Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 881/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 881/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 881/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 881
Ședința publică din 18 iunie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., împotriva sentinței civile nr. 717 din 07.02.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. P., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
M. Public este reprezentat de procuror D. L. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului formulat și de menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată că:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, la data de 05.06.2012, reclamantul G. P. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să constate că se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 2 si art. 5 din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro (cinci sute mii euro), daune materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de regimul comunist și contravaloarea culturilor agricole din anul 1951 până în anul 1989.
În motivarea cererii, a arătat că prin decizia MAI nr. 200/1951 familia sa a fost deportată în Câmpia Bărăganului, întreaga avere rămasă în casă fiind confiscată de către autoritățile comuniste.
La momentul deportării toata averea era trecuta pe numele Molin G. - antecesorul reclamantului.
Reclamantul a arătat că au fost confiscate următoarele bunuri: animale (41 oi, 1 vaca, 1 vițel, 37 stupi albine, 3 porci, 2 boi), 1 car complet, 2 pluguri de fier, 2 grape pătrate cu colt, 1 cazan țuica, 4 cazi de 4500 litrii, 2 butoaie de 100 litrii, 1 butoi de 500 litrii, 2 butoaie de 50 litrii, 2 garnituri mobile -2 dulapuri de haine, 3 mese, 12 scaune.
La momentul deportării cele 9,71 ha de teren agricol ale familiei reclamantului erau cultivate cu: 3,45 grâu, 1,39 porumb, 0,58 ovăz, 0,30 orz, 0,58 secara de toamna, 0,21 borceag, 0,05 fasole, 0,51 cartofi, 0,43 sfecla de zahăr, 0,20 sfecla nutreț, 0,20 cânepa, 0,30 floarea soarelui, 0,12 zarzavat, 0,57 fânețe, 0,30 pășune, 0,36 pomi fructiferi, 0,28 păduri.
P. sentința civilă nr. 717 din 07.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, T. C.-S. a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul G. P. împotriva pârâtului S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S. și, în consecință; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.373 lei reprezentând daune materiale; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și 1200 lei onorariu expert.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că în anul 1951, Molin G., bunicul reclamantului (fila 6-10), a fost deportat în Câmpia Bărăganului (fila 13, fila 14).
În momentul deportării bunicului reclamantului i-au fost confiscate casa și terenurile agricole în suprafață de 9,33 ha cultivate cu porumb, orz, ovăz, grâu, secară, borceag, fasole, cartofi, sfeclă, cânepă, floarea soarelui (fila 13).
Instanța a reținut ca fiind certă existența în patrimoniul antecesorului reclamantului doar a bunurilor arătate anterior întrucât doar cu privire la acestea există înscrisuri ce conțin procesele-verbale întocmite de către autorități în momentul preluării.
Instanța, văzând dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009, a constatat că legiuitorul a avut în vedere doar bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Pentru ca un bun să fie confiscat este necesar ca acel bun să fi existat în patrimoniul reclamanților sau a antecesorilor acestora la momentul deportării, din această categorie nefăcând parte și bunuri care ar fi putut exista în viitor (cum sunt culturile agricole viitoare). De asemenea, în categoria de bun mobil nu intră nici contravaloarea reparațiilor efectuate la casă și nici lipsa de folosință a acesteia pentru perioada deportării.
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că în cauză a fost dovedită atât existența în patrimoniul antecesorilor reclamanților cât și faptul confiscării a următoarelor bunuri, bunuri ce se încadrează și în noțiunea de "bunuri confiscate" (astfel cum este prevăzută la art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009): culturile aflate pe terenurile confiscate în anul 1951 în valoare de 30.373 lei.
Cu privire la cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat și onorariu expert, văzând prevederile art. 274 Cod proc.civ. și chitanțele emise de reprezentantul reclamanților, și de către expert, prima instanță a admis-o.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul G. P. împotriva pârâtului S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin DGFP C.-S. și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 30.373 lei reprezentând daune materiale și să plătească reclamantului suma de 1 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și 1200 lei onorariu expert.
Împotriva sentinței civile nr. 717/07.02.2013 pronunțată de T. C.-S., a declarat recurs pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a Sentinței civile nr. 717/07.02.2013 pronunțată de T. C. -S. în dosarul nr._, referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 30.373 lei 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și 1.200 lei onorariu expert, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare, au arătat că sentința civilă atacată a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 221/2009, întrucât textul art. 5 alin. 1 lit. b nu acordă dreptul la despăgubirile materiale solicitate prin acțiune și acordate în mod greșit de instanța de fond, în cuantum de 30.373 lei reprezentând daune materiale, iar din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile, dar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precitat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Mai mult, dacă ar fi urmărit repararea prejudiciului material produs prin confiscarea bunurilor mobile, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze și aspecte privind procedura de urmat, regimul probelor, valoarea bunurilor care se poate acorda reclamanților, așa cum s-a întâmplat în cazul legilor speciale de restituire, cu nr. 18/1991 și respectiv nr. 10/2001.
Pe de altă parte, bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare pronunțată împotriva antecesorului reclamantelor nu au fost evaluate la data confiscării.
Calcularea cuantumului despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, prin raportare la prețurile actuale, nu are temei legal.
Conform Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri reprezentând daune materiale actualizate, și nimeni nu poate adăuga la lege.
În drept, invocă art. 304 pct.9 Cod proc.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate în termen legal, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului și dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Recursul vizează problema interpretării dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b, respectiv ale art. 5 alin. 11 lit. b, ambele din Legea nr. 221/2009, astfel că instanța de recurs va proceda la analizarea acestora.
Astfel, în ce privește interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, ca urmare a unui reviriment de jurisprudență din ultima perioadă determinat de soluțiile cvasiunanime ale instanței supreme în cauze cu probleme juridice identice sau similare celei din dosarul de față (pe care instanțele din subordinea acesteia se cuvine a le avea în vedere ca reper judicios pentru realizarea dezideratului creării unei practici unitare la nivel național, de natură a evita discriminările la care ar putea fi expuși diferiți beneficiari ai Legii nr. 221/2009 aflați în aceeași situație ca și cea de față) Curtea constată, astfel cum a susținut instituția pârâtă, că interpretarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b al acestei legi, presupune în mod necesar referința doar la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, fără recurgerea la alte criterii de interpretare din cele consacrate în lege, doctrină sau jurisprudență.
Că Legea nr. 221/2009 permite acordarea despăgubirilor prin raportare doar la legile menționate rezultă și din alin. 5 al art. 5 al acestei legi care stabilește că acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, astfel cum ele au fost modificate și completate.
În concret, din condiția impusă de textul menționat pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate (și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005) rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor legi poate fi solicitat în baza articolului menționat, întrucât numai așa se explică trimiterea făcută de legiuitor la acestea.
În atare condiții, se impune a fi observat faptul că în domeniul de reglementare al legii nr. 10/2001 – astfel cum ea a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 – nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natura lor) precum și utilajele și instalațiile preluate o dată cu imobilul (imobile prin destinație), fapt ce rezultă din conținutul neechivoc al art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Art. 6 alin. 1 definește imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind terenurile cu sau fără construcții, cu oricare din destinație avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcții.
Art. 6 alin. 2 al Legii nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau alte instituții juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Rezultă, deci, că pretențiile care vizează orice alte bunuri mobile sau contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor confiscate ori a recoltelor neculese nu intră în sfera a reglementare a Legii nr. 221/_, prin care nu s-a intenționat, de altfel, o repunere a persoanelor interesate în termenul de exercitare a procedurilor altor legi speciale de reparație materială.
În condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamant poartă asupra bunurilor mobile și utilajelor agricole rămase în locuința și gospodăria din care au fost deportați membrii familiei sale de origine, asupra animalelor domestice pe care au fost siliți să le abandoneze, precum și asupra folosului nerealizat (prin lipsirea de folosința casei și a terenurilor cultivabile), în mod justificat urmează a se reține că aceste pretenții sunt excluse de la beneficiul măsurilor reparatorii, expres și limitativ prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/_.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că prin acțiunea promovată de reclamant s-a tins la stabilirea, prin procedurile judiciare prevăzute de lege, a unui drept subiectiv cu caracter patrimonial și nu la protecția juridică a unui asemenea drept preexistent, iar, pe de altă parte, natura specială a căii de atac a recursului de față (care, potrivit art. 3041 Cod pr. civ., permite evocarea tuturor aspectelor ce țin de fondul cauzei atât sub aspectul netemeiniciei, cât și al nelegalității, iar nu numai a celor ce țin de nelegalitatea hotărârii – astfel cum ele sunt reglementate de art. 304 Cod pr. civ. în cazul regimului comun al acestei căi de atac) rezultă că natura incontestabilă a dreptului litigios urmează să se stabilească doar după finalizarea recursului.
De aceea, până la acest moment se poate proceda la reformarea, în conformitate cu legea corect interpretată, a hotărârii atacate fără riscul încălcării dreptului reclamanului la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 par. 1 al Convenției) sau al dreptului lor de proprietate (prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 – Adițional – la aceeași Convenție).
Fiind stabilit conform prezentei, că pretențiile concrete ale reclamantului nu puteau fi admise, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nici măcar parțial, în considerarea argumentelor expuse, Curtea va admite, ca întemeiat, recursul declarat de pârâtul S. R., împotriva sentinței civile nr. 717 din 07.02.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, pe care o va modifica, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul G. P. în contradictoriu cu S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Față de prioritatea acestui motiv de modificare a sentinței, curtea constată că nu mai este necesară analizarea modalității de interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. 11 lit. b din Legea nr. 221/2009, întrucât, atâta timp cât s-a reținut că reclamantului nu i se pot acorda despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs prin confiscarea bunurilor enumerate în acțiune, deoarece acestea nu intră în sfera de incidență a Legii nr. 221/2009, este lipsită de relevanță modalitatea concretă în care se calculează despăgubirile.
În baza art. 274 C.pr.civ., față de soluția pronunțată în cauză, Curtea nu va acorda recurentului cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., împotriva sentinței civile nr. 717 din 07.02.2012 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._ .
Modifică sentința civilă atacată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. P. în contradictoriu cu S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./08.07.2013
Tehnored.L.P./09.07.2013
Ex.2
Instanța de fond: C. A. – T. C.-S.
| ← Cereri. Decizia nr. 853/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 742/2013. Curtea de... → |
|---|








