Legea 10/2001. Decizia nr. 1659/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1659/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 1659/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1659
Ședința publică din 27.11.2013
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: A. M. T.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții G. A. și K. E. I. și pârâtul PRIMARUL M. TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 1709/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA M. TIMIȘOARA, U. A. T. MUNICIPIUL TIMIȘOARA, S. R., P. C. L. AL M. TIMIȘOARA și M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect despăgubiri în baza Legii 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratură instanței concluzii scrise de către reclamanți la data de 21.11.2013 și 22.11.2013.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din 20.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru 27.11.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la 22.01.2002 la Tribunalul T. sub nr. 1354/2002, precizată ulterior, reclamanta G. E. a chemat în judecată pârâții Primarul M. Timișoara, Primăria Timișoara, U. A. - T. Municipiul Timișoara, S. R., prin C. L. Timișoara, și Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat anularea dispoziției nr. 2540/19.12.2001 și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, ., nr. 11 A, înscris în CF nr. 1051 Timișoara, nr. top 6839/2.
P. acțiunea civilă înregistrată la 22.01.2002 la Tribunalul T. sub nr. 1355/2002, reclamanta G. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul M. Timișoara, anularea dispoziției nr. 2541/19.12.2001 și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, ., nr. 11, înscris în CF nr. 1051 Timișoara, nr. top 6839/1.
P. acțiunea civilă înregistrată la 22.01.2002 la Tribunalul T. sub nr. 1356/2002, precizată ulterior, reclamanta G. E. a chemat în judecată pârâții Primarul M. Timișoara, Primăria Timișoara, U. A. - T. Municipiul Timișoara, S. R., prin C. L. Timișoara, și Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat anularea dispoziției nr. 2539/19.12.2001 și restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, .. 11, înscris în CF nr. 1051 Timișoara, nr. top 5720/1.
P. precizări ulterioare, reclamanta a solicitat ca pentru părțile din imobil care nu vor fi restituite în natură, să i se acorde, măsura compensării cu alte imobile.
În motivarea acțiunilor, în toate cele trei dosare reclamanta a arătat că în mod greșit i s-au respins notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reținându-se că nu este moștenitoarea foștilor proprietari tabulari, deși certificatul său de calitate de moștenitor nu a fost contestat, încălcându-se astfel art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
A arătat că după Petkovits Velimir (fostul proprietar tabular), decedat la 8.02.1950, a rămas ca moștenitoare soția supraviețuitoare Petkovits A., decedată la 11.03.1985, iar după aceasta a fost ea, reclamanta, instituită ca legatară universală prin testamentul autentificat sub nr. 3421/28.12.1984.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Cele trei dosare au fost conexate sub nr. 1354/2002, devenit ulterior_ .
Reclamanta G. E. a decedat, acțiunea acesteia fiind continuată de moștenitorii G. A. și K. E. – I..
P. sentința civilă nr. 1709/23.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, în rejudecare după casarea dispusă prin decizia civilă nr. 1909/26.09.2012 a Curții de Apel Timișoara, Tribunalul T. a admis acțiunea înregistrată cu nr._, formulată de reclamanta G. E., în prezent decedată, continuată de moștenitorii G. A. și K. E. I. împotriva pârâților Primarul M. Timișoara, U. A. - T. Municipiul Timișoara și M. Economiei și Finanțelor.
A fost admisă cererea conexă cu nr._ .
A fost admisă în parte cererea conexă, având nr._ .
Au fost anulate Dispozițiile pârâtului nr. 2541, 2540 și 2539, toate emise la 19 decembrie 2001.
A fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților imobilele înscrise în CF nr. 1051 Timișoara, nr. top. 6839/1 și 6839/2.
A fost obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților apartamentele 3, 4 și 5 din imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 5720/1, împreună cu terenurile aferente și cotele părți din părțile comune indivize.
A fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură sau prin compensare cu alte bunuri a apartamentelor 1, 2, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 20 și a celor două garaje din imobilul înscris în CF_ Timișoara, nr. top. 5720/1.
A fost obligat pârâtul să emită o dispoziție privind propunerea acordării către reclamanți a unor despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului G. A. 500 lei onorariu de avocat, reprezentând o parte din cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de casare nr. 1909/2012, Curtea de Apel Timișoara a stabilit în mod irevocabil faptul că pârâții Primăria M. Timișoara, U. A. T. a M. Timișoara și S. R. nu au calitate procesuală pasivă, astfel că hotărârea se va pronunța doar în contradictoriu cu pârâtul Primarul M. Timișoara.
P. aceiași decizie de recurs s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că reclamanta G. E. este moștenitoarea proprietarului tabular Petkovits Velimir, astfel că această calitate nu mai poate fi pusă în discuție.
În cauză rămâne de stabilit dacă imobilele revendicate fac obiectul Legii 10/2001 și, în caz afirmativ, modalitatea de despăgubire a reclamantei, respectiv a moștenitorilor acesteia.
În CF nr. 1051 Timișoara, sub B 2 și 3 s-au înscris încheierile nr. 1721/20.08.1956 și 1679/09.05.1963, din care rezultă că imobilele cu nr. top. 5720/1, 6839/1, respectiv 6839/2 au fost preluate de S. R. din proprietatea lui Petkovits Velimir, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Tribunalul a reținut că imobilele revendicate fac obiectul Legii 10/2001 prin raportare la art. 2 alin. 1 lit. a teza 1 din Legea nr. 10/2001.
În ce privește modalitatea de despăgubire, tribunalul a reținut, din CF nr. 1051 Timișoara că imobilele având nr. top. 6839/1 și 6839/2 se află în proprietatea Statului R., astfel că ele pot fi restituite în natură.
În schimb, imobilul cu nr. top. 5720/1 a fost transcris în CF nr._ Timișoara, iar în 1998 a fost apartamentat în 18 spații de locuit și în 2 garaje, astfel cum rezultă din încheierea 7837/08.04.1998.
O parte din spațiile de locuit și cele două garaje au fost înstrăinate.
În prezent se mai află în proprietatea Statului R. doar apartamentele nr. 3, 4 și 5, cu terenurile aferente și cotele părți din părțile comune indivize, astfel că doar acestea pot fi restituite în natură, pentru celelalte imobile urmând a fi acordate despăgubiri prin echivalent.
Reclamanta a solicitat acordarea de bunuri în compensare și, doar în subsidiar, despăgubiri bănești.
Din anunțul Primăriei M. Timișoara, Direcția Patrimoniu, Biroul Administrare Imobile, nr. SC 2012 –_/12.12.2012, tribunalul a reținut că Primăria M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care să poată fi acordate în compensare, iar reclamanta nu a făcut o dovadă contrară.
Chiar dacă Municipiul Timișoara are bunuri în proprietate, tribunalul a reținut că nu există o dispoziție legală care să le atribuie acestora, de drept, calitatea de a putea fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite în baza Legii 10/2001, această afectațiune urmând a fi stabilită de unitatea administrativ teritorială, în raport și de celelalte domenii de interes public ale acesteia.
Reclamanta a mai solicitat restituirea în natură a terenului excedentar față de terenul aferent construcției de pe terenul cu nr. top. 5720/1.
Din CF nr._ Timișoara tribunalul a reținut că întreg terenul de 1053 mp a fost împărțit în cote proporționale cu spațiile de locuit și garajele rezultate în urma apartamentării.
O parte din cotele de teren rezultate au fost înstrăinate împreună cu o parte din apartamente și cele două garaje, contracte ce nu au fost anulate.
În prezent, în ce privește nr. top. 5720/1, nu există teren excedentar liber, ci doar cel aferent apartamentelor nr. 3, 4 și 5, ce pot fi restituite în natură.
Împotriva sentinței civile nr. 1709/23.05.2013 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamanții G. A. și K. E. – I. și pârâtul Primarul M. Timișoara.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a greșit atunci când pentru apartamentele înstrăinate din imobilul din Timișoara, .. 11, jud. T. nu a acordat măsura reparatorie a compensării cu alte imobile, măsură prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 1.7 din H.G. nr. 498/2003 sau art. 1.7 din H.G. nr. 250/2007, texte legale incidente în speță.
Măsura era aplicabilă, au arătat reclamanții, cu atât mai mult cu cât din probatoriul administrat rezultă existența unor imobile în patrimoniul pârâților, care pot fi acordate în compensare.
Reclamanții au arătat că Legea nr. 247/2005 nu se aplică în cauză în raport cu principiul „tempus regit actum” și cu neretroactivitatea legii (art. 15 din Constituție). Dispoziția nr. 2539/19.12.2001 a fost emisă de pârâtul Primarul M. Timișoara și ulterior contestată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Pe de altă parte, măsura compensării cu alte bunuri se acordă prioritar în raport cu despăgubirile acordate în baza Legii nr. 247/2005 și numai dacă nu există acordul persoanei îndreptățite pentru măsura compensării cu alt imobil, se poate trece la acordarea de despăgubiri în raport cu Legea nr. 247/2005, despăgubiri care însă nu pot fi stabilite de instanța de judecată.
Din cauza atitudinii delăsătoare, obstrucționiste a administrației locale, persoanele îndreptățite nu pot beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 în modalitatea compensării cu alte imobile, iar statul, deși ar exista aceasta modalitate de descărcare de obligațiile sale, își grevează bugetul de stat și este condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în urma incompetenței și relei credințe a factorilor locali implicați în aplicarea Legii nr10/2001.
Chiar dacă întârzierea soluționării spetei se datorează culpei administrației locale, reclamanții consideră că printr-o soluție favorabila, în sensul compensării solicitate, ar exista posibilitatea unei reparații mai echitabile din punct de vedere juridic și moral a consecinței preluării abuzive a imobilului.
Deși proba cu expertiza era concludenta, utila și pertinentă în acest caz, prima instanță a refuzat însă administrarea acestei probe și a pronunțat o hotărâre prin care a acordat măsuri reparatorii conform Legii nr. 247/2005 la data de 23.05.2013, după ce Legea nr. 247/2005 a fost abrogată și a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care a abrogat dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Reclamanții au susținut nelegalitatea hotărârii primei instanțe și în ceea ce privește terenul aferent imobilului din Bld. 3 August, nr. 11, jud. T..
Prima instanță a greșit considerând că a intervenit o dezmembrare a întregului teren aferent imobilului, în raport de fiecare apartament; în realitate, documentația tehnica efectuată cu privire la imobil cu ocazia apartamentării imobilelor înstrăinate se referă numai la terenul de sub clădire aferent fiecărui apartament.
În drept, reclamanții au invocat art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 și 9 C. pr. civ. și au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar, au solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, în modalitatea solicitată.
În motivarea recursului pârâtului Primarul M. Timișoara, s-a arătat că imobilele în litigiu au fost naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950 de la proprietarul tabular Petkovits Velimir; acesta a decedat în 1950, lăsând ca succesibilă pe soția supraviețuitoare Petkovits A., care până la decesul său în 1985 nu a dezbătut succesiunea după soț, în CF nr. 1051 Timișoara ea nefigurând niciodată ca proprietară. P. urmare, ea nu putea să lase reclamantei G. E. ceea ce nu avea, iar aceasta nu poate revendica un imobil care nu a făcut parte din patrimoniul testatoarei la data decesului său.
Pârâtul recurent a mai arătat că reclamanții nu au depus la dosar declarații olografe pe proprie răspundere din care să rezulte dacă dețin sau nu cu chirie o locuință din fondul locativ de stat al M. Timișoara, obligație prevăzută de pct. 44.1 din H.G. nr. 250/2007.
A mai arătat că Tribunalul T. nu face nici o referire în dispozitivul sentinței despre prevederile imperative ale art. 14 și 15 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că în cazul restituirii în natură a unui imobil care face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, iar contractele de închiriere prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999 se vor perfecta pe o perioadă de 5 ani, cu negocierea clauzelor contractuale.
A arătat, de asemenea că imobilele din Timișoara, ., nr. 11 și nr. 11A au un singur număr poștal și anume nr. 11, nefiind operată dezmembrarea parcelei topografice nr. 6839 în 6839/1, aferentă imobilului din ., nr. 11, și 6839/2 aferentă imobilului din ., nr. 11A, figurând un singur imobil cu adresa Ș. cel M., nr. 11, în care figurează patru apartamente, dintre care . închiriate, iar . contract de vânzare cumpărare nr._/02.03.1999 numitului Gulpe D..
A menționat și faptul că spațiul cu altă destinație în suprafață de 84,16 mp. situat în stânga intrării în imobil (probabil Ș. cel M. nr.11), aflându-se într-o avansată stare de degradare, a necesitat reparații capitale executate în regim de urgență, Municipiul Timișoara investind suma de 6.452,00 lei.
P. urmare, prin restituirea imobilului din Ș. cel M. nr. 11, Municipiul Timișoara ar fi prejudiciat, pierzând nu doar imobilul în sine, ci și sumele investite ca urmare a consolidării spațiului din imobilul respectiv.
Pârâtul recurent a arătat că Tribunalul T., prin obligarea sa de a emite o dispoziție privind propunerea acordării către reclamanți a unor despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a nesocotit prevederile art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013, în vigoare la momentul pronunțării sentinței, potrivit cărora “în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III”.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 din C. pr. civ., Legea nr.10/2001 modificată și completată, HG nr. 250/2007, Legea nr. 165/2013.
Reclamații au formulat întâmpinare la recursul pârâtului, căreia instanța i-a conferit natura unor concluzii scrise, întrucât a fost depusă la dosar cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C. pr. civ. Au solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat.
P. concluzii scrise, pârâtul Primarul M. Timișoara a solicitat respingerea recursului reclamanților.
Pentru termenul din 23.10.2013 au depus la dosar cerere de intervenție accesorie, formulată în interesul pârâtului recurent Primarul Municipi8ului Timișoara, intervenienții G. I. și G. S..
În motivarea cererii, au arătat că sunt proprietarii apartamentului nr. 13 din imobilul situat în Timișoara, ., nr. 11, iar acțiunea acelorași reclamanți G. A. și K. E. – I. pentru constatarea nulității absolute a contractului lor de vânzare – cumpărare a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 414/14.10.2010 a Curții de Apel A. – I.. A fost respinsă și contestația în anulare a acesteia prin decizia civilă nr. 140/11.03.2011 a Curții de Apel A. – I..
În drept, au invocat art. 49 alin. 3 și art. 51 C. pr. civ. și au solicitat admiterea cererii de intervenție, admiterea recursului pârâtului și respingerea recursului reclamanților.
P. încheierea din 20.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie, considerând că sunt îndeplinite cerințele art. 49 alin. 1 și 3 și art. 51 C. pr. civ.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu în raport cu art. 3041 și art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamanților este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul pârâtului este întemeiat în privința naturii măsurilor reparatorii și a legii aplicabile sub acest aspect, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce privește recursul reclamanților, în mod corect prima instanță a dispus restituirea în natură a imobilelor care se află încă în proprietatea Statului R..
Pentru celelalte apartamente (1, 2, 6, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 20) și cele două garaje din imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top 5720/1, care au fost înstrăinate, nu pot fi acordate, în mod obligatoriu cum susțin reclamanții, alte imobile în compensare. Nu orice imobil aflat în proprietatea statului poate face obiectul măsurii reparatorii.
Primăria M. Timișoara, prin Direcția Patrimoniu, Biroul Administrare Imobile, prin anunțul nr. SC 2012 –_/12.12.2012 a arătat că nu deține bunuri disponibile sau alte servicii care să poată fi acordate în compensare, iar reclamanții nu au făcut o probă contrară, în sensul de a identifica imobile disponibile sub acest aspect.
Legea nr. 10/2001 reglementează această măsură reparatorie, dar nu conține o dispoziție care să impună, de drept, acordarea acestei măsuri în orice condiții.
Nu se poate reține nici că instanța a acordat ea însăși despăgubiri, cum susțin reclamanții. Instanța a obligat pârâtul Primarul M. Timișoara să facă - prin dispoziție – propunere de despăgubiri.
În mod corect a dispus prima instanță și în cea ce privește terenul de 1053 mp din CF nr._ Timișoara, nr. top 5720/1, restituindu-se reclamanților doar terenul și cotele - părți din părțile comune indivize aferente apartamentelor nr. 3, 4 și 5, care, de asemenea, le-au fost restituite în natură. Restul terenului a fost partajat în cote proporționale cu spațiile rezultate în urma apartamentării, care sunt vândute unor terțe persoane.
P. urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 4 și 5 C. pr. civ. și nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Nu sunt aplicabile nici pct. 7, 8 și 9 din art. 304 C. pr. civ. invocate de reclamanți, întrucât instanța și-a motivat amplu hotărârea, iar motivele nu sunt contradictorii. De asemenea, a interpretat corect acțiunile conexe ale reclamanților și nu a încălcat dispozițiile legale incidente în speță.
În ceea ce privește recursul pârâtului Primarul M. Timișoara, acesta este întemeiat doar parțial.
Nu este întemeiat motivul de recurs vizând calitatea reclamantei (decedată) G. E. de moștenitoare a foștilor proprietari tabulari și deci de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.
Acest aspect nici nu mai poate fi supus discuției, întrucât în ciclul procesual anterior, prin decizia civilă nr. 1909/26.09.2012, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. 3918/12.05.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr._, s-a stabilit că reclamanta G. E. este persoana îndreptățită în senul Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare după defuncții Petkovits Velimir și Petkovits A..
Nu se poate reține nelegalitatea hotărârii nici pentru că reclamanții nu au depus la dosar declarații pe proprie răspundere din care să rezulte dacă dețin sau nu cu chirie o locuință din fondul locativ de stat al M. Timișoara. Nu li s-a solicitat o asemenea declarație în condițiile pct. 44.1 din H.G. nr. 250/2007.
Pe de altă parte, și în situația în care reclamanți ar deține o asemenea locuință cu chirie, art. 44 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede obligația acestora de a pune locuința la dispoziția primăriei la data mutării efective în imobilul restituit.
Nu se impunea nici ca prima instanță să facă referire în dispozitivul sentinței la dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 10/2001. Raporturile dintre chiriașii apartamentelor restituite și reclamanți se vor derula ulterior în raport cu aceste dispoziții legale, însă nu fac obiectul prezentului dosar.
Nu este întemeiată critica pârâtului nici în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 1051 Timișoara, nr. top 6839/1 și 6839/2, atâta vreme cât acesta a fost preluat abuziv și se află încă în proprietatea statului, indiferent de modul în care este apartamentat.
Pârâtul a arătat și că un apartament din acest imobil, cel cu nr. 4, a fost înstrăinat numitului Gulpe D. prin contractul de vânzare – cumpărare nr._/2.03.1999 și deci nu putea fi restituit.
Și această critică a pârâtului recurent este neîntemeiată, întrucât prin sentința civilă nr. 562/20.06.2003, pronunțată în dosarul nr. 8604/2002 de Tribunalul T., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr._/2.03.1999, sentința rămânând definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor și recursurilor.
Pârâtul recurent a criticat restituirea în natură a imobilului respectiv și pentru faptul că unui din dintre spațiile cu altă destinație a necesitat reparații capitale, al căror cuantum de 6.452 lei a fost suportat de Municipiul Timișoara, care astfel este prejudiciat. Nici această critică nu se poate opune restituirii în natură. Municipiul Timișoara, care este parte în proces, nu a invocat acest aspect în apărare până în recurs și nici nu a formulat cerere reconvențională.
Sunt însă întemeiate criticile pârâtului recurent în ceea ce privește măsurile reparatorii la care au dreptul reclamanții pentru imobilele înstrăinate unor terți.
Într-adevăr, la 17.05.2013 a fost promulgată Legea nr. 165/16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
P. art. 1 din această lege se prevede restituirea în natură a acestor imobile (alin. 1), iar în situația în care această măsură nu este posibilă, „sigura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. 2, 3 și 4” (alin. 2).
De altfel, și reclamanții în motivarea propriului recurs recunosc faptul că la ora actuală este aplicabilă în privința măsurilor reparatorii Legea nr. 165/2013.
Art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevede că dispozițiile legii se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor.
P. urmare, se impune modificarea hotărârii primei instanțe sub acest aspect.
Față de aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Primarul M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1709/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru spațiile nerestituite în natură din imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 5720/1.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Ca o consecință a admiterii recursului pârâtului, pentru aceleași considerente, va admite cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului recurent, formulată de intervenienții G. I. și G. S.
În baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul declarat de reclamanții G. A. și K. E. – I. împotriva sentinței civile nr. 1709/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1709/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâtul să emită dispoziție cu propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru spațiile nerestituite în natură din imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top. 5720/1.
Menține în rest hotărârea atacată.
Admite cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului recurent, formulată de intervenienții G. I. și G. S..
Respinge recursul declarat de reclamanții G. A. și K. E. – I. împotriva sentinței civile nr. 1709/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/03.01.2014
Teh. AMT/2 ex./08.01.2014
Prima instanță: Tribunalul T. - jud. L. V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 36/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1671/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
