Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 87/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 87/2012
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 87
Ședința publică din 24 aprilie 2012
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul M. F. și de pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr. 345/12.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 112/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamantul apelant M. F., av. M. D., lipsă pârâtul apelant S. român prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A..
Din partea Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara, s-a prezentat doamna procuror E. B..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 20.04.2012, de către reclamantul apelant concluzii scrise și practică judiciară, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantului apelant a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii, fără cheltuieli de judecată, arătând că reclamantul nu a beneficiat de nicio măsură reparatorie, iar cu privire la apelul declarat de instituția pârâtă, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea apelurilor, schimbarea hotărârii apelate, cu consecința stabilirii daunelor morale în raport cu dispozițiile deciziei de casare.
C.,
Deliberând asupra apelurilor civile de față constată:
P. decizia civilă nr. 7414/21.10.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a admis recursurile declarat de reclamantul M. F. și de pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva deciziei civile nr. 379/A20.10.2011 a Curții de A. Timișoara – Secția Civilă pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.345/12.05.2010, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a constatat caracterul politic al măsurii executării prin împușcare a tatălui reclamantului și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu f i titlul de despăgubiri morale. Restul pretențiilor reclamantului au fost respinse ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la sfârșitul lunii iulie a anului 1949, în mai multe localități din jud.Arâd, printre care și loc. Apateu, a avut loc o revoltă împotriva regimului comunist, față de măsurile de cooperativizare și cu privire la cotele de recolte impuse de comuniști, ocazie cu care s-au format grupuri înarmate ale oamenilor din . primăria și școala, au strigat lozinci anticomuniste și au ridicat baraje la marginea satului. Unul din conducătorii revoltei a fost M. A. (apărut în unele documente sub numele de M. A.), tatăl reclamantului. Pentru reprimarea revoltei, Direcția Regională a Securității Timișoara a elaborat un plan de lucru, iar revolta a fost înăbușită ca urmare a intervenției forțelor de represiune, a forțelor de miliție, grăniceri și securitate. Cu ocazia restabilirii ordinii în localitate, 5 persoane au fost împușcate pe loc la 2 august 1949, fără nici o judecată, pentru a servi drept exemplu, printre acestea numărându-se și tatăl reclamantului.
S-a constatat că împușcarea tatălui reclamantului, fără nici o judecată prealabilă, reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, (împrejurare care nu a fost contestată de către pârât), astfel că, în baza art.5 alin. 1 din aceeași lege, reclamantul are calitate procesual activă. Cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, in raport de suferința îndurată s-a constatat că Legea nr.221/2009 nu conferă criterii de determinare a prejudiciului moral.
Astfel că, la stabilirea despăgubirilor acordate, s-a avut în vedere faptul că reclamantul nu a beneficiat de drepturilor conferite de Decretul - Lege nr. 118/1990 și de O.U.G. nr.214/1999, de aspectele concrete ce pot constitui repere pentru determinarea prejudiciului moral suferit de reclamant, de despăgubirilor cuvenite ca satisfacție echitabilă raportat la noțiunea de rezonabilitate atât față de victima prejudiciului, cât și față de cei care sunt chemați în mod indirect să repare acest prejudiciu și de jurisprudența CEDO, concluzionând că pentru suferința cauzată reclamantului ca urmare a împușcării tatălui său de către autoritățile statului de la 1949, suma de 50.000 de euro reprezintă o reparație echitabilă și rezonabilă.
P. decizia nr.379 din 20 octombrie 2010, pronunțată de C. de A. Timișoara - Secția civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant și s-a admis apelul pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A., schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelul reclamantului nu este întemeiat iar apelul pârâtului este îndreptățit numai în privința cuantumului despăgubirilor pentru următoarele considerente:
Chiar dacă tatăl reclamantului, executat prin împușcare la 2 august 1949, nu a fost judecat și deci nu există o hotărâre de condamnare a acestuia, mențiunea caracterului politic a acestei hotărâri nu era necesară pentru că ar fi avut în temeiul Legii nr. 221/2009, caracter politic, conform art. 1 alin. 2 din lege, având în vedere fapta de împotrivire față de regimul comunist reținută în sarcina sa.
P. urmare, s-a constatat că reclamantul M. F., în calitate de succesor (fiu) al lui M. A., are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță reclamantului s-a apreciat ca fiind nelegal, în raport cu actuala forma a Legii nr. 221/2009.
Astfel, în aplicarea art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 în forma modificată, s-a arătat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului de către prima instanță, la suma de 5.000 euro, apreciindu-se deplina îndreptățire a reclamantul față de circumstanțele în care și-a pierdut tatăl.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M. F. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. în reprezentarea Ministerului Finanțelor P..
Reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și admiterea în totalitate a acțiunii sale, în sensul de a se constata dreptul la despăgubiri morale în sumă de 1.500.000 euro, în echivalent în lei, la data plății, a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea despăgubirilor, arătând că prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretențiilor solicitate.
Susține că, în temeiul CEDO, criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la viață fiind cel mai important drept fundamental al omului.
Cu privire la deciziile pronunțate de C. Constituțională referitoare la neconstituționalitatea art.5 alin 1 din Legea nr.221/2009 a susținut că nu mai există temei legal pentru ca despăgubirile acordate să fie plafonate, astfel că se pot aplica cu prioritate prevederile cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte.
Referindu-se la jurisprudența instanței supreme a arătat că despăgubirile se stabilesc prin apreciere în raport de consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța și măsura valorilor lezate, criterii care sunt subordonate condiției rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
P. recursul său, pârâta DGFP A., în reprezentarea Ministerului Finanțelor P. solicită admiterea recursului și schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În subsidiar, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, raportat la deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010, conform cărora nu mai pot fi acordate despăgubiri, în baza art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr.221/2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că decizia recurată este nelegală pentru că în mod greșit s-a interpretat actul juridic dedus judecății, schimbând natura juridică a acestuia.
Astfel, susține că s-au încălcat dispozițiile art.6 din lege, instanța nepunând în vedere reclamantului să depună hotărârea de condamnare cu mențiunea caracter politic, precum și dispozițiile art. 4 alin 3 din aceeași lege, conform căruia instanța de apel era obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau după caz reconstituirea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
S-a arătat că hotărârea recurată este nelegală și pentru că instanța nu a ținut cont la data acordării despăgubirilor de sumele acordate prin Decretul Lege 1189/1990, nefăcând un calcul total al sumelor de care a beneficiat reclamantul și de facilitățile acordate prin acest act normativ. Critică hotărârea si prin prisma faptului că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu este titularul acțiunii, el fiind moștenitorul celui condamnat, astfel că, în principal consecințele negative ale acestei situații s-au răsfrânt asupra tatălui său, iar suferințele personale ale reclamantului nu au fost dovedite, neindicând în concret propriul prejudiciu.
Ultima critică vizează deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1354/2010, în baza căruia art.5 alin 1 din Legea nr.221/2009 a rămas fără obiect ca urmare a declarării neconstituționalității acestuia.
Ambele recursuri vor fii admise, în considerarea celor ce succed, dată fiind interdependența acestora.
Critica privind lipsa hotărârii de condamnare cu caracter politic și nereconstituirea dosarului politic al autorului reclamantului, în raport de dispozițiile art.4 alin 3 și art. 6 din Legea nr.221/2009, formulată de pârâtă, se constată nefondată.
Astfel, potrivit art. 1 alin 1 din Legea nr.221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945.
Caracterul politic al măsurilor luate asupra persoanelor ce intră sub incidența legii speciale poate fi constatat de instanță, conform dispozițiilor art. 1 alin 4 din aceeași lege.
Conform situației de fapt, reținută de instanța de fond, confirmată de instanța de apel și asupra căreia nu se mai poate reveni în calea de atac a recursului, în raport de actuala configurație a art. 304 c.pr.civ., tatăl reclamantului a fost omorât prin împușcare, executare care a avut loc în anul 1949, ca urmare a participării acestuia la o revoltă împotriva regimului comunist.
Față de această situație de fapt, necontestată de pârâtă, în mod legal instanța de apel a confirmat caracterul politic al măsurii de executare constatat inițial de instanța de fond.
Este adevărat că nu există o condamnare a tatălui reclamantului care să se concretizeze printr-o hotărâre judecătorească dar acesta a fost executat fără o judecată pentru revolta împotriva regimului, iar această executare în fapt este asimilată unei condamnări, în sensul art. 1 alin 1 din Legea nr.221/2009, deoarece, fapta autorului reclamantului de împotrivire față de regimul instaurat la 6 martie 1945, săvârșită după această dată, întrunește cerințele articolului menționat.
În aprecierea cuantumului daunelor morale trebuie să se realizeze o reparare integrală a prejudiciului produs, păstrând principiul proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.
Același principiu al echității, în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenția Europeană se desprind și din jurisprudența instanței europene.
În cauză, instanța de apel a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la suma de 50.000 euro la 5.000 euro, limitându-se a menționa doar că pentru această sumă este pe deplin îndreptățit față de circumstanțele în care și-a pierdut tatăl, aceasta neputând fi depășită.
S-a stabilit suma de 5000 euro, la maximul prevăzut de lege, modificată prin OUG nr.62/2010, fără a se mai analiza criteriile de cuantificare avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, particularizate la situația sa.
P. decizia nr.1358/2010 s-a constatat că prevederile art.5 alin 1 lit. a teza întâi din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare sunt neconstituționale, iar prin decizia nr.1354/2010, dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din OUG 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, au fost declarate neconstituționale.
Decizia nr.1354/2010 a eliminat cuantificarea făcută de OUG nr.62/2010, iar decizia nr.1358/2010 nu-și produce efectele în cauză întrucât a fost publicată în Monitorul Oficial la 15 noiembrie 2010 și este ulterioară datei pronunțării deciziei recurate, astfel că aceasta nu se poate aplica în recurs pentru motivul incompatibilității cu art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană; aceasta deoarece, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, o hotărâre definitivă constituie "bun", dând naștere unei valori ] patrimoniale, în sensul Convenției, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Primul Protocol.
Ca urmare, în baza art.312 alin 1, art.304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., avându-se în vedere declararea neconstituționalității OUG nr.62/2010 și în lipsa unei analize a cauzei cu referire la criteriile de cuantificare particularizate la speță, au fost admise recursurile declarate de părți.
Cauza a fost reînregistrată la C. de A. Timișoara, fixându-se termen pentru rejudecare la data de 24.04.2012 pentru când s-au formulat concluzii scrise de către apelantul reclamant M. F. cu prezentarea detaliată a situației de fapt generatoare de prejudiciu în baza căreia s-au solicitat despăgubiri, a criteriilor ce particularizează cuantumul acestor despăgubiri precum și a istoricului dosarului de față, dedus din parcurgerea unui prim ciclu procesual,.
Examinând apelurile declarate în cauză prin prisma reperelor stabilite cu caracter obligatoriu – conform art. 315 alin. 1 C. pr. civ. – prin decizia de casare C. reține următoarele:
Apelul reclamantului M. F. vizează o singură critică de netemeinicie și nelegalitate și anume cuantumul prea redus al despăgubirilor pentru daune morale pe care i le-a acordat Tribunalul A. ca instanță de fond, apreciind că situația particulară, dramatică și prejudiciabilă invocată ca temei al acțiunii sale (execuția în 1940, fără judecată și fără vreo vină, a tatălui său de către reprezentanții puterii politice comuniste), îndreptățea la admiterea în totalitate a acțiunii și la acordarea despăgubirilor solicitate, în sumă de 1.500.000 euro prin echivalent în lei la data plății efective.
Instituția pârâtă a criticat sentința Tribunalului A. sub două aspecte și anume pentru faptul că în lipsa dovezii condamnării cu caracter politic a tatălui reclamantului, acțiunea acestuia nu putea fi admisă nici măcar în parte, precum și pentru faptul că, recunoașterea dreptului reclamantului la despăgubiri de 50.000 euro (prin echivalent în lei la data executării hotărârii) și obligarea statului pârât la plata lor nu s-a bazat pe nici un criteriu recunoscut de jurisprudența și doctrina în materie, de natură a permite verificarea justeței acordării lor.
P. decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost irevocabil tranșat aspectul din apelul – și apoi din recursul pârâtului – referitor la pretinsa absență a caracterului politic al măsurii de executare prin împușcare a tatălui reclamantului, constatându-se că acest abuz al fostului regim comunist are caracter politic în sensul consacrat de dispozițiile art. 1 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 și el poate servi, deci, unei acțiuni în despăgubiri îndreptate împotriva statului.
P. urmare, consistența acestor argumente care au devenit opozabile părților și instanței (a se vedea în acest sens și jurisprudența CEDO în materie din cauza Pilot Service contra România – par. 96) precum și efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se opun reluării discuției lor în actuala etapă procesuală.
Ceea ce rămâne însă de reformat – așa cum de altfel se și degajă din decizia menționată – este lipsa indicării de către instanța de apel a criteriilor pe baza cărora s-a stabilit un anumit cuantum al despăgubirilor - și care constituie o critică comună conținută de ambele apeluri (reclamantul susținând că sunt neîndestulătoare iar pârâtul că sunt prea mari) -, ceea ce afectează de arbitrariu soluția pronunțată.
Cu referire la existența reperelor în baza cărora se cuvin a fi cuantificate despăgubirile solicitate de reclamant, C. constată că mare parte din acestea se regăsesc în înseși cererile sale formulate pe parcursul întregului ciclu procesual de până acum.
Natura, intensitatea și întinderea prejudiciului încercat de reclamant rezultă din situația de fapt prezentată în acțiunea sa.
Din conținutul acesteia rezultă că faptul cu caracter politic și generator de prejudicii morale pentru reclamant și familia sa de origine îl reprezintă execuția prin împușcare a tatălui său în vara anului 1949 ca urmare a actelor sale de opoziție la cooperativizarea forțată a locuitorilor comunei Apateu, jud. A. și la regulile brutale impuse țăranilor români de regimul comunist totalitar.
Execuția sa s-a făcut în lipsa oricărui proces – fie el și formal -, trupul său fiind aruncat într-o groapă comună alături de ceilalți câțiva săteni ce au împărtășit aceeași soartă, într-un loc în care niciodată nu a putut fi identificat pentru a se putea îndeplini, măcar postum, ritualurile creștinești de înmormântare.
În condițiile date, chiar dacă vieții ca valoare unică și miraculoasă nu-i poate fi stabilit un preț, prin faptul că în cazul tatălui reclamantului, suprimarea ei s-a făcut printr-o intervenție exterioară, brutală, nemeritată și nejustificată – nici măcar în raport cu exigențele justiției mimate a vremurilor de după instalarea în România a comunismului de tip bolșevic - acest fapt obliga, în mod evident, la dezdăunare.
Alături de durerea pricinuită reclamantului și mamei acestuia prin dispariția prematură și ireversibilă a tatălui/soțului – ce a constituit pentru ei un reper de autoritate și un cert sprijin material -, un alt prejudiciu moral a constat în excluziunea socială și profesională resimțită de aceștia, în special de reclamant care, la data decesului tatălui său avea doar un an și care, datorită considerării acestuia din urmă ca aparținând unei familii exploatatoare (de chiaburi), a pierdut orice șansă de a-și asigura o pregătire profesională adecvată și pe măsura abilităților de care a dispus.
P. urmare, deși faptul prejudiciabil s-a produs instantaneu, efectele sale s-au întins în timp pe întreaga durată a vieții reclamantului și a membrilor familiei sale de origine care au trebuit să asiste îndurerați la acest dezastru pentru care nu au putut fi recompensați până în prezent nici măcar prin șansa de a ști unde se află osemintele celui decedat pentru a-l cinsti cum se cuvine după datina creștină.
Luând în considerare toate aceste împrejurări care se constituie în tot atâtea repere pe care o jurisprudență consolidată în materie le-a avut în vedere la calcularea despăgubirilor pentru daune morale, C. constată că o sumă echivalentă în lei - la data executării efective și integrale – a 15.000 euro pentru durerea pricinuită reclamantului de decesul tatălui său precum și o sumă egală pentru prejudiciul încercat de acesta pentru pierderea șanselor de instruire corespunzătoare și de afirmare socială și profesională, constituie o satisfacție echitabilă pe care statul este dator să i-o acorde, chiar dacă târziu.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, C. va respinge apelul declarat de reclamantul M. F., va admite apelul declarat de instituția pârâtă și va schimba în parte sentința civilă nr. 345/12.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în sensul că va obliga statul pârât să plătească reclamantului suma echivalentă în lei, la data executării efective și integrale, a 30.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale, urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței să fie menținute ca atare.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul M. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la av. M. D. D., Timișoara, .. 32, jud. T. împotriva sentinței civile nr. 345/12.05.2010 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A., cu sediul în A., ., jud. A..
Admite apelul declarat de pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. A. împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă instituția pârâtă să plătească reclamantului suma echivalentă în lei, la data executării efective și integrale, a 30.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 24 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. C. C. R. I. P.
Red. D.C./14.05.2012
Tehnored. I.P. 5 ex./30.05.2012
Prima instanță: Tribunalul A., jud. Ș. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1412/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1463/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
