Revendicare imobiliară. Decizia nr. 80/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 80/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 80
Ședința publică din 22 mai 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: S. C.
S-au luat în examinare, în rejudecare după casare, apelul formulat de reclamanta M. I. L. împotriva sentinței civile nr. 46/04.02.2005 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/2001, în contradictoriu cu intimații: S. R. prin M. FINANȚELOR P., CABINET M. „Dr. D.”, CABINET M. „Dr. MESINA”, CABINET M. „Dr. I.”, CABINET M. „Dr. I.”, ASOCIAȚIA R. A. O., C. L. al MUNICIPIUL C. prin P., S. C. M. „F.” C., .. P. I. M.” SRL, . DR. C. I.” și S. R. prin M. FINANȚELOR P. reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. D., având ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților cu ocazia judecării în fond a apelului, au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 16.05.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru data de 22 mai 2013.
Se constată depuse la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la 20.05.2013 concluzii scrise formulate de pârâtele intimate .. P. I. M.” SRL, . DR. C. I.”, prin avocat P. G.-C., însoțite de dovada achitării onorariului de avocat. De asemenea, se constată transmise prin fax și înregistrate prin Serviciul registratură al instanței, la 21.05.2013, concluzii scrise formulate de reclamanta apelantă M. I. L., prin avocat E. O..
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
P. decizia civilă nr.419/04.11.2010 pronunțată în dosarul nr._._, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de către reclamanta M. I. M. L., împotriva sentinței civile nr. 46 din 04.02.2005, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/2001.
A schimbat în tot sentința atacată și rejudecând a admis acțiunea civilă introdusă de reclamanta M. I. M. L., împotriva pârâților S. R. prin M. Finanțelor P. București; C. L. al M. C. prin P.; S. C. M. F. C.; Cabinete Medicale „Dr. D.”; „Dr. Mesina”; „Dr. I.”; „Dr. I.”; „ Dr. C.”; „Dr. P.” și Asociația R. A. O..
A anulat Dispoziția nr._ din 18.12.2001 emisă de S. C. M. F. C..
A constatat preluarea abuzivă a imobilului compus din casă, anexe și teren situat în C., . nr. 44, actualmente nr. 38.
A obligat pârâții S. R. prin M. Finanțelor P. București, C. L. al M. C. prin P. și S. C. M. F. C. să restituie în natură reclamantei M. I. M. L., imobilul compus din casă, anexe și teren, situat în C., . nr. 44, actualmente nr. 38, partea de est, așa cum acesta se regăsește pe amplasamentul existent la data preluării abuzive de către autoritățile fostului stat comunist și ținând cont de concluziile raportului de expertiză tehnică, întocmit de expertul G. M., privind identificarea bunului imobil.
A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 2.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În esență, instanța de apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 46 din 04.02.2005, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/2001, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta M. I. M. L., împotriva Dispoziției nr._ din 18 decembrie 2001 a Spitalului C. M. F. C..
În motivarea soluției s-a arătat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită însă nu a reușit să facă dovada unor împrejurări neimputabile autorilor săi, care să-i fi împiedicat să achite impozitele datorate statului, la data naționalizării.
Ca atare, a conchis Tribunalului D., reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului și nu se impune admiterea contestației formulate de către aceasta.
Sentința Tribunalului D. a fost desființată în mai multe cicluri procesuale, de către Curtea de Apel C. și de către Înalta Curte de Casație și Justiție București, iar în ultimul ciclu procesual, urmare a casării realizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție București, Curtea de Apel C. s-a desesizat și a trimis cauza Curții de Apel Timișoara, deoarece prin Încheierea nr. 6249 din 02.06.2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a admis cererea formulată de reclamanta M. I. M. L. și s-a dispus strămutarea cauzei la prezenta instanță de apel.
Reluându-se, în lumina precizărilor formulate de către instanțele de casare, dezbaterile, instanța de apel a reținut următoarele:
Reclamanta apelantă M. I. M. L., urmând procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, a formulat notificare și a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din casă, anexe și teren situat în C., .. 44, imobil, preluat abuziv de către S. R. și aflat în administrarea unității deținătoare, respectiv S. C. F. C..
Unitatea deținătoare a refuzat restituirea în natură, prin Dispoziția atacată nr._ din 18.12.2001, comunicând reclamantei că despăgubirile bănești se vor putea acorda după reglementarea modalităților de stabilite și acordare a acestora, prin Norme Metodologice, ce urmau a fi emise în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei dispoziții reclamanta, în mod corect, a făcut acțiune la Tribunalul D., acțiune soluționată prin hotărârea menționată mai sus.
Împotriva sentinței Tribunalului D. reclamanta a declarat apel, susținând în esență, următoarele:
În mod greșit prima instanță a respins acțiunea, depășind chiar cadrul de sesizare al acesteia, deoarece prin dispoziția atacată reclamantei i se recunoștea un drept virtual măcar la despăgubiri, ia prima instanță nu a reținut acest aspect, reiterând doar că, la data naționalizării, imobilul a fost confiscat „cu titlu”, deoarece autorii reclamantei nu ar fi plătit taxele și impozitele, iar la momentul soluționării acțiuni nu se poate pune probleme restituirii în natură deoarece este folosit de o unitate spitalicească.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamanta face o prezentare amplă a istoricului confiscării de către fostele autorități comuniste a imobilului, ideile esențiale fiind următoarele:
- imobilul a fost preluat de autoritățile fostului stat comunist în mod abuziv și fără nici un titlu, din patrimoniul antecesorilor reclamantei:
- reclamanta a dovedit și justifică calitatea de persoană îndreptățită, conform cerințelor Legii nr. 10/2001,
- restituirea în natură a imobilului revendicat este permisă de Legea nr. 10/2001 și reprezintă singura modalitate echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat prin confiscarea abuzivă.
Pe parcursul derulării litigiului, în faza procesuală a apelului, respectiv după data de 4 februarie 2005, urmare a nenumăratelor casări, în fața Curții de Apel C. s-au administrat probe constând în înscrisuri și expertize tehnice, judiciare și extrajudiciare, iar după data strămutării cauzei la Curtea de Apel Timișoara, în fața acestei instanțe de apel, de asemenea au fost administrate probe cu înscrisuri și s-a realizat o completare a raportului de expertiză întocmit de către expertul M. G., după cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 124 – 126 dosar instanță de apel.
În urma coroborării probelor administrate Curtea de apel Timișoara a reținut că reclamanta M. I. M. L. are calitate de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în a revendica, în numele autorilor săi, imobilul constând în casă și teren, descris în acțiunea introductivă, și în motivele de apel.
Imobilul respectiv a fost trecut în „proprietatea”, Statului R., respectiv al Autorităților de Partid și Administrative din municipiul C., în perioada regimului comunist, în mod abuziv, fără a exista un titlu valabil în acest sens, speța fiind de domeniul art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Dovezile preluării abuzive și calitatea de persoană îndreptățită, nu au fost contestate nici măcar de către adversarii din proces ai reclamantei.
Situația, de fapt a imobilului, care este o casă cu curte și anexe, a fost stabilită inclusiv prin planșele foto depuse la dosar la filele 170 – 174, iar destinația acestui imobil, la data soluționării apelului, a fost, de asemenea, stabilită de către instanțe, în sensul că o parte a cabinetelor medicale, împrocesate își mai desfășoară activitatea în imobil; acesta se află într-o stare de degradare continuă și fiind imprevizibilă soluția judiciară, dedusă cel puțin de durata de timp de peste 8 ani de zile în care cauza a stat pe rolul instanțelor, persoanele care folosesc imobilul nu au realizat nici un fel de acte de conservare sau administrare a acestuia.
Reclamanta a susținut ca petit principal al acțiunii sale restituirea în natură a imobilului revendicat.
Temeiul legal al acțiunii reclamantei izvorăște din art. 1 - 3 din Legea nr. 10/2001 și vizează reparația unui prejudiciu, prin restituirea unui bun imobil.
Noțiunea de bun, în speță este sinonimă cu aceea reținută în deciziile Curții Europene de Justiție, dar mai ales în art. 134 din Hotărârea pilot M. A. și alții contra României, pronunțată în octombrie 2010.
Potrivit jurisprudenței menționate, reclamanta este îndreptățită la revendicarea bunului imobil, cum este cazul în speță, dacă în legătură cu acest bun imobil nu există un impediment major, justificat de normele dreptului pozitiv care să împiedice restituirea în natură.
Ceea ce în general admite Curtea Europeană ca și obstacol în restituirea în natură reprezintă un alt drept subiectiv constituit cu aceeași forță juridică și justificat prin argumente de ordine publică sau siguranță națională, care să prevaleze dreptului de proprietate originar.
Această ipoteză nu se regăsește în speța analizată.
În aceste condiții, în acord cu principiile Hotărârii pilot menționate și prin coroborarea acestora cu dispozițiile legii interne, respectiv Legii nr. 10/2001, Curtea a ajuns la concluzia că reclamanta justifică un drept actual, real de proprietate asupra unui bun imobil confiscat în mod abuziv de autoritățile fostului stat comunist, iar cererea sa expresă de restituire în natură a acestui bun este, de asemenea, actuală și legitimă.
Este actuală pentru că vine în realizarea dreptului său de proprietate, transmis de la persoana autorilor săi și este legitimă deoarece reprezintă modalitatea optimă de valorificare a tuturor atributelor dreptului de proprietate și nu întâmpină nicio altă opoziție justificată legal care să atenueze vigoarea dreptului real de proprietate pretins de reclamantă.
Cum reclamanta, în speță, a făcut dovada și a refuzului administrației de a proceda la restituirea în natură a bunului, aceasta reprezintă, în plus, o ingerință a dreptului la respectarea bunurilor așa cum acesta este reglementat în primul aliniat al art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, motiv pentru care instanța de apel găsește și aici o justificare în a asigura repunerea în valoarea a dreptului reclamantei, în sensul valorificării acestuia cu incidență directă asupra bunului imobil.
A se vedea în acest sens, „mutatis mutandis”, și cauza P. contra România.
În sensul celor arătate mai sus, Curtea a constatat că hotărârea atacată cu apel se plasează cu totul în afara sferei principiilor jurisprudenței Curții Europene și a cadrului legal instituit prin Legea nr. 10/2001 modificată, în special, prin Legea nr. 247/2005, motiv pentru care va proceda la admiterea apelului reclamantei și la schimbarea în tot a sentinței atacate.
În rejudecarea acțiunii, instanța de apel a procedat la admiterea acesteia în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor P. București; C. L. al M. C. prin P.; S. C. M. F. C.; Cabinet M. „Dr. D. – E. M.”; Cabinet M. „Dr. Mesina – B. P M.-I..”; Cabinet M. „Dr. I. L.”; Cabinet M. „Dr. I. S.”; Cabinet M. „ Dr. C. I.”; Cabinet M. „Dr. P. I. M. SRL” și Asociația R. A. O..
A anulat Dispoziția nr._ din 18.12.2001 emisă de S. C. M. F. C. și reținând preluarea abuzivă a imobilului compus din casă, anexe și teren, situat în C., . nr. 44, actualmente nr. 38, a dispus restituirea în natură a acestui imobil către reclamantă.
Restituirea în natură va purta asupra imobilului menționat, partea de est, așa cum acest imobil se regăsește pe amplasamentul existent inclusiv la data preluării abuzive de către autoritățile fostului stat comunist, și ținând cont de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul G. M..
Raportul de expertiză tehnică va fi interpretat în sensul în care acesta delimitează imobilul restituit în natură, în partea de est și corespunde amplasamentului, de necontestat pe care exista casa, terenul și anexele la momentul confiscării abuzive de către fostele autorități comuniste.
Acest amplasament al imobilului a fost acceptat de către părțile care au formulat concluzii scrise la data de 2 și 3 noiembrie 2010, respectiv reclamanta apelantă, reprezentată de avocat V. și Asociații și pârâții intimați Cabinete medicale reprezentate de avocat C. P..
Reclamanta apelantă a indicat poziția și adresa reținută de către instanță, cu privire la imobil, și a menționat în mod expres că acceptă suprafața de teren care îi revine așa cum a fost indicată de expertul M. G., cu construcțiile aflate deasupra sa.
Pârâții intimați menționați au arătat că susțin raportul de expertiză al expertului G. M., inclusiv lămuririle acestui expert date în fața instanței de apel, ceea ce creează, odată în plus, convingerea instanței că restituirea în natură pe amplasamentul indicat în dispozitivul prezentei decizii reprezintă modalitatea optimă de intrare efectivă în posesia bunului imobil retrocedat.
Desigur, cu prilejul executării hotărârii, pot să apară unele inadvertențe având în vedere perioada istorică în care bunul a fost scos din patrimoniul titularului de drept, poate unele modificări ale vecinătăților, o situație derivată din lipsa cărților funciare în vechiul regat, etc., însă aceste aspecte se clarifică pe calea procedurii de executare silită, dacă este cazul și nu afectează caracterul esențial al prezentei soluții acela de restituire în natură a bunului imobil la care este îndreptățită reclamanta.
Această decizie a Curții de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de casație și Justiție, care, prin decizia civilă nr.1617 /07.03.2012 a respins excepția tardivității recursurilor declarate de C. L. al M. C. și S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. D. .
Apoi, a admis recursurile declarate de pârâții C. L. al M. C. prin P., S. C. M. „F.” C., S. C. Cabinet M. Dr. P. I. M. S.R.L., S.C. Cabinet M. Individuali Dr. C. I. și S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. D. împotriva deciziei nr.419A din 04.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași curte de apel, pentru rejudecare.
A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. I. M. L. împotriva încheierii de ședință din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În noua decizie de casare, Înalta Curte a reținut în prealabil că, la termenul de judecată din data de 29.02.2012, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursurilor, având a se pronunța, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 cod procedură civilă, asupra excepției tardivității recursurilor declarate de C. L. al M. C. și S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. D., dat fiind faptul că au fost declarate peste termenul legal.
Analizând lucrările dosarului s-a constatat că aceste recursuri s-au depus în termen. Astfel, decizia atacată a fost comunicată Consiliului L. C., conform procesului verbal de la dosar, la data de 20.12.2010, iar recursul acestei părți s-a depus la poștă la 5.01.2011, în termenul legal de 15 zile.
Cât privește recursul declarat de M. Finanțelor P., la dosarul de apel nu există dovada comunicării deciziei atacate, însă reprezentanta acestei părți a depus borderoul cu care a făcut dovada comunicării la 9 02. 2011, iar recursul s-a depus la poștă în 24.02.2011, deci în termenul legal.
Mai apoi, pe fond, Înalta Curte a statuat că recursurile declarate de pârâți sunt fondate pentru considerentele care succed.
Astfel, pentru a dispune restituirea în natură a imobilului instanța avea obligația de a identifica, în afara oricărui dubiu, partea de est din imobil care se supune acestei măsuri prin stabilirea configurației, respectiv indicarea suprafeței de teren, eventual cu vecinătăți și a construcțiilor, dacă acestea există.
Simpla mențiune din dispozitiv potrivit căreia se restituie în natură partea de est a imobilului, fără nici un element de identificare, nu este suficientă, atât pentru soluționarea corectă a cauzei, respectiv convingerea instanței că obiectul dedus judecății este exact identificat deoarece cade în sarcina exclusivă a instanței să verifice amplasamentul, întinderea și situația juridică a imobilelor care fac obiectul contestației, cât și pentru punerea în executare a deciziei.
Ca atare se va reține critica privind neidentificarea imobilului inserată în recursurile declarate de pârâții S.C. Cabinet M. Dr. P. I. M. S.R.L., S.C. Cabinet M. I. Dr. C. I. și Consiliu! L. C..
Mai departe, Înalta Curte, analizând lucrările dosarului a constatat că autoarea recurentei – reclamante, respectiv S. A. L., a primit despăgubiri pentru cota sa de proprietate din imobil, în baza Legii 112/1995, prin hotărârea nr. 574/1996 existentă la fila 160 a dosarului de apel.
Potrivit art. 21 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură a imobilului este condiționată de rambursarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată, aspect care, de asemenea, trebuie vedere cu ocazia rejudecării.
Instanța, în rejudecarea apelului, va aprecia dacă este de reținut și critica privind menținerea afectațiunii imobilului pe o perioadă de trei sau cinci ani, inserată în recursurile formulate de S. C. F. și M. Finanțelor P. având în vedere că această solicitare s-a formulat pentru prima oară în motivarea acestor recursuri.
Pentru soluționarea unitară a cauzei se impune admiterea tuturor recursurilor formulate de pârâți, casarea deciziei și trimiterea apelului spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de trimitere va ține seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente și va avea în vedere, drept apărări, celelalte critici formulate de recurenți.
Ca o consecință a admiterii recursurilor pârâților și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru individualizarea imobilului, recursul reclamantei împotriva încheierii din 13.01.2011 se privește ca nefondat. In urma rejudecării și stabilirii exacte a configurației părții de imobil ce va fi restituită în natură, dispozitivul viitoarei decizii va cuprinde toate elementele necesare pentru punerea sa în executare.
Urmare a acestei noi decizii de casare, litigiul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._, iar instanța de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare, mixte, topografică - cadastrală și în construcții, pentru identificarea precisă a terenului revendicat de către reclamantă, dar și a clădirilor aflate pe respectivul teren.
Raportul de expertiză tehnică – judiciară, mixt, în topografie și cadastru precum și în construcții, a fost întocmit de un colectiv de experți format din ing. G. M., ing. M. P. și ing. A. M. L., care au constatat că imobilul revendicat este situat în C., .. 38 (fost nr. 44) - partea de est așa cum este individualizat în raportul de expertiză întocmit de experții G. M., M. P. și A. M. L., terenul liber având suprafața de 1633 mp determinat pe conturul punctelor 27-38-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-34-35-36-37 din planul de situație anexă la raportul întocmit de cei trei experți, cu construcțiile edificate pe acest teren, respectiv C1, C2, C6 și C7.
În privința celor patru clădiri vechi, identificate prin C1, C2, C6 și C7, experții au arătat că acestea au fost edificate spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
În rejudecarea apelului nu au mai fost administrate alte probe suplimentare, cu excepția expertizei mixte, menționată anterior.
Curtea, în rejudecare apelului formulat de reclamanta M. I. M., cu observarea motivelor de apel și cu aplicarea disp.art.282 și urm. C.pr.civ. rap.la art. 296 C.pr.civ., va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, cu titlu prealabil și în raport cu obligațiile derivate din aplicarea disp.art.315 C.pr.civ., în raport cu decizia civilă nr.1617/2012 a Înaltei Curți de casație și Justiție, Curtea va reține că este deja stabilit cu putere de lucru judecat în ciclurile procesuale anterioare că terenul a aparținut autoarei reclamantei, respectiv defunctei S. L., apoi că preluarea imobilului s-a făcut abuziv și că în cauză sunt incidente prevederile art.2 lit. d din Legea 10/2001.
Concret, Curtea va constata că, prin decizia nr. 2727 din 27 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul_/1/2006 într-un ciclu procesual anterior s-a stabilit irevocabil că preluarea imobilului care a aparținut autoarei reclamantei, S. L. s-a făcut în mod abuziv, instanța reținând în considerente, printre altele, că rezultă cu evidență că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 lit. d din Legea 10/2001 drepturile autoarei reclamantei, prevăzute chiar de Decretul nr.224/1951, neputând fi exercitate și prin urmare, preluarea imobilului ce a aparținut în proprietate acesteia s-a făcut în mod abuziv" (pag 6 paragraful 4 din decizia nr. 2727 din 27 martie 2007 a ICCJ)
Mai apoi, prin decizia nr. 312 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ în judecarea recursului în al doilea ciclu procesual se reține în pagina 3 paragraful 4 că Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat cu caracter irevocabil problema de drept a preluării în mod abuziv a imobilului aflat în litigiu.
P. urmare, Curtea va constata că în rejudecarea apelului în cauza pendinte, trei chestiuni urmează a fi dezlegate potrivit deciziei de casare nr. 1617 din 7 martie 2012 pronunțată de ICCJ și anume:
1.Problema identificării imobilului iar dezlegarea acestei probleme implică verificarea amplasamentului întinderii și situației juridice a imobilelor.
2.Problema dacă s-au primit despăgubiri pentru acest imobil în tot sau în parte, de către cine dacă da, și repercusiunile care decurg în funcție de dezlegarea acestei probleme
3.problema afectațiunii imobilului invocată de S. C. „F. „ și M. Finanțelor P., pentru prima oară în motivarea acestor recursuri.
În acest cadrul procesual, curtea va constata, cu privire la prima problemă a identificării imobilului, că în ce privește amplasamentul ca adresă nu exisă nici un dubiu, în sensul că expertiza efectuată în prezentul apel confirmă că imobilul este situat în C. ..38, această identificare rezultând din cuprinsul certificatului de nomenclatură stradală emis de Primăria C. nr._ din 29.10.2001, care atestă schimbarea denumirii străzii succesiv de la momentul preluării abuzive și până în prezent.
De altfel, identificarea adresei imobilului nu a făcut nici obiect de controversei în acest dosar, deoarece unitatea deținătoare respectiv S. C. M. „F." C., care a emis dispoziția_ din 18.12.2001 ce face obiectul contestației în acest dosar, ulterior recunoaște acest element al identificării: de exemplu prin adresa nr._ din 14.10.2008 emitenta arată: „în corpul din spate al clădirii situate în .. 38 (fosta Severinului nr. 44) unitatea nu mai are încheiat contract de închiriere cu Asociația Română A.-S. O. din anul 2006".
Adițional, și alți pârâți din prezentul dosar, inclusiv M. Finanțelor P. și C. L. C. fac trimitere la adresa imobilului ca fiind actual N. T. nr. 38 (de exemplu în motivarea recursurilor din ciclul procesual anterior).
În continuare, în ce privește întinderea terenului, Curtea, din nou în raport cu ultima expertiză efectuată în cauză, va constata că face obiectul restituirii în natură doar suprafața de 1633 mp., determinată pe conturul punctelor 37-38-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-34-35-36-37, suprafață care a fost determinată în planul de situație anexă la raportul în tocmit de cei trei experți.
Curtea va observa totodată că, prin Dispoziția_/2001 emisă de S. M. "F." nu este individualizată întinderea imobilului ce a aparținut autoarei reclamantei, S. L., însă trebuie notat că acest litigiu a debutat prin formularea de către reclamantul S. E. a cotei de 1/1 din imobil,despre care reclamantul a afirmat că partea de vest aparține autoarei sale E. C.. La acea dată imobilul figura în ..
Or, reclamanta M., la rândul său a formulat cerere de restituire în natură și anulare a dispoziției_/2001 pentru drepturile care au aparținut autoarei sale, L. S..
Reclamantul S. E. a acceptat să primească despăgubiri pentru partea de vest a imobilului, respectiv pentru cota de ½ parte, renunțând la acțiunea din acest dosar, acceptând decizia nr._ din 16.06.2004 prin care i s-au acordat despăgubiri .
Or, este extrem de important, că în decizia nr._/2004 se arată că a fost emisă pentru „jumătate din terenul de la această adresă" și construcțiile identificate pentru această cotă de ½ parte., adică jumătate din terenul total de 3524 mp, iar reclamanta M. nu a cerut despăgubiri, așa încât a continuat demersurile în acest dosar pentru restituirea în natură.
De altfel, aspectul că partea de est a aparținut autoarei S. L. nu este contestat nici de S. C. M. „F." deoarece prin adresa nr._/2005 emisă de această pârâtă către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților se arată în mod clar că partea de vest a aparținut E. C., având ca moștenitor pe S. E., iar cu privire la partea de est se arată că „pe terenul din partea de est se află o construcție în care funcționează cabinete medicale individuale și Asociația R. A. - S. O., fiind revendicată în baza legii 10 /2001 de către doamna M. I. L. - moștenitoarea lui S. L. născută C.. Totodată a fost revendicat și cota de 1/2 de teren, respectiv suprafața de 1735 mp."
Este evident deci că din conținutul acestui document se observă că suprafața totală a imobilului este recunoscută de pârâtă - unitatea deținătoare, ca fiind de 3524 mp, mențiunile din înscris fiind confirmate și de expertiza tehnică judiciară
In concret, experții au identificat întinderea terenului prin raportare la mențiunile din actele de preluare ale imobilului, observându-se că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 224, fiind predat „fără plată" fostului Comitet executiv al Sfatului Popular C."- proces-verbal din 17 noiembrie 1955, iar anterior, în procesul-verbal din 3 noiembrie 1953 se atestă că imobilul „a fost scos în vânzare pentru neplata datoriilor provenită din impozite și taxe", dar se arată că terenul este construit și neconstruit în suprafață de 3266 mp.
De aceea, Curtea va constata că sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001 potrivit cu care, în absența unor probe contrare existente și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
Reclamanta a cerut în prezentul apel să se ia act că achiesează la punctul de vedere exprimat în expertizele efectuate în acest ciclu procesual, care au avut în vedere actele de preluare ale imobilului, chiar dacă se observa că din procesul-verbal din 17 noiembrie 1955 cât și procesul verbal din 3 noiembrie 1955, suprafața întregului teren este individualizată ca întindere fiind de 3266 mp.
Susținerile pârâtelor, cabinete medicale, în sensul că în actul de împărțeală voluntară imobilul este descris având „la sud Calea Severinului" (actual . la nord cu .. G E.) și că în aceste condiții nu s-ar fi realizat o identificare corectă sunt infirmate nu numai de recunoașterea pârâtei „unitatea deținătoare" care a emis decizia_ din 10.06.2004 în favoarea lui S. E., prin individualizarea terenului având la bază un raport de expertiză întocmit de expertul D. N., prin care terenul are front numai la . și de actele de preluare în care frontul la stradă al imobilului este numai la . vedea procesul-verbal din 17 noiembrie 1955 unde la miazăzi terenul este învecinat cu .> Apoi, în procesele-verbale din 3 noiembrie 1953 și 17 noiembrie 1955 de preluare efectivă a suprafeței de 3266 mp, terenul nu se învecinează cu vreo altă stradă.
Astfel, în partea de miazănoapte în aceste acte de preluare ale imobilului apare „căminul de copii infirmi, iar explicația este aceea că de la momentul încheierii actului de împărțeală voluntară respectiv între anii 1945 și anii 1955, S. a preluat atât terenul care a aparținut lui E. C. (soția lui I. C. ), cât și o parte din terenul care a aparținut lui I. C..
Apoi, I. C. și E. C. au avut ca fiice pe E. C., căreia i se mai spunea și L., căsătorită D. N. și apoi divorțată, care are ca moștenitor testamentar pe S. E. și pe S. L., autoarea reclamantei.
Din actul de partaj voluntar reiese că descendenții lui I. C. au făcut împărțeala fără mama lor, deoarece, potrivit legii în vigoare la acel moment, soția supraviețuitoare nu putea moșteni pe soțul său, iar terenul în discuție apare având ca vecin „la vest cu proprietatea mamei noastre E. Dr. C.".
Relevant este și faptul că în decretul nr.169 din 20 aprilie 1949 ,1a punctul „a" se expropriază o suprafață de teren aparținând domnului U. care are „la est proprietatea Dr. C.... „ iar la punctul „b" s-a expropriat suprafața de „ 556,38 mp., proprietatea moștenitorilor E. Dr. C.".
Susținerea cabinetelor medicale că suprafețele care au aparținut lui I. și E. C. se suprapun este infirmată de aceste documente, pentru că în finalul Decretului nr. 169 se individualizează suprafața de 556,38 mp prin vecinătăți, astfel: " la apus cu proprietatea U....., la sud-est cu proprietatea C., la est cu moștenitorii Dr. C..... la nord-est cu . care fac indubitabil faptul că la acel moment a fost expropriată numai o parte din suprafața ce a aparținut soției Iui I. C. .
În altă ordine de idei, obiectul prezentului dosar de revendicare se referă numai la terenul care a aparținut inițial lui I. C., iar în actele de preluare s-a făcut de la început distincția între proprietățile fiecăruia dintre cei doi soți, de mare ajutor în prezent la identificare, în condițiile absenței cărții funciare și a unor planuri cadastrale asociate unei asemenea cărți.
Adițional, niciuna din pârâți nu a contestat latura estică și evident, vecinătatea proprietății private estice, după cum nu s-a contestat nici frontul la stradă, respectiv la .>
P. urmare, Curtea va concluziona cu privire la acest aspect că individualizarea făcută de experți prin prisma actelor de preluare a imobilului este făcută cu respectarea dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001.
În ce privește individualizarea construcțiilor pentru autoarea reclamantei, S. L., Curtea va constata că s-a întocmit proces-verbal la 2 iulie 1953,separat s-a întocmit proces verbal pentru sora sa C. E. tot la 2 iulie 1953, iar în procesul verbal întocmit pentru autoarea S. L., „suprafața clădită" este menționată ca fiind de 523 mp, în timp ce în procesul verbal întocmit pentru C. E. „suprafața clădită" menționată este de 512 mp.
În fiecare din cele două procese-verbale se menționează că cealaltă cotă de 1/2 aparține celuilalt coindivizar.
Expertiza efectuată în cauză prin care sunt identificate construcțiile aflate pe terenul de 1633 mp face referire atât la suprafața construită, cât și la suprafața construită desfășurată, iar cu privire la construcțiile C1 și C2 este cert că acestea existau pe teren înainte de preluarea imobilului de către stat, fiind individualizate ca atare și în buletinul clădirii la care se face trimitere în raportul de expertiză fiind menționat anul edificării ca fiind anul 1890. Față de această situație construcțiile C1 și C2 se impun a fi restituite în natură.
Curtea va constata că același regim se impune a fi aplicat și în ceea ce privește construcțiile C6 de 70 mp și C7 de 36 mp, câtă vreme în expertiză se menționează anul edificării ca fiind 1946 și se face trimitere la buletinul clădirii, menționându-se în mod expres că pentru nici una din aceste două construcții de 70 și respectiv 36 mp „nu s-a prezentat autorizație de construire", ceea ce conduce la prezumția că edificiile aparțin proprietarului terenului, art. 10 din Legea nr. 10/2001 reprezentând o reiterare a principiului accesiunii imobiliare artificiale, prezumția de proprietate fiind în favoarea proprietarului terenului, pârâtele din acest dosar nereușind să răstoarne prezumția reglementată de art. 493 Cod civil.
Această argumentație juridică este confirmată și de interpretarea sistematică a art. 10 din Legea 10/2001, unde se reglementează ipoteza în care pe teren s-au edificat construcții neautorizate în condițiile legii, după 1 ianuarie 1990 și se arată că terenul se restituie în natură.
De asemenea în actul normativ menționat este reglementată situația în care construcțiile sunt autorizate (alin.2 ), însă în absența unor norme speciale care să interzică restituirea construcțiilor neautorizate edificate înainte de 1 ianuarie 1990, astfel de construcții sunt restituibile în natură proprietarului terenului sau moștenitorilor acestora, relevantă în acest sens fiind chiar jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție respectiv decizia civilă nr. 2215 din 16.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul_ * în soluționarea recursului declarat împotriva de deciziei nr. 61 din 09.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar.
Apoi, în privința chestiunii legate de încasarea unor despăgubiri de către reclamantă, în temeiul Legii nr. 112/1995, Curtea va avea în vedere declarația reclamantei M. I. M., autentificată sub nr. 36 din 18 ianuarie 2006 la BNP C. T., în care a arătat că nici mătușa sa, nici autoarea sa nu au încasat despăgubiri pentru imobil
Curtea va mai observa cu privire la acest punct că nici S. A. L. nu a primit despăgubiri pentru acest imobil în baza Legii 112/1995 și nici în baza vreunei alte legi, un aspect notabil fiind acela că defuncta S. A. L. nu este autoarea „recurentei", în speță a reclamantei M. I. M., ci este mătușa domniei sale, în condițiile în care proprietarul imobilului, anterior naționalizării a fost S. L..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1654 din 17.11.1993 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 București, autoarea S. L. are ca moștenitori pe fiica sa S. A. L., iar reclamanta apare în acest certificat ca fiind nepoată de fiică.
S. A. L. este fiica autoarei S. L. (decedată la 29.10.1981) și aceasta a făcut într-adevăr cerere pentru a primi despăgubiri, atât pentru imobilul din . pentru cota de 1/2 parte din imobilul de pe . a aparținut autoarei S. L., însă a primit despăgubiri plafonate numai și numai pentru imobilul din .> În decizia de casare se arată că trebuie verificat dacă s-a primit o despăgubire „pentru cota de ½ parte pentru imobil în baza Legii 112/1995, prin hotărârea nr. 574/1996 existentă la fila 160 a dosarului de apel."
Or, la fila 160 a dosarului de apel în ciclul procesual anterior se află hotărârea Consiliului Județean D. nr. 488 din 12.12.1996 pronunțată în dosar nr. 574/1996, iar prin această hotărâre se recunoaște fiicei autoarei dreptul de a primi despăgubiri pentru ½ parte din imobilul care face obiectul dosarului pendinte, arătându-se în art. 2 că: „valoarea despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, ce se va comunica ulterior".
P. anexa nr. 3 de la hotărârea nr. 488 din 12.12.1996 dată în dosarul nr. 574/1996 la care se face trimitere în decizia de casare se individualizează îndreptățirea mătușii reclamantei de a primii despăgubiri, menționându-se temeiul juridic ca fiind art. 13 alin 2 din Legea 112/1995, și se arată că valoarea totală este de 76.549.101 lei, numai că la rubrica observații se arată că respectiva valoare se cumulează cu valoarea din hotărârea 769 din 16.08.1996.
În plus, Curtea va constata că la rubrica „despăgubiri cf. art. 13 alin 2 din legea 112/1995 este trecut „- „, ceea ce înseamnă evident că nu s-au primit despăgubiri pentru imobilul din C., deoarece valoarea imobilului din . plafonul stabilit din art. 13 alin. 2 din Legea 112/1995.
Acest aspect este confirmat și de hotărârea 769 din 16.08.1996, care în anexa 1 arată valoarea construcției, valoarea terenului și se arată totalul valorii ca fiind_ lei, iar în adresa nr._ din 30.06.1998 emisă de DGFP D. se arată că în baza art.13 alin 2 din Legea 112/1995 s-a procedat la actualizarea și plafonarea valorii despăgubirilor, care este de_ lei.
În aceeași adresă se arată că despăgubirile s-au stabilit la suma de 811.747,247.0 lei, însă prin plafonare a rezultat suma menționată.
Reclamanta – apelantă a mai depus la dosar (atașat precizărilor de la fila 66 și urm.) și adresa nr._ din 6.01.2005 a Consiliului Județean D. în care se menționează că semnul „-„ din coloana a VlII-a a anexei nr. l la hotărârea nr. 488 din 12.12.1996 specifică faptul că în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 2 din Legea 112/1995 persoana îndreptățită nu mai are dreptul la despăgubiri, deoarece i s-au stabilit despăgubiri pentru un alt imobil prin hotărârea nr. 769/1996 a căror valoare a fost plafonată.
P. urmare, concluzia Curții este aceea că hotărârea nr. 488 din 12.12.1996 trebuie privită în strânsă legătură cu hotărârea nr.769 din 16.08.1996, prin trimiterea reciprocă care se face în anexa fiecăreia la cealaltă și că deși i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri mătușii reclamantei, S. A. L. prin ambele hotărâri, nu i s-au mai acordat despăgubiri în baza hotărârii 488/1996 deoarece în anexa la această hotărâre la rubrica nr. 8 este trecut semnul „-„, adică zero lei.
Cu privire la această problemă cotei de ½ parte, Curtea va constata că reclamanta este singura persoană îndreptățită care a înțeles să demareze procedura judiciară pe Legea 10/2001, în temeiul art. 4 din această lege care reglementează un veritabil drept de acrescământ, astfel că urmează să beneficieze de întreaga cotă a autoarei.
În ceea ce privește problema afectațiunii imobilului, Curtea va constata că imobilul nu mai are destinația arătată în anexa nr. 2 lit. a și a art. 16 din Legea 10/2001.
Potrivit art. 16, obligarea la menținerea afectațiunii este incidentă doar în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a, care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social culturale foștilor proprietari li se restituie imobilul în proprietate cu, obligația de a-i menține afectațiunea pentru o perioadă de până la trei ani pentru cele arătate la punctul 3 din anexa nr. 2 lit. a sau până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct.l din anexa nr.2 lit. a.
În anexa nr.2 lit. a la Legea nr. 10/2001 se individualizează imobilele ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public (creșe, cămine -spital pentru bătrâni, spitale, centru de plasament, case de copii)", însă raportat la cazul concret din speță, Curtea va constata că numai în construcția C1 mai funcționează în prezent două cabinete medicale respectiv .. P. M. SRL și .. C. I. SRL, toate celelalte spații fiind nefuncționale, nefolosite.
Acest aspect rezultă din mențiunile făcute de expertul în construcții în raportul de expertiză, raport necontestat de vreuna dintre părți în această privință.
Apoi, cabinetele medicale care încă se mai află în construcția C1 (celelalte cabinete medicale și Asociația A.-S. nu mai funcționează în imobil) nu sunt protejate de dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001. Aceste cabinete folosesc părți din construcții cu titlu gratuit, deoarece S. C. M. F. a încheiat cu acestea contracte de comodat.
Dispoziția legală menționată prevede o condiție cumulativă, prin sintagma „necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public". Cea mai interesată pârâtă în această cauză este unitatea deținătoare, respectiv S. C. M. F. care nu a formulat niciun fel obiecțiuni în privința constatării nefuncționalității construcțiilor, iar în privința folosinței concrete chiar și în motivele de recurs în ciclul procesual anterior, câtă vreme pe parcursul soluționării apelului pendinte această pârâtă nu s-a prezentat decât la efectuarea măsurătorilor făcute de experți, arată că în acest imobilul a funcționat spitalul TBC - secția pediatrie, care este instituție publică de interes local, iar în prezent în incinta acestui imobil desfășurându-și activitatea medicală, cabinete medicale - medici de familie.
Curtea va mai reține că atât în cuprinsul raportului de expertiză, cât și din planșele fotografice se poate observa că starea construcțiilor este degradată, singura construcție care mai rezistă fiind aceea în care funcționează cabinetele medicale, restul fiind într-o stare avansată de degradare.
În raport cu aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.296 C.pr.civ. va admite apelul declarat de reclamanta M. I. M. împotriva sentinței civile nr. 46 din 04.02.2005 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_/2001.
Va schimba sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă.
În consecință, va anula dispoziția nr._ din 18.12.2001 emisă de S. C. M. „F." C..
Va obliga pârâții C. L. al M. C. prin P. și S. C. M. „F.„ C. să-i restituie reclamantei, în natură, imobilul situat în C., .. 38 (fost nr. 44 - partea de est) așa cum este individualizat în raportul de expertiză întocmit de experții G. M., M. P. și A. M. L., respectiv terenul având suprafața de 1633 mp determinat pe conturul punctelor 27-38-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-34-35-36-37 din planul de situație anexă la raportul întocmit de cei trei experți, precum și o parte din construcțiile edificate pe acest teren, respectiv C1, C2, C6 și C7, potrivit expertizei și schițelor anexăm care fac parte integrantă din prezenta decizie.
În temeiul prev. art.274 C.pr.civ. va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantei – apelante sumele de 2.568,10 și de 9.645 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experți, respectiv onorarii avocat, în toate instanțele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de reclamanta M. I. M. L. împotriva sentinței civile nr. 46/04.02.2005 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/2001.
Schimbă sentința apelată, în sensul că admite acțiunea precizată a reclamantei.
În consecință, dispune anularea Dispoziției nr._ din 18.12.2001 emisă de S. C. M. F. C..
Obligă pârâții S. C. M. „F.” C. alături de Primarul și C. L. C. să restituie reclamantei, în natură, imobilul situat în C., .. 38 (fost nr. 44 – poarta de est) așa cum este acesta individualizat în raportul de expertiză comun întocmit de experții judiciari G. M., M. P. și A. M. L., respectiv teren de 1633 mp, materializat în teren pe conturul 27-38-6-7-8-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-34-35-36-37 precum și o parte din edificate – construcții realizate pe acest teren, identificate prin C1, C2, C6 și C7, potrivit expertizei și schițelor anexă, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
Obligă pârâții în solidar, să plătească reclamantei sumele de 2.568,10 lei și 9.645 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experți, respectiv onorarii avocat, în toate instanțele.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. P. G. O.
GREFIER,
S. C.
Un exemplar se comunică părților:
Reclamantei apelante |
M. I. M. L. - sector 5, București, ., nr. 6, .> |
Pârâților intimați: |
S. R. P. M. FINANȚELOR P. - sector 5, București, . |
CABINET M. "DR.D." – C., .. 38 (fost 44), Jud.D. |
CABINET M. "DR.MESINA" - C., .. 38 (fost 44), Jud.D. și P. afișare la ușa instanței |
CABINET M. "DR.I." - C., .. 38 (fost 44), Jud.D. |
CABINET M. "DR.I." - C., .. 38 (fost 44), Jud.D. și P. afișare la ușa instanței |
ASOCIAȚIA R. A. O. – C., Calea București, nr. 64, ., . și P. afișare la ușa instanței |
C. L. AL M. C. P. P. – C., ., nr. 7, Jud.D. |
S. C. M. "F." C. – C., .. 3, Jud.D. |
S.C. "CABINET M. DR.P. I.M." S.R.L. - C., .. 38 (fost 44), Jud.D. |
S.C. "CABINET M. I. DR.C. I." - C., .. 38 (fost 44), Jud.D. |
S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. D. - C., .. 2, Jud.D. |
Red. C.P. – 12.06.2013
Tehnored. C.P./S.C. – 17 ex./14.06.2013
Tribunalul D., Judecător: S. M.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2798/2013. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 1039/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
