ICCJ. Decizia nr. 1270/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1270/2004
Dosar nr. 4204/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta B.F. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare, solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor încasate prin reţinerea procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie, la data executării hotărârii.
Tribunalul Satu Mare, a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca, în situaţia în care se va admite acţiunea, aceasta să fie obligată la restituirea sumelor de bani reţinute de la reclamantă şi virate lunar chematei în garanţie, cu titlu de contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate.
Prin sentinţa civilă nr. 140 din 13 mai 2002, Tribunalul Satu Mare, a admis acţiunea şi în consecinţă, a obligat Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare să restituie reclamantei suma reţinută în procent de 7% din salariu pentru perioada 1 ianuarie 2000 -1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii, reprezentând prima pentru asigurări de sănătate; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Tribunalul Satu Mare.
S-a reţinut în esenţă că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea acestora de plata unor contribuţii la asigurările sociale de sănătate, iar modificarea intervenită ulterior în această materie, prin menţionarea unei asemenea condiţii, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-a solicitat drepturile băneşti.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 1003 din 13 septembrie 2002, a admis recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 140 din 13 mai 2002, pe care a modificat-o în parte, în sensul că; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de Tribunalul Satu Mare împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi a obligat chemata în garanţie să achite părţilor pârâte suma la care acestea au fost obligate în favoarea reclamantei; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în lipsa unui contract individual de asigurare, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a încasat o sumă de bani necuvenită.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită ca cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că, o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză, duce la concluzia, potrivit căreia, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţa medicală gratuită numai în măsura în care îşi îndeplinesc obligaţia de a achita lunar contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
S-a relevat, de asemeni, că dispoziţiile Legii nr. 145/1997, care reglementează această obligaţie, sunt de generală aplicare şi că singurele excepţii avute în vedere de legiuitor sunt menţionate expres în textul aceluiaşi act normativ.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens, Curtea are în primul rând în vedere că Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31 iulie 1997, fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997 prin care s-au adus modificări substanţiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992.
O corectă soluţionare a litigiului este condiţionată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv de dispoziţiile Legii nr. 92/1992 în forma în care ea a fost republicată la 30 septembrie 1997.
Curtea reţine astfel ca fiind de necontestat că potrivit art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete urmau să beneficieze în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, condiţiile de acordare a acestor facilităţi urmau a fi stabilite printr-o hotărâre de guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 şi art. 55 menţiona expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligaţie.
Este de reţinut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistenţă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziţii legale, a fost emisă HG nr. 409/1998 care menţiona expres că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea propusă de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat astfel că, anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare şi a fost modificată de două ori.
În raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
În acelaşi timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.
Au existat aşadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispoziţiilor celor două legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraţilor şi eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligaţia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
În realitate o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.
Pe de altă parte din analiza dispoziţiilor art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau scutire a unor persoane de la plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Acest criteriu nu operează însă nici în cazul magistraţilor şi nici în cel al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reţine că Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Aşa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de cele două instanţe constituie o încălcare esenţială a prevederilor legale menţionate care atrage incidenţa în cauză a art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea urmează a admite recursul în anulare făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri atacate şi al respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de reclamanţi.
În raport cu soluţia dată acţiunii principale şi cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi art. 63 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi, de asemenea, respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 140 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi deciziei civile nr. 1003 R din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează ambele hotărâri şi rejudecând pe fond respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1282/2004. Civil. Decadere din drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1271/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
