Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 47/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 10563/55/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 47
Ședința publică din 19 martie 2015
PREȘEDINTE: L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanții P. D. – mandatar al numitei P. E. A. A. și B. L., împotriva sentinței civile nr. 1426 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. E., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul reclamantei, P. D., precum și reclamantele apelante P. E. A. A. și B. L., lipsă fiind intimata S. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel, critica referindu-se la soluția de anulare a cererii ca netimbrată.
M. P. D. pentru reclamanta apelantă P. E. A. A., solicită admiterea apelului, arătând că au acționat în numele ., o persoană juridică care se afla în insolvență și ca atare, nu au avut posibilitatea să achite taxa aferentă însă, între timp, au posibilitatea de a achita taxa și doresc să o achite, respectiv suma de 5870,5 lei, fiind de acord la acest moment cu achitarea a ½ din taxa menționată, dacă se acceptă judecarea pe fond a cauzei. Motivează detaliat imposibilitatea de achitare care a survenit cu ocazia judecării în primă instanță, datorată faptului că societatea s-a aflat în insolvență. La întrebarea instanței cu privire la reprezentarea persoanei juridice de către persoanele fizice de față, care nu figurează în această calitate, ci în nume propriu, mandatarul reclamantei arată că ei fiind acționari care dețin peste 50% din acțiuni, se consideră de două ori îndreptățiți să reprezinte firma, în primul rând în calitatea de acționari care dețin acest procent din acțiunile firmei, iar în al doilea rând întrucât au procură de reprezentare. Având cuvântul pentru concluzii, apelanta B. L. arată că achiesează la punctul de vedere și concluziile expuse de antevorbitorul său.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 1426 din 11.11.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă excepția de netimbrare și în consecință a fost anulată acțiunea civilă formulată de reclamanții P. D. și B. L. în contradictoriu cu pârâții P. E. A. A. și Ș. E., având ca obiect anulare act.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că Judecătoria A., prin sentința civilă nr. 3731/11.09.2014, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A. invocată de către instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanții P. D. și B. L. în contradictoriu cu pârâtele P. E. A. A. și Ș. E., având ca obiect anulare act, având ca obiect anulare act, în favoarea Tribunalului A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 29 septembrie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 1) din Noul Cod de procedură civilă, privitoare la verificarea cererii și regularizarea acesteia, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197.
Potrivit alin.2) al aceluiași text procedural, când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 3) din același Nou cod, în conformitate cu care dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
P. rezoluția dată în dosar la data de 06.10.2014 s-a dispus înștiințarea reclamanților ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să depună la dosar taxa judiciară de timbru de 5.870,65 lei.
Constatând că reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile susmenționate, prevăzute de legiuitor la art. 197 din Noul Cod de procedură civilă, în termenul legal la care s-a făcut referire mai sus, precum și în baza prevederilor art. 200 alin. 4 și 5 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul a pronunțat soluția menționată, de admitere a excepției de netimbrare și a anulat acțiunea civilă formulată de reclamanți.
Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții P. Dinisie, în calitate de mandatar al reclamantei P. E. A. A., precum și B. L., solicitând ca instanța să aibă în vedere imposibilitatea de achitare, la momentul judecării în primă instanță, a taxei judiciare de timbru, dat fiind că firma se afla în insolvență, situație care s-a redresat însă în prezent, astfel că, în concluziile orale puse cu ocazia cuvântului în fond, la termenul din 19.03.2015, apelanții au declarat că sunt de acord să achite taxa de timbru datorată în sumă de 5870,65 lei, cu concluzii de admitere a acțiunii.
Examinând apelul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 466 și urm. Cod pr.civ., se vor reține următoarele:
Apelanții reclamanți P. E. A. A., prin mandatar P. D. și B. L. au criticat hotărârea Tribunalului A., în legătură cu anularea acțiunii civile, urmare a admiterii excepției de netimbrare.
Apelanții au susținut că nu datorează taxa de timbru deoarece ar acționa în numele ., o persoană juridică care se află în insolvență.
Susținerile apelanților nu sunt confirmate de actele și lucrările de la dosar, înscrisuri din care rezultă că acțiunea în anulare a contractului de cesiune de creanță a fost promovată de persoanele fizice, respectiv de către reclamanți, fără a exista înscrisuri care să ateste modalitatea în care aceștia sunt mandatați de persoana juridică la care fac trimitere.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond, respectiv Tribunalul A. a stabilit taxa judiciară de timbru în cuantum de 5780,65 lei, taxă neachitată la termenul stabilit de prima instanță.
Ca atare, în condițiile art. 200 alin. 4 și 5 NCPC, prin raportare la art. 197 NCPC, a fost anulată ca netimbrată acțiunea reclamanților, soluția Tribunalului A. fiind una legală, urmează a fi confirmată și de instanța de apel, prin respingerea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către reclamanții P. D., având CNP_, în calitate de mandatar al numitei P. E. A. A., domiciliat în A., ., jud. A., și B. L., domiciliată în A., . C, ., ., jud. A., împotriva sentinței civile nr. 1426 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. E., din A., .. 15 A, ., jud. A., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. L. C. P.
GREFIER,
S. C.
Red. L.L./ 07.04.2015
Tehnored. ..04.2015
Prima instanță, Tribunalul A., Judecător: O. S. S.
Judecătoria A., Judecător: H. Ș.
Un exemplar se comunică:
Reclamanților apelanți
P. D. – mandatar al numitei P. E. A. A., A., ., jud. A.
B. L., A., . C, ., ., jud. A.
Intimatei S. E., din A., .. 15 A, ., jud. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 110/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








