Legea 10/2001. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 2653/30/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.41
Ședința publică din 12 martie 2015
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 2323/PI/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința, s-a prezentat c.j. B. A., pentru pârâții intimați P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 09.03.2015, pârâtul intimat M. Timișoara, în baza dispoziției instanței de la termenul de judecată anterior, a depus la dosar adresă către instanță, copie de pe adresele către reclamanta B. M., avocat Bilc M. și către domnul N. L. privind comunicarea Dispoziției nr.91/2013 dată în baza Legii 10/2001 și copie de pe avizul de confirmare de primire privind comunicarea către reclamantă la adresa din Germania.
Reprezentanta pârâților intimați depune delegația de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de tribunal ca temeinică și legală.
La întrebarea instanței, arată că dispoziția emisă în baza Legii 10/2001 ar trebui comunicată la domiciliul ales de notificator.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2323/PI/07.10.2014, Tribunalul T. a admis excepția tardivității invocată din oficiu,
A respins ca tardivă contestația formulată de reclamanta B. M. împotriva Dispoziției nr. 91/25.01.2013 emise de pârâtul P. M. Timișoara în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, P. M. Timișoara, M. Timișoara prin Primar.
Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.04.2014 sub dosar nr._ reclamanta B. M. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 91/25.01.2013 emise de pârâtul P. M. Timișoara, in contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, P. M. Timișoara, M. Timișoara prin Primar, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri in baza Legii nr. 10/2001 privind imobilul din Timișoara, înscris in CF_ Timișoara, cu nr. cadastral_/1, constând din ,,Loc de casa in . nr.65 in suprafața de 750 mp.” și trimiterea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe care o consideră netemeinica si nelegala, motiv pentru care a solicitat sa se dispună: anularea Dispoziției nr.91/25.01.2013 emisa de M. Timișoara prin Primar; atribuirea in compensare a următoarelor imobile situate in Timișoara, după cum urmează: cota de 2.289/4507 mp., înscrisa in CF_ Timișoara, CF vechi_ Timișoara, cu nr. Cadastral_-_/1, constând din teren intravilan situat pe ., in suprafața totala de 4507 mp ; terenul intravilan in suprafața de 3808 mp., dintr-un total de suprafața de 4810 mp., imobil înscris in CF_ Timișoara, CF vechi 7653 Timișoara, nr. Cadastral_/2, situat in Timișoara ., sau a altui imobil-pe care îl va preciza până la primul termen de judecata, aflate in proprietatea privata a Primăriei M. Timișoara si înscrierea dreptului său de proprietate in CF corespunzător propunerii făcute in urma efectuării expertizei judiciare de specialitate topo si construcții în cauza.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că are calitatea de persoana îndreptățită de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat in Timișoara, înscris in CF_ Timișoara, cu nr. cadastral_/1, constând din loc de casa in . nr.65 in suprafața de 750 mp.
Ca urmare a formulării notificării, pârâta a emis Dispoziția nr.637/03.03.2011, care a fost desființată prin sentința civila nr.1319/PI din 03.05.2012 pronunțata de către Tribunalul T. in Dosar nr._, rămasa definitivă si irevocabila prin Decizia civila nr. 2245/01.11.2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțata in același dosar.
Ca urmare a anularii dispoziției sus precizate, pârâtul M. Timișoara prin Primar a emis o noua dispoziție sub nr.91/25.01.2013, având ca obiect acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul deținut de către antecesorii săi, sus identificat, despre care a aflat in urma demersurilor făcute la Direcția Patrimoniu din cadrul M. Timișoara, prin intermediul mandatarului său ( mandatul acestuia fiind dat in anul 2001, reînnoit in anul 2011 si aflat la dosarul administrativ), intrând in posesia unui xerocopii de pe dispoziție.
Deși M. Timișoara, prin Primar, a dispus trimiterea dosarului la Comisia Centrala pentru Stabilirea de Despăgubirilor, motivat de lipsa unor imobile care ar putea fi acordate in compensarea celor ce nu se pot restitui, reclamanta a intrat in posesia unor dovezi care atesta că M. Timișoara / Primăria M. Timișoara deține mai multe imobile în proprietate privata, care ar fi putut fi oferite spre compensare cu vechiul imobil preluat abuziv si înstrăinat către chiriași, dar cu rea credința pârâta a refuzat sa se conformeze dispozițiilor legale, susținând ca nu deține astfel de imobile in proprietate privata, depunând si înscrisuri (adrese) in instanța cu ocazia judecării contestației inițiale.
In prezent, pârâtei îi revine sarcina de a trimite dosarul administrativ Comisiei superioare de acordare a despăgubirilor, care trebuie sa fie însoțit de înscrisuri care sa ateste imposibilitatea atribuirii prin compensare a altor bunuri si servicii aflate in proprietate.
Față de împrejurările sus menționate, reclamanta consideră că cererea sa este legala, si solicita acordarea in compensație a imobilelor sus identificate, constând din: cota de 2.289/4507 mp., înscrisa in CF_ Timișoara, CF vechi_ Timișoara, cu nr. Cadastral_-_/1, constând din teren intravilan situat pe ., in suprafața totala de 4507 mp ; terenul intravilan in suprafața de 3808 mp., dintr-un total de suprafața de 4810 mp., imobil înscris in Cf._ Timișoara, CF vechi 7653 Timișoara, nr. Cadastral_/2, situat in Timișoara . sau a altui imobil pe care îl va preciza până la primul termen de judecata.
Ulterior anularii dispoziției, a solicitat sa se dispună rectificarea CF, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului roman si înscrierea dreptului său de proprietate asupra acestor imobile in cota de 1/1 sau asupra unei cote indivize, corespunzător valorii imobilului preluat abuziv si propunerii din expertiza tehnica judiciara.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea efectuării a două expertize tehnice judiciare, specialitățile construcții si topografie.
În sensul admisibilității cererii sale, reclamanta a solicitat a fi avute in vedere următoarele:
În prezenta cauza, Legea nr. 165/2013 nu se aplică in mod invariabil, cel mult, în cauză, Legea 165/2013 s-ar aplica prezentei cauze, numai daca reclamanta ar fi renunțat la drepturile câștigate sub imperiul si ca urmare a dispozițiilor legale in vigoare la data constituirii raportului juridic si numai daca ar fi invocat expres faptul ca solicita masuri reparatorii conform noii legi.
Or, câtă vreme nu a făcut-o, instanța este ținuta de obligația de a continua judecata, de a administra probatoriile încuviințate, începute, respectiv de a aplica in cauza acele prevederi legale specifice masurilor reparatorii prevăzute de art. 26 din Legea 10/2001 si art. 1.7 din H.G. 250/2007 pe care și-a întemeiat cererile si in considerarea cărora s-au administrat probatoriile.
Contestatoarea a mai precizat că, pentru deplina înțelegere a situației si obligațiilor instanței trebuie reținut ca masurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 au fost, după cum urmează: conform art. 26 din Legea 10/2001, din conținutul căruia rezulta: (1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau. după caz. entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Aceasta este reglementarea in vigoare la data constituirii raportului juridic, conform căreia reclamanta a optat pentru varianta compensării cu un alt bun imobil.
De asemenea, reclamanta a subliniat ca se face greșeala de a se considera ca dispozițiile Legii 165/2013 se aplica invariabil la toate cauzele care au ca obiect Legea 10/2001, indiferent de natura si obiectul cererilor.
In realitate, înțelesul si interpretarea corectă a dispozițiilor art. 4 din Legea 165/2013, pentru a nu se intra in conflict intre dispozițiile sale si principiile susmenționate, sunt in sensul ca dispozițiile Legii 165/2013 se aplica numai in cazul tezei II a art. 26 din Legea 10/2001, care se refera la masuri reparatorii prin< ...despăgubiri="" în="" condițiile="" legii="" speciale="" privind="" regimul="" de="" stabilire="" și="" plată="" a="" despăgubirilor="" aferente="">
Teza a II-a din art. 26 din Legea 10/2001 privind despăgubiri in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor făcea referire si trimitere la Legea 247/2005 ca lege speciala. Legea 165/2013 este supusa in acest moment unor proceduri de reevaluare si modificări, de natura sa elimine imperfecțiunile generate de elaborarea si adoptarea sa intempestiva sub presiuni de timp si nu numai.
In al doilea rând, Legea 165/2013 se poate aplica proceselor aflate pe rolul instanțelor si in ceea ce privește situația la care se refera art. 1 alin 3 din Legea 165/2013, raportat la art. 24 alin 5 si 6, dar numai in cazul in care astfel de situații, fapte si acte s-au produs după . Legii 165/2013.
Acesta este sensul art. 24 alin.5 si 6 si numai in felul acesta nu s-ar aduce atingere dispozițiilor art. 15 si 16 din Constituție si principiului neretroactivitatii si tempus regit actum.
Prin Legea 165/2013 a fost modificata si înlocuită legea speciala anterioara, respectiv Legea 247/2005 (titlul VII) care prevedea modalități speciale de despăgubire, cu legea speciala actuala - Legea 165/2013, care are propriile sale modalități speciale de acordare a unor masuri reparatorii.
Prin urmare, modificarea Legii 10/2001 survine numai in ceea ce privește înlocuirea unei legi speciale cu o alta lege speciala.
A fost înlocuită modalitatea veche si nefuncționala de despăgubire prin Legea 247/2005 cu modalitatea noua de despăgubire prin Legea 165/2013.
Scopul si spiritul Legii 165/2013 este efectiv acela de a înlocui modalitatea nefuncționala si iluzorie de acordare a masurilor reparatorii prin Legea speciala veche - Legea 247/2005-, cu masurile reparatorii prevăzute de Legea 165/2013 care sunt cel puțin la fel de nefuncționale si contrare CEDO, ceea ce va atrage condamnări repetitive pentru acest stat incapabil sa organizeze si sa realizeze proceduri viabile de restituire.
Așadar, in esența, instanța trebuie sa retina, in conformitate si prin aplicarea mecanismului de interpretare logica si teologica a Legii 165/2013 raportat la dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 ca nu se poate extinde câmpul si sfera de aplicare a legii speciale noi (Legii 165/2013) de acordare a masurilor reparatorii, la alte situații decât acelea care conform Legii 10/2001 făceau trimitere la aplicarea legii speciale vechi - adică la Legea 247/2005.
Or, prin Legea 165/2013 nu s-a abrogat Legea 10/2001 în ansamblul ei.
În drept, contestația a fost întemeiată pe disp. art. 2, 4, 12, 24 – 27, 33 si urm. din Legea nr. 10/2001, art. 480-481 Cod civil, Declarația Universala a Drepturilor Omului, H.G. nr. 498/2003, art. 21, 41 Constituția României, precum si celelalte texte legale invocate în cuprinsul contestației.
Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al S. R. a formulat întâmpinare, solicitând in principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului R.; pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Statului R., calitate procesuala pasiva având doar emitentul dispoziției atacate; pe fondul cauzei, respingerea acțiunii in principal ca tardiv formulata ori in subsidiar ca neîntemeiata.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că, in principal, se solicită ca instanța de judecata sa constate ca Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al paratului S. R..
S-a învederat instanței faptul că reclamanta nu a precizat motivele pentru care a înțeles sa se judece in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice in calitate de reprezentant al statului.
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 1 din Noul Cod Civil:
„În raporturile civile in care se prezintă nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligații, statul participa prin Ministerul Finanțelor Publice, afara de cazul in care legea stabilește un alt organ in acest sens.”
În prezentul litigiu promovat in temeiul Legii nr. 10/2001 Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de a reprezenta S. R., deoarece in materia restituirii bunurilor imobile si acordării masurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 S. R. este reprezentat de organele prevăzute in mod expres de către legiuitor in cuprinsul Legii nr. 10/2001.
In speța dedusa judecații, asupra notificării nr.150/11.02.2002 formulata de reclamanta s-a pronunțat P. M. Timișoara prin emiterea Dispoziției nr. 637/03.03.2011 prin care s-a dispus respingerea notificării pe motiv ca nu a fost completat dosarul cu actele solicitate si nu s-a făcut dovada calității de persoana îndreptățită si a dreptului de proprietate invocat.
Prin sentința civila nr. 1319/PI/2012 pronunțata de Tribunalul T., irevocabila prin Decizia civila din 01.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr._, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 637/03.03.2011 emisa de P. M. Timișoara si obligarea primarului sa înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor in vederea emiterii deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubire pentru terenul situat in Timișoara, . nr. 65, înscris in CF nr. 2579 Timișoara nr. top_/1.
Ulterior a fost emisa Dispoziția nr. 91/25.01.2013 de către P. M. Timișoara prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul notificat si înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin acțiunea dedusa judecații reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 91/25.01.2013, act administrativ emis de P. M. Timișoara in temeiul prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, actualizata.
Raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, actualizata, in prezent singurul caz in care M.F.P., citat in reprezentarea statului, ar avea calitate procesuala pasiva este cel reglementat de art. 28:
„(1) In cazul in care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei in a cărei raza se afla imobilul, respectiv Primăriei M. București. Termenul de 6 luni*) prevăzut la art. 22 alin. (1) curge, după caz, de la data intrării in vigoare a prezentei legi sau de la data primirii comunicării prevăzute la art. 27 alin. (3).
(2)In termen de 30 de zile primăria notificata este obligata sa identifice unitatea deținătoare si sa comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.
(3)In cazul in care unitatea deținătoare nu a fost identificata, persoana îndreptățită poate chema in judecata statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, in termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), daca nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea in natura sau, după caz, masuri reparatorii prin echivalent in formele prevăzute de prezenta lege.”
Or, in speța dedusa judecații pârâta nu se regăsește in ipoteza prevăzuta de art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, actualizata.
In aceste condiții, având in vedere cele menționate, precum si faptul ca prin cele solicitate reclamanta a cerut anularea dispoziției emise de un alt parat, respectiv P. M. Timișoara, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului R..
In același context, in situația in care instanța va aprecia ca Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de a reprezenta S. R., se invocă si excepția lipsei calității procesuale pasive a statului.
Față de obiectul pricinii, in calitate de parat poate sta doar emitentul actului administrativ a cărui anulare o solicita reclamanta, respectiv P. M. Timișoara. Se invocă in acest sens dispozițiile art. 26 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, actualizata.
In aceste condiții, rezulta ca in speța are calitate procesuala pasiva doar P. M. Timișoara in calitate de emitent al Dispoziției nr. 91/25.01.2013 a cărei anulare o solicita reclamanta pe calea acțiunii formulate.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. ca fiind întemeiata.
Mai mult, in dosarul nr._ care a avut ca obiect acțiunea formulata de reclamanta B. M. împotriva Dispoziției nr. 637/03.03.2011, prin Sentința civila nr. 1319/PI/03.05.2012 Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat de M.F.P., hotărârea fiind irevocabila in urma respingerii recursului declarat de reclamanta prin Decizia civila din 01.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara.
In ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii in principal ca tardiva, fiind formulata cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea dispoziției, termen prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, actualizata, iar in subsidiar ca neîntemeiata pentru motivele expuse de paratul P. M. Timișoara prin întâmpinare.
Referitor la cererea de respingere a acțiunii ca tardiv formulata, s-a solicitat ca instanța sa oblige paratul P. M. Timișoara sa depună la dosarul cauzei dovada comunicării Dispoziției nr. 91/25.01.2013.
In concluzie, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității M.F.P. de reprezentant al statului si admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R., iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca tardiva ori ca neîntemeiată.
Pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara prin Primar au solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea acțiunii ca netemeinică, arătând că prin emiterea actului contestat nu au făcut altceva decât să aplice prevederile unei hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că actul nu poate fi considerat ca fiind întocmit cu încălcarea normelor legale în materie în vigoare la data emiterii sale. Raportat la prevederile art. 327-329 C.proc.civ. au invocat prezumția de lucru judecat, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
În drept, au invocat dispozițiile art. 205-208, 430, 431 C.proc.civ., Legea nr. 10/2001.
În probațiune, s-au depus acte de identitate, procură specială, dispoziția nr.91/25.01.2013 emisă de pârâtul P. M. Timișoara, extras CF nr._ Timișoara, extras CF nr._ Timișoara, sentința civilă nr. 1319/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul T., CF nr._ Timișoara.
La termenul din 07.10.2014 instanța a invocat excepția tardivității formulării contestației, pe care a soluționat-o cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 C.proc.civ.
Notificarea formulată de reclamanta B. M. cu privire la imobilul din Timișoara, înscris in CF_ Timișoara, cu nr. cadastral_/1, constând din loc de casa in . nr.65 in suprafața de 750 mp a fost soluționată prin dispoziția nr.91/25.01.2013 emisă de pârâtul P. M. Timișoara.
Conform dovezii aflate la fila 61 dosar depuse la solicitarea instanței, dispoziția a fost comunicată reclamantei la data de 22.02.2013, iar prezenta contestație a fost depusă la data de 14.04.2014.
Conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 dispoziția poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cum reclamanta nu a exercitat dreptul legal timp de peste un an de zile, tribunalul a admis excepția invocată cu consecința respingerii contestației ca tardiv formulate.
Împotriva Sentinței civile nr.2323/PI/07.10.2014 pronunțată de Tribunalul T. a declarat apel reclamanta B. M. solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, în vederea judecării cauzei pe fond.
În motivarea căii de atac se arată că, în primul rând, contestația a fost formulata în termenul legal de 30 de zile ( dupa cum prevăd legile speciale reparatorii) de la data luării la cunoștința de conținutul Dispoziției nr.91/25.01.2013, prin care a dispus trimiterea dosarului la Comisia superioara de acordare a despăgubirilor. În acest sens, apelanta a arătat că a aflat despre conținutul Dispoziției sus menționate, în urma unor demersuri făcute prin mandatarul său, Toduti E. la M. Timișoara, când i-a fost adus la cunoștința faptul că, ca urmare a hotărârii judecătorești definitive si irevocabile, nu s-a dispus acordarea de alte masuri reparatorii, prin compensare cu alte bunuri, dupa cum a dispus în principal, instanța de judecata, trimițând direct dosarul Comisiei Superioare de acordare a despăgubirilor.
Apelanta a arătat că pentru a intra în posesia acestei dispoziții, a solicitat M. Timișoara comunicarea acestui act administrativ la domiciliul mandatarului său Todoruti E., așa cum rezultă din înscrisul atașat apelului
Se arată că până în prezent, parata intimata, nu i-a comunicat Dispoziția, primind o xerocopie de la C. M. Timișoara, pe care a contestat-o în instanța.
De asemenea, apelanta a arătat că a depus la dosarul Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 procura acordata mandatarului său în original, si a solicitat comunicarea tuturor actelor administrative la domiciliul mandatarului său, apelanta fiind bolnava si mai mult timp este internată prin Spitalele din Germania, astfel încât nu a luat la cunoștința de conținutul Dispoziției contestate, nefiind nici prezenta la vreo dezbatere a Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, fiind în imposibilitate de a formula această cale de atac jurisdicțională în termenul de 30 de zile de la data emiterii.
Prin urmare, contestația a fost formulată în termenul legal.
Se mai arată că apelanta are calitatea de persoana îndreptățită de a beneficia de dispozițiile Legii nr.10/2001, fiind îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat în Timișoara, înscris în CF_ Timișoara, cu nr. cadastral_/1, constând din „ Loc de casa în . nr.65 în suprafața de 750 mp.
Ca urmare a formulării notificării, pârâta a emis Dispoziția nr.637/03.03.2011, care a fost desființată prin sentința civila nr. 1319/PI din 03.05.2012 pronunțata de către Tribunalul T. în Dosar nr._, rămasa definitivă si irevocabila prin Decizia civila nr. 2245/01.11.2012 a Curții de Apel Timișoara, pronunțata în același dosar.
Ca urmare a anularii dispoziției sus precizare, pârâta M. Timișoara prin Primar a emis o noua dispoziție sub nr.91/25.01.2013, având ca obiect acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul deținut de către antecesorii apelantei, sus identificat, despre care apelanta a aflat în urma demersurilor făcute la Direcția patrimoniu din cadrul M. Timișoara, prin intermediul mandatarului său ( mandatul acestuia fiind dat în anul 2001, reînnoit în anul 2011 si aflat la dosarul administrativ), intrând în posesia unui xerocopii de pe dispoziție.
Deși M. Timișoara, prin Primar, a dispus trimiterea dosarului la Comisia Centrala pentru Stabilirea de Despăgubirilor, motivat de lipsa unor imobile care ar putea fi acordare în compensarea celor ce nu se pot restituii, apelanta, a intrat în posesia unor dovezi care atesta că M. Timisoara/Primăria M. Timișoara, deține mai multe imobile în proprietate privată, care ar fi putut fi oferite spre compensare cu vechiul imobil preluat abuziv si înstrăinat către chiriași, dar cu rea credința parata a refuzat sa se conformeze dispozițiilor legale, susținând ca nu deține astfel de imobile în proprietate privată, depunând si înscrisuri (adrese) în instanța cu ocazia judecării contestației inițiale.
În prezent, pârâtei îi revine sarcina de a trimite dosarul administrativ Comisiei superioare de acordare a despăgubirilor, care trebuie sa fie însoțit de înscrisuri care sa ateste imposibilitatea atribuirii prin compensare a altor bunuri si servicii aflate în proprietate.
Astfel, conform prevederilor art. 16 Legea Nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății justiției, precum si unele măsuri adiacente, în care la aliniatul 2 indice 2 se menționează dupa cum urmează:
„(2 indice 2) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.”
Apelanta mai arată că, întrucât pârâta deține imobile, în situația respingerii apelului, va fi în situația imposibilității acordării de masuri reparatorii, aspect coroborat si cu faptul ca Fondul de proprietatea a fost suspendat de către Guvernul României, iar acordarea de acțiuni este imposibilă, fapt care contravine dispozițiilor legii reparatorii-Legea 10/2001.
În drept, au fost invocate prevederile art. 470 si urm. C.pr.civ.
Prin întâmpinare pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat respingerea apelului promovat de reclamanta ca nefondat si menținerea ca temeinica si legala a Sentinței civile nr. 2323/07.10.2014 de respingere a acțiunii ca tardiva.
În subsidiar, având în vedere nesoluționarea de către prima instanța a excepțiilor invocate pe calea întâmpinării, a reiterat excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului R. si cea a lipsei calității procesuale pasive a Statului R.,
În motivare arată că Tribunalul T. a soluționat cu prioritate excepția tardivității formulării contestației, reținând ca notificarea a fost soluționata prin Dispoziția nr. 91/25.01.2013 emisa de P. M. Timișoara, act administrativ comunicat reclamantei la data de 22.02.2013 conform dovezii aflate Ia dosarul cauzei, depusa la solicitarea instanței.
Iar față de înregistrarea acțiunii pe rolul instanței de judecata la data de 14.04.2014, reiese ca reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, actualizata, drept pentru care s-a dispus respingerea acțiunii ca tardiv formulata.
Raportat la aceste aspecte reținute în considerentele hotărârii si la dovezile depuse la dosar, pârâtul intimat consideră ca în mod corect Tribunalul T. a respins acțiunea ca tardiva, motiv pentru care se impune respingerea apelului ca nefondat.
Luând în considerare ca în prima instanța Tribunalul T. a omis sa se pronunțe cu privire la celelalte excepții invocate pe calea întâmpinării, se învederează ca înțelege să reitereze excepțile invocate.
În aceste condiții, în principal s-a solicitat a se constata ca Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al paratului S. R. deoarece prin acțiunea formulata reclamanta nu a precizat motivele pentru care a înțeles sa se judece în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al statului.
Or, potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 1 din noul Cod civil: " raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi si obligații, statul participa prin Ministerul Finanțelor Publice, afara de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens."
Pârâtul intimat consideră ca în prezentul litigiu promovat în temeiul Legii nr. 10/2001 Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de a reprezenta S. R., deoarece în materia restituirii bunurilor imobile si acordării masurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 S. R. este reprezentat de organele prevăzute în mod expres de către legiuitor în cuprinsul Legii nr. 10/2001.
În speța dedusa judecații, asupra notificării nr. 150/11.02.2002 formulata de reclamanta s-a pronunțat P. M. Timișoara prin emiterea Dispoziției nr. 637/03.03.2011 prin care s-a dispus respingerea notificării pe motiv ca nu a fost completat dosarul cu actele solicitate si nu s-a făcut dovada calității de persoana îndreptățită si a dreptului de proprietate invocat.
Prin Sentința civila nr. 1319/PI/2012 pronunțata de Tribunalul T., irevocabila prin Decizia civila din 01.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr._, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 637/03.03.2011 emisa de P. M. Timișoara si obligarea primarului sa înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor in vederea emiterii deciziei referitoare Ia acordarea titlului de despăgubire pentru terenul situat in Timișoara, . nr. 65, inscris in CF nr. 2579 Timișoara nr top_/1.
Ulterior a fost emisa Dispoziția nr. 91/25.01.2013 de către P. M. Timișoara prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul notificat si înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin acțiunea dedusa judecații reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 91/25.01.2013, act administrativ emis de P. M. Timișoara în temeiul prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, actualizata.
S-a mai învederat ca, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, actualizata, in prezent singurul caz in care M.F.P.. citat în reprezentarea statului, ar avea calitate procesuala pasiva este cel reglementat de art. 28. Or, în speța dedusa judecații nu ne regăsim în ipoteza prevăzuta de art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 actualizata.
În aceste condiții, având în vedere cele menționate, precum si faptul ca prin cele solicitate reclamanta a cerut anularea dispoziției emise de un alt parat, respectiv P. M. Timișoara, pârâtul intimat S. R. reprezentat de MFP consideră ca este întemeiata excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului R..
În același context, în situația în care instanța va aprecia ca totuși Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de a reprezenta S. R., înțelege sa reitereze si excepția lipsei calității procesuale pasive a statului.
S-a apreciat că, față de obiectul pricinii, în calitate de pârât poate sta doar emitentul actului administrativ a cărui anulare o solicita reclamanta, respectiv P. M. Timișoara, invocând în acest sens dispozițiile art. 26 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 actualizata.
În aceste condiții, rezultă că în speță are calitate procesuala pasivă doar P. M. Timișoara în calitate de emitent al Dispoziției nr. 91/25.01.2013 a cărei anulare o solicita reclamanta pe calea acțiunii formulate.
Prin urmare, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. ca fiind întemeiată.
Mai mult, s-a învederat că în dosarul nr._ care a avut ca obiect acțiunea formulata de reclamanta B. M. împotriva Dispoziției nr. 637/03.03.2011, prin Sentința civila nr. 1319/PI/03.05.2012 Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat de M.F.P. hotărârea fiind irevocabila în urma respingerii recursului declarat de reclamanta prin Decizia civila din 01.11.2012 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâții intimați P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au solicitat respingerea apelului reclamantei apelante B. M. ca neîntemeiat și pe cale de consecință menținerea sentinței civile a instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În considerente se arată că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă și în concordanță cu dispozițiile legale raportat la faptul că dosarul administrativ s-a soluționat iar în prezenta acțiune reclamanta apelantă nu indică motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat emis de P. M. Timișoara în baza Legii nr.l0/2001.
De asemenea pârâții intimați au apreciat corectă soluția instanței de fond sub aspectul tardivității contestației raportat la dispozițiile art 26 alin. 3 ce statuează „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Pe fondul cauzei, au arătat că dosarul administrativ a fost analizat de către Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 și a fost adoptată Dispoziția nr.91/25.01.2013 conform căreia s-a dispus acordarea despăgubirilor legale și înaintarea dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit prevederilor cuprinse în Sentința Civilă nr,1319/PI/2012, definitivă și irevocabilă, a Tribunalului T.
În concluzie, s-a solicitat a se constata că nu există nici o încălcare a normelor legale în materie, în vigoare la data emiterii dispoziției și ca atare să apreciați ca nefondate și lipsite de temei legal motivele indicate de reclamanta apelantă atâta timp cât P. M. Timișoara prin emiterea actului administrativ contestat, nu tăcut altceva decât să aplice prevederile unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Având în vedere cele de mai sus și raportat la prevederile 327-329 C.pr.civ. se invocă prezumția de lucru judecat, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C.civ., prevederi aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010). Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate judeca o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Se arată totodată că potrivit noilor reglementări aduse de Legea nr. 134/2010, respectiv art. 430 alin. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Civilă „hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului... are de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire Ia chestiunea tranșata", autoritatea de lucru judecat privind atât dispozitivul, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".
În drept, au fost invocate prevederile art.205-208, art.430, art.431 Cod.pr.civ. și Legea nr. 10/2001.
Deliberând asupra apelului, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.479 alin.1 NCPC, Curtea de apel reține următoarele:
Din considerentele sentinței apelate se constată că tribunalul a considerat că este tardiv formulată contestația reclamantei împotriva Dispoziției nr.91/25.01.2013 a Primarului M. Timișoara deoarece aceasta a fost comunicată reclamantei la data de 22.03.2013, conform dovezii de la fila 61 din dosarul primei instanțe.
Curtea constată că la fila 61 menționată mai sus se află o copie a dovezii de comunicare către reclamanta B. M. la domiciliul său din Germania, Korntal-Munchingen, Ludwigsburger strasse 11.
Însă în cuprinsul Dispoziției nr.91/25.01.2013 a Primarului M. Timișoara se menționează în mod clar că notificatoarea B. Margarete și-a ales domiciliul în Cluj N., ., împuternicindu-l pe avocatul N. L., iar în dispozitivul dispoziției se arată că aceasta se va comunica atât reclamantei, cât și acestui împuternicit la domiciliul din Cluj N., ., precum și domnului avocat Bilc M., domiciliat în Timișoara, ., . împuternicit (f.15 din dosarul primai instanțe).
Instanța de apel reține că Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi speciale în ceea ce privește comunicarea dispozițiilor, ceea ce înseamnă că se va aplica dreptul comun în materie, respectiv dispozițiile codului de procedură civilă din 1865, aplicabil la data formulării notificării și la data emiterii dispoziției în baza Legii 10/2001. Conform art.93 prima teză din C.pr.civ. din 1865, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană (…).
Atât timp cât chiar în cuprinsul dispoziției atacate s-a reținut că notificatoarea și-a ales domiciliul procedural la împuternicitul N. L. în Cluj N., ., comunicarea în baza art.25 alin.3 din Legea 10/2001 trebuia să se facă la acest domiciliu pentru a începe să curgă termenul de 30 zile prevăzut de art.26 alin.3 din Legea 10/2001.
Dispozițiile art.25 alin.3 din Legea 10/2001 modificată nu pot fi interpretate în sensul că întotdeauna dispoziția se va comunica persoanelor îndreptățite la domiciliul acestora, deoarece ar însemna a lipsi de eficiență dispozițiile procedurale ce permit oricărei persoane să își aleagă un domiciliu pentru comunicarea tuturor actelor care interesează procedura declanșată pentru restituirea bunurilor preluate de statul român mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Conform art.254 alin.5 NCPC, având în vedere motivele de apel, instanța a solicitat pârâtului intimat P. M. Timișoara să depună la dosar dovada comunicării dispoziției mandatarului reclamantei notificatoare, la domiciliul ales de aceasta. La termenul de judecată din 12.03.2015 pârâtul menționat a depus la dosar doar adresele prin care susține că au fost înștiințați domnul N. L. și domnul avocat Bilc M., fără însă a atașa și dovada comunicării către aceștia a adreselor menționate, așa cum au procedat în cazul dovezii de comunicare către reclamantă la domiciliul din Germania, acest înscris fiind depus și în apel și la fila 61 din dosarul primei instanțe.
Așadar, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece Dispoziția nr.91/25.01.2013 a Primarului M. Timișoara nu a fost comunicată reclamantei notificatoare la domiciliul ales de aceasta conform art.93 C.pr.civ. din 1865 (aplicabil la data formulării notificării și la data emiterii dispoziției în baza Legii 10/2001), se constată că în mod greșit tribunalul a constatat tardivitatea contestației. Pentru că nu a soluționat pe fond cererea reclamantei, este deci necesară anularea sentinței cu trimitere spre rejudecare conform art.480 alin.3 NCPC, reclamanta solicitând expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, conform dispozițiilor art.480 alin.3 NCPC, Curtea de apel Timișoara va admite apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva Sentinței civile nr.2323 din 7.10.2014 pronunțată de Tribunalul T., va anula sentința civilă apelată și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul T.. Aspectele legate de fondul cauzei invocate de reclamantă apelantă și de intimații pârâți nu pot fi analizate în această etapă procesuală având în vedere soluția pronunțată de trimitere spre rejudecare a cauzei. De asemenea, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă B. M., cu domiciliul în Germania, Korntal Munchingen și domiciliul procesual ales în Timișoara, . la mandatar Todoruti E. în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGRFP Timișoara, cu sediul în Timișoara, ..9B, jud.T., P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar, ambii cu sediul în Timișoara, . nr.1, jud.T. împotriva Sentinței civile nr.2323 din 7.10.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P.
GREFIER,
A. B.
Red. A.M.N. – 30.03.2015
Tehnored. A.B. - 30.03.2015 / 6 ex./SM/ 4 . instanță, Tribunalul T., Judecător: A. C.
Se comunica:
- reclamantei apelante - B. M., cu domiciliul procesual ales în Timișoara, . la mandatar Todoruti E.,
- intimaților pârâți - S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGRFP Timișoara, cu sediul în Timișoara, ..9B, jud.T.,
- P. M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar, ambii cu sediul în Timișoara, . nr.1, jud.T.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 110/2015. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 47/2015. Curtea de... → |
|---|
