ICCJ. Decizia nr. 10704/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 10704

Dosar nr. 9237/2004

Şedinţa publică din 16 decembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 1311/2003 M.E., E.M., M.G., M.I. şi M.V. au acţionat în judecată SC S. SA Teleorman şi A.P.A.P.S. Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să emită o decizie motivată privind restituirea în natură sau prin echivalent a unei mori de mălai cu motor tip Datz, cu piatră pentru uruială şi terenul aferent, potrivit Legii nr. 10/2001.

În motivarea acţiunii petiţionarii, arată că în calitatea lor de moştenitori ai autorului lor M.T., deşi au notificat în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001 Primăria comunei Gălăţeni, Prefectura judeţului Teleorman şi A.P.A.P.S.–ul pentru a dispune printr-o decizie motivată restituirea în natură a imobilului, pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a soluţiona notificarea în termenul defipt de lege.

Tot în motivarea acţiunii petiţionarii au arătat că autorul lor a deţinut moara în calitate de proprietar până în 1948 când în temeiul Legii nr. 119 din 11 iunie 1948, a trecut abuziv în proprietatea statului, deşi M.T. nu făcea parte din categoria persoanelor cărora le era incidenţă legea naţionalizării.

Pârâta, SC S. SA în întâmpinarea depusă arată că deşi deţine imobilul, nu este în măsură să emită decizie sau dispoziţie de restituire, deoarece fiind privatizată A.P.A.P.S.-ul este cel care potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, este ţinut de obligaţia emiterii deciziei.

Tribunalul Teleorman, prin sentinţa din 23 iunie 2003 a admis în parte acţiunea şi a obligat A.P.A.P.S.-ul să emită dispoziţia sau Decizia de soluţionare a notificării, respingând însă acţiunea împotriva SC S. SA.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pârâta SC S. SA este o societate comercială integral privatizată, acţiunile statului fiind vândute prin contractul TP nr. 0015 din 13 martie 2003 şi că în ceste condiţii, sunt incidenţe dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora A.P.A.P.S.-ul urmează a se pronunţa prin decizie motivată asupra notificării şi nu printr-o simplă adresă.

Prin Decizia nr. 453A din 8 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanţii M.E., E.M., M.G., M.I. şi M.V. şi de A.P.A.P.S. Bucureşti.

Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reţinut că naţionalizarea morii şi a imobilului (teren şi construcţie) s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 119/1948 şi că în condiţiile în care SC S. SA s-a privatizat integral, în mod corect A.P.A.P.S.-ul a fost obligat să emită o dispoziţie/decizie motivată cu privire la notificarea adresată de reclamanţi acestei instanţe.

Instanţa de apel a înlăturat susţinerile A.P.A.P.S.-ului în sensul că notificarea a avut ca obiect restituirea în natură a imobilelor, deoarece din conţinutul acestuia rezultă că în subsidiar petiţionarii au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 700.000.000 lei. De asemeni Curtea, ca instanţă de apel a respins şi excepţia de prematuritate a acţiunii petiţionarilor, deoarece la data sesizării instanţei termenul de 60 zile pentru soluţionarea notificării expirase.

În recursul declarat în termen şi nemotivat în drept, M.E., E.M., M.G., M.I. şi M.V. arată în esenţă că în mod greşit şi fără temei legal, instanţa de apel a reţinut că naţionalizarea s-a făcut cu titlu legal, de vreme ce autorului M.T. nu i-au fost acordate despăgubiri, iar art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, încadrează naţionalizarea în temeiul Legii nr. 119/1948, printre actele abuzive de preluare a imobilelor în proprietatea statului.

Ca urmare, recurenţii au solicitat casarea deciziei şi sentinţei ca nelegale şi obligarea A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC S. SA la emiterea deciziei de restituire în natură a morii cu motor tip Datz cu piatră pentru uruială şi terenul aferent.

Recursul este nefondat.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, petiţionarii nu au administrat probe spre a dovedi că naţionalizarea (morii revendicate) în temeiul Legii nr. 119/1948 s-a făcut fără titlu valabil, prin nerespectarea cerinţelor legale ori că autorul acestora, M.T. era exceptat de la incidenţa legii.

În acest sens nu a fost depusă vreo hotărâre judecătorească care să constate caracterul abuziv al naţionalizării, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

În accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) Legea nr. 10/2001 prin imobilele „preluate abuziv", se înţeleg nu numai acele imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, ori cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau administraţiei de stat, dar şi acele imobile preluate în temeiul unor acte normative abuzive.

Din viziunea Legii nr. 10/2001, sunt supuse măsurilor reparatorii, în natură sau prin echivalent, toate imobilele preluate abuziv, fără distincţie după cum abuzul se raportează la caracterul abuziv al actului normativ în temeiul căruia s-a făcut preluarea la modalitatea de aplicare a acestuia ori la preluarea de către stat a imobilului fără temei legal.

În perspectiva acestui demers de motivare a recursului reclamanţilor, trimiterea pe care aceştia o fac la dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, nu reprezintă un argument în sprijinul solicitării lor de restituire în natură a morii şi a terenului aferent, în absenţa probelor care să ateste preluarea imobilului fără titlu, aspect care poate viza fie lipsa temeiului legal, fie preluarea cu nerespectarea exigenţelor legale şi care în final într-adevăr puteau justifica restituirea în natură potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării prin Legea nr. 247/2005. După apariţia Legii nr. 247/2005, de imediată aplicare, prin care s-a procedat şi la modificarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, distincţia în privinţa modalităţii de preluare a imobilelor cu titlu sau fără titlu, aflate în patrimoniul societăţilor privatizate, nu mai prezintă relevanţă, deoarece şi într-un caz şi în altul, acordarea măsurilor reparatorii se face prin echivalent.

Faţă de cele mai sus arătate, criticile formulate de reclamanţii recurenţi sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul acestora urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.E., E.M., M.G., M.I. şi M.V. împotriva deciziei nr. 453 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, art II pct. 3, 4 din Legea nr. 219/2005.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10704/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs