Legea 10/2001. Decizia nr. 114/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 114/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 114
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.01.2014
PREȘEDINTE: A. – M. N.
JUDECĂTOR: L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. M. T.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă M. O. și de recurenții pârâți P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1911/05.07.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria M. Timișoara, S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara și prin C. L. al M. Timișoara și intimata intervenientă C. D. N., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta recurentă av. B. C., pentru recurenții pârâți P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara c.j. S. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 11.12.2013, de către reclamantă, întâmpinare la recursul pârâților; la data de 17.12.2013, de către reclamantă, note scrise de ședință; la data de 23.01.2014, de către reclamantă, extrasele CF solicitate de instanță la termenul anterior; la data de 28.01.2014, de către recurenții pârâți răspunsul la solicitarea instanței, la data de 28.01.2014, de către reclamantă, răspuns la întâmpinarea pârâților recurenți; la data de 27.01.2014 și 29.01.2014, de către recurenții pârâți, note de ședință; la data de 29.01.2014, de către reclamantă, completare la motivele de recurs, note de ședință și răspuns la întâmpinarea pârâtului S. R. prin MFP.
Reprezentanta reclamantei comunică părții adverse completarea motivelor de recurs.
Instanța având în vedere că la termenul anterior reclamanta recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și 16 ( Capitol III) din Legea nr. 165/2013 în raport cu dispozițiile art. 14 și art. 16 din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea acetei excepții, supune discuției părților acest aspect.
Reprezentanta reclamantei arată că, având în vedere modificarea Legii nr.165/2013 prin Legea nr.368/2013, nu mai solicită sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și 16 ( Capitol III) din Legea nr. 165/2013.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor declarate.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea valorificarea expertizelor efectuate în cauză, în subsidiar să se admită recursul astfel cum a fost formulat, să se modifice în tot hotărârea atacată și să fie obligat P. să emită o nouă dispoziție în raport de noile legi, iar cu privire la apartamentul nr. 15 să disjungă notificarea sa și să o trimită entității care o deține. De asemenea, cât privește recursul pârâților arată că singurul motiv real al recursului este acela că, deși s-a făcut târziu dovada că apartamentul nr. 15 este deținut de . acest aspect, pentru a fi introdus în cauză, se impune casarea și solicită admiterea recursului pârâților doar pentru acest aspect. Reprezentanta reclamantei arată că, în opinia s-a nu s-a făcut dovada că imobilul în litigiu aparține domeniului public. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului declarat de aceștia, în principal respingerea acțiunii având în vedere că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită, în subsidiar casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare pentru a se introduce în cauză . încât aceasta să se pronunțe asupra apartamentului nr. 15; în ceea ce privește petitul referitor la compensare arată că nu există imobile care să fie date în compensare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, reține următoarele:
P. Sentința civilă nr.1911 din 5.07.2013 pronunțată de Tribunalul T. a fost admisă excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P. M. Timisoara, C. L. al M. Timisoara, M. Timisoara si S. R. reprezentat prin M. F. P. si prin C. L. al M. Timisoara și a fost respinsă cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta M. O. impotriva paratilor aratati ca fiind indreptata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.
A fost admisă in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta M. O. impotriva paratului P. M. Timisoara, astfel cum a fost precizata, a fost anulată dispozitia 1022/09.04.2009 emisa de P. M. Timisoara, s-a dispus restituirea in natura catre reclamanta a cotei de ½ din apartamentele 2, 4, 5, 11 si 15 (SAD) siuate in imobilul din Timisoara, ..38, inscris in CF 8062 Timisoara, top_ si a cotei de ½ din terenul aferent acestor apartamente, s-a dispus inaintarea dosarului administrativ intocmit in baza notificarii nr 280/23.07.2001 depusa de reclamanta la B. M. D. catre Secretariatul Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor, pentru acordarea de masuri compensatorii sub forma de puncte in privinta cotei de ½ din restul apartamentelor situate in imobilul din Timisoara, ..38, inscris in CF 8062 Timisoara, top_, care nu pot fi restituite in natura si pentru cota de ½ din terenul aferent acestora, precum si pentru imobilul-casa si teren-din Timisoara, ., inscris in CF 4707 Timisoara, top_, dupa scaderea valorii actualizate a despagubirilor incasate de autorul reclamantei, M. S. M., pentru acest din urma imobil.
A fost respinsă in rest contestatia, astfel cum a fost precizata.
A fost respinsă cererea de interventie accesorie in favoarea paratilor, formulata de intervenienta C. N..
A fost obligat paratul P. M. Timisoara la plata sumei de_ lei catre reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecata..
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că P. cererea inregistrata la data de 27.05.2009 pe rolul Tribunalului Timis, astfel cum a fost ulterior precizata, reclamanta M. O. i-a chemat in judecata pe paratii P. M. Timisoara, P. M. Timisoara, CLMT, M. Timisoara si S. R. prin CLMT si prin M. F. P., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea dispozitiei 1022/09.04.2009 a Primarului M. Timisoara, sa restituie in natura partile din imobil neinstrainate, iar pentru partile care au fost instrainate in mod valabil sa dispuna ca P. M. Timisoara si P. M. Timisoara sa identifice un bun imobil din patrimoniul paratilor si sa faca o oferta privind compensarea, cu obligarea la plata unei sulte de catre partea a carui imobil este de valoare mai mica catre partea a carui imobil este de valoare mai mare, sau, in caz contrar, paratii P. M. Timisoara, CLMT si M. Timisoara sa fie obligati la plata catre reclamanta a valorii de piata a imobilului, stabilite pe baza de expertiza. S-a solicitat totodata compensarea contravalorii partilor din imobile ce nu pot fi restituite in natura cu valoarea actualizata pana in prezent a despagubirilor primite conform Legii 112/1995 si obligarea paratilor la masuri reparatorii pentru diferenta rezultata in urma compensarii.
In cazul nesolutionarii contestatiei pe fond, reclamanta a solicitat anularea dispozitiei 1022/2009 a Primarului M. Timisoara si obligarea Primarului M. Timisoara sa emita o dispozitie de restituire in natura sau in compensare in natura conform modalitatilor anterior specificate, iar in caz de imposibilitate obiectiva a solutionarii notificarii in modalitatea aratata, sa fie obligati paratii P. M. Timisoara, M. Timisoara si S. R. prin CLMT si M. F. P. la plata valorii de piata a imobilului, stabilita pe baza de expertiza potrivit standardelor internationale in materie de despagubiri.
Cu totul in subsidiar s-a solicitat obligarea Primarului M. Timisoara la emiterea unei dispozitii prin care sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile Titlului VII din Legea 247/2005, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii precizata si completata, reclamanta a aratat ca prin dispozitia 1022/09.04.2009 a Primarului M. Timisoara a fost respinsa notificarea 280/23.07.2001 inregistrata la B. M. D. in baza careia s-a solicitat acordarea de masuri reparatorii privind imobilele situate in Timisoara, ., nr. 38, si .. 49.
Paratul S. R. prin M. F. P. reprezentat de DGFP Timis a formulat intampinare, aratand ca reclamanta nu a depus inscrisurile despre care face vorbire in continutul actiunii, astfel incat nu are posibilitatea de a-si formula apararea.
La randul lor, paratii P. M. Timisoara, P. M. Timisoara, CLMT, M. Timisoara si S. R. prin CLMT au formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii.
In motivarea intampinarii, paratii au aratat ca autoarea notificarii nu a completat dosarul cu actele solicitate si nu a facut dovada calitatii de persoana indreptatita.
La termenul de judecata din 15.10.2010 a formulat cerere de interventie accesorie - in favoarea paratilor P. M. Timisoara, P. M. Timisoara, CLMT si M. Timisoara prin P. - C. D. N., avand calitatea de chirias al apartamentului nr. 2 din imobilul situat in Timisoara, ., nr. 38.
Intervenienta a solicitat sa se constate ca, intrucat Mixich M., proprietarul tabular al imobilului, detinea o cota de ½ din imobilul anterior mentionat, este inadmisibila cererea de restituire a proprietatii dat fiind faptul ca niciunul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra unei fractiuni materiale determinate din bun, ci doar asupra unei cote-parti ideale si abstracte, ce se regaseste in fiecare componenta a bunului; s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
In motivarea cererii de interventie, intervenienta a aratat ca are un contract de inchiriere valabil pana la data de 19.05.2014 pentru apartamentul 2 din imobilul situat in Timisoara, ., nr. 38 si ca are interes in formularea cererii de interventie pentru a nu-i fi periclitata situatia locativa, cata vreme unul dintre capetele de cerere din actiunea reclamantei vizeaza restituirea in natura a partilor ce nu au fost instrainate din imobil.
Reclamanta a formulat intampinare fata de cererea de interventie accesorie, invocand lipsa interesului intervenientei si aratand ca acesta nu intruneste conditiile de a fi legitim, personal, direct, nascut si actual.
P. incheierea din 14.01.2011 instanta a admis in principiu cererea de interventie accesorie, pentru considerentele aratate cu acel prilej.
P. sentinta civila nr. 1259/04.03.2011 pronuntata in dosarul nr._, Tribunalul Timis a respins contestația formulată și precizată de reclamanta M. O., în contradictoriu cu pârâții P. M. Timișoara, Primăria M. Timișoara, C. L. al M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și S. R. prin C. L. al M. Timișoara și M. Finanțelor P., a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C. D. N. si a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
P. decizia civila nr. 30/11.01.2012, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamanta M. O. împotriva sentinței civile nr.1259/04.03.2011 a Tribunalului Timis, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, curtea a retinut ca imobilele pentru care a solicitat reclamanta M. O. măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 sunt cele înscrise în CF nr.8062 Timișoara (pentru cota de ½) și în CF nr.4707 Timișoara.
Au fost preluate de stat în baza Decretului nr.92/1950 prin naționalizare de la M. M., născută Mixich, despre care reclamanta a afirmat că este bunica sa paternă în cursul procesului (filele 146,147 din dosarul de fond).
Tatăl său, M. S. M., fiind decedat, reclamanta a arătat că a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, fiind singura îndreptățită la măsuri reparatorii, întrucât soția supraviețuitoare (a doua soție) a tatălui său nu a formulat în termenul legal notificare.
Prima instanță în mod corect a constatat că fosta proprietară tabulară M. M. (fostă Mixich) nu este bunica paternă a reclamantei M. O..
Părinții tatălui reclamantei, M. S. M., au fost M. S. și M. A., după cum rezultă din înscrisul de la fila 141 a dosarului de fond.
M. M. (fostă Mixich), proprietara tabulară, a fost a doua soție a bunicului reclamantei.
Aceste constatări ale primei instanțe sunt corecte și se bazează pe înscrisurile existente la dosar, nefiind infirmate nici de către reclamantă.
Prima instanță însă a greșit atunci când a stabilit că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001, cu motivarea că nu s-a dovedit prin certificat de moștenitor că M. S. este moștenitor după M. M., pentru a se face dovada că au legitimare prin transmitere succesorală M. S. M. și apoi reclamanta M. O..
P. art.4 al.3 din Legea nr.10/2001, „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi”, iar notificarea are valoare de acceptare a succesiunii.
P. urmare, calitatea de moștenitor a fostului proprietar tabular nu trebuie dovedită prin certificat de moștenitor, instanța având competența de a constata această calitate pe baza actelor de stare civilă.
În speță, chiar dacă fosta proprietară tabulară, M. M., nu este bunica paternă a reclamantei, din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că M. S., bunicul patern al reclamantei, este moștenitor după M. M., în calitate de soț supraviețuitor, M. S. M., tatăl reclamantei, este moștenitor după M. S., în calitate de fiu, iar reclamanta M. O. este moștenitoare a tatălui său.
P. urmare, din acest punct de vedere reclamanta este persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001.
P. a fost reinregistrata pe rolul Tribunalului Timis sub nr._, la data de 21.03.2012.
In rejudecare, instanta a incuviintat si administrat pentru parti proba cu inscrisuri, iar pentru reclamanta si proba cu expertiza in constructii si topografica.
La termenul de judecata din 28.06.2013 instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P. M. Timisoara, C. L. al M. Timisoara, M. Timisoara si S. R. reprezentat prin M. F. P. si prin C. L. al M. Timisoara.
Deliberand prioritar asupra acestei exceptii, in conformitate cu dispozitiile art. 137 al. 1 C.pr.civ., tribunalul a retinut ca in speta are calitate procesuala pasiva emitentul dispozitiei contestate, potrivit art. 26 din Legea 10/2001, restul paratilor neavand legitimare procesuala. Astfel fiind, tribunalul a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor aratati si a respins cererea de chemare in judecata formulata impotriva acestora ca fiind indreptata impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.
Cat priveste fondul contestatiei, tribunalul a retinut ca prin dispozitia 1022/09.04.2009 (filele 13-14 primul ciclu procesual) a fost respinsa notificarea depusa de reclamanta sub nr. 280/23.07.2001 la B. M. D., apreciindu-se ca notificatoarea nu a facut dovada calitatii de persoana indreptatita in cererea de restituire a cotei de ½ din imobilul situat in Timisoara, .. 38, inscris in CF 8062 Timisoara, nr. top_ si cererea de achitare a diferentei intre valoarea incasata ca despagubire in temeiul Legii 112/1995 si valoarea imobilului situat in Timisoara, ., inscris in CF 4707, top_.
P. decizia civila 36/11.01.2012 a Curtii de Apel Timisoara, irevocabila, s-a retinut cu putere de lucru judecat ca reclamanta are calitatea de persoana indreptatita sa beneficieze de prevederile Legii 10/2001. Astfel fiind, potrivit art. 315 al. 1 C.pr.civ., calitatea reclamantei de persoana indreptatita la beneficiul Legii 10/2001 nu va mai forma obiect de preocupare pentru tribunal.
Cat priveste situatia juridica a imobilelor litigioase, tribunalul a constatat urmatoarele:
Referitor la imobilul situat in Timisoara, .. 38, inscris in CF 8062 Timisoara, nr. top_, tribunalul retine ca o cota de ½ din acest imobil a fost preluat in baza Decretului 92/1950 de la Mixich M., dupa care Curtea de Apel Timisoara a stabilit prin decizia civila 36/2012, irevocabila, ca reclamanta are calitatea de mostenitor prin retransmitere. La momentul preluarii imobilului, in cartea funciara erau intabulate o casa parter si o casa cu un etaj si curte, terenul fiind in suprafata de 2089 mp.
Potrivit cartilor funciare depuse la filele 28-32 din dosarul_ al Tribunalului Timis si 175 din dosarul_ al Tribunalului Timis, din acest imobil se afla inca in proprietatea Statului R. apartamentele 2, 4, 5, 11 si 15 (SAD). Desi expertul a mentionat si apartamentul 12 ca fiind proprietatea Statului R., din cartea funciara depusa la fila 178 din dosarul_ al Tribunalul Timis rezulta ca acesta este proprietatea lui M. C. si M..
Referitor la imobilul situat in Timisoara, ., inscris in CF 4707, top_, la momentul preluarii acestuia in baza Decretului 92/1950, in cartea funciara erau intabulate casa si curte, cu teren in suprafata de 6211 mp (filele 33-35 din dosarul_ al Tribunalului Timis). Acest imobil a fost impartit in doua apartamente, ambele fiind instrainate – unul catre . SRL (iar ulterior instrainat de aceasta catre . SA), iar celalalt catre D. T. si E., dupa cum rezulta din aceeasi carte funciara, astfel incat nu mai poate fi restituit in natura.
In privinta acestui imobil a primit despagubiri in suma de_ lei, acordate prin Hotararea Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii 112/1995 M. S. M., in privinta caruia s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin hotararea instantei de recurs ca este autorul reclamantei (fila 26 din dosarul Tribunalului Timis nr._ ).
Tribunalul a retinut ca pe parcursul solutionarii prezentului litigiu a aparut Legea 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, dispozitiile acesteia aplicandu-se, conform art. 4 din lege, si cauzelor aflate pe rolul instantelor.
Legea 165/2013 pastreaza regula consfintita de Legea 10/2001 vizand restituirea in natura a imobilelor, aratand insa ca, in situatia in care nu poate fi dispusa restituirea in natura, vor fi acordate masuri compensatorii sub forma de puncte, care se determina potrovit art. 21 al. 6 si 7 din lege (art. 16 din Legea 165/2013).
Potrivit art. 7 al. 1¹ si al. 5 din Legea 10/2001 nu se restituie in natura imobilele care au fost instrainate in baza Legii 112/1995 si terenurile aferente acestora.
Avand in vedere aceste dispozitii, precum si concluziile raportului de expertiza in constructii intocmit de expertul G. D. (filele 118-199 si 262-289 din volumul I al dosarului_ al Tribunalului Timis) si ale celui de expertiza topografica intocmit de expertul I. D. G. (filele 291-301 din volumul I al dosarului_ al Tribunalului Timis si fila 14 din volumul II al aceluiasi dosar), tinand cont de situatia juridica actuala a imobilelor in litigiu, anterior expusa, in temeiul art. 26 din Legea 10/2001 tribunalul a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta M. O. impotriva paratului P. M. Timisoara, astfel cum a fost precizata, a anulat dispozitia 1022/09.04.2009 emisa de P. M. Timisoara si a dispus restituirea in natura catre reclamanta a cotei de ½ din apartamentele 2, 4, 5, 11 si 15 (SAD) siuate in imobilul din Timisoara, ..38, inscris in CF 8062 Timisoara, top_ si a cotei de ½ din terenul aferent acestor apartamente.
In conformitate cu prevederile art. 4 din Legea 165/2013 raportat la art. 16, art. 17 al. 1 si art. 21 al. 1 din aceeasi lege, a fost dispusă inaintarea dosarului administrativ intocmit in baza notificarii 280/23.07.2001 depusa de reclamanta la B. M. D., catre Secretariatul Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor, pentru acordarea de masuri compensatorii sub forma de puncte in privinta cotei de ½ din restul apartamentelor situate in imobilul din Timisoara, ..38, inscris in CF 8062 Timisoara, top_, care nu pot fi restituite in natura si pentru cota de ½ din terenul aferent acestora, precum si pentru imobilul-casa si teren-din Timisoara, ., inscris in CF 4707 Timisoara, top_, dupa scaderea valorii actualizate a despagubirilor incasate de autorul reclamantei, M. S. M., pentru acest din urma imobil.
A fost respinsă in rest contestatia, astfel cum a fost precizata, respectiv in ceea ce priveste restituirea in natura a intregului imobil, acordarea de masuri compensatorii ori despagubiri banesti in situatia subsidiara in care nu poate fi dispusa restituirea integrala a imobilului, aceste petite fiind nefondate pentru considerentele anterior aratate, tinand de aplicabilitatea dispozitiilor Legii 165/2013.
De asemenea, a fost respinsa si cererea subsidiara de obligare a paratului la emiterea unei noi dispozitii, instanta transand ea insasi contestatia.
In baza art. 55 raportat la art. 49 al. 1 si 3 C.pr.civ. a fost respinsă cererea de interventie accesorie in favoarea paratilor, formulata de intervenienta C. N., avand in vedere ca apararile acesteia nu au fundamentat solutia vizata de intervenienta.
In baza art. 274 al. 1 C.pr.civ. a fost obligat paratul P. M. Timisoara, cazut in pretentii, la plata sumei de_ lei catre reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecata (8384 lei onorariu pentru expertiza in constructii, 7950 lei onorariu pentru expertiza topografica si 1000 lei onorariu avocatial). Instanta nu a redus cheltuielile cu intocmirea expertizelor, considerând că nu poate fi imputata reclamantei aparitia pe parcursul litigiului a Legii 10/2001 si faptul ca, fata de aceasta aparitie legislativa, o parte din concluziile expertilor, exprimate in baza obiectivelor incuviintate de catre instanta, nu au mai putut primi eficienta.
Împotriva Sentinței civile nr.1911 din 5.07.2013 pronunțată de Tribunalul T. au formulat cerere de recurs recurenta reclamantă M. O. și recurenții pârâți P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara.
P. cererea de recurs formulată, reclamanta M. O. a solicitat admiterea recursului si casarea hotararii recurate, cu trimitere spre rejudecare a cauzei de către instanta de fond, conform dispoz art. 312 (alin 2, 3 -teza a Il-a-, 5 si 6 ind.1) Cod procedura civila (sau cu reținere si rejudecare de către instanta de recurs conform art 312 alin 2 raportat la art. 312, alin 4 C. ), coroborat si raportat la dispozițiile art 304 pct. 5 Cod proc. civ, precum si pct. 7-9 Cod proc. civ., în subsidiar, admiterea recursului in conformitate cu dispoz. art. 312 alin 2, raportat la art. 3 teza I, Cod procedura civila, modificarea hotararii primei instante pentru motivele prevăzute de art 304 pct. 7-9 C., in sensul admiterii acțiunii in modalitatea operării compensării cu privire la cota de 1/2 parte din apartamentele 2,4,5,11 si 15 (SAD) care aparțin inca statului roman cu o parte din cotele de 1/2 de proprietate care a apartinut antecesorului reclamantei cu privire la apartamentele vândute si care nu-i mai pot fi restituite in natura.
În motivarea cererii de recurs reclamanta a arătat că hotararea instantei de fond nu este legala in raport de faptul ca in pofida concluziilor expertizei efectuate de D. C., nu a dispus operarea compensării cu privire la cota de 1/2 parte din apartamentele 2,4,5,11 si 15 (SAD) care aparțin inca satatului roman cu o parte din cotele de 1/2 de proprietate care a apartinut antecesorului său cu privire la apartamentele vândute si care nu-i mai pot fi restituite in natura, soluție logica, necesara si legala conform dispozițiilor art 26 din Legea 10/2001 teza l. A mai invocat faptul că instanta, desi a admis cererile reclamantei de încuviințare a unor expertize cu privire la stabilirea valorii pârtilor din cele doua imobile, respectiv a pârtilor din imobilele in speța, ce nu mai puteau fi restituite in natura, cat si a unor expertize de evaluare, dezmembrare si acordare ca masura reparatorie compensatorie, conform art 26 teza I din Legea 10/2001 combinat cu art 1.7 din H.G. 250/2007, pentru părțile din cele doua imobile care nu mai puteau fi restituite in natura, ulterior a revenit asupra acestor probe si drepturi castigate cauzei.
Revenirea instantei a fost motivata impropriu si eronat de pretinsa aplicabilitate imediata, in mod invariabil si in totalitate ( sub toate aspectele si cu privire la toate modalitatile de masuri reparatorii) a Legii 165/2013, ceea ce reprezintă o incalcare esențiale a drepturilor decurgând din Convenția pentru apararea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata de Romania prin Legea 30/1994, din art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apararea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994
Mai susține că prin dispozițiile art. 26 teza I din Legea 10/2001 combinat cu art. 1.7 din H.G. 250/2007, s-a stabilit ca modalitate prioritara de acordare a masurilor reparatoriii, modalitatea compensării cu un alt bun imobil.
Așadar prin legislația adoptata de Romania ulterior aderarii la Convenție (Legea 30/1994), respectiv prin Legea 10/2001, art. 1, art. 2, art. 4, art 21, art 26 teza I, s-a recunoscut in favoarea reclamantei dreptul Ia masuri reparatorii, mai mult, prin art. 26 s-a recunoscut un drept la masuri reparatorii prin compensare cu un alt bun imobil, situatie pentru care a si optat in mod expres.
Si mai mult, instanta, in aplicarea dispozițiilor legale susmenționate a încuviințat cereri a dispus administrarea de probe si prin urmare probele si drepturile castigate cauzei nu puteau forma obiectul unei reveniri din partea instantei întrucât reclamanta are deja un bun in sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apararea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului ratificata prin Legea 30/1994.
Reclamanta a fost astfel, (prin prisma revenirii instantei si incalcarea art 26 din Legea 10/2001) privata de un bu, in accepțiunea sa (de bun), ca speranța legitima, bazata pe dispoziții legale, in vigoare la data la care s-a consolidat raportul juridic, prin depunerea notificării si ulterior in instanta prin prevalarea si aplicarea art 26 din Legea 10/2001, având deci un interes legitim, un interes economic, aparat de art 1 din Protocol.
Pe de alta parte, Legea 165/2013 nu se aplica in mod invariabil. Cel mult, in cauza, Legea 165/2013 s-ar aplica prezentei cauze, numai daca ar fi renuntat la drepturile castigate sub imperiul si ca urmare a dispozițiilor legale in vigoare la data constituirii raportului juridic si numai daca ar fi invocat expres faptul ca solicită masuri reparatorii conform noii legi. Câtă vreme nu a facut-o, instanta este tinuta de obligația de a continua judecata, de a a administra probatoriile incuviintate, incepute, respectiv de a aplica in cauza acele prevederi legale specifice masurilor reparatorii prevăzute de art 26 din Legea 10/2001 si art 1.7 din H.G. 250/2007 pe care reclamanta și-a intemeiat cererile si in considererea carora s-au administrat probatoriile.
Interpretarea oficială a art.26 din Legea 10/2001 este realizată de ANRP prin adresa_ din 18.09.2006, comunicată ca urmare a demersurilor efectuate, este în sensul că aplicarea măsurilor reparatorii se face în următoarea ordine a) masuri reparatorii in natura, constând in restituirea bunului care a fost preluat abuziv, b) masuri reparatorii in natura prin echivalent constând in alte bunuri sau sau servicii in materialitatea lor, daca bunul preluat efectiv abuziv de către stat a pierit sau din alte motive temeinice nu mai poate fi restituit in natura, c) despagubiri, numai dupa ce s-au epuizat cele doua variante expuse si numai daca in mod nejustificat, in cazul variantei 2, persoana indreptatita refuza sistematic masuri in echivalent reprezentând alte bunuri in natura.
Se mai invocă de recurenta reclamantă greșita interpretare a principiilor tempus regit actum si a neretroactivitatii legii, a drepturilor câștigate, in ceea ce privește dispozițiile art. 4 din Legea 165/2013. Înțelesul si interpretarea corecta a dispozițiilor art. 4 din Legea 165/2013, pentru a nu se intra in conflict intre dispozițiile sale si principiile susmenționate, sunt in sensul ca dispozițiile Legii 165/2013 se aplica numai in cazul tezei II a art. 26 din Legea 10/2001, care se refera la masuri reparatorii prin despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor. A fost înlocuita modalitatea veche si nefunctionala de despăgubire prin Legea 247/2005, cu modalitatea noua de despăgubire prin Legea 165/2013. P. asta insa nu s-a adus atingere, tezei I a art. 26 din Legea 10/2001, care se refera la ipoteza si obligația entitatii să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, care se aplica in continuare in mod corespunzător, cu atat mai mult (si incontestabil) in cazul proceselor incepute sub imperiul dispozițiilor legale anterioare Legii 165/2013. Dacă s-ar extinde Legea 165/2013 si la alte situații care anterior nu au fost sub incidenta legii speciale vechi (Legii 247/2005) s-ar incalca grav principiile susenuntate.
S-a mai arătat că prin Legea 165/2013 se menține, la fel ca si in Legea 10/2001, ca principiu de baza, principiul prevalentei restituirii in natura (art 2 litera a) intrucat acesta nu se refera si nu distinge intre imobilele preluate abuziv si cele care se solicita in natura ca masura reparatorie, inseamna ca si aceste imobile solicitate in compensare in natura sunt vizate de principiul susenuntat. În cazul proceselor aflate pe rol, aplicarea prevederilor Legii 165/2013 privește așadar numai acele modalitati de despăgubire care, ca si pana acum, daca nu se realiza compensarea, erau acordate conform legii speciale de despăgubiri prin modalitatea prevăzută de Titlul VII din Legea 247/2005.
În drept reclamanta recurentă a invocat art. 302 ind.1 litera c), art.304, punctele 5, 7, 8, 9, art. 304 ind.1, art. 306 alin 2 si 3, art. 312 (alin 2,3, 4, 5 si 6 ind.1 Cod procedura civila.
P. cererea de recurs formulată, pârâții P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara au solicitat admiterea recursului, casarea acestei hotărâri judecătorești și reținere cauzei spre rejudecare precum și respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată.
În motivarea cererii de recurs au arătat că instanța de fond a soluționat în mod greșit prezentul litigiu neținând seama de legislația în materie și de probatoriul administrat în cauză. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 analizând Dosarul cu numărul 3107 a constatat că au fost depuse doar copii xerox (cu excepția actelor precizate ca depuse în original) după C.F. nr. 8062 Timișoara (in copie si original), C.F. nr. 4707 Timișoara (in copie si original), Hotararea nr. 1079 din 18.03.1998 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Prevederilor Legii 112/1995 privind imobilul din ., adresa Direcției Generale a Finanțelor P. nr. 8247 din 14 aprilie 2000, împuternicire avocațiala (in copie si original) pentru avocat L. I. dată de T. I. si D. R., cartea de identitate pe numele M. I., certificatul de naștere pe numele M. I., certificatul de calitate moștenitor nr. 109/29.05.1997 dupa defunctul M. S. M., certificatul de moștenitor nr. 102/22.01.1987 dupa defunctul M. S., certificatul de deces pe numele M. S., certificatul de deces pe numele M. M., certificatul de căsătorie pe numele M. S. si Mixich M. a, procura data de M. O. pentru T. I. si D. R. E., copie ilizibilă de pe cartea de identitate pe numele L. I..
P. adresele Direcției Patrimoniu, Serviciul Administrare Imobile, nr. D82004-_ din 27.01.2006, 11.09.2007, 11.10.2007, 18.03.2008, si 14.05.2008 s-a solicitat autoarei notificării M. O., să depună în completarea dosarului, în original sau în copie legalizată actul de identitate al autoarei notificării, certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor dupa fostul proprietar tabular expropriat, acte de stare civila care să confirme că Mixich M. este una si aceeași persoana cu M. M. născută M., însă aceste documente nu au fost depuse.
De asemenea, autoarea notificării sau împuterniciții ei nu s-au prezentat în vederea semnării procesului - verbal privind starea de fapt a imobilului revendicat, condiție obligatorie impusă de prevederile art. 42 alin. 2 din Legea 10/2001. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 a pus în executare Sentinta civila a Tribunalului T. cu nr. 2446/PI din 11.06.2008, definitivă prin Decizia civilă nr. 190 din 17 septembrie 2008, soluționând notificarea formulată de contestatoarea M. O. în sensul respingerii acesteia deoarece autoarea notificării nu a completat dosarul cu actele solicitate si nu face dovada calitatii de persoana îndreptatită.
In ceea ce privește expertiza tehnică judiciară întocmită de expertul I. D., se arată că au contestat în totalitate acest raport, deoarece nu a răspuns obiectivului dispus de instanța de judecată, respectiv că valorile terenurilor nu reprezintă valori de piață, nefiind stabilite conform Standardelor internaționale de evaluare. Valorile unitare stabilite de expert de 2805,20 lei/mp cca 643,31 euro/mp pentru terenul din Bv. 16 Decembrie 1989 nr. 38 și 1424,87 lei /mp cca 280,90 euro/mp pentru terenul din Bv. C. B. nr. 49 depășesc cu mult valorile de ofertă de pe piața imobiliară din Timișoara ca zonă și respectiv terenuri libere. Expertiza efectuată nu a făcut o analiză a pieței imobiliare a terenurilor, nu a ținut cont de faptul că aceste terenuri sunt construite și nu libere.
În ce privește situația juridică a imobilului situat în Timișoara, . nr. 38, înscris în CF nr. 8062 Timișoara, nr. top._, cota de 1/2 din acest imobil a fost preluată în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la Mixich M.. La momentul preluării imobilului, în cartea funciară erau intabulate o casă parter și o casă cu un etaj și curte terenul fiind în suprafață de 2089 mp. Potrivit cărților funciare, din acest imobil, se mai află în proprietatea Statului R. apartamentele 2,4,5,11 și 15 SAD.
P. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în situația în care nu poate fi dispusă restituirea în natură vor fi acordate măsuri compensatorii sub formă de puncte. Nu se restituie în natură imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și terenurile aferente acestora.
Din evidențele instituției recurente, în imobilul din Timișoara, Bv. 16 Decembrie 1989, nr. 38 sunt închiriate următoarele apartamente: nr. 2 către C. D. N. (contract de închiriere nr. 15/03.02.2009), apartamentele 4 și 5 sunt libere, iar apartamentul nr. 11 este închiriat lui B. C. (contract de închirere nr. 68/05.10.1999).
Potrivit adresei nr. SJ2013-5716/25.09.2013 a Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse - Biroul SAD, s-a comunicat Serviciului Juridic că imobilul din Timișoara, Bv. 16 Decembrie 1989 nr. 38 a fost inclus în domeniul public al M. Timișoara prin HG nr.1016/29.05.2005.
În ceea ce privește apartamentul nr. 15 SAD din acest imobil se precizează că acesta nu se află în administrarea Biroului SAD spațiul fiind inclus în capitalul social al ., ca urmare, în fața instanței de fond era necesară introducerea în cauză și a .>
Se mai arată că dl. M. S. M. a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 conform Hotărârii nr. 1079/18.03.1998 a Consiliului Județean T. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 112/1995. In aceste cazuri sunt incidente prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu dispozițiile art. 20.1 și art. 20.4. Raportat la faptul că imobilul în cauză face parte din domeniul public, precizăm că, bunurile proprietate publică prin natura lor ori printr-o dispoziție expresă a legii, intră în categoria celor care trebuie conservate, apărate si transmise generațiilor viitoare. Regimul juridic al bunurilor proprietate publică este în întregime sau preponderent de drept administrativ sau public fiind reglementat prin Constitutia României - unde se menționează că bunurile proprietate publică sunt inalienabile și de art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 213/1998 unde se prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. Din coroborarea prevederilor acestor acte normative rezultă în mod evident intentia legiuitorului de a proteja proprietatea publică.
In drept, art. 304 pct. 5 și 9 din C.proc.civ. și Legea nr. 10/2001.
Reclamanta recurentă a depus la dosar completare a motivelor de recurs invocând ca motiv de recurs de ordine publica, întemeiat pe dispozițiile art 304 pct. 5 raportat la dispoz. art.306 C.pr.civ., nelegalitatea sentinței civile recurate in ceea ce privește admiterea excepției pretinsei lipse a calității procesuale pasive a paraților Primăria Mun. Timișoara, C. L. M. Timisoara, M. Timisoara si S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P..
Reclamanta a arătat că nu ar fi avut interes sa declare recurs sub acest aspect, daca unii parați nu ar fi invocat, doar in recurs, ca apartamentul 15 SAD din imobil ar fi aparținut entității . SA, al cărui asociat unic este chiar C. L. M. Timișoara. P. urmare, solicită cu atât mai mult în principal, casarea sentinței civile recurate in vederea pronunțării unei noi hotărâri in contradictoriu cu parații pe care prima instanța i-a exclus din cadrul procesual al acestei cauze, in mod nelegal si pentru a se introduce in cauza, daca va fi cazul, in plus fata de C. L. M. Timișoara, inclusiv a entitatii . SA, ca parat. În subsidiar, reclamnata recurentă a solicitat modificarea sentinței civile recurate, anularea dispoziției primarului, obligarea primarului de a emite o noua dispoziție numai in raport de spatiile din imobil care au aparținut si aparțin Primăriei Mun. Timișoara ca unitate deținătoare, obligarea primarului de a disjunge si de a transmite notificarea la . Legii 10/2001, in vederea soluționării de către acesta entitate, ca unitate detinatoare, cu privire la apartamentul 15 SAD.
Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. Timișoara (înființata in data de 01.08.2013, prin . HG nr. 520/2013 privind organiza rea si funcționarea ANAF) a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanta recurenta M. O. ca fiind neîntemeiat si menținerea ca fiind întemeiata a sentinței pronunțate de către instanța de fond.
P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara au formulat întâmpinare la recursul formulat în cauză de reclamanta M. O., solicitând respingerea acestuia ca nefondat și admiterea recursului formulat de acești pârâți și pe cale de consecință casarea hotărârii judecătorești atacate și, reținând cauza spre rejudecare, respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul paratului P. M. Timișoara solicitând respingerea recursului paratului ca nefondat.
P. notele de ședință depuse la dosar recurenții pârâți P. M. Timișoara, M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara au arătat că apartamentul cu nr. 10A din imobilul situat în Timișoara . nr. 38 este deținut cu chirie de către N. M. cu contract nr. 1005/30.05.2000 fiind în proprietatea Statului R.. Având în vedere acest aspect consideră că se impune casarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe cu privire la toate apartamentele existente în imobil.
Deși reclamanta recurentă solicitase sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 si art.16 (Capitol III) din Legea Nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România în raport de prevederile art.15 si art.16 din Constituția României, la termenul de judecată din 30 ianuarie 2014 reprezentanta reclamantei a arătat că renunță la această solicitare față de modificarea Legii nr.165/2013 prin Legea nr.368/2013.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Curtea reține că în mod corect a observat prima instanță că prin Decizia civilă nr. 36 din 11.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în primul ciclu procesual, s-a statuat în mod irevocabil și cu caracter obligatoriu pentru instanța de fond conform art.315 alin.1 C.pr.civ. că reclamanta este persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001, astfel încât motivul de recurs al pârâților în sensul că reclamanta nu ar avea această calitate nu este întemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de pârâți referitor la împrejurarea că antecesorul reclamantei, dl. M. S. M. a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995 conform Hotărârii nr. 1079/18.03.1998 a Consiliului Județean T. - Comisia Județeană pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 112/1995, Curtea constată că acesta nu reprezintă un impediment în soluționarea notificării, dispoz. art.20 alin.1 din Legea 10/2001 prevăzând că persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 trebuie să returneze suma reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.
Este însă fondat motivul de recurs invocat de reclamantă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri. Astfel, prima instanță a reținut ca pe parcursul soluționării prezentului litigiu a apărut Legea 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România, dispozițiile acesteia aplicându-se, conform art. 4 din lege, si cauzelor aflate pe rolul instanțelor, lege care păstrează regula consfințita de Legea 10/2001 vizând restituirea in natura a imobilelor, arătând insa ca, in situația in care nu poate fi dispusa restituirea in natura, vor fi acordate masuri compensatorii sub forma de puncte, care se determina potrivit art. 21 al. 6 si 7 din lege (art. 16 din Legea 165/2013). Ca urmare, Tribunalul T. nu a mai soluționat pe fond petitul privind acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu alte bunuri a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reținând modificarea textului legal care permitea această formă de restituire.
Însă, ulterior pronunțării hotărârii de primă instanță, prin Legea nr.368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."
Conform art.4 din Legea nr.165/2013, această lege se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. P. urmare, se reține că art.4 din Legea nr.165/2013 se aplică tuturor cererilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, și nu numai celor care au ca obiect plata de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor, așa cum a susținut reclamanta. Confirmarea că aceasta a fost voința legiuitorului este dată chiar de modificarea mai sus menționată a art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 prin Legea nr.368/2013.
În consecință, modificarea legii avute în vedere la pronunțare de prima instanță și care este aplicabilă prezentului litigiu conform dispozițiilor exprese ale art.4 din Legea nr.165/2013 impune soluționarea fondului cererii reclamantei și sub acest aspect, soluționare ce presupune administrarea și evaluarea de probe de către prima instanță.
Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din legea 165/2013.
În aceste condiții, acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.
Deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, din cauza modificărilor legislative aplicabile speței care au intervenit între momentul pronunțării hotărârii de primă instanță și soluționarea recursului, se constată că tribunalul nu a soluționat pe fond cererea reclamantei privind acordarea măsurii compensării cu bunuri pentru imobilele ce au făcut obiectul notificării și nu au putut fi restituite în natură, fiind necesară deci casarea cu trimitere spre rejudecare conform art.312 alin.5 C.pr.civ. (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.05.2009, în conformitate cu art.XXII din Legea nr.202/2010).
De asemenea se constată că atât reclamanta, sub forma completării recursului cu un motiv de ordine publică, cât și pârâții prin cererea de recurs au invocat împrejurarea că dacă apartamentul nr.15 (SAD) din imobilul situat în Timișoara, Bv.16 decembrie 1989 nr.38 este inclus în capitalul social al . impunea corecta stabilire a cadrului procesual. P. urmare, cele două recursuri sunt fondate sub acest aspect. În consecință, instanța de trimitere, în urma casării, va stabili pe baza probatoriului necesar dacă apartamentul menționat are regimul juridic invocat și va determina sub acest aspect și care este cadrul procesual pentru soluționarea notificării reclamantei din perspectiva dispoz. art.21 din Legea nr.10/2001.
Totodată, în rejudecare, instanța de fond se va pronunța și asupra susținerii pârâților privind includerea imobilului situat în Timișoara, Bv.16 decembrie 1989 nr.38 în domeniul public al M. Timișoara prin HG 1016/29.05.2005, împrejurare ce a fost invocată de pârâți în calea de atac a recursului ca urmare a adresei nr. SJ2013-5716/25.09.2013 comunicată Serviciului Juridic al Primăriei Timișoara de Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse, depusă în copie la fila 111 din dosar.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, conform dispozițiilor art.312 alin.1, 3 și 5 C.pr.civ. (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 27.05.2009, în conformitate cu art.XXII din Legea nr.202/2010)., Curtea de apel Timișoara va admite recursurile formulate de recurenta reclamantă M. O. și de recurenții pârâți P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara împotriva Sentinței civile nr.1911 din 5.07.2013 pronunțată de Tribunalul T. pe care o va casa, trimițând cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, avându-se în vedere împrejurările de fapt și de drept menționate ce trebuie stabilite în speță.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenta reclamantă M. O. și de recurenții pârâți P. M. Timișoara, M. Timișoara prin P. și C. L. al M. Timișoara în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria M. Timișoara, S. R. prin MFP reprezentat de DGRFP Timișoara și prin C. L. al M. Timișoara și cu intimata intervenientă C. D. N. împotriva Sentinței civile nr.1911 din 5.07.2013 pronunțată de Tribunalul T..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza pentru rejudecare Tribunalului T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. – M. N. L. LĂPĂDATMARINELA G.
GREFIER,
A. M. T.
Red. AMN / 18.02.2014
Teh. AMT/ 18.02.2014 /2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T. – jud. M. R.
| ← Expropriere. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Hotărâre din 11-02-2014, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
