ICCJ. Decizia nr. 1246/2004. Civil. PRETENTII. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1246
Dosar nr. 10563/2004
Şedinţa publică din 18 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 mai 2003, B.F. a chemat în judecată pe M.T. pentru a fi obligat să-i restituie preţul de 180.000 lei şi să-i plătească suma de 55 milioane lei daune morale, ca urmare a neexecutării unui contract de prestări de servicii.
Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr. 5548 din 22 octombrie 2003, a respins acţiunea pentru lipsa de calitate procesuală a pârâtului.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 77/A din 6 februarie 2004, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei, cu motivarea că nu a fost timbrat legal cu 34.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că netimbrarea nu-i este imputabilă deoarece, fiind prezentă la judecată după închiderea dezbaterilor, a fost în imposibilitate să facă plata taxelor datorate.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a fost citată pentru termenul de judecată din 6 februarie 2004, când a lipsit şi când apelul a fost anulat, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare a plăţii sumei de 34.000 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 1500 lei.
În aceste condiţii, cu temei instanţa a făcut aplicaţia art. 20 din Legea nr. 147/1997 şi, în consecinţă, a anulat cererea de apel.
Aşa fiind şi întrucât nu a fost constatată existenţa motivelor de casare care pot fi invocate din oficiu, se impune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat, declarat de reclamanta B.F. împotriva deciziei civile nr. 77/A din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1242/2004. Civil. CONTESTATIE LA EXECUTARE.... | ICCJ. Decizia nr. 1182/2004. Civil. Desfacere contract de munca.... → |
---|