Acţiune în constatare. Decizia nr. 751/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 751/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 751/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 751
Ședința publică din 21 mai 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva deciziei civile nr. 132/R/01.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, S. Român, prin C. L. al M. Timișoara și prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., și B. J., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, în reprezentarea recurentului, av. B. V., în reprezentarea intimatului B. J., av. G. A., iar în reprezentarea instituțiilor intimate M. Timișoara, P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, S. Român, prin C. L. al M. Timișoara, consilier juridic S. V., lipsă fiind intimatul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 22 aprilie 2013, întâmpinare, iar recurentul la data de 23 aprilie 2013 a depus dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, conform citativului.
Instanța comunică câte un exemplar din întâmpinare tuturor părților prezente.
Av. B. V., în reprezentarea reclamantului B. G., și av. G. A., în reprezentarea intimatului B. J., depun la dosar împuternicirile avocațiale.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimat, precum și cu privire la legala compunere a completului de judecată ce a pronunțat decizia atacată, ca și motiv de ordine publică, în condițiile art. 306 alin. 2 C.proc.civ.
Reprezentanta reclamantului B. G. a arătat că, raportat la valoarea obiectului litigiului, calea de atac incidentă în cauză este apelul, nu recursul.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță de către Tribunalul T., cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului B. J. solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât tribunalul a calificat corect calea de atac promovată ca fiind recurs.
Reprezentanta instituțiilor intimate solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, și arată că tribunalul a stabilit corect calea de atac a recursului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. sentința civila nr._/05.11.2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția nelegalei timbrări a capătului de cerere vizând constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 853 mp, înscris în CF 7034 Timișoara, nr.top_ și_, a anulat capătul de cerere vizând constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 853 mp, înscris în CF 7034 Timișoara nr.top_ si_, formulat de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, Mun. Timișoara, S. Român, prin C. L., Ministerul Finanțelor Publice și B. J., a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei mun. Timișoara, a respins cererea formulata de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Timișoara, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. mun. Timișoara, C. L. al Mun. Timișoara, Mun. Timișoara, S. Român prin C. Mun. Timișoara, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții P. Mun. Timișoara, C. L. al Mun. Timișoara, Mun. Timișoara, S. Român, prin C. Mun. Timișoara, întrucât a fost introdusă fată de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de B. G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, admițând cererea reconvențională formulată de pârâtul B. J. în contradictoriu cu reclamantul B. G. și a dispus evacuarea reclamantului B. G. din imobilul situat în Timișoara, .. 16, înscris în CF nr._ Timișoara (ca urmare a conversiei de pe hârtie a CF nr.7034 Timișoara) nr. cadastral_, compus din casă și curte în suprafață de 382 mp și nr. cadastral_, compus din grădină în suprafață de 471 mp și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul B. J., în cuantum de 3508,3 lei.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut că, prin demersul judiciar concretizat în acțiunea ce face obiectul dosarului de față, reclamantul a solicitat instanței să fie obligați pârâții la restituirea prețului de piață al imobilului, în temeiul art. 50 ind. 1 din Legea nr.10/2001.
La soluționarea cererii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2010, care prevăd că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea despăgubirilor urmând a se stabili prin expertiză.
Așadar, una dintre condițiile necesare si indispensabile pentru ca textul de lege invocat să poată deveni incident se referă la existența unei hotărâri definitive și irevocabile prin care să fi fost desființat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În cauza dedusă judecății, reclamantul nu a făcut dovada desființării contractului de vânzare-cumpărare nr._/22.10.1999 încheiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 între Primăria mun. Timișoara, reprezentată prin Primar, în calitate de vânzător, și reclamantul B. G., în calitate de cumpărător. P. sentința civilă nr. 1948/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 922/R/26.06.2009, s-a procedat doar la compararea titlurilor de proprietate invocate de cele două părți, fiind preferabil titlul pârâtului, acesta fiind mai bine caracterizat din punct de vedere juridic decât contractul de vânzare-cumpărare nr._/22.10.1999 invocat de reclamant, astfel că reclamantul a fost obligat să lase pârâtului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul construcție ce face obiectul litigiului.
În aceste condiții, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 50 ind. 1 din Legea nr.10/2010, rezultă că reclamantul nu este îndreptățit la restituirea prețului de piață al imobilului construcție situat în Timișoara, ..16, astfel încât prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul B. J., având ca obiect evacuarea reclamantului B. G. din imobilul în litigiu, prima instanță a apreciat-o ca fiind întemeiată, și a admis-o ca atare, având în vedere că pârâtului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, ..16 prin hotărârile judecătorești anterior menționate, rezultă că titularul acestuia este îndreptățit să exercite folosința bunului, dispoziția și culegerea fructelor, atribute enumerate de art. 480 C.civ., ca făcând parte din conținutul juridic al dreptului de proprietate. În condițiile în care reclamantul nu a produs niciun înscris din care să rezulte că ar avea vreun drept locativ asupra imobilului, drept opozabil proprietarului imobilului, se constată că este întemeiată cererea pârâtului de evacuare a reclamantului din imobil.
Reclamantul B. G. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, iar, prin decizia civila nr. 897/03.10.2011 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a admis recursul și a trimis cauza pentru rejudecare primei instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut ca Judecătoria Timișoara a făcut o greșita aplicare a prevederilor art. 50 ind. 1 din L 10/2010, întrucât nu a făcut distincția intre chiriașii care si-au pierdut proprietatea ca urmare a declarării nulității contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea legii nr. 112/1995 si chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare nu au fost declarate nule, ci au devenit ineficiente ca urmare a admiterii acțiunii in revendicare si a preferării titlului de proprietate a titlului fostului proprietar (situația in speța), astfel cum rezulta din prevederile art. 50 (2. ind. 1) din L 10/2001 republicata, conform cu care cererile sau acțiunile in justiție, având ca obiect restituirea prețului de piața al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
Legiuitorul a inteles astfel sa reglementeze prin lege speciala posibilitatea de recuperare a prețului imobilului de către chiriașii - cumpărători, in situația in care foștii proprietari au obținut imobilul printr-o acțiune in revendicare, concretizata printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabila, textul de lege menționat urmând a fi interpretat in sensul in care acesta se poate aplica, adică termenul de „desființare a contractului trebuie inteles ca o lipsire de efecte juridice a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de chiriașii cumpărători cu respectarea Legii nr.112/1995”, ipoteza prevăzută de lege confirmându-se in speța, in sensul ca actul de vânzare-cumpărare al reclamantului este lipsit de efecte juridice, ca efect al unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, la data de 07.12.2011, iar, prin sentința civilă nr._/09.07.2012 pronunțată in dosar, Judecătoria Timișoara a respins cererea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al Mun. Timișoara, U. A. Teritoriala M. Timișoara, S. Român prin CLM Timișoara, M. E. si Finanțelor prin D. T. și B. J. .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în cauză, la termenul din 19.04.2012, s-a dispus efectuarea probei cu expertiza în specialitatea construcții, numindu-se ca și expert dl. Izverani G..
Pentru termenul din 28.06.2012, expertul Izverani G. a informat instanța că este în imposibilitate de a efectua expertiza solicitată în condițiile în care nu a avut acces în imobil.
Din înscrisurile depuse la dosar se reține că, deși în cadrul executării silite din cadrul dosarului execuțional nr.802/ex/2009 aflat pe rolul SCPEJ M. S. R.&M. A. I., la data de 20. 01.2010, debitorul-reclamant este evacuat, acesta și-a asumat obligația de a preda cheile imobilului la 08.02.2010 mandatarei pârâtului B. J., iar din observarea poziției exprimată în cadrul dosarului nr._ de către reclamant (f.68), coroborată cu poziția acestuia din carul dosarului nr.3934/P/2010 (f.65-66), se desprinde faptul că „refuză predarea cheii de la poartă”, „având un interes în conservarea casei în vederea efectuării expertizei”, precum și că „va elibera imobilul în momentul în care va fi finalizată expertiza de evaluare”.
Toate aceste declarații au format convingerea instanței că reclamantul, deși deținea cheia de acces în imobil, a refuzat colaborarea cu domnul expert Izverani G., paralizând practic efectuarea expertizei în specialitatea construcții.
În observarea prevederilor art. 315 al. 1 C.pr.civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs(…) asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, prima instanță a subliniat că a dispus în cauză, conform dispozițiilor instanței de recurs, efectuarea unei expertize în specialitatea construcții.
Judecătoria a arătat că obligativitatea administrării acestei probe nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că reclamantul poate să paralizeze efectuarea expertizei, și deci să treneze procesul la nesfârșit, iar instanța să nu poată lua măsurile menite să sancționeze un eventual comportament abuziv, și implicit să tolereze încălcarea prevederilor art.129 al.1 C.pr.civ.
În consecință, la termenul din 09.07.2012, prima instanță a dispus decăderea reclamantului din proba cu expertiza în specialitatea construcții și, observând că reclamantul nu a înțeles să își probeze susținerile sale, a respins cererea, ca nefondată.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării probatoriului (expertiza pentru stabilirea prețului de piață a imobilului), obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, având în vedere valoarea obiectului litigiului, respectiv imobilul compus din casă și teren în suprafață de 853 mp, situat administrativ în Timișoara, .. 16, înscris în CF 7034 Timișoara, nr. top_ și_. Valoarea imobilului, conform tabelelor notarilor publici, este de 94.738 Euro, respectiv 426.321 lei (1 Euro = 4,5 lei). Conform tabelelor notarilor publici, terenul este evaluat la 90 Euro/mp (853X90 Euro = 76.770 Euro), iar casa la 318 euro/mp (53 mpX318 Euro = 16.854 Euro).
Reclamantul a învederat ca hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, prima instanța dispunând in mod greșit decăderea sa din proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții, ordonată pentru stabilirea prețului de piață a imobilului pentru care s-a solicitat restituirea prețului.
Intimatul-pârât B. J. a formulat întâmpinare prin care a arătat ca în baza art. 303 Cod proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar în baza art. 306 Cod proc.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
P. decizia civilă nr. 132/R/1.02.2013 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a anulat recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile_/09.07.2012 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimații M. Timișoara, P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, S. Român, prin C. L. al M. Timișoara, Ministerul Finanțelor Publice, prin D. T., și B. J.; a respins cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, la termenul de judecată din 14.12.2012, recurentului-reclamant i s-a pus în vedere să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 4748,84 lei si timbru judiciar de 5 lei pentru cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu sunt achitate la momentul înregistrării acțiunii sau cererii, judecătorul va pune în vedere părții să le achite până la primul termen de judecată, urmând ca neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit să fie sancționată cu anularea acțiunii sau cererii; conform art. 9 din OG 32/1995, aceleași dispoziții se aplică și în cazul neplății timbrului judiciar.
Având în vedere că recurentul nu a onorat obligația de plată a taxelor judiciare, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu aplicarea art. 9 din OG 32/1995, tribunalul a anulat recursul, ca netimbrat, în privința cererii de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Întrucât restul petitelor cererii de chemare în judecată erau scutite de taxe judiciare, în privința recursului declarat asupra acestor soluții, tribunalul s-a preocupat de excepția nulității acestuia pentru nemotivare în termen, nefiind incidentă excepția netimbrării.
Deliberând asupra acestei excepții, tribunalul a reținut că, potrivit art. 303 alin.1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, recursul fiind nul dacă nu a fost motivat in termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, ce pot fi invocate si din oficiu de instanța de recurs, conform art. 306 alin. 1 si 2 cod procedură civilă.
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
In speță, hotărârea a fost comunicată revizuentului la 27.08.2012, după cum reiese din dovada de comunicare depusă la fila 90 fond, acesta declarând recurs la 20.07.2012.
Motivele de recurs au fost depuse la oficiul poștal la data de 13.09.2012 (conform plicului depus la fila 8 dosar), ultima zi de depunere fiind însă data de 12.09.2012, zi lucrătoare.
Astfel fiind, in temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art.303 alin.1 și 306 alin.1 Cod proc.civ., cu aplicarea art.301 Cod proc.civ., tribunalul a constatat nul recursul pentru nemotivare, în privința restului petitelor, în speță nefiind identificate motive de recurs de ordine publică care să poată fi invocate si din oficiu de instanța de recurs.
Împotriva acestei hotărâri a promovat calea de atac intitulată ”recurs” reclamantul B. G., solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză, stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în primă instanță de către Tribunalul T. și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță către Tribunalul T..
În motivare, a arătat că, prin încheierea din 14.12.2012, instanța a stabilit că obiectul acțiunii, respectiv terenul în suprafață de 853 mp are valoarea de 538.669,5 lei (129,95 EuroX4,5 leiX853mp), la care se adaugă valoarea construcției de 75.843 lei (53mpX318 Euro/mp = 16.854 EuroX4,5=75.843 lei), deci o valoare totală de 614.512,5lei. Valorile au fost stabilite conform tabelelor notarilor publici.
Raportat la valoarea obiectului acțiunii, în baza art. 2 pct. b C.pr.civ., competența materială în primă instanță revine Tribunalului T., iar, în baza art. 282 C.pr.civ., hotărârea pronunțată este supusă apelului, iar nu recursului.
Având în vedere cele de mai sus, în mod greșit Tribunalul T. a stabilit calea de atac, ca fiind recursul și a soluționat cauza în complet de 3 judecători, deși prin motivele de apel a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel și soluționarea cauzei în complet de apel.
Se mai invocă faptul că, în mod nelegal Tribunalul T. a anulat calea de atac declanșată motivat de neachitarea taxei judiciare de timbru a petitului privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, fără a observa existența petitului privind obligarea pârâților la restituirea prețului de piață a imobilului, ce se va stabili prin expertiză, în temeiul dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, cerere scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, instanța era obligată să soluționeze cererea în limitele în care era legal investită cu privire la obligația privind achitarea taxei de timbru și să pășească la soluționarea petitului privind restituirea prețului actualizat, cerere scutită de la plata taxei de timbru, și, în consecință, cerere cu care instanța era legal investită.
În drept, reclamantul și-a motivat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.1, 3, 8 și 9 Cod proc.civ.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea prezentului recurs, ca netemeinic și nelegal, reluând argumentele invocate în ciclurile procesuale anterioare (filele 5-8).
În drept, art. 115-118 Cod proc.civ.
Reprezentanta intimatului B. J. a solicitat, cu ocazia dezbaterilor asupra prezentului recurs, respingerea acestuia, ca inadmisibil, întrucât tribunalul a calificat corect calea de atac promovată ca fiind recurs.
Procedând la analizarea excepției inadmisibilității prezentului recurs, respectiv a motivelor invocate prin calea de atac de față cu privire la greșita calificare de către tribunal a căii de atac cu soluționarea căreia a fost investită, cu consecința greșitei compuneri a completului de judecată (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod proc.civ.), curtea constată următoarele:
P. calea de atac declarată împotriva sentinței civile nr._/09.07.2012 a Judecătoriei Timișoara, reclamantul B. G. a arătat că, raportat la valoarea obiectului litigiului, de 94.738 Euro, respectiv de 426.321 lei, calea de atac incidentă în cauză este apelul, nu recursul, solicitând recalificarea acesteia (fila 10).
Tribunalul a stabilit valoarea obiectului litigiului prin încheierea de ședință din 14.12.2012, când a calculat taxele judiciare de timbru prin raportare la suma de 538.669,5 lei, conform expertizei Camerei Notarilor Publici.
Cu toate acestea, la termenul de judecată din 1.02.2013, a respins cererea de recalificare a căii de atac din recurs în apel, deoarece pricina a mai parcurs un ciclu procesual în doar două grade de jurisdicție (prima instanță și recurs), astfel că a soluționat cauza în complet de recurs, soluție ce este urmarea unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 282 ind.1 Cod proc.civ., astfel cum acestea au fost explicitate prin decizia nr. 32/9.06.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (decizie obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 330 ind.7 alin. 4 Cod proc.civ.).
Astfel, curtea constată că potrivit art. 282 ind. 1 Cod proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor de evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege.
per a contrario, pentru toate celelalte hotărâri de primă instanță, calea de atac este apelul.
În speța concretă dedusă judecății, reclamantul B. G. a promovat o acțiune având ca obiect constatare dobândire drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 853 mp, precum și acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul (casă și teren), obiect evaluat de el la suma de 426.321 lei, iar de instanța de apel la cea de 538.669 lei.
Stabilind această valoare, tribunalul a apreciat eronat că este investit cu soluționarea unui recurs, având în vedere dispozițiile imperative ale art. 282 ind.1 Cod proc.civ.
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca o hotărâre hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-o, la fel cum indicarea greșită a unei căi de atac nu elimină o altă cale de atac.
Față de principiul legalității sistemului căilor de atac, se impune concluzia că acestea nu pot fi stabilite nici de părțile litigante, nici de instanța de judecată, pentru că ne aflăm în sfera unor rațiuni de ordine publică, care nu pot fi înlăturate prin voința părților ori prin deciziile instanței.
Argumentul reținut de tribunal în stabilirea căii de atac nu poate fi însușit de curte, întrucât în primul ciclu procesual nu s-a pus în discuție niciun moment natura căii de atac, nefiind tranșat acest aspect cu putere de lucru judecat, astfel că nu poate obliga instanța de rejudecare investită prima oară cu acest aspect.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art. 2821 Cod proc.civ. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiul de față și, cum valoarea obiectului concret dedus judecății este peste 100.000 lei, astfel cum rezultă din acțiunea formulată de reclamant și evaluărilor acestuia în cauză, în mod eronat tribunalul s-a considerat investit cu soluționarea unui recurs, făcând astfel o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2821 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere că tribunalul a făcut o eronată interpretare și aplicare a prevederilor art. 2821 Cod proc.civ., cu consecința stabilirii greșite a căii de atac promovate în cauză, soluționând pricina în complet nelegal constituit, față de dispozițiile art. 312 alin. 1-3 și 5 coroborate cu art. 304 pct. 1 și 9 Cod proc.civ., curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, motiv pentru care va admite recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva deciziei atacate, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul T..
Față de prioritatea motivului de casare reținut a fi întemeiat și de dispozițiile art. 137 Cod proc.civ., curtea nu va mai analiza celelalte critici aduse deciziei atacate (cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 146/1997, respectiv art. 303 și 306 C.), urmând ca acestea să fie analizate de tribunal în complet legal constituit.
Față de soluția pronunțată în cauză și de prevederile art. 274 Cod proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva deciziei civile nr. 132/R/01.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, S. Român, prin C. L. al M. Timișoara și prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., și B. J..
Casează decizia atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R./06.06.2013
Tehnored L.P./07.06.2013/Ex.2
Primă instanță: A. M. B. – Judecătoria Timișoara
Instanța de recurs:M. R.; A. C.: L. D.
| ← Expropriere. Decizia nr. 899/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 761/2013. Curtea de... → |
|---|
