ICCJ. Decizia nr. 1173/2004. Civil. Ordonanta presedintiala - suspendare provizorie executare decizie recurata. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1173
Dosar nr. 14421/2004
Şedinţa de la 16 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 25 iunie 2004, în dosarul civil nr. 2301/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis cererea formulată de petenţii C.V.C. şi C.L., pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu intimaţii P.V. şi V.P. şi în consecinţă:
S-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziilor civile nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 112 A din 6 februarie 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, până la soluţionarea cererii de suspendare a celor două hotărâri, formulată pe calea dreptului comun.
Prin aceeaşi încheiere s-au respins excepţiile prematurităţii cererii, precum şi a autorităţii de lucru judecat invocate de intimaţi.
S-a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării aceloraşi decizii formulată de SC T.T. SRL.
În final s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii P.V. şi V.P.
Pentru a dispune în acest sens, încheierea recurată a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2301 din 18 iunie 2004, petenţii C.V.C., C.L. şi SC T.T. SRL au solicitat suspendarea provizorie, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contradictoriu cu intimaţii V.P. şi P.V., a executării deciziilor civile nr. 2028/A din 11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 112/A din 6 februarie 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, executare începută în dosarul nr. 227/2004 de către Biroul Executorului Judecătoresc G.D., până la judecarea cererii de suspendare formulată prin cererea de recurs, în temeiul art. 300 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţii V.P. şi P.V. împotriva sentinţei civile nr. 1165 din 19 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C.L.; s-a admis cererea de aderare la apelul reclamanţilor, formulată de intervenienta SC T.T. SRL; a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată şi, pe fond, s-a admis acţiunea reclamanţilor, fiind omologat raportul 2 de expertiză; s-a admis cererea de intervenţie forţată împotriva lui C.V.C. şi C.L.; s-a respins apelul declarat de intervenientul C.V.C. împotriva aceleiaşi sentinţe civile; au fost menţinute celelalte dispoziţii, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 112 A din 6 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de apelanţii-reclamanţi, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 în sensul că a fost obligat intimatul C.V.C. şi nu V., cum din eroare s-a trecut; la primul alineat, instanţa a dispus să se menţioneze că apelul s-a admis în contradictoriu cu C.V.C. şi cu apelanta-intervenientă SC T.T. SRL.
De asemenea s-a respins apelul formulat de intervenienţii C.L. şi SC T.T. SRL.
S-a dispus completarea alin. (7) din dispozitivul deciziei în sensul că „au fost obligaţi intimaţii C.V.C., C.L. şi SC T.T. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 292.000.000 lei la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti către apelanţii P. şi a sumei de 108.500.000 lei taxă de timbru în apel".
S-a dispus completarea alin. (3) al dispozitivului deciziei civile în sensul că s-a dispus obligarea în solidar a lui C.V.C., C.L. şi SC T.T. SRL la plata sumelor de 17.054 dolari SUA, în echivalent la data plăţii, reprezentând pretenţii, 1500 dolari SUA, daune interese, 26.910 dolari SUA, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 6 octombrie 1996-30 aprilie 1997 şi 1000 dolari SUA în echivalent la data plăţii, reprezentând garanţia iniţială către apelanţii-reclamanţi V.P. şi V. A fost înlăturată dispoziţia referitoare la admiterea cererii de aderare la apel, formulată de SC T.T. SRL. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei nr. 2028 A/2003.
Împotriva acestor decizii civile au declarat recurs petenţii din dosarul de faţă, astfel cum rezultă din certificatul emis de grefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, fiind înregistrat sub nr. 2838/2004.
Având în vedere susţinerile petenţilor că acest imobil reprezintă singura lor locuinţă, aspect necontestat de către intimaţii-reclamanţi, prin încheiere s-a constatat că aceştia dovedesc urgenţa în formularea cererii de suspendare, pe cale de ordonanţă preşedinţială, riscul pierderii locuinţei reprezentând pentru ei un prejudiciu cu consecinţe deosebit de grave şi, prin urmare s-a admis, în temeiul prevederilor art. 300 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a reţinut că intimaţii nu au depus la dosar înscrisuri (încheiere sau certificat emis de grefa instanţei) din care să rezulte că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat o altă cerere de suspendare a executării formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, privind aceleaşi părţi, aceleaşi decizii şi pentru aceleaşi motive, în raport de care să se verifice tripla identitate prevăzută în art. 1201 C. civ., astfel că excepţia a fost respinsă.
Excepţia prematurităţii cererii a fost considerată de asemenea nefondată, reţinându-se că instanţa sesizată cu prezenta cerere de suspendare, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, este competentă să soluţioneze recursurile declarate de petenţi împotriva celor două decizii civile, chiar dacă dosarul de recurs nu i-a fost trimis, până la momentul judecăţii, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la excepţia lipsei de interes a petentei SC T.T. SRL în promovarea cererii de suspendare s-a reţinut că este fondată, deoarece executarea silită nu a fost începută şi împotriva acesteia, în temeiul celor două decizii.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intimaţii V.P. şi P.V., criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin că încheierea recurată a fost pronunţată fără ca instanţa să fie legal investită cu soluţionarea recursului, aşa cum cer dispoziţiile art. 300 alin. (2) şi art. 303 alin. (6) raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, devenea instanţă de recurs numai după trimiterea şi înregistrarea dosarului de fond, or, în cauză, ea nu fusese legal investită până la pronunţarea încheierii. De altfel, dosarul de recurs se afla pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unde, potrivit dispoziţiilor art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea OUG nr. 58/2003 trebuia scos şi trimis instanţei devenită competentă, fapt care nu s-a produs nici până la data promovării prezentului recurs. În consecinţă, recurenţii solicită respingerea cererii de suspendare ca prematură.
Al doilea motiv de recurs vizează tot nelegalitatea încheierii, în raport de faptul că, neavând la dispoziţie dosarul cauzei, instanţa nu a putut verifica dacă este competentă, ceea ce ar impune, în opinia recurenţilor, casarea încheierii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. se referă la greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport de faptul că situaţia avută în vedere la rezolvarea primei cereri de suspendare, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu s-a schimbat.
Următorul motiv de recurs, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, vizează soluţionarea cererii fără plata cauţiunii, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
În fine, recurenţii invocă netemeinicia încheierii raportată la lipsa motivelor din chiar cererea de suspendare provizorie a executării, solicitând admiterea recursului şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Prezenta cerere de suspendare a executării silite, pe cale de ordonanţă preşedinţială a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti şi repartizată secţiei a III-a civilă la data de 18 iunie 2004 (dosar nr. 2301/2004).
La data formulării acestei cereri, se aflau înregistrate la Tribunalul Bucureşti cele două recursuri declarate împotriva deciziilor nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 şi respectiv nr. 112 A din 6 februarie 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, primul la data de 29 ianuarie 2004, iar al doilea la data de 3 martie 2004. Aceste recursuri au fost înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 martie 2004, fiind înregistrate în dosarul nr. 2838/2004 şi fixându-se termen pentru soluţionare la 16 septembrie 2004.
La data de 21 aprilie 2004 s-a soluţionat o primă cerere de suspendare a executării celor două hotărâri, pe cale de ordonanţă preşedinţială, prin încheierea din aceeaşi zi, în sensul respingerii ei ca nefondată.
La data de 26 mai 2004 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării deciziei nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe temeiul art. 300 alin. (3) şi art. 403 alin. (3) C. proc. civ, cerere scoasă de pe rol şi trimisă Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, conform încheierii din 9 iunie 2004.
Dosarul nr. 2838/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se află cele două recursuri a fost trimis Curţii de Apel Bucureşti la data de 29 iunie 2004, deci la un interval de timp de 4 zile de la data care această din urmă instanţă se pronunţase deja prin încheierea recurată în prezenta cauză.
Recurenţii susţin nelegalitatea încheierii de suspendare rezultată din lipsa dosarului de fond, în materialitatea sa.
Susţinerea este eronată; redactarea textului din art. 403 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că, „în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare", coroborată cu prevederea din art. 300 alin. (2) şi (3) privind suspendarea, la cerere, chiar înainte de primul termen de judecată conduce la concluzia că singura condiţionare legală privind formalismul acceptării unei astfel de cereri o constituie existenţa sesizării instanţei cu judecarea recursului.
Este evident că, într-un sistem judiciar marcat de o stabilitate a legislaţiei este absolut logic ca instanţa sesizată să fie şi în posesia dosarului care conţine cererea pe care trebuie să o soluţioneze, dar, în speţă, justiţiabilii nu pot fi prejudiciaţi şi împiedicaţi să uzeze de prevederi legale procedurale, cel puţin sub aspectul accesului la ele, ca urmare a producerii unor modificări legislative privind competenţa materială a instanţelor, care generează sincope în derularea mecanismelor administrative, pentru aplicarea lor.
Pe de altă parte, câtă vreme aplicarea prevederilor art. 300 alin. (2) şi (3) coroborate cu cele ale art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu implică o examinare a motivelor de recurs privind legalitatea şi temeinicia deciziilor recurate nu se poate susţine că lipsa dosarului, în materialitatea sa, face imposibilă pronunţarea asupra unei astfel de cereri, mai ales că el a fost substituit prin depunerea copiilor de pe recursuri, a certificatelor eliberate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind existenţa şi situaţia soluţionării lor.
Întrucât legiuitorul face trimitere la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, reglementată de art. 581 şi art. 582 C. proc. civ. este evident că încheierea recurată a fost pronunţată cu respectarea legii privind existenţa sesizării instanţei competente.
În acest context, apar ca nefondate primele două motive de recurs.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, motivul de recurs este nefondat.
În primul rând, prin încheierea din 21 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2838/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionată cererea de suspendare provizorie a executării, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în sensul respingerii ei, reţinându-se ca argumente lipsa dovezii privind începerea executării silite şi a celei privind existenţa unui caz de urgenţă, în sensul legii. Nu s-a examinat aparenţa dreptului, deci chiar elementul invocat de recurenţi în susţinerea excepţiei, respectiv starea de fapt şi argumentele de drept invocate de intimaţi. Prin urmare, nu se poate susţine întemeiat că încheierea recurată a înfrânt autoritatea lucrului judecat prin încheierea din 21 aprilie 2004.
În ce priveşte motivul de recurs legat de neplata unei cauţiuni distincte pentru prezenta cerere de suspendare urmează ca acesta să fie respins ca nefondat pentru considerentele corect reţinute în încheierea recurată.
Instanţa legal sesizată iniţial cu judecarea cererii de suspendare a executării, pe calea dreptului comun a stabilit o cauţiune în sumă de 100.000.000 lei, care a şi fost consemnată cu recipisa C.E.C. nr. 42.30.01/04/40.6/000228 din 8 iunie 2004. Este evident că această cauţiune acoperă, sub aspectul cuantumului, toate criteriile de evaluare rezultate din cele două hotărâri recurate, până la soluţionarea recursurilor; prin urmare, aceasta acoperă toată perioada până la soluţionarea cererii de suspendare pe calea dreptului comun, inclusiv perioada suspendării provizorii.
Oricum, prin consemnarea cauţiunii stabilite în condiţiile specifice cauzei s-a realizat scopul prevederii ei legale, respectiv acela de a asigura acoperirea eventualelor despăgubiri solicitate pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului, scop ce rezultă din textul art. 300 alin. (5) teza ultimă C. proc. civ.
În ce priveşte temeinicia cererii de suspendare provizorie, pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin încheierea recurată s-a reţinut, în esenţă, că imobilul asupra căruia poartă executarea silită constituie singura locuinţă a intimaţilor, ceea ce justifică atât urgenţa cât şi aparenţa dreptului pentru aceştia şi face posibilă admiterea cererii de suspendare a executării.
Argumentarea ultimului motiv de recurs, legat de temeinicie, cuprinde în cea mai mare parte apărările formulate pe calea întâmpinării cu ocazia soluţionării prezentei cereri de suspendare.
Toate aceste apărări au fost examinate şi s-au făcut referiri la ele în motivarea încheierii recurate, fiind corect respinse.
Recurenţii consideră ca argument hotărâtor pentru lipsa temeiniciei cererii intimaţilor faptul că aceştia au semnat un contract de ipotecă, având ca obiect imobilul în care locuiesc şi care este supus executării, ca garanţie pentru executarea unui contract de antrepriză încheiat cu recurenţii în 1996. Cum intimaţii ştiu că nu s-a executat contractul de antrepriză rezultă că şi-au asumat singuri riscul pierderii propriei locuinţe, astfel că solicitarea suspendării executării nu ar avea suport.
Argumentul nu poate fi reţinut pentru că nu are o legătură directă cu cauza.
Problema executării contractului de construire nr. 5 din 19 august 1996, garantat cu ipotecă, precum şi problema răspunderii intimaţilor pentru neexecutarea acestuia formează obiectul litigiului soluţionat prin cele două decizii recurate şi este evident că, până la pronunţarea unei soluţii irevocabile, intimaţii au posibilitatea să uzeze de căile legale de atac, în speţă recursul.
Executarea silită a pornit în baza celor două decizii recurate şi nu în baza contractului de ipotecă, fapt ce rezultă şi din sentinţa nr. 3613 din 21 mai 2004 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti prin care s-a soluţionat contestaţia la executare formulată de intimaţi.
Prin urmare, nu este exclusă posibilitatea ca intimaţii, după soluţionarea recursurilor, fie să nu mai fie nevoiţi să suporte executarea, în cazul admiterii lor, fie să execute în altă modalitate obligaţiile de plată, în cazul respingerii lor.
Oricum, aparenţa dreptului există, în limitele cerute de rezolvarea pe cale de ordonanţă preşedinţială, fără a examina vreun motiv invocat de intimaţi prin care s-ar prejudeca fondul.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse se va respinge recursul ca nefondat [art. 312 alin. (2) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimaţii V.P. şi P.V. împotriva încheierii din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, dată în dosar nr. 2301/2004.
Respinge cererea intimaţilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1174/2004. Civil. CONFLICT DE MUNCĂ. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1129/2004. Civil. Radiere ipotecă. Recurs → |
|---|
