ICCJ. Decizia nr. 10030/2004. Civil. Lg.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10030
Dosar nr. 9787/2004
Şedinţa de la 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 492 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Teleorman a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul E.M., precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta P.M., prin mandatar M.S. şi au fost obligate pârâtele SC S. şi A.P.A.P.S. să se pronunţe prin decizii motivate asupra cererilor de restituire a imobilului-moară, situat în comuna Lunca, judeţul Teleorman.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea privitoare la anularea dispoziţiei nr .527 din 15 octombrie 2001, emisă de pârâta Primăria comunei Lunca.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul E.M., prin notificarea formulată la data de 31 iulie 2001, a cerut pârâtei Primăria comunei Lunca să-i restituie în natură cota de ½ din următoarele bunuri: presă de ulei, darac de lână, maşină de egrenat bumbac, piatră de uruială, piatră de sfărâmat coceni, linie de transmisie, clădirile şi magaziile cu instalaţie electrică. Pentru imobilele demolate a cerut să-i fie acordate despăgubiri, iar prin aceeaşi notificare, alături de D.I. şi P.M.C., a cerut să-i fie restituită cota de ½ din terenul în suprafaţă de 1,25 ha şi construcţiile demolate, iar primăria, prin dispoziţia nr. 527 din 15 octombrie 2002 (contestaţia de reclamant) a respins cererea.
Ulterior, dispoziţia nr. 527/2002 a fost revocată, prin dispoziţia nr. 618 din 11 decembrie 2002, iar prin această dispoziţie s-a stabilit că reclamantul şi numitele D.I. şi P.M.C. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
Reţine instanţa de fond, că, dispoziţia contestată fiind revocată, cererea privitoare la anularea acestei dispoziţii este rămasă fără obiect, iar dispoziţia nr. 618/2002 nu a fost contestată. Deoarece dispoziţiile nr. 527/2002 şi nr. 618/2002 sunt opozabile şi intervenientei P.M., în baza contractului de tranzacţie autentificat sub nr. 862 din 5 septembrie 2001, pentru aceleaşi considerente se respinge şi cererea intervenientei privind anularea dispoziţiei nr. 527/2002.
Se reţine însă, că cererea privitoare la obligarea pârâtelor SC S. SA şi A.P.A.P.S. să emită dispoziţii de restituire în natură sau să facă ofertă de restituire în echivalent este întemeiată, pentru că, deşi notificarea formulată de reclamantul E.M. nu a fost adresată unităţii deţinătoare SC S. SA, notificarea adresată primăriei face, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dovada deplină în faţa oricărei autorităţi a respectării termenului, iar aceste pârâte au fost notificate la 2 iulie 2001 şi 8 februarie 2002 de către intervenienta P.M. să restituie imobilul (moară). Fiind cerută restituirea în natură a imobilului, pârâta SC S. SA era obligată să se pronunţe asupra notificării.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 354 A din 24 februarie 2004, a respins apelurile declarate de reclamant şi de intervenientă împotriva acestei hotărâri.
Au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC S. SA şi A.P.A.P.S., s-a schimbat în parte sentinţa apelată, s-a respins cererea precizată la data de 5 februarie 2003, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Instanţa de apel, referitor la apelurile declarate de pârâte, a reţinut că sunt fondate, pentru că din cererea de întregire a acţiunii formulate de reclamantul E.M. rezultă că acesta nu s-a adresat cu notificare unităţii deţinătoare SC S. SA, iar dispoziţiile art. 21 alin. (4) din lege sunt aplicabile numai dacă notificarea adresată altei persoane juridice era transmisă pârâtei SC S. SA.
Or, în notificarea adresată primăriei, reclamantul nu a cerut să fie identificată persoana juridică deţinătoare a bunului, solicitând doar restituirea în natură a imobilelor de către primărie şi primăria comunicând reclamantului că imobilul este deţinut de SC S. SA. Fără ca notificarea să fie transmisă unităţii deţinătoare, nu se poate reţine obligaţia acesteia de a comunica un răspuns la notificarea adresată primăriei.
De altfel, din răspunsul pârâtei SC S. SA, comunicat intervenientei, rezultă refuzul acesteia de a restitui în natură imobilul solicitat.
În privinţa pârâtei A.P.A.P.S., acţiunea este neîntemeiată tot pentru lipsa notificării adresate acesteia şi a incidenţei prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Memoriile trimise pârâtei nu sunt notificări, în sensul art. 21 alin. (4), cu referire la art. 27 alin. (2) din lege, iar A.P.A.P.S. a cerut reclamantului să completeze dosarul cu actele precizate în adresa emisă de aceasta, însă reclamantul nu s-a conformat acestei solicitări.
Se mai reţine, că reclamantul nu a solicitat ca şi pârâta Primăria comunei Lunca să fie obligată la emiterea unei dispoziţii, că instanţa a rămas învestită cu cererea privitoare la anularea dispoziţiei nr. 527/2002, deşi această dispoziţie a fost revocată prin Decizia nr. 618/2002 şi că acţiunea fiind respinsă, pârâtele nu puteau fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel mai reţine că intervenienta a cerut să se anuleze aceiaşi dispoziţie nr. 527/2002, emisă de Primăria comunei Lunca, fără ca în cursul procesului să facă alte precizări, în sensul obligării pârâtelor să emită decizie motivată.
Intervenienta a formulat o asemenea cerere direct în apel, însă ea nu poate fi admisă, în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., iar aceasta, în condiţiile existenţei notificărilor adresate pârâtelor, are deschisă calea unei acţiuni, prin care să ceară obligarea unităţilor notificate la emiterea dispoziţiilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul E.M. şi intervenienta P.M.
Reclamantul E.M., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., arată că în mod greşit s-a respins acţiunea precizatoare, reţinându-se prin hotărârea atacată că pârâta SC S. SA nu poate fi obligată să emită dispoziţie prin care să acorde despăgubiri, deoarece nu a fost notificată, deşi în răspunsul transmis de această pârâtă există recunoaşterea că a primit notificarea.
Susţine recurentul, că instanţa „a analizat trunchiat actele depuse la dosar", că după ce a primit răspuns de la Prefectura judeţului Teleorman s-a adresat A.P.A.P.S.-ului cu notificare, că notificări au fost transmise şi de surorile sale P.M. şi F.I. şi că unitatea deţinătoare era obligată, în temeiul dispoziţiilor art. 28 din Lege nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile să emită o decizie motivată, iar primăria să identifice unitatea deţinătoare.
Se mai susţine, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte se reţine că nu s-a respectat forma prevăzută de lege în privinţa transmiterii notificării, iar pe de altă parte se reţine că A.P.A.P.S. i-a răspuns la notificare dar reclamantul nu a răspuns solicitării pârâtei de a completa dosarul cu acte.
Intervenienta P.M., fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în apel a cerut să se menţină obligarea pârâtelor de a se pronunţa prin decizii motivate asupra cererilor de restituire, cu indicarea cotelor, în sensul prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece greşit reclamantul solicitase cota de ½, iar în raport de aceste susţineri, greşit s-a reţinut că a formulat cereri noi, încălcând prevederile art. 294 C. proc. civ.
Mai susţine recurenta-intervenientă, că „faţă de poziţia sa, consemnată în încheierea de şedinţă din data de 24 februarie 2003, că nu se opune la cererea completatoare formulată de reclamantul E.M., greşit instanţa de apel a reţinut că nu a cerut ca pârâtele să fie obligate să emită dispoziţii motivate".
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, recursul declarat de reclamantul E.M. va fi admis, iar recursul declarat de intervenientă va fi respins.
Recurentul E.M. a invocat art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., însă criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pentru că nu se fac susţineri privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi nu se arată care sunt apărările invocate de recurentul-reclamant sau probele administrate asupra cărora instanţa a omis să se pronunţe.
Cu privire la recursul declarat de reclamant sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată de instanţa de apel, însă soluţia respingerii acţiunii formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., este dată cu aplicarea greşită a art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent.
Greşit s-a reţinut că această pârâtă nu are obligaţia să se pronunţe prin decizie motivată asupra cererii formulate de reclamant, pentru că acesta s-a adresat instituţiei implicate în privatizare doar cu memorii nu şi cu notificare.
Se reţine această împrejurare, deşi apelanta A.P.A.P.S. nu a invocat faptul că nu a fost notificată de reclamant, susţinând, în esenţă, că, faţă de conţinutul notificării, prin care se solicita restituirea în natură a bunului, nu are obligaţia să emită dispoziţie şi că termenul de 60 de zile este de recomandare.
Instanţa de apel nu a cerut apelantei-pârâte A.P.A.P.S. să precizeze dacă i-a fost transmisă notificarea formulată în termen de reclamant, iar în recurs au fost depuse înscrisuri care atestă primirea de către pârâtă a notificărilor formulate de recurent pentru restituirea morii din comuna Lunca judeţul Teleorman.
Prin adresele nr. V.P.I.7398 şi V.P.I.7386 din 19 septembrie 2005, A.V.A.S. a cerut numitelor F.I. şi D.I. şi recurenţilor E.M. şi P.M. să depună acte în vederea soluţionării notificărilor nr. 103/2001 şi nr. 56 din 8 februarie 2002.
În adresa trimisă recurentului E.M. se arată în mod expres că actele cerute sunt necesare în vederea soluţionării notificării nr. 103/2001, transmisă intimatei pârâte şi înregistrată sub nr. D.I.A./3708 din 16 noiembrie 2001.
Faptul că notificarea formulată de recurentul E.M. a fost înregistrată la A.V.A.S., la data de 16 noiembrie 2001, rezultă şi din adresa trimisă de A.V.A.S. către SC S. SA, la data de 19 septembrie 2005.
Prin această adresă, A.V.A.S. cere unităţii ca, în vederea soluţionării notificărilor nr. 56 din 8 februarie 2002 şi nr. 103/2001, formulate de P.M., F.I., E.M., D.I. şi P.C. pentru restituirea în natură a imobilului (moara) situat în comuna Lunca sau acordarea de măsuri reparatorii, să i se comunice dacă acest imobil se află în patrimoniul societăţii şi care este situaţia lui juridică.
Prin urmare, este dovedită primirea notificării formulate de recurentul-reclamant E.M., de către intimata pârâtă A.V.A.S., iar obligaţia acestei instituţii de a emite decizie este prevăzută de art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent (art. 29 din Legea republicată).
Susţinerea recurentului că obligate să emită decizii sunt pârâtele SC S. SA şi A.V.A.S. nu este întemeiată.
La data pronunţării hotărârii atacate, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea că instituţia publică implicată în privatizare (şi nu unitatea deţinătoare) trebuia ca prin decizie să stabilească valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare.
Aceeaşi prevedere există şi în art. 29 alin. (2) din legea republicată. Potrivit art. 29 din lege, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) că, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, iar măsurile reparatorii se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.
De aceea, pentru intimata pârâtă SC S. SA, care a invocat dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a cărei privatizare nu a fost contestată, în raport de prevederile textului citat, nu există obligaţia să se pronunţe asupra notificării.
Prin urmare, în prezenta cauză, fiind identificată unitatea deţinătoare, care este o societate comercială privatizată, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, obligată să emită didpoziţie prin care să propună măsuri reparatorii, este A.V.A.S. ( fostul A.P.A.P.S.) şi nu primăria sau unitatea deţinătoare şi, cum recurentul reclamant E.M. a notificat această instituţie şi a formulat cerere pentru obligarea ei la emiterea dispoziţiei, soluţia respingerii acţiunii, în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) este dată cu aplicarea greşită a legii.
Faptul că SC S. SA a fost sau nu notificată nu mai prezintă relevanţă. Chiar şi în ipoteza notificării unităţii deţinătoare privatizate, potrivit art. 29 din lege, propunerea măsurilor nu se face de către aceasta.
Recursul declarat de intervenienta P.M. nu este întemeiat.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Susţinerea recurentei că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 294 C. proc. civ., pentru că precizarea făcută de aceasta, consemnată în încheierea din data de 24 februarie 2003, în sensul că nu se opune la cererea completatoare formulată de reclamant, ar echivala cu o cerere de obligare a pârâtelor să emită dispoziţii, nu este întemeiată.
Corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, că la instanţa de fond intervenienta nu a formulat cerere pentru obligarea pârâtelor să emită dispoziţii motivate, asupra notificărilor privitoare la moara care face obiectul procesului.
Cererea formulată de parte trebuie să aibă conţinutul stabilit de art. 112 C. proc. civ., iar exprimarea de către aceasta a opiniei sale faţă de cererea formulată de o altă parte din proces, consemnată în încheierea de şedinţă, nu poate fi calificată ca cerere de chemare în judecată, aşa cum susţine recurenta.
Deoarece recurenta-intervenientă, a formulat cererea pentru obligarea pârâţilor să emită decizii motivate în finalul declaraţiei de apel, corect instanţa de apel, aplicând prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut că în apel nu se pot face alte cereri noi.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamant şi va fi modificată în parte Decizia atacată, în sensul că se va admite cererea precizată de reclamant la data de 5 februarie 2003 în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. şi va fi obligată pârâta să emită dispoziţie motivată cu privire la notificarea formulată de reclamant.
Se va respinge apelul declarat de A.P.A.P.S., vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei atacate şi va fi respins recursul declarat de intervenientă împotriva aceleiaşi hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul E.M. împotriva deciziei civile nr. 354/A din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modifică în parte Decizia atacată, în sensul că admite cererea precizată de reclamant la data de 5 februarie 2003 numai în contradictoriu cu A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.). Obligă această pârâtă să emită dispoziţie motivată cu privire la notificarea formulată de reclamant.
Respinge apelul declarat de A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) împotriva sentinţei civile nr. 492 din 8 septembrie 2003 a Tribunalului Teleorman.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de intervenienta P.M., decedată, continuat de succesoarele M.S.V. şi B.M.S.M. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10033/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 9991/2004. Civil. Expropriere - Legea... → |
|---|
