ICCJ. Decizia nr. 1213/2004. Civil. Granituire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1213
Dosar nr. 10319/2004
Şedinţa de la 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7781 din 3 octombrie 2002, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis cererea reclamantei N.D., a stabilit linia de hotar între proprietăţi conform raportului de expertiză şi a obligat pe pârâtul B.G. să lase reclamantei în proprietate suprafaţa de 414,14 mp teren şi să desfiinţeze construcţia edificată pe acest teren.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să ocupe suprafaţa de 1.800 mp teren în temeiul titlului de proprietate pe care îl deţine, pârâtul neputând produce un asemenea document.
Apelul declarat de pârât a fost admis prin Decizia civilă nr. 350/A din 27 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, care a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, reţinând că ambele părţi posedă suprafeţe mai mici decât cele menţionate în titlurile pe care le deţin.
Recursul reclamantei a fost admis prin Decizia civilă nr. 1894 din 22 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, care a casat Decizia tribunalului şi a reţinut cauza pentru rejudecare, ca instanţă de apel.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 185 din 11 februarie 2004, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul pârâtului împotriva sentinţei civile nr. 7781 din 13 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3.
Curtea de apel a reţinut că prima instanţă, în mod corect a constatat că reclamanta este proprietara unei suprafeţe de 1.600 mp teren, în temeiul titlului de proprietate nr. 15000 din 28 decembrie 1994. Pe parcursul procesului, pârâtul nu a depus nici un titlu de proprietate, care să facă dovada temeiului în care foloseşte suprafaţa pentru care pretinde că este proprietar.
Hotărârile judecătoreşti invocate nu pot constitui un titlu, deoarece au caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi. De altfel, pârâtul nu a dovedit nici titlul de proprietate al autorilor săi, pentru a se putea face aprecieri în legătură cu întinderea suprafeţei de teren pe care acesta o foloseşte.
A concluzionat, curtea, că reclamanta este singura deţinătoare a unui titlu de proprietate, în conformitate cu dispoziţiile legale, ceea ce impune conferirea tuturor condiţiilor care să permită folosinţa neîngrădită a dreptului său asupra terenului pentru care are titlu.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., pârâtul a arătat că Decizia este nelegală.
Deoarece reţine greşit suprafaţa şi natura terenului pentru care reclamanta deţine un titlu de proprietate, hotărârea atacată cuprinde elemente străine de natura pricinii şi contradictorii.
Mai arată pârâtul, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece prin hotărârea de partaj invocată se constată un drept de proprietate preexistent.
Prin Decizia pronunţată, instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, transformând acţiunea în grăniţuire în acţiune în revendicare.
Se mai arată că instanţa nu a ţinut seama de expertiza efectuată în cauză, de răspunsurile reclamantei la interogator şi de faptul că pârâtul şi-a intabulat dreptul de proprietate.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta N.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.G. stabilirea liniei de hotar între proprietăţile celor doi şi, ca o consecinţă, respectarea dreptului ei de proprietate asupra terenului acaparat de pârât, situat în str. L., cu obligarea acestuia la demolarea construcţiei edificate.
În susţinerea cererii, a depus titlul de proprietate nr. 15000 din 28 decembrie 1994, prin care autorului său, M.I.P., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 1.800 mp teren arabil, situat în extravilan, în strada L., având ca vecinătăţi la N - D 820/1, E - moştenitorii lui M.C., S– D.M. şi B.I., V - D 821/2. A mai depus şi certificatul de moştenitor nr. 275 din 5 decembrie 1996.
Pârâtul, la rândul său, a depus sentinţa civilă nr. 2297 din 12 martie 1999 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, irevocabilă, prin care, în urma ieşirii din indiviziune, i s-a atribuit suprafaţa de 400 mp teren, situat în strada L.
La data de 18 decembrie 2001, pârâtul şi-a înscris dreptul de proprietate, conform Încheierii nr. 20429 a Judecătoriei sector 3, Biroul de Carte Funciară.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea judecătorească invocată nu reprezintă titlu de proprietate, deoarece nu are un caracter constitutiv, ci declarativ de drepturi.
Prin această susţinere, curtea a ignorat efectele hotărârii de partaj prin care se recunoaşte dreptul dobândit prin succesiune. Or, succesiunea este, potrivit art. 644 C. civ., un mod de dobândire a proprietăţii.
Prin urmare, instanţa trebuia să constate că pârâtul a opus şi el un titlu valid de proprietate, hotărârea prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune, în funcţie de care urma să se stabilească linia de hotar dintre proprietăţile părţilor şi dacă pârâtul deţine fără drept o suprafaţă de teren proprietatea reclamantei.
Neprocedând astfel şi menţinând soluţia instanţei de fond prin care pârâtul a fost obligat să restituie suprafaţa de 414,14 mp teren şi să desfiinţeze construcţia aflată pe teren, deşi deţinea titlu pentru suprafaţa de 400 mp teren, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 480 C. civ.
Acest lucru a dus şi la o greşită aplicare a art. 584 C. civ., care prevede că orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa.
Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte va privi ca fondat recursul declarat de pârât.
Prin urmare, în temeiul art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., văzând că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, va admite recursul şi va casa Decizia atacată, trimiţând cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, fără a mai fi analizate celelalte critici.
Cu ocazia rejudecării, probatoriul va fi completat, inclusiv prin efectuarea unei noi expertize, pentru a se stabili linia de hotar în raport cu actele de proprietate prezentate de ambele părţi.
Dat fiind faptul că în recurs, la 8 februarie 2005, pârâtul a depus la dosar copia titlului de proprietate nr. 100338 din 19 ianuarie 2005, prin care moştenitorii defunctului B.T., printre care şi pârâtul, au primit în proprietate suprafaţa de 1500 mp teren arabil, situat în extravilan, având ca vecinătăţi la N – M.P., E - moştenitorii lui M.C., S – I.D. şi I.G., V - D 820/2, la rejudecare se va avea în vedere şi acest nou înscris, precum şi toate apărările formulate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul B.G. împotriva deciziei civile nr. 185 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1462/2004. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1195/2004. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
