ICCJ. Decizia nr. 1748/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1748
Dosar nr. 43151/1/2004
(nr. vechi 20450/2004)
Şedinţa din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 18 decembrie 2003, reclamantul D.A. a contestat dispoziţia nr. 145 din 27 noiembrie 2003 emisă de Preşedintele Consiliului judeţean Prahova, prin care a fost respinsă notificarea nr. 690 din 13 august 2001, pentru lipsa calităţii de persoană îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor cuprinse la art. 3 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
A arătat că prin respectiva notificare a solicitat restituirea în natură a imobilului-construcţie din Ploieşti, compus din garaj, cameră pentru servitori şi curtea aferentă acestora, depunând toate actele prin care a făcut dovada proprietăţii antecesorului său M.C. asupra cotei de ⅓ din imobilul situat la data cumpărării în Ploieşti.
Prin sentinţa nr. 306 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de D.A. împotriva Consiliului judeţean Prahova, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pârâtul să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ⅓ din imobilul format din teren în suprafaţă de 487 mp şi construcţia compusă din garaj şi cameră pentru servitori, situat în Ploieşti, judeţul Prahova. S-a respins în rest contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că reclamantul este moştenitorul defunctei D.S., care la rândul său a moştenit-o pe sora sa M.S., potrivit certificatului de moştenitor nr. 356/2002 eliberat de Biroul Notarului Public I.C., iar la data când M.C. a cumpărat imobilul în litigiu împreună cu cei doi fraţi ai săi era căsătorit cu M.S. Instanţa a reţinut totodată că rezultă că reclamantul este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi din faptul că prin sentinţa civilă nr. 5529/2003, Judecătoria Ploieşti a obligat Consiliul judeţean Prahova să emită dispoziţie în ceea ce priveşte cererea reclamantului privind restituirea imobilului. S-a arătat că imobilul în litigiu se află în patrimoniul statului, situaţie ce reiese din decizia nr. 216/1971 a fostului Consiliu popular al judeţului Prahova, decizie prin care acesta s-a transmis din administrarea operativă a Direcţiei comerciale a judeţului Prahova în administrarea Muzeului de Istorie a judeţului Prahova, iar potrivit raportului de evaluare întocmit de expertul M.I., corpul de clădire B a cărei restituire în natură o solicită reclamantul face parte din întreg imobilul Muzeul Ceasului Ploieşti şi că reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil. Astfel, ţinând cont de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilele ocupate de aşezăminte social culturale, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, a fost obligat pârâtul la acestea pentru cota de ⅓ din imobilul identificat de expert M.I. şi C.M.C. precum şi pentru terenul în suprafaţă de 487 mp.
Prin decizia nr. 2516 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului şi a admis apelul declarat de Consiliul judeţean Prahova, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a respins contestaţia reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut că prin certificatul de moştenitor de calitate nr. 356 din 28 august 2002 se indică persoanele care întrunesc calitatea de moştenitori ai lui M.S., decedată la 21 decembrie 1955 şi nicidecum a moştenitorilor rămaşi de pe urma soţului acesteia, M.C., care a decedat ulterior soţiei sale şi care este menţionat moştenitor al acesteia. S-a arătat totodată că la momentul dobândirii imobilului de către M.C. nu exista regimul comunităţii de bunuri al soţilor, astfel încât nu se poate discuta în cauză de faptul că la decesul lui M.S. ar fi rămas ca bun succesoral cota de ½ din acel drept de ⅓ cumpărat de soţul său împreună cu cei doi fraţi ai săi în anul 1845. S-a conchis că reclamantul are calitatea de moştenitor dar numai faţă de rudele sale pe linia defunctei M.S. şi nicidecum ale soţului acesteia.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamantul, arătând că o dată cu intrarea în vigoare a Codului Familiei, prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 a fost abrogat art. 1283 C. civ. În practica judecătorească şi în literatura de specialitate aceste dispoziţii legale şi-au găsit aplicarea în sensul că s-a stabilit că regula comunităţii de bunuri se aplică şi bunurilor dobândite de soţi înainte de adoptarea Codului Familiei. Faţă de acestea, reclamantul a considerat că la data decesului lui M.S., prin efectul noii legi, funcţiona regimul comunităţii de bunuri, aceasta având ½ din cota de ⅓ dobândită de soţul său în anul 1945. Astfel, în condiţiile în care se face aplicarea regimului comunităţii de bunuri, cota de ½ din imobilul revendicat face obiectul moştenirii colateralilor privilegiaţi ai defunctei M.S., colaterali pe care îi moşteneşte reclamantul conform dovezilor administrate la instanţa de fond.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, a se casa decizia atacată şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleaşi instanţe, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat la nr. 36.753 din 21 iulie 1945, „U.” S.A.P. a vândut lui M.E., M.F. şi M.C. , în părţi egale, imobilul din Ploieşti, compus din casă de locuit, dependinţe, garaj şi teren, cu vecinătăţile precizate.
Potrivit certificatului de moştenitor de calitate nr. 356 din 28 august 2002 emis de Biroul Notarului Public I.C., de pe urma defunctei M.S. a rămas ca moştenitor, alături de fraţi şi surori, soţul acesteia M.C.
Instanţa de apel a reţinut că în speţă nu este vorba de moştenirea lui M.S. ci de moştenirea soţului acesteia, M.C., proprietar în cotă de ⅓ al imobilului în litigiu şi întrucât la momentul dobândirii imobilului nu exista regimul comunităţii de bunuri, nu se poate vorbi de faptul că la decesul lui M.S. ar fi rămas ca bun succesoral cota de ½ din acel drept de ⅓ cumpărat de soţul său împreună cu cei doi fraţi ai acestuia în anul 1945.
Se reţine ca fiind eronată decizia pronunţată în apel referitoare la aspectul potrivit căruia bunul dobândit de unul din soţi sub regimul separaţiei de bunuri nu a devenit bun comun al ambilor soţi, începând cu 1 februarie 1954.
Astfel, prin Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954 s-au abrogat expres art. 1233-1293 C. civ. „Despre regimul dotal”, deci inclusiv art. 1283 care reglementa regimul separaţiei de bunuri, ca regim matrimonial legal.
Deci, o dată cu intrarea în vigoare a Codului familiei, prin noua legiferare a fost instituit regimul comunităţii de bunuri al soţilor ca regim matrimonial legal, unic şi obligatoriu, iar separaţia de bunuri, cunoscută sub denumirea de bunuri proprii ale fiecărui soţ, având caracter de excepţie, a fost redusă doar la acele bunuri prevăzute limitativ de art. 31 din cod.
În ceea ce priveşte situaţia bunurilor dobândite în timpul căsătoriei anterior intrării în vigoare a codului, potrivit art. 4 din Decretul nr. 32/1954, soţii vor fi supuşi, de la data intrării în vigoare a Codului Familiei, dispoziţiunilor acestui Cod în privinţa relaţiilor lor patrimoniale, indiferent de data căsătoriei şi oricare ar fi fost regimul lor matrimonial legal sau convenţional, de mai înainte. Bunurile ce soţii au la data intrării în vigoare a Codului Familiei devin comune sau proprii, potrivit dispoziţiunilor acestui Cod.
Prin urmare, regula comunităţii de bunuri se aplică şi bunurilor dobândite de soţi înainte de adoptarea Codului familiei, acestea, prin efectul legii, devenind obiectul dreptului lor de proprietate comună în devălmăşie.
Pentru motivele de mai sus, urmează a se admite recursul, a se casa decizia atacată şi a se trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva deciziei nr. 2516 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1996/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1413/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001.... → |
|---|
