Acţiune în constatare. Decizia nr. 906/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 906/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 906/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.906
Ședința publică din 19 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții .-B. SRL, ., B. C. F., ASOCIAȚIA DE proprietari D. TIMIȘOARA, PIAȚA U. NR.8 și B. (S.) ZÎNA împotriva Deciziei civile nr.118/A din 13.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții C. CHRISTIAN R. A. și M. S. T., cu pârâții . ÎN D. A SOCIETĂȚII A. D. PUBLIC SA, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P., M. TIMIȘOARA P. P. M. TIMIȘOARA, C. L. AL M. TIMIȘOARA P. P. M. TIMIȘOARA, S. R. P. M. TIMIȘOARA, S. R. P. C. L. AL M. TIMIȘOARA și S. R. P. M. FINANȚELOR P. și cu intervenienta ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal reclamantul recurent B. C. F. și în calitate de avocat în reprezentarea reclamanților recurenți . Timișoara, .-B. SRL Timișoara, Asociația de Proprietari din Timișoara, P-ța U. nr.8 și B. (S.) Zîna, pentru pârâta intimată . în drepturi a Societății A. D. Public SA se prezintă consilier juridic M. S.-C., iar pentru intervenienta intimată . se prezintă consilier juridic A. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar la 20.10.2014 întâmpinarea formulată de pârâta intimată Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara – AJFP T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor P. și că prin încheierea camerei de consiliu din 03.11.2014 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de reclamantul intimat C. Christian R. A..
De asemenea, la 05.11.2014, reclamantul intimat C. Christian R. A. a depus la dosar prin registratura instanței o cerere, prin care arată că este de acord cu admiterea recursului.
Totodată, la 12.11.2014 reclamanții recurenți au depus concluzii scrise, iar la 19.11.2014, s-a depus, comunicată prin fax, cererea Societății Profesionale de Avocați R. M., la care s-au anexat înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată și se învederează că societatea nu mai are contract de reprezentare cu reclamantul intimat C. Christian R. A..
Câte un exemplar din întâmpinarea depusă se înmânează reprezentanților părților prezente.
Avocat B. C. F. în nume propriu și în calitate de apărător ales al reclamanților recurenți arată că susține cererile privind administrarea probei cu înscrisuri și cea de cercetare la fața locului.
Reprezentantul pârâtei intimate . în drepturi a Societății A. D. Public SA arată că lasă la aprecierea instanței cererea de probațiune privind administrarea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul intervenientei intimate . arată că se opune, nefiind concludentă soluționării recursului proba cu înscrisuri.
Instanța, în deliberare, în baza dispozițiilor art.316 C.pr.civ. raportat la art.167 C.pr.civ. respinge cererea de probațiune ca inutilă soluționării cauzei și, având în vedere dispozițiile art.305 C.pr.civ., respinge cererea de probațiune privind cercetarea la fața locului.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul recurent B. C. F., în nume propriu și în calitate de avocat în reprezentarea reclamanților recurenți . Timișoara, .-B. SRL Timișoara, Asociația de Proprietari din Timișoara, P-ța U. nr.8 și B. (S.) Zîna, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului T., schimbarea sentinței pronunțată de Judecătoria Timișoara, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și conexate cererile, fără cheltuieli de judecată, pe vare eventual urmează a le solicita pe cale separată. Solicită instanței ca, la pronunțarea hotărârii, să aibă în vedere motivele invocate în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar.
Consilier juridic M. S.-C., pentru pârâta intimată . în drepturi a Societății A. D. Public SA, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic A. Mariu, pentru intervenienta intimată ., solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată. Susține că în cererea de declarare a recursului nu s-au invocat motive de nelegalitate a deciziei recurate și că reclamanții nu au suferit un prejudiciu. Depune la dosar concluzii scrise.
Reclamantul recurent B. C. F., în nume propriu și în calitate de avocat în reprezentarea reclamanților recurenți, în completare, în cazul în care urmează a fi respins recursul, solicită instanței să țină cont de dispozițiile art.274 C.pr.civ. la acordarea cheltuielilor de judecată.
În timpul dezbaterii recursului, se prezintă consilier juridic A. G., în reprezentarea pârâților intimați M. Timișoara prin P. M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara prin P. M. Timișoara, S. R. prin M. Timișoara, S. R. prin C. L. al M. Timișoara, depune la dosar delegație de reprezentare și pune concluzii de respingere a recursului, solicitând menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.118/A din 13.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamanții .-B. SRL, ., Asociația de Proprietari din Timișoara, P-ța U. nr.8, B. C. F., B. (S. Zîna și M. S. T., împotriva Sentinței civile nr._ din 26.07.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. Christian R. A., M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, . SA; S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara și . G., respingând și cererea intimaților C. Christian R. A., . SA și . de acordare a cheltuielilor de judecată.
În consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanți.
Pentru a pronunta aceasta hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 137 C. pr. civ, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P..
În primul rând, a considerat necesar să sublinieze că, în conformitate cu prevederile art. 41 și art. 112 C. pr. Civ., reclamantul, fiind cel care inițiază cererea de chemare în judecată, are obligația să dovedească, nu doar legitimarea sa activă în cauză, dar și calitatea procesuală pasivă a celui pe care l-a chemat în judecată.
Legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, deci reclamanții aveau îndatorirea să facă dovada că cel chemat în judecată este titularul obligației ce face obiectul raportului juridic dedus judecății.
Față de faptul că în cauză, reclamanții au solicitat atât demolarea unei construcții aflate la momentul edificării în patrimoniul Statului R., cât și reapartamentarea imobilului situate în Timișoara, Piața U., nr. 8, iar S. R. este titularul dreptului de proprietate asupra SAD nr. 3, instanța a reținut că S. R. este titularul obligației deduse judecații și are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 12 al. 5 din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de M. Finanțelor P.. Astfel, în cazul acțiunilor având ca obiect exercitarea dreptului de proprietate, este cu atât mai evident faptul că M. Finanțelor P. reprezintă interesele Statului R..
Pe cale de consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit extraselor de carte funciară depuse în probațiune și raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de ing. N. B., asupra imobilului situat în Timișoara, Piața U.. nr. 8, cu părți comune constând în: teren construit și neconstruit, fațadele, fundațiile, pereții despărțitori, . boxe, hol comun, boxă comună subsol, terasă comună de la etaj, WC – urile comune de la parter și etaj, debaraua de la etaj, urcarea în pod, podul, șarpanta, învelitoarea, branșamentul electric și de apă, racordul canal, proprietari ai apartamentelor și spațiilor cu altă destinație sunt după cum urmează:
- apartament nr. 6, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U8, cu 3,82 cote părți comune și 30/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin act notarial la data de 08.02.2010;
- apartament nr. 8, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U14, cu 4,81 cote părți comune și 37/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare în anul 2008;
- apartament nr. 11, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U12, cu 13,20 cote părți comune și 102/775 cotă de teren în folosință – proprietar C. Christian Razmond A., căsătorit cu C. Poulet M. Therese – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare în anul 2007;
- apartament nr. 12, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U10, cu 10,30 cote părți comune și 80/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. Z. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995 în anul 2001;
- apartament nr. 13, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U7, cu 6,57 cote părți comune și 51/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 10.07.2009;
- apartament nr. 16, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U1, cu 7,28 cote părți comune și 56/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin adjudecare la data de 23.04.2009;
- apartament nr. 18, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U13, cu 5,69 cote părți comune și 44/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 07.07.2008;
- apartament nr. 19, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U2, cu 5,03 cote părți comune și 39/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 10.07.2008;
- fost apartament nr. 4 + 10, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U11, cu 12,35 cote părți comune și 95/775 cotă de teren în folosință – proprietar .. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 15.12.2008;
- SAD nr. 1, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U6, cu 4,64 cote părți comune și 36/775 cotă de teren în folosință – proprietar P.F. B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 22.03.2006;
- SAD nr. 5, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U5, cu 2,03 cote părți comune și 16/775 cotă de teren în folosință – proprietar B. C. F. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 30.10.2008;
- SAD nr. 2, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U4, cu 5,37 cote părți comune și 42/775 cotă de teren în folosință – proprietar S.C. S. S. I. – B. S.R.L. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare la data de 02.08.2005;
- SAD nr. 3, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U3, cu 5,05 cote părți comune și 39/775 cotă de teren în folosință – proprietar S. R. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin apartamentarea nr. 1389/26.01.2000, anterior naționalizare conform Decretului nr. 92/1950;
- SAD nr. 4, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U15, cu 7,67 cote părți comune și 60/775 cotă de teren în folosință – proprietar S.C. A. D. Public S.A. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin hotărâre judecătorească la data de 10.05.2006;
- SAD situat la subsol, înscris în C.F. individual nr._ – C1 – U9, cu 6,20 cote părți comune și 48/775 cotă de teren în folosință – proprietar M. S. T. – dreptul de proprietate fiind dobândit prin act notarial la data de 12.02.2010.
Conform extrasului C.F. in extenso nr. 162 Timișoara (filele 23 - 28) imobilul situat în Timișoara, Piața U. nr. 8, a fost naționalizat în favoarea Statului R., în conformitate cu Decretul nr. 92/1950.
Potrivit, aceluiași înscris, la 26 ianuarie 2000, conform lucrării nr. 1389, imobilul constând în casă cu 1 etaj și curte din Piața U., nr. 8 – Timișoara, a fost apartamentat formându-se 9 apartamente și 5 SAD–uri. Ca urmare a acestei lucrări, majoritatea apartamentelor și SAD – urilor au fost înstrăinate de S. R. în baza Legii nr. 112/1995, situația actuală a proprietarilor fiind descrisă mai sus.
În ceea ce privește clădirea ce face obiectul cauzei, respectiv prelungirea SAD-ului 4, s-a reținut că aceasta se află în proprietatea S.C. A. D. Public S.A, dreptul de proprietate fiind dobândit prin sentința civilă nr. 4857/10.05.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 15.900/2005 și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1218/R/10.11.2006 a Tribunalului T. pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, prin care s-a constatat că în patrimoniul S.C. A. D. Public S.A. există dreptul de proprietate cu privire la acest imobil, compus din 2 încăperi, bar, debara, grup sanitar, 2 WC-uri, cu 7,67% părți comune, fără teren, acesta rămânând în proprietatea statului.
Acțiunea de față are ca obiect demolarea unei părți din acest imobil, construit pe terenul aflat în folosință comună, reclamanții apreciind că edificarea acestui imobil s-a realizat cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 453/2001 și a Legii nr. 422/18.07.2001.
Coroborând probele constând în expertiza tehnică în specialitatea topografie (filele 40-89, 135, 185-197), cu expertiza tehnică în specialitatea construcții (filele 111-134, 179-184, 221-222) și cu cercetarea la fața locului (filele 242-245), instanța a reținut ca situație de fapt, mai întâi, faptul că suprafața construită la sol din imobilul situat în Timișoara, Piața U., nr. 8 este de 659 mp, din care 623 mp clădire formată din S + M + 1E și 36 mp de parter, extindere SAD 4 în curtea interioară, suprafața actuală a curții interioare fiind de 128 mp. De asemenea, în cadrul documentației de apartamentare nr. 1389/26.01.2000, pentru întreg imobilul în litigiu, configurația SAD 4, înscris în C.F. nr._ – C1 – U 15 Timișoara, nr. top. 435/XXIII, se regăsește în aceeași formă și în prezent.
Experții au concluzionat, confirmând și în cadrul cercetării la fața locului, că la imobilul din Timișoara, Piața U., nr. 8, s-a executat o extindere în regim parter în perioada 1981 – 1984, construcție evidențiată în documentația de apartamentare din anul 2000, iar dimensiunile în plan inspectate la fața locului corespund cu dimensiunile din planul parter.
În plus, s-a reținut faptul că documentația de apartamentare nr. 1389/2000 a stat la baza întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor și SAD-urilor, la data apartamentării proprietar fiind S. R. prin naționalizare conform Decretului nr. 92/1950.
Acțiunea reclamanților se întemeiază, în principal, pe dispozițiile art. 480 C.civ, aceștia invocând ca argument esențial faptul că sunt proprietari asupra apartamentelor și SAD – urilor din imobilul situat în Timișoara, Piața U., nr. 8, justificând prezentul demers judiciar prin exercitarea acestui drept, raportat la faptul că imobilul ce se dorește a fi demolat a fost construit ilegal pe terenul aflat în folosința comună a proprietarilor din imobil, transmisă odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor sau spațiilor individuale, fiindu-le îngrădit dreptul de proprietate sub acest aspect.
S-a mai reținut că, din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate reprezintă un ansamblu de atribute ocrotite juridic, în temeiul cărora titularul dreptului își poate satisface, în mod direct și nemijlocit, interesele legate de aproprierea unui lucru. Astfel, art. 480 C.civ. definește dreptul de proprietate prin atributele (prerogativele) acestuia, prevăzând că „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.”
În exercitarea atributelor de proprietar al Statului R., acesta a înțeles să construiască cu mult anterior momentului în care a înstrăinat părți din imobil, așa cum s-a arătat mai sus, construcția aflată pe terenul, de asemenea, proprietatea sa, construcție pe care actualii proprietari, reclamanții din prezenta speță, doresc a fi demolată. În cauză, instanța califică această stare de fapt, respectiv edificarea construcției ca fiind o servitute prin destinația proprietarului – S. R. -, acest tip de servitute reprezentând situația în care proprietarul a două imobile stabilește între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute, dacă aceste fonduri ar aparține unor persoane deosebite.
Cât timp ambele fonduri, în speță apartamentele și SAD – urile, au aparținut aceluiași proprietar – S. R. – nu a fost vorba despre o servitute, întrucât nimeni nu poate să creeze o servitute asupra propriului fond, o condiție esențială pentru nașterea servituții fiind aceea ca cele două sau mai multe fonduri imobile să aparțină unor proprietari diferiți.
În speță, servitutea a luat naștere atunci când proprietarul – Satul R. – a înstrăinat reclamanților sau autorilor acestora părți din imobilul situat în Timișoara, Piața U., nr. 8, respectiv aparatamente și SAD – uri.
Referitor la condiția prevăzută de art. 625 C.civ, constând în aceea că nu se pot constitui prin destinația proprietarului decât servituțile continue și aparente, instanța constată că aceasta este îndeplinită, deoarece servitutea în cauză se exercită în mod continuu, fără ca pentru aceasta să fie nevoie de un fapt actual al omului și este recunoscută prin lucrări exterioare.
În cauză, la încheierea contractelor de înstrăinare, părțile nu au prevăzut nimic privitor la servitutea în cauză, aspect care semnifică împrejurarea că reclamanții au înțeles să nu modifice starea anterioară creată de proprietar și că, prin urmare, există prezumția că înțelegerea de înstrăinare se referă și la menținerea servituții, reclamanții nefăcând dovada vreunei înțelegeri contrare.
În ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamanți, respectiv nerespectarea de către constructor la momentul edificării a prevederilor din Legea nr. 50/1991, modificată și completată prin Legea nr. 453/2001, Legea nr. 422/2001 și Legea nr. 10/1995, instanța, dând eficiență principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, a reținut că acestea nu pot fi avute în vedere la stabilirea legalității edificării construcției.
În aplicarea principiului stabilității raporturilor juridice și cu luarea în considerare a faptului că în cauză a fost analizată exercitarea dreptului de proprietate atât al reclamanților, cât și al pârâților, instanța concluzionează că soluția care se impune este aceea a respingerii acțiunii având ca obiect demolarea construcției din curtea imobilului situat în Timișoara, Piața U., nr. 8, ca neîntemeiată.
Cu privire la petitul având ca obiect reapartamentarea imobilului în speță, întrucât apartamentarea anterioară din anul 2000 a inclus și construcția ce s-a solicitat a fi demolată, instanța l-a respins având în vedere caracterul accesoriu, subsidiar al acestuia și soluția ce a dat-o capătului principal de cerere. De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada, potrivit art. 1.169 C.civ, a schimbării situației imobilului care să justifice modificarea cotelor părți comune de proprietate din imobilul situat în Timișoara, Piața U., nr. 8.
Referitor la cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. N. C. S.R.L. în interesul pârâtei S.C. A. D. Public S.A, instanța o admis-o raportat la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, deoarece pârâta nu a căzut în pretenții, așa încât apărarea terțului s-a reținut că este utilă.
P. apelul promovat împotriva Sentinței civile nr._/2013, reclamanții apelanți .-B. SRL, ., Asociația de Proprietari din Timișoara, P-ța U. nr.8, B. C. F., B. (S.) Zîna și M. S. T., au solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii lor, iar în subsidiar, admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, reclamanții apelanți au criticat, în esență, sentința apelată pentru neexaminarea temeinică a motivelor de fapt, pentru reținerea eronată a situației de fapt, pentru incorecta analizare și interpretare a speței de față și pentru că prima instanță nu a răspuns motivelor din cererea lor și nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și asupra unor dovezi administrate, motiv de apel prevăzut de art.295 C.pr.civ.
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiat apelul reclamanților, pentru considerentele de mai jos.
Drepturile și obligațiile în domeniul autorizării și executării lucrărilor de construcție, indiferent că raportarea se face la Legea 50/1991 sau la Legea anterioară, nr. 8/1977, se constituie în conținutul unui raport juridic de drept public, intervenit între instituțiile publice abilitate să autorizeze aceste lucrări și beneficiarul lor.
În speța de față, apelanții nu sunt părți într-un asemenea raport, astfel că nu pot invoca încălcarea obligațiilor în materia autorizării executării construcțiilor, pentru a obține aplicarea normelor coercitive reglementate de legislația în domeniu.
În schimb, ei își pot valorifica pretențiile pe calea răspunderii civile delictuale, instituție de drept privat.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, trebuie dovedită fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate între acestea și vinovăția autorului faptei.
În speța de față, apelanții invocă lipsa autorizației pentru extinderea SAD 4 și necorespunderea acestei extinderi cu normele tehnice reglementate de dispozițiile legale în domeniu.
Tribunalul a reținut că cele două împrejurări nu sunt de natură, prin ele însele, să producă un prejudiciu apelanților, iar aceștia din urmă nu au dovedit, sub acest aspect, existența unui prejudiciu.
Ceea ce invocă apelanții, însă, este faptul că, prin extinderea realizată la SAD 4, le-au fost micșorate părțile comune indivize și cotele părți din terenul aflat în indiviziune.
P. cererile introductive, reclamanții au susținut că, într-o asemenea situație, devine aplicabil principiul îmbogățirii fără just temei.
Acest principiu desemnează împrejurarea în care, prin una și aceiași faptă, patrimoniul unei persoane este mărit în detrimentul patrimoniului altei persoane, iar pentru aceasta nu există un temei.
D. expertiza în construcții administrată în primă instanță, tribunalul a reținut că extinderea SDA-ului 4 s-a realizat în perioada anilor 1981 – 1984, deci anterior apartamentării imobilului și înstrăinării unităților locative rezultate.
Cu alte cuvinte, la momentul edificării, atât extinderea cât și imobilul din Piața U. nr. 8 se aflau în patrimoniul aceleiași persoane – S. R., astfel că nu poate fi vorba de afectarea patrimoniului altor persoane, al apelanților în mod special, după cum nu poate fi vorba de o micșorare a cotelor părți indivize comune.
Imobilul menționat, reprezentând o singură unitate locativă, cu un singur proprietar, nu avea părți comune indivize, situație care presupune existența a cel puțin doi proprietari asupra unor unități locative distincte din același imobil și care au un drept de proprietate indiviz asupra părților comune.
La fel, în cauză nu se aplică nici instituția accesiunii invocată de reclamanți, având în vedere că și aceasta presupune două persoane: proprietarul terenului și constructorul asupra acestuia.
În final, tribunalul a reținut că, prin cererea de apel, apelanții au susținut că au cerut apartamentarea imobilului potrivit situației reale actuale, ce decurge din varianta de expertiză cu menținerea „extinderii”.
Tribunalul a reținut că această cerere este formulată pentru prima oară în apel, fiind prin aceasta inadmisibilă, în acord cu dispozițiile art. 294 al. 1 C. pr. civ., care prevăd că:
„În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.”
În consecință, tribunalul a respins apelul.
Totodată, tribunalul a respins cererile intimaților C. C. R. A., . SA și . G., ca nefiind dovedite.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții .-B., ., Asociația de Proprietari din Timișoara, Piața U. nr.8, B. C. F. și B. (S.) Zîna, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererilor de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea hotărârii apelate cu reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea apelului și admiterea cererilor de chemare în judecată conexate și precizate.
Reclamanții recurenți și-au motivat în drept recursul cu dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., arătând că judecătoria Timișoara nu s-a pronunțat asupra petitului prin care au solicitat să se constate că în curtea imobilului în litigiu s-a edificat o construcție fără îndeplinirea formelor legale și că, deși Decizia nr.647/R/2011 a Curții de Apel Timișoara, era obligatorie, judecătoria nu a pus în discuție și nu și-a argumentat hotărârea pe considerente pro sau contra vizând „caracterul abuziv al exercitării dreptului de proprietate de către pârâți” și nu a stabilit, în raport de anul edificării construcției, legislația incidentă în materie.
Că, anterior apartamentării din 2.000, statul a vândut apartamentul nr.6 din imobilul în cauză intabulat în anul 1956, motiv pentru care în anul 2000 nu a mai putut proceda legal și în mod unilateral la a intabula construcția edificată în anul 1984, ce se cere a fi demolată, pentru ca ulterior să o cuprindă în apartamentare, operațiuni pe care judecătoria și tribunalul nu le-au cenzurat și nu s-au pronunțat asupra lor.
Recurenții au arătat la punctul al doilea din cererea de recurs că au solicitat, de asemenea, judecătoriei să oblige pârâții, în solidar, la demolarea construcției nelegale, iar ca efect și în conformitate cu expertiza mixtă (în construcții și topocadastrală) să se procedeze la reapartamentarea imobilului prin rectificarea cărților funciare colectivă și individuale, deși a demonstrat cu expertizele efectuate în cauză că apartamentarea anterioară din anul 2000 efectuată de S. R. a inclus și construcția „parazitară din anul 1984” la cotele comune, în disprețul legii, fiind o construcție extratabulară, pârâții nu aveau posibilitatea legală a apartamenta în anul 2000 imobilul fără a avea concursul celorlalți proprietari, astfel că o asemenea operațiune de carte funciară este contrară dispozițiilor legale, iar niciuna dintre instanțe nu a argumentat logico-juridic hotărârea de menținere în cartea funciară a construcției, ambele hotărâri fiind nelegale și fiind schimbată cauza litigiului dedus judecății.
De asemenea, au susținut că au solicitat judecătoriei, în urma efectuării expertizei mixte, să procedeze la împărțirea în mod corect și legal a proprietății individuale pe apartamente și SAD-uri cu cotele corecte aferente ce le revin din părțile comune, conform titlurilor de proprietate, să dispună înscrierea în cartea funciară colectivă a casei cu suprafața totală de teren, ca părțile comune ale casei să fie înscrise conform actelor doveditoare ale proprietății și raportului de expertiză, iar în cărțile funciare individuale să fie înscris corect dreptul proprietarilor și să dispună ca expertiza topocadastrală să facă parte integrantă din hotărâre, însă niciuna dintre cele două instanțe nu s-a pronunțat efectiv pe aceste petite, tribunalul reținând în mod nelegal că ar fi formulat cererea de apartamntare a casei potrivit situației existente pentru prima oară doar în apel, excluzând situația admiterii doar în parte a cererii de chemare în judecată în raport de admiterea sau respingerea petitului privind demolarea extinderii și paralizând considerentele hotărârilor anterioare ale Tribunalului T. și Curții de Apel Timișoara.
În continuare, au învederat că nici tribunalul și nici judecătoria nu au respectat dispozițiile art.315 C.pr.civ. în sensul de a stabili legislația incidentă, respectiv Legea nr.8/1977 sau Legea nr.50/1991, tribunalul făcând trimitere la ambele acte normative, fără a pune în discuție acest aspect, precizând că, în opinia lor, în raport de art.6 al.2 C.pr.civ. și art.3 din Legea nr.71/2011, precum și din interpretarea per a contrario a art.6 al.6 C.civ. și art.5 al.2 din Legea nr.71/2001, rezultă că este aplicabilă legea nouă.
Recurenții au mai susținut că hotărârea instanței de apel nu este motivată și că ea conține motive străine de natura pricinii și chiar străine de cele ale judecătoriei, pronunțându-se pe o cerere pe care ai nu au promovat-o, și anume aceea ca pârâții să-și aplice singuri măsurile coercitive.
În privința acțiunii, recurenții au arătat că este una negatorie, deci o acțiune reală, prin care reclamantul, proprietarul unui bun, contestă în fața instanței că pârâtul ar avea vreun drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate cu privire la acel bun, precizând că pârâta (fosta . dobândit dreptul de proprietate asupra SAD4 prin hotărâre judecătorească, în anul 2006, dar nu și asupra extinderii construcției, iar în adresa nr.2029/13.11.2008 a Ministerului Culturii și cultelor – DPCCPCN a Județului T., s-a menționat că poate fi demolată construcția edificată cu nerespectarea legislației, aspect care poate fi constatat de DPCCPCN a Județului T. în baza art.26 din Legea nr.422/2001.
De asemenea, au susținut că au ridicat excepția nulității absolute parțiale a apartamentării din anul 2000, în baza art.7 din Legea nr.7/1996 (frauda la lege), întrucât pentru extinderea SAD4 nu există acte legale de edificare și transmitere a dreptului de proprietate, extinderea nefiind intabulată în cartea funciară, vreodată, prin edificare, dar ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra acesteia.
Recurenții au invocat și dispozițiile art.316 al.3, art.112 pct.4 și art.129 C.pr.civ., susținând că sancțiunea pentru indicarea greșită a unui temei juridic nu este respingerea acțiunii, ci, eventual aplicarea dispozițiilor art.155 ind.1 C.pr.civ., fiind apanajul judecătorului stabilirea normei aplicabile, iar tribunalul și judecătoria nu au calificat la unison acțiunea de față.
În continuare, recurenții au învederat că prima instanță a apreciat greșit că întinderea, compunerea și configurația dreptului de proprietate asupra SAD4 a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, întrucât aceasta nu a avut un asemenea obiect, iar în cauză nu a operat intabularea extinderii imobilului în anul 1984 în baza Legii nr.115/1938 și nici nu s-a invocat ori discutat autoritatea de lucru judecat, ca excepție procedurală și prezumție (mijloc de probă).
Totodată, au susținut că în baza art.3 lit.e din Legea nr.230/2007 sunt îndreptățiți să cunoască cota parte indiviză de teren și de construcție și că prima instanță, prin modul în care a soluționat cauza, unind cele două petite ca fiind accesorii unul altuia a încălcat principiul dreptului la apărare, hotărârea fiind nulă potrivit art.105 al.2 C.pr.civ.
În fine, au arătat că niciuna din instanțe nu au pus în discuție și nu au soluționat cererea de disjungere.
P. întâmpinare, pârâții intimați S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Timișoara prin Primar au solicitat respingerea recursului reclamanților, cu motivarea că aceștia nu sunt părți în raportul juridic de drept public, astfel încât nu pot invoca încălcarea obligațiilor în materia autorizării executării construcțiilor, pentru a obține aplicarea normelor reglementate de legislația în domeniu.
Intimații au mai arătat că la momentul edificării, atât extinderea cât și imobilul din Piața U. nr.8, se aflau în patrimoniul Statului R., neputând fi vorba de afectarea patrimoniului altei persoane, după cum nu poate fi vorba de o micșorare a cotelor părți indivize comune, iar pe de altă parte, nu se poate impune aplicarea accesiunii invocată de recurenți, având în vedere că acesta presupune două persoane: proprietarul terenului și constructorul asupra acestuia.
Totodată, intimații au reiterat faptul că prin Sentința civilă nr.4857/10.05.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/2005, s-a admis acțiunea formulată de . Statului R. reprezentat de C. L. al M. Timișoara, constatându-se că această societate are un drept de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, Piața U. nr.8, înscris în CF nr._ Timișoara, nr.top 435/XXIII-SAD4 parter, cu 7,67% părți comune și 60/775 mp teren în folosință (așa cum a fost descris prin apartamentarea înscrisă în CF col. nr.162 Timișoara, nr.top 435), care în prezent este proprietatea ., continuatoare a .>
Intimata . a solicitat, de asemenea, prin întâmpinare, respingerea recursului reclamanților, argumentând următoarele: extinderea SAD4 s-a executat în perioada 1954-1984; documentația de apartamentare nr.1389/2000 a stat la baza întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor și SAD-urilor, dată la care proprietar era S. R.; în condițiile în care întreaga clădire era proprietatea Statului R., nu putea fi vorba de o servitute, până la data înstrăinării către reclamanți; în virtutea principiului neretroactivității legii civile, nu pot fi avute în vedere Legile nr.50/1991, nr.10/1995, nr.453/2000 și nr.422/2001.
De asemenea, intimata . a solicitat prin întâmpinare respingere recursului, arătând că autoarea sa, .-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra SAD4 în baza unei hotărâri judecătorești, care a avut la bază o expertiză tehnică judiciară, precizând că acțiunea reclamanților este o încercare disperată a reclamanților, prin care se dorește demolarea unei construcții, edificată în mod legal și intabulată în cartea funciară, cu scopul vădit de a dobândi o cotă mai mare din părțile comune indivize ale imobilului.
Intimatul C. Christian R. A. a formulat întâmpinare, căreia Curtea i-a conferit rolul de concluzii scrise, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art.308 al.2 C.pr.civ., solicitând anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, ulterior, revenind asupra poziției sale procesuale, prin înscrisul înregistrat la data de 05.11.2014, declarând că este de acord cu admiterea recursului.
În urma examinării deciziei atacate, în limitele motivelor invocate și ale dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamanților, pentru considerentele de mai jos.
Contrar susținerilor reclamanților recurenți, în speță nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., întrucât nu se poate reține că decizia recurată este nemotivată și că ea cuprinde motive străine de natura pricinii, că instanța de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și neîndoielnic prin interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Acțiunea de față, astfel cum a fost formulată și precizată, are un caracter mixt, fiind o acțiune în constatare (constatarea edificării unei construcții nelegale), obligație de a face (desființarea acestei construcții), anularea parțială a apartamentării în ceea ce privește părțile comune indivize și terenul aferent, revendicare și rectificare de carte funciară (revendicarea unor părți comune indivize mai mari și înscrierea lor în cărțile funciare)iar întreaga argumentare logico-juridică, cuprinsă în cererea de recurs, este greșită, întrucât cele două instanțe, analizând petitele formulate prin acțiune și temeiurile de drept invocate (art.480, art.494 al.2, art.1076-1077 C.civ., Legea nr.50/1991, modificată prin Legea nr.453/2001, Legea nr.422/2001), au pronunțat soluții legale și temeinice de respingere a acțiunii reclamanților și a apelului acestora, nerezultând de niciunde că ar fi schimbat cauza litigiului dedus judecății.
Astfel, Curtea apreciază că premisa esențială în construcția silogismului logico-juridic, de la care trebuie să se pornească în prezenta cauză, din perspectiva dispozițiilor art.480 C.civ., este aceea că această normă legală, conferă titularului dreptului de proprietate prerogativele de posesie, folosință și dispoziție, iar extinderea SAD-ului nr.4 s-a realizat în anii 1981-1984, potrivit raportului de expertiză tehnică în construcții, moment la care întregul imobil din Piața U. nr.8 se afla în patrimoniul Statului R., deci anterior apartamentării imobilului și înstrăinării unităților locative (apartamente și SAD-uri) rezultate.
P. urmare, câtă vreme, potrivit raportului de expertiză tehnică în construcții, documentația de apartamentare nr.1389/26.01.2000, pentru întregul imobil, a stat la baza întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare asupra părților din imobil (apartamente și SAD-uri), prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate (ulterior edificării extinderii SAD-ului nr.4 și apartamentării din anul 2000), nu se poate reține în speță afectarea patrimoniului reclamanților, în sensul micșorării cotelor părți indivize comune.
Desigur că alta era situația în cazul în care, ulterior apartamentării imobilului și încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, s-ar fi realizat extinderea SAD-ului și astfel ar fi fost reduse cotele din părțile comune indivize.
Mai mult decât atât, trebuie făcută precizarea că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanții recurenți cunoșteau situația spațiului cu altă destinație – SAD4, situație creată anterior de proprietarul acestuia, S. R., iar prin semnarea contractelor și intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară, fără obiecțiuni, înseamnă că au fost de acord cu apartamentarea înscrisă în cartea funciară în anul 2000.
În plus, Curtea constată că dreptul de proprietate asupra SAD nr.4 din imobilul în litigiu, cu 7,67% părți comune și 60/775 mp teren în folosință a fost înscris în CF ind.nr._ Timișoara, nr.top 435/XXIII, în favoarea . baza Sentinței civile nr.4857/10.05.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/2005 (rămasă irevocabilă) și în baza expertizei efectuate în acel dosar, fiind în prezent proprietatea ., iar acest titlu nu a fost desființat printr-o cale extraordinară de atac.
În contextul celor mai sus arătate, nu se poate reține în speță nulitatea apartamentării imobilului din anul 2000 și nici nulitatea hotărârii, potrivit art.105 al.2 C.pr.civ., iar în privința cererii de apartamentare, fără demolarea extinderii SAD4, Curtea apreciază că în mod legal instanța de apel a respins ca inadmisibil în baza art.294 al.1 C.pr.civ., câtă vreme a fost formulată pentru prima dată în apel, fiind o cerere nouă.
De asemenea, Curtea constată că în mod legal instanța de apel a statuat că în speță nu operează nulitatea accesiunii prevăzută de art.494 C.civ., care presupune existența a două persoane, și anume proprietarul terenului și constructorul asupra acelui teren, în condițiile în care la data edificării extinderii SAD4 S. R. era și proprietar și constructor.
Totodată, nu se poate reține că trimiterile pe care le face prima instanță la servitute ar fi străine de natura pricinii, întrucât aceasta a operat ca o sarcină asupra imobilului, după înstrăinarea lui către reclamanți, fiind un argument pe care se sprijină soluția corectă de respingere a acțiunii, iar critica deciziei recurate prin care se susține că ar fi nemotivată sau ar cuprinde motive străine de natura pricinii este neîntemeiată, deoarece soluția de respingere a apelului reclamanților se bazează pe suficiente argumente solide, pertinente și concludente.
În acest sens, Curtea apreciază că nu este un motiv străin de natura pricinii și că în mod judicios a statuat instanța de apel că recurenții nu sunt părți într-un raport juridic de drept public, intervenit între instituțiile publice competente să analizeze executarea lor și beneficiarul acelor construcții, astfel că nu pot invoca încălcarea obligațiilor în materia autorizării construcțiilor pentru a se obține aplicarea măsurilor coercitive prevăzute de Legea nr.8/1977, aplicabilă în speță, potrivit principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art.6 din Noul Cod Civil, dar nici a măsurilor prevăzute de Legea nr.50/1991, care, așa cum s-a arătat mai sus, nu este aplicabilă în cauză.
Față de considerentele de mai sus, Curtea apreciază că decizia recurată este legală, nefiind susceptibilă de modificare în condițiile prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civ., astfel că în baza art.312 al.1 C.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul reclamanților.
Fiind „părți căzute în pretenții” potrivit art.274 C.pr.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei . suma de 3000 lei iar intimatului C. Christian R. A. suma de 4364,80 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții .-B. SRL, ., B. C. F., Asociația de Proprietari din Timișoara, Piața U. nr.8 și B. (S.) Zîna împotriva Deciziei civile nr.118/A din 13.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatei . suma de 3.000 lei, iar intimatului C. Christian R. A. suma de 4.364,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/27.11.2014
Tehnored.MM/2 ex/19.12.2014
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud.D. M.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud.L. V., A. C.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 880/2014. Curtea de... | Legea 10/2001. Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
