Evacuare. Decizia nr. 447/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 447/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 447/R
Ședința publică din 15 mai 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul O. G. împotriva deciziei civile nr. 606/A/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. București - S. R. CF Timișoara, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâtul-recurent personal, lipsind reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depus, prin Serviciul registratură: de către pârâtul-recurent, dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 25 lei și timbru judiciar de 0,5 lei (f. 27-28) și de către reclamanta-intimată C. C. SA București - S. R. CF Timișoara, întâmpinare și un set de acte în susținere, într-un exemplar (f. 29-35).
Pârâtul-recurent declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat
Pârâtul-recurent susține că s-a făcut o confuzie. În anul 1975 a primit o locuință, activând ca medic în cadrul reclamantei – intimate, locuință pe care a ocupat-o permanent până în prezent. A fost dat în judecată de reclamantă solicitându-i-se eliberarea spațiului cu destinație de locuință pe care îl ocupă. Nelegalitatea hotărârii recurate rezultă din faptul că reclamanta-intimată a solicitat evacuarea din spațiul situat stația Miova ., J. A., iar spațiul cu destinație de locuință pe care îl deține se află în ., Județul A..
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ la data de 21.10.2010, reclamanta C. C. SA București - S. R. CF Timișoara a chemat în judecata pârâtul O. G. și a solicitat evacuarea acestuia din spațiul situat în Stația Milova. . și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.069,99 lei cu titlul de pretenții, din care suma de 970,93 lei, reprezintă contravaloare daune calculate la nivelul chiriei și 99,06 lei dobânda legala, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit contractului de închiriere nr. 947/01.07.2003 a închiriat pârâtului spațiul în suprafața de 60,67 mp cu destinația locuința din Stația CF Milova. ., împreuna cu terenul în suprafața de 100 mp., pentru o perioada de un an. Imobilul în cauza este proprietatea sa privata și are regimul juridic de locuința de intervenție. Acest tip de locuințe se închiriază exclusiv angajaților C. care îndeplinesc anumite funcții ce necesita prezenta de urgenta în cadrul unităților economice și reprezintă un accesoriu la contractul de munca. Din rațiuni economice însă atunci când nu sunt suficiente cereri pentru a ocupa toate camerele, ele pot fi închiriate și altor persoane, din afara C.. Dreptul agenților economici de a stabili propriile condiții de închiriere este prevăzut și de art. 29 alin.2 din H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996, conform căruia condițiile de administrare, de închiriere a acestor locuințe se stabilesc de către conducerile agenților economici sau ale instituțiilor deținătoare, cu respectarea prevederilor legale. în cadrul C. C. activitatea de gestionare, utilizare și valorificare a acestor locuințe se face în conformitate cu Dispoziția nr.31/1999 a Directorului General al C.N.C.F C. S.A.
S-a mai arătat că pârâtul nu este angajat al cailor ferate, însă nefiind solicitări în anul 2003 din partea angajaților C., a avut posibilitatea sa ofere spre închiriere acesta locuința cu condiția ca în cazul în care se solicita locuința de intervenție de către angajați care îndeplinesc funcția . sa elibereze aceasta locuința. După expirarea locațiunii, pârâtul a continuat sa utilizeze spațiul însă în repetate rânduri când i s-a solicitat sa încheie un nou contract de locațiune a refuzat, în acest sens fiind adresele n. 6._ și nr. 6.3.L/643/2010 pe care le-a primit personal și le-a semnat, fiindu-i înmânate de șeful Stației. Deși a refuzat să încheie un nou contract de închiriere, a continuat să locuiască în spațiul ocupat fără titlu și, cu toate ca reclamanta a emis facturile reprezentând contravaloarea utilizării spațiului, pentru perioada septembrie 2007 - iulie 2010, pârâtul a achitat contravaloarea utilizării spațiului sporadic, respectiv pentru lunile martie, aprilie, iulie, august, octombrie 2008 și ianuarie, aprilie, octombrie 2009, figurând în prezent în evidente cu un debit în suma de 970,93 lei reprezentând contravaloare utilizare spațiu, la care se adaugă dobânda legala în suma de 99,06 lei conform dispozițiilor O.G. nr.9/2000, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de nivelul ratei dobânzii de referința a B.N.R, potrivit borderoului 6.3.TE /1248/2010.
În final, reclamanta a arătat că, ocuparea spațiului de către pârât, fără a achita contravaloarea utilizării acestuia, i-a cauzat un prejudiciu în suma de 1069,99 lei, iar potrivit art.998 cod civil orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obliga pe acela din a căruia greșeala s-a ocazionat a-l repara. Din acest text de lege decurg condițiile în care se angajează răspunderea civila delictuala, respectiv săvârșirea faptei ilicite, vinovăția făptuitorului, cauzarea unui prejudiciu și raportul de cauzalitate intre fapta și prejudiciul cauzat. În speța de fata, pârâtul refuză să achite contravaloarea utilizării spațiului, precum și încheierea unui contract de locațiune, aducând un prejudiciu societății reclamante în suma de 1069,99 lei. Achitând o parte din facturile de chirie, pârâtul a recunoscut debitul datorat.
Pârâtul a fost a fost invitat la conciliere directa și i-a fost comunicat ca datorează suma de 1069,99 lei (reprezentând contravaloare chirie neachitata + dobânda aferenta) potrivit adresei nr.414//20.08.2010, dar nu s-a prezentat, astfel ca s-a încheiat procesul verbal nr. 6.3.UCP/1244/29.12.2008.
În drept, au fost invocate prevederile art.998-999 Cod civil.
Prin sentința civilă nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulata de reclamanta C. C. SA București, S. R. CF Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul O. G. și s-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul situat în Stația Milova, .. De asemenea, a fost respinsă în rest acțiunea, fiind obligat pârâtul sa plătească reclamantei suma de 10,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut că potrivit CF 1413 Conop (fila 64 dosar fond), C. C. SA are în patrimoniu dreptul de concesionare asupra imobilului înscris sub nr. top.720, constând din cai ferate – terenuri cu destinații speciale în suprafața de 85.648 mp, pe o durata de 49 ani, începând cu data de 24.01.2002, iar potrivit Deciziei de impunere nr.21/24.01.2011 (fila 68 dosar fond), deține cu titlu de proprietar locuințele de serviciu, anexele gospodărești, clădirea de calatori, etc. din Stația C. Milova.
Conform afirmațiilor reclamantei, la data de 01.07.2003, a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr.947 (filele 5-8), contestat de acesta din urma, din care rezulta ca a închiriat pârâtului locuința din Stația C. Milova/loc.I.D.M, ., pentru o chirie lunara de 101.284 ROL și pe o perioada de un an, cu începere de la 01.07.2003 pana la 01.07.2004, urmând ca la expirarea termenului, contractul sa poată fi reînnoit cu acordul ambelor părți și cu precizarea ca tacita relocațiune nu operează, plata chiriei după expirarea termenului contractual neavând ca efect tacita relocațiune.
Deși a afirmat ca adresa locuinței menționată în acest contract de închiriere nu există în localitatea Milova, instanța de fond a reținut ca pârâtul a primit și a semnat adresele nr.6.3.L/1365/2008 și nr.6.1.3.L/643/2010 emise de reclamantă (filele 45 și 46 dosar fond) cu privire la locuința din Statia Milova, Loc. IDM, . era înștiințat cu privire la faptul ca figura ca și debitor în ceea ce privește chiria, pe adresa nr. 6.1.3.L/643/2010 primita la 26.08.2010, pârâtul făcând chiar mențiune ca a achitat toate sumele prin banca și că, totodată a primit adresa nr.6.3.L/208/2007 emisa de reclamanta prin care era înștiințat că, în conformitate cu prevederile art.6 din contractul de închiriere, începând cu 01.01.2007, chiria lunara pentru locuința pe care o deține, identificata ca fiind în Milova, loc.IDM, . 23,74 lei (TVA inclus).
Coroborând cele de mai sus, instanța de fond a constatat ca pârâtul folosește locuința din Stația C. Milova/loc.I.D.M, . și ca nu deține un titlu valabil în acest sens, aspect care rezulta atât din nerecunoașterea contractului de închiriere nr.947/01.07.2003 cu privire la care reclamanta a afirmat ca reprezintă izvorul raporturilor de locațiune, cât și din faptul ca pârâtul nu a făcut dovada existentei unui act juridic de locațiune valabil încheiat cu reclamanta pentru acest spațiu, contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu destinație de locuințe încheiat de acesta la data de 01.06.1977 cu Secția L.8 A., nefăcând nicio referire cu privire la locuința închiriată, iar adeverința nr.4043/09.06.2011 emisa de Spitalul Clinic CF Timișoara nestabilind nicio legătura cu imobilul în litigiu.
Pe cale de consecință, având în vedere ca pârâtul nu deține un titlu valabil care sa justifice folosirea de către acesta a spațiului situat în Statia Milova, ., același cu locuința din Milova, loc.IDM, . fond a admis cererea formulata de reclamantă și a dispus evacuarea pârâtului din acest spațiu.
În ceea ce privește cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 970,93 lei, reprezentând contravaloare daune calculate la nivelul chiriei și a sumei de 99,06 lei, cu titlu de dobânda legală, instanța de fond a constatat ca este nefondata și a respins-o ca atare, având în vedere ca deși a afirmat ca creanța principala în cuantum de 970,93 lei, pretinsa cu titlu de despăgubiri pentru folosința spațiului, a fost calculata la nivelul chiriei, reclamanta nu a făcut dovada cuantumului chiriei la care s-a raportat când a stabilit cuantumul daunelor. Aceasta întrucât, indiferent de cum a înțeles sa denumească aceste despăgubiri (daune) cu ocazia emiterii facturilor în litigiu sau prin prezenta acțiune, reclamanta a arătat ca s-a raportat la nivelul unei chirii și, deși i s-a solicitat expres sa expliciteze izvorul cuantumului chiriei, având în vedere ca sumele facturate sunt diferite de valoarea chiriei menționata în contractul de închiriere nr.947/2003 (101.284 ROL) și adresa nr.6.3.L/208/2007 (23,74 RON, TVA inclus) reclamanta nu a înțeles sa facă dovada acestui cuantum si, implicit a creanței pretinse.
În baza art. 274 C.proc.civ. reținând culpa procesuala a pârâtului, instanța de fond l-a obligat sa plătească reclamantei suma de 10,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata corespunzător pretențiilor admise, reprezentând taxa judiciara de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a declarat recurs pârâtul O. G., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 16.05.2012 sub nr. dosar_, arătând că adresa din Milova . de la care s-a dispus evacuarea sa, nu există și cu atât mai puțin nu locuiește la adresa menționată.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta C. C. SA București - S. Regională CF Timișoara, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
La termenul de judecată din data de 05.06.2012 instanța a dispus, din oficiu, recalificarea naturii juridice a căii de atac din recurs în apel și a admis excepția netimbrării apelului declarat de pârâtul O. G..
Prin decizia civilă nr.518/26.06.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtul O. G., împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata apelantă reclamantă C. C. SA București - S. Regională CF Timișoara.
De asemenea, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. C. SA București - S. Regională CF Timișoara împotriva aceleiași hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că pentru primul termen de judecată în fața instanței de apel, apelantul – pârât a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei conform art. 3 lit.”b” raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997 și timbru judiciar de 0,15 lei, conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu sunt achitate la momentul înregistrării acțiunii sau cererii, judecătorul va pune în vedere părții să le achite până la primul termen de judecată, urmând ca neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit să fie sancționată cu anularea acțiunii sau cererii; conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aceleași dispoziții se aplică și în cazul neplății timbrului judiciar.
Având în vedere că apelantul, deși citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar până la primul termen de judecată, nu a onorat această obligație de plată a taxelor judiciare, în temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu aplicarea art. 9 din O.G. nr. 32/1995, tribunalul a anulat apelul ca netimbrat.
Cu privire la apelul declarat de reclamanta C. C. SA București - S. Regională CF Timișoara, a constatat că motivul invocat nu este fondat.
Se arată că instanța de fond a reținut corect că actul de închiriere din 01.07.2033 încheiat între părți pe perioada de 1 an nu a fost prelungit nici prin acordul părților, nici prin tacita relocațiune, instituție inaplicabilă în speță ca urmare a acordului părților în acest sens. Cu toate acestea, s-a dovedit că pârâtul O. G. ocupă și în prezent imobilul din Stația C. Milova, ., faptul fiind reținut prin sentință, iar ca urmare a anulării apelului declarat de pârât, nu se poate reveni asupra concluziei reținute ce a intrat sub autoritatea lucrului judecat, hotărârea rămânând irevocabilă sub acest aspect.
Față de ocuparea de către pârât a imobilului proprietatea reclamantei C. C. SA București - S. Regională CF Timișoara, fapt stabilit de asemenea în mod irevocabil, este justă pretenția secundei de a primi despăgubiri pentru lipsa contravalorii de folosință, dar nu în temeiul dispozițiilor art. 998 C.civ., așa cum a fost motivată cererea în drept, ci în virtutea calității de proprietar. Deci, reclamanta trebuia să invoce în drept dispozițiile art. 480 C.civ., fapta pârâtului O. G. de a ocupa imobilul închiriat și după expirarea termenului contractual nereprezentând o faptă ilicită, în condițiile în care proprietarul nu s-a considerat vătămat, nesesizând instanța cu cererea de evacuare decât 6 ani mai târziu.
Instanța de apel a reținut că este corect și argumentul reținut de instanța de fond în respingerea cererii având ca obiect pretenții, în sensul că reclamanta nu a dovedit cuantumul solicitat. În facturile depuse la dosarul de fond C. C. SA București - S. Regională CF Timișoara se raportează la prevederile contractului din anul 2003, dar el nu mai produce efecte, așa cum s-a arătat supra. Se impunea așadar efectuarea unei expertize de specialitatea construcții pentru a stabili lipsa contravalorii de folosință, dacă temeiul ar fi fost acesta. Nefiind acordat debitul principal, nu s-a dat curs nici cererii vizând pretențiile accesorii, constând în dobânda legală și cheltuielile de judecată aferente.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 C.proc.civ. tribunalul a respins apelul declarat de reclamantă.
Împotriva deciziei civile nr.518 din 26.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a declarat recurs CN CF „C.” SA București – S. Centrul Regional de Întreținere și Reparații CF Timișoara înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_ la data de 03.08.2012, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul evacuării pârâtului din spațiul situat în Stația Milova, ..
În drept, s-a făcut trimitere la prevederile art. 304 pct.8 și 9 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 2236/R/01.11.2012 pronunțată în dosarul rn._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta CN CF C. SA București – S. Centrul Regional de Întreținere și Reparații CF Timișoara, împotriva deciziei civile nr.518 din 26.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a casat în parte decizia atacată, în sensul că a trimis pentru rejudecare la același Tribunal, apelul declarat de către reclamantă; menținând în rest dispozițiile deciziei.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că recurenta reclamantă a criticat soluțiile primelor instanțe, sub aspectul obligării pârâtului la plata sumei de 1.069,99 lei cu titlu de pretenții, reprezentând daune calculate la nivelul chiriei și dobânda legală.
Cu privire la primul petit, acela de evacuare reclamanta nu a formulat critici în recurs.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel, Curtea a reținut că tribunalul nu s-a preocupat pentru a lămuri situația pretențiilor formulate de către reclamantă, tranșând această problemă prin interpretarea temeiului de drept, izvorât din calitatea de proprietar, calitate care ar anula orice alte pretenții derivând din raportul de locațiune.
Cum starea de fapt referitoare la cuantum pretențiilor și izvorul acestora nu a fost clarificat de către instanța de apel, instanța de recurs nu poate soluționa direct această împrejurare, care necesită clarificări ale situației de fapt, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art.304 pct.9 coroborat cu art.312 alin.1 și 5 C.pr.civ. a admis recursul și a casat în parte hotărârea atacată, doar cu privire la situația pretențiilor bănești formulate, în legătură cu care cauza trimițând spre rejudecare Tribunalului T., cu privire la primul petit privind evacuarea pârâtului, acesta nu constituie motiv de recurs și va intra, ca atare în autoritatea de lucru judecat.
Curtea a statuat că instanța de trimitere va stabili în ce măsură pretențiile bănești invocate de către recurentă sunt reale, care este modul de stabilire al acestora și care este legătura de cauzalitate dintre acest pretins prejudiciu și fapta pârâtului O. G..
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 11.12.2012.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamantă, arătând că locuiește la adresa din .. 183, jud. A. și nu în . indicată de reclamanta.
Pârâtul a mai arătat că reclamanta a solicitat evacuarea dintr-o clădire care neidentificată concret, întrucât există 4 clădiri identice. Pârâtul a arătat că 3 clădiri au fost ocupate de persoane care erau salariați la reclamantă și aveau adițional la contract locuință. În cazul său pârâtul a arătat că locuința în care locuiește din 1974 nu a fost locuința de serviciu.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea apărărilor formulate de pârât ca neîntemeiat iar pe fond admiterea acțiunii, respectiv evacuarea pârâtului din spațiul ocupat fără titlu și obligarea acestuia la plata sumei de 1069,99 lei la care se adaugă cheltuielile de judecată.
Reclamanta a arătat că deși este proprietar a imobilului, iar potrivit art. 480 și urm. C.civ. este îndreptățit să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate respectiv posesia, folosința și dispoziția în speță imobilul fiind ocupat de pârât, reclamanta se află imposibilitatea de a exercita drepturile de proprietar. Prin urmare folosul nerealizat reprezentând venitul pe care proprietarul unui bun i-ar fi putut realiza în condițiile exploatării legale a bunului sau folosul pe care ar fi putut să-l realizeze prin exercitarea prerogativei posesiei asupra bunului, dacă nu ar fi fost lipsit de această prerogativă, prin faptul exercitării ei de către o altă persoană, respectiv pârâta. Astfel daunele reprezintă această folosință a spațiului de care pârâta, calculate în baza obligațiilor asumate în contractul de locațiune.
Reclamanta a arătat că a acționat în instanță pârâtul pentru o perioadă ulterioară iulie 2001 – ianuarie 2012, iar Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 897/22.01.2013 a admis cererea reclamantei în dosarul nr._/325/2012.
Prin decizia civilă nr. 606/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, s-a admis apelul declarat reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. București - S. R. CF Timișoara împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțate de Judecătoria Timișoara pe care o schimbă în parte, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă. În consecință, s-a dispus obligarea pârâtului O. G. să plătească reclamantei suma de 1.069,99 lei, reprezentând contravaloarea folosinței locuinței din Stația CF – Milova, . pentru perioada septembrie 2007 – iulie 2010, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.
În considerentele deciziei civile, după rejudecare, tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a suferit un prejudiciu cauzat de fapta pârâtului de a se folosi pentru o perioadă de aproape 3 ani de zile de un bun aflat în proprietatea reclamantei fără a achita acesteia nici un preț pentru această folosință.
Reclamanta nu s-a putut bucura de bunul său aflat în folosința pârâtului, l-a notificat de mai multe ori pe acesta cu privire la faptul că este obligat să-i plătească o chirie pentru locuința pe care o folosește, însă pârâtul a înțeles, așa cum rezultă din comportamentul său și din atitudinea sa procesuală, că se poate folosi de bunul reclamantei fără a plăti o contravaloare.
Prin urmare s-a reținut că pârâtul este obligat să repare prejudiciul suferit de reclamantă, iar aceasta consideră că prejudiciul său este egal cu suma reprezentată de chiria datorată pentru folosința acestui spațiu și dobânda legală ce ar trebui calculată pentru faptul că nu a primit în fiecare lună plata acestei chirii.
Tribunalul a apreciat că acest prejudiciu are un caracter cert, previzibil întrucât nu reprezintă altceva decât contravaloarea chiriei pe care ar fi trebuit să o plătească pârâtul în cazul în care ar fi operat tacita relocațiune.
Împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul T., pârâtul O. G. a declarat recurs în termen legal la data de 20 decembrie 2013, susținând într-o motivare extrem de succintă că hotărârea este nelegală întrucât s-au luat în considerare doar afirmațiile reclamantei, fiind ignorate cele două sentințe anterioare ale Judecătoriei Timișoara și Tribunalului T..
Pârâtul-recurent a făcut precizarea în finalul declarației de recurs că, până la primul termen de judecată, va aduce și alte argumente în susținerea recursului său.
Legat de acest ultim aspect, trebuie subliniat, în prealabil, că potrivit art. 301 c.pr.civ., termenul de recurs ( atât de declarare, cât și de motivare) este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 302 c.pr.civ., în termeni imperativi, arată că „recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”.
Pornind de la aceste considerente teoretice, Curtea reține că înscrisul intitulat „motivarea cererii de recurs”, depus de pârâtul-recurent la dosar ladata de 20.02.2014, nu poate fi supus cenzurii instanței, ca și motivare a recursului declarat în termenul legal la data de 20.12.2013, întrucât, în raport de data comunicării deciziei civile atacate – 06.12.2013 ( f. 51 dosar II – Tribunalul T. ), el este de depus cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare, reglementat de art. 301 c.pr.civ.
În această situație, instanța de recurs, reanalizând cererea de recurs depusă regulat de pârât la data de 20 decembrie 2013 (f. 3 dosar recurs), constată de asemenea, că cele trei motive succint enumerate la pct. 1-3, nu se încadrează în nici unul din temeiurile de casare ori modificare a hotărârii recurate, reglementate strict și imperativ de art. 304 pct. 1-9 c.pr.civ..
Sub acest aspect, trebuie, de asemenea, subliniat că nu orice nemulțumire a părții poate constitui motiv de recurs.
Recurentul are obligația de a indica, punctual, motivul de fapt și de drept ce vizează, strict nelegalitatea hotărârii recurate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea punctelor pe care se bazează. Toate acestea, imperativ, înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.
În cauza de față, pârâtul-recurent O. G. nu s-a conformat dispozițiilor legale enunțate, ci a invocat succint, că instanțele fondului au reținut doar afirmațiile reclamantei, cu ignorarea celor două sentințe anterioare ale Judecătoriei Timișoara și Tribunalului T. ( fără însă a le indica numărul și relevanța juridică în raport de obiectul cauzei de față). Astfel fiind, instanța de control judiciar, abilitată potrivit legii, să examineze strict aspectele de nelegalitate, constată că cele două motive invocate de pârât nu se circumscriu niciunuia din temeiurile de casare ori modificare a hotărârii recurate, reglementate de art. 304 pct. 1-9 c.pr.civ., și, reținând că nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților, din oficiu ( conform art. 306 c.pr.civ.), în temeiul art. 299, 312 alin. 1 c.pr.civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul O. G. împotriva deciziei civile nr. 606/A/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. M.G.26.05.2014
Tehnored. R.P.D. – 29.05.2014
Primă instanță: Judecătoria Timișoara: Judecător D. P.
Instanță de Apel: Tribunalul T.: Judecători: I. A. D. și L. D.
2EX/SM
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cereri. Decizia nr. 526/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
