ICCJ. Decizia nr. 10607/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10607
Dosar nr. 20454/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 29 martie 2004 P.I. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 488 din 2 martie 2004, emisă de Primarul municipiului Bacău, ca urmare a notificării înregistrată la nr. 214/2001 (10/528) prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Bacău.
Motivându-şi contestaţia reclamantul a susţinut în esenţă că, prin dispoziţia contestată şi care a fost dată de Primarul Municipiului Bacău, după obligarea acestuia conform sentinţei civile nr. 195 D din 10 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Bacău, rămasă definitivă şi irevocabilă, i s-a restituit doar o parte din imobilul-construcţie situat în Bacău, (suprafaţa construită 70,50 mp) şi nu toate construcţiile cumpărate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8528 din 27 noiembrie 1985 de fostul notariat de Stat Bacău (suprafaţa construită 147,46 mp).
A solicitat obligarea primarului să rectifice dispoziţia nr. 488/2004 în sensul completării suprafeţelor construite restituite până la 147,46 mp, aceasta având relevanţă juridică şi cu ocazia emiterii Ordinului Prefectului de Bacău, în baza aplicării art. 36 alin. (3) şi art. 23 din Legea nr. 18/1991 pentru recunoaşterea de drept ca proprietar al întregii suprafeţe de 865,28 mp.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul-contestator P.I. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Bacău, prin sentinţa civilă nr. 359 pronunţată la 19 mai 2004.
A reţinut tribunalul, că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8528 din 28 noiembrie 1985 de fostul Notariat de Stat judeţean Bacău, reclamantul-contestator a dobândit în proprietate numai construcţiile menţionate în actul de vânzare-cumpărare şi respectiv, în dispoziţia contestată, situate în Bacău, terenul aferent fiind preluat de stat conform art. 39 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la data respectivă. În baza Decretului nr. 223 a trecut în proprietatea statului, din proprietatea lui P.I. (după anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8687 din 1 octombrie 1986 încheiat între soţii P.I. şi A. în calitate de vânzători şi P.L. în calitate de cumpărătoare conform sentinţei civile nr. 1912 din 18 martie 1988 pronunţată de Judecătoria Bacău şi rămasă definitivă prin nerecurare) numai construcţiile situate în Bacău.
S-a concluzionat prin sentinţă că reclamantul-contestator în calitate de proprietar al construcţiilor poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului aferent acelor construcţii, numai în temeiul Legii nr. 18/1991 la care acesta a făcut referire.
Apelul contestatorului a fost admis prin Decizia civilă nr. 1245 din 22 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, sentinţa civilă nr. 359 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bacău a fost anulată, iar contestaţia a fost admisă. În consecinţă, Primarul municipiului Bacău a fost obligat să emită dispoziţie de restituire în natură pentru următoarele construcţii anexe situate în Bacău, restituie prin dispoziţia nr. 488/2004: bucătărie vară în suprafaţă de 13,80 mp, şură păsări în suprafaţă de 24,12 mp, WC în suprafaţă de 1,50 mp şi magazie în suprafaţă de 35,75 mp.
Pentru a pronunţa Decizia, curtea de apel referindu-se expres la înscrisurile aflate la filele 12 şi 19 din dosarul de fond şi la concluziile raportului de expertiză tehnică a reţinut şi motivat că dispoziţia nr. 488 din 2 martie 2004 a omis să cuprindă toate construcţiile anexă incluse în contractul de vânzare-cumpărare nr. 852/1985 şi anume bucătărie de vară, şură păsări, WC şi magazie, anexe care trebuie să fie cuprinse în dispoziţia de restituire în natură alături de imobilul casă de locuit.
Împotriva deciziei date în apel, pârâta Primăria municipiului Bacău a declarat recurs şi a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că, în mod greşit instanţa a obligat-o, pe baza unor rapoarte de expertiză din alte cauze cu părţi şi obiecte diferite aflate pe rolul Judecătoriei Bacău în perioada 1998-2004 să predea construcţii pe care nu le-a preluat în 1989, în baza art. 2 din Decretul nr. 223/1974. A mai susţinut în continuare că locuinţa şi anexele, magazie şi beci preluate în 1989, au fost vândute chiriaşei A.D., iar contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat de instanţă, aceste construcţii fiind restituite contestatorului prin dispoziţia nr. 488/1994.
Recursul este fondat.
În considerentele deciziei criticate, Curtea de Apel Bacău menţionând înscrisurile de la filele 12 şi 19 din dosarul de fond precum şi concluziile raportului de expertiză tehnică, ajunge la concluzia că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate şi asupra anexelor : prispă betonată, şură de păsări, bucătărie de vară şi W.C. în suprafaţă construită de 147,46 mp şi dispune restituirea lor în natură.
Ori, înscrisul de la fila 19 din dosarul de fond, (schiţa proprietăţii din strada C.) cuprinde suprafaţa construită de 70,50 mp, construcţii care au fost restituite prin dispoziţia nr. 488 din 2 martie 2004 emisă de Primarul municipiului Bacău iar în raportul de expertiză tehnică (fila 5 din dosarul de fond), întocmit într-o altă cauză, între alte părţi şi care a avut alt obiect, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, se menţionează că toate construcţiile din contractul nr. 8528/1985 se regăsesc doar în schiţa anexă a acestui contract, în realitate existând numai casa de locuit şi micile dependinţe.
Prin urmare, în mod greşit curtea de apel admiţând apelul a dispus obligarea primarului să emită dispoziţie de restituire în natură şi pentru construcţiile anexă prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant în 1985, fără să existe dovadă că acestea mai există în momentul restituirii. Dimpotrivă, înscrisurile invocate în sprijinul soluţiei pronunţate, fac dovada că aceste construcţii numai existau în momentul respectiv.
Faţă de cele ce preced, recursul Primăriei municipiului Bacău urmează a fi admis, Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău urmează a fi casată şi, procedând la rejudecarea apelului formulat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 359 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bacău, acest apel se va respinge.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond de respingere a contestaţiei este corectă, întrucât prin dispoziţia emisă de primar în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 au fost restituite în natură construcţiile existente, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului urmând procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 1245 din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi, rejudecând, respinge apelul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 359 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 10700/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 10515/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|