Legea 10/2001. Decizia nr. 530/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 530/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 530/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 530
Ședința publică din 5 iunie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți P. M. Timișoara și M. Timișoara prin P., în contradictoriu cu intimații reclamanți K. I. și I. B. D. și intimații pârâți P. O. M. și P. I. împotriva Sentinței civile nr. 80/PI din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T., având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat N. L. pentru reclamanții intimați K. I. (lipsă) și I. (R.) B. D. (lipsă), consilier juridic V. S. pentru pârâții recurenți P. M. Timișoara și M. Timișoara prin P., lipsă fiind pârâții intimați P. O. M. și P. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamanților intimați, avocat L. N., față de decizia de casare, apreciază că nu există nici un motiv de incompatibilitate cu privire la completul de judecată
Reprezentanta pârâților recurenți, consilier juridic S. V., declară că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier juridic S. V., pentru pârâții recurenți P. M. Timișoara și M. Timișoara prin P., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, în principal casarea sentinței civile recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației formulate de reclamant împotriva Dispoziției primarului, conform disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civ., ca temei de drept precizat azi, dar menționat implicit prin motivele de recurs expuse.
Avocat L. N., pentru reclamanții intimați K. I. și I. (R.) B. D., solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Susține, în esență, că prin decizia de casare s-a reținut doar depunerea actelor care îndreptățesc la solicitarea dreptului, astfel că prima instanță corect a reținut corect calitatea de moștenitori pentru soluționarea revendicării. Opțiunea nu este aceea de a primi un bun în compensare, ci a despăgubirilor conform procedurii actuale. Există culpa intimaților întrucât contestatorii au depus actele solicitate, astfel că înțelege să solicite și cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr. 80/PI din 17.01.2014 pronunțatî în dosarul_, Tribunalul T.a admis contestația formulată și precizată de contestatorii K. I. și I. B. D., în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara, prin P., P. O. M. și P. I..
A dispus anularea Dispoziției nr.2684/18.11.2010, emisă de P. M. Timișoara, privind notificarea nr.14/02.08.2001, formulată de antecesoarea reclamanților Deutsch M., depusă la Biroul Executorului Judecătoresc M. S. R. și înregistrată la Primăria M. Timișoara sub nr.D06X1004285/07.08.2001, având ca obiect imobilul înscris în CF nr.790 Timișoara.
A constatat că imobilul înscris în CF nr.790 Timișoara, situat în Timișoara, ..7, constând în casă, curte și teren în suprafață de 658 mp, a fost preluat în mod abuziv de către S. R..
A obligat pârâtul P. M. Timișoara să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, pentru imobilul mai sus menționat.
A obligat pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P., să plătească reclamanților suma de 7.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul T. a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul T. sub nr. dosar._ , reclamanții K. ludita (una și aceeași cu K. Yudita) și I. (R.) B. D. - în contradictoriu cu P. M. Timișoara, MunicipiuI Timișoara reprezentat de P. si S. R. reprezentat de C. L. al M. Timișoara- au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 2684/18.11.2010, emisă de P. M. Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, anularea dispoziției prin care s-a respins notificarea nr. 14/02.08.2001, privind imobilul înscris în CF nr. 790 Timișoara, situat în Timișoara, .. 7; constatarea preluării abuzive a imobilului de către S. R.; dispunerea restituirii în natură către reclamanți, total sau parțial; dispunerea intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate ca urmare a restituirii în natură, în cote egale.
În motivarea contestației, s-a arătat că prin dispoziția nr. 2684/18.11.2010 emisă de P. M. Timișoara s-a respins notificarea formulată de autoarea acestora Deutsch M. (născută Muller, căsătorită K., căsătorită Berdach, căsătorită Deutsch), în temeiul art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată, pentru imobilul situat în Timișoara, .. 7, înscris în C.F. nr. 790 Timișoara.
Notificarea a fost înregistrată sub nr. 14/02.08.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc M. S. R. din Timișoara.
Imobilul descris mai sus, constând în casă și curte în suprafață de 658 mp, a fost preluat de S. R. în anul 1956 în baza Decretului nr. 111/1951 de la bunica reclamanților Muller R. (născută Rosenberg), decedată la data de 16.02.1980, conform actului de deces emis de Ministerul Afacerilor Interne din Tel-Aviv. Unica moștenitoare a sus-numitei defuncte a fost mama reclamanților Deutsch M., titulara notificării, care a decedat la rândul său pe parcursul procedurii administrative, la data de 17.02.2008, potrivit certificatului de deces emis de S. Israelian. Moștenitori ai acesteia sunt reclamanții, în calitate de copii, rezultați din căsătorii diferite.
În cuprinsul dispoziției contestate s-a reținut în mod greșit că nu ar fi fost depuse în susținerea notificării actele de stare civilă care să ateste calitatea de moștenitori în urma autoarelor lor și că nu s-ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către S. R..
Reclamanții au considerat că dispoziția prin care s-a respins notificarea este nelegală, deoarece atât mama acestora, cât și contestatorii după decesul acesteia, au depus la solicitarea Comisiei tehnice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 actele solicitate, respectiv certificatele de deces ale bunicii mamei lor certificatele de moștenitor emise în urma acestora, acte stare civilă care atestă gradul de rudenie, declarații notariale privind neîncasarea de despăgubiri pentru imobilul în discuție, extrase din registrul populației, emise de S. Israelian.
Astfel, prin adresele înregistrate la Primăria M. Timișoara sub nr. D72009-_/02.04.2009 și DP2010-_/22.07.2010, au fost depuse de către contestatori toate aceste acte enumerate mai sus, în copii legalizate și respectiv traduceri legalizate și apostilate conform convenției de la Haga.
Mama reclamanților a fost căsătorită de trei ori, contestatoarea K. I. (una și aceea cu K. Yudita), născută K., din prima căsătorie, iar I. (R.) B. D., din cea de-a doi căsătorie cu Berdach A., schimbându-si apoi numele de la naștere acela de Berdach R. P. în cel actual de B. D. I..
În atare situație, în mod nelegal s-a reținut de către P. M. Timișoara că sunt posibili moștenitori ai defunctelor Muller R. și Deutsch M., atâta vreme cât în dosarul administrativ există toate înscrisurile care fac dovada calității lor.
Cu privire la caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului proprietatea bunicii reclamanților, s-a reținut în dispoziția atacată că nu au fi făcut dovada unei atare preluări. Or, S. R. și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară în baza sentinței civile nr. 510/10.03.1953 a Tribunalului Popular Orășenesc Timișoara, hotărâre pronunțată în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin care s-a constatat calitatea de bun fără stăpân a imobilului, începând din cursul lunii aprilie 1951. Familia lor a locuit însă în imobil până în anul 1958, când au emigrat în Israel, așa cum rezultă din actele de călătorie emise la acea vreme de Republica Populară Română. Din aceleași înscrisuri reiese și că până la plecarea reclamanților din țară au avut domiciliul în Timișoara, .. 7.
În concluzie, se apreciază că sunt întrunite cerințele art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 10/2001, prevederi care încadrează imobilele de felul celui în litigiu în categoria imobilelor preluate abuziv.
În ceea ce privește restituirea în natură, ea poate fi dispusă, dacă este posibilă, direct de către instanță conform Deciziei nr. XX/l9.03.2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată. În considerentele acestei decizii s-a stabilit că, în virtutea dreptului de plenitudine de jurisdicție acordat prin lege, instanța de judecată cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care o va considera contrară legii, o va anula și va dispune ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat.
Pentru termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, reclamanții au formulat precizare și completare a cererii introductive, solicitând anularea dispoziției, constatarea preluării abuzive a imobilului de către S. R., restituirea imobilului în natura, în tot sau în parte, respectiv dacă se va aprecia că nu pot face obiectul restituirii construcției, să se dispună restituirea terenului în tot sau cel puțin în partea care excede suprafața construită, intabularea în CF a dreptului de proprietate ca urmare a restituirii în natură, în cote egale, iar in cazul în care restituirea nu este posibilă, obligarea Primarului M. Timișoara, să emită o nouă dispoziție privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, prin precizarea și completarea formulată, reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârâți, pe lângă pârâții din contestația inițială și pe P. O. M. și P. I., proprietarii actuali ai construcției.
Pârâtul P. M. Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că prin Dispoziția Primarului nr. 2684 din 18.11.2010 s-a respins notificarea nr. 14 In 02.08.2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc M. S. R., înregistrată la Primăria M. Timișoara cu nr. D06X1004285 din 07.08.2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului din Timișoara, .. 7, înscris în CF nr. 790 Timișoara, casa și curte, teren în suprafața de 658 mp., deoarece nici notificatoarea, nici moștenitorii săi, nu au făcut dovada preluării abuzive, conform art. 2 alin. 1 lit."e" din Legea 10/2001 si nici a calității de persoana îndreptățită si a dreptului de proprietate invocat, până la data soluționării notificărIi.
Din CF col. 790 Timișoara reiese ca nr. top. 1112 casa parter si curte a fost preluat de S. R. de la proprietara tabulara Muller R., nasc. Rosenberg în baza sentinței Tribunalului Timișoara, dosar nr. 4549/1953 „se intabulează dreptul de proprietate în conformitate cu Decretul nr. 111/1951 în favoarea Statului". Notificatoarea a decedat în 17.02.2008, posibilii moștenitori fiind copiii să I. K. și B. D. I..
Pârâtul a arătat că, nici notificatoarea și nici reclamanții nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului revendicat în conformitate cu art. 2 alin. 1 lit." e" din Legea 10/2001, care prevede că în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg: "imobilele considerate a fi fost abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951, privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fară stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 "
P. Sentința civilă nr.1806/PI/18.06.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost respinsă contestația formulată de contestatorii K. I. și I. B. D..
P. Decizia civilă nr.1296/10.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de reclamanții K. I. și I. (R.) B. D. împotriva Sentinței civile nr. 1806/PI/18.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
A fost casată sentința civilă recurată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond, la aceiași instanță – Tribunalul T..
Curtea a constatat că, deși în motivarea Dispoziției de respingere a acestei notificări s-a reținut că notificatoarea nu a depus la dosar actul de succesiune, apostilat, după proprietara tabulară, și nici nu a făcut dovada preluării abuzive prin sentințe sau dispoziții administrative a imobilului considerat abandonat, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar (fila 6 – 57 dosar recurs – copia integrală a dosarului administrativ constituit la nivelul Comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001), rezultă cu evidență că recurenții s-au conformat cererilor adresate de Primăria M. Timișoara și au depus prin adresa datată 01.04.2009, și înregistrată la Primăria M. Timișoara, sub nr. D_ –_/02.04.2009, semnată de reclamantul I. B. D. - prin avocat, au depus la această autoritate publică, în copie legalizată, actele privind decesul mamei lor, decretul de moștenire în urma domniei sale, certificatul de naștere al reclamanților și declarația mamei lor privind neîncasarea despăgubirilor pentru imobilul în cauză. Toate aceste depuneri au fost confirmate prin dovada eliberată de Primăria M. Timișoara, din care rezultă că s-au depus în total 16 file.
Mai mult, ulterior, prin adresa din 21.07.2010 înregistrată la Primăria M. Timișoara sub nr. DP 2010 –_, au depus procurile date în favoarea avocatului ales, declarațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001, copiile legalizate ale actelor de identitate, ale actelor de stare civilă ale reclamantei, decretul de moștenire în urma bunicii lor, (aflat deja la dosarul administrativ), certificatul de schimbare a numelui reclamantului, extrase din Registrul populației, certificat de deces al lui K. L. (tatăl reclamantei), toate aceste înscrisuri fiind depuse în urma solicitării trimise de Primăria M. Timișoara, depunerea lor fiind confirmată de această autoritate publică, prin adresa D 06X1-4285/26.08.2010.
Astfel fiind, Curtea a apreciat că în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei pentru rejudecare, pe fond, instanța de trimitere trebuind să îndeplinească obligația de valorificare a probatoriului, având în vedere că stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă, în concret, dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
După casare, la Tribunalul T. cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 08.11.2013.
Reclamanții K. I. (una și aceeași cu K. Yudita) și I. (R.) B. D., au formulat concluzii scrise solicitând instanței a fi avute in vedere la soluționarea prezentei cauze și în consecință să se dispună admiterea contestației în varianta sa subsidiară, respectiv:
- să se dispună anularea Dispoziției nr.2684/18.11.2010 emisă de P. M. Timișoara;
- să se constate preluarea abuzivă a imobilului în cauză, de către S. R.;
- să se dispună obligarea Primarului M. Timișoara la emiterea unei noi dispoziții privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent (despăgubiri) pentru întregul imobil;
- să fie obligați pârâții - autorități publice locale- la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.180 lei, conform notelor scrise depuse cu ocazia dezbaterii cererii în fond.
Pârâții P. I. si P. (C.) O., au depus la dosar concluzii scrise, având în vedere faptul ca reclamanții, prin apărător ales, la termenul din data de 10.01.2014, când a fost dezbătut fondul au precizat că înțeleg să renunțe la petitul privind restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, ..7, susținând doar petitul privind restituirea prin echivalent, astfel că în aceste condiții dreptul lor de proprietate nu mai este afectat în vreun fel, lăsând la aprecierea instanței admiterea sau respingerea acțiunii reclamanților, urmând ca instanța să se pronunțe în urma aprecierii probatoriului administrat, dacă reclamanții au făcut sau nu dovada calității de moștenitori a persoanei îndreptățite la restituirea prin echivalent.
De altfel, susțin pârâții P. I. și P. (C.) O., o restituire în natură atât a construcțiilor cât și a terenului aferent nici nu ar putea fi posibilă, câta vreme în ceea ce privește construcțiile s-a statuat cu autoritate de lucru judecat valabilitatea contractelor prin care acest imobil a fost dobândit de către pârâți, iar in ceea ce privește terenul aferent, atât cel de sub construcție cât si cel adiacent, acesta nu poate fi restituit în natură având în vedere concluzii expertului specialitate topografie ce a efectuat raportul de expertiza în cauză.
Tribunalul T., analizând acțiunea dedusă judecății, a reținut că prin Dispoziția nr.2684/18.11.2010, emisă de P. M. Timișoara în temeiul prevederilor Legii nr.10/2001, s-a respins notificarea nr.14/02.08.2001, depusă la Biroul Executorului Judecătoresc M. S. R. și înregistrată la Primăria M. Timișoara, sub nr. D06X1004285/07.08.2001, prin care Deutsch M., a solicitat restituirea în natură a imobilului din Timișoara, ..7, înscris în CF nr.790 Timișoara, constând în casă și teren în suprafață de 658 mp.
S-a reținut că notificatoarea nu a depus la dosar actul de succesiune, apostilat, după proprietara tabulară, conform OG nr.66/1999, aprobată prin Legea nr.52/2000, cu modificările și completările ulterioare și nici nu a făcut dovada preluării abuzive, prin sentință sau dispoziție administrativă pentru imobilul considerat a fi abandonat, conform art.2 alin.1, lit.e din Legea nr. 10/2001, până la data soluționării notificării.
Cât privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de Legea 10/2001, tribunalul a reținut că prinDecizia civilă nr.1296/10.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoaraprin care s-a dispus casarea sentinței pronunțate în primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat căreclamanții K. I. și I. (R.) B. D., au această calitate și că soluția adoptată de Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001, cât și ulterior de instanța de fond, de respingere a notificării pe excepția nedovedirii de către reclamanți a acestei calități, este nelegală.
În ceea ce privește constatarea preluării abuzive a imobilului din litigiu de către S. R., instanța a reținut că potrivit extrasului CF nr.790 Timișoara, depus la dosar (f.26), imobilul situat în Timișoara, ..7, constând în casă și curte în suprafață de 658 mp, a trecut în proprietatea Statului R., în baza Decretului nr.111/1951, conform Sentinței civile nr.510/10.03.1953, pronunțată în dosarul nr.4519/1952, al Tribunalului Popular Orășenesc Timișoara.
În categoria imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr.10/2001 include și imobilele preluate de stat, considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (art.2 alin.1 lit.e).
Întrucât imobilul din litigiu a trecut în proprietatea Statului R., așa cum rezultă din extrasul CF nr. 790 Timișoara, în baza Sentinței civile nr. 510/10.03.1953, pronunțată în dosarul nr.4519/1952 a Tribunalului Orășenesc Timișoara (f.90), fiind considerat bun fără stăpân în baza dispozițiilor Decretului nr.111/1951, conform prevederilor art.2 lit.e din Legea nr.10/2001, preluarea acestuia de către S. R. are caracter abuziv.
În ceea ce privește modalitatea de restituire a imobilului, instanța a reținut că potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Contestatorii K. I. și I. B. D., față de concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, din care rezultă imposibilitatea restituirii în natură a terenului și având în vedere că asupra construcției sunt proprietari pârâții P. O. M. și P. I., conform prevederilor Legii nr.112/1995, au solicitat admiterea contestației în varianta subsidiară, respectiv prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri), pentru întregul imobil, renunțând la solicitarea inițială privind restituirea în natură a imobilului.
P. urmare, întrucât contestatorii K. I. și I. B. D., au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de Legea 10/2001, cu privire la imobilul înscris în CF nr.790 Timișoara, situat în Timișoara, ..7, constând în casă și teren în suprafață de 658 mp, așa cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr.1296/10.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și întrucât în mod neîntemeiat, prin Dispoziția nr.2684/18.11.2010, emisă de P. M. Timișoara, s-a dispus respingerea notificării nr.14/02.08.2001, formulată de antecesoarea reclamanților Deutsch M., depusă la Biroul Executorului Judecătoresc M. S. R., în baza prevederilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la considerentele mai sus menționate, tribunalul a admis contestația astfel cum aceasta a fost precizată și a dispus anularea Dispoziției nr. 2684/18.11.2010, emisă în baza Legii nr.10/2001 de P. M. Timișoara.
Totodată, în baza prevederilor art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.10/2001, instanța a constatat că imobilul înscris în CF nr.790 Timișoara, situat în Timișoara, ..7, constând în casă și teren în suprafață de 658 mp, a fost preluat în mod abuziv de către S. R., iar în baza prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, raportat la prevederile art.4 din Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a obligat pârâtul P. M. Timișoara să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul mai sus menționat, în condițiile Legii nr. 165/2013, care potrivit art.4, se aplică și „cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În baza prevederilor art.274 C.pr.civ, instanța a obligat pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara, prin P., aceștia fiind în culpă procesuală, să plătească contestatorilor suma de 7.500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care suma de 1.500 lei, reprezentând onorariu de expert, iar suma de 6.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, apreciind că onorariul de avocat în valoare totală de 8.680 lei, se impune a fi redus în temeiul prevederilor art. 274 alin.3 C.proc.civ., față de complexitatea cauzei și volumul de munca efectiv prestat, prin raportare și la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit în nenumărate cazuri, că un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (Cauza L. și alții împotriva României; Cauza C. și M. împotriva României; Cauza S. și P., împotriva României).
Împotriva Sentinței civile nr. 80/PI din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. au declarat recurs pârâții P. M. Timișoara si M. Timișoara prin P., care au solicitat instanței de judecata, admiterea recursului, in principal casarea Sentinței Civile nr.80/PI/17.01.2014 cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, iar in subsidiar modificarea hotărârii judecătorești recurate in sensul respingerii contestației formulata de reclamanți împotriva Dispoziției Primarului M. Timișoara nr. 2684/18.11.2010, ca fiind nefondata si nelegală.
În motivare, pârâții susțin că în mod netemeinic, instanța de fond a reținut ca soluția de respingere a notificării pe excepția nedovedirii de către reclamanți a calității de persoane îndreptățite este nelegala, întrucât pana la momentul emiterii dispoziției, respectiv la data de 18.11.2010, in dosarul administrativ nu au fost depuse înscrisuri din care sa rezulte aceasta calitate. Calitatea de persoane indreptatite a reclamanților a fost stabilita prin Decizia Civila nr. 1296/10.10.2013 a Curții de Apel Timisoara. Rezulta in mod evident ca reclamanților le-a fost stabilita calitatea de persoane indreptatite conform prevederilor art.3 si art.4 din Legea nr.l0/2001 la o data ulterioara emiterii actului administrativ contestat.
Având in vedere aceste aspecte, pârâții recurenți consideră că soluția de respingere a notificării a fost adoptata cu respectarea normelor legale in vigoare la acea data, întrucât nici notificatoarea si nici moștenitorii acesteia nu au făcut dovada calității de persoane indreptatite pana la momentul soluționării cererii.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că Tribunalul T. nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 165/2013 astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.368/2013. În acest sens, menționează că instanța de fond a dispus obligarea Primarului M. Timișoara să emită o noua dispoziție privind acordarea de masuri reparatorii in echivalent conform Legii nr. 165/2013 fara insa a preciza daca se impune acordarea masurilor in echivalent sub forma de puncte sau prin compensare cu alte bunuri imobile.
Menționează că art.1 alin.(2) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin art.I din Legea nr. 368/2013 în sensul că „In situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."
Subliniază că la data pronunțării sentinței recurate, respectiv 17.01.2014, modificările introduse prin Legea nr.368/2013 erau in vigoare si potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 erau aplicabile in prezenta speța.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță a admis contestația formulată de reclamanți, obligând pârâtul să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii 165/2013 pentru imobilul care a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii 10/2001 de către notificatoarea Deutsch M..
Critica formulată de recurenți în sensul că a fost stabilită calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților ulterior soluționării notificării nu este întemeiată.
Astfel, prin decizia anterioară de casare s-a reținut că actele doveditoare prevăzute de art.5 și23 din Legea nr.10/2001 au fost depuse la datele de 2.04.2009 și 22.07.2010, deci anterior soluționării notificării prin Dispoziția nr. 2684/18.11.2010, așa cum de altfel rezultă din dovezile de depunere de înscrisuri la dosarul administrativ aflate în copii certificate pentru conformitate cu originalul la filele 6 și 20 din primul dosar de recurs.
Al doilea motiv de recurs formulat de recurenți se referă la împrejurarea că prima instanță nu a precizat dacă se impune acordarea măsurilor prin echivalent sub formă de puncte sau prin compensare cu alte bunuri imobile.
Curtea reține că prin Legea nr.368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."
În aceste condiții, acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.
Reclamanții au solicitat prin contestația formulată și precizată la termenul de judecată din 10.04.2012, în principal restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării, total sau parțial, iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
P. concluziile scrise depuse la prima instanță, după trimiterea cauzei spre rejudecare, reclamanții au solicitat emiterea unui noi dispoziții privind propunerea de acordare prin echivalent pentru întregul imobil.
Așadar, în mod legal tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii sale de către reclamanți prin contestația formulată, dispunând anularea Dispoziției nr. 2684/18.11.2010 a Primarului M. Timișoara prin care s-a respins notificarea (în dispoziție menționându-se că motivele respingerii sunt faptul că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire și faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului) și a obligat pârâtul menționat la emiterea unei noi dispoziții pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, instanța stabilind că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu (reclamanții nefăcând recurs împotriva Sentinței civilenr.80/PI din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T.).
Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din Legea 165/2013.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, deoarece motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul formulat împotriva Sentinței civile nr.80/PI din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T..
În baza art.316 rap. la art.298 și 274 C.pr.civ. va obliga recurenții să plătească intimatului I. B. D. suma de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat conform chitanței de la fila 16 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenții pârâți P. M. Timișoara și M. Timișoara prin P. în contradictoriu cu intimații reclamanți K. I. și I. B. D. și intimații pârâți P. O. M. și P. I. împotriva Sentinței civile nr.80/PI din 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T..
Obligă recurenții să plătească intimatului I. B. D. suma de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 16.06.2014
Tehnored. S.C. – 2 ex./16.06.2014
Tribunalul T., Judecător: Ș. L.
| ← Cereri. Decizia nr. 630/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 574/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








