ICCJ. Decizia nr. 1451/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1451
Dosar nr. 7334/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 6 mai 2003 reclamanţii B.M. şi N.G. au solicitat obligarea pârâtelor Primăria Municipiului Bucureşti şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să emită decizie motivată de restituire în natură cu privire la terenul proprietatea acestora în suprafaţă de 153 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii autorului N.A., cunoscut şi sub numele de S.A. de la care au moştenit imobilul în cauză. Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1195/1972 reclamantului N.A. i-a revenit parterul imobilului plus ½ din suprafaţa de teren de 153 mp, iar cealaltă cotă de ½ din teren i-a revenit reclamantei B.M..
Imobilul a căzut sub incidenţa Decretului de expropriere nr.170 din 21 iunie 1988, construcţia fiind demolată, însă terenul în suprafaţă de 153 mp a rămas liber nefiind afectat de lucrări de interes public/ privat ori alte detalii de sistematizare.
S-a mai arătat că a fost depusă notificarea, împreună cu actele de proprietate şi calitate, fiind întocmit dosar nr. 14893/2001 la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără a fi însă soluţionată.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 11 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 529 din 26 mai 2003 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a analizat pe fond, pentru prima dată, dreptul reclamanţilor la restituirea în natură a terenului constatând că această măsură reparatorie nu este posibilă, urmare ocupării sale în parte de construcţia cu destinaţie bloc de locuinţe ce poartă nr. 91 (adresa nr. 10032/2731/2003 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 575 din 12 decembrie 2003, a admis apelurile reclamanţilor şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis cererea şi a obligat pârâtele să emită decizie în baza notificării nr. 3125 din 13 august 2001 în conformitate cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii amintite a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, considerând că în raport cu dispoziţiile art. 20 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile pentru soluţionarea notificării este unul de recomandare, iar nu obligatoriu astfel cum în mod eronat a decis instanţa de apel (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recursul este nefondat.
Odată cu notificarea reclamanţii au transmis pârâţilor şi actele de proprietate şi calitate succesorală, dovezile cerute prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată prin OUG nr. 109/2001.
Unitatea deţinătoare notificată avea obligaţia, instituită prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării şi depunerii actelor doveditoare, să se pronunţe prin decizie asupra cererii de restituire în natură; asemenea obligaţie îi revenea pârâtei şi în ipoteza reglementată prin art. 24 alin. (1) din lege în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, situaţie în care persoanei îndreptăţite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Modalitatea de răspuns la notificare cât şi termenul în care trebuie să se răspundă sunt imperative, iar nu de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
Adresa emisă de Primărie nu poate suplini Decizia cerută de lege şi împiedică aplicarea prevederilor art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece actul ce poate fi atacat lipseşte, iar aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare.
Ca urmare, prin refuzul de a soluţiona notificarea pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, care a afectat interesele reclamanţilor şi i-a lipsit de posibilitatea de a-şi valorifica drepturile recunoscute de lege, ceea ce i-a îndreptăţit să se adreseze instanţei judecătoreşti, pe calea acţiunii folosite, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea deciziei motivate.
Ca atare, hotărârea atacată este temeinică şi legală urmând a se respinge ca nefondat recursul în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 575 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1820/2004. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1234/2004. Civil. Plângere Legea 18/1991.... → |
|---|
