Pretenţii. Decizia nr. 218/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 218/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.218
Ședința publică din 26.11.2015
PREȘEDINTE:M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta P. A. și de pârâtul F. de Protecție a V. S. împotriva sentinței civile nr. 461/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intervenientul Buduhala C. R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - apelanta P. A. lipsă, avocat G. G., lipsind celelalte părți.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentantul reclamantei-apelante depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe cererea de apel:
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea apelului declarat de P. A. așa cum a fost formulat, respingerea apelului declarat de pârâtul F. de Protecție a V. S..
Se solicită admiterea apelului formulat de P. A., modificarea sentinței apelate, în sensul de a se admite în întregime pretențiile reclamantei cuprinse în cererea introductivă, cu motivarea că după pronunțarea sentinței penale starea de sănătate a reclamantei s-a agravat, suferind mai multe intervenții chirurgicale. Această agravare a stării de sănătate stă la baza litigiului de față, în care nu poate opera autoritatea de lucru judecat din cauza având ca obiect contestația la executare.
Se solicită respingerea apelului declarat de pârâtul F. de Protecție a V. S. cu atât mai mult cu cât această parte, în fața primei instanțe, și-a exprimat punctul de vedere privind pretențiile, acceptate, la nivelul sumei de 120.000 lei.
Se resping categoric susținerile intervenientului d-lui Buduhala C. R. potrivit cu care, în opinia sa, reclamanta nu poate invoca o situație mai grea, în prezent, față de cea la momentul producerii accidentului.
Se solicită acordarea cheltuielilor de judecată depunând la dosar chitanța vizând onorariul avocațial în cuantum de 1200 lei .
CURTEA
Curtea deliberând asupra apelurilor de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul A. sub nr._ 06.03.2014, reclamanta P. A. a solicitat obligarea pârâtului F. pentru Protecția V. S. la plata sumei de 287.538,60 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit între data de 28.06.2012 și data depunerii prezentei cereri, în urma accidentului de circulație din data de 06 august 2010 ora 19,30 pe DN 79 A pe raza localității A. I., . victimă a fost, ceea ce i-a cauzat acesteia o vătămare corporală care n-a fost remediată nici până în prezent și a condus la incapacitate totală de muncă și 70% incapacitate adaptivă.
De asemenea,, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.445 lei/lună pe toată durata pentru care este lipsită de capacitate de muncă și are 70% incapacitate adaptivă.
În motivare, a arătat că în după-amiaza zilei de 06 august 2010 la ora 19,30 pe DN 79 A pe raza localității A. I. . C. R., fără a avea permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea 0,80 %o, conducând un automobil neasigurat a produs un accident de circulație care s-a soldat cu vătămarea corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului și în timpul cercetării judecătorești s-a constatat că accidentul de circulație s-a produs din vina exclusivă a numitului B. C. R. care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere, a condus pe drumurile publice un autoturism neînscris în circulație și neasigurat care a intrat pe contrasens producând accidentul.
În urma acestor evenimente numitul B. C. R. a fost condamnat definitiv prin decizia penală nr. 621/R din data de 21.04.2011 pronunțată în cauza penală din dosarul cu numărul_ pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal și pentru infracțiunile de conducere pe un drum public a unui autovehicul neînmatriculat în timp ce avea o alcoolemie care a depășit limita legală de 0,8 g/litru de sânge, infracțiuni prevăzute și pedepsite de prevederile art. 85 alin. 1, art. 86 alin. 1 și art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În data de 28.06.2012 pârâtul a fost obligat în dosarul disjuns din dosarul penal (dos._ ) să plătească reclamantei_ lei daune materiale și_ lei daune morale pentru compensarea suferințelor de la data accidentului (06.08.2010) până la data pronunțării hotărârii (28.06.2012) și, de asemenea, la 700 lei/lună cu titlul de indemnizație lunară pentru a compensa incapacitatea de muncă.
Calitatea procesuală a pârâtului este neîndoielnică de vreme ce aceasta a fost obligat prin sentința și decizia din dos._ să o despăgubească pe reclamantă. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 1/2008 F. P. Protecția V. S. nu poate opune victimelor accidentelor beneficiul de discuțiune astfel cum este numit dreptul unei persoane care garantează o obligație a altei persoane de a cere ca, în primul rând, creditorul să se îndrepte împotriva debitorului principal și, numai în măsura în care creanța nu va putea fi realizată pe aceasta cale, să poată fi acționat împotriva sa.
Întinderea prejudiciului moral suferit de reclamantă între data rămânerii definitive a hotărârii (28.06.2012) prin care a fost obligat pârâtul și data depunerii prezentei cereri, s-au scurs 610 zile în care a mai suferit 3 intervenții chirurgicale importante, numeroase infecții recurente care au necesitat tratamente dureroase și costisitoare și mai multe internări în spital care împreună au cauzat suferințe fizice și psihice majore. Calculul prejudiciului moral suferit de reclamantă a fost făcut potrivit cu lucrarea publicată de pârât pe pagina de internet a fondului „Ghid pentru soluționarea daunelor morale" .
Reclamanta a arătat că astfel calculul prejudiciului - potrivit paginilor 75-78 din „Ghid pentru soluționarea daunelor morale" despăgubirilor morale cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori sănătății acestea - se calculează în felul următor: punctele corespunzătoare din tabelul VI.4 se înmulțesc cu valoarea punctului calculată ca a zecea parte din salariul mediu net /economie și cu numărul de zile de îngrijiri medicale.
În tabelul de mai jos reclamanta a redat în mod sintetic situația din prezenta cauză.
Salariu mediu valoare număr de Valoare
An net punct zile despăgubiri/an
2012 1507 150,07 186_
2013 1600 160 365_
2014 1618 161,8 59_,6
Total 610 Total_,6
Privitor la capătul de cerere prin care solicită obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de 1445 lei/lună a arătat că le-a raportat la salariul minim pe economie de 850 lei în prezent plus un adaos de 595 lei/lună care reprezintă 70% din același salariu minim pe economie și care este menit să compenseze incapacitatea adaptivă și faptul că are nevoie de ajutor permanent, deoarece se deplasează chiar și în prezent sprijinindu-se de un cadru metalic, are nevoie de asistență când face cele mai banale operațiuni ca toaleta corporală, baie sau mersul la toaletă și nu se poate prevedea când va înceta această situație.
În drept, a invocat dispozițiile art. 998-999 cod civil și cap. 2 „Atribuțiile Fondului în calitate de organism de plată a despăgubirilor" din cadrul Normelor privind F. de protecție a victimelor străzii puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. l /2008.
Pârâtul F. pentru Protecția V. S. a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului A. în prezenta cauză, susținând că așa cum se poate observa din documentele care însoțesc cererea de chemare în judecată, reclamanta a introdus acțiunea în pretenții la Tribunalul A., contrar prevederilor art. 107 din noul Cod de Procedură Civilă: „..cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază … pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
A opinat că reclamanta ce domiciliază în județul A., în mod eronat, a introdus acțiunea la Tribunalul A., interpretând greșit, probabil, prevederile art. 115 din noul Cod de procedură civilă potrivit căruia în materie de asigurare, competența teritorială a instanțelor de judecata este alternativă și este la latitudinea reclamantului, pârâtul precizând că dispozițiile art. 115 nu sunt aplicabile tocmai pentru ca în cauza dedusă judecații nu este vorba despre nicio asigurare valabilă.
De asemenea, a menționat că reglementarea instituției Fondului de Protecție a V. S. își are originea în prevederile art. 1 pct. 4 din Directiva Europeană 84/5/CEE din 30.12.1983 (Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. L8/17 din 11.01.1984). În legislația din România prevederile acestei directive referitoare la intervenția Fondului în cazul unor accidente provocate de autori neidentificați au fost preluate gradual, până la momentul aderării României la Uniunea Europeană, astfel că preluarea integrală în legislația română a prevederilor acestei directive s-a făcut doar după data de 01.01.2007.
Pârâtul a arătat faptul că nu este un asigurător, fiind o asociație profesională a asigurătorilor de autovehicule din România, înființată prin art. 61 al Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România; prin Legea nr. 113/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor s-a decis înființarea Fondului ca entitate separată, astfel că prin art. 251 al Legii nr. 32/2000 a fost constituit F. de Protecție a V. S. ca instituție de sine-stătătoare. Prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 au fost puse în aplicare Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului.
Art. 61 din Legea nr. 136/1995 prevedea că: „în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul este neasigurat, se constituie F. de Protecție a V. S.".
Art. 251 din Legea nr. 32/2000 prevede că: „F. se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule dacă autovehiculul respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că. în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare".
„F. de Protecție a V. S., este constituit de asigurătorii care au dreptul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să practice pe teritoriul României asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, prevăzută în clasa 10 de la lit. B - Asigurări generale din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, asigurare denumită în continuare asigurare R.C.A., indiferent de forma de organizare și de statul în care s-au constituit" - art. 1 alin. 1 din Ordinul 1/2008.
S-a susținut că F. de Protecție a V. S. este o instituție care a fost creată cu scopul de a acorda protecție victimelor accidentelor de circulație, fără ca acestea să fie obligate la o contraprestație pentru serviciile primite. Protecția acordată de Fond constă în despăgubirea victimelor accidentelor de circulație, pentru anumite categorii de prejudicii suferite în urma unor astfel de evenimente, în situația în care despăgubirea nu poate fi obținută nici de la autorul faptei prejudiciabile și nici de la vreo societate de asigurări. F. nu acordă despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare pentru faptele unor persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligați la plata despăgubirilor și numai în scopul protejării victimelor. După plata despăgubirilor, F. va face toate demersurile pentru recuperarea acestora, în măsura în care autorul faptei prejudiciabile este stabilit.
Astfel, din cele arătate, reiese cu claritate faptul că, intervenind în baza prevederilor legale, iar nu în baza unui contract de asigurare, F. nu desfășoară activități specifice unui profesionist, în sensul noului Cod civil; pe cale de consecință, a apreciat că reclamanta a introdus cererea la o instanță necompetentă teritorial, respectiv Tribunalul A..
Pe cale de excepție, a invocat excepția autorității de lucru judecat.
A învederat că, anterior promovării prezentei acțiuni, pe calea unei cereri de constituire de parte civilă, a promovat o acțiune identică, cu tripla identitate de părți – cauză - interes, ce a făcut obiectul laturii civile a dosarului penal nr._ al Judecătoriei Gurahonț, instanță care prin Sentința penală nr. 944/24.11.2011 a dispus obligarea sa alături de inculpatul B. R. C., la plata sumei de 11.667 lei, cu titlu de daune materiale; sumei de 52.483 lei, cu titlu de daune morale; sumei de 700 lei/lună, cu titlu de prestație periodică pentru perioada cât reclamanta are capacitatea de muncă pierdută și 70% incapacitate adaptativă.
Toate aceste sume stabilite de instanță vizează prejudiciul corporal înregistrat de reclamantă ca urmare a accidentului rutier produs de numitul B. R. C., a cărui victima a fost, și au fost cuantificate în baza unui amplu probatoriu incluzând și un raport de expertiză medico-legală.
Pârâtul a învederat că, aferent pretențiilor formulate de reclamantă pe calea acțiunii prezente, reclamanta nu a depus niciun raport de expertiză medico-legală ori vreo altă expertiză medicală de stabilire a unui grad de invaliditate întocmită de un medic specializat în expertiză medicală a capacității de muncă, de natură a justifica majorarea pretențiilor de dezdăunare.
Astfel, există o hotărâre penală definitivă care, cu puterea autorității de lucru judecat, are un efect pozitiv în prezenta cauză civilă, în sensul că, asupra chestiunilor litigioase tranșate: existența faptei, persoana care a săvârșit-o, vinovăția acesteia precum și acoperirea prejudiciului, să nu se mai poată reveni, operând în această situație imutabilitatea verificării jurisdicționale.
În cazul în care nu vor fi admise excepțiile ridicate, a solicitat, ca în baza administrării unui probatoriu în sensul stabilirii prejudiciului corporal înregistrat după data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 944/2011 pronunțată de Judecătoria Gurahonț, respectiv data pronunțării Deciziei Curții de Apel Timișoara, 28.06.2012, să se cenzureze pretențiile de daune morale formulate de reclamantă.
A arătat că pretențiile reclamantei sunt de 287.538,60 lei, exclusiv pretenții de daune de natură nepatrimonială, morală; de majorare a prestației periodice de la 700 lei/lună la 1.445 lei/lună.
S-a mai susținut că reclamanta justifică aceste pretenții raportat la împrejurarea că, ulterior rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 944 din 24.11.2011, respectiv după data de 28.06.2012 și până la data promovării acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, a suferit încă 3 intervenții chirurgicale importante, numeroase infecții recurente care au necesitat „tratamente dureroase și costisitoare" precum și mai multe internări în spital.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanta s-a mărginit să depună o pretinsă cerere de despăgubire, neînregistrată la Fond; o adeverință medicală a cărei data de emitere este modificată și necertificată; 2 bilete de ieșire din spital din al căror conținut reiese că reclamanta a fost supusă unei intervenții chirurgicale în 21.02.2013 și investigații de laborator.
S-a susținut că reclamanta nu înțelege să își probeze pretențiile prin raport de expertiza medico-legală; raport de expertizare a capacității de muncă; certificat de încadrare în grad de handicap; documente fiscale (chitanțe, facturi, bonuri etc.) care să facă dovada „tratamentelor costisitoare"; adeverințe din care să rezulte cuantumul veniturilor obținute înainte de accident și, eventual, diferența dintre acesta și prestația periodică de 700 lei/lună încasată de la aceasta; înscrisuri și/sau documente fiscale care să probeze cheltuieli de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară (conform prescripțiilor medicale), cheltuieli cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificat medical se recomandă acest lucru.
A subliniat că în opinia sa, în lipsa unui probatoriu care să conțină dovezi dintre cele mai sus enunțate, pretențiile reclamantei rămân nedovedite, reclamanta mărginindu-se să formuleze pretenții de daune morale deși face vorbire de „..tratamentele costisitoare" pe care le-a suportat.
Raportat la această împrejurare este ilustrativă o decizie recentă a I.C.C.J. (Decizia nr. 2129/30 mai 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă), potrivit căreia „ … de principiu, persoana vătămată în urma unui accident de circulație, … ar trebui să primească, în primul rând, despăgubiri materiale, dar și daune morale, în măsura în care este cazul".
În speță, Înalta Curte a reținut că reclamanta, deși putea face dovada daunelor materiale pe care le-a suferit, a preferat să ceară numai daune morale în cuantum foarte mare, considerând, probabil, că acestea vor acoperi și daunele materiale. Înalta Curte a precizat că acordarea daunelor morale trebuie făcută într-un cuantum care să asigure doar repararea prejudiciului moral, fără a suplini daunele materiale, dar și de contextul economico social în care părțile vătămate se află, pentru ca această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a solicitat a se aprecia că, în baza unui probatoriu relevant în cauză, să se aprecieze cuantumul daunelor morale ce se cuvine a fi acordat reclamantei, raportat la „Ghidul de soluționare a daunelor morale", invocat de altfel și de către reclamantă, în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit de un medic legist pentru perioada cuprinsă între 28.06.2012 și data promovării acțiunii.
Sub aspectul daunelor morale, a prezentat câteva aspecte generale cu privire la natura acestui tip de pretenții: referitor la daunele morale solicitate de reclamantă, vătămarea corporală a acesteia reprezintă, fără îndoială, un prejudiciu moral care se impune a fi reparat, dar în anumite limite și cu serioase circumstanțieri; în ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, greu de stabilit, se impune a se ține seama că acesta trebuie sa aibă efect compensatoriu; aceste sume nu trebuie să constituie venituri nejustificate pentru reclamantă. Sumele acordate trebuie să fie calificate doar ca despăgubiri, iar hotărârea judecătorului trebuie să cuprindă criteriile care l-au determinat să aprecieze compensația pe care o acordă.
Instanța în acordarea daunelor morale, trebuie să țină cont, în individualizarea acestora, de diferența netă între calitatea de asigurător a unei societăți de asigurare și cea de garant a Fondului. Scopul Fondului este acela de a oferi protecție imediată persoanei prejudiciate, garantând plata pe care o datorează partea responsabilă, nicidecum preluând răspunderea acesteia, ca în cazul unui asigurător. Între partea responsabilă și Fond nu există nici un raport contractual; legea a stabilit o obligație de garanție în sarcina Fondului în scopul protejării persoanelor prejudiciate.
De aceea, pârâtul a considerat că instanța nu trebuie să cuantifice daunele morale în considerarea Fondului de Protecție a V. S., care garantează plata acestora. F. este o asociație profesională non profit, constituită prin transpunerea în legislația românească a mai multor directive europene, finanțată prin vărsăminte din primele încasate de societățile de asigurare autorizate să emită polițe RCA în România. F. este obligat, în virtutea normele sale de funcționare, să intervină pentru a acorda despăgubiri „..persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule"". Între Fond și persoana vinovată de producerea accidentului nu există nici un raport juridic; F. nu încasează nici o primă de la acesta pentru a prelua riscul în baza unui contract, așa cum fac asigurătorii. Mai mult decât atât, F., după achitarea despăgubirilor către părțile prejudiciate, este obligat să recupereze de la persoana responsabilă de crearea prejudiciului: „după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii. " (art. 13 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008). Existența garantului trebuie avută în vedere doar în ceea ce privește celeritatea dezdăunării părții prejudiciate și a apreciat că nu trebuie apreciată solvabilitatea garantului pentru acordarea acestor daune.
De asemenea, în cazul altor infracțiuni soldate cu vătămarea corporală a părții prejudiciate sau cu deces și în care nu există asigurător sau garant, părțile civile sau reclamanții solicită, iar instanța acordă daune morale, într-un cuantum similar cu cel legat de un accident rutier.
S-a susținut că asemenea suferințe sunt subînțelese, iar ca atare trebuie compensate material - nu există dubiu în acest sens - însă, pe de altă parte, această compensație trebuie să fie una rezonabilă și nu un mijloc de îmbogățire. Raportând data producerii accidentului la prevederile legale menționate anterior, s-a susținut că în speță sunt aplicabile prevederile Normelor puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Referitor la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală, a considerat că raportat la prevederile legale menționate mai sus, se constată că prejudiciul suferit de reclamanta, pe care F. poate fi obligat să îl garanteze va fi doar cel care este calculat în conformitate cu prevederile art. 49, pct. 1 din Normele puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 și care reprezintă: în caz de vătămare corporală: diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de către persoana vătămată, probat cu documente justificative. în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale), probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; cheltuieli cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificat medical se recomandă acest lucru. însă nu mai mult de salariul de bază minim brut pe economie; daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România…”.
La aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, a solicitat a se acorda importanță doar caracterului compensatoriu al despăgubirilor pentru daune morale și nu celui punitiv. Astfel, după cum este cunoscut, în dreptul continental, a învederat că despăgubirile acordate pentru daune morale vizează alinarea suferinței și nu producerea satisfacției prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. O astfel de abordare nici nu ar avea efect în sistemului asigurărilor obligatorii pentru răspundere civilă, eventualele sancțiuni punitive fiind îndreptate împotriva întregii mase a asiguraților și nicidecum împotriva persoanei responsabile.
Principiul restitutio în integrum nu poate fi aplicat și nici nu trebuie avută o astfel de abordare. Indiferent de suma acordată, oricât de mare, persoanele decedate sau suferințele îndurate ca urmare a vătămărilor corporale nu pot fi recuperate. Totodată, este imoral și imposibil a prețui viața ori sănătatea. După cum a arătat, despăgubirile trebuie să producă doar alinarea suferinței și nu o repunere în situația anterioară (lucru imposibil).
Despăgubirile trebuie să fie ancorate în realitatea socio-economică națională. Media europeană a despăgubirilor pentru daune morale în caz de deces este de 4 salarii medii nete lunare. În acest sens mai trebuie reținut că salariul lunar mediu net pe economie de la ora actuală (aprox.350 €) totalizează pe parcursul a 40 de ani de muncă (cariera unei persoane) circa 168.000 €. Mai trebuie precizat că din acest venit mai trebuie dedus coșul minim de consum lunar (care depășește 150 €). În aceste condiții, se poate afirma că după deducerea costurilor necesare supraviețuirii, o persoana remunerată la nivelul venitului mediu net pe economie poate „acumula" după 40 de ani de muncă circa 96.000 €.
Or, în cazul reclamantei P. A., pretențiile de daune morale în cuantum de aproximativ echivalentul a 64.000 euro pentru suferința fizica încercată, indiscutabilă de altfel, a considerat a fi ușor excesive.
Deși suferința provocată de vătămarea corporală a reclamantei este reală, a considerat că suma solicitată este exagerată, transformând despăgubirea într-o îmbogățire fără justă cauză și, pe cale de consecință, a solicitat a se stabili un cuantum echitabil, indicând criteriile obiective pe baza cărora acordă aceste daune morale, prin raportare la situația social-economică a părții prejudiciate, la realitatea societății actuale și prin raportare la obligația FPVS de recuperare a despăgubirilor achitate de la persoana responsabilă de producerea prejudiciului.
În absența unor criterii obiective prevăzute în legislația națională, care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii cât și instanțele, practica judiciară în materia compensațiilor pentru daune morale a evoluat relativ neunitara, între compensațiile acordate pentru cazuri similare fiind uneori diferențe extrem de mari, în raport de 1 la 100 sau alteori chiar și mai mari.
În aceste condiții, prin scăderea predictibilității cazuisticii (element esențial al funcționării sistemului de asigurări) s-a constatat necesitatea identificării unor repere care să constituie măcar un punct de pornire în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire pentru daune morale ca urmare a producerii unor riscuri asigurate și în urma cărora a rezultat vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul persoanelor.
Totodată, s-a considerat că un astfel de demers ar fi în măsură să asigure în relația cu persoanele prejudiciate obiectivitatea și tratamentul nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 al CEDO. Cu acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, FPVS a demarat studiul privind daunele morale rezultate în urma vătămării corporale ori decesului persoanelor.
Pârâtul a subliniat că pentru studiul practicii instanțelor judecătorești din România au fost utilizate doar informații publice, aflate pe portalul „Jurindex - Indexul jurisprudenței naționale", disponibil pe pagina de internet htip:.rwww.jurisprudenta.org. fiind preluate spre studiu și centralizare un număr de 2339 decizii ale Curților de Apel din România ți în urma centralizării deciziilor judecătorești și a prelucrării statistice au fost obținute următoarele rezultate în caz de vătămare corporală: cu recuperarea integrală a funcționalității despăgubiri de 316 lei/zi de îngrijiri medicale, cu infirmitate posttraumatică despăgubiri de 419 lei/zi de îngrijiri medicale
S-a susținut că sumele anterior menționate exprimă media aritmetică a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale pentru respectivele categorii de suferințe morale. Totodată, a învederat că trebuie reținut că despăgubirile vizează pe întreg, toate tipurile de prejudicii morale suferite la o intensitate medie prezumată.
Față de cele de mai sus, pârâtul a solicitat a se lua act de practica națională în materie și să stabilească despăgubirile pentru daune morale în limita mediile anterior expuse.
Cum din actele medicale depuse de reclamantă în susținerea cererii sale de chemare în judecată rezultă că a necesitat peste 9 luni de îngrijiri medicale și că prezintă infirmitate fizică permanentă și având în vedere cele arătate mai sus în considerarea unor cazuri similare, a opinat că acordarea unei sume de aprox. 120.000 lei ar fi justă.
A solicitat ca, în temeiul art. 78 din noul Cod procedură civilă, citarea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a numitului B. C. R., domiciliat în ., jud. A., având în vedere că este persoana responsabilă de prejudiciul corporal provocat reclamantei.
În temeiul art. 251 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 și a art. 13 din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, dacă va fi obligată la plata către reclamantă se va subroga în drepturile acesteia și va recupera sumele plătite de la vinovatul de producerea prejudiciului.
A arătat că prin Sentința penala nr. 944 din 24.11.2011 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr._, a fost obligată la plata de daune materiale, morale și prestație periodică alături de inculpat, adică de numitul B. C. R., a cărui intervenție forțată în cauză o solicită.
Prin notele de ședință depuse de intervenientul forțat B. C. R., acesta și-a arătat punctul de vedere cu privire la cererea de chemare în judecată, la cererea de introducerea sa în cauză în mod forțat și la întâmpinare, solicitând respingerea excepției necompetentei teritoriale; respingerea excepției autorității de lucru judecat; iar pe fond, diminuarea cuantumului pretențiilor formulate de către reclamanta, în măsura în care acestea vor fi dovedite.
În motivare a arătat cu privire la excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului A., că această excepție este nefondată întrucât, deși nu există un contract de asigurare între FPVS și P. A., FPVS reprezintă o asociație profesională a asigurătorilor de vehicule din România, care se substituie societăților de asigurări în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație în situația în care autovehiculul implicat în accident este neasigurat, considerând că art. 115 Cod procedură civilă este aplicabil în cauză.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a arătat că dosarul penal nr._, finalizat prin Sentința penala nr. 944/24.11.2011 a Judecătoriei Gurahonț a avut ca obiect prejudiciile suferite de către reclamantă până la data pronunțării acelei hotărâri, în timp ce prezentul litigiu are ca obiect prejudiciile suferite de aceasta începând de la momentul rămânerii definitive a acelei hotărâri și până în prezent, ca urmare a solicitat respingerea și a acestei excepții.
Pe fondul cauzei, având în vedere faptul că reclamanta a mai suferit intervenții și i s-a mai administrat tratament de la momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. 944/24.11.2011 și până în prezent, a considerat că aceasta are dreptul la despăgubiri și pentru aceste prejudicii, însă în ceea ce privește cuantumul pretențiilor, respectiv 287.538,60 lei a considerat că acestea sunt prea mari și nejustificate raportat la progresul făcut de către reclamanta în procesul de vindecare.
Din actele depuse la dosarul cauzei, reiese că starea reclamantei a început să se amelioreze, iar intervenția chirurgicală pe care a suferit-o, de scoatere a tijei este necesară ca efect al procesului de vindecare. Ca urmare, starea acesteia nu s-a înrăutățit, iar suferințele provocate de accident, după rămânerea definitiva a hotărârii, nu pot fi mai mari decât cele pe care le-a suportat în perioada imediat următoare accidentului.
Daunele morale acordate de către Judecătoria Gurahonț prin sentința penală nr. 944/24.11.2011 au fost în cuantum de 52.483 lei, mult mai mici decât daunele morale ce se solicita a fi plătite prin prezentul litigiu, promovat la o distanță de câțiva ani de la producerea accidentului.
La momentul pronunțării hotărârii menționate, în acordarea daunelor morale, s-au avut în vedere inclusiv prejudiciile viitoare și previzibile pe care avea să le sufere victima accidentului, iar situația de fapt nu s-a modificat până în prezent. Se știa chiar și faptul că starea reclamantei în ceea ce privește capacitatea de muncă și posibilitățile de viață socială și familie ale acesteia vor rămâne la fel pentru tot restul vieții și că acestea se pot doar ameliora, dar nu se va mai reveni la situația existentă înaintea accidentului.
A considerat că reclamanta nu poate fi, în acest moment, mai afectată de producerea accidentului decât în perioada imediat următoare acestuia în condițiile în care viața sa s-a ameliorat din punct de vedere medical, sens în care nu se justifică acordarea de pretenții morale mai mari decât cele acordate în dosarul penal nr._ .
De asemenea, daunele morale nu se acorda de mai multe ori pentru aceleași împrejurări, aceasta este o sumă globală acordată pentru a se încerca compensarea suferințelor provocate victimei prin accident.
Majorarea prestației periodice s-ar justifica numai în cazul în care condițiile de viață ale acesteia s-ar fi îngreunat, din cauza accidentului de circulație, de la momentul la care instanța penală a dispus plata sumei de 700 lei. Această suma i-a fost acordată reclamantei pentru pierderea capacității de munca, iar în privința acestui aspect nu s-a modificat nimic în starea reclamantei de la rămânerea definitivă a sentinței penale. În aceste condiții, a considerat că nu se impune majorarea a prestației periodice de la 700 la 1.445 lei/lună.
Prin sentința civilă nr. 461/PI/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâții F. pentru Protecția V. S. și intervenientul forțat Bondurală C. R., astfel: s-a dispus obligarea pârâtului F. pentru Protecția V. S. să plătească reclamantei suma de 80.000 lei cu titlu de despăgubiri; suma de 585 lei pe lună pentru perioada 01.01._15 și suma de 630 lei/ lună începând cu data de 01.07.2015 și până când reclamanta are capacitatea de muncă pierdută în proporție de 50% și 55% incapacitate adaptivă.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 06.08.2010 intervenientul forțat B. C. R. a provocat un accident de circulație, în urma căruia reclamanta a suferit numeroase leziuni corporale.
Prin sentința penală nr. 944/24.11.2011 pronunțată de Judecătoria Gurahonț au fost obligați intervenientul forțat B. C. R. și pârâtul F. pentru Protecția V. S. să plătească reclamantei suma de 11.667 lei cu titlu de despăgubiri civile daune materiale, precum și suma de 52.483 lei despăgubiri civile daune morale, de asemenea și suma de 700 lei/lună începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței și în continuare pentru perioada cât reclamanta are capacitatea de muncă pierdută și 70 % incapacitate adaptativă.
S-a reținut în considerentele sentinței că pârâtul B. C. R. răspunde civil pe temeiul art. 998 – 999 Cod Civil față de reclamanta P. A. pentru prejudiciul cauzat acesteia ca urmare a accidentului de circulație, având în vedere că a fost condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 621/R/2011 a Curții de Apel Timișoara pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, hotărâre care are putere de lucru judecat în materie civilă conform art. 22 Cod Procedură Penală, asupra vinovăției, existenței faptei prejudiciante a pârâtului B. R. C..
Deoarece conform Deciziei în interesul legii nr. 3/2010 coroborată cu art. 4 din Ordinul nr. 1/2008 în cazul în care persoana vinovată de producerea accidentului nu are încheiată asigurare de răspundere civilă se angajează răspunderea asociației F. de Protecție a V. S., rezultă că aceasta din urmă răspunde față de reclamanta P. A. pentru prejudiciul produs de pârâtul B. R. C., deoarece pârâtul B. nu avea încheiată asigurare de răspundere civilă.
S-a reținut de asemenea că, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare de daune morale instanța a considerat-o întemeiată în limita sumei de 52.483 lei urmând a o admite în acest cuantum, având în vedere suferințele mari produse reclamantei, starea de capacitate de muncă pierdută, zilele de îngrijiri medicale care se ridică la 280 – 300 zile conform expertizei medicale.
Pe de altă parte, reclamanta P. A. trebuie să beneficieze și de venitul din muncă raportat la salariul minim pe economie de 700 lei/lunar conform art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2011 – 2014, venit din muncă de care este lipsită pe perioada incapacității de muncă, având în vedere și împrejurarea că această sumă modică reprezintă o despăgubire de natură să asigure reclamantei acoperirea prejudiciului realizat ca urmare a incapacității de muncă conform expertizei medico – legale.
Analizând cu precădere, în condițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât prin întâmpinare, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât în speță nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, impusă de art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă.
Dosarul penal nr._ soluționat prin sentința penală 944/24.11.2011 a avut ca obiect prejudiciul suferit de către reclamantă până la data pronunțării acestei hotărâri, în timp ce prin prezenta cauză se solicită daune pentru prejudiciul suferit ulterior pronunțării.
Prin urmare, instanța de fond a respins excepția ca neîntemeiată.
Excepția de necompetență teritorială a fost respinsă în baza art. 113 pct. 9 Cod procedură civilă, prin încheierea de ședință din 20.05.2014.
Analizând fondul pretențiilor reclamantei, tribunalul a constatat că acestea sunt parțial întemeiate, reținând că în cauză s-a efectuat o expertiză cu următoarele obiective: stabilirea numărului de intervenții chirurgicale efectuate în perioada 28.06.2012 – data pronunțării hotărârii și 06.03.2014 – data înregistrării prezentei cauze; dacă aceste intervenții chirurgicale au legătură cu vătămarea produsă prin accidentul suferit în data de 06.08.2010; numărul de zile de îngrijiri medicale necesare și orice consecințe noi de ordin medical ca urmare a producerii accidentului, survenite după data de 28.06.2012.
Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală reclamanta a efectuat în perioada 28.06._14 următoarele intervenții chirurgicale și de control prezentând diagnosticele: complicație nespecificată a unui dispozitiv protetic, implant și grefă ortopedică internă, cardiopatie aterosclerotică hipertensiunea esențială (primară), corp străin de osteosinteză gleznă dreaptă operat, obezitate gr II, cardiopatie ischemică cronică, hipertensiune arterială. Sechele algofuncționale post fractură cominutivă pilon tibial drept operată iterativ cu subluxație anterioară a piciorului și anchiloză gleznă dreaptă în poziție vicioasă (artrodeză), complicație nespecificată a unui dispozitiv (protetic) implant și grefă ortopedică internă.
S-a reținut că leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, în condițiile unui accident de circulație. Ele pot data din 06.08.2010 și au prezentat în evoluția lor multiple complicații care au avut o evoluție trenantă („osteită pilon tibial, osteoartrită gleznă dreaptă, artroză severă dureroasă gleznă dreaptă") care au necesitat intervenții chirurgicale ortopedice repetate, de extragere a corpului străin de osteosinteză CSOS și însumează 390 (treisutenouăzeci) zile de îngrijiri medicale.
Instanța a constatat că atât pârâtul F. pentru Protecția V. S. – cât și intervenientul forțat B. C. R. – vinovat de producerea accidentului, îi recunosc reclamantei dreptul la despăgubiri, însă arată că suma solicitată cu acest titlu este nejustificat de mare.
Instanța de fond a ținut că seama de poziția pârâtului exprimată prin întâmpinare – respectiv că acordarea unei sume de 120.000 lei ar fi justă, dar și poziția intervenientului care, în baza art. 251 pct. 15 din Legea 32/2000, va suporta în final suma acordată reclamantei, acesta susținând că suferințele provocate de accident, după rămânerea definitivă a hotărârii, nu pot fi mai mari decât cele pe care le-a suportat reclamanta în perioada imediat următoare accidentului.
În ce privește cuantumul despăgubirilor morale, instanța de fond a apreciat că acordarea lor trebuie să reprezinte o satisfacție echitabilă pentru victimă dar să nu constituie în același timp o sursă de îmbogățire fără justă cauză, fiind necesar ca ele să se caracterizeze prin proporționalitate și caracter rezonabil.
În absența unor criterii legale de cuantificare a daunelor morale și ținând seama că prin hotărârea anterioară, pentru 300 zile îngrijiri medicale, reclamantei i s-a acordat suma de 52.483 lei, instanța de fond a apreciat că pentru 390 zile, acordarea sumei de 80.000 lei, reprezintă o măsură de natură să compenseze suferințele fizice și psihice încercate.
Aproape concomitent cu prezentul litigiu, Judecătoria Gurahonț a soluționat contestația la executare formulată de F. pentru Protecția V. S. în contradictoriu cu reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 398/08.10.2014 – menținută prin decizia civilă nr. 104/04.02.2015 a Tribunalului A., a fost obligat F. pentru Protecția V. S. să îi plătească reclamantei suma de 540 lei/lună începând cu data rămânerii definitive a sentinței și în continuare pentru perioada cât reclamanta are capacitatea de muncă peste 50% pierdută și 55 % incapacitate adaptivă.
În această cauză a fost efectuată o expertiză medicală prin care s-a constatat că reclamanta are pierdută cel puțin pe jumătate capacitatea de muncă, iar incapacitate adaptativă a fost stabilită la 55%, reclamanta fiind încadrată în gradul III de invaliditate.
S-a reținut în considerentele sentinței că în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor periodice, reclamanta trebuie să beneficieze de venitul din muncă raportat la salariul minim pe economie, conform art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2011 – 2014, venit din muncă de care este lipsită pe perioada incapacității de muncă, fiind o despăgubire de natură să asigure acesteia acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a incapacității de muncă de peste 50% .
Prin urmare atât obligația de acordare a despăgubirilor periodice cât și criteriul de stabilire a acestora (60% din salariul minim brut), au intrat în puterea de lucru judecat.
În prezenta cauză, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1091/10.12.2014, conform cărora începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, iar de la 01.07.2015 - la 1050 lei lunar.
Așadar, pentru perioada 01.01._15, reclamantei i se cuvine suma de 580 lei (60% din 975 lei), iar începând cu 01.07.2015 – suma de 630 lei (60% din 1050 lei).
P. aceste considerente, în baza art. 251 alin. 12 din Legea 32/2000 și art. 61 din Legea 136/1995, constatând că pretențiile deduse judecății sunt parțial întemeiate, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâtul F. pentru Protecția V. S. și intervenientul forțat B. C. R., a obligat pârâtul F. pentru Protecția V. S. să plătească reclamantei suma de 80.000 lei cu titlu de despăgubiri. De asemenea, a obligat pârâtul F. pentru Protecția V. S. să plătească reclamantei suma de 585 lei pe lună pentru perioada 01.01.2015 – 30.06.2015 și suma de 630 lei pe lună începând cu 01.07.2015 și până când reclamanta are capacitate de muncă pierdută în proporție de peste 50% și 55 % incapacitate adaptativă.
Împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul A. au declarat apel în termen legal atât reclamanta P. A. – la data de 10 august 2015, cât și pârâtul F. pentru Protecția V. S. – la data de 05 august 2015 (data ștampilei poștale de expediere – fila 10 apel).
Reclamanta apelantă P. A. a solicitat în temeiul art. 480 alin. 2 c.pr.civ. admiterea apelului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată în scris, respectiv obligarea ambilor pârâți, în solidar, la plata sumei de 287.530,6 lei despăgubiri morale suferite de reclamantă în perioada 28.06.2012 și data depunerii cererii de chemare în judecată în urma accidentului de circulație din data de 06 august 2010 ora 19,30 pe DN 79 A pe aria localității A. I. . victimă a fost reclamanta ceea ce i-a cauzat acesteia o vătămare corporală care n-a fost remediată nici în prezent și a condus la pierderea parțială a capacității de muncă, incapacitate adaptivă, și suferințe fizice și psihice majore.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului și intervenientului în solidar la plata sumei de 1445 lei/lună până la data când aceasta își va recupera capacitatea de muncă și capacitatea adaptivă
Reclamanta a criticat atât modalitatea de stabilire cât și cuantumul daunelor morale stabilit cuvenite și solicitate și stabilirea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 328/2014 a Judecătoriei Gurahonț în ceea ce privește modalitatea de calcul a pensiei lunare cuvenite și cuantumul acesteia.
Reclamanta a criticat modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale și mărimea acestora, susținând că între data producerii accidentului și data prezentă s-au scurs 1826 de zile în care reclamanta a suferit peste 690 de zile de îngrijiri medicale fără ca leziunile cauzate de accident să se fi vindecat. Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală depus 5 la dosar asupra reclamantei s-au efectuat în perioada 28.06._14 intervenții chirurgicale și de control ca urmare a leziunilor suferite în accident cu consecințele menționate: complicație nespecificată a unui dispozitiv protetic, implant și grefă ortopedică internă, corp străin de osteosinteză gleznă dreaptă operat, sechele algofuncționale post fractură cominutivă pilon tibial drept operată iterativ cu subluxație anterioară a piciorului și anchiloză gleznă dreaptă în poziție vicioasă (artrodeză), complicație nespecificată a unui dispozitiv (protetic) implant și grefă ortopedică internă au prezentat în evoluția lor multiple complicații care au avut o evoluție trenantă („osteită pilon tibial, osteoartrită glezna dreaptă, artroză severă dureroasă gleznă dreaptă") care au necesitat intervenții chirurgicale ortopedice repetate, de extragere a corpului străin de osteosinteză CSOS și însumează 390 (treisutenouăzeci) zile de îngrijiri medicale.
S-a susținut, așadar, un prim motiv de critică a sentinței apelate este că a fost raportat cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale suferite la cuantumul despăgubirilor acordate pentru perioada august 2010- iunie 2012 deși chiar și pârâta FPVS a considerat că cuantumul corect ar fi cu 50% mai mare, respectiv de 120.000 lei.
La momentul acordării sumei de_ lei ca despăgubiri pentru daune morale în anul 2012 deși este neîndoielnic că reclamanta suferise deja atât fizic cât și moral în urma accidentului și a celor 300 de zile de îngrijiri medicale situația părea mult mai bună decât în prezent deoarece exista speranța că leziunile suferite se pot vindeca. În prezent, la peste 1826 de zile după accident este evident că piciorul reclamantei nu se va mai vindeca niciodată și că leziunile suferite sunt permanente. Faptul că afară de numeroasele intervenții chirurgicale și tratamente care au produs mari suferințe fizice reclamanta este foarte afectată psihic din cauza faptului că la 1826 de zile după accident nu poate să se deplaseze fără suport și este în continuare lipsită de 50% din capacitatea de muncă iar prejudiciul de agrement și incapacitatea adaptivă au rămas aproape la fel de grave (cea. 55%, după cum a stabilit comisia medicală), apelanta având nevoie de asistența chiar și pentru igiena corporală.
Calcularea daunelor morale cuvenite reclamantei proporțional cu daunele morale acordate în trecut s-a susținut că nu este o metoda corectă și echitabilă deoarece nu are în vedere nici faptul că suferința fizică și psihică prelungită peste 5 ani este extrem de greu de îndurat și nici faptul că pierderea speranței de vindecare produce suferință psihică majoră. Ori, aceste două aspecte nu pot să nu aibă nici o importanță la estimarea despăgubirilor pentru daune morale cuvenite reclamantei.
Astfel cum menționează chiar sentința apelată, pârâta FPVS a considerat că 120.000 lei ar fi o sumă echitabilă. Luarea în considerare a faptului că intervenientul forțat ar urma să plătească la un moment ulterior aceste sume și că el se opune acordării de despăgubiri chiar dacă nu este lipsită de relevanță nu poate avea nici o influența asupra modului în :are sunt estimate despăgubirile pentru daunele morale suferite de reclamantă.
S-a susținut că chiar dacă sentința apelată menționează faptul că, în medie, în jurisprudența națională au fost acordate despăgubiri pentru daune morale în sumă de 419 lei/ zi de îngrijire medicală în cazul în care există infirmitate posttraumatică acest fapt nu a avut nicio importanță la estimarea despăgubirilor pentru daunele morale. Chiar dacă s-ar considera suferința reclamantei timp de peste 1826 de zile din care 690 de zile de îngrijiri medicale nu ar fi cu nimic peste medie (lucru evident neadevărat pentru ca aproape doi ani de îngrijiri medicale din cinci de infirmitate și suferință sunt foarte mult dincolo de media obișnuită zilelor de îngrijire medicală) 419 lei * 390 de zile de îngrijiri medicale conduc la 163.410 lei, nu la 80.000 cât s-au acordat prin sentința apelată.
Reclamanta a mai arătat că numărul de zile de îngrijire medicală calculat - 390 - nu poate fi unicul criteriu pentru acordarea daunelor morale pentru că, pe de o parte, numărul de zile de îngrijire medicală nu este - luat de unul singur - relevant ci doar împreună cu celelalte circumstanțele particulare ale cazului iar, pe de altă parte, este greu de stabilii într-un astfel de caz în care nu există vindecare numărul exact de zile de îngrijire medicală. Ca urmare a considerat că o evaluare corectă poate fi făcută și raportat la despăgubirile acordate în alte cauze asemănătoare.
S-a concluzionat că, având în vedere suferințele majore de natură fizică și psihică ale reclamantei, suma de_ lei (_ euro) solicitată de reclamantă nu este nici excesivă, nici nejustificată și este mai apropiată de media sumelor acordate cu titlul de despăgubiri pentru daune morale în astfel de situații. În acest sens, într-o speță asemănătoare în care reclamantul a suferit 185 zile de îngrijiri medicale și invaliditate gradul III Tribunalul A. a acordat 55.000 euro despăgubiri (sentința civilă 830/2011 pronunțată în dosar nr._ ).
Privitor la al doilea motiv de apel raportat la reținerea autorității de lucru judecat referitor la cuantumul pensiei de întreținere lunare reclamanta a arătat că în sentința apelată nu au fost luate în considerare niciunul dintre argumentele prezentate de reclamantă. Astfel, n-au fost luate în considerare nici argumentul că dosarul_ în care s-a judecat contestația Ia executare formulată de pârâtă nu poate avea autoritate de lucru judecat într-o cauză în care se solicită modificarea cuantumului obligației de întreținere și nici argumentul că la calcularea pensiei de întreținere nu se face mecanic un anumit calcul pornind de la venitul minim pe economie ci raportat la capacitatea de muncă se iau în considerare o multitudine de factori care n-au fost în discuție și nici nu puteau fi în contestația la executare din dosarul cu numărul_ . Ori, după cum se poate observa din hotărârea dată în acel dosar contestatoarea, actuală pârâtă, a solicitat clarificarea dispozitivului și micșorarea pensiei de întreținere lunare în funcție de capacitatea de muncă a reclamantei raportându-se la sentința civilă din anul 2012 și la baza de calcul de atunci.
În al treilea rând, s-a susținut că n-a fost luat în considerare nici argumentul că, de principiu, hotărârile pronunțate în materia obligației de întreținere se bucura de o autoritate de lucru judecat rebus sic stantibus, cuantumul pensiei de întreținere fiind susceptibil de modificare în funcție de variațiile mai multor factori, în speța de față esențială fiind atât starea de nevoie cauzată de invaliditatea provocată de accident a reclamantei cât și cheltuielile acesteia.
În drept, reclamanta a invocat art. 466-482 Cod pr. civ. și art. 998-999 Coid civ. 1865.
Pârâta F. pentru Protecția V. S., în apelul său a solicitat admiterea apelului, casarea în parte a sentinței civile și rejudecând, diminuarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, susținând că în raport cu dispozițiile art. 27 alin. 6 c.pr.civ. ( ce permit victimei dreptul la repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă) și potrivit concluziilor raportului de expertiză medico legală, între 28.06.2012 și 06.03.2014, reclamanta a suferit intervenții ortopedice repetate, de extragere a corpului străin de osteosinteză CSOS, însumând un număr de 390 zile de îngrijiri medicale.
Pârâta a susținut că în momentul în care instanța judecătoreasca a pronunțat hotărârea, la acordarea daunelor au fost avute ¡n vedere prejudiciile previzibile pe care avea sa le suporte victima accidentului. Se știa chiar faptul ca starea reclamantei în ceea ce privește capacitatea de munca și posibilitățile de viață socială și de familie ale acesteia vor rămâne la fel pentru tot restul vieții și ca acestea se pot doar ameliora, dar nu va mai reveni la situația existenta înainte de producerea accidentului.
A considerat că nu se justifică acordarea unor sume mat mari decât cele acordate în dosarul penal, intimata neputând fi mai afectata de producerea accidentului decât în perioada imediat următoare după producerea accidentului. Viața acesteia s-a ameliorat din punct de vedere medical, iar intervenția pentru extragerea tijei era necesara ca efect al procesului de vindecare.
Ca urmare, a considerat că suferințele provocate de accident, după rămânerea definitiva a hotărârii, nu pot fi mai mari decât cele pe care le-a suportat în perioada următoare accidentului.
D. urmare, a solicitat instanței sa dispună diminuarea daunelor morale acordate în considerarea intervențiilor ca au avut Ioc după rămânerea definitiva a hotărârii penale învederând că F. de Protecție a V. S. are calitatea de garant iar nu calitatea de asigurător, neintervenind în baza unui contract de asigurare.
S-au invocat dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că: "în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul era neasigurat, se constituie F. de Protecție a V. S." și art. 25 din Legea 32/2000 care prevăd că: "F. se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule daca autovehiculul respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate ca, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația sa încheie o astfel de asigurare."
F. de Protecție a V. S. este o instituție care a fost creata cu scopul de a acorda protecție victimelor accidentelor de circulație, fără ca acestea sa fie obligate la o contraprestație pentru serviciile primite.
Protecția acordata de Fond consta în despăgubirea victimelor accidentelor de circulație, pentru anumite categorii de prejudicii suferite în urma unor astfel de evenimente, în situația în care despăgubirea nu poate fi obținută nici de la autorul faptei prejudiciabile și nici de la vreo societate de asigurări.
F. nu acordă despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare pentru faptele unor persoane pentru care răspunde, ci acorda despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civila delictuală, sunt obligați Ia plata despăgubirilor și numai în scopul protejării victimelor.
F. este o asociație profesională non-profit, constituita prin transpunerea în legislația româneasca a mai multor directive europene finanțata prin vărsăminte din primele încasate de societățile de asigurare autorizate sa emită polițe RCA în România. Între Fond și persoana vinovata de producerea accidentului nu exista niciun raport juridic; F. nu încasează nicio prima de la acesta pentru a prelua riscul în baza unui contract, așa cum fac asigurătorii. Mai mult decât atât: "după plata despăgubirilor F. se subroga în drepturile persoanei prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitata persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legala aferenta sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii. (art. 13 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurătorilor nr. 1/2008).
La aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, s-a solicitat acordarea importantei doar caracterului compensatoriu al despăgubirilor pentru daune morale iar nu celui punitiv.
Despăgubirile acordate pentru daune morale vizează alinarea suferinței și nu producerea satisfacției prin sancționarea pe latura civila a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului.
Principiul restitutio în integrum nu poate sa fie aplicat și nici nu trebuie avuta o astfel de abordare. Indiferent de suma acordata, oricât de mare, suferințele indurate ca urmare a vătămărilor corporale nu pot fi recuperate, despăgubirile trebuie sa producă doar alinarea suferinței și nu o repunere în situația anterioara.
De asemenea, s-a solicitat ca atunci când instanța de control va aprecia asupra justeții despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale acordate de către instanța de fond, să țină cont că intimata-reclamanta P. A. a solicitat și primit despăgubiri cu titlu de daune morale exagerat de mari, invocând producerea unor suferințe ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța penală și că pârâtul nu contestă faptul că aceasta noua intervenție chirurgicală nu a produs suferințe, însă a pretinde daune morale într-un cuantum exagerat, este nerezonabil, în condițiile în care anterior prin hotărârea penală s-au acordat daune morale într-un cuantum rezonabil. Având în vedere aceasta atitudine a intimatei se poate clar constata ca urmărește o îmbogățire fără justa cauză.
Având în vedere că în motivările hotărârilor judecătorești sunt reținute în general cu privire la leziunile victimei, doar concluziile raportului de expertiză medico-legală, prin care sunt indicate numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării si, după caz, existenta unei infirmități, pierderea unui organ sau a unei funcții, s-a considerat că studiul jurisprudenței disponibile s-a realizat prin centralizarea datelor în raport cu acești factori generali, urmând ca ulterior, pentru o mai fină apreciere a gravității diferitelor tipuri de leziuni, rezultatele cercetării statistice să fie pe mai departe detaliate, rafinate, prelucrate în colaborare cu IML.
S-a subliniat că în aceste condiții, s-a procedat la determinarea mediei aritmetice a rezultatelor pentru leziuni ce au necesitat mai puțin sau mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, datele obținute fiind următoarele: pentru vătămări ce au necesitat mai mult de.60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 301 Iei/zi. Cu toate acestea, lucrarea poate fi utilizata cu succes, transparența, imparțialitatea și obiectivitatea rezultatelor neputând fi contestata. Mai mult decât atât, Ghidul, pe lângă colectarea, centralizarea și procesarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din România, a efectuat și un studiu asupra legislației și soluțiilor aplicate pentru astfel de cazuri în alte state europene.
În concluzie, apreciind ca sumele acordate de instanța de fond cu titlu de despăgubiri patrimoniale pentru prejudicii nepatrimoniale sunt exagerat de mari, pârâtul a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței apelate și rejudecând, s-a solicitat diminuarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale către intimata din prezenta cauza.
În drept, s-au invocat dispozițiile Codului de Procedura Penala, Legea 32/2000.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de părți, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea reține următoarele:
Analizând prioritar apelul reclamantei ( în raport cu calitatea sa procesuală), apar ca nefondate criticile acesteia privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale și mărimea acestora.
Este fără tăgadă faptul că în urma nefericitului accident produs în data de 06 august 2010 de către numitul B. C. R., reclamanta P. A. a suferit numeroase leziuni corporale, care nu s-au ameliorat, ci dimpotrivă, au necesitat (după pronunțarea sentinței penale și a celei de constituire ca parte civilă) mai multe intervenții chirurgicale și tratamente de recuperare. Toate acestea sunt dovedite și susținute în cauză cu acte medicale prin raportul de expertiză medico legală ce detaliază fiecare intervenție suportată de reclamantă în perioada 28.06._14.
Sub acest aspect, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 27 alin. 6 C.pr.pen., potrivit cu care „persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă”.
Având în vedere natura intervențiilor chirurgicale efectuate de reclamantă după data de 28.06.2012, respectiv faptul că acestea sunt o consecință directă și imediată a accidentului a cărei victimă a fost, dar și împrejurările și circumstanțele concrete ale prejudiciului suferit de reclamantă, astfel cum acestea au fost stabilite și luate în considerare în procesul anterior, față de numărul total de îngrijiri medicale stabilite conform expertizei la 390 de zile, Curtea apreciază că suma stabilită de instanța de fond, de 80.000 lei – cu titlu de despăgubiri, respectă proporționalitatea și caracterul rezonabil al acestora.
Curtea va respinge ca nefondate criticile reclamantei privind raportarea instanței de fond și la daunele morale acordate în trecut, coroborate cu numărul total de îngrijiri medicale. Aceasta întrucât, deși suferința fizică și cea morală suportată de reclamantă ulterior datei de iunie 2012 a continuat și se manifesta într-un mod vădit vătămător pentru persoana sa, este totuși consecința și urmarea aceluiași eveniment, ale cărui circumstanțe au fost avute în vedere și calificate ca atare de instanță în procesul anterior.
În alte cuvinte, greu de exprimat, suferința provocată și suportată de reclamantă la momentul producerii accidentului - august 2010, a avut într-un mod real și firesc o dimensiune mai mare decât cea ulterioară ( invocată în prezenta acțiune civilă), sens în care în mod corect tribunalul, la stabilirea cuantumului daunelor solicitate, a avut în vedere – între alte criterii – și cele statuate în hotărârea anterioară.
De asemenea, Curtea va respinge ca nefondat și motivul de apel invocat de reclamantă privind reținerea autorității de lucru judecat privitor la cuantumul pensiei de întreținere, în condițiile în care în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Gurahonț ( derulat ca procedură în paralel cu acțiunea civilă de față) s-a stabilit cu putere de lucru judecat ( în urma probatoriului administrat de părți) că reclamanta are în prezent capacitate de muncă pierdută 50% și 55% incapacitate adoptivă, încadrându-se în grupa III de invaliditate. De asemenea, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor periodice, s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta trebuia să beneficieze de venitul din urmă raportat la salariul minim pe economie, conform art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2011-2014.
Având în vedere probele administrate și cele statuate în mod definitiv de instanță ( prin sentința civilă nr. 398/08.10.2014, definitivă prin decizia civilă nr. 104/A/04.02.2015 a Tribunalului A.) în dosar nr. 96/238/27.01.2014, în mod corect s-a apreciat că, în cauza de față, atât obligația de acordare a despăgubirilor periodice cât și criteriul de stabilire a acestora ( 60% din salariul minim brut) au intrat în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește apelul pârâtului F. pentru Protecția V. S., a cărui critică principală vizează cuantumul daunelor morale acordate ( pentru care se solicită diminuarea acestora) Curtea îl va respinge ca nefondat, apreciind ca neîntemeiate susținerile pârâtului privind acordarea către reclamantă a unor sume de bani mai mari decât cele acordate în dosarul penal, în condițiile în care instanța de fond, la stabilirea acestora, a avut în vedere și cuantumul despăgubirilor de 52.483 lei acordată pentru 300 de zile de îngrijiri medicale în dosarul penal anterior, apreciind – prin comparare cu cele statuate anterior – că pentru cele 390 de zile de îngrijiri medicale în dosarul de față, acordarea sumei de 80.000 lei respectă caracterul proporțional și rezonabil al despăgubirii.
În plus, susținerile pârâtului apelant privind cererea de diminuare a cuantumului de 80.000 stabilit de instanța de fond, se contrazic cu poziția exprimată prin întâmpinarea depusă la fond, unde au apreciat că acordarea unei sume de 120.000 lei ar fi justă.În consecință, apelul pârâtului apare ca nefondat și va fi respins ca atare.
Concluzionând, Curtea apreciază că în cauza de față, prin raportare la probatoriul administrat, instanța de fond a pronunțat o hotărâre justă, legală și echitabilă, astfel încât, în condițiile art. 480 c.pr.civ., va respinge ambele apeluri ca nefondate.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanta P. A. și de pârâtul F. de Protecție a V. S. împotriva sentinței civile nr. 461/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intervenientul Buduhala C. R..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N.
GREFIER,
R. P.-D.
Red: M.G./ 19.12.2015
Tehnored: RPD./5 ex./3 .
Primă instanță: Tribunalul A., judecător T. B.
Se comunică:
Reclamanta - apelantă - P. A. cu domiciliul în localitatea Aciuța, nr. 117 ., CNP_
Pârâtul - apelant - F. de Protecție a V. S. cu sediul în București, .. 40-40 bis, . și cu sediul procesual ales la SCA D. F. și Asociații, în București, Bv. Unirii nr. 15, ., ., sector 4
Intervenientul - - Buduhala C. R. cu domiciliul în Comuna Hălmagiu ., J. A.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 26-11-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 215/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
