ICCJ. Decizia nr. 1413/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1413
Dosar nr. 17084/1/2004
(nr.vechi 4475/2004)
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2002 pe rolul Judecătoriei Olteniţa, I.V. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu Prefectura Călăraşi, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, repunerea în termenul de formulare a cererii pentru acordarea despăgubirilor băneşti pentru imobilul preluat abuziv de stat. A arătat că neformularea în termen a cererii s-a datorat unor motive temeinice, neimputabile, datorate stării sale de sănătate.
Prin sentinţa civilă nr. 28 din 16 ianuarie 2003, Judecătoria Olteniţa a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta Prefectura judeţului Călăraşi, Comisia de evaluare a despăgubirilor ce urmează a se acorda persoanelor îndreptăţite conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Secţiei civile a Tribunalului Călăraşi. S-a reţinut de către judecătorie că întrucât cererea de repunere în termen are un caracter incidental şi accesoriu faţă de cererea principală având ca obiect despăgubirile băneşti pe care le-ar putea solicita reclamantul în baza Legii nr. 10/2001, competenţa soluţionării acesteia aparţine tribunalului.
Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin decizia nr. 1185 din 12 mai 2003 a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că termenul de 12 luni de formulare a notificărilor este un termen de decădere, care nu este susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, neaplicându-se temeiul juridic invocat de reclamant, respectiv art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Această soluţie a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 630 a din 8 decembrie 2003, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut că s-a apreciat corect că termenul prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere şi nu de prescripţie, a cărui nerespectare atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că a fost proprietarul imobilului situat în Olteniţa, expropriat în baza Legii nr. 58/1974. A precizat că a făcut numeroase demersuri la Primăria Olteniţa pentru a i se acorda despăgubiri, care au rămas fără răspuns, însă la apariţia Legii nr. 10/2001 a fost grav bolnav, fiind internat, împrejurare care a condus la neformularea în termen a notificării.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001 referitoare la prelungirea termenului de formulare a notificării, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare. Nerespectarea acestui termen atrage, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Termenul menţionat, prelungit prin ordonanţe de urgenţă, s-a epuizat la data de 14 februarie 2002.
Din redactarea acestui text de lege rezultă că termenul de 12 luni pentru notificarea persoanei juridice deţinătoare este un termen de decădere şi nu de prescripţie. Spre deosebire de termenele de prescripţie, termenele de decădere sunt mai riguroase, nefiind susceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.
Astfel, sancţiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, pe când prescripţia extinctivă stinge dreptul material la acţiune. Forţa majoră, fiind un caz de suspendare a cursului prescripţiei, nu poate fi aplicabilă în speţa de faţă. Totodată termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituţia repunerii în termen.
Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.V. împotriva deciziei nr. 630 a din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1314/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
