ICCJ. Decizia nr. 10515/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10515
Dosar nr. 14562/2004
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. SA Constanţa pentru anularea deciziei nr. 61 din 25 martie 2002 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins notificarea nr.216/29.01.2002 de restituirea în natură a imobilului situat în B-dul T).
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi a precizat că, în ipoteza imposibilităţii restituirii în natură a imobilului, solicită despăgubiri în condiţiile aceleiaşi legi.
Reclamanta şi-a precizat ulterior acţiunea în sensul că înţelege să se judece şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu Municipiul Constanţa prin primar şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, în calitate de pârât, cât priveşte cererea de restituire în natură a imobilului, aşa cum a fost identificat prin expertiza efectuată în cauză şi care a identificat în persoana acestor pârâţi deţinătorii imobilului revendicat.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1407 din 3 decembrie 2003 a admis în parte acţiunea precizată.
A anulat Decizia nr. 61/2002 emisă de pârâta S.C. M. SA Constanţa şi a obligat această pârâtă la restituirea în natură, către reclamantă a imobilului situat în Constanţa, identificat de expertiza G.M., respectiv parterul, ocupat de S.C. M. SA (122,28 mp) şi B.N. chiriaşă (46,44 mp) şi respectiv, etajul 1, ocupat de chiriaşul M.I. (78,39 mp).
Pentru pronunţarea acestei hotărâri Tribunalul a reţinut că reclamanta este moştenitoarea lui B.T., decedat la 6 mai 1955, proprietarul imobilului dobândit prin contract de cumpărare nr. 1282/1916, imobil naţionalizat.
Din întreg imobilul format din un corp de casă, un alt corp mai mic de casă şi o prăvălie, reclamanta nu a revendicat corpul mic de casă.
S-a reţinut că imobilul a fost naţionalizat abuziv prin aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950, la un imobil care nu se înscrie în cadrul imobilelor cărora li se aplică Decretul de naţionalizare. Ca urmare, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită să i se restituie în natură imobilul şi anume partea din imobil care nu a fost vândută chiriaşilor, reclamanta neatacând titlurile de proprietate ale acestora. S-a considerat nelegală Decizia nr. 61/2002 şi pe cale de consecinţă aceasta a fost anulată.
Prin încheierea de dezbateri din 19 noiembrie 2003 s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei împotriva pârâţilor indicaţi în precizarea de acţiune.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 663/C din 9 iunie 2004, a admis apelurile declarate împotriva sentinţei Tribunalului de către pârâţii S.C. M. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa.
Sentinţa de fond a fost schimbată în sensul că a fost obligată pârâta să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent în condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2005. S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la menţinerea în proces a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice deşi în încheierea de dezbateri din 19 noiembrie 2003 s-a luat act de renunţarea la judecată împotriva acestui pârât, în dispozitivul sentinţei nu se menţionează această situaţie, acţiunea fiind admisă în contradictoriu cu pârâţii din acţiunea precizată.
Din apelul pârâtei S.C. M. SA au fost reţinute numai criticile referitoare la constatarea preluării nelegale a imobilului.
S-a apreciat că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu valabil în proprietate, Decretul nr. 92/1950 fiind corect aplicat în raport de împrejurarea că proprietarul avea 4 case închiriate. În raport de această situaţie, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr.10/2001 reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, restituirea în natură nefiind posibilă, unitatea deţinătoare fiind în totalitate privatizată.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând hotărârea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 cât priveşte considerarea că titlul statului este legal, situaţie care impune aplicarea art. 27 al acestei legi.
Concluzia că imobilul ar fi fost preluat cu titlu legal nu este susţinută de probe, iar simplul fapt al deţinerii de către proprietar a mai multor imobile nu conduce la aplicarea Decretului nr. 92/1950. Osebit de aceasta recurenta a arătat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 20 din această lege, care impun restituirea în natură. S-a argumentat această critică sub un dublu aspect, legea nu exclude restituirea în natură a imobilelor individualizate în patrimoniul unităţilor deţinătoare şi nu s-a dovedit că imobilul pretins face parte din capitalul societăţii.
Hotărârea Curţii de apel a fost atacată cu recurs în termen legal şi de pârâta S.C. M. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului său pârâta a critica sentinţa Curţii de apel pentru înlăturarea criticilor sale din apel făcute în legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantei, sub aspectul transmiterii moştenirii de la proprietarul iniţial, neexistând date pentru a dovedi această calitate şi sub aspectul legalei reprezentări a reclamantei în proces de către mandatarul D.G., care a avut, conform procurii speciale, numai împuternicirea de a reconstitui dreptul de proprietate nu şi pentru restituirea imobilului. Sub acest din urmă aspect s-a criticat faptul că instanţa nu a constatat nelegalitatea certificatului de moştenitor eliberat de J.B., notar public şi nu a verificat succesiunea moştenitorilor sub aspectul acceptării acestora.
S-a mai arătat că apare ciudat că deşi la moartea proprietarului iniţial exista o soţie supravieţuitoare, pe defunct l-a moştenit un colateral, vărul B.E., socrul reclamantei.
S-a mai criticat soluţia pentru greşita aplicare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, deoarece dacă unitatea deţinătoare este privatizată; pentru despăgubiri băneşti este responsabilă instituţia care a realizat privatizarea F.P.S., devenit ulterior A.P.A.P.S. şi în prezent A.V.A.S.
Hotărârea a mai fost considerată nelegală pentru greşita aplicare a art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi din perspectiva obligării acestei pârâte la ofertă de despăgubire faţă de faptul că mandatara reclamantei a declarat expres că nu solicită decât restituirea în natură. În sfârşit s-a mai arătat că nu s-a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului revendicat.
Analizând Decizia Curţii de apel din perspectiva motivelor de recurs invocată de recurenţi în temeiul art. 312 C. proc. civ. se constată că recursul reclamanţilor este întemeiat, iar recursul pârâtei S.C. M. SA este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel a modificat dispoziţiile instanţei de fond sub aspectul considerării că reclamanta este îndreptăţită numai la despăgubiri şi nu la restituirea în natură, făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
S-a considerat astfel că imobilul preluat în baza Decretului nr. 92/1950 a fost preluat cu titlu valabil nereţinând că acest act normativ era abuziv din punctul de vedere al unei societăţi democratice. Concluzia valabilităţii titlului statului este întemeiată pe o stare de fapt şi anume deţinerea în proprietate a mai multor locuinţe.
Concluzia instanţei de apel este neîntemeiată, decretul în discuţie nu prevede în cuprinsul art. I un asemenea criteriu. De altfel, deţinerea în proprietate a mai multor imobile nu era sancţionată nici de legile în vigoare, nici de Constituţia valabilă în acea perioadă şi nici de cele ulterioare, legea fundamentală, constituind dreptul de proprietate.
Legea nr. 10/2001 impune principiul restituirii de regulă în natură a imobilelor preluate abuziv de stat de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi cele preluate în baza Legii nr. 139/1940.
Prin imobile preluate în mod abuziv, art. 2 al legii, înţeleg conform lit. g) alin. (1) al acestui articol „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum acesta este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (bunuri intrate în proprietate statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare).
Decretul nr. 92/1950 se încadrează în această categorie şi ca urmare a legalizat o preluare abuzivă care, în condiţiile Legii nr. 10/2001 dă loc la restituire, de regulă în natură, potrivit prevederilor acestei legi la momentul introducerii acţiunii. Intenţia legiuitorului de a considera şi Decretul nr. 92/1950 un act abuziv a fost de altfel exprimată expres prin modificarea ulterioară a Legii nr. 10/2001 forma prezentă a art. 2 începând enumerarea imobilelor preluate abuziv, chiar cu cele justificate de Decretul nr. 92/1950.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, când a dispus restituirea în natură a imobilului revendicat, în limitele în care a fost investită (numai corpul A), făcând o corectă interpretare a dispoziţiilor art.1, 2 şi 20 din Legea nr.10/2001.
Pârâta S.C. M. SA conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 241 din 12 aprilie 1996, a cumpărat un număr de 15.053 acţiuni, nominative reprezentând 30,41 % din capitalul social al societăţii.
Sub acest aspect în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că pârâta nu a dovedit că imobilul în discuţie este evidenţiat de materialitatea lui în patrimoniul său. În lipsa unei asemenea dovezi instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, considerând în mod neîntemeiat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din această lege.
Ca atare, urmează a se considera întemeiat recursul reclamantei şi în consecinţă a se modifica Decizia atacată, în sensul respingerii apelului pârâtei S.C. M. S.
Criticile recurentei-pârâte, care au format şi motive de apel au fost în mod corect respinse de instanţa de apel.
Reclamanta a făcut dovada că imobilul revendicat a aparţinut în proprietate autorului său B.T. atât cu actul de vânzare-cumpărare din 1916, care deşi nu a mai putut fi prezentat în materialitatea sa, s-a demonstrat a fi existat cu certificatul eliberat de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Constanţa (fila 22 dosar de fond). Nu se poate reţine că nu s-a dovedit proprietatea asupra clădirii, vânzarea privind numai terenul deoarece în documentul eliberat de Arhivele Naţionale se vorbeşte despre vânzarea unui lot, fără să se menţioneze din ce se compune acesta, iar din registrul de proprietate vol. II pag. 211 la nr. 2705 se arată că lotul 3 (cel din actul de vânzare-cumpărare) reprezenta teren construit în acel an (1936), potrivit adresei nr. 10034 din 12 februarie 2002 a Primăriei Constanţa, aflată la fila 56 din dosarul de fond).
În lipsa unor probe care să combată motivarea instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel sub aspectul dovedirii calităţii procesuale active a reclamantei (succesoarea autorului iniţial) prin intermediul unor moşteniri succesive, consemnate prin certificat notarial nedesfiinţat pe căile prevăzute de lege şi care are puterea înscrisurilor oficiale ale unor asemenea acte conferită de Legea nr. 361995 a notarului public şi a activităţii notariale, criticile se constată a fi nefondate.
Aceeaşi situaţie se înregistrează şi cât priveşte legala reprezentare a reclamantei în proces, mandatarul acesteia, D.G., împuternicit să întreprindă demersuri pentru „reconstituirea dreptului de proprietate" avea calitatea şi să revendice proprietatea, de vreme ce reconstituirea presupune şi nu exclude revendicarea şi de vreme ce în procură se menţionează că împuternicirea dată priveşte „procedurile legale de obţinerea proprietăţilor".
Se constată de asemenea că în mod temeinic instanţa de apel a reparat omisiunea instanţei de fond cât priveşte consemnarea de renunţare a reclamantei la judecată împotriva pârâţilor din acţiunea precizatoare.
Pentru considerentele arătate se va modifica în parte Decizia atacată, sub aspectul respingerii apelului pârâtei S.C. M. SA, urmând a se menţine restul dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.A. împotriva deciziei civile nr. 9663/C din 9 iunie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia civilă.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta S.C. M. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. M. SA Constanţa împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10607/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
