Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 134/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 134/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 134
Ședința publică din 14 octombrie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții Marienuț N., Marienuț S. G. și B. M. și de pârâta S.C. A. R. – A. V. I. G. S.A. – Centrala București împotriva sentinței civile nr. 619/4.03.2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 7.10.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față constată:
Prin sentința civilă nr. 619/4.03.2014, Tribunalul A. – Secția Civilă a admis în parte acțiunea reclamanților Marienuț N., Marienuț S. G. și B. M. și a obligat pârâta A. R. – A. V. I. G. S.A. – prin Sucursala A. să le plătească acestora, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, următoarele sume: reclamantei Marienuț N. – 70.000 euro, reclamantului Marienuț S. G. – 35.000 euro și reclamantei B. M. – 35.000 euro, precum și suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în data de 08.04.2013, autoturismul Mercedes – Benz_ condus de numitul O. O., asigurat RCA la societatea pârâtă, la trecerea de nivel de cale ferată de pe DJ -792 la km 36 pe sensul de mers S. –Ineu, a intrat în coliziune cu trenul_- format din două vagoane autopropulsante, proprietatea ., care circula pe relația Gurahonț – A..
Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului O. O. și a fiului – respectiv fratelui reclamanților Marienuț I. M., care se afla în autoturism în calitate de pasager.
În rezoluția de neînceperea urmării penale dată la 06.11.2013 în dosarul nr. 195/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a reținut că trenul circula cu viteza de 59 km/h, după frânare viteza ajungând la valoarea „0", viteza de circulație a trenului pe relația Gurahonț - Sântana fiind de 80 km h.
Așa după cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului trecerea la nivel cu calea ferată unde s-a produs evenimentul este semnalizată cu indicator „Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere" (C. Sfântului A.) sub care se află montat indicatorul „Stop" la distanța de 6,70 m față de trecerea la nivel cu calea ferată. De asemenea există la nivelul „Panoului suplimentar pentru calea ferată" cu trei linii și indicatorul de avertizare „Trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere".
Conform prevederilor art. 138 pct. 1 lit. c din Hotărârea de Guvern nr. 1391/04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când „întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere ", „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere " sau „Oprire".
Această dispoziție imperativă a legii nu a fost respectată de către conducătorul auto O. O. astfel încât catastrofa de cale ferată din data de 08 aprilie 2013 la trecerea de nivel pe DJ. - 792 la km 36 + 245 de pe raza orașului Ineu. județul A. se datorează culpei exclusive a acestuia.
Instanța stabilește incidența în cauză a dispozițiilor art. 1349, conform art. 1349, art. 2223 al. 1, art. 2224 și art. 2226 al. 1 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Asigurătorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
De asemenea, a dispozițiilor art. 49 și 50 din Legea 136/1995, conform cărora asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul.
Față de aceste despăgubiri legale, reclamanții sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului moral produs prin decesul fiului, respectiv fratelui lor, din culpa asiguratului pârâtei.
Susținerea pârâtei în sensul că nu poate fi exclusă culpa concurentă a conducătorului trenului, nu poate fi primită în condițiile în care aceasta nu a solicitat efectuarea unei expertize pentru a combate concluziile cercetării penale.
În stabilirea prejudiciului moral suferit, instanța are în vedere faptul că acesta nu poate fi cuantificat pe baza unor criterii exacte, științifice, existând o anumită incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc, patrimonial, al despăgubirilor.
Conform doctrinei și practicii judiciare, cuantificarea prejudiciului moral se face, prin apreciere, în urma raportării la consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic, intensitatea cu care au fost percepute consecințele accidentului, măsura în care a fost afectată situația familiară, profesională și socială a persoanei vătămate. Totodată, în mod evident, daunele morale acordate nu trebuie să reprezinte un mijloc de îmbogățire nejustificată a persoanei vătămate, ci o modalitate de reparare a prejudiciului suferit.
Pe lângă durerea ce se poate prezuma ca fiind încercată de către reclamanți, instanța a mai avut în vedere declarațiile martorilor audiați, din care rezultă că fiul, respectiv fratele lor avea o relație foarte apropiată cu familia care și în prezent resimte, pe plan psihic tragedia produsă.
În absența unor criterii legale de cuantificare a daunelor, instanța a apreciat că acordarea sumelor de 70.000 Euro pentru mamă și câte 35.000 euro pentru cei doi frați reclamanți, va reprezenta o măsură de natură a compensa suferințele psihice încercate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen legal, atât reclamanții cât și societatea pârâtă .
Reclamanții au solicitat casarea ei în parte cu consecința admiterii acțiunii în integralitatea ei prin obligarea pârâtei la plata sumei echivalentă în lei, a 600.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Apelul reclamanților a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466 alin. 1, art. 468, art. 470, art. 471 Noul Cod pr. civ., art. 1349 Cod civil, art. 49-54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 modificat și completat prin Ordinul C.S.A. 22/2012 iar în fapt pe argumente ce țin de aplicarea greșită – în opinia lor – a dispozițiilor legale specifice cauzei.
Reclamanții au criticat sentința pentru aceea că judecătorul instanței de fond a cenzurat excesiv pretențiile lor în raport cu jurisprudența în materie dar și cu plafonul maxim al despăgubirilor stabilit prin lege astfel că suma ce le-a fost acordată cu acest titlu este mică în raport cu sumele stabilite de alte instanțe în cauze similare.
S-a susținut că nu a fost apreciat corespunzător prejudiciul moral suferit de reclamanta Marienuț N. prin decesul fiului său, trauma psihică extraordinară pe care ea, ca mamă, a resimțit-o ca și traumele de aceeași natură suferite de ceilalți reclamanți, ca frați ai defunctului.
Reclamanții au arătat că în fața instanței de fond au fost probate legăturile extrem de strânse care au existat între ei și ruda lor apropiată decedată în accident, viața lor familială unită și armonioasă, ceea ce îi îndreptățea ca în repararea pierderii suferite, să li se acorde despăgubiri în cuantumul solicitat prin acțiune.
În sprijinul afirmațiilor lor vizând despăgubirile acordate în cauze similare, ei au depus la dosar copiile unor hotărâri pronunțate în materie respectiv: sentința comercială nr. 1092/15.06.2011 a Tribunalului A. în șnur cu decizia comercială nr. 252/A/21.11.2011 a Curții de Apel Timișoara, sentința comercială nr. 2538/3.11.2010 a tribunalului A. în șnur cu decizia comercială nr. 133/16.05.2011 a Curții de Apel Timișoara, precum și o hotărâre a unei instanțe străine (sentința din 11.02.2011 a Tribunalului din Padova – Italia).
Prin apelul declarat în cauză societatea pârâtă de asigurări a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul diminuării despăgubirilor acordate reclamanților pentru daune morale.
Apelul acesteia a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 466 și urm. Noul Cod pr. civ., art. 3, 8, 49, 50 și 53 din Legea nr. 136/1995, art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1270 cod civil precum și jurisprudența în materie iar în fapt, pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că deși prin lege specială (Legea nr. 136/1995) și Normele ei de aplicare RCA aprobate prin ordinul CSA nr. 141/2011, se permitea la data decesului rudei reclamanților și acordarea de despăgubiri pentru daune morale, cuantumul acestora trebuia raportat la jurisprudența în materie, lucru care în cauză nu s-a întâmplat.
Repararea prejudiciului nepatrimonial deși este menită a compensa și atenua suferințele de ordin psihic și afectiv ale rudelor celui/celor decedați nu trebuie să se transforme nici în măsuri excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victimele acestora .
În condițiile în care legislația nu a stabilit până în prezent criterii determinate pentru acordarea despăgubirilor pentru daune morale se consideră că acestea trebuie stabilite în echitate și într-un cuantum rezonabil iar nu în funcție de bonitatea financiară a asiguratorului.
Util în acest sens este – în opinia pârâtei – Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii din România din a cărui observare rezultă că, în funcție de relația persoanei prejudiciate cu persoana decedată, se acordă, de obicei, următoarele sume: 52.510 lei pentru decesul soțului/soției și 29.912 lei pentru decesul fratelui/sorei adică cu mult mai puțin decât sumele stabilite prin sentința Tribunalului A..
Nici realitatea economică din România și nici principiul proporționalității nu permit a se considera ca rezonabile sumele acordate reclamanților.
Tot în acest sens, se impune a fi reținute statuările instanței supreme în materie (decizia civilă nr. 1042/26.02.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală) care arată că societatea de asigurare, în calitate de asigurător de răspundere civilă acordă despăgubiri în temeiul și proporțional sumelor plătite de asigurat (totalitatea acestora constituind fondul de garantare a despăgubirilor) și nu al faptei ilicite comise de acesta.
În sprijinul afirmațiilor sale a depus la dosar tabele cu criterii orientative și grafice cuprinse în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale precum și copiile unor hotărâri pronunțate în materie (decizia penală nr. 1028/R/10.09.2013 a Curți ide Apel Timișoara, sentința penală nr. 959/24.04.2013 a Tribunalului A., decizia penală nr. 347/21.03.2011 a Curți ide Apel Ploiești și decizia penală nr. 846/R/18.10.2011 a Curții de Apel Oradea).
Cu ocazia termenului acordat pentru amânarea pronunțării societatea pârâtă apelantă a depus la dosar note scrise conținând aceleași susțineri ca în cererea de apel însoțite de copiile altor hotărâri pronunțate în materie (decizia penală nr. 412/A/8.05.2014 a Curții de Apel Timișoara, decizia penală nr. 19/8.02.2011 a Tribunalului C.-S. precum și minuta deciziei penale din 14.11.2012 a Curții de Apel Timișoara – astfel cum ea apare pe portalul instanțelor).
Prin întâmpinarea formulată în cauză apelanții reclamanți au solicitat respingerea apelului pârâtei iar aceasta din urmă, la rândul său, prin concluziile verbale, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului reclamanților.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelul reclamanților este nefondat iar apelul societății pârâte este fondat.
Concluzia în acest sens este permisă de observarea corectă atât a probelor dosarului ce susțin pretențiile reclamanților cât și a fundamentului legal al acestora.
Obiectul criticilor în ambele apeluri îl constituie cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale acordate reclamanților de către instanța de fond (despre care ei susțin că sunt prea mici în raport de natura și gravitatea prejudiciului încercat, în timp ce societatea pârâtă susține că sunt disproporționate și nejustificat mai mari decât cele consacrate de jurisprudența națională în materie).
Curtea va constata - însușindu-și astfel susținerile tuturor părților în proces – că, prin natura lor, despăgubirile pentru daunele morale nu pot avea decât efectul de atenuare a pierderilor suferite de rudele persoanei decedate, nicio sumă, oricât de mar ar fi ea, neputând vreodată restabili complet echilibrul lor psihic și emoțional cauzat de dispariția ireversibilă a acestei persoane și nici înlocui prezența sa.
În egală măsură, urmează a se constata că în stabilirea cuantumului acestui gen de despăgubiri nu există decât criterii orientative generate de doctrina și jurisprudența în materie, nefiind consacrate de lege repere determinate.
Cu toate acestea, pentru a nu lăsa un perimetru larg de manifestare a arbitrariului, legea însăși – mai precis art. 49 lit. d din Titlul II din Normele de aplicare a Ordinului 5/2010 al CSA – precizează că despăgubirile pentru daune morale vor fi acordate în conformitate cu legislația (Legea nr. 136/1995 care le consacră) dar și cu jurisprudența din România.
Curtea va reține în aceste condiții faptul că jurisprudența de caz a instanțelor străine nu este, deci, un reper de drept câtă vreme nicio lege ordinară în materie, și nici Constituția României nu îl consacră ca atare.
Tot în considerarea acestei mențiuni a legii rezultă că nici raportarea la criteriile stabilite de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii din România nu poate fi avută în vedere.
Reper legal în materie – așa cum s-a menționat anterior – este doar jurisprudența instanțelor naționale.
Ori, din acest punct de vedere, urmează a se constata că pentru prejudiciile morale rezultate din decesul rudei persoanelor solicitante, despăgubirile stabilite de instanțele române sunt mai mici decât cele acordate reclamanților din cauza de față.
Ignorarea de către instanță a acestor repere nu înseamnă numai o nesocotire a textului de lege anterior menționat ci și generarea unei jurisprudențe neunitare în cauze similare, de natură a crea un tratament judiciar diferențiat - și, deci, inechitate – aspect ce rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ca de exemplu din hotărârea din cauza B. contra România).
În raport de considerentele expuse, Curtea va constata ca întemeiat apelul societății asiguratoare pârâte pe care îl va admite, va schimba în parte sentința Tribunalului A., va admite în parte acțiunea, urmând ca pârâta să plătească reclamantei Marienuț N. – ca mamă a persoanei decedate în accidentul produs de asiguratul firmei pârâte – suma echivalentă în lei, la data executării, a 30.000 euro, iar fiecăruia dintre cei doi reclamanți: Marienuț S. G. și B. M. – ca frate, și soră ai defunctului – câte 15.000 euro, de asemenea prin echivalent în lei la data executării.
Pentru aceleași considerente, și, pe cale de consecință, Curtea va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe prin care aceștia au solicitat majorarea despăgubirilor stabilite de instanța de fond.
Luând act că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții Marienuț N., Marienuț S. G. și B. M., toți cu domiciliul procesual ale la Cabinet Avocat Lile A., A., .. 25, . A. împotriva sentinței civile nr. 619/4.03.2014 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. R. – A. V. I. G. S.A. – Centrala București, cu sediul în București, .. 31-33, Sector 2, prin Sucursala Bihor, cu sediul procesual ales în Oradea, .. 5, județul Bihor.
Admite apelul declarat de pârâta S.C. A. R. – A. V. I. G. S.A. – Centrala București împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea reclamanților.
Obligă societatea pârâtă să plătească reclamanților despăgubiri pentru daune morale, prin echivalent în lei la data executării, după cum urmează: reclamantei Marienuț N. suma de 30.000 euro iar reclamanților Marienuț S. G. și B. M., câte 15.000 euro.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. C. C. R. I. P.
Red.D.C/14.10.2014
Tehnored. I.P. 7 ex./22.10.2014/5 . instanță: Tribunalul A., jud. T. B.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 572/2015. Curtea de... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 880/2014. Curtea de... → |
|---|
