Pretenţii. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 215/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 215
Ședința publică din 25 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof.univ.dr. L. B.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. TIMIȘOARA prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1336/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul B. I. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Ș. Ursulean pentru pârâtul intimat B. I. N., lipsă fiind reclamanta apelantă Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen, iar reclamanta apelantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 24.11.2015 concluziile scrise formulate de pârâtul intimat B. I. N., la care s-a anexat împuternicirea avocațială ., nr._ din 24.11.2015 și adresa nr. 160/21.04.2015 emisă de Baroul A..
Reprezentantul pârâtului intimat învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Instanța constată că este competentă să soluționeze prezentul apel, la acest termen de judecată, astfel că, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Ș. Ursulean, pentru pârâtul intimat B. I. N., solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată. Arată că acțiunea reclamantei a fost respinsă formal, constatându-se lipsa calității procesuale pasive a pârâtului. Susține că în motivarea apelului reclamanta reiterează motivele invocate în susținerea cererii de sesizare a tribunalului, respectiv judecătoriei. Apreciază că prima instanță a soluționat în mod corect acțiunea în raport de faptul că dreptul material obligațional a fost stabilit în sarcina societății a cărei administrator a fost pârâtul.
CURTEA
În deliberare, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 07.10.2014, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S. a solicitat instanței obligarea pârâtului B. I. N. la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat în sumă de 2.405.903 lei.
În motivare, a arătat că din cercetările efectuate de către organele de inspecție fiscală din cadrul ANAF a rezultat că în perioada 2006-2010 pârâtul nu a evidențiat în contabilitate toate veniturile realizate, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma de 2.617.598 lei, reprezentând TVA de plată, impozit pe profit de plată și accesoriile aferente acestor obligații.
Urmare a inspecției fiscale efectuate de către inspectorii DGFP C.-S. la . Caransebeș s-a întocmit procesul-verbal nr. 2809/30.11.2011 potrivit căruia, pentru perioada verificată (_10), au fost constatate următoarele cazuri în care societatea a dus prejudicii bugetului general consolidat al statului: a emis facturi fiscale reprezentând livrări de piese de schimb, însă nu a înregistrat în totalitate în evidența contabilă facturile întocmite și emise către diferiți clienți, persoane fizice și juridice; nu a evidențiat în contabilitate facturi fiscale de vânzări. Acestea nu au fost prezentate în forma fizică, însă echipa de inspecție fiscală a apreciat că au fost emise și au produs venituri persoanei juridice; a achiziționat materiale de construcții și bunuri pe care le-a înregistrat în contul 231 - imobilizări corporale în curs, iar pentru folosirea acestora, societatea nu a prezentat inspectorilor rapoarte de lucru, devize de lucrări, procese-verbale de recepție, autorizații, astfel încât să poată justifica utilizarea bunurilor în scopul realizării de venituri; a achiziționat și înregistrat în perioada verificată în contul 623 - cheltuieli de protocol - facturile emise de către societățile Metro și Selgros ce vizează în cea mai mare parte achiziții de alimente pentru care societatea și-a exercitat dreptul de deducere depășind plafonul legal de 2%; au fost constatate diferențe de TVA între sumele înregistrate în evidența contabilă a societății și sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA.
Inspectorii au mai reținut că în perioada 01.01._08 au fost achiziționate un număr de 3250 facturi prin 265 carnete facturi înseriate și 7900 chitanțe prin 1158 carnete chitanțe înseriate pentru care nu au fost prezentate documente care să facă dovada modului de gestionare și repartizare a lor, menționând că repartizarea pe punctele de lucru s-a realizat în mod aleatoriu, nu în ordinea numerelor de topuri.
Echipa de inspecție fiscală a întocmit centralizatorul facturilor neînregistrate în jurnalul de vânzări și evidența contabilă de către societate, pentru fiecare an în parte pentru cele trei puncte de lucru. Pentru aceste facturi fiscale au fost întocmite și emise și chitanțe fiscale, făcându-se dovada încasării contravalorii bunurilor livrate, aspect verificat încrucișat la clienții .> Pentru punctul de lucru din Bozovici, pârâtul nu a prezentat rolele-martor ale casei de marcat, iar pentru cele din orașul Oțelu R. a prezentat doar o parte a acestor role.
Prin neînregistrarea în contabilitate a facturilor care fac obiectul acestei situații s-a diminuat baza impozabilă și s-a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 712.139,00 lei TVA și 161.867,00 lei impozit pe profit, obligații pentru care s-au calculat accesorii.
Reclamanta a mai arătat că în urma verificării efectuate asupra modului de evidențiere în contabilitate a documentelor cu regim special aflate în gestiunea societății s-a constatat existența următoarelor situații: facturi neregăsite în evidența contabilă aflate în topuri de facturi neprezentate în timpul inspecției fiscale și achiziționate de către societate, situație identificată ca urmare a comparării datelor înregistrate în jurnalele de vânzări cu datele conținute în facturile fiscale completate și emise și, respectiv,blocuri întregi de facturi neprezentate și neregăsite în evidența contabilă, dar care au fost achiziționate potrivit documentelor de aprovizionare, echipa de inspecție fiscală estimând veniturile realizate prin eventuala emitere a acestora la nivelul anului 2010.
Având în vedere cele trei situații însumate pe perioada verificată și faptul că echipa de inspecție nu a putut determina mărimea bazei de impunere pentru facturile și topurile de facturi neregăsite în evidența contabilă s-a procedat la estimarea acesteia, respectiv la estimarea veniturilor neevidențiate, procedându-se în acest sens ca urmare a dispariției actelor justificative privind operațiunile producătoare de venituri și a faptului că persoana juridică verificată administrată de pârâtul din prezenta cauză nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.
Diferența totală de TVA și impozit pe profit, obligații fiscale calculate de echipa de inspecție fiscală și rezultate în urma estimării veniturilor neevidențiate în contabilitate sunt în cuantum de 590.588,00 lei - TVA și 130.591,00 lei - impozit pe profit, sume pentru care au fost calculate accesoriile aferente.
A mai arătat reclamanta că pentru materialele de construcții și bunuri înregistrate în contul de „imobilizări corporale în curs" folosite și pentru care societatea nu a prezentat documente pentru a justifica utilizarea acestor materiale în scopul realizării de venituri, echipa de inspecție fiscală a stabilit prin procesul-verbal încheiat că societatea nu își poate exercita dreptul de deducere pentru TVA în sumă de 115.576,00 lei și s-a calculat diferența impozit pe profit pentru aceste bunuri în sumă de 28.836,00 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de protocol, cum în anii 2006 și 2007, societatea a depășit plafonul de 2%, echipa de control a stabilit că aceasta avea obligația colectării TVA în sumă de 3.8978,00 lei plus accesorii și a calculat o diferență de impozit pe profit de plată în sumă de 71.282,00 lei plus accesorii.
Cu privire la modul de declarare a obligațiilor privind TVA au fost constatate diferențe între sumele înregistrate în evidența contabilă și sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA. în sumă de 115.850,00 lei.
Centralizând cele astfel constatate, inspectorii au stabilit că societatea datorează bugetului general consolidat al statului suma de 1.930.607,00 lei, din care 1.538.031,00 lei reprezintă TVA (total TVA de la punctele 1-5), iar 392.576,00 lei reprezintă diferență impozit pe profit (total impozit pe profit de la punctele 1-4).
În fine, a arătat că, urmare a celor constatate, DGFP C.-S. - Activitatea de Inspecție Fiscală a formulat plângere penală împotriva numitului B. llie N., administrator al . Caransebeș pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, invocând că a fost prejudiciat bugetul general consolidat de stat cu suma de 2.617.598,00 lei, din care diferențe TVA și impozit pe profit 1.595.185,00 lei, iar majorări de întârziere 1.022.413,00 lei.
Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 14.11.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S., plângerea penală nr._/28.12.2011, raportul de inspecție fiscală încheiat în data 30.11.2011 și decizia de impunere din data de 30.11.2014.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, a arătat că în perioada 05.08._11 organele fiscale au efectuat în cadrul . un control fiscal care a vizat modul în care au fost îndeplinite obligațiile fiscale în perioada 01.01._10. În urma controlului, a fost întocmit Raportul fiscal nr. 701/ 30.11.2011 și a fost emisă Decizia de impunere nr. F-CS 1075/30.11.2011 prin care s-au stabilit obligații fiscale în valoare de 3.231.898 lei. Prin decizie s-au stabilit în sarcina societății obligații suplimentare de plată cu privire la taxa pe valoare adăugată datorată și la impozitul pe profit datorat: 1.538.031 lei - cu titlu de taxă pe valoare adăugată și 1.035.424 lei - cu titlu de majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată 392.576 lei - impozit pe profit, 265.867 - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit. Societatea a formulat împotriva actelor susmenționate contestație, acesta fiind soluționată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Decizia nr. 449/27.11.2012; împotriva deciziei, societatea a formulat o acțiune în contencios administrativ care face obiectul dosarului nr._ aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A mai arătat pârâtul că plângerea penală a fost soluționată prin ordonanța de încetare a urmăririi penale pronunțată în dosar nr. 657/P/2011 la 14.11.2013. Ulterior soluționării plângerii penale, organele fiscale au reluat procedura administrativă și au soluționat contestația formulată de societatea comercială prin Decizia nr. 2659/879/22.10.2014.
Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei având în vedere cuantumul pretențiilor reclamantei, superior celui de 200.000 lei avut în vedere de prevederile art. 94 C.pr.civ.
A mai invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Astfel, câtă vreme reclamantă a arătat că solicită recuperarea sumei stabilite de organele fiscale ca fiind datorată de către . de obligații fiscale stabilite în plus față de cele deja achitate, el personal, chiar dacă a deținut calitatea de administrator al societății, nu poate fi tras la răspundere pe calea unei acțiuni civile delictuale pentru achitarea unui debit stabilit în sarcina unei alte persoane de drept privat.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii. Astfel, judecarea contestației formulată de societate împotriva deciziei de impunere a fost suspendată până la soluționarea plângerii penale formulată de reclamanta însăși, urmând ca după soluționarea respectivei plângeri să se soluționeze și contestația. Organele fiscale au reluat procedura administrativă astfel suspendată și, prin decizie, au respins contestația și au menținut impunerea stabilită pe numele societății. Or, a susținut pârâtul, prezenta acțiune este inadmisibilă, câtă vreme reclamanta a procedat la recuperarea debitului și pe calea legii speciale, incidentă în cauză.
A invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că plângerea penală formulată împotriva sa de organele fiscale a făcut obiectul dosarului nr. 657/P/2011 care a fost soluționat prin ordonanța de încetare a urmăririi penale din 14.11.2013.
Pe fond, a învederat că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, săvârșirea faptei cu vinovăție.
Prin sentința civilă nr. 367/04.03.2015, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C.-S., având în vedere valoarea obiectului cererii (2.405.903 lei) și dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j, art. 95 pct. 1 C.pr.civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 10.06.2015, completul specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal astfel investit a transpus cauza completului C6-0 din Secția I civilă, specializat în soluționarea cauzelor civile, având în vedere că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe dispozițiile art. 1357 cod civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Astfel investită, prin sentința civilă nr. 1336/24 iunie 2015 pronunțată în dosar nr._, Secția I Civilă a Tribunalului C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât; a respins excepțiile autorității de lucru judecat și, respectiv, a inadmisibilității acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S. împotriva pârâtului B. I. N..
Pentru a dispune astfel, din probele cu înscrisuri administrate în cauză,instanța civilă a reținut următoarele:
În urma verificărilor efectuate de organele fiscale cu privire la modul în care . și-a îndeplinite obligațiile fiscale în perioada 01.01.2006–31.12.2010 a fost întocmit Raportul fiscal nr. 701/30.11.2011 și a fost emisă decizia de impunere nr. F-CS 1075/30.11.2011, decizie prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații suplimentare de plată cu privire la taxa pe valoarea adăugată datorată și la impozitul pe profit datorat, respectiv 1.538.031 lei (taxă pe valoare adăugată), 1.035.424 lei (majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată), 392.576 lei (impozit pe profit) și 265.867 lei (majorări de întârziere aferente impozitului pe profit), în total 3.231.898 lei.
Contestația formulată de societate împotriva actului astfel emis în condițiile art. 205 Cod procedură fiscală, a fost soluționată prin decizia nr. 449/27.11.2012. Soluționarea contestației a fost suspendată până la soluționarea plângerii penale formulată de reclamantă. După reluarea judecății, organele fiscale au reluat procedura administrativă, emițând decizie de respingere a contestației formulată de societatea comercială, consecința fiind menținerea deciziei de impunere emisă pe numele acesteia.
Prejudiciul estimat de organele fiscale a fost analizat în dosarului penal nr.657/P/2011 soluționat prin ordonanța de încetare a urmăririi penale, prin expertiza de specialitate efectuată în cursul urmăririi penale experții judiciar stabilind prejudiciul real, cert și actual ca fiind în cuantum de 211.695,07 lei, prejudiciu care, conform înscrisurilor de la dosar, a fost deja reparat.
Având a se pronunța în baza art. 248 C.pr.civ. asupra excepțiilor invocate de pârât, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtul B. I. N. a fost găsită ca fiind întemeiată și a fost admisă ca atare.
Astfel, a constatat instanța, atât din cererea de chemare în judecată cât și din toate actele îndeplinite de către organele fiscale rezultă că obligațiile fiscale ce fac obiectul prezentului dosar au fost stabilite în sarcina . și nu în sarcina administratorului acestuia, pârâtul B. I. N.. Or, câtă vreme nu există identitate între titularul obligației (care a achitat integral prejudiciul) și pârât, instanța a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă și deci, nu poate fi tras la răspundere pe calea unei acțiuni civile delictuale.
Excepția de autoritate de lucru judecat a fost respinsă, instanța constatând că nu există identitate de obiect între acest dosar și dosarul penal mai sus-menționat, chiar dacă fundamentul juridic al dreptului pretins este același.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă ca prematur formulată, față de nesoluționarea fondului cauzei.
Pentru aceste considerente și reținând incidența dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., instanța a dispus în sensul respingerii cererii reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S. care a criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat modificarea (schimbarea) ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare, a învederat că în urma verificărilor organelor de inspecție fiscala din cadrul ANAF, Activitatea de Inspecție Fiscala, Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Fizice a rezultat că în perioada 2006-2010 pârâtul nu a evidențiat în contabilitate toate veniturile realizate, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma de 2.617.598 lei reprezentând TVA, impozit de profit de plată și accesorii aferente acestor obligații fiscale.
Astfel, urmare a inspecției fiscale efectuate de către inspectorii DGFP C.-S. la . Caransebeș s-a întocmit procesul-verbal nr. 2809/30.11.2011 potrivit căruia, pentru perioada verificată (_10), au fost constatate următoarele cazuri în care societatea a dus prejudicii bugetului general consolidat al statului: a emis facturi fiscale reprezentând livrări de piese de schimb, însă nu a înregistrat în totalitate în evidența contabilă facturile întocmite și emise către diferiți clienți, persoane fizice și juridice; nu a evidențiat în contabilitate facturi fiscale de vânzări. Acestea nu au fost prezentate în forma fizică, însă echipa de inspecție fiscală a apreciat că au fost emise și au produs venituri persoanei juridice; a achiziționat materiale de construcții și bunuri pe care le-a înregistrat în contul 231 - imobilizări corporale în curs, iar pentru folosirea acestora, societatea nu a prezentat inspectorilor rapoarte de lucru, devize de lucrări, procese-verbale de recepție, autorizații, astfel încât să poată justifica utilizarea bunurilor în scopul realizării de venituri; a achiziționat și înregistrat în perioada verificată în contul 623 - cheltuieli de protocol - facturile emise de către societățile Metro și Selgros ce vizează în cea mai mare parte achiziții de alimente pentru care societatea și-a exercitat dreptul de deducere depășind plafonul legal de 2%; au fost constatate diferențe de TVA între sumele înregistrate în evidența contabilă a societății și sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA.
Inspectorii au mai reținut că în perioada 01.01._08 au fost achiziționate un număr de 3250 facturi prin 265 carnete facturi înseriate și 7900 chitanțe prin 1158 carnete chitanțe înseriate pentru care nu au fost prezentate documente care să facă dovada modului de gestionare și repartizare a lor, menționând că repartizarea pe punctele de lucru s-a realizat în mod aleatoriu, nu în ordinea numerelor de topuri.
Echipa de inspecție fiscală a întocmit centralizatorul facturilor neînregistrate în jurnalul de vânzări și evidența contabilă de către societate, pentru fiecare an în parte pentru cele trei puncte de lucru. Pentru aceste facturi fiscale au fost întocmite și emise și chitanțe fiscale, făcându-se dovada încasării contravalorii bunurilor livrate, aspect verificat încrucișat la clienții ..
Pentru punctul de lucru din Bozovici, pârâtul nu a prezentat rolele-martor ale casei de marcat, iar pentru cele din orașul Oțelu R. a prezentat doar o parte a acestor role.
Prin neînregistrarea în contabilitate a facturilor care fac obiectul acestei situații s-a diminuat baza impozabilă și s-a prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 712.139,00 lei TVA și 161.867,00 lei impozit pe profit, obligații pentru care s-au calculat accesorii.
Reclamanta a mai arătat că în urma verificării efectuate asupra modului de evidențiere în contabilitate a documentelor cu regim special aflate în gestiunea societății s-a constatat existența următoarelor situații: facturi neregăsite în evidența contabilă aflate în topuri de facturi neprezentate în timpul inspecției fiscale și achiziționate de către societate, situație identificată ca urmare a comparării datelor înregistrate în jurnalele de vânzări cu datele conținute în facturile fiscale completate și emise și, respectiv, blocuri întregi de facturi neprezentate și neregăsite în evidența contabilă, dar care au fost achiziționate potrivit documentelor de aprovizionare, echipa de inspecție fiscală estimând veniturile realizate prin eventuala emitere a acestora la nivelul anului 2010.
Având în vedere cele trei situații însumate pe perioada verificată și faptul că echipa de inspecție nu a putut determina mărimea bazei de impunere pentru facturile și topurile de facturi neregăsite în evidența contabilă s-a procedat la estimarea acesteia, respectiv la estimarea veniturilor neevidențiate, procedându-se în acest sens ca urmare a dispariției actelor justificative privind operațiunile producătoare de venituri și a faptului că persoana juridică verificată administrată de pârâtul din prezenta cauză nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.
Diferența totală de TVA și impozit pe profit, obligații fiscale calculate de echipa de inspecție fiscală și rezultate în urma estimării veniturilor neevidențiate în contabilitate sunt în cuantum de 590.588,00 lei - TVA și 130.591,00 lei - impozit pe profit, sume pentru care au fost calculate accesoriile aferente.
A mai arătat reclamanta că pentru materialele de construcții și bunuri înregistrate în contul de „imobilizări corporale în curs" folosite și pentru care societatea nu a prezentat documente pentru a justifica utilizarea acestor materiale în scopul realizării de venituri,echipa de inspecție fiscală a stabilit prin procesul-verbal încheiat că societatea nu își poate exercita dreptul de deducere pentru TVA în sumă de 115.576,00 lei și s-a calculat diferența impozit pe profit pentru aceste bunuri în sumă de 28.836,00 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de protocol,cum în anii 2006 și 2007, societatea a depășit plafonul de 2%, echipa de control a stabilit că aceasta avea obligația colectării TVA în sumă de 3.8978,00 lei plus accesorii și a calculat o diferență de impozit pe profit de plată în sumă de 71.282,00 lei plus accesorii.
Cu privire la modul de declarare a obligațiilor privind TVA au fost constatate diferențe între sumele înregistrate în evidența contabilă și sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA. în sumă de 115._ lei.
Centralizând cele astfel constatate, inspectorii au stabilit că societatea datorează bugetului general consolidat al statului suma de 1.930.607,00 lei, din care 1.538.031,00 lei reprezintă TVA (total TVA de la punctele 1-5), iar 392.576,00 lei reprezintă diferență impozit pe profit (total impozit pe profit de la punctele 1-4).
Urmare a celor constatate, DGFP C.-S. - Activitatea de Inspecție Fiscală a formulat plângere penală împotriva numitului B. I. N., administrator al . Caransebeș pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, arătând că acesta a prejudiciat bugetul general consolidat de stat cu suma de 2.617.598,00 lei, din care diferențe TVA și impozit pe profit 1.595.185,00 lei, iar majorări de întârziere 1.022.413,00 lei.
Fapta astfel săvârșită, întrunește elementele constitutive ale uneia dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr.241/2005 art.9, alin.(l), lit b și c, a arătat reclamanta care a reprodus în cuprinsul cererii de apel aceste norme penale și care a conchis că, întrucât s-a reținut că fapta există, se impune obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile reprezentând obligații fiscale și majorările aferente până la data plații.
În continuare, a redat dispozițiile art.17 alin. 1 și 2 C.pr.pen. referitoare la stingerea acțiunii penale și pe cele ale art. 19 alin. 1 și 5, C.pr.pen. privind obiectul și exercitarea acțiunii civile.
A arătat că, potrivit art. 25 punctul 5 C.pr.pen., în caz de încetare a procesului penal, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă; or, în cauză, acțiune civilă promovată de reclamant apelantă este conformă dispozițiilor legale.
A redat dispozițiile art. 27 C.pr.pen. care prevăd că „în cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă” (alin. 5) și că „Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă” (alin. 6).
Astfel, a conchis apelanta, conform art. 28 C.pr.pen., „… instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite (alin. 1), iar „Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia” (alin. 2).
A reprodus dispozițiile art. 1365 Cod civil pentru a concluziona că repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.
Pe cale de întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului, reiterând susținerile referitoare la lipsa calității procesual pasive a pârâtului și la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 479 alin. 1 C.pr.civ., față de înscrisurile de la dosar și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța o va menține ca temeinică și legală, inclusiv pentru considerentele suplimentare ce vor fi arătate.
Astfel, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.405.903 lei, reprezentând obligații fiscale cu majorările aferente până la plata sumei, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile art. 1357 Cod civil potrivit cărora „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Această normă se regăsește în cartea a V-a, titlul II, capitolul IV, secțiunea a 3-a „Răspunderea pentru fapta proprie” din Codul civil, astfel că legea cere întrunirea condițiilor acestui tip de răspundere (fapta ilicită, cauzarea prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vina autorului) în persoana celui împotriva căruia se îndreaptă în instanță cel ce se consideră prejudiciat.
În cauză, reclamanta a indicat ca faptă prejudiciabilă neevidențierea în contabilitatea societății . Caransebeș a tuturor veniturilor realizate, consecința fiind prejudicierea bugetului cu suma în cuantumul arătat reprezentând TVA și impozit pe profit datorate de societate și neplătite, indicându-l ca autor al faptei pe pârâtul-administrator al societății la acea dată. În vederea recuperării prejudiciului, pe numele societății a fost emisă Decizia de impunere din 30.11.2014 (filele 9, 24-31 dosar fond).
Corespunde realității că, deși art. 193 alin. 1 Cod civil dispune că persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil, alin. 2 al aceluiași articol prevede că nu poate fi invocată împotriva unei persoane de bună-credință calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmărește ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.
Se observă, însă, că presupusa faptă ilicită a fost săvârșită de pârât în calitate de administrator al societății în patrimoniul căreia a intrat obligația de plată stabilită de reclamantă prin decizia de impunere menționată, astfel că răspunderea exclusivă a pârâtului poate fi angajată la cererea reclamantei-creditor al obligației doar în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 și nu în condițiile art. 1357 Cod civil invocate de apelantă.
Astfel, din interpretarea prevederilor art. 219 Cod civil potrivit cărora ”(1) Faptele … ilicite săvârșite de organele persoanei juridice obligă însăși persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) Faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvârșit… față de terți” și cu raportare la situația concretă dedusă judecății rezultă că pârâtul răspunde direct față de reclamantă în situația în care fapta invocată de aceasta ca fiind ilicită este străină de atribuțiile pe care le presupune funcția de administrator al societății în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată către buget.
Or, reclamanta apelantă nu a invocat o atare stare de fapt ci, dimpotrivă, a arătat inclusiv pe calea apelului (când a reiterat identic motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată) că pârâtul a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor de evidențiere în contabilitate a activității societății al cărei administrator era. Este adevărat că reclamanta apelantă a indicat caracterul ilicit al acestei fapte ca fiind neevidențierea în totalitate a veniturilor realizate de societate, însă, față de dispozițiile art. 219 alin. 1 Cod civil mai sus redate, această împrejurare nu este de natură a înlătura, în cauză, răspunderea civilă delictuală a societății comerciale cu consecința angajării în raport cu reclamanta a răspunderii personale a pârâtului.
În consecință, prima instanță a făcut corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 245, 248 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 32 alin. 1 lit. b), art. 36 C.pr.civ. respingând cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Se observă, de altfel, că apelanta nici nu aduce critici explicite și punctuale acestei soluții dată de tribunal excepției invocată de pârât, instanța de control judiciar fiind cea care a apreciat că reiterarea situației de fapt expusă în primă instanță s-ar putea constitui într-o eventuală susținere a calității procesuale a pârâtului și a făcut, totodată, aplicarea art. 476 alin. 1, 2 C.pr.civ.
Pe de altă parte, reproducerea în cuprinsul apelului a unor dispoziții din Codul de procedură penală (art. 17, 19, 25 pct. 5, 27, 28 ) și din Codul civil (art. 1365) nu se constituie în temeiuri de anulare sau schimbare a hotărârii primei instanțe, câtă vreme tribunalul nu a dat eficiență soluției dată în dosarul penal deschis pe numele pârâtului ci, dimpotrivă, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de acesta din urmă, excepție întemeiată tocmai pe soluția dată în dosarul penal menționat.
Corespunde realității că, expunând starea de fapt, prima instanță a menționat că prejudiciul estimat de reclamantă a fost analizat în cursul urmăririi penale de experții aici desemnați care l-au evaluat ca fiind în cuantum de 211.695,07 lei și a constatat, față de înscrisurile de la dosar, repararea lui. Se observă însă că, pe de o parte, această mențiune din cuprinsul considerentelor nu are nici o legătură cu soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale a pârâtului, tribunalul neraportându-se în vreun fel la ea în argumentarea admiterii excepției și că, pe de altă parte, apelanta nu a indicat în nici un fel că ar înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 461 alin. 2 C.pr.civ., astfel că o interpretare în acest sens a susținerilor din apel ar avea ca efect depășirea limitelor rolului activ și încălcarea art. 8 C.pr.civ. referitoare la egalitatea în proces a părților.
În fine, instanța de apel apreciază că se impune a se constata că excepția inadmisibilității cererii invocată de pârât pe calea întâmpinării depusă și comunicată procedural de Judecătoria Reșița anterior declinării competenței a fost respinsă de tribunal ca „prematur formulată, atâta timp cât nu a fost analizat fondul cauzei” (fila 8 sentință).
Această soluție nu este la adăpost de critici, având în vedere că argumentele pârâtului în susținerea acestei excepții vizau imposibilitatea promovării unei acțiuni în răspundere civilă delictuală de drept comun în condițiile în care reclamanta însăși a arătat că a emis pe numele societății al cărui administrator era pârâtul o decizie de impunere în condițiile speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Cum, însă, admiterea acestei excepții în apel ar crea reclamantei-apelante o situație mai grea decât cea creată prin sentința atacată, instanța de apel va observa doar că emiterea deciziei de impunere pe numele persoanei juridice în condițiile art. 86, 109 din OG nr. 92/2003 în forma în vigoare la data emiterii acestui act care a deschis societății calea contestației prevăzută de dispozițiile art. 205 din același act normativ se constituie într-un argument suplimentar în susținerea lipsei calității pasive a pârâtului în prezentul litigiu.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., instanța respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1336/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul B. I. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. TIMIȘOARA prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1336/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul B. I. N..
Cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în 30 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Curtea de Apel Timișoara.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
F. Ș. Prof.univ.dr. L. B.
Grefier,
M. M.
Red. FȘ/17.12.2015
Tehnored. MM/4 ex/21.12..2015
Instanță fond: Tribunalul C.-S. – jud. S. B.
Se comunică:
Reclamant – B. I. N. – dom. procedural ales la SCA V. & Asociații
- Timișoara, ., .
Pârât – Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara - Administrația
Județeană a Finanțelor P. C.-S.
– Reșița, . nr. 2, jud. C.-S.
Emis 2 comunicări
| ← Pretenţii. Decizia nr. 218/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 468/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








