ICCJ. Decizia nr. 1009/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1009

Dosar nr. 42492/1/2004

(19788/2004)

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziţia nr. 1871 de 3 septembrie 2003, primarul municipiului Timişoara a respins notificarea formulată de A.O.P.S.D. Reşiţa, Oraviţa, la 8 noiembrie 2001, cu privire la restituirea în natură a unor imobile situate în Timişoara cu motivarea că solicitanta nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

La 5 octombrie 2003, A.O.P.S.D. Reşiţa, Oraviţa, a contestat această dispoziţie solicitând instanţei restituirea în natură a tuturor clădirilor şi a terenurilor aferente deţinute în Timişoara de către fosta fundaţie C.C.U.D.R. Reşiţa, preluate abuziv de stat urmare naţionalizării prin Legea nr. 119/1948.

Investit cu soluţionarea acestui litigiu, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 502/P.I din 26 aprilie 2004, a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că este una şi aceeaşi persoană juridică cu cea de la care se pretinde că s-au preluat bunurile în legătură cu care s-a formulat notificarea. Or, îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică.

Cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 1736 din 7 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 din codul de procedură civilă, reclamanta A.O.P.S.D. Reşiţa, Oraviţa, care, susţine în esenţă că a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, în accepţiunea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 situaţie în care, în mod greşit, instanţele au respins cererea de anulare a dispoziţiei atacate.

Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, ca măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, organizaţii cooperatiste sau orice alte persoane juridice după data de 6 martie 19454 … … dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.

Ca atare, existenţa unei asemenea hotărâri judecătoreşti care să ateste continuitatea cu persoana juridică desfiinţată sau interzisă condiţionează însăşi vocaţia la restituire a persoanei juridice ce se pretinde îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.

În speţă, aşa cum corect au reţinut instanţele, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor imperative ale legii, în sensul că ar fi continuatoarea fundaţiei C.C.U.D.R. Reşiţa-Bucureşti, prin reprezentanta UDR Timişoara. De altfel, pe parcursul soluţionării litigiului în fond şi apel, reclamanta nu a făcut nici dovada dobândirii calităţii de persoană juridică din conţinutul sentinţei civile nr. 230 din 25 ianuarie 2001 a Judecătoriei Reşiţa rezultând că se constată doar, ca fiind constituit, Comitetul Ad-hoc de promovare a acţiunilor privind autorizarea formei asociative de administrare şi exploatare a terenurilor forestiere.

Ulterior, prin încheierea nr. 2 din 13 decembrie 2005, dată de Judecătoria Reşiţa, reclamantei i s-a recunoscut această calitate şi s-a dispus înscrierea în Registrul special al Asociaţiilor, al Judecătoriei Reşiţa. Această hotărâre judecătorească depusă în recurs, la 27 ianuarie 2006, nu face însă dovada îndeplinirii cerinţelor legii sub aspectul continuităţii cu persoana juridică desfiinţată, pentru ca reclamantei să i se poată recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită, în acord cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din lege.

Aşa fiind, recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.P.S. D. Reşiţa, Oraviţa, împotriva deciziei 1736 din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1009/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs