgubirilor au participat și soții M. și V. P., pe poziția de reprezentanți ai expropriatorului, intimata C.N.A.D.N.R. din prezenta cauză.

Potrivit art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 434/2009 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local: „La nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se va numi prin decizie a expropriatorului o comisie, fără personalitate juridică, care va analiza cererile și documentele doveditoare depuse, va întocmi procesul-verbal, va emite și va comunica hotărârea de acordare a despăgubirilor în vederea efectuării plăților sau a consemnării sumelor pe numele persoanelor îndreptățite, potrivit legii", iar conform aceluiași articol alin. (9) pct. d), din componența acestei comisii fac parte, între alții și 2 reprezentanți ai expropriatorului, având calificare juridică.

Asupra calității de funcționari publici ai soților M. și V. P., arătăm faptul că potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea și organizarea profesiei de avocat (republicată), în exercitarea profesiei avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public sau altui salariat.

Într-o interpretare a contrario a acestui text, rezultă că, în afara exercițiului profesiei, avocatul poate fi asimilat funcționarului public. Este tocmai cazul din speță, în care soții P. au făcut parte din C. de acordare a despăgubirilor nu în calitate de avocați, nefiind evident în exercițiul profesiei de avocat, ci acționând ca reprezentanți ai expropriatorului cu calificare juridică.

Asimilarea persoanelor ce dețin calitatea de avocat cu funcționarii publici nu constituie o situație de excepție în condițiile în care, în sensul legii penale, este funcționar public, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia (art. 175 alin. 1 lit. c din codul penal).

În consecință, constituirea Comisiei de stabilire a despăgubirilor, emitentă a Hotărârii atacate în prezenta cauză, a fost nelegală prin participarea unor membri aflați în relații prohibite de lege. Consecința acestei situații o reprezintă nelegalitatea Hotărârii nr. 76bis din 17.03.2010 prin care s-au stabilit despăgubiri cu titlu de expropriere, nelegalitate ce poate fi invocată oricând, față de caracterul de ordine publică al acesteia.

Suplimentar, aceiași apelanți au mai susținut excepția de nelegalitate și prin Potrivit art. 5 din H.G. nr. 434/2009 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 (Monitorul Oficial nr. 309 din 11 mai 2009), actul normativ ce reglementează modul de organizare și funcționare a Comisiei, pârâtă-intimată" de rang II în prezenta cauză, pentru că în speță, din preambul Hotărârii nr. 76bis din 17.03.2010 rezultă că au calitatea de membri ai Comisiei cu calificare juridică, îndeplinind rolul de reprezentanți ai expropriatorului C.N.A.D.N.R., pârâta-intimată de rang I din prezenta cauză, d-na avocat M. T. P. și d-l avocat V. P.. Ambii figurează pe toate documentele emise de Comisie, sunt semnatari ai acestora și au certificat pentru validitate toate acte adoptate de aceasta.

Din cuprinsul Contractului de finanțare, anexat, document ce reprezintă temeiul dobândirii calității de reprezentant al expropriatului cu calificare juridică, urmare a derulării unei proceduri de licitație publică, rezultă faptul că această calitate a fost atribuită doar d-nei avocat M. T. P., încheindu-se contractul de asistență juridică nr. 111/2593/1, la care s-au adăugat mai multe acte adiționale. Din cuprinsul documentului nu rezultă nicio referință la calitatea atribuită d-lui avocat V. P.. în consecință, calitatea acestuia de membru și semnatar al Hotărârii nr. 76bis din 17.03.2010 este una de facto, ce nu se fundamentează pe un act de învestitură publică și este de natură a invalida toate actele semnate în calitatea arogată.

În aceste condiții, constituirea Comisiei de stabilire a despăgubirilor, emitentă a Hotărârii atacate în prezenta cauză, a fost nelegală prin participarea unei persoane căreia nu i s-a concedat în mod legal calitatea de membru. Consecința acestei situații o reprezintă nelegalitatea Hotărârii nr. 76bis din 17.03.2010 prin care s-au stabilit despăgubiri cu titlu de expropriere, nelegalitate ce poate fi invocată oricând, față de caracterul de ordine publică al acesteia.

I. Cu privire la excepția de nelegalitate, curtea a pus în discuția părților, la termenele de judecată din 16.10.2014 și respectiv 13.11.2014, excepțiile lipsei de interes și cea a inadmisibilității excepției de nelegalitate, raportat la specificul acțiunii civile investitoare de instanță.

Curtea, cu titlu preliminar și în raport cu disp.art.4 din L.554/2004, astfel cum a fost modificat prin L.76/2012 coroborat cu art.137 C.pr.civ., urmează a se pronunța inițial asupra excepției de nelegalitate invocată de către reclamanții – apelanți în prezentul apel, din perspectiva excepțiilor lipsei de interes, respectiv a inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată pentru prima dată în fața instanței de apel, în contextul promovării unei acțiuni civile în baza art.9 din L.198/_, coroborat cu dispozițiile L.33/1994 – republicată.

Astfel, curtea va constata că primordială în ordinea de analiză a excepțiilor este cea a inadmisibilității, excepției care reprezintă un fine de neprimire dirimant, absolut, prin raportare în cazul particular la principiul „electa una via, non datur recurs ad alteram”.

În acest sens, în acord și cu jurisprudența relevantă a Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea va constata că invocarea de către reclamanții – apelanți, pentru prima dată în apel, a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.76 bis din 17.03.2010, întemeiată pe disp.art.4 din L.554/2004 este inadmisibilă, constatare care va exclude mai apoi analiza excepției lipsei de interes.

Astfel, curtea va constata că reclamanții au investit inițial și exclusiv instanța civilă a Tribunalului T. cu o acțiune având ca obiect și scop atât revocarea Hotărârii nr.76 bis din 17.03.2010, cât și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă suma cu titlu de despăgubiri, scopul ,real urmărit de către reclamanți, în mod explicit fiind acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată, temeiul de drept indicat explicit de reclamanți fiind baza art.9 din L.198/2014, coroborat cu dispozițiile L.33/1994 – republicată.

Or, în condițiile existenței și utilizării unei căi de atac/contestații specifice, particulare, prevăzută prin lege specială în materie, cum este L.198/2014, reclamanții nu mai pot uza, în cadrul aceluiași litigiu, concomitent și de calea oferită de normele procedurale oferite de Legea contenciosului administrativ și fiscal, câtă vreme se urmărește același scop, respectiv revocarea Hotărârii nr.76 bis din 17.03.2010 și emiterea unei noi hotărâri, care să cuprindă însă o altă suma cu titlu de despăgubiri, obiectivul real urmărit de către reclamanți, în ambele proceduri fiind acela de a obține un cuantum superior al despăgubirilor pentru suprafața de teren expropriată.

Altfel spus, așa cum a afirmat și ÎCCJ în decizia civilă nr.1927/2008, ca rezultat al unei jurisprudențe constante, în interpretarea art.4 alin.1 din L.554/2004, care reglementează modul în care partea poate uza de excepția de nelegalitate, ca mod de apărare în cadrul unui proces, nelegalitatea unui act administrativ cu caracter individual – așa cum este și Hotărârea nr.76 bis din prezenta speță – nu poate fi invocată și pe calea acțiunii directe de fond, subsumată disp.art.9 din L.198/2004, coroborat cu L.33/1994 – republicată și pe cale incidentală, în același timp, pe calea L.554/2004, câtă vreme scopul urmărit de către reclamanți este identic, în ambele demersuri, respectiv revocarea actului (a Hotărârii nr.76 bis), emiterea unei noi hotărâri și majorarea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, în suprafață de 3249 mp.

II. Cu privire la fondul cauzei, respectiv raportat la criticile reclamanților formulate prin memoriul de apel, curtea, în temeiul prev. art.282 și urm. C.pr.civ. rap.la art.296 C.pr.civ., curtea va constata că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, curtea va constata la rându-i că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76 bis din 17.03.2010 emisă de C. pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, din cadrul Consiliului Local G., s-a dispus exproprierea terenului situat în .. cadastral_, identic cu A 1092/1/26/1/2 în suprafață de 3249 mp, precum și consemnarea despăgubirii în cuantum de_,43 RON, echivalentul a_,22 euro la CEC Bank pe numele reclamanților și numiților S. V.G., S. V. I..

Din extrasul CF nr._ G. depus la fila 92 dosar de fond rezultă că asupra terenului expropriat erau coproprietari reclamanții și numiții S. V.G., S. V. I., în cote de 13/23, respectiv 10/23.

Curtea va constata că deși este reală în principiu susținerea apelanților cu privire la caracterul legatului cu titlu particular, a cărui beneficiari sunt reclamanții G., totuși, disp.art. art.26 din L.7/1996, în forma existentă la data dobândirii dreptului prin succesiune prevedea că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune, dar aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege să dispună de ele, iar titularul drepturilor dobândite prin modurile enumerate nu poate însă dispune de ele decât după ce acestea au fost înscrise în prealabil în cartea funciară.

Însă reclamanții G. sunt înscriși în CF în indiviziune cu familia S. și nu au uzat de disp.art.33 din aceeași lege

În plus, curtea va mai reaminti că potrivit art. 31 din L.7/996, cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, iar potrivit art. 32 lit.b, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la restricțiile aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinătate, expropriere sau prin prevederi legale privind protecția ecologică, sistematizarea localităților și alte asemenea aspecte.

Apoi, curtea va observa, asemenea tribunalului că, potrivit art. 5 alin.5 din Legea nr. 198/2004 în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs de mai multe persoane, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile.

Or, reclamanții G. A. și G. M. au solicitat stabilirea despăgubirii în mod distinct pe numele reclamanților, cerere care nu este posibil de realizat, având în vedere dispozițiile legale menționate și mențiunile din cartea funciară, din care rezultă că aceștia sunt proprietari ai unei cote ideale din drept, nu asupra unui teren determinat în mod faptic, nefiind posibilă nici exproprierea separată așa cum solicită reclamanții prin precizarea de acțiune de la fila 74 dosar volumul I, .,3 ha nefiind evidențiată distinct de . numiților S. V.G., S. V. I..

În ce privește suprafața expropriată, reclamanții invocă faptul că documentația cadastrală care a stat la baza emiterii hotărârii atacate nu respectă documentația întocmită în anul 1998 și avizată de OCAOTA și modifică coordonatele înscrise în titlul de proprietate cu consecința că suprafața expropriată este alta decât acea reală și cuantumul despăgubirii este esențial modificat.

Curtea va constata însă că pentru lămurirea acestor aspecte a fost administrată proba cu expertiza în specialitatea topografie, expertul A. C. concluzionând că întreaga configurație a suprafeței expropriate corespunde cu amplasamentul parcelei reclamanților așa cum acesta rezultă din noul plan parcelar întocmit cu ocazia proiectului de autostradă.

Prin raportare la planul cadastral de aplicare a Legii nr. 18/1991, atunci suprafața expropriată se suprapune parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/2/6/1 și parțial peste amplasamentul parcelei cu nr. cad. A 1092/1/27, astfel că suprafața expropriată nu poate respecta vecinătățile din planul Legii nr. 18/1991, dar același expert arată că pe parcursul efectuării lucrărilor de proiectare pentru autostrada A.-Timișoara s-a constatat că toate parcelele din tarlaua cu nr. cad. A 1092/1, printre care și . plus de suprafață, drept pentru care a fost realizat un alt plan parcelar.

Existența acestui surplus de 5400 mp ar putea constitui așa-zisa motivație tehnică prin care a fost modificată poziția tuturor parcelelor din sola cu nr. 1092/1/26/1, iar o reconfigurare a parcelelor din solă ar putea fi făcută cu acceptul tuturor proprietarilor.

Curtea va fi de acord cu raționamentul tribunalului, potrivit cu care în cauză nu există o astfel de posibilitate, ceea ce atrage concluzia că nici această cerere a reclamanților nu poate fi admisă, nefiind create cadrul procesual adecvat și obiectul corespunzător. Prin urmare, chiar dacă s-a modificat amplasamentul terenului reclamanților, revenirea la configurația inițială nu este posibilă, decât printr-un eventual litigiu colectiv, în care să fie împricinați toți proprietarii terenurilor din zona limitrofă.

În ce privește cuantumul despăgubirii, ca preț al exproprierii, în speță a fost administrată proba prevăzută de Legea nr. 33/1994, rezultând la data întocmirii raportului de expertiză de la instanța de fond, o valoare de 2.474 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 3.249 mp.

Tribunalul a apreciat că din această sumă în echivalent în lei 11.185 trebuie scăzute valorile adăugate aferente procentelor de 10% și 50%, luate în considerare ca reprezentând taxe notariale pentru procurare alt teren și vânzarea forțată a terenului. Acestea sunt criterii care nu sunt prevăzute de lege, nici nu se încadrează în descrierea generală a criteriilor legale, prețul de vânzare a imobilelor în zonă, daunele produse proprietarului. Exproprierea este o posibilitate legală a statului de a prelua imobile cu plata unei despăgubiri, astfel că pentru această operațiune nu se pot percepe sume în plus, care exced cadrului legal al instituției menționate. De asemenea, nu este cert că persoana expropriată va achiziționa un alt teren pentru a i se acorda o sumă care să acopere cheltuielile notariale de achiziționare, astfel că nu se poate vorbi despre daune ale proprietarului.

Toate aceste argumente ale instanței de fond vor fi însușite și de curte, în raport cu concluziile majoritare ale noii expertize efectuate în apel de către experții judiciari T. și O..

Cu privire la valoarea de piață a terenului de 3.249 mp expropriată de la reclamanți, în noua expertiză tehnică judiciară efectuată în apel, folosindu-se la indicațiile instanței de apel strict metoda comparației directe, potrivit disp.art.26 alin.2 din L.33/1994, suma stabilită cu majoritate de comisia de experți este de asemenea net inferioară aceleia stabilite prin hotărârea contestată, fiind de 1.267 euro sau 5.633 lei, față de 31.775 euro a oferit și consemnat Statul prin hotărârea contestată.

Cu privire la opinia majoritară a experților T. D. și O. Z., curtea o va însuși și valorifica în întregime, dat fiind faptul că aceștia au utilizat strict metoda comparației directe, cu terenuri extravilane, deci de aceeași categorie de folosință și din același perimetru administrativ, rezultând o valoare de 0,39 euro sau 1,74 lei pe metrul pătrat.

Curtea constată de asemenea că se impune a se preciza în acest moment că opinia separată a expertului judiciar R. nu poate fi primită și valorificată, prin care acesta a stabilit o despăgubire de 39.767,76 euro pentru terenul de 3.249 mp, respectiv 12,24 euro/mp, deoarece modul de determinare a acestui preț s-a făcut prin alte metode și criterii decât cele permise de disp.art.26 din L.33/1994, acest expert folosind ca referință doar două contracte de vânzare – cumpărare vizând terenuri din categoria intravilan și nu extravilan, cum este cel al reclamanților și totodată, a recurs pentru determinare nu la valoarea de piață efectivă, ci la o valoare stabilită într-o altă cauză, respectiv decizia civilă nr.529/_ a ÎCCJ, fără nicio legătură cu prezenta speță.

În același context, curtea va mai constata că, față de caracteristicile imobilului supus exproprierii-arabil in extravilan, fără utilități, imobilul expropriat a fost corect analizat și evaluat de către expropriatorul Statul Român, potrivit destinației actuale a acestuia - arabil in extravilanul localității G. si nu potrivit unei destinații probabile, viitoare si incerte, sens in care compararea imobilului nu poate fi făcuta decât cu imobile de același fel, respectiv extravilane agricole si nu cu imobile aflate in intravilanul localității.

Dintr-o perspectivă similară, cu privire la cuantumul indemnizației de despăgubire, curtea va constata de asemenea că abordarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu diferă de cea a CEDO, în ceea ce privește rezonabilitatea și proporționalitatea sumei acordată drept despăgubire.

Astfel, în cea mai recentă cauză de acest fel, CEDO a reiterat ca „in numeroase cazuri de expropriere licita, cum ar fi exproprierea unui teren in vederea construirii unui drum sau pentru alte scopuri de utilitate publica, doar o indemnizație integrala poate fi considerata ca justa (rezonabila), in raport cu valoarea bunului. Cu toate acestea, aceasta regula nu este fără excepție. In fapt, obiective legitime de utilitate publica, cum ar fi cele urmăresc reformele economice sau ale justiției sociale, pot sa conducă la o rambursare inferioara celei reale, de pe piața libera”. In cauza de fata, Curtea a constatat ca transferul dreptului de proprietate a avut loc in vederea creării unui spațiu verde, fiind o expropriere izolata, care nu se înscrie in contextul politic mai larg privind o reforma economica si sociala. „In aceste condiții, se poate concluziona ca valoarea despăgubirii juste in acest caz trebuie sa fie la nivelul celei de pe piața libera”.

Trebuie observat că instanța de la Strasbourg a statuat că valoarea de piață a unor proprietăți nu se stabilește în funcție de „condiții ipotetice", iar potențialul de dezvoltare trebuie să fie unul concret, realizabil și susceptibil de probare (exemplu „un proiect de exploatare economică a proprietății care începuse să se realizeze" cauza Papamichalopulos ș.a. contra Greciei, hotărârea din 31.10.1995 satisfacție echitabilă .

Deși Curtea Europeană are drept principiu de despăgubire „vărsarea unei sume rezonabile, în raport cu valoarea bunului" (exemplu cauza Lithgow și alții contra Regatului Unit sau cauza Hentrich contra Franței), totuși valoarea despăgubirilor nu se poate compune decât din paguba rezultând din „pierderea bunului și din privarea de folosință" (cauza Hentrich contra Franței), „pierderile efectiv suportate" (cauza S. Taunb contra României) care sa fie justificată de diferite probe (cauza C. și alții contra României - cerința de a proba prejudiciul invocat fiind conformă cu exigențele Curții adică „nici excesivă, nici arbitrară").

Apoi, Curtea Europeană nu exclude indemnizarea pentru ratarea unor posibilități doar pentru constatarea unei „imposibilități de a calcula pierderea șanselor (cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, hotărârea din 18.12.1984, satisfacție echitabilă, pronunțată într-o speță emblematică pentru jurisprudența Curții referitor la respectarea bunurilor - în care instanța a dat reclamanților afectați de existența unor permise de expropriere, însoțite de interdicții de construire vreme de 23 și respectiv 25 de ani, de 24 de ori mai mici decât cele solicitate de petenți).

Cu toate acestea, Curtea Europeană consideră că daunele materiale nu pot acoperi sume a căror acordare ar ascunde un caracter speculativ și a căror determinare este în funcție de mai multe variabile (cauza R. contra României, speță în care curtea a considerat că valoarea se stabilește în funcție de bunuri similare, raportată la piața imobiliară).

Mai apoi, cauza Granitul c/a România este similară în abordare cu Broniowski c/a Poloniei, respectiv Ozopska c/a Poloniei, în contextul în care subiectul de dispută se axează pe limitele rezonabile ale compensației, în speța prezentă nefiind disputată măsura exproprierii, ci doar întinderea compensației, cum la fel de relevantă este și cauza James, ș.a. c/a Marii Britanii.

Din analiza celor trei cauze identificate și menționate mai sus, corelate cu jurisprudența ÎCCJ, curtea va constata că despăgubirea în caz de expropriere pentru cauză de utilitate publică – în speță fiind vorba de realizarea unui obiectiv public de interes major, respectiv Autostrada Nădlac – Sibiu, din Coridorul IV European, tronson A. – Timișoara - Lugoj – trebuie să fie justă, dar și rezonabilă și să nu conducă la atingerea unui scop speculativ.

Trebuie prin urmare urmărit justul echilibru dintre interesul proprietarului expropriat și cel al expropriatorului, căruia nu i se poate impune o sarcină nerezonabilă, excesiv de oneroasă, speculativă, din partea proprietarului terenului expropriat pentru realizarea unei autostrăzi.

Concluzionând, curtea va constata că este necesar să fie întrunit un set de criterii, care derivă atât din practica SIE, cât și a CEDO, respectiv: amplasament, destinația la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localitate și de căile de acces, echiparea edilitară – utilități existente, restricții de folosire și observarea unei eventuale perspective de dezvoltare viitoare, dar concretă și nu ipotetică.

De asemenea, din perspectiva CEDO este necesară o analiză tehnică a perspectivelor de dezvoltare, însă nu din perspectiva unor condiții ipotetice, ci bazate pe un potențial concret, realizabil și susceptibil de probare, materializat eventual printr-un început de realizare, lipsa caracterului speculativ, apoi certitudinea unei pagube viitoare precum și existența unui echilibru între interesul general, public și cel privat.

În aceste circumstanțe, curtea va constata că tribunalul a respins justificat și al treilea capăt de cerere al acțiunii reclamanților, în temeiul art. 27 alin.2 din Legea nr. 33/1994, care stabilește că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.

În sfârșit, curtea va constata că tribunalul a decis corect că nu se impune nici exproprierea totală a terenului proprietatea reclamanților, împreună cu S. V.G., S. V. I., deoarece din cartea funciară nr._ rezultă că suprafața deținută de aceștia inițial era de 23.000 mp, astfel că după preluarea suprafeței de 3.249 mp., suprafața rămasă este de 3 ori mai mare decât cea expropriată, fapt ce duce la concluzia că reclamanții pot folosi și exploata acest teren în condiții normale, potrivit destinației de teren agricol extravilan, cum este atestate în evidențele de CF, iar în acest sens sunt și dispozițiile art. 24 alin.4 din Legea nr. 33/1994.

În sfârșit, curtea, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată pentru prima oară în apel, pe calea întâmpinării, de către C. locală G. de aplicare a L.198/2004, va constata că aceasta nu poate fi invocată în această manieră, câtă vreme această parte nu a formulat apel, în condițiile art.282 și urm. C.pr.civ. și în plus, în raport cu soluția pronunțată aceasta parte intimată nu este prejudiciată.

Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.4 din L.554/2004 rap.la art.137 C.pr.civ. va admite excepția inadmisibilității excepției de de nelegalitate și va respinge excepția de nelegalitate de Hotărârii nr.76 bis din 17.03.2010 și a Deciziei nr.407/19.05.2009, iar în baza art.296 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanții G. A. și G. M. împotriva sentinței civile nr.1312/16.0._ pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ. întrucât intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Respinge excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 76 bis din 17.03.2010 și a Deciziei nr. 407/19.05.2009.

Respinge apelul declarat de reclamanții G. A. și G. M. împotriva sentinței civile nr.1312/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.12.2014.

Pentru

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. P. M. G.

Aflată în C.O.

Semnează

Președinte Curtea de Apel Timișoara

E. N.

GREFIER,

A. B.

RED: C.P./08.01.2015

TEHNORED: A.B./ /7 ex./ 5 .> Prima instanță: Tribunalul T., judecător: A. C.

Se comunică:

- Apelanților: G. A. și G. M., domiciliați în Timișoara, ., nr. 70, ., județul T.

- Intimaților: Statul Român, prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – cu sediul în București, .. 38, sector 1

C. de A. a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local G., cu sediul în G., ., județul T.

- Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

← Pretenţii. Decizia nr. 38/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA		Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 4/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 5/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Decizia nr. 852/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA Anulare act. Decizia nr. 858/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA