ICCJ. Decizia nr. 1187/2004. Civil. SUSPENDARE EXECUTARE DECIZIE. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1187

Dosar nr. 8146/2004

Şedinţa publică din 17 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 21 aprilie 2004 la Curtea de Apel Ploieşti, M.I., M.A. şi Ţ.E., în contradictoriu cu intimaţii P.M., Primăria sector 1 Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 76/R din 8 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 3366/2003.

În temeiul art. 325 C. proc. civ., în referire la art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod, au solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea cererii de revizuire.

Prin încheierea din 21 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3254/F/C din 21 aprilie 2004, a fost admisă cererea formulată de M.I., Ţ.I. şi M.A., în contradictoriu cu intimatul P.M., dispunându-se suspendarea executării deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, conform art. 325 cu referire la art. 403 alin. (3) C. proc. civ., până la primul termen de judecată a cererii de revizuire, ce formează obiectul dosarului nr. 3253/2004 al Curţii de Apel Ploieşti.

Împotriva acestei încheieri, intimatul P.M. a declarat recurs, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că:

- suspendarea executării hotărârii s-a făcut de către conducerea curţii de apel, fără depunerea cauţiunii, încălcându-se prevederile art. 300 alin. (3) şi art. 403 alin. (1) C. proc. civ.;

- hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.;

- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora din momentul în care a primit spre înregistrare cele două cereri identice ce li s-au dat numere diferite de dosare, respectiv nr. 3253/2004 şi nr. 3254/2004, cât mai ales prin suspendarea executării deciziei civile nr. R/76 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti;

- hotărârea pronunţată nu cuprinde calea de atac şi termenul de recurs;

- hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică, conform art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi publicităţii.

Examinând cererea de recurs în raport de obiectul, motivele invocate şi de materialul probator aflat la dosar, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:

Prin Decizia nr. 790 din 3 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi proprietate intelectuală, dosar nr. 8851/2004, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuienţii M.I., M.A. şi Ţ.E., în contradictoriu cu intimaţii P.M., Primăria sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 76/R din 8 aprilie 2004a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

A anulat Decizia civilă nr. 76/R/2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 432 din 17 ianuarie 2002 a Judecătoriei Piteşti.

A respins excepţiile de inadmisibilitate şi tardivitate a cererii de revizuire formulată de intimatul P.M.

Pentru considerentele menţionate se va admite recursul declarat de intimatul-pârât P.M., va casa încheierea dată în camera de consiliu din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 3254/2004 şi va respinge cererea de suspendare a executării ca fiind rămasă fără obiect în urma anulării deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P.M. împotriva Încheierii dată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 3254 din 2004 în Camera de consiliu din 21 aprilie 2004.

Casează încheierea de mai sus şi respinge cererea de suspendare ca fiind rămasă fără obiect în urma anulării deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1187/2004. Civil. SUSPENDARE EXECUTARE DECIZIE. Recurs