ICCJ. Decizia nr. 1648/2004. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1648
Dosar nr. 9232/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 1 septembrie 2003 reclamanta A.F.I. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul I.L. solicitând rezilierea contractului de închiriere nr. 21453 din 10 august 1999 şi evacuarea pârâtului din locuinţa situată în Bucureşti.
Motivând acţiunea reclamanta a susţinut că pârâtul a încălcat clauzele contractuale prin distrugeri importante cauzate părţilor comune ale imobilului în care se află locuinţa ce i-a fost închiriată (spargerea geamurilor şi a uşilor, deteriorarea balustradei), ca urmare a scandalurilor provocate, precum şi prin tulburarea liniştii colocatarilor, cărora le-a adresat injurii şi expresii de natură să le lezezedemnitatea, fiind şi sancţionat contravenţional conform Legii nr. 61/1991.
Acţiunea astfel motivată a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 6106 din 8 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa a constatat că faptele imputate pârâtului nu au fost săvârşite în exclusivitate de acesta, reprezentând manifestări ale tuturor locatarilor, între care există o stare conflictuală generată de deconectarea întregului imobil de la reţelele de alimentare cu apă şi gaze pentru neplata facturilor către furnizori, astfel nu pot fi reţinute ca temei pentru rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtului din locuinţa închiriată.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 305 A din 19 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Instanţa de apel a constatat că, în dovedirea acţiunii reclamanta a administrat în primă instanţă numai proba cu înscrisuri, constând în reclamaţia colocatarilor înregistrată sub nr. 18786 din 6 august 2002 şi în adresa Secţiei 3 de Poliţie înregistrată sub nr. 26018 din 28 octombrie 2002, fără a solicita suplimentarea probatoriului în apel, iar probele de mai sus nu se coroborează cu restul probatoriului, nefăcând dovada existenţei cauzelor de reziliere prevăzute prin art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996, anume pricinuirea de către chiriaş de însemnate stricăciuni locuinţei şi comportamentului chiriaşului care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei.
Reclamanta a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, pe fond, admiterea acţiunii sale în privinţa ambelor capete de cerere.
Enunţând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că înscrisurile cercetate de instanţa de apel contrazic situaţia de fapt reţinută de instanţă şi confirmă susţinerile reclamantei, că probele administrate de pârât nu sunt relevante în soluţionarea pricinii, iar alte trei înscrisuri, pe care le-a depus în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., demonstrează comportamentul imputat pârâtului.
Conchide, ca urmare, reclamanta că în modul arătat a făcut pe deplin dovada că pârâtul chiriaş a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei şi, prin comportamentul său, face imposibilă convieţuirea şi împiedică folosirea normală a locuinţei, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 24 lit. b) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 114/1996, care au fost încălcate de către instanţe.
Recursul nu este întemeiat.
Deşi a invocat în mod expres motivul de recurs prevăzut prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea recursului reclamanta s-a rezumat la a susţine căinstanţele au săvârşit o greşeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate.
Asemenea susţinere nu constituie însă motiv de recurs în reglementarea dată prin art. 304 C. proc. civ. modificat prin OUG nr. 138/2000.
Hotărârile ar fi putut fi calificate ca fiind date cu încălcarea legii, anume a dispoziţiilor art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996, numai dacă instanţele ar fi respins acţiunea deşi ar fi constatat că pârâtul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei şi/sau a avut un comportament care face imposibilă convieţuirea ori împiedică folosirea normală a locuinţei.
Ori, asemenea situaţii de fapt nu au fost reţinute de către instanţe.
Nici înscrisurile depuse cu asemenea scop în recurs nu fac dovada temeiniciei acţiunii.
Prin aceste din urmă înscrisuri nu se fac noi dovezi ci doar se confirmă conţinutul înscrisurilor depuse de reclamantă în sprijinul susţinerilor sale din acţiune, care au fost examinate în primă instanţă şi în apel.
Ca urmare, nu există încălcarea legii imputată de reclamantă, recursul fiind astfel nefondat, urmând a fi respins ca atare potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, A.F.I. împotriva deciziei nr. 305A din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1653/2004. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1632/2004. Civil. Constatare nulitate. Recurs → |
|---|
