ICCJ. Decizia nr. 1274/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1274/2004
Dosar nr. 4267/2003
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantul C.J. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, solicitând obligarea la restituirea sumei de bani încasate prin reţinerea procentului de 7% din salariul lunar cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale la data executării hotărârii.
Prin sentinţa civilă nr. 986 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Harghita, a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe care a obligat-o restituie reclamantei, în locul pârâţilor, suma de 3.207.371 lei, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând cu luna ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculate conform OG nr. 9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.
S-a reţinut în esenţă că, în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia, copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţa medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, iar modificările intervenite în materie, prin inserarea acestei condiţii, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile băneşti respective.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 909 din 8 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente, proteze, dar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 şi prin Normele Comune nr. 318/1999 emise în aplicarea acestei hotărâri de guvern, în sensul că se beneficiază de gratuităţile prevăzute, dacă se face dovada plăţii contribuţiei lunare de asigurări de sănătate sau că se face parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Sub acest aspect în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului se precizează în alin. (2) al art. 99.
În acest sens, guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 H. nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative rezultă fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea 92/1992 se obţine în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În articolele 6 şi art. 55 din aceeaşi lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a se mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin legea 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate" ceea ce demonstrează în plus, că voinţa legiuitorului a fost constantă, în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile şi pe fond, a se respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 986 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi deciziei civile nr. 909/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Casează ambele hotărâri şi rejudecând pe fond respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1277/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
