Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 879/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 879/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 879/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 879

Ședința publică din 18 iunie 2013

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. Timișoara prin primar și Primăria municipiului Timișoara și cererile de intervenție accesorie în favoarea acestora formulate de numiții Bergemann M., M. Ș. și M. M., împotriva deciziei civile nr. 70/A/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. R. I., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă c.j. S. V. în reprezentarea instituțiilor recurente, av. Ț. C. în reprezentarea intervenienților Bergemann M., M. Ș. și M. M., lipsă fiind intimatul B. R. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimatul B. R. I. a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 11 iunie 2013, întâmpinare și un set de înscrisuri.

De asemenea, se constată că la data de 12 iunie 2013, s-au depus la dosar două cereri de intervenție accesorie formulate de numiții Bergemann M., M. Ș. și M. M., făcută în favoarea reclamanților recurenți M. Timișoara, prin primar, și Primăria municipiului Timișoara, însoțite de un set de înscrisuri, mai multe contracte de vânzare cumpărare, precum și extrase de C.F.

Reprezentanta instituțiilor recurente depune la dosar delegație.

Reprezentantul intervenienților depune la dosar chitanțele . nr._ și nr._, reprezentând onorariu de avocat.

Instanța comunică cu părțile prezente întâmpinarea, cererile de intervenție și înscrisurile depuse la dosar.

Curtea, din oficiu, pune în discuție admiterea în principiu a celor două cereri de intervenție și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul intervenienților solicită admiterea, în principiu, a cererilor de intervenție.

În susținerea interesului intervenienților arată că aceștia sunt proprietari ai apartamentelor nr. 1 și 2 din imobilul situat în Timișoara, . și că odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor au dobândit și dreptul de coproprietate forțată asupra cotei de 17% din cotele comune indivize și 17% din terenul cu drept de folosință (pentru apartamentul nr. 1), respectiv dreptul de coproprietate forțată asupra cotei de 12% din cotele comune indivize și 12% din terenul cu drept de folosință (pentru apartamentul nr. 2).

Reprezentanta instituțiilor recurente solicită, de asemenea, admiterea în principiu a cererilor de intervenție.

Instanța, în deliberare, având în vedere dispozițiile art. 49 alin. 1 și 3, art. 51, 52 Cod proc.civ., art. 48 și următoarele din Legea nr. 7/1996, în forma sa în vigoare, admite în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de către numiții Bergemann M., M. Ș. și M. M..

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta instituțiilor recurente solicită admiterea recursului formulat, casarea prezentei cauze și trimiterea spre judecarea cererii de reexaminare declarate de reclamanți împotriva Încheierii de C.F. nr._/13.12.2010 Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară T. – Biroul de Cadastru și Publicitate.

Reprezentantul intervenienților solicită admiterea recursului formulat de instituțiile reclamante în sensul admiterii apelului cu consecința modificării sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara, cu cheltuieli de judecată.

Solicită să se observe că în decizia pronunțată de tribunal nu se discută pe fondul acțiunii, ci doar faptul că petentele nu au avut posibilitate să se adreseze Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. De asemenea, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au exercitat rolul activ pentru introducerea în cauză a celorlalți proprietari ai imobilului.

Cu privire la competența de soluționare a cererii, arată că, în opinia sa, Judecătoria Timișoara trebuia să soluționeze cererea în baza art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, așa cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 64/2010.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

P. decizia civilă nr. 70/A/31.01.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins apelul reclamanților M. Timișoara prin primar și Primăria municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 6421/30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, petentul M. Timișoara prin P. a recurs la concursul instanței la data de 19 ianuarie 2011, pe calea procedurală a plângerii configurată legislativ de legea 7/1996 pentru desființarea jurisdicțională a încheierii dată de registratorul de carte funciară la data de 13 decembrie 2010.

În adevăr, calea procedurală valorizată de petiționar se verifică a fi consacrată de noul ambient legislativ - acela al art. 50 alin. 2 apartenent legii cu nr. 7/1996 în versiunea ce i-a fost dată prin OUG nr.64/2010, care, în termeni indeniabili și inderogabili spune prin al său imperativ art. 50 alin. 2 și, respectiv 2 indice 1, că) Persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul.

Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.”

Devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că prerogativelor jurisdicționale expres conferite de legiuitor instanțelor judecătorești li se circumscriu doar încheierile emise de către registratorul-șef pe calea de atac specială - aceea a reexaminării instituită legislativ de alin. 2 al normei legale supra anunțate.

Or, așa stând lucrurile, numai ignorând rigoarea imperativului legii - ce se dovedește a fi si ultima voință a legiuitorului, petentul-apelant (rămânând cantonat în vechea reglementare) a cerut instanței să verifice jurisdicțional legalitatea încheierii date de către registrator în contextul efectuării operațiunii de carte funciară și nu s-a adresat celei din urmă autorități cu o cerere de reexaminare care se observă a fi prealabilă și obligatorie căii de atac a plângerii reglementată de alin. 2 indice 2 din art. 50 apartenent legii cu nr. 7/1996 republicată.

De aceea, tribunalul a găsit inadmisibil demersul judiciar pendent. Neîngăduind a se conchide că o așa soluție (aceea a inadmisibilității) ar constitui, prin ea însăși, o încălcare „a dreptului de acces la un tribunal„, - drept, de altfel, dedus pe cale de interpretare de către jurisdicția de contencios european din conținutul art. 6 par. I apartenent Convenției Europene a Drepturilor Omului. Și aceasta pentru că perspectiva unei condamnări de către Curtea Europeană este exclusă atunci când jurisdicția internă se întemeiază pe greșita alegere a căii procedurale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, instituțiile reclamante solicitând modificarea ei și a sentinței în sensul admiterii cererii lor.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod proc.civ. iar în fapt pe mai multe argumente.

S-a susținut în acest sens că greșit s-a considerat de către tribunalul că demersul reclamanților este inadmisibil în condițiile în care, după comunicarea Încheierii de C.F. atacată, nu s-a formulat, prealabil plângerii, o cerere de reexaminare a cărei competență de soluționare, (potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 64/2010) revenea registratorului șef al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În fapt, chiar dacă calea de atac utilizată de reclamanți a fost intitulată „plângere” ea nu putea fi decât o „cerere de reexaminare” astfel cum imperativ prevede legea, instanța trebuind să o recalifice și să o reconsidere ca atare.

Pe fondul cauzei s-a susținut că intabularea în favoarea intimatului B. R. I. a cotei de 64% din teren ca fiind aferentă apartamentelor 5, 6, 7 și 8, este greșită, însumarea cotelor de teren cu care aceste apartamente figurează în C.F. demonstrând că el nu are dreptul decât la o cotă de 28%.

P. întâmpinarea formulată în cauză intimatul B. R. I., prin mandatarul său, a solicitat respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat apreciind că în mod corect a fost intabulat în C.F. dreptul său de proprietate asupra terenului apartamentelor retrocedate întrucât procentul de 64% a fost stabilit printr-o hotărâre irevocabilă pe care registratorul de C.F. nu putea să o ignore sau să o cenzureze astfel cum solicită reclamanții.

În recurs, în baza art. 49 alin. 1 și 3 și a art. 51 Cod proc.civ., au formulat cereri de intervenție accesorie numiții Bergemann M., M. Ș. și M. M. solicitând admiterea recursului reclamanților, cereri pe care Curtea le-a admis în principiu.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este fondat.

Rezultă astfel că la data pronunțării de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara a Încheierii nr._/13.12.2010 prin care a fost intabulat dreptul de proprietate al intimatului B. R. I. asupra apartamentelor 5, 6, 7 și 8 și a terenului lor aferent, retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, - dispoziție asupra căreia poartă nemulțumirea reclamanților – calea de atac ce trebuia exercitată împotriva acesteia era – așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul T. în decizia sa – reexaminarea (iar nu plângerea), astfel cum în mod expres rezultă din art. 50 alin. 2 al Legii nr. 7/1996 dar și din conținutul încheierii de C.F.

Cu toate acestea, instituțiile reclamante au formulat plângere – iar nu reexaminare – ca și primă cale de atac, cerere pe care instanța de fond, fără observarea dispozițiilor legale în materie, a soluționat-o ca atare.

Instanța de apel a sesizat această eroare de judecată dar în mod greșit a considerat că inexistența cererii de reexaminare face inadmisibil demersul judiciar al reclamanților.

Curtea constată că prin dispozițiile OUG nr. 64/2010, care a modificat Legea nr. 7/1996, prima cale de atac ce putea fi exercitată împotriva Încheierii de CF era reexaminarea (art. 50 al. 2 din Legea nr. 7/1996) – iar nu plângerea -, care revenea în competența de soluționare a registratorului - șef din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T. – iar nu a Judecătoriei Timișoara - și că procedând altfel instanța de fond – și apoi instanța de apel – au ignorat regimul căilor de atac prevăzut de legiuitor prin norme imperative – și nu supletive -, motiv pentru care s-a prilejuit incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă care impune desființarea ambelor hotărâri anterioare și trimiterea cauzei spre soluționare instituției competente, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T. în cadrul căreia funcționează registratorul șef, respectiv funcționarul abilitat legal cu soluționarea cererii de reexaminare ca și primă cale legală de atac.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul instituțiilor reclamante precum și cererile de intervenție accesorie în favoarea acestora și va casa ambele hotărâri anterioare cu consecința trimiterii cererii de reexaminare spre competentă soluționare, registratorului sef al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții M. Timișoara prin primar și Primăria municipiului Timișoara și cererile de intervenție accesorie în favoarea acestora formulate de numiții Bergemann M., M. Ș. și M. M. împotriva deciziei civile nr. 70/A/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă pe care o modifică în tot în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamanții M. Timișoara prin primar și Primăria municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 6421/30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara pe care o anulează și, în consecință:

Dispune trimiterea cauzei spre judecarea cererii de reexaminare declarate de reclamanți împotriva Încheierii de C.F. nr._/13.12.2010 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T. – Biroul de Cadastru și Publicitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red. D.C./19.06.2013

Tehnored L.P./01.07.2013/Ex.2

Primă instanță: A.S. – Judecătoria Timișoara

Instanța de apel:A.A.; C.B. – Tribunalul T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 879/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA