ICCJ. Decizia nr. 1016/2004. Civil. Despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1016
Dosar nr. 43925/1/2004
Nr. vechi 21225/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 357 din 23 februarie 2004 reclamantul T.M. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat să fie obligat pârâtul să-i plătească:
- 4.278.600.000 lei daune materiale reprezentând: - 18.000.000 lei diferenţa dintre pensia pe care o primeşte pentru incapacitate de muncă şi salariul pe care l-ar fi putut realiza;
- 4.194.000.000 lei venituri pe care le-ar fi putut realiza din creşterea şi valorificarea animalelor;
- 45.000.000 lei venituri pe care le-ar fi putut realiza din exploatarea unor suprafeţe de teren;
- 21.600.000 lei contravaloarea medicamentelor necesare plus.
- 44.000.000.000 lei daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada 9 aprilie 1993-16 septembrie 1993 a fost arestat preventiv. Prin Decizia penală nr. 485 din 29 septembrie 1998 a Tribunalului Vâlcea, irevocabilă prin Decizia penală nr. 229 din 11 martie 1999 a Curţii de Apel Piteşti a fost admis apelul pe care l-au declarat împotriva sentinţei penale nr. 1241 din 20 octombrie 1997 a Judecătoriei Rîmnicu Vîlcea care a fost modificată şi s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A mai arătat reclamantul că, datorită arestării preventive, anchetei penale şi condamnării pronunţate de prima instanţă, starea sa de sănătate a fost afectată, capacitatea sa de muncă s-a redus aproape în totalitate, motiv pentru care nu a mai putut realiza alte venituri decât cele din pensie.
Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 438 din 19 aprilie 2004 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de Ministerul Finanţelor Publice şi a respins din acest motiv, acţiunea.
S-a arătat că, în raport de temeiul juridic al acţiunii, art. 998-999 C. civ., sunt aplicabile dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora dreptul material la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie; termenul de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă, în cazul dreptului la acţiune în repararea pagubelor pricinuite prin fapta ilicită, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
S-a considerat că, în speţă, termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 11 martie 1999 când hotărârea definitivă prin care s-a dispus achitarea sa a devenit irevocabilă şi s-a împlinit anterior introducerii prezentei acţiuni.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1959 din 8 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.M. împotriva sentinţei civile nr. 438 din 19 aprilie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, cu motivarea că acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască, la data de 11 martie 1999 atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, moment de la care just prima instanţă aplicând dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 a considerat că începe să curgă termenul de prescripţie.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1959 din 8 octombrie 2004 a declarat recurs reclamantul T.M., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă că: potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 22 februarie 2001 când a cunoscut că şi-a pierdut capacitatea de muncă datorită deteriorării stării sale de sănătate determinate de arestarea preventivă.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţia României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii.
Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi promovată de persoana îndreptăţită, în condiţiile art. 504 C. proc. pen. în termenul de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare prevăzut de art. 505 din acelaşi cod.
Achitarea reclamantului a fost dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 485 din 29 septembrie 1998 a Tribunalului Vîlcea, irevocabilă prin Decizia penală nr. 229 din 11 martie 1999 a Curţii de Apel Piteşti.
Capătul de cerere din acţiune având ca obiect obligarea Statului Român la plata daunelor morale nu poate fi soluţionat decât în cadrul procesual reglementat prin art. 504-505 C. proc. pen. Termenul de prescripţie de 1 an, a început să curgă de la data de 11 martie 1999 şi s-a împlinit la 11 martie 2000, anterior formulării prezentei acţiuni, 23 februarie 2004.
Cel de al doilea capăt de cerere are ca obiect obligarea Statului Român la plata daunelor materiale determinate de pierderea capacităţii de muncă a reclamantului cauzată de arestarea sa preventivă, perioadă (9 aprilie 1993-16 septembrie 1993) timp în care s-a îmbolnăvit.
Temeiul juridic invocat este reprezentat de art. 998- 999 C. civ., dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale.
Dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. are un obiect patrimonial şi se stinge prin prescripţie, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei primite prin fapta ilicită începe să curgă potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
În speţă, la data de 1 martie 2000 reclamantul a fost pensionat pentru gradul II de invaliditate. Din acest moment reclamantul a cunoscut că se află în incapacitate de muncă şi nu mai poate presta activitate pentru a realiza venituri.
La data de 22 februarie 2001, cum însuşi reclamantul recunoaşte aceasta, a cunoscut şi existenţa unui raport de cauzalitate între starea de detenţie, deteriorarea stării de sănătate, incapacitatea de muncă.
Şi în raport de acest moment, 22 februarie 2001, termenul de prescripţie de 3 ani este împlinit la data de 22 februarie 2004 iar acţiunea a fost formulată ulterior acestei date.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva deciziei nr. 1959/A din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1071/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9873/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
