Obligaţie de a face. Decizia nr. 838/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 838/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 838/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 838
Ședința publică din 11 iunie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. T., B. S. C., V. C. E. și V. C. M. împotriva deciziei civile nr. 152/A/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent B. T., personal, care se prezintă și pentru reclamanții recurenți B. S. C., V. C. E. și V. C. M., și pentru intimații C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P., c.j. M. Otescu.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței s-a depus la data de 11.06.2013 întâmpinare formulată de către intimații C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P., pe care instanța, în raport de data depunerii și de prevederile art. 308 alin. 2 C.proc.civ., o califică ca fiind concluzii scrise, din care un exemplar s-a comunicat reclamantului, acesta din urmă, a depus la dosar în completarea taxei de timbru, timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent B. T., personal, cât și în reprezentarea celorlalți reclamanți, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii apelului pârâților și menținerea hotărârii primei instanțe, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs, arătând că nici Asociația de proprietari Stadion III și nici vreo persoană care locuiește în acest cartier nu au fost întrebate de autoritățile locale, despre necesitatea ori locul de amplasare a foișorului, și mai mult decât atât, potrivit caietului de sarcini, cele patru foișoare de lemn cu dotările aferente, trebuiau să fie montate în parcurile din M. L., nu între blocuri.
Reprezentanta intimaților a solicitat în principal admiterea excepției nulității recursului, față de faptul că recurenții nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 3021 Cod pr. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, arătând că prin amplasarea foișorului la o distanță de 5 metri de blocul unde locuiesc reclamanții nu se încalcă nici o formă de urbanism, cu atât mai mult, cu cât terenul pe care acesta se află este domeniul public, iar instituția are atribuții depline de dispoziție asupra acestuia.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei L. sub nr._, reclamanții B. T., B. S. C., V. C. E. și V. C. M., în contradictoriu cu pârâții M. L. prin P. și C. L. L., au solicitat a se dispune obligarea pârâtelor de a ridica, pe cheltuiala lor, foișorul amplasat în cartierul Stadion III, întrucât este o construcție nelegală și total inoportună.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, autoritățile publice locale au hotărât în cursul lunii aprilie 2012, amplasarea, mai corect spus, edificarea, unui foișor de mari dimensiuni (capacitate 16 persoane ), între două blocuri din Cartierul Stadion III, respectiv .. 58, mai exact în imediata vecinătate a apartamentelor reclamanților, la o distanța de aprox. 4-5 m. Chiar în ziua în care s-a turnat placa de beton, fundament al foișorului, reclamanții s-au adresat Domnului P., solicitându-i să revină la amplasarea acestui obiectiv, în acel loc, după consultarea proprietarilor de locuințe sau asociației de proprietar Stadion III.
Totodată, reclamanții au precizat că, au depus o notificare adresată Primăriei și Consiliului L. L., înregistrată cu nr._/07.05.2012, prin care au solicitat ridicarea foișorului întrucât acesta nu-și poate găsi nici o motivație între blocuri, sub ferestrele unor apartamente unde locuiesc oameni care au nevoie de liniște și odihnă după o zi de muncă sau chiar o viață de muncă.
Primăria L., prin „răspunsul” nr._/16.05.2012, le spune că, prin HCL nr. 88/29.03.2012 s-a aprobat Caietul de sarcini pentru achiziționarea unui număr de 4 foișoare de lemn cu dotări aferente și că, prin Referatul de necesitate nr. 9774/16.02.2012, s-a stabilit și locațiile lor de amplasare.
Toate celelalte 3 foișoare sunt amplasate la o distanță mai mare de locuințele oamenilor și pentru că nu deranjează, sunt agreate.
Reclamanții nu au înțeles să atace HCL nr. 88/29.03.2012 în contencios administrativ pentru că aceasta prevede în al sau art. 1 doar că se aprobă caietul de sarcini pentru achiziționarea unui număr de patru foișoare din lemn, cu dotările aferente, nu și locul amplasării lor, acest din urmă aspect fiind stabilit prin Referatul de necesitate nr. 9774/16.02.2012.
Invocă art. 26 și 35 din Constituția României, iar, față de cele expuse, reclamanții consideră că le sunt încălcate aceste drepturi.
În același context, Directiva Consiliului Europei și Documentele Interpretative ale Directivei 89/106 CEE stabilesc, pe plan european, exigențe esențiale pentru construcții, printre care amintim: construcția (n.b. foișorul) trebuie proiectată și executată astfel încât zgomotul perceput de utilizatori sau persoanele aflate în apropiere să fie menținut la un nivel care să nu afecteze sănătatea acestora și să le permit să doarmă, să se odihnească și să lucreze în condiții satisfăcătoare
Reclamanții consideră că această construcție este ilegală pentru că nu are o autorizație de construcție, emisă în temeiul legii și în conformitate cu prevederile documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului.
În drept au fost invocate disp. art. 26, 35 din Constituție, Directiva 89/106 CEE, art. 1528 C. civ., art.247 al.l din C.pr.civ.
La fila 21-22 pârâții depune o întâmpinare, prin intermediul căreia au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L., iar în ceea ce privește fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii promovate de către reclamanți ca fiind neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că, raportat la prevederile Legii nr.215/2001, legea administrației publice locale, C. local este o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acestuia și nu sunt capete de cerere cu implicații patrimoniale.
Cu privire la fondul cauzei, un prim aspect pe care îl arată, în vederea respingerii acțiunii, este temeiul de drept invocat în susținerea acesteia. Solicită a se observa că reclamanții își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1528 C.civ., dar textul de lege respectiv face parte din instituția executării silite în natură, ceea ce evident nu poate fi cazul în prezenta speță, la acest moment.
În ceea ce privește motivarea acțiunii reclamanților, aceasta reprezintă doar o opinie personală a acestora nefiind întemeiată pe vreun motiv concret de drept, făcându-se trimitere doar la acte normative cu caracter general. P. urmare, atâta timp cât acțiunea nu este întemeiată pe o normă specială care să fie incidentă în speță, ci doar pe nemulțumirea reclamanților vizavi de amplasamentul foișorului, pârâții consideră că nu poate fi admisă.
Au mai menționat și faptul că, potrivit art. 11, alin. 2 din Legea nr. 50/1991 republicată „se pot executa fără autorizație de construire și lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise", astfel că lucrarea în discuție nu necesita emiterea unei autorizații de construire.
P. amplasarea foișorului la o distanță de 5 metri de blocul unde locuiesc reclamanții, nu se încalcă nici o normă de urbanism, cu atâta mai mult cu cât terenul pe care acesta se află, este domeniu public, iar instituția are atribuții depline de dispoziție asupra acestuia.
Foișorul respectiv deservește un număr mare de persoane, iar acțiunea este promovată doar de 2 familii dintr-un întreg cartier de locuințe. Instituția a amplasat un număr de patru foișoare în oraș și singurele reclamații cu privire la amplasarea acestora în cartierele de locuințe (Stadion I și III, C. M. și Unic), sunt cele din prezentul dosar.
P. sentința civilă nr. 3225/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria L., în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului L., prin primar; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B. T., B. S. C., V. C. E.,V. C. M. în contradictoriu cu pârâtele C. L. L. și M. L. prin P.; au fost obligate pârâtele să ridice foișorul amplasat în cartierul Stadion III din L., precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 508,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial către reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că Statul Român este proprietarul tabular al terenului intravilan, respectiv spațiul liber dintre blocuri. Pe acest teren pârâtele au amplasat foișoare din lemn cu dotările aferente. Conform caietului de sarcini depus la dosarul cauzei, foișorul de formă octogonală a fost montat pe o platformă betonată, fiind confecționat din lemn și având la bază stâlpi de metal vopsit.
Prima instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului L., invocată prin întâmpinare, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 din legea 50/1991, „autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor”. Art. 3 alin. 1 din Legea 215/2001 recunoaște dreptul și capacitatea „administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii”. Acest drept se exercită, potrivit al. 2 al art. 3, de consiliile locale și primari.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel că, analizând dispozițiile legale mai sus invocate și apreciind că cele două pârâte sunt părți ale raportului juridic dedus judecății, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. al Municipiului L..
Art. 1 din Legea 50/1991 prevede că „executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”. Ca și regulă generală, autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii. În mod excepțional, legea reglementează posibilitatea emiterii autorizației de construire și fără documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru situațiile în care sunt incidente cazurile prevăzute de art. 2 alin. 4 lit. a – e din legea nr. 50/1991.
Analizând situațiile prevăzute expres și limitativ de legiuitor, prima instanță a apreciat că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 4 lit. c și anume, lucrări amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și celelalte lucrări de amenajare a spațiilor publice.
Din interpretarea dispozițiilor legii speciale rezultă în mod indubitabil obligativitatea emiterii autorizației de construire pentru orice construcții, legiuitorul nefăcând în acest sens nici o referire.
Verificând înscrisurile de la dosar, care atestă ridicarea construcției fără a fi emisă în prealabil autorizația de construire, prima instanța a apreciat că în cauză au fost încălcate normele imperative prev. de art. 1 din Legea nr. 50/1991.
În ceea ce privește sancțiunea ce poate fi aplicată în cazul nerespectării dispozițiilor legale, art. 28 din lege prevede atât posibilitatea menținerii construcției, cât și desființarea acesteia, însă măsura menținerii construcției este justificată doar în acele situații în care partea depune diligențe în vederea remedierii neregularităților. Deși conflictul dedus judecății datează de aproximativ 7 luni, instanța a constatat că pârâtele nu au încercat să remedieze deficiențele arătate, invocând aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 alin. 2 din lege potrivit căreia, se pot executa fără autorizație de construire și lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării și comercializării presei, cărților și florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundații și platforme, precum și fără racorduri și/sau branșamente la utilități urbane, cu excepția energiei electrice.
Judecătoria a înlăturat motivele de apărare invocate de pârâte prin întâmpinare apreciind că situația de fapt nu se încadrează în aceste dispoziții legale întrucât este vorba de o construcție amplasată pe o platformă betonată ceea ce contravine normei de drept invocate.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel pârâții C. L. L. și M. L. prin P., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată.
Au considerat că, prin hotărârea judecătorească, prima instanță nu a dat dovadă de imparțialitate în soluționarea cauzei, deoarece s-a erijat în apărătorul reclamanților, fapt ce contravine și depășește rolul activ al instanței.
Prima instanță a pronunțat sentința în baza Legii nr. 50/1991, fără însă a ține cont de temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, cu încălcarea principiului disponibilității, potrivit art. 129 alin. (6) Cod procedură civilă.
A menționat că temeiul de drept pe care își întemeiază reclamanții acțiunea sunt dispozițiile art. 1528 C.civ., text de lege care face parte din instituția executării silite în natură, ceea ce evident nu poate fi cazul în prezenta speță, precum și dispozițiile Directivei 89/106 CEE, Directivă care este abrogată de Regulamentul nr. 305/2011 din data de 24.04.2011.
Astfel, prima instanța nu a făcut altceva decât să pronunțe o hotărâre în afara cadrului legal stabilit de către reclamanți, depășindu-și atribuțiile rolului activ. Eventual, avea doar posibilitatea de a pune în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea, ci nicidecum să pronunțe o hotărâre după propria sa apreciere.
De asemenea, a învederat instanței de apel că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului L., fiindcă, potrivit Legii nr. 215/2001 - a administrației publice locale, consiliul local este o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acestuia (adică hotărâri de consiliu).
Deci suntem în prezența unei capacități juridice restrânse, adică în prezența unui subiect de drept care poate face acte de autoritate, poate sta în justiție în litigiile determinate de aceste acte, dar nu poate încheia acte juridice civile și nu poate sta în justiție în litigiile care privesc actele juridice civile.
Astfel, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a consiliului local, instanța de fond s-a aflat într-o reală eroare și confuzie, deoarece acesta nu are dreptul de a emite autorizații de construcții, autorizația de construire este un act final de autoritate al administrației publice locale, ce se emite potrivit art. 4 din Legea 50/1991, respectiv, de Primarul orașului, fiind prin urmare o atribuție prevăzută de lege în sarcina acestuia și nicidecum a Consiliului L..
Cu privire la fondul cauzei, au fost reiterate apărările din întâmpinarea de prima instanță.
In drept, a invocat art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, art. 129 alin.(6) coroborat cu art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, art. 4 și 11 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 - republicată.
P. decizia civilă nr. 152/A/27.02.2013 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelanții pârâți C. L. L. și M. L. prin P. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată, precum și cererea cu obiect cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin apelul pedinte, pârâții au înțeles să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului L. raportat la prevederile Legii nr.215/2001, legea administrației publice locale, care nu conferă consiliilor locale personalitate juridica, consiliul local fiind o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acestuia.
Or, cum în speță, foișorul a cărui ridicare se solicită a fost amplasat tocmai în temeiul unui act administrativ al consiliului local (HCL), tribunalul a apreciat că împrocesarea consiliului alături de unitatea administrativ locală a fost una corectă.
Nici motivul de apel rezidând în schimbarea calificării juridice a acțiunii fără punerea în discuție nu subzistă analizei, întrucât, din cuprinsul practicalei încheierii de amânare a pronunțării reiese că dispozițiile Legii nr. 50/1991 au fost invocate de către reclamanți, motiv pentru care instanța a dispus redeschiderea dezbaterilor tocmai în respectarea principiului contradictorialității, însă nu a încuviințat cererea reprezentantului pârâților de acordare a unui termen de judecată în considerarea faptului că înșiși pârâții făcuseră referiri la acest act normativ prin întâmpinarea formulată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a observat ca, art. 3 alin. 1 din Legea 215/2001 recunoaște dreptul și capacitatea „administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii”.
Tocmai în considerarea acestor atribuții legale, în baza unor acte administrative succesive (referatul de necesitate nr. 9774/2012 prin care s-a aprobat achiziționarea unui număr de patru „foișoare de lemn cu dotările aferente" și s-a stabilit și amplasamentul acestora și ulterior, H.C.L. nr. 88/2012 prin care s-a aprobat Caietul de sarcini, în vederea demarării procedurii de achiziționare, urmat de încheierea contractului de achiziție publică de furnizare produse nr._/2012, prin care au fost cumpărate foișoarele), autoritățile locale au apreciat că este în interesul colectivității (noțiune a cărei sferă de cuprindere este mult mai largă decât a inițiatorilor prezentului demers), amplasarea unui foișor și în vecinătatea condominiului reclamanților.
Deși au învederat că sunt prejudiciați prin tot ceea ce implică folosința publică a foișorului, reclamanții nu au procedat la contestarea în contencios administrativ a actelor ce au precedat amplasarea lui și nici în prezenta cauză nu au produs probe care să le sprijine susținerile.
Nedeținerea autorizației de construire nu este aptă în sine a justifica demersul reclamanților, în condițiile în care invocarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 este exclusiv la latitudinea autorității locale ce are competențe în supravegherea legalității realizării construcțiilor și, în orice caz, tribunalul a apreciat că amplasarea unui foișor achiziționat ca atare exclude noțiunea de construire și acest raționament nu este înlăturat de faptul că acesta este fixat pe o platformă betonată, fiind, prin urmare, incidente prevederile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 republicată, care dispun că „se pot executa fără autorizație de construire și lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise".
In temeiul art.274 C.proc.civ., tribunalul a respins cererea cu obiect cheltuieli de judecata, întrucât intimații se află în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B. T., B. S. C., V. C. E. și V. C. M., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, cu menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală, și obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată în apel și recurs.
În motivare, se arată că nici Asociația de Proprietari Stadion III și nici vreo persoană care locuiește în acest cartier nu au fost întrebate de autoritățile locale, într-un cadru organizat, despre necesitatea ori locul de amplasare a acestui foișor, fiind pretențioasă afirmația că amplasarea foișorului este agreată de toată lumea.
Din fotografiile depuse Ia dosar, rezultă locul edificării foișorului și se poate deduce cu ușurință că prin activitățile care se desfășoară aici li se aduc grave prejudicii, făcând trimitere la practica juridică comunitară, care prin Directiva Consiliului Europei și Documentele Interpretative ale Directivei 89/106 CEE stabilesc, pe plan european, exigențe esențiale pentru construcții, printre care: construcția (foișorul) trebuie proiectată și executată astfel încât zgomotul perceput de utilizatori sau persoanele aflate în apropiere să fie menținut la un nivel care să nu afecteze sănătatea acestora și să le permită să doarmă, să se odihnească și să lucreze în condiții satisfăcătoare.
In sensul celor precizate mai sus, au invocat și apelurile telefonice făcute de către reclamanți la Poliția locală comunitară, pentru a interveni și a lua măsuri în restabilirea liniștii și ordinii publice.
Cu privire la necontestarea în contencios administrativ a actelor ce au precedat amplasare foișorului, așa cum au precizat deja în motivarea în fapt a acțiunii, nu au înțeles să atace HCL nr. 88/29.03.2012 în contencios administrativ pentru că aceasta prevede în al său unic art. 1 doar că se aprobă caietul de sarcini pentru achiziționarea unui număr de patru foișoare din lemn, cu dotările aferente, nu și locul amplasării lor.
Mai mult, potrivit Caietului de sarcini, cele 4 bucăți foișoare de lemn cu dotările aferente trebuiau să fie montate în parcurile din municipal L. ( fila 42 dosar fond ), adică nu între blocuri, aspect care nu le legitima niciun interes în a ataca această HCL.
Cu privire la art. 11 pct. 2 din Legea nr.50/1991, acesta prevede că: se pot executa fără autorizație de construcție și lucrări pentru amplasări de tonete, pupitre acoperite sau închise așa cum subliniază pârâtele - intimate, însă articolului continuă destinate difuzării și comercializării presei, cărților și florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundații și platforme, precum și fără racorduri și branșamente la utilități urbane, cu excepția energiei electrice, iar în înscrisul denumit Caiet de sarcini ( existent la f. 42 dosar fond ) pct. 3, se menționează că, foișorul va fi montat pe o platformă betonată de formă octogonală cu înălțimea de 15 cm.
În drept, au invocat art.312 (2), art.304 pct.9, art.247 alin. 1 C.pr. civ ( vechi).
P. întâmpinare, intimații C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P., au solicitat, în principal admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea cererii de recurs și menținerea Deciziei civile nr. 152/27.02.2013, pronunțată de Tribunalul T., ca fiind legală și temeinică.
În primul rând, consideră recursul ca fiind nul, întrucât potrivit art. 3021, litera c) Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În speța de față, se observă că, deși pârâții au invocat nelegalitatea deciziei atacate, indicând motivul de modificare reglementat prin dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu permit încadrarea lor în dispozițiile legale mai sus menționate. Chiar mai mult, se poate observa că pârâții nu fac altceva decât să reitereze motivele din cererea de chemare în judecată, inclusiv să își motiveze și recursul pe Directiva 89/106 CEE, Directivă abrogată prin Regulamentul 305/2011 al Parlamentului European.
Recurenții sunt, în realitate, nemulțumiți de modalitatea în care instanța de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea acestora fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-au indicat în mod detaliat și din care, în opinia lor, rezultă că ar fi îndreptățiții la admiterea acțiunii. Or, aprecierea probelor nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunțate, cu atât mai puțin susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, ci un aspect de netemeinicie a hotărârii, ceea ce nu poate face obiect de analiză pentru instanța de recurs.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că motivarea cererii de chemare în judecată, reprezintă doar o opinie personală a reclamanților, nefiind întemeiată pe vreun motiv concret de drept, făcându-se trimitere doar la acte normative cu caracter general. P. urmare, atâta timp cât acțiunea nu este întemeiată pe o normă specială de drept care să fie incidență în speță, ci doar pe nemulțumirea reclamanților vizavi de amplasamentul foișorului și oportunitatea acestuia, consideră că nu poate fi admisă. De asemenea, arată că prin amplasarea foișorului la o distanță de 5 metri de blocul unde locuiesc reclamanții, nu se încalcă nicio normă de urbanism, cu atât mai mult cu cât terenul pe care acesta se află este domeniu public, iar instituția are atribuții depline de dispoziție asupra acestuia.
În drept, invocă art. art. 115 - 118 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 308 alin. (2) Cod procedură civilă, art. 3021 litera c), Cod procedură civilă, art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și Regulamentul 305/2011 al Parlamentului European.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 306 alin. 2 Cod pr. civ., față de prevederile art. 299 și urm. Cod pr. civ. coroborate cu art. 11 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 modificată, art. 480 Cod civil, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția nulității recursului invocată prin concluziile scrise depuse la dosar, datorită neîncadrării motivelor invocate în prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civ., Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Legea procesual civilă (art. 302 ind. 1 lit. c C.pr.civ.) sancționează nemotivarea cererii de recurs, nefiind incident acest text, însă, în speță, în condițiile în care, din cuprinsul cererii de recurs de față, se constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept invocate în susținerea căii de atac. Dacă aceste argumente se încadrează în ipotezele reglementate expres și limitativ de art. 304 Cod pr. civ., este o chestiune ce vizează temeinicia căii de atac, neputând conduce în niciun caz la concluzia nulității recursului pentru nemotivare, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 306 alin. 3 Cod pr. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor . prevăzute de art. 304 Cod pr. civ.
În ceea ce privește fondul prezentului recurs, este adevărat că unele dintre argumentele recurenților vizează modalitatea de interpretare a unor probe administrate în cauză (înscrisuri privind petițiile și sesizările unor cetățeni raportat la foișorul amplasat), aspecte ce nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, față de forma actuală a art. 304 Cod pr. civ., însă, motivele invocate se referă și la modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 50/1991, ce se încadrează în ipoteza indicată de pct. 9 al art. 304 Cod pr. civ.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, Judecătoria L. făcând o interpretare și aplicare justă a prevederilor legale în materie, iar hotărârea tribunalului este nelegală.
Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 50/1991, respectiv art. 1 coroborat cu art. 11 din lege, rezultă că regula este că orice construcție se realizează ulterior obținerii unei autorizații de construire, excepțiile fiind expres și limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 11.
Aceste excepții vizează anumite categorii de lucrări de construcție, nu și persoane care le ridică, astfel că nu se poate conchide în sensul reținut de tribunal că invocarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 este exclusiv la aprecierea autorității locale cu competențe în supravegherea legalității construcțiilor.
A decide în acest sens ar însemna a lăsa la aprecierea exclusivă și discreționară a autorităților locale posibilitatea de a sancționa în formele prevăzute de Legea nr. 50/1991 nerespectarea regimului juridic al construcțiilor, lucru ce nu poate fi permis în condițiile în care în orice societate este unanim admis că normele în materia construcțiilor sunt imperative, edictate în scopul realizării unui interes obștesc, și anume siguranța cetățenilor, prin impunerea unor cerințe minimale în materie de construcții, pentru a preîntâmpina consecințele negative ce ar rezulta dintr-o indisciplină în materie. Nu li se poate nega cetățenilor dreptul de a invoca nerespectarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al construcțiilor, în condițiile în care dovedesc că sunt vătămați în exercitarea drepturilor lor legitime prin edificarea unei construcții, fie și de către autorități.
În speță, construcția în litigiu a fost amplasată de autoritatea ce are atribuții în materie, astfel că nu poate fi negat dreptul reclamanților de a apela la justiție pentru a se verifica respectarea normelor legale în materie, decât cu consecința încălcării garanțiilor instituite de art. 6 din CEDO, lucru ce nu poate fi permis.
Cu privire la necesitatea existenței autorizației de construire pentru foișorul în discuție, Curtea constată că acest tip de construcție, fixat pe o platformă betonată (conform caietului de sarcini – fila 42 dosar prima instanță), nu este menționată de legiuitor printre lucrările exceptate de art. 11 din Legea nr. 50/1991 de la obligația obținerii unei autorizații de construire prealabile. Ipoteza prevăzută de art. 11 alin. 2 din lege, invocată de pârât, nu este incidentă în speță, întrucât acest text legal prevede anumite cerințe privind activitatea ce urmează a fi desfășurată (distribuție presă, cărți și flori), precum și modul de amplasare (direct pe sol, fără platformă).
Cum, în speță, nu este îndeplinită nici cerința amplasării direct pe sol, nici cea a activității ce urmează a fi desfășurată, nefiind incidente nici celelalte ipoteze reglementate de art. 11 din lege, concluzia ce se impune este aceea că titularul lucrării trebuia să dețină autorizație de construire, în caz contrar, edificiul neputând beneficia de protecția legii, indiferent de persoana beneficiarului lucrării.
Cum, în speță, nu există o autorizație de construire și cum în H.C.L. nr. 88/2012 nu era prevăzut amplasamentul exact al foișoarelor, Curtea reține, ca întemeiate afirmațiile recurenților, că nu dispuneau de o procedură de contestare în contencios administrativ a vreunui act emis de autoritățile publice, pe care să poată să o urmeze cu succes pentru protecția drepturilor lor, fiind, deci, corect aleasă calea procedurală.
Faptul că Directiva nr. 89/106/CEE a fost abrogată nu prezintă relevanță juridică în speță, atâta timp cât foișorul în discuție a fost amplasat fără respectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 50/1991 în imediata vecinătate a unor blocuri, fiind evident prejudiciul încercat de reclamanți, prin limitarea abuzivă și nejustificată a drepturilor lor consacrate de art. 555 și urm. Noul Cod Civil.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1-3 Cod pr. civ., îl va admite, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de pârâții C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P., împotriva sentinței civile nr. 3225/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul cu același număr.
Față de soluția pronunțată în cauză, în baza art. 274 Cod pr. civ., va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1204,15 lei, cheltuieli de judecată în apel și în recurs, potrivit actelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții B. T., B. S. C., V. C. E. și V. C. M. împotriva deciziei civile nr. 152/A/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P..
Modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâții C. L. al Municipiului L. și M. L., prin P., împotriva sentinței civile nr. 3225/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul cu același număr.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1204,15 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./08.07.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./08.07.2013
Instanța de apel:Tribunalul T., jud. L. D., D. H.
Prima instanță: Judecătoria L., jud. C. R. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 841/2013. Curtea de... | Strămutare. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
