Rectificare carte funciară. Decizia nr. 306/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 306/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 306/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._ - 25.02.2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 306/R

Ședința publică din 26 martie 2014

PREȘEDINTE: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER: C. J.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. M. împotriva deciziei civile nr. 688/30.10.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați S. R., prin M. Finanțelor P., G. I., K. L. L.- E., F. M.- C., T. P., T. T., Ghimboasă V.- P., O. C., C. T., P. V.- G., L. A. F.- L. și K. A. C., pentru rectificare CF.

La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, invocă, din oficiu, excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată:

P. decizia civilă nr. 688/30.10.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamantul C. M. împotriva sentinței civile nr. 5053/10.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați S. R., prin M. Finanțelor P., G. I., K. L. L.- E., F. M.- C., T. P., T. T., Ghimboasă V.- P., O. C., C. T., P. V. G., L. A. F.- L. și K. A. C..

Împotriva deciziei civile nr. 688/30.10.2013 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal reclamantul C. M..

Pentru primul termen de judecată din 26.03.2014, reclamantul recurent a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul cu 4 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării.

Reclamantul recurent nu s-a conformat acestei cerințe legale, motiv pentru care, în baza art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, instanța a pus în discuție excepția nulității recursului pentru netimbrare.

Conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, ”taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”.

Conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea acestei obligații de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Aceeași sancțiune se aplică și pentru lipsa timbrului judiciar, conform art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Față de aceste considerente, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. M. împotriva deciziei civile nr. 688/30.10.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. M. împotriva deciziei civile nr. 688/30.10.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

G. O. RUJIȚA R. F. Ș.

GREFIER,

C. J.

Red. R.R.- 02.04.2014;

Tehnored. C.J.- 02.04.2014; 2 ex.

Primă instanță: Judecătoria Timișoara

Judecător: G. D.

Instanță de apel: Tribunalul T.

Judecători: I.-A. D.; L. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 306/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA