Anulare act. Decizia nr. 491/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 491/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 491/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr. 491

Ședința publică din 15 decembrie 2015

PREȘEDINTE: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

JUDECĂTOR: C. R.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul R. C. împotriva deciziei civile nr. 63/29.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6254._, în contradictoriu cu intimatul G. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care după care se constată că judecata cererii de revizuire a fost suspendată prin încheierea din 20 noiembrie 2008, iar urmare a procesului verbal din data de 12.11.2015 s-a repartizat cauza aleatoriu, alocându-se prezentul termen de judecată în vederea discutării perimării.

Astfel, în baza art. 248 al.1 C.pr.civ., instanța pune în discuție perimarea recursului declarat de revizuentul R. C. și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea din 20.11.2008, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul R. C. în baza art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la termenul din 20 noiembrie 2008 părțile au lipsit în mod nejustificat și că nici nu au solicitat judecarea cererii în lipsă în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De la data de 20.11.2008 cauza a rămas în nelucrare, părțile nefăcând nici un act de procedură până la 12.11.2015 când, din oficiu s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, aceasta fiind repartizată aleatoriu, alocându-se prezentul termen pentru discutarea perimării.

Conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Conform art. 252 alin. 1 C.pr.civ., „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Raportând textele legale menționate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea perimării cererii de revizuire formulată de revizuentul R. C. împotriva deciziei civile nr. 63/29.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6254._, în contradictoriu cu intimatul G. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul R. C. împotriva deciziei civile nr. 63/29.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 6254._, în contradictoriu cu intimatul G. D..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. L. D. C. C. R.

Grefier,

M. M.

Red. ML/22.12.2015

Tehnored. MM/2 ex/11.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 491/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA