ICCJ. Decizia nr. 10173/2004. Civil. Despăgubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10173
Dosar nr. 16380/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 2 iulie 2001 reclamantul S.I.S. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza dispoziţiilor art. 505 şi urm. C. proc. pen., să fie obligat pârâtul la 3.000.000.000 lei cu titlul de daune morale pentru arestarea şi condamnarea pe nedrept şi restituirea contravalorii bunurilor mobile confiscate în procesul penal.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr. 500 din 9 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Timişoara şi Decizia penală nr. 604 din 21 decembrie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a 3-a Militară Cluj a fost condamnat la 16 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, dispunându-se confiscarea averii.
Din pedeapsa privativă de libertate, reclamantul a executat 6 ani.
Prin Decizia penală nr. 3206/1999 Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală a dispus achitarea reclamantului, în temeiul art. 11, pct. 2, lit. b), raportat la art. 10, lit. d) C. proc. pen., şi a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii.
Susţine reclamantul că a suferit puternice violenţe fizice şi morale ce s-au extins şi asupra familiei sale şi că după eliberare nu a putut să găsească loc de muncă şi nu a avut astfel din ce să îşi asigure existenţa. Sunt descrise în continuare în acţiune bunurile mobile supuse confiscării.
După un prim ciclu procesual, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 2268 din 29 mai 2003 pronunţată în dosar nr. 5197/2002 a admis recursul reclamantului declarat împotriva deciziei nr. 29/A din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare a apelului la aceeaşi instanţă pentru considerentele ce urmează.
A reţinut instanţa supremă că în ceea ce priveşte cererea referitoare la plata daunelor morale în temeiul dispoziţiilor art. 505 şi urm. C. proc. pen., acţiunea este prescrisă iar pentru daunele materiale instanţa urmează să facă aplicarea art. 4041–4043 C. proc. civ. referitoare la întoarcerea executării întrucât prin desfiinţarea titlului (hotărârile de condamnare şi confiscare) creditorul (statul român în favoarea căruia s-a confiscat averea reclamantului) este obligat să restituie debitorului (reclamantului) ceea ce a luat prin executarea hotărârilor ce ulterior au fost casate.
Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 614 din 4 iunie 2004, pronunţată în dosar nr. 2814/R/2003, a admis apelul declarat de apelantul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 156 din 21 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Bihor, în sensul că a înlăturat obligarea apelantului la plata daunelor morale. Totodată a fost obligat Statul Român la plata sumei de 1.428.094.800 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi la 2.658.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
Prin considerentele deciziei se arată că în temeiul procesului verbal de preluare, a declaraţiilor martorilor B.V. şi K.I. precum şi a expertizelor efectuate în cauză, valoarea reactualizată a bunurilor confiscate este de 1.428.094.800 reprezentând 80 stupi de albine, lăzi goale, bidoane goale, lemne pentru construcţie, ţigle, cadă lemn, presă de struguri, butoaie vin, acordeon, motocicletă şi vie.
Se mai arată că faţă de dispoziţiile obligatorii ale Curţii Supreme de Justiţie nu se poate acorda şi venitul nerealizat pe o perioadă de 44 de ani întrucât prin dispoziţiile aplicabile în cauză se prevede restituirea bunurilor sau a bunurilor încasate cu titlu de preţ la care se aplică rata inflaţiei, reguli avute în vedere în soluţionarea apelului. Se mai arată în considerente că reclamantul şi-a refăcut familiile de albine, obţinând varia cantităţii de miere, astfel încât prejudiciul efectiv suferit îl reprezintă valoarea stupilor confiscaţi.
Împotriva deciziei au exercitat calea extraordinară de atac a recursului atât reclamantul cât şi pârâtul.
Prin motivele de recurs, şi întemeiate pe baza dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., Ministerul Finanţelor Publice critică Decizia pronunţată în apel pentru următoarele considerente:
Instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra motivelor de apel şi nu doar să prezinte modul în care dosarul cauzei a trecut de la o instanţă la alta. Instanţa a mărit suma de 177.036.000 lei, valoarea despăgubirilor materiale, la 1.428.094.800 lei, agravând astfel situaţia recurentei în propria cale de atac.
Prin decizie s-a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamantul a solicitat restituirea contravalorii bunurilor mobile confiscate, în timp ce instanţa a acordat despăgubiri şi pentru 80 de familii de albine şi pentru vie, deşi acest lucru nu s-a solicitat. Se mai arată că reclamantul, beneficiar al prevederilor Legii nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, a beneficiat de măsurile reparatorii dispuse de această lege.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat „restituirea contravalorii bunurilor confiscate", astfel încât susţinerea că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut este nesusţinută de conţinutul procesului verbal întocmit din care rezultă că au fost confiscate şi 80 de familii de albine, precum şi viţa de vie.
Instanţa de apel, în executarea dezlegării de drept dată de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 2268 din 29 mai 2003, a constatat, în limitele investirii, aplicabilitatea normelor cuprinse în art. 4041, 4043 C. proc. civ., în sensul că în baza textelor sus indicate bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit, iar în cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizate în funcţie de rata inflaţiei.
Ca atare, suma stabilită prin Decizia curţii de apel de 1.428.094.800 lei cu titlu de despăgubiri materiale este expresia valorică rezultată din expertizele efectuate pentru bunurile confiscate în anul 1959 prin hotărârea penală mai sus indicată.
Nefondată este şi susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., referitoare la crearea în propria cale de atac a unei situaţii mai grele decât aceea din hotărârea atacată, faţă de împrejurarea că instanţa supremă de justiţie, prin aceeaşi decizie, a admis recursul reclamantului, a casat Decizia Curţii de Apel Oradea, prin care acţiunea fusese respinsă ca inadmisibilă, dispunând rejudecarea apelului declarat de recurentă având în vedere instituţia întoarcerii executării. Cum după casare s-au efectuat expertizele solicitate de reclamant în anteriorul ciclu procesual, instanţa în mod corect a reţinut că valoarea efectivă a bunurilor confiscate este cea menţionată în dispozitiv.
Nefondate sunt şi susţinerile privind repararea prejudiciului suferit, urmare a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, întrucât actul normativ nu are aplicabilitate în prezenta cauză, el referindu-se la drepturile acordate unor categorii de persoane ce au avut de suferit în perioada regimului comunist: bilete gratuite de tratament, medicamente gratuite, etc.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304, pct. 7 şi 9, C. proc. civ., instanţa reţine că nemulţumirile exprimate se referă la faptul că instanţa de judecată a interpretat greşit un principiu fundamental în materia răspunderii civile, şi anume că, despăgubirea trebuie să acopere integral prejudiciul cauzat, cât şi folosul nerealizat. Greşit se reţine şi faptul refacerii familiilor de albine în condiţiile în care greşit au fost evaluate doar 21 de familii de albine în loc de 121 câte sunt menţionate în procesul verbal de confiscare.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Aşa cum s-a arătat, dezlegările în drept date de instanţa de recurs în caz de casare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Instanţa de apel, conformându-se dispoziţiilor arătate, a ordonat expertizele necesare stabilirii contravalorii bunurilor confiscate, sumă actualizată în funcţie de rata inflaţiei, în conformitate cu dispoziţiile referitoare la întoarcerea executării.
Fondată este însă critica privind valoarea familiilor de albine confiscate, 80, faţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în apel, contravaloarea acestora urmând a fi majorată cu 346.824.720 lei.
Pentru considerentele arătate, instanţa urmează a respinge recursul pârâtei, a admite recursul reclamantului şi, drept consecinţă, va modifica Decizia curţii de apel în parte, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1.774.919.520 ROL. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Faţă de poziţia de parte câştigătoare în proces a recurentului reclamant, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligat pârâtul recurent intimat la 25.000.000 ROL cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei civile nr. 614/A din 4 iunie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Admite recursul declarat de reclamantul S.I.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică Decizia, în parte, în sensul că obligă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata, către reclamant, a sumei de 1.774.919.520 ROL.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Obligă intimatul Statul Român la 25.000.000 ROL către reclamantul S.I.S., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10139/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9592/2004. Civil → |
|---|
